O noapte lungă

O noapte lungă, un păianjen negru,
Prinzând în pânzele lui foarte întinse
Zborul meu liber, umblet somnambul
Peste acoperişurile ninse.

Tu priveşti în tăcere mersul lin
Cu paşi mărunţi pe verticală
Şi mâinile tremurătoare ca nişte antene
Care pipăie spaima universală.

Fă-mi un semn să mă pot opri
În miezul visului încep să încurc
Ziua cu noaptea şi stânga cu dreapta
Şi zidurile pe care urc.

poezie de Ileana Mălăncioiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte asta

I.
linişte
în casă
noaptea
ca un păianjen
care
îşi ţese
tenace
plasele
şi
cade în ele
din solidaritate
cu mine

şi numai noi
ştim
cum e

II.
noaptea asta ca un ceai verde cu bergamot sau ca
o ferigă suverană făcându-şi loc în sângele meu sau
ca un arbore de mătase
peste care dumnezeu trece cu un
foarfece de grădinărit
noaptea asta

perfectă
cu atât
cu cât i se cuvine
sau

III.
noaptea asta ca un nume pe care îl port în stomac
şi de care s-au prins ţurţuri de gheaţă
şi parcă aş vrea să îl mângâi şi nu îmi găsesc
mâinile

şi luna e albă ca o palmă peste care a nins şi a nins
milenii

poezie de Silvia Caloianu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

De spaima unei clipe

De spaima unei clipe mai senine
ce-n taină-mi pregăteşte o spaimă şi mai mare
mă-ntorc peste prăpastia pe care
cu spaimă am trecut-o către tine

un gol imens mă ţine tăcut deasupra lui
şi mută munţii către care vin
simt marginea prăpastiei pierind
asemeni unui orizont divin

fă un hotar mai sigur între mine
şi între ţărmul tău care s-a dus
vreau să m-apropii fără să te văd
mi-e frică şi merg ca privită de sus.

poezie de Ileana Mălăncioiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentimentul dureros al timpului

Pentru că nu-mi pot aminti întotdeauna unde mi-am aşezat amintirile despre prima dragoste
umbra firului de păianjen mă derutează
încurc, da încurc amiezile în care am înălţat primul zmeu
cu acelea în care m-ai sărutat prima dată
şi deodată păianjenul se mişcă spre o pradă veştedă
se suprapune peste toate soneria din trecut anunţând sfârşitul sau începutul a ceva
într-un timp ce părea fără sfârşit
ca o cutie de bomboane consumate ziua reînnoite noaptea
în absenţa mea
de o prezenţă invizibilă şi generoasă
gustul unic al fiecărei bomboane se dizolvă in amintire
Împreună cu acea iubire pe care nu o pot reproduce oricâte energizante şi vitamine
aş consuma
aşa cum nu pot reconstitui gustul primului sărut când am desfăcut cutia aşezată
de o mână invizibilă în faţa mea şi am savurat cu lăcomie şi inconştienţă

prima bomboană otrăvită...

poezie de Maria Postu (noiembrie 2014)
Adăugat de grizantema
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai trupul

Avea linia vieţii în talpă
Şi eu mă uitam îngrozită la linia vieţii lui
Care părea foarte lungă
Şi el îmi simţea ochiul ca pe un cui.

I s-a părut firesc să mi-l scoată
Deşi se putea foarte bine
Să scape de îngrozitoarea durere
Mutându-şi talpa aspră de pe mine.

Ochiul meu care-a plătit totul
Şade acum în palma lui
Ca un copil căţărat
În vârful unui gutui.

Numai trupul rămas încă viu
Dar nevăzător
Mai clatină din când în când
Imensul picior.

poezie de Ileana Mălăncioiu din Urcarea muntelui (1985)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâinile

mâna
mea
dreaptă
diferă de stânga
şi
scrie nimic despre ceva

despre ceva! nu scrie
stânga
nu o imită pe dreapta
în ambiţia de a scrie

eu
mama - tata
ambii
şi
discordia care există între
între! stânga - dreapta
pe mine mă enervează

poezie de Anna Grig, traducere de Florica Bican
Adăugat de Adela Ionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O clipă verticală

O bătrâneţe tânără mi-aduce
Aminte de senzaţii, de răscruce,
De- un drum pe care singuri am fugit,
Mult înainte de a fi pornit,

De o privire parcă rătăcită
‘N puterea de a fi iubită,
Nu întristat şi nicidecum pierit,
Iubit- aşa cum eu mi- aş fi dorit;

Ţi- aduci aminte cum o clipă goală,
Ades se rătăcea pe verticală,
Spre cer tânjind cu mâinile întinse
Atât de necuprinsă- n necuprinse,

Cum nopţile erau un simplu zbor
Neinţeles, ascuns oamenilor,
Din care tu pierit te prabuşeai
Pe sânii mei când încă ma iubeai?

Priveşte ploaia calmă- n ochii mei,
Cu transparenţa purităţii ei,
Pe care dacă tu nu o pierdeai,
Eu încă te aveam, tu ma aveai,

Dar tinereţi bătrâne de puteri
Ne- au luat pierdute- n sens, ziua de ieri
Şi plouă ca- ntr-o moarte verticală
Ce îşi alintă noaptea cea de smoală.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco (10 mai 2017)
Adăugat de SILVANA ANDRADA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu

Fibrele foarte mici ale sufletului s-au rupt într-o după-amiază,
când nu am mai vorbit.
Dar el a lucrat în ascuns, zile şi nopţi,
până când a unit capătul din dreapta cu cel din stânga lui,
cum unesc copiii beţele de chibrit.

Apoi a venit altul şi a dat cu piciorul
(vrând poate să ţi se vâre în suflet întâi cu picioarele)
şi microfibrele din dreapta s-au tras înspre cele din stânga
(dacă sufletul are într-adevăr o dreaptă şi o stângă a sa)
şi a devenit mai tare ca pânza de păianjen
pe care, în sfârşit, se puteau legăna elefanţii.

Apoi altul şi altul şi tot aşa...
până când sufletul a căpătat muşchi tari ca piatra.
Au venit inginerii şi au zis, ciocănind în el:
"Ia uite ce inimă de piatră, din ea putem face un pod
un pod de piatră care nu se va mai dărâma în veci,
şi aşa s-au născut ai noştri copii.

Dar jos de tot, mai jos decât josul
(înlăuntrul fiecărei fibre adică, asta dacă sufletul are un jos şi un sus al lui)
eram eu care urmăream un fluture zilnic până la râu
ca să învăţ să te ating
fără să te întrerup
când îţi priveşti fiul sărind dintr-un picior în altul
aruncând înainte pietricica din capul unghiului
pe care ţi-am făcut-o cadou prima dată, când te răstigneam
şi amândoi ne priveam în tăcere.

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiţi ce s-a întâmplat cu cei care au aruncat cuvintele ca nişte cuţite în stânga şi-n dreapta, care au pus vitriol pe rană în loc de untdelemn şi care au spart pocale de venin pe mesele oamenilor de bună credinţă? S-au automutilat sufleteşte şi chiar... trupeşte, lăsând în urmă un ocean de tăcere...

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

toate pânzele sus
pentru corabia lui noe
care pipăie orizontul

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori mă întreb: de ce nu sunt "scuturaţi" ăştia care au furat de la dreapta la stănga - de la stânga la dreapta? Au furat şi cu stânga şi cu dreapta.

citat celebru din Fănuş Neagu (1997)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legile sunt ca pânzele de păianjen care pot prinde musculiţele, dar care lasă să scape viespile şi bondarii.

citat celebru din Jonathan Swift
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ape peste poduri

Plouă cu umbrele
iar eu mi-am uitat ploaia acasă.
Ce linişte slabă foişorul apasă.
Mă urc pe spatele meu şi plecăm
care cum ştie
unul în stânga la noapte
altul în noapte să plângă
să râdă ţărâna
scobind între zile
scobind între ochi de bătrân
cu un zâmbet
cu plânsul tău rânced copile!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea cât metafizica iubirii

Lumina alunecă pe gleznele tale,
înfloreşte nuferi sub tălpi,
ochii privesc tăcuţi apa
peste care treci cu surâsul subţire
ca o trestie legănată de vânt.

Noaptea cât metafizica iubirii
îi pune pielea pe băţ întunericului,
bătut cu el cerul se scutură
de stele ninse, căzătoare.

Îţi cuprind cu mâinile, mijlocul
din care vrei să zbori ca o pasăre
înmiresmând văzduhul curbat
cu sunete de bucurie
nemaiauzite.

În lipsa ta niciun cântec nu voi auzi
doar aşteptare îngropată-n tăcere.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La pian, mâna stângă are acompaniamenutul, basul, tonul, iar mâna dreaptă are melodia principală, jocul şi principiul. Dacă vorbim în termeni de emisfere, viaţa e ca o melodie la pian: stânga acompaniază, dreapta dă tonul. Dreapta face muzica, strigă, stânga susţine, ajută. Stânga dă putere şi voluptate, dreapta dă tonus şi gingăşie. Dreapta se urcă pe pereţi, face ravagii, distruge, stânga bate toba şi opreşte delirul. Dar când dreapta tace, stânga murmură... ispitind-o cu noate joase, să mai cânte ceva.

Dharma K. Tchobansky în Rupte din Seu, Muzica (2016)
Adăugat de Tchobansky
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un sarut greu si amar

să-ţi presar pe ochi clişee, umblet de apropiere,
al iubitului descântec, decupat de pe cornee,
o lumină decriptată, într-un pixel rezolut,
un sărut suav pe apa buzelor de alăut,
umbra mea ca nişte moaşte îngropată lin, adânc,
într-o inimă străină, într-un ochi târziu, cărunt,
o tresar şi-o pun alături, pentru somnul tău fugar
te invăluie secunda, noaptea ca un felinar,
care impresoară lumea viselor ce le visezi
albă fruntea adormindă, tu mă cauţi prin livezi
să-ţi presar pe ochi icoane, umblet de apropiere,
pe un pom cu multe poame şarpele în priveghere,
nuferi albi, cautătura, şoaptele ce le şopteşti,
tresărind tomnatic frunze, fără ele mă priveşti
ne invăluie secunda, noaptea ca un felinar,
şi mă muşti târziu şi tainic, un sărut greu şi amar....

poezie de Şerban Moescu
Adăugat de Daria Dumitras
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul ţăranului

Au trecut vremuri încinse
Ce-au curs fără a lui vrere,
Palme de sudori aprinse
Ard, veghează în tăcere.

Peste ţarine întinse
Se trag brazde în durere,
Au trecut vremuri încinse
Ce-au curs fără a lui vrere.

I-au stors ultima avere,
Speranţe-n ţărână-s stinse,
Gârbovit, fără putere,
Peste tâmplele lui ninse
Au trecut vremuri încinse.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea

deasupra mamei răsărise un curcubeu negru.
pe-atunci mama era doar o fetiţă
şi părul ei era din şuvite de diamant.
ea se opri din jocul ei
îşi netezi rochiţa
şi privi înspre curcubeu.
era un curcubeu negru şi de atâta negru scânteietor
pe câmp muşeţelul se întunecase.

mama privi înspre curcubeu.
era atât de jos, că aproape-l putea atinge cu buzele
iar părul ei electrizat, transparent
se lipea de tuburile moi, ca de orgă.
roşul curcubeului era negru.
şi oranjul lui era negru.
şi galbenul lui era negru.
şi verdele lui era negru.
şi albastrul lui era negru.
şi indigoul lui era negru.
doar violetul lui rămânea violet.
violetul lui era un şuvoi care se pierdea în mare.

mama ştiu atunci că este pierdută.
avea să cunoască dragostea.
şi brusc umbra ei pe asfaltul cald din floreasca
se împodobi cu vene şi oase.
mama sui într-o corabie din pânză de păianjen
şi o porni în sus pe curcubeu.

umbra ei, cu vertebre şi intestine
îi continua joaca.

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vedem Ursa Mare la stânga Polarei, peste şase ceasuri o vom vedea sub Steaua polară, tocmai la orizont, iar dacă noaptea ar fi destul de lungă, peste alte şase ceasuri am vedea Ursa sau Carul Mare la dreapta ei. În 24 de ore Carul Mare se reîntoarce la locul de unde a plecat; de aceea, dacă observăm într'o seară Carul cel Mare la stânga Polarei, a doua zi, la aceeaşi oră, îl vom vedea tot acolo.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zborul

Pe stânga, mă bucur că prind în palme clipa ocrotită de tăcere.
Alunec lin pe fusul orar, teleportată în sămânţa regăsirii.
Călătoresc pe aleea lăuntrică, în lumina difuză a mişcării.
Se coace la soarele gândului covrigul împletit al aşteptării.
Cu sare şi mac, prinde gust râvna mâinilor.
Până şi găurile au sens, prin ele se trece din întuneric
în soarele râsului ca prin brăţara argintată a zenitului.
Se prinde roşu timpul la braţ, împletitură de suflet.
Muşc pofticioasă din pasiunea creşterii.
Pe dreapta, mă bucur de liniştea argintată a stâlpilor.
Mă îmbrac în şalul zilelor.
Mi se înfăşoară de înserare, de părul ciufulit al pendulei zorilor.
Se trage semnalul la vama luminii?
Se îngustează sau se lărgeşte portalul? Trădată de căldura privirii,
caut coliba în care se coace fericirea.
Alunec lin pe fusul orar şi mă trezesc în centrul lumii, în ascultare.
Zbârr! Zbârr!
Se echilibrează zborul.

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lady Robinson: Nu există stânci! V-am mai spus! Hărţile dumneavoastră sunt greşite... Intraţi în port... Aşa! Acum viraţi tare la dreapta... Fără emoţii. Aveţi prioritate... Aşa... Dreapta! Dreapta am spus! Acceleraţi... Perfect! Dreapta... Stânga, Centru, Centru stânga... Centru dreapta... Excelent... Dreapta...

replică din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!