***

Cădea o lacrimă
din cerul gurii tale,
urmată de o alta,
apoi de încă una,
şi tot aşa, continuându-se
parcă la nesfârşit.

Buzele-ţi, umbrele rupte,
mă protejau de potop
ca de-o ură
ce creştea în venele făcute mătci,
şi vâltori îmi închideau
cărările ce odată au dus spre tine.

În norii aceia negri
ploaia a păstrat gustul meu
de când mi-ai sărutat pleoapele
fără să respiri a pagubă,
şi limba ta mă ascundea
ca o umbră în deşert
de sufletul
în care se reflecta soarele.

poezie de Ionuţ Popa (aprilie 2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia plângea

Ploaia plângea
şiroaie, lacrimi vărsa
cerul se despica
şi norii îi golea,
pământul plin de apă
a spus că nu mai vrea
pe soare-n ajutor chema
dar ploaia suspina
când pietrele stropea
iar soarele ascuns
nu se mai arăta.
Din cuibul meu
am întrebat
de ce ploaia plângea
dar nu vorbea...
credeam că nu mă auzea,
Am primit apoi
şi un răspuns
furtună, tunete şi-un trosnet
m-au străpuns
Un nor, atunci
m-a aşezat
pe iarba ce muia
şi am văzut şi cuibul meu
căzând din rămurea
Un val de apă
cum ochii-mi închidea
am intrebat încă odată
de ce ploaia plângea...

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai dăruit

Mi-ai dăruit o mie de cuvinte
Şi încă-o mie au rămas nespuse
M-ai dus de mână-n locurile sfinte
Mi-ai arătat că toate Ţi-s supuse.
Mi-ai dăruit cântări fără de număr -
De purpură şi trandafiri petale -
Mi-ai prins apoi o mantie pe umăr
Şi m-ai suit în cerurile Tale.

Mi-ai arătat că nimenea nu moare
În adevăr, iubire şi credinţă.
Mi-ai dăruit o lacrimă de soare
Şi m-ai îndepărtat de neputinţă.

Mi-ai spus că sunt de-acum cu Tine una,
Mi-ai întregit din dragoste făptura,
Mi-ai pus pe frunte stelele şi luna
Şi-n mâini mi-ai pus toiagul şi măsura.

Aşa ai vrut să mă iubeşti, Isuse,
Aşa m-ai învăţat să cresc spre Tine
Mi-ai arătat ca toate Ţi-s supuse
Şi că din toate m-ai ales pe mine.

S-au împlinit o sută de cuvinte
Şi încă-o sută stau ca să mai vină
M-ai înălţat în locurile sfinte
Şi mi-ai zidit fiinţa în Lumină...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magdalena

Uită-mă, mi-ai zis,
şi-ai păşit buimăcită
spre neagra veşnicie
desenată de cavaleri
pierduţi prin anotimpuri,
era-ntr-o zi de miercuri,
ploaia se certa cu norii
pe neajunsuri
şi mi-am făcut din cuvinte
curcubeu ca aşternut
cugetând la nopţile
făcute cadou spre
ostenirea-ne,
şterge-mi soarele
din lumina ochilor,
pune-mi ceaţă-n amintiri
dar nu-mi alimenta sufletul
cu merindea uitării,
tu, cea născută din
pulberea lui April,
te-am simţit în braţe-mi
mai fierbinte decât
emisiile solare,
nu pot răcori instantaneu
incandescenţa trupului,
aruncă-mă-n vâltori neştiute,
pedeapsă-mă-n culori nevăzute
dar nu mi te lua,
renaşte-te în mine!
un păcătos cu mustrare
de la Serafimi şi Heruvimi.
 

poezie de Ion Ţoanţă din Lacrimi Christice (2016)
Adăugat de Lucia mandache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis cu azalee

