Dawson: Todd, am spus să te duci naibii. Ar trebui să-ți fie rușine, omule, și nu pentru că te porți urât cu oamenii pentru că sunt mulți care fac asta. Ar trebui să-ți fie rușine pentru că ți s-a acordat un privilegiu uimitor și tu nici măcar nu iei asta în serios. Ai ocazia să faci filme. Îți câștigi existența făcând asta și tu nici măcar nu apreciezi acest lucru. Filmul acesta nu o să fie bun de nimic. Eu știu asta și tu știi asta și toată echipa știe asta. Și probabil că și următorul tău film o să fie la fel. Ți s-a dat această șansă incredibilă, iar tu o dai în bară. Îmi este milă de tine. Dacă o să ajung vreodată aici, o să fac totul diferit. (Oamenii îl aplaudă până când se întoarce Todd spre ei.)
Todd: Ai mare curaj, puștiule. Acum dispari de pe platoul meu. Ești concediat.
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre filme, citate despre rușine, citate despre existență sau citate despre curaj
Citate similare
Todd: Și ce vrei să te faci când o să fii mare, Dawson?
Dawson: Ce altceva? Regizor.
Todd: Da? Și ce ai de gând să faci în sensul acesta?
Dawson: Școala de Film de la Universitatea California.
Todd: Școala de Film e pentru prostănaci. Ce faci cu adevărat în sensul acesta?
Dawson: Am făcut un documnetar anul trecut despre A. I. Brooks.
Todd: Cine?
Dwson: Era un regizor din anii '50. Este o poveste uimitoare. Ți l-aș putea arăta.
Todd: Nu, mulțumesc.
Dawson: Bine.
Todd: Uite ce e. Cât ai, 18 ani?
Dawson: Da.
Todd: Există șanse să fie prost. Și dacă mă uit la el și într-adevăr nu este bun, atunci trebuie să inventez un discurs ca să nu te simți atât de prost. Și dacă se întâmplă să fie bun, de ce aș avea nevoie de asta? De ce aș vrea să fiu gelos pe un puști de 18 ani care face filme mai bune decât mine? Îmi înțelegi situația grea?
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre timp
- citate despre școală
- citate despre universitate
- citate despre trecut
- citate despre prostie
- citate despre mulțumire
- citate despre inventatori
- citate despre gânduri
Asta e rugăciunea mea pentru tine
Văi și munți senini
Fără alei întunecate sau opriri subite
Asta e rugăciunea mea
Asta e rugăciunea mea pentru tine
Chemarea iubirii, cer înstelat
Mereu să crezi, dar nu în minciuni
Asta e rugăciunea mea
Asta e rugăciunea mea pentru tine
Refren:
Fie ca toate visele tale dulci
Să nu se spulbere
Fie ca orice dorință ai avea
Să ți se împlinească mereu
Asta e rugăciunea mea
Asta e rugăciunea mea pentru tine
Să sărbătorești, să ai prieteni adevărați
Să descoperi, să ai o inimă ce vindecă
Asta e rugăciunea mea
Asta e rugăciunea mea pentru tine
Refren
Brațe primitoare, uși larg deschise
Toți cei pe care îi iubești, lângă tine
Asta e rugăciunea mea
Asta e rugăciunea mea pentru tine
Fie ca toate zilele să-ți fie numai zâmbet
Iar rugăciunile să-ți fie repede auzite
Asta e rugăciunea mea
Asta e rugăciunea mea pentru tine
cântec, muzica de Tony Arata, Gary Scruggs, versuri de Reba McEntire
Adăugat de Oana- Manuela Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre religie
- poezii despre iubire
- poezii despre întuneric
- poezii despre zâmbet
- poezii despre zile
- poezii despre văi
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre sărbători
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Joey (lăsându-i un mesaj pe telefon lui Dawson): Hei Dawson, eu sunt. Am vrut să te sun. Sunt la o petrecere cu Jack, Jen și colega mea de cameră nebunatică. Ghici ce? Mă distrez pe cinste, dar oricât de bine ar fi, lipsește ceva: tu. Nu ești aici și știu că am spus că sunt în regulă cu faptul că nu ai venit weekendul acesta, dat știi ce? Nu este în regulă pentru că îmi lipsești. Și în seara asta era un băiat care se dădea la mine sau cel puțin așa cred. Și era foarte drăguț, iar eu l-am alungat și nu știu sigur de ce am făcut asta. Dar sunt destul de sigură că am făcut-o din cauza ta. Mi-am petrecut ultimele două luni sperând că o să apari la ușa mea într-o bună zi, dar nu este așa. Tu ești undeva în lumea asta și îți urmezi visele și eu vreau să faci asta. Dawson, cred că este timpul să te las să-i contunui viața. Și îmi este foarte greu să fac asta pentru că știu că există o parte din mine care te va iubi mereu. Dar toată situația asta, visatul cu ochii deschiși, fuga nu ne fac bine. Așa că asta fac acum, încerc să ne eliberez, lucru pe care ar fi trebuit să-l fac acum trei luni. Spun rămas bun, Dawson. Să mă suni. Pa.
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre visare, citate despre viață, citate despre telefon, citate despre seară, citate despre ochi sau citate despre iubire
Dawson: Bun, deci... Vrei să-mi spui ce se întâmplă?
Pacey: Nu e ceea ce crezi tu, Dawson, nici pe departe.
Dawson: De unde știi ce cred eu?
Pacey: Pentru că se vede pe fața ta, amice! Da, eu și cu Joey am petrecut mult timp împreună în ultima perioadă, pentru că am fost aici încercând să învățăm să dansăm și apoi ea mă învață trigonometrie. Dar ce mi se pare mai interesant e că dintre toate blondele și bruntele posibile, dintre femeile pe care noi le cunoaștem, prima care ți-a venit în minte a fost Joey. Oare de ce?
Dawson: Pacey, nu o să scapi încercând să mă analizezi pe mine.
Pacey: Doar te întreb ceva simplu. Adică, Dawson, tu și Joey... nu mai e iubita ta.
Dawson: Da, nu mai este.
Pacey: Da... așa că de ce mai purtăm discuția asta? Înțelegi ce vreau să spun? Ești același tip care mi-a spus acum câteva săptămâni că voi doi aveți nevoie să fiți separați.
Dawson: Mda, trebuie să mergem pe căi diferite, dar nu mi-a trecut niciodată prin minte că...
Pacey: Că ce? Că și ea o să-și continue viața... sau poate că nu ți-a trecut prin minte că în drumul ei s-ar putea opri la mine, despre asta este vorba? Dumnezeule, frate, așa faci mereu, vorbești și iar vorbești și nu te asculți. Spui că ai trecut peste ea, dar nu este așa. Sunt doar cuvinte care nu înseamnă nimic pentru tine.
Dawson: Nu știi despre ce vorbești.
Pacey (râde și se întoarce și arată spre Joey care dansează cu un bătrân): Uită-te la ea, Dawson. Uită-te bine, este o zeiță, prietene. Cât timp credeai că o să treacă până să apară vreun tip care s-o placă?! Pe bune, frate, și când o să se întâmple asta ce o să faci?
Dawson: O să... o să accept totul așa cum o să fie.
Pacey: O să accepți totul așa cum o să fie, hombre, poate că ar trebui să-ți dai seama de acum pentru că tipul care o să apară nu o să fie prietenul tău cel mai bun și nu o să-ți ceară permisiunea, tipul ăla o să se uite bine la ea și o să treacă peste tine.
Dawson: Ce ascunzi tu, Pacey?
Pacey: Ce?
Dawson: Pentru că toată analiza asta a vieții mele amoroase nu schimbă faptul că nu mi-ai răspuns la întrebarea mea inițială, de ce am găsit prezervativul ăla?
Pacey: De ce îmi mai bat capul? (Se întoarce și pleacă.)
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre prietenie, citate despre învățătură, citate despre râs, citate despre dans, citate despre vorbire, citate despre trigonometrie sau citate despre săptămâni
Gail: Ți-a cerut Joey să stai în Boston?
Dawson: Nu.
Gail: Voi doi sunteți...
