Primăvara de altădată

Primăvara cea zglobie
Iarăşi a venit la noi,
Înviind natura moartă
De pe dealuri, de pe văi.
Gâzele au ieşit la soare
Zbârnâind din aripioare,
Iar florile "îndrăzneţe"
Te imbie la plimbare.
Prin păduricea umbroasă
Pe unde mergeai odată,
Să culegi mici urzicuţe
Ori să dai o mică raită.
Erai un copil atuncea
N-aveai griji şi nici nevoi,
Aveai toată viaţa-n faţă
Mintea plină de idei.
Îndrăzneţe sau timide,
După cum era şi cazul,
Toate bune şi frumoase...
Până s-a schimbat... macazul

poezie de Mariana Simionescu (29 martie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de iarnă

Iarna şi-a mai scuturat odata
Cojocelul de zăpadă,
Peste câmp, copaci şi case
Peste noi şi peste stradă.

S-a uitat în jos cu teamă
Şi a înţeles pe dată;
C-ar fi cazul să dispară
Că deja este ciudată.

Ne-am dorit cu toţi să vină
După toamna cea cu ploi,
Dar acum de ce nu pleacă
Odată oare de la noi?!

Vrem să vină primăvara
Că ne-am săturat de frig,
Şi ne-a îngheţat în mână
Bucăţica de covrig.

Vrem ca soarele s-apară
De după umbroşii nori,
Vrem pe ceruri ca să zboare
Cârduri, cârduri de cocori...

Să culegem floricele
De pe dealuri şi câmpii,
Să răsune din pădure
Cântece de ciocârlii.

Să privim cerul albastru
Zâmbitor şi fără nori,
Să ne facem planuri multe
Pentru anii viitori.

poezie de Mariana Simionescu (14 martie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă bărbatului

Bărbate, te-ai dus aseară
După pâine şi-ai venit...
Aveai capul mult mai mare,
Erai murdar şi ameţit.

Eu te-am văut de la fereastră,
Iar câinii te lingeau vârtos,
Oh, aveai lumea la picioare!
Doar tu erai cu susu-n jos.

Şi prin ogradă dai rateuri,
Că bormaşină de-ai fi fost,
Tot nu loveai cu stângu-n dreptu...
Dar erai beat, bolând şi prost...

Şi totuşi, faci şi tu un bine,
Căci la boboci dai de mâncare...
Bărbate, nu ţi-ar fi ruşine?!
Nu mai ai bani în buzunare!

pamflet de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baba a dus-o pe Gretchen în grădină. Ce mireasmă şi ce frumuseţe era aici! Toate florile de pe lume şi din toate anotimpurile le găseai aici înflorite; nici o carte cu poze nu era mai frumoasă. Gretchen a sărit în sus de bucurie şi s-a jucat prin grădină până seara, când soarele s-a lăsat după cireşi; apoi s-a culcat într-un pat cu perne de mătase roşie, brodate cu toporaşi, şi a dormit şi a visat tot visuri frumoase, cum visează numai o crăiasă în ziua nunţii.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta

De ziua ce-ţi surâde-n prag
Acum la ceas aniversar,
Ce pot eu oare să-ţi doresc
Sau să-ţi trimit în dar?!
Din partea mea, doar sănătate,
Noroc şi zile bune,
Să ai doar soare în priviri
Tot ce-i mai bun şi mai frumos,
Să ai în astă lume!!!
Prietenii adevăraţi alături să îi ţii,
De griji şi de nevoi nicicând
N-aş vrea ca tu să ştii.
Iar Dumnezeu întotdeauna
Cu drag să te ocrotească,
De relele de pe pământ
Mereu să te păzească!!!

poezie de Mariana Simionescu (17 februarie 2011)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecător prin viaţă

Ne-am cunoscut la inceput de vară
Eram o tânără subţire şi sprinţară,
Nu cred c-am aveam nici opsprezece ani
Când ne plimbam pe aleea cu castani.

Ce viaţă... fără griji, fără nevoi,
Era atuncea pentru amândoi...
Dar timpul făr' de veste a trecut,
Şi apoi necazurile-au apărut.

Păşind în viaţă printre buni şi răi,
Am reuşit să-mi văd şi de ai mei
M-am străduit să fiu la înălţime,
Şi să fac doar ceea ce se cuvine.