încă mă îmbată mireasma ta pe nesfârşita alee
prinsă de coama vântului
te iei la întrecere cu norii
în timp ce copacii se dezbracă
şi fac dragoste
pe covorul de frunze

lângă tine liniştea turbează
închizi ochii şi se aprind lumânările
nenăscute dorinţe tăinuiesc într-un zâmbet
te sărut la colţul gurii
petale sunt buzele tale
orice atingere este o pildă
despre iubire

boboci înfloresc pe cămaşa de noapte
încă te doresc de parcă nu te-aş fi avut niciodată
îmi revin amintiri din altă viaţă
mă întreb de ce îţi face timpul mătănii
iar eu îmbătrânesc
dansând cu fantome

sunt noctambul pe nesfârşita Cale Lactee
ploaia aplaudă la fereastră
când îţi scuturi
din părul tău cârlionţ
azalee

poezie de Ionuţ Caragea din Poezii de dragoste (2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

Prin vremuri aspre eu străbat
Cu jale frământând ţărâna,
Din când în când mai fac popas
Să mângâi stelele cu mâna.

Şi cad şi mă ridic şi sunt
Precum o lacrimă ce şterge
Obrazul tristului pământ
Întemniţat de sacrilegii.

Iar îngerul mi-l ţin aproape
Dar mai greşesc umblând pe cale,
Îţi cer azi, Doamne - îndurare
Şi pază gurii şi iertare.

C-am rătăcit cărări spre Tine
Şi am rănit cu-al meu cuvânt
Şi tot mai des am fost înfrânt
De ură şi de răzbunare.

Dar azi - voi răsădi iubire
În drumul meu spre mântuire
Voi unge răni adânci făcute
Cu mirul lacrimei durute.
.............................
Şi când o fi să ajung la Tine
Să mă primeşti ca pe tâlharul
Ce a dorit să Ţi se-nchine
Făcând din crucea lui altarul!

rugăciune de Angelina Nădejde (8 februarie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu sufletul spre cer

Cu sufletul spre cer, am cerut iubire,
apoi ţi-am zărit ochii înlacrimaţi
ascunşi printre zâmbete dureroase...
Cu sufletul spre cer, am cerut frumuseţe,
apoi ţi-am sărutat fiecare tresărire
de pe chipul îmbujorat...
Cu sufletul spre cer, te-am cerut pe tine,
apoi ţi-am îmbrăţisat fiinţa
pitită la umbra inimii mele...
Cu sufletul spre cer, ţi-am cerut nemurirea,
apoi ţi-au îngenunchiat toate stelele
venerându-ţi urmele paşilor...
Cu sufletul spre cer, am cerut încă un răsărit,
apoi ţi-am mângâiat genunchii zdreliţi
de atâta nelinişte...

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbet

Prin nesiguranţa zâmbetului vezi ploaia
Aşa cum trebuie să plouă în nopţile când plângi-
Te întrebi, desigur,
de ce din acel punct galben nu plouă,
te întrebi de ce zâmbetul
e pentru tine o lacrimă abia născută şi de nevăzut
în miezul acelui punct luminos-

în suflet, unde viaţa aşteaptă să râdă,
unde umbrele nu au loc iar întrebările
stau picior peste picior
arătându-şi genunchii celor care trec dincolo,
spre ţărmul negru cu coapse uscate-

una câte una se aşază la rând
nopţile tale în care plângi -
în care îţi aminteşti că trebuie să plouă-
(le alegi după semne doar de tine ştiute,
după semnele pe care le purtaţi împreună)-
dezvelite, - paşii urmându-le credincioşi,
cu lanţuri parfumate şi îmbietoare la glezne-
se ridică în sufletul tău încet,
sprijinindu-se pe amintiri

şi amintirile, încet, plâng...

poezie de Nicolae Ler din Despre zile, nopţi, trecere... transcrieri din Cartea Sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zvâcnirile, iubito

Zvâcnirile, iubito, îmi vin, le am şi pleacă
aşa, la fel ca tine când fugi, revii, nu stai,
şi-atunci îmi pare lumea netrebnică, o cloacă.
În pieptul meu, cu totul, pătrunzi ca un vătrai.

Ferestrele-n trecutul clement se cer deschise
(din viitorul aspru s-alunec în trecut)
să las în urmă ochii-mi ce, inundaţi de vise,
orbecăie în smoala căzută-n aşternut.

În gol privesc... deodată, spre mine, o statuie,
c-o aură umbrită, se-nalţă din Infern
să mi se-arunce-n suflet, şi-apoi să se încuie
în vid, precum uitarea şi gândul cel mai tern.

Zărind pecetea-n frunte, citesc însemnul urii:
"o albă ca zăpada şi neagră-n cerul gurii."

sonet de Ionuţ Popa (2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiindcă ploaia

ne-am cunoscut în anotimpul cireşelor când
o ploaie torenţială ne-a urzit paşii devenirii
pe banca din parc
m-ai întrebat ce-mi place să fac în ploaie
şi ţi-am spus că plânsul meu se confundă perfect
cu plânsul cerului
apoi m-ai atins
şi mi-ai spus
mie îmi place asta să fac
şi m-ai sărutat pătimaş
de atunci m-am pierdut
mă caut şi azi
în miezul stropilor de ploaie
în sâmburii cireşelor
în răsuflarea-ţi adâncă
precum suflul unui cutremur
însă ştiu că nu mă voi mai regăsi
sub norii unui iunie la apus
ploaia m-a îngropat în tine

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

Soarele se ascundea
seara
sub pleoapele
tale

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tine spre abis

Mergeam cu tine spre abis,
Şi te ţineam de mână
Iar cerul era mult prea închis,
Şi nici urmă de lună.

Un câmp întins ne cuprindea,
Plin doar cu flori alese
Şi vântul din urmă venea,
Prin flori fără să-i pese.

Picioarele ne sângerau,
Dar nu simţeam durere
Puterile ni se sfârşeau,
Ne adăpam cu fiere.

Iar gustul ei ni se părea,
Mai dulce decât mierea
Abisul tot nu se-arăta,
Şi ne creştea temerea.

Pe cer toţi norii prevesteau,
Că va veni furtuna
Iar corbi de nicăieri veneau,
Ţipând la noi întruna.

De teamă îmbrăţişaţi stăteam,
Tot aşteptând să vină
Dar eu cu ea încet muream,
Cu ochii spre lumină.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intimitate

Mă voi odihni
Pe pleoapele tale
La colţul gurii
Sau în gropiţele
Ce le faci
În obraz
Când zâmbeşti
Voi rătăci
Prin liniştea noastră
Prin zgomotul tăcerilor
Arar risipite
Şi-n care ne pierdem
Cuprinşi de ameţeală
Voi sorbi muzica
De pe buzele tale
Şi mă voi ascunde
În sufletul
Ce umflă pieptul
În tine
Apoi
Îţi voi spune
Încet
Te iubesc

poezie de Constanţa Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

La umbra nucului bătrân
Stă întins un tânăr
E umbră şi în gândul lui,
În sufletul băiatului

Nu-i mai vine-n gând nimic
Stă întins, plăcându-i cum
Răcoarea îl alintă-un pic
Şi trăieşte aici şi-acum

Umbra falnicului nuc
Parcă se tot măreşte
Se aude un guguştiuc
Cum în zbor porneşte

E lumină-n umbra lui
Căci sclipeşte soarele
Printre ramurile-i multe
Gândurile-s sute

Sentimentele-s puţine
Progresiv profunde
Umbrele dansează
Privirile-s mute

Nu mai este-o simplă umbră
Nu mai este o sclipire
Nu mai e nimic pe lume
Decât o lipsă sumbră

Tânărul nu mai gândeşte
Nu mai crede că există
Căci încet se contopeşte
În inexistenţă tristă

Tristeţea e metafizică
Totuşi nu-i filosofie
Fericirea e mirifică
Ce bine ar fi să fie

Ori că se trezeşte
Ori că doarme nesfârşit
Omul e veşnic nemulţumit
De ceea ce trăieşte