Dawson: Împreună? Nu. Nu are logică. Știu. În ultimii ani nu am făcut nimic fără un scop precis. M-am întrebat mereu care este țelul meu și ce încerc să obțin. Toată viața mea mi-au spus mulți să fac ce îmi spune inima. Ironia este că, acum că mi-am dat seama în sfârșit ce înseamnă asta, toată lumea îmi spune că aș fi nebun dacă aș face asta.
Gail: Nu, dragul meu. Nu spun să nu faci ce îți spune inima, dar oamenii se schimbă, Dawson. O știe toată lumea. Tu, toți prietenii tăi, o să vă schimbați. Și dacă ești sigur că vrei să fii cu Joey, asigură-te că asta nu o să stea în calea maturizării voastre. Și nu resping ideea de suflete pereche, dar realitatea cuplurilor veșnice... Sinceră să fiu, totul se reduce la un singur lucru: credință. Așa că întreabă-te dacă este Joey acea persoană pentru care să fii dispus să ai o încredere oarbă.
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre schimbare, citate despre încredere, citate despre suflete pereche, citate despre suflet, citate despre sinceritate, citate despre sfârșit sau citate despre realitate
Lia: Dar atunci, nu înțeleg, Luci... De ce și eu...? Adică... Și pe mine... Tu... De ce m-ai sărutat? De mai multe ori chiar?!
Lucian: Cum?! Pe... tine?!
Lia: Da, pe mine. Adică... Eu ce reprezint pentru tine? Sunt și eu, tot la fel ca celelalte, doar una dintre multele tale cuceriri, menită să mărească lunga ta listă cu prenume feminine? Vezi, mă interesează... Doar din cauza asta, pentru că e vorba și despre mine, pentru că sunt și eu implicată. Poate că de asta te-am și urmărit în seara aceea, poate că asta doream să aflu, să înțeleg... Și încă vreau... Răspunde-mi, te rog!
Lucian: Tu?! Nu... Tu nu ești ca toate celelalte, ca nici una dintre ele. Deloc... Ești cu totul altfel. Diferită. Total. Ești deosebită. Dar... Nu despre asta discutam.
Lia: Luci, sincer, te rog, vreau să știu adevărul... Mă interesează... De ce m-ai sărutat? Și încă nu o singură dată... Ce însemn eu pentru tine?!
Lucian: Tu?! Ce însemni pentru mine?! Adică... Vrei să spui că nu știi?! Nu-ți dai seama ce simt?! Cum se poate? Lia, ești psiholog și psihiatru... Asta ar trebui să te ajute să înțelegi. Ar trebui să știi sigur.
Lia: Poate că ar trebui, dar... Nu știu. Și aș vrea să știu.
Lucian: Deci, nu știi... Atunci, gândește-te mai bine! Încearcă să-ți dai seama! Ghicește! Să vedem... Iată o temă pentru tine, domnișoară psiholog: Ce anume crezi tu că simt eu când procedez astfel? Când fac acest lucru? Sau pe acesta? Ce anume crezi tu că simt eu acum, în aceste momente?!
Lia: Nu știu... Dar... Dă-mi drumul, te rog! Singurul lucru pe care-l pot spune e că... Te pricepi să săruți, cu adevărat.
Lucian: Serios?!
Lia: Da... Dar să nu-ți închipui cumva că mi-ar plăcea! Nu, domnule comandant! Doar că...
Lucian: Nici n-am afirmat că ți-ar plăcea.
Lia: Știu că n-ai afirmat deloc acest lucru. Doar că...
Lucian: Lasă... Nu trebuie să-mi explici nimic. Ai uitat acest lucru?
Lia: Nu încercam să-ți explic nimic. Doream doar să... Adică... Încercam doar să-ți spun că... Să nu cumva să-ți închipui că mi-ar plăcea de tine, sau altceva de genul acesta. Asta-i tot!
Lucian: Nu-mi închipuiam nimic. Nici măcar nu încercam.
Lia: Nici să nu încerci vreodată!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sărut, citate despre adevăr, citate despre uitare, citate despre psihologie, citate despre psihiatrie, citate despre femei sau citate despre dorințe
Joey: Știi, voiam să tac și să te las să pleci. Dar nu aș fi eu. Ar fi ca într-un film de Merchant Ivory unde oamenii suferă în tăcere, iar tu ar trebui să fii atât de impresionat de cumpătarea lor. Îmi pare rău, dar la naiba cu asta. Prietenul meu cel mai bun din toată lumea pleacă mâine și o mare parte din mine vrea ca el să rămână. Așa că sper să nu mă urăști.