Târziu am constatat că am greşit
Că de la viaţă n-am cerut mai mult,
M-am mulţumit doar cu ce mi s-a dat,
Însă mereu, mereu am tot sperat.

Acum, când nu mai sunt copilul de-altadat',
Mă uit în urmă la tot ce am lasat
NIMIC afară de ai mei copii,
Cu care toată lumea s-ar mândri.

Regretele pe rând mă copleşesc
Când văd ca-ncep uşor să-mbătrânesc,
E imposibil să mă-ntorc din drum
Să am atunci, demult, mintea de-acum.

poezie de Mariana Simionescu (17 martie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua zi, argatul de la grădinărie, când dete mănunchiurile de flori fetelor împăratului, ascunse cu meşteşug rămurica ruptă în mănunchiul fetei celei mici. Domniţa se miră când îşi priimi mănunchiul de flori, se uită cam cu milă la argat şi nu-şi putea da seamă cum de să ajungă acea rămurică între florile ce priimise. A doua seară, iarăşi aşa o petrecură. Băiatul, iarăşi pe furiş, se ţinuse după dânsele, cu deosebire numai că rupse o rămurică din copacii cei cu frunzele de aur, pe care o puse iarăşi între florile ce dete a doua zi domniţei celei mici. Fata cea mai mare, iarăşi cu cuvinte liniştitoare, alină frica surorilor ei când se auzi freamătul ce se făcu în pădurea de unde argatul rupse rămurica. Când a doua zi domniţa cea mică priimi florile cu rămurica ascunsă între ele, îi dete un fier ars prin inimă. Ea căută vreme cu prilej şi, prefăcându-se că vrea să se primble, ieşi preste zi prin grădină.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicio persoană nu îşi depăşeşte cele mai îndrăzneţe aşteptări dacă nu începe cu aştepări îndrăzneţe.

citat din Ralph Charell
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aniversare

De ziua ta un strat cu flori
Voi semăna-n grădină
Şi-l voi stropi de-atâtea ori
Când ploaia n-o să vină.

Veghea-voi cum ies rădăcini
Cu mici tulpini în spate
Şi cum bobocii firavi, fini,
Vor lumii să se-arate.

Când florile vor apărea,
De soare inundate,
C-o sărutare, draga mea,
Ţi le voi da pe toate.

Buchetele vreau să le pui
Alături de-a ta pernă,
Mireasma lor chiar dacă nu-i
Ca dragostea, eternă.

Să-ţi fie somnul liniştit,
Cu visuri îndrăzneţe
La un " Luceafăr" drag, iubit
Şi fără bătrâneţe.

De ziua ta aş vrea să ai
Şi Soarele şi Luna,
Iar traiul din belşug, ca-n Rai
Să-ţi fie-ntotdeauna!

poezie de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Of primăvară, primăvară

Of primăvară!
pe unde umbli
s-a întors bătrâna iarnă
şi frigul iar a venit.
Pământul a albit
şi florile n-au înflorit.
Pe unde călătoreşti
căci parfumul tău
nu-l mai găseşti.
Te rog întoarce-te
din nou la noi
cu soare şi cu veselie,
te rog, natura reînvie.

poezie de Eugenia Calancea (22 martie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luarea unor decizii care îţi schimbă viaţa se poate compara cu un război civil intern. Armate de emoţii în conflict, fiecare cu propriul arsenal de motive, luptându-se între ele pentru supremaţie în mintea noastră. Iar deciziile care rezultă, indiferent că sunt îndrăzneţe sau timide, bine gândite sau impulsive, pot fie să stabilească cursul acţiunii, fie să îl întunece.

Jim Rohn în 7 Strategii pentru obţinerea bogăţiei şi fericirii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grădina era plină de minunăţii şi era aşa de mare încât nici grădinarul nu ştia până unde se întinde; dacă mergeai tot înainte ajungeai într-o pădure cu copaci înalţi şi lacuri adânci. Pădurea mergea până la marginea mării şi marea era albastră şi adâncă. Corăbiile treceau chiar pe sub ramurile copacilor şi într-un copac era o privighetoare care cânta aşa de frumos încât până şi un biet pescar care nu-şi mai vedea capul de treabă şi de griji se oprea în loc şi asculta când venea noaptea să-şi ridice năvodul.

Hans Christian Andersen în Privighetoarea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimb de experienţă

Erai tu Venus, eu Adonis,
Ne-am întâlnit aşa de-odată,
Iar delegaţia la Tomis
Am prelungit-o vara toată;

Erai frumoasă şi nebună,
Erai a mea şi-aveam noroc,
Zburdam pe plajă împreună -
Doi cai sălbatici, plini de foc,

Prin valuri ziua şi prin soare,
N-aveam nici griji şi nici urgenţe,
Iar noaptea ne-o doream mai mare,
Să tot schimbăm experienţe.

Erai o iapă lată-n crupă,
Eram un tânăr armăsar,
Şi ne-am iubit atunci, dar după,
Ai dispărut c-un marinar...

Ne-am întâlnit acum, vezi bine,
Când devenim sexagenari
Şi suntem două cabaline
Ce fac... doar schimb de ochelari.

poezie de Marius Coge din Vis şi armonie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avatar

Când stai, răpit de visuri, în seara-nsângerată
De toamnă, lângă mine, şi gândul tău l-ascult,
El o poveste-mi spune de-o ţară depărtată -
Povestea lui trăită în vremea de demult.

O, da, erai amicul lui Phidias odată,
Şi compunând o odă mergeai încet-încet
Spre casa lui cea albă de artă-nfrigurată,
Iar eu eram o sclavă venită din Milet.

Era aceeaşi seară de toamnă-nsângerată,
Să te privesc rămas-am pierdută-n colţ de drum,
Iar ochii tăi pe ochii-mi s-au pironit deodată
Şi mi-ai surâs atuncea surâsul tău de-acum.

poezie de Mia Frollo din Flori de flăcări (1923)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc...

Te-am întrebat, de nu mă-nşel, odată,
Ce faci în viaţa ta privată,
Cu cine stai, pe cine ai,
De iei maşină sau tramvai
Când pleci - de-ai zilnic - la servici,
Cine ţi-e şef, de-ai copii mici,
Părinţii dacă-ţi mai trăiesc...
Ce te iubesc, ce te iubesc...

Nu mi-ai răspuns, doar m-ai privit
O clipă, m-ai descumpănit,
Aveai doar aerul absent,
Eu îl aveam..., de repetent.
Picasem proba, cu succes,
Pierdusem singurul acces.
Tu, erai tu, eu, nefiresc...
Cât te iubesc, cât te iubesc...

Te-am prins din nou, cu gând fugară,
Păreai pierdută, selenară...
Te-am salutat şi n-ai răspuns.
Probabil, nu-s "şarmant" de-ajuns?!
Mergeai cu pasul hotărât,
Eu m-am pierdut şi m-a durut,
Doream să-ţi spun că te doresc...
Oh te iubesc, oh te iubesc...

Şi azi, eram în colţ, la ceas,
Eram plouat, tot am rămas.
Te-am revăzut, eram topit.
Te ştiu, în veci nu mi-ai zâmbit,
Aveai umbrelă, m-ai privit,
Din ochi o lacrimă ai strivit...
Am insistat să te privesc...
Cum te iubesc, cum te iubesc...

Mergeai încet şi erai frântă,
Umbrela grea era o stâncă...
M-apropii, tremurând, suspin,
Nu mai aud, sunt tot un chin...
Îţi spun spăşit, cu voce stinsă:
"Te ador, fi pururi neatinsă,
Te pot păstra, vis, îngeresc...
Să te iubesc, să te iubesc, să te iubesc, să te iubesc, să te iubesc, să te iubesc, să te iubesc, să te iubesc..."

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa devreme

Ceva care nu a mai fost niciodată,
care este acum
şi care apoi, iarăşi, nu va mai fi,

căruia îi sunt observator
(observator care, de asemenea, nu va mai fi) –
dar care observă parcă din eternitatea
cea fără de timp
momentul de acum:

vânzătorul care a încheiat o afacere,
femeia tânără care l-a plătit,
fetele de liceu cu buze roşii, îndrăzneţe, un pic timide,
fetele de la ghişeu în pauza pentru cafea,
barbaţii macho;

toţi bătând maşinal
apa în piua celorlalţi,
inconştienţi de mâna timpului

care face ca toate lucrurile să dispară, să pălească,
să cunoască schimbarea.
Iar ei trăiesc astăzi ca şi cum sunt eterni,
deşi sunt aici doar pentru o zi.

Iar eu observ – şi sunt ca ei
doar pentru o zi.

poezie de Louis Dudek, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

SuperLuna a fost inventată de un astrolog. Luna este "super" când se află în faza de Lună Plină şi la cea mai mică depărtare de Terra. Atunci va părea mai mare decât este de obicei. Toate bune şi frumoase. Dar în astrologie nu conteaza mărimea (aparentă sau reală) şi nici depărtarea obiectelor. Toate sunt puncte pe bolta cerească...

citat din Adrian Şonka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micuţa Picasso

Ai apărut pe acest pământ
Lumină din lumină lină,
Erai un mugur mic şi blând
Ce le-ai facut viaţa senină.
Sprinţară-n viaţă ai pornit
Având încredere în tine,
Nimic nu te-ar mai fi oprit
Dorinţe de nestăvilit,
Răzbeau din pieptul tău cel mic
Aripile zvâcneau din tine.

Nerăbdătoare şi tenace
Erai copilul mic şi bun
Cuminte şi ascultătoare
Harnică, nici nu mai spun!
Iubirea ţi-a-ncolţit în suflet
Taman când nimeni nu s-a aşteptat
Aveai deja un nume consacrat:

Micuţa Picasso

poezie de Mariana Simionescu (27 august 2009)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un împărat mare şi tare. După ce bătu pre toţi împăraţii pământului şi le luă împărăţiile, se însură şi făcu trei fete: una cu soarele-n frunte, alta cu luna în spate, iar cea mai mică cu luceafărul de dimineaţă iarăşi în frunte; şi toate erau mai frumoase decât zânele munţilor şi ale pădurilor.

Nicolae Filimon în Omul-de-flori-cu-barba-de-mătase sau povestea lui Făt-Frumos
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

La un moment dat, în dreptul comandantului se opri Cecilia cea roşcată; îşi făcuse loc şi ajunsese lângă el; o cunoştea, evident. Îi zâmbi şi se pregăti să semneze sub iscălitura lui Alex şi scrisul indescifrabil al geografului, dar tânăra cea îndrăzneaţă îl opri; nu pe tricou dorea să-i semneze el... Apoi continuă să semneze pe bluzele şi tricourile celorlalte fete. Cum însă Cecilia le dăduse tonul celor mai îndrăzneţe, se văzu nevoit să nu semneze doar pe mânecuţe, pe spate, sau în alte zone ale bluzelor sau tricourilor fetelor. Se mai iviră alte câteva îndrăzneţe, care-i solicitară autografe mai ciudate, pe maieuri, sau ca şi Cecilia, pe sutiene şi nu le putea refuza.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Importanţa domnişorei Emeralds între noi nu se măsura prin cât anume vorbeam despre ea, ci prin cât nu vorbeam. Şi era uimitor să-i vezi pe cei mai cinici dintre noi neizbutind să născocească nici cea mai mică ironie ori clevetire pe seama ei, atât de puternică era forţa ce iradia din ea. În faţa acestei derute generale de care nici eu nu scăpam, mă întrebam aproape tot timpul care era natura acelei forţe. Miss Emeralds era, fără putinţă de tăgadă, o intelectuală pasionată cum puţine se pot vedea. Dar nu asta ne subjugase la ea, ci iubirea, pe care, fără de ştirea ei, o degaja - şi atât de mare-i era inocenţa în această privinţă, încât puterea acelei emanaţii era înzecită. Ted L. mi-a mărturisit că singura dată când fusese în stare să rostească o răutate la adresa Alogenei se simţise atât de vinovat, încât îl cuprinsese în mod serios nevoia de a-şi tăia o mână sau măcar un deget. O asocia nu doar cu toate făpturile feminine, închipuite sau reale, ce-i impuseseră vreodată dragostea şi respectul, ci - şi asta traducea perfect şi propriile-mi sentimente faţă de ea - şi cu tot ceea ce pe lume e pus în taină sub oblăduirea noastră, ca fiind plăpând şi gingaş.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!