Ce rost mai are să trăieşti
Fără ca să iubeşti
Ce rost mai e să te sfârşeşti
Fără să te-mplineşti

Întrebări fără răspuns
Asta e viaţa lui
E mai mereu pe nicăieri
Şi-al nimănui

Din lumină se nasc umbre
Ele-s totuşi dinainte
Umbrele parcă-s mai sumbre
Şi mai grele ca-nainte

Umbra e lumina rea
Lumina e umbra bună
Fără umbră prea se pare
Că lumina-i o minciună

O minciună e şi viaţa
Se gândeşte tânărul
Viaţa fiind lumina
Şi în umbră fiind amorul

Şi încă stă la umbra nucului
Într-o lumină întunecată
Trupul aproape neîntors
De sufletul băiatului

Aşa mai stau şi eu
În umbră şi-n lumină
Aşa oriunde şi nicicând
Şi nicăieri mereu

Aşa mai stau şi alţii
Fără să stea ca mine
Aşa e viaţa, aşa-s eu
Cu răul în bine

poezie de Radu Andrei Capşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inocenţa hipnozei

de când ne-au lăsat fluturii aripile pe umerii
noştri goi
mi-am luat acasă dreptul la nemurire
ca un trofeu revendicat de mucenice şi martiri sfioşi..
o, atâta inocenţă în gustul gurii tale
mă determină să cer azil de sărbători brazilor împodobiţi
cu privirile noastre de amanţi pierduţi si rebeli

încă mai putem cerşi un loc de nemurire acolo sus
îngerii ne dau acordul să iubim tot cerul
fără amendamente, fără prejudecati...
m-aş fi lăsat in faţa lui să-i cer mana cu care
ştie să mângăie apa şi vântul...
stă pe malul mării şi cautş luna plină printre sufletele
părăsite de ecouri şi umbre

atat de sus stie sa atinga fericirea din mine
dar, acum e prea preocupat sa-si caute nemurirea pe strazi
printre oamenii munciţi de grija zilei de azi, nu de mâine...
am să-i cer mâna să mă lase în cer,
vreau sa iubesc o noapte cu tine
inocenţa cu care ştii să mă seduci cuminte la
o ceaşcă de cafea şi gustul gurii tale
de bărbat îndrăgostit
îmi aduce aripile înapoi
ştii... tu ştii.. beţia asta ne hipnotizează
sa rămânem vesnici amanţi.

poezie de Ioana Bolba
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voinţa

vrei să îmi fii tu lună,
ca-n fiecare seară
de tine, cu mult patos
să mă-ndrăgostesc,
când soarele apune,
tristeţea să-mi dispară
şi-n sufletul meu deşert
o oază să sădeşti?

vrei să mi te faci stele,
să rătăcesc prin tine,
iar în spre dimineaţă
cu dor să te găsesc..
şi să mi te faci rouă
să calc atent pe tine,
şi să devii femeia
pe care mi-o doresc?

poezie de Ştefan Ababei
Adăugat de Ştefan Ababei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot

Pentru tine nu–i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să fiu struna aceea
Încordată dar blândă,
Dintr-o harfă ce mângâie norii,
Ce stau gata să toarne
Ploaia târzie peste pământu-nsetat.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot s-ating obrazul curat
Al cerului tău,
Că atingerea mea
Îti va aprinde toate stelele,
Una câte una,
În noaptea ta grea...
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să-ţi mai văd o dată chipul,
Să-ţi mai mângâi o dată pleoapele obosite
Cu degete aspre de tot lutul din mine,
Că pot să-ţi mai şoptesc,
Cu glasul meu omenesc: Te iubesc!
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT,
Până când sunetul Şofarului
Va zgudui Înaltul,
Şi-atunci, ceea ce-a fost
Prea puţin,
Sau prea mult,
Va fi TOT.

poezie de Daniela Reghina Onu din Paşi printre pietrele Sionului (iulie 2011, Bucureşti)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Mă cred fluturele ce stă nemişcat pe piciorul tău..."

ai spus
iar lumea din jurul meu
a devenit atât de mică
încât
m-am simţit inutilă
cu braţele moi
cu tâmplele zvâcnind de durerea cuvintelor tale
şi când n-am putut să mai respir
am închis ochii
de parcă sub pleoapele mele
se ascundea
o grădină imensă
unde strigătele stau suspendate

şi vezi tu
mă tem să te crezi fluture
că toamna fluturii trec în uitare
şi nu vreau să îmi fie dor
nu încă
pentru că n-am apucat
să gustăm
din întâmplarea noastră
ca dintr-un fruct zemos
şi să ne limpezim poveştile
să ne ştergem braţele
de sânge
să alergăm desculţi prin toate visele
ca şi când tot ce am trăit până acum
a fost nimic

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amor latent

Prin fumul de ţigară şi-abur de cafea,
Păşea domol o umbră diafană.
E ea sau mi se pare?!
Nu cred, adorm din nou cu capul pe tejghea.

În zgomotul asurzitor al roţior de tren,
Trec călători grăbiţi fără de ţintă
Şi-a mea dorinţă-n piept tresaltă
Şi-aştept s-apară într-o doară.

Amorul meu e programat,
Cu-al trenurilor mers grăbit.
Eu încă sper să mă trezesc
De-o mână suavă ce m-atinge pe obraz.

Şi-or trece ani, şi-or trece norii,
Pe griul cer al dorului nestins.
Şi umbrele vor trece-agale,
De dorul pasului dorit.

poezie de Ionuţ Borza (25 decembrie 2012)
Adăugat de Ionuţ Borza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa mea...

Tot îmi repeţi că-ţi sunt copilul favorit
Dar te întreb, de ce mi-e grea a anilor desagă?
De ce de malul negrul al suferinţei m-ai izbit
Lăsându-mă rănită, fără un pic de vlagă?
Mi-ai luat puţin, apoi din ce în ce mai mult
Din darul scump al ursitoarelor zgârcite.
Cu tine duelându-mă, mereu eu am pierdut
Şi am rămas cu ale mele boli nefericite.
Nori negri şi ciudaţi pe cerul meu plutesc
Şi port războaie care mă-ngenunchează,
Dar nu-nţeleg de unde puteri să te iubesc
Îmi mai găsesc în nopţile de groază.
Nu pot să te urăsc nicicum, că eşti a mea
Şi te iubesc aşa cum eşti de slută
Şi-n fiecare zi, doar ţie îţi dăruiesc
Ofrande şi poeme de iubire mută.

poezie de Emilia-Paula Zagavei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două femei

Eram în staţie numai două femei,
ne uitam una la alta, studiindu-ne mai întîi
mîinile,
vedea că mîinile ei sunt mai frumoase
decît ale mele, dar îmi spunea:
- Ce frumoase sunt mîinile tale!

I-am zis mulţumesc, apoi am continuat
să ne uităm una la alta
studiindu-ne îndelung nasurile,
vedeam că nasul meu e mai frumos
decît al ei şi i-am zis:
- Nasul meu e mai frumos decît nasul tău!

Nu mi-a spus nimic, nici timp nu avea,
căci tocmai se oprise un autobuz
care a luat-o din staţie cu tot cu mîinile ei
frumoase, de parcă nu fusese
niciodată acolo, deşi voi tine bine minte
mîinile ei, puţin mai frumoase
decît ale mele. Apoi şi ea şi-a adus aminte
că, în acel moment, eu nu aveam
cum să-mi văd nasul. Deşi putea fi altfel,

fiindcă

eram în staţie numai două femei,
nu ne cunoşteam şi nu ne uitam una la alta
şi chiar dacă ne-am fi cunoscut
nu ne-am fi plăcut deloc, chiar dacă
la un moment dat ne-am îmbrăţişat,
ne-am povestit vieţile noastre,
ne-am căsătorit copiii şi totul a durat
cît am aşteptat autobuzul în staţie,
apoi ne-am despărţit, dar mîinile noastre,
multă vreme încă, s-au tras de păr.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!