Dawosn: Nu aș putea să te urăsc niciodată, Joey. Nu că nu aș fi încercat asta.
Joey: Ultimii doi ani au fost o adevărată telenovelă. Dar nu i-aș da înapoi, nu aș șterge nimic, dar... Mă bucur că s-a terminat. Pentru că îmi place cum stau lucrurile acum. Viața mea fiind mereu o glumă nesărată, acum că lucrurile merg bine... tu pleci.
Dawson: Jo, dacă aș crede măcar pentru o secundă că ar fi decizia corectă, aș rămâne, dar este timpul să plec. Este timpul ca eu să ies din camera asta și este timpul ca tu să descoperi cine ești fără noi. Capitolul acesta s-a încheiat, Joey. Simt asta.
Joey (cu lacrimi pe obraji): Crezi în magie? Eu nu credeam. Cum aș putea? 13 ani, mama ta moare. Și totuși mai speri în ceva magic, ceva care să facă totul mai bine. Dar nu se întâmplă așa și te uiți la tatăl tău care nu e în stare să-și învingă punctele slabe. Fără abracadabra în cazul acesta. Și apoi mai e Pacey. Orice magie a fost între noi s-a terminat, nu-i așa? Dar apoi mai ești și tu. E o dovadă că există cineva acolo care se gândește la mine. Prietenul meu care a fost mereu alături de mine. E magie curată. Cred că e doar un mod lung și tărăgănat de a-ți spune că o să-mi fie dor de tine, Dawson.
Dawson: Și mie o să-mi fie dor de tine, Joey.
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viitor, citate despre victorie, citate despre umor, citate despre tăcere, citate despre superlative sau citate despre secunde
Neil (îl găsește pe Todd singur pe acoperiș): Bună!
Todd Anderson: Bună.
Neil: Ce s-a întâmplat?
Todd Anderson: Nimic. Azi e ziua mea.
Neil: Ziua ta e azi? La mulți ani!
Todd Anderson: Mersi.
Neil: Ce-ai primit?
Todd Anderson (arătând spre trusa de birou de lângă el): Părinții mei mi-au dat asta.
Neil: Nu e aceeași trusă...
Todd Anderson: Ba da. Da, mi-au dat același lucru ca anul trecut.
Neil: Ah.
Todd Anderson: Ah.
Neil: Poate s-au gândit că mai ai nevoie de încă una.
Todd Anderson: Poate că nu s-au gândit la nimic. Ceea ce este ironic e că nici prima oară nu mi-a plăcut.
Neil: Todd, cred că subestimezi valoarea acestei truse de birou. (O ridică.) Adică, cine ar vrea o minge de fotbal sau de baseball sau...
Todd Anderson: Sau o mașină.
Neil: Sau o mașină, dacă ar avea o trusă de birou atât de minunată? Dacă ar fi să cumpăr o trusă de două ori, probabil că aș cumpăra-o pe aceasta. În ambele cazuri! De fapt, forma ei este... aerodinamică, nu? (Merge până la marginea acoperișului.) O poți simți. Trusa asta vrea să zboare! (I-o dă lui Todd.) Todd? Prima trusă de birou zburătoare din lume. (Todd o aruncă de pe acoperiș foi de hârtie zboară peste tot și toate lucrurile se izbesc zgomotos de pământ.) Vai! Ei bine, nu-ți face griji. Ai să primești alta la anul.
replici din filmul artistic Cercul poeților dispăruți, scenariu de Tom Schulman
Adăugat de Dana Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zbor, citate despre ziua de naștere, citate despre valoare, citate despre prezent, citate despre hârtie, citate despre fotbal sau citate despre baseball
Todd: Ar trebui să-ți fie rușine!
Monk: Îmi este, 24 de ore pe zi.
replici din filmul serial Monk, scenariu de Andy Breckman
Adăugat de Spătaru Cosmin, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre ore
Du-te după ea! La naiba, nu mai sta acolo așteptând ca ea să te sune. Du-te după ea pentru că asta ar trebui să faci când iubești pe cineva, nu să aștepți să-ți dea ea un semn care ar putea să nu vină niciodată. Nu lăsa oamenii să fie o simplă întâmplare pentru tine. Ea nu este o nenorocită de emisiune TV sau o tornadă care ți se întâmplă. Sunt oameni pe care poate i-aș fi iubit dacă s-ar fi urcat într-un avion sau ar fi alergat pe stradă după mine sau m-ar fi sunat beți la 4 noaptea pentru că trebuia să-mi vorbească chiar atunci și pentru că nu vroiau să regrete asta. Chiar dacă sunt poate singura persoană care face lucruri nebunești pentru alții ce nu ar da doi bani pe asta sau nu s-ar comporta ca niște idioți sau să fie complet vulnerabili și onești. Să faci pe cineva să se îndrăgostească de tine este ușor și nu poți să stai acolo speriat, respirând în telefon. Nu este idea tuturor despre ce este dragostea, dar este ceea ce cred eu că ar trebui să fie, pentru că eu așa fac. Așa că du-te strigă-i dragostea ta, și fii cu ea în moduri în care contează pentru că asta este frumos și este generos și asta înseamnă să iubești pe cineva. Este nepoliticos și nesigur, dar nu contează.
citat din Harvey Milk
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vinovăție, citate despre tornade, citate despre sperieturi, citate despre noapte, citate despre generozitate sau citate despre frumusețe
Robert: Ai să te descurci.
Catherine: Serios?
Robert: Da. Îți promit. Simplul fapt că putem vorbi împreună despre asta este un semn bun.
Catherine: Un semn bun?
Robert: Da.
Catherine: Cum ar putea asta să fie un semn bun?
Robert: Pentru că oamenii nebuni nu stau toată ziua, întrebându-se dacă sunt sau nu nebuni.
Catherine: Nu fac asta?
Robert: Nu. Ei au lucruri mai bune de făcut. Crede-mă pe cuvânt. Un semn clar că ai înnebunit este incapacitatea de a-ți pune întrebarea "Sunt nebună?"
Catherine: Chiar dacă răspunsul este da?
Robert: Vezi tu, oamenii nebuni nu se întreabă asta.
Catherine: Mda.
replici din filmul artistic Dovada, scenariu de David Auburn
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre promisiuni, citate despre nebunie sau citate despre cuvinte
Todd Anderson: Keating spunea că toți citeau pe rând, iar eu nu vreau să fac asta.
Neil: Doamne, chiar ai o problemă cu asta, nu-i așa?
Todd Anderson: Nu, n-am nicio problemă, Neil. Doar că... nu vreau s-o fac!
replici din filmul artistic Cercul poeților dispăruți, scenariu de Tom Schulman
Adăugat de Dana Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!
Excesul aduce uneori succesul. Asta dacă faci ceva diferit, ceva special, sexy. Pentru că oricărei femei îi place să fie sexy și eu vreau să ajut femeile să fie așa. Uneori le e frică de asta, dar ar trebui să știe că o rochie le poate salva viața.
citat din Roberto Cavalli
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre succes, citate despre rochii, citate despre frică sau citate despre ajutor
Doamne ajută
E plin de flori și de culoare pe câmpuri și în lumea toată,
Dar tu nu vezi decât un gri și puțin verde, câteodată.
Eu ce să-ți fac? Tu ai ales să îl iubești pe el. Îți place.
Ți-a spus de-atâtea ori să pleci, să-ți vezi de drum, să îi dai pace.
Nu înțelegi că-n viața asta, nu toți sunt cum ai vrea să fie?
Că dacă scrii din când în când câte un vers, nu faci din ele-o poezie.
Îți trebuie și ritm si rimă, mai multe strofe ca să ai succes.
Cu el, nu vei putea vreodată să faci asta. N-ai de-ales.
Va trebui s-asculți ce-ți spune, să renunți.
Tu vrei să muți din loc un lucru, dar sunt munți.
Nu e nici deal și nici câmpie, n-ai cum să reușești.
Acceptă. Mai bine fugi si lasă-l. Îl iubești?
Atunci să-ți dea Dumnezeu bine, să te păzească, roagă-l tu,
Că mintea ta deși îți spune să m-asculți, inima nu.
Și tu cu sufletul trăiești mai mult, gândești puțin.
Mai sunt minuni pe lumea asta. Doamne ajută. Mă închin.
poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre viață, poezii despre versuri, poezii despre verde, poezii despre suflet, poezii despre succes, poezii despre ritm sau poezii despre pace
Mickey (îl găsește pe Rocky în Biserică, rugându-se pentru Adrian, care este în comă): Salutare, Rock. E ora trei dimineața. M-am dus la tine acasă și mi-au zis că ești aici. Este ora trei dimineața, puștiule. Adrian e o fată bună. Și știi că îmi pare rău pentru voi doi. Nu pot face nimic în legătură cu asta. Doar că... vreau să îți zic ceva... și e pentru ultima oară... Dar Rock, ai o altă șansă. Este a doua. Nu știu... cel mai mare titlu posibil... și o să schimbi pumni cu cel mai periculos luptător din lume. Și asta în cazul în care creierul tău nu prea te ajută... Toate astea se întâmplă rapid, iar tu nu ești pregătit. Nu ești nici pe departe în formă. Așa că, pentru numele lui Dumnezeu, de ce nu te ridici să îl bați serios pe tipul ăsta? Cum ai făcut-o data trecută. A fost minunat. Nu te lăsa așa. Ca și cum nu ai fi conștient... ca o stârpitură sau ceva de genul ăsta. Că o să-ți spargă fața. Exact. Tipul ăsta nu vrea doar să câștige. Vrea să te bage în pământ, să te umilească, să demonstreze lumii întregi că prima oară nu ai fost altceva decât... o curiozitate. A zis că ai fost un vagabond care a avut noroc. Acum, nu vreau să mă înfurii într-un loc sfânt ca ăsta, dar cred că ești mult mai mult decât atât, puștiule. Mult mai mult! Dar, așteaptă un minut, dacă vrei să dai totul naibii, să-l dai naibii, am s-o fac și eu cu tine. Dacă vrei să stai aici, voi sta și eu cu tine. Voi sta cu tine. Voi sta și mă voi ruga. Ce am de pierdut?
replică din filmul artistic Rocky II, scenariu de Sylvester Stallone
Adăugat de Nicoleta Mitrofan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre religie, citate despre viteză, citate despre vagabondaj, citate despre sfinți, citate despre sfințenie, citate despre posibilitate sau citate despre pericole
Dr. Wilson: Știi de ce oamenii se poartă frumos unii cu alții?
Dr. House: Oh, da, o știu pe asta. Pentru că oamenii sunt buni, decenți și le pasă. Ori asta, ori sunt lași. Dacă mă port urât cu tine, o să te porți și tu urât cu mine. Distrugere reciproc garantată.
replici din filmul serial Dr. House
Adăugat de Ioana Teodorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre reciprocitate sau citate despre lașitate
John Keating: Închide ochii, închide ochii! Închide-i! Acum descrie ce vezi.
Todd Anderson: Închid ochii.
John Keating: Da.
Todd Anderson: Și această imagine plutește lângă mine.
John Keating: Un nebun transpirat cu dinți mari.
Todd Anderson: Un nebun transpirat cu dinți mari și cu o privire care-mi zdrobește creierul.
John Keating: Este excelent! Acum dă-i o acțiune pune-l să facă ceva!
Todd Anderson: Își întinde mâinile și mă sugrumă.
John Keating: Asta e! Minunat, minunat!
Todd Anderson: Și în tot acest timp mormăie.
John Keating: Ce mormăie?
Todd Anderson: Mormăie adevărul.
John Keating: Așa, da.
Todd Anderson: Adevărul ca o pătură care îți lasă întotdeauna picioarele reci. (Unii băieți încep să râdă.)
John Keating: Nu-i lua în seamă! Rămâi la pătură. Spune-mi despre pătură!
Todd Anderson: Tragi de ea, o întinzi, niciodată nu-ți ajunge. O smucești, o lovești și tot nu ne va acoperi pe niciunul. Din clipa în care ne naștem, plângând, până în clipa în care murim, nu ne acoperă decât chipul care se tânguie, strigă și urlă. (După o pauză lungă, clasa aplaudă.)
John Keating: Să nu uiți niciodată asta.
replici din filmul artistic Cercul poeților dispăruți, scenariu de Tom Schulman
Adăugat de Dana Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre picioare, citate despre naștere, citate despre mâini, citate despre moarte, citate despre imagine, citate despre dinți sau citate despre creier
Andie: M-am culcat cu un alt băiat acum șase luni! Știam că nu era bine când am făcut asta. Tot încerc să-ți spun asta și să te fac să înțelegi. De câte ori trebuie să-ți spun asta?
Pacey: Andie, dacă ai vrut să te culci cu el, dacă doar pentru o secundă ai vrut asta, atunci poate că nu a fost o greșeală.
Andie: A fost...
Pacey: Poate. Poate că a fost doar modul prin care inima ta îți spunea că eu nu sunt persoana potrivită pentru tine. Pentru că asta îmi spune inima mea acum... că nu ești persoana potrivită pentru mine.
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre inimă sau citate despre greșeli
Amon Goeth: Știi, evreii aruncă o vrajă asupra ta. Când muncești alături ei, așa cum fac eu, observi asta. Au această putere. Este ca un virus. Câțiva dintre oamenii mei au contractat acest virus. Ar trebui să fie compătimiți, nu pedepsiți. Ar trebui să primească tratament pentru că este la fel de real ca tifosul. Îl văd tot timpul. E o chestiune legată de bani? Hmm?
replică din filmul artistic Lista lui Schindler
Adăugat de Chermaneanu Stefania-Ana
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre muncă, citate despre bani sau citate despre Israel
Pacey: Chiar cred că seara asta a fost destul de reușită.
Joey: Da. Destul de reușită. Perfectă. A fost... a fost o seară perfectă. Pace? Nu pot face asta.
Pacey: Ce anume?
Joey: Chiar și atunci când totul este perfect, am impresia că nu e bine să am o relație cu tine și îmi pare rău. Seara asta a fost drăguță și distractivă, iar tu ai devenit acest bărbat extraordinar, dar nu... Îmi pare rău. Dar nu simt nimic. Și nu-ți pot face asta ție.
Pacey: Bine. Joey. Stai puțin.
Joey: Nu, Pace. E adevărat și îmi pare rău.
Pacey: Și ce?! Te temi. Nu-i așa? Te temi. Și eu la fel, crede-mă. Și eu mă tem pentru că nu știu încotro ne îndreptăm. Adică eu cred că ar putea duce oriunde. Ar putea fi șansa noastră.
Joey: Nu o să fie.
Pacey: De unde știi tu asta? Serios acum. Săptămâna trecută erai cu totul de acord și acum îmi spui că relația dintre noi nu ar putea fi niciodată una reușită. Nu ai de unde să știi asta, Joey.
Joey: Și îmi pare rău. Știu că e îngrozitor ce îți spun eu acum.
Pacey: Dar cum? Cum poți tu să știi? Și când ai luat decizia asta? În seara asta? Am crezut că seara asta a fost reușită.
Joey: A fost. A fost perfectă.
Pacey: Și atunci? Și nu-mi spune că nu ești speriată pentru că știu că ești. Te știu de prea mult timp și te-am văzut dând la o parte foarte multe lucruri bune ca să te las să faci asta și cu mine acum. Ai fost mereu cel mai frumos lucru din universul meu. Și sentimentele mele pentru tine mi-au demonstrat că pot fi o pesoană mai bună. Și acele sentimente erau mai puternice și mai înțelepte și mai stăruitoare și mai curajoase decât orice altceva legat de mine.
Joey: Pacey, oprește-te.
Pacey: Jo...
Joey: Pacey!
Pacey: Când mă temeam de orice, nu mi-a fost teamă să te iubesc și te-aș putea iubi din nou. Îți spun since, asta ar putea...
Joey: Pacey, nu. Oprește-te! S-a întors Eddie. Îmi pare rău. S-a întors aseară. A venit la bar și...
Pacey: Ah. Bine.
Joey: Îmi pare rău...(Pacey pleacă.)
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre perfecțiune, citate despre înțelepciune sau citate despre pace