Despărţire

La urma urmei, ce să-ţi spun?
Gata - Şi nu-mi purta iubire,
E o povară mult prea grea
Cere eforturi de simţire.

Cu buzele-ai atins prăpădul!
Simt nebunia dând năvală.
Dar m-ai distrus din stângăcie,
Cum spargi o vază din greşeală.

Desigur, trupul meu trăieşte,
Umblă prin lume, cum îi felul,
Dar viaţa scapă de pe dânsul,
Cum de pe-un deget mort, inelul.

Tâmpla mai dă unele semne
De râs, dar mâna cade-n gol,
Miresmele şi sunetele
Se-ndepărtează stol cu stol.

poezie de Bella Ahmadulina
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moşul şi porumbeii

Un bătrân, în parc, pe-o bancă
Stătea şi în jur privea
Porumbeii cum se joacă
Şi de el s-apropiau.

Stoluri mari, în zboruri line
Pe deasupra lui zburau
Şi din stol la dânsul vine
Şi din mână-i ciuguleau.

Un copil isteţ din fire,
Zâmbind îl privi mirat
Cum din stol în cap îi vine
Plată câte-un băligat.

Văzându-i moşul mirarea
Se destăinui cu foc:
- Ca şi politicienii
Ambii fac acelaşi joc.

Jos, din palmă îţi mănâncă,
(Vorbe multe nu încap)
Dar cu cât mai sus se urcă,
Ţi se baligă pe cap.

poezie satirică de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biruinţa

Isus a înviat din morţi, biruitor,
din Însăsi viaţa Lui dând viaţă tuturor!
Si-acum în rând cu noi, ca frate şi-mpărat,
trăieşte, trăieşte, e viu cu-adevărat!

Cu mii de flori, cu frunze noi în crâng
vin primăveri ce iarna iar înfrâng
Şi toate spun că Cel Crucificat,
trăieşte, trăieşte, e viu cu-adevărat!

Isus a înviat cu trup de slavă plin,
aşa cum vom trăi şi noi prin har divin.
De două mii de ani în luptă ne'încetat,
trăieşte, trăieşte, e viu cu-adevărat!

Dar dacă-i drept că-nvie frunza iar
şi florile când din pamânt răsar,
cu-atât mai mult Acel ce le-a creat
trăieşte, trăieşte, e viu cu-adevărat!

Isus a înviat, puternic şi slăvit.
Şi sutele de fraţi cu Domnul au vorbit.
Apoi, în patru zări pornind, ei au strigat:
trăieşte, trăieşte, e viu cu-adevărat!

Eu n-am văzut cum a-nviat Isus,
nici mâna-n răni ca Toma nu I-am pus.
Dar simt mereu că-n viaţa ce mi-a dat
trăieşte, trăieşte, e viu cu-adevărat!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te visez 24 de ore pe zi

Prea frumoasă domnişoară
nu ştiu cum să-ţi povestesc
însă te-am visat aseară
goală şi-mi părea firesc

Nu ştiu cum să-ţi povestesc
te priveam ca din oglindă
şi-aveai trupul îngeresc
gata către cer s-o-ntindă

Te vedeam ca din oglindă
o de-atunci mereu e seară
mâna vru să te cuprindă
prea frumoasă domnişoară

Nu ştiu cum dar nu-i firesc
nu mai pot să mă trezesc

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inelul

Am plâns destul. De-acum, inelul tău
pe care l-am purtat atâta vreme,
va fi eliberat de rolul său,
căci viaţa înapoi vrea să mă cheme.

Voi renunţa la haine ce-mi ascund
şi îmi răpesc prea mult din tinereţe,
în suflet am să-ncerc să mă afund,
să-l uşurez de lacrimi şi tristeţe.

Voi încerca să fiu cum am mai fost,
să simt, din nou, căldură şi lumină,
să încetez cu viaţa fără rost,
căci sufletul mi-e viu şi n-are vină.

Inelul tău, al meu, acum l-am scos,
dar nu te uit, nu pot şi nu am cum,
căci tot ce am trăit, a fost frumos
pân-ai plecat pe cel din urmă drum.

Eu am un mâine, am un viitor,
o cale de urmat, necunoscută,
pe care-o voi călca, dar fără dor,
şi-n suflet cu iubirea-mi renăscută.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndemn de bun... simţ

Să nu te pierzi în prea mult dor
Să omori din timp, elan din zbor,
Mărginind lumea într-o speranţă
Pe-un individ, sau pe-o vacanţă...

Să ştii; nu-i unic! E alternanţă!

Părtaş să-ţi cauţi, să te asculte
Senin, din ce-ai adunat, multe,
Să-ţi pui pe umăr 'n sprijin capul...
Vei simţi straniu; drag ţi-e şi-altul!

Nu e partaj fără împărţire,
Cum suflet nu-i fără simţire,
Şi schimbul nu se cere; dă
Mai mult de cât o zici... doar fă!

Doar crezi, dar cald îl simţi, răzbate
Din pur profund... fragilitate
Răsfântă-n vorbe caste, dulci,
Cum iarna... buze topesc fulgi...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Trăiam în tihnă rea)

Trăiam în tihna rea şi de alean
- 'nălbit şi alb mi-e sufletul şi greu -
şi dacă cineva era ocean
şi-a fost - aceea sigur am fost eu.

O, temătorul meu înotător,
singur ai fi cedat - dacă eu, val -
gingaş şi dezgustat şi trecător
nu te-aş fi ridicat la mal.

Din tine dar ce-am săvârşit?
Cum de-am uitat în cazna-mi grea,
că peşte-albastru-ai devenit,
crescut cu drag în apa mea!?

Şi cum reiau în urma-mi, greu
şi mările se plâng în cor:
O, tu, copile drag şi-al meu,
o, iartă-mă, sărman odor!

poezie de Bella Ahmadulina, traducere de Petru Jaleş
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt cum se ridică ceaţa

patru treizeci şi unu dimineaţa
simt cum se ridică ceaţa
din străfunduri înspre ape
şi te simt din nou aproape
numai dacă întind mâna
azi şi mâine, toată săptămâna
simt golul dintr-un burduf
de parcă totul ar fi fost un bluff;
am trăit dar parcă nu,
şi m-aş fi trezit acu'
încărcat de ani dar gol
suferinţa e un pol
bine e că nu se vede
că sărmanul Arhimede
a simţit ca nimeni altul
ce contează e înaltul!
într-o lume de termite,
ce e omul, ce e pomul
uite-l cum se compromite
şi nu ştie ce e ohmul!

poezie de Ion Untaru din manuscris (2015)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degete?

Lasă-mă să-ţi spun acum
despre femeia fără degete:
A venit într-o seară,
pe când lipeam cearşaful de ferestre,
ca să fac baia de seară.
Eram gol până-n deget
şi ea era femeia oarbă şi fără niciun deget
în deget.
Când m-a pipăit gol, s-a speriat
şi mi-a spus să-i pun mâna pe sân să-mi confirme;
când mi-am agăţat degetul de sfârcul ei alb
mi l-a furat în ventricul
şi a dispărut cum a venit.
Şi la prietenul meu din camera vecină,
şi la vecinul prietenului meu din camera vecină,
tot câte un deget.
Clădirea fără deget este porecla clădirii noastre.

Aceasta-i povestea femeii care n-avea niciun deget.

poezie de Gherasim Luca din revista "Alge", nr. 13
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul meu

Nu ştiu ce gândeşte un copac luat în braţe,
dar am semne că se bucură,
păsările se opresc din zbor şi cântă.

Umbra lui nu are picioare, dar fuge,
înima mea simte frunzele cum se clatină
şi se urcă pe ramuri alături de ele.

Fac ocolul pământului cu rădăcinile sub tălpi,
îmi simte urmele urcând prin cercurile trunchiului
şi nu mă scapă din ochii lui verzi.

Întotdeauna când vine furtuna
trag clopotele bisericii din dealul cu vii,
le aude şi simt cum se gândeşte la mine.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin suflet

Fiindcă suntem doar la depărtare,
Cum să-ţi rostesc simţirea-mi prin cuvinte?
Cum să-ţi ating în gând o sărutare?
Cum să-ţi arăt că gura mea nu minte?

Cum să-ţi întorc privirile în palmă?
Cum să-ţi cunosc visarea în tăcere?
În mine e vulcan de toamnă calmă,
Iar timpul meu te caută... Te cere...

Suntem uniţi de-aceeaşi întrebare,
Dar despărţiţi de multe drumuri reci...
Şi paşii noştri merg spre o chemare
În care tu doar vii... şi nu mai pleci.

poezie de Florin Răileanu (3 noiembrie 2018)
Adăugat de Mihaela Alina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum poţi...

Cum poţi să treci pe lângă mine
Să nu-mi spui un cuvânt măcar
M-ai ridicat din morţi la Tine
Şi-o viaţa mi-ai adus ca dar.
Tu ştii ca rătăceam întruna
Şi ştii că nu ştiam nici eu
Dacă trăiesc sau mor, totuna
Mi-era pe unde-i drumul meu.

Dacă trăiam eram doar vie,
Dacă muream - un mort în plus,
Ce-mi mai pasă de moarte, mie,
Ce-mi mai pasă dacă m-am dus?...

Şi dacă-ai socotit că-i bine
Să-mi dai Lumina Ta în dar
Cum poţi să treci pe lângă mine,
Să nu-mi spui un cