Curţile vechi

De veacuri, părăsite pe-ascunsele coline,
Zac curţi pustii... Acolo tăcerea stăpâneşte
Şi-n verde mantă muşchiul cuprinde şi-nveleşte
Surpata zidărie şi frântele tulpine;

Şi-mpodobind ceardacul cu grelele-i ciorchine,
Sălbătăcita viţă pe stâlpi se-ncolăceşte,
Cu iedera cea neagră ce-n streaşini împleteşte
O lucie cunună uitatelor ruine.

Adânc ca de o vrajă par ele adormite,
Pe iaz visează-ostrovul de sălcii despletite;
Nu tremură o frunză, nu mişcă fir de iarbă,

Şi-n tăinuita culă, ţintind priviri viclene,
Zâmbesc către domniţe boieri cu lungă barbă,
Purtând pe nalta cucă surguci cu mândre pene.

poezie clasică de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domniţa

Verzi-tulburi ochii-i galeş revarsă pe sub gene
Ispita pătimaşă şi doru-nveninat.
E-naltă, cu păr galben, cu mersul legănat,
În grelele-i veşminte păşind măreţ şi-alene.

Mişcările-i sunt line, molatece, viclene,
Şi dulcele-i grai curge duios şi răsfăţat.
Dar, cine-i cată-n faţă se pierde săgetat
De negrul arc ce-mbină trufaşele-i sprincene.

Muiată-n nestimate şi-n horbote de fir,
În mâna-i – spelbă floare de ceară străvezie -
Ea poartă pe subţirea năframă nărămzie

Ca un potir de sânge un roşu trandafir -
Şi, tot ca el, rănită în plină tinereţe,
Tânjeşte, se-nfioară şi moare de tristeţe.

poezie clasică de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domniţa

Verzi-tulburi ochii-i galeş revarsă pe sub gene
Ispita pătimaşă şi doru-nveninat.
E-naltă, cu păr galben, cu mersul legănat,
În grelele-i veşminte păşind măreţ şi-alene.

Mişcările-i sunt line, molatece, viclene,
Şi dulcele-i grai curge duios şi răsfăţat.
Dar, cine-i cată-n faţă se pierde săgetat
De negrul arc ce-mbină trufaşele-i sprâncene.

Muiată-n nestimate şi-n horbote de fir,
În mâna-i - spelbă floare de ceară străvezie -
Ea poartă pe subţirea năframă nărămzie

Ca un potir de sânge un roşu trandafir -
Şi, tot ca el, rănită în plină tinereţe,
Tânjeşte, se-nfioară şi moare de tristeţe.

poezie clasică de Mateiu Caragiale
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clio

Mi-a îngânat stăpâna: "Nu-n file-ngălbenite
Stă-mbălsămată taina măririi strămoşeşti.
Amurgul rug de purpuri aprinde: de-l priveşti,
Se-nfiripă-n vâlvoarea-i vedenii strălucite.

Căci, uriaşe stoluri la zări încremenite,
Zac norii ce, în pragul genunilor cereşti,
Par pajere-ncleştate de zgripţori din poveşti
Umbrind cetăţi în flăcări cu turnuri prăbuşite.

Dar ceaţa serii-neacă troianele de jar.
Atunci mergi de te-aşază sub un bătrân stejar,
Ascultă mândrul freamăt ce-n el deşteaptă vântul,

Ca-n obositu-ţi suflet de vrajă răzvrătiţi,
Când negrul văl al nopţii înfăşură pământul,
În gemăt să tresalte străbunii adormiţi."

poezie clasică de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vedere spre viaţă

Vis ce tăcut păşeşte-n delir în noaptea pustie
Cântec de leagăn se-aude când vântul adie.
Şoapte tăcute, ecou infinit.
Fragmente de sunet pierdute în vid.
Secunde din timpuri lăsate drept bir.
O gaură neagră ce-atârnă de-un fir.
Vibrează tăcerea, loveşte un zid.
Dărâma cuvinte, ruine clădind
Vreme marcată de clipe ,
Pustii, de gânduri oprite,
Castel de fantasme-amăgite
Ce bântuie holuri umbrite.
Tărâm amuţit de-atâta durere
Rămâne uitat in veacuri stinghere.

poezie de Raluca Oprea
Adăugat de raluca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturisire

Sufletu-mi e-o mare moartă oglindind un cer de jale,
Arse stânci o-nchid în groaza sterpelor pustietăţi,
Pe ea boarea nu adie, veşnic dorm undele-i pale,
Ea în negru-i fund ascunde înecate vechi cetăţi.

Sufletu-mi e-un turn de piatră care cade în ruină,
Iedera şi muşchiul verde zidurile-i năpădesc,
Strajă a singurătăţii trist veghează pe colină,
Şi în juru-i, seara, tainic, liliecii fâlfâiesc.

Sufletu-mi e-o floare rară ce muiată pare-n sânge,
Spulberată-i fu mireasma de-al restriştii aprig vânt,
E-o cântare-ndepărtată ce visări apuse plânge,
E o candelă uitată ce se stinge pe-un mormânt.

poezie celebră de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul uitării

Acesta-i un cântec de bard ostenit,
De bard din pământul uitării.
Strămoşii-mi acolo pe stâlpi de granit
Cu albe portaluri un templu-au clădit
De marmură-n marginea mării.

Să-l aibă nepoţii prin veacuri de-acum
Spre-a lor şi spre-a noastră mărire!
Dar mută veni nepăsarea pe-un drum,
Iar pe-altul stârni înecătoru-i samum
Atotucigaşa hulire.

Azi templu-i ruină; prin curţile lui
Culcuşuri îşi caută cerbii,
Prin mândrele ganguri scot viezurii pui,
Se joacă pe lespezi de altare ale lui
Şopârle tăcute-ale ierbii.

Cu galbene oase-ale moşilor mei
S-amestecă în praful cărării
Strivite statui ale marilor zei.
Azi râdeţi, şi vai, cum veţi plânge, o, mişei,
Cu hohot la ziua-nfruntării!

Dar noaptea din frântele marmure răsar
Luciri ca de fulger, şi şoapte:
Stau jalnicii zei la ruine, şi par
Cuprinşi de mânie şi galbeni de-amar
Şi zboară cu vaiuri prin noapte.

Şi iese-al lor bard şi s-aşează plângând
Pe-o piatră sub zidul de-afară,
Şi cântă şi plânge, ghitara bătând,
Iar alba lui barbă ca râul curgând
Se-mprăştie peste ghitară.

Prin lanuri obsiga şi sterpul odos
Şi-n pieptul lor inimi nebune!
Batjocura-i astăzi al nostru prinos.
Ei uită, voind, cu ce trudă i-am scos
Din jalnica morţii genune!

Ascultă proroci ai minciunii, şi plini
De-al lor o nebună-nvrăjbire,
Le-alunecă gândul spre zeii străini,
Fac neamului nostru cunună de spini:
Spre-a lor şi spre-a noastră mărire!

Eu nu mă voi plânge nepoţilor tăi,
Pământule sfinte-al uitării!
Desfă-te tu singur şi-nghite pe răi,
Căci iată-i pe toate gătitele căi
Răsar conjuraţii pierzării!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unele rapoarte

Tot crescând din filă-n filă
- Câtă frunză, câtă iarbă -
Par acum ca Moş Gerilă:
Spun poveşti şi au şi barbă!

epigramă de Teodor Maricaru din Zece ani de epigramă (1979)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prohodul războinicului

Din goană-l săgetară trădat într-o strâmtoare
Şi-n adâncimi de codri, sub ceru-nnegurat,
Crunţi vânători de zimbri urlând i-au înălţat
O schelă uriaşă de prăzi şi de odoare.

Şi trupuri răstignite, şi tigve rânjitoare,
Şi prunci zdrobiţi, şi roabe cu sânul spintecat
Se zbat în gheara morţii pe rugu-nsângerat,
Ce-n vârfu-i poartă leşul înţepenit călare.

În purpura înfiptă pe zalele-aurite
Cuceritorul pare, urdiilor cernite,
Un falnic zeu ce cată să se avânte-n nori,

Şi, ne'mpăcaţi în juru-i, cu suliţele-ntinse
I-arată către zare pletoşii luptători
Cum ard îngenuncheate cetăţile învinse.

poezie clasică de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Visam cum sălcii se plecară
Peste al apelor obraz.
Era pe-aproape o căscioară
Cu flori tăcute în privaz.

Bunicul murmura în barbă.
Îi adormea în braţe-un ţânc.
Şi vântul mirosea a iarbă
Şi răsărea o stea'n adânc

Şi mama cobora duioasă
Cu zâmbet bun, cu ţâţa dulce,
Şi pruncul şi-l lua acasă
Pe perne proaspete să-l culce.

Oftând se închina moşneagul,
Prin sălcii soarele-apunea.
Şi-ncet târând cu el toiagul
Spre vis bătrânul se ducea.

poezie clasică de Taras Şevcenko (1850)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fanfaronul

Nas mare şi turtit, atitudine pompos-sfidătoare;
O imagine de tavernă, damblaua la drumul mare,
Plin de coşuri: un recurs la accesele de desfrânare
Ale lui Falstaff; pe obrajii tumefiaţi, lăţindu-se, o culoare

Flasc movalie: inoportun, în cizme cu scârţ şi cu cercel
În ureche, cu centură lată şi catarame care, nene,
Zdrăngăne când, purtând inutile mănunşi jegoase, el
Trece pe lângă tine cu mantie neagră şi pălărie cu pene.

Armii – ameninţările-i mărşăluind în batjocoritoare cuvinte;
Iar jurămintele, de mari ticăloşii pline cap-á-pie;
În priviri şi-n gesturi adie fluturarea sabiei, fierbinte,
Şi-n jurul lui se-aţin toate războiele care sunt şi vor fi:

Pe unde umblă nu-i lipsă de încăierări niciodată,
Nici de târfuliţe durdulii care-n preajma-i să stea roată.

poezie de Madison Cawein, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză verde trei smicele

Frunză verde trei smicele,
Am trei mândre, ca trei stele.
Una-n deal şi alta-n vale,
Alta, la şoseaua mare.
Cea de la şoseaua mare,
Îmi cerea mereu parale.
Eu parale nu i-am dat-,
S-a dus şi s-a măritat.
Cea din deal s-a supărat,
Cea din vale m-a uitat.

folclor românesc, din comuna Brăeşti, judeţul Buzău
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de dragoste

Noaptea-n friguri se divide
când încă mai am gură să-mi las
sărutul pe degetele despletite,
întoarse-n oglinda lor de popas.
Şi oglinda e gură rănită
şi-n fiecare dinte te-arăţi,
ca o regină umbrită
de crenelurile unei roase cetăţi...
Oglinda în mărul ce eşti se înfige,
suc dulce îmi curge în barbă
dar zeama e sânge şi frige
şi după ce trece,
sunt iarbă...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin de frunză

Mă simt ca un mugur pe-o cioată de fag
Din ziua ce vine îmi sorb energii,
Răpusă de frig în al nopţilor prag
Natura renaşte scăpând de urgii,

Prin picuri de ploaie pierduţi printre crengi
Să fiu clorofilă întregii păduri,
Renasc către soare-n armate întregi
Şi sunt tot un verde trecut prin arsuri,

Mă simt ca o frunză pe-o cioată spre cer
Şi care la toamnă va umple cărări,
Sortită drept hrană-ntr-un lanţ efemer
Mă bucur de soare şi ploaie în zări,

De-abia răsărită-n pădurea din deal
Copacul renaşte prin frunzele mii,
Redau libertate pe-un larg areal
Şi-n verde, tăcută îmbrac galaxii,

Renasc în copac şi-n deplină uitare
La toamnă, răpusă de vântul nebun,
Din frunza cea verde hrănită de soare
Voi umple cărarea când stelele-apun.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fir necunoscut

Ieşind din verde fir ai apărut
Fată transparentă din zefir
Iarbă verde fir necunoscut
Ochii frunze verzi de trandafir

Apari zâmbitoare din frunză
Mergi pe iarba verde necosită
Pălăria ta e verde şi confuză
Păsările-ţi cântă ţie eşti iubită

Fir de iarbă trestie mlădie
De mijloc te as prinde odată
Îţi sărut urechea cu o melodie
Iubirea mea-ţi o dărui ţie toată

Eu nu ştiu, eşti adevărată fată
Sau eşti verdele din vânt turbat
Iluzie ce în vis şi gând se arată
Mă păcăleşte dar sunt bărbat

Am să te pândesc pe înserat
Îmbrăcat în verdele broscoi
Stau pitit la margine şi însetat
Oare cine-i mai isteţ din noi

De eşti fata ce am visat mereu
Am să-ţi cad chiar la picioare
Sufletul îţi dăruiesc chiar eu
Te sărut şi-ţi cer acum iertare

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

XVIII

Veacuri trecură în veacuri, cu ani mulţi acoperiţi;
Aşa ani s-au dus cu anii, ce de vremi ne sunt râpiţi.
Unde zac, nime nu ştie şi nici vrodată va şti;
Din întunerec vremea se naşte, şi-n întunerec în veci va fi.

poezie de Alexandru Hrisoverghi din Versuri scrise pe un album (1843)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea învinsului

Iar când, sfioasă umbră, prin ceaţa rece-a serii
Purtându-ţi trista taină, de gânduri chinuit,
Târziu te vei întoarce înfrânt şi istovit,
Spre casa părăsită în văile uitării,

Tu, cel ce-ai cules floarea spinoasă-a-nstrăinării
Şi-a ei mireasmă-amară cu patimă-ai sorbit,
La-ndemnul Amintirii ce-n prag ţi-a răsărit,
Nu te lăsa ca pradă să cazi înduioşării

Zadarnice. Respinge deşarta-i mângâiere
Şi oricât de adâncă ar fi a ta durere,
Trufia nu ţi-o pierde, rămâi nepăsător,

Nu te opri, nu plânge, şi dacă-ţi stau morminte
În drum, treci peste ele, înnăbuşe-al tău dor,
Şi-n neagra noapte pleacă, cu fruntea sus-nainte.

poezie clasică de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balta... (în grai basarabean)

Motto: Prim-ministrul RM, Maia Sandu
a întrunit Cabinetul de miniştri
la iarbă verde.

prim-ministrul foaie verde
cu miniştri-i la păscut
chit că vrea să-i mai dezmierde
într-un fel aşe mai cult...
după Găgăuza Eri
şi duhoarea Asiopei
cred că sufletul îi cere
din Renaşteri-Europe
acolo nişte reforme
preţuri mai sofisticate
că tarifele-s enorme
da-nc-oleacă se mai poate...
şi-n justiţie că iaca
nu vin naibii investiţii
şi la procurori, că pleacă
toată ţara, nesimţiţii...
da pe mal de iaz îi bine
ca la Harvard duci discuţii
despre chestii mult mai fine
ca cedări de instituţii...
şi ca soi de uzurpare
a puterilor statale,
despre-alegeri viitoare
ălea care vin, locale
despre naiba de rutină
care-i soarbe timp şi spaţii
despre ţara în ruină
despre alte revelaţii
iac-aşe, la iarbă verde
cu miniştri laolaltă
discutând ce naibii fierbe
în micuţa noastră baltă...

poezie de Iurie Osoianu (21 iulie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ortensia albastră

Precum un rest de verde! Par vopsele;
sunt aspre, ciunte, frunzele-i uscate;
albastrul înfloritelor umbele
nu-l poartă, ci-l răsfrâng, decolorate.

Spălat de lacrimi, pare scurs în glastre
tot mai pierdut, de parcă nu e viu,
întocmai ca străvechi scrisori albastre
ce-n galben-violet se sting, şi-n cenuşiu.

Cum nici un fir într-un şorţ mic şi şters,
uitat, nemaipurtat, nu mai tresaltă –
mărunta-i viaţă s-a-ntrerupt din mers.

Deodat' albastrul pare lângă verde nou,
sub umbela nouă mai învoaltă:
mişcat, albastrul prinde să-l dezmierde.

sonet de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel la debutul toamnei

Strugurul se coace-n viţă
Şi-n bob nectarul clocoteşte;
În grădină o crăiţă
Plânge-ncet... se ofileşte.

Gâzele-s în răzmeriţă,
E semn că toamna se iveşte;
Strugurul se coace-n viţă
Şi-n bob nectarul clocoteşte.

Scurtă-i ziua, noaptea creşte,
În văzduh o porumbiţă
Tainic perechii îi şopteşte:
"Iau din strugur o bobiţă."

Strugurul se coace-n viţă.

rondel de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Presimţire

Sunt ca un steag înconjurat de zări.
Simt vânturile care vin din depărtări;
le voi trăi în timp ce lucrurile jos nici nu se mişcă;
uşile se-nchid încă domol şi-n sobe-i tăcere;
nu tremură încă ferestrele şi praful e des.

Eu ştiu de pe-acuma furtunile şi sunt zbuciumat ca o mare.
Şi mă desfăşur şi-n mine m-avânt
şi mă desfac din mine şi sunt
singur în furtuna cea mare.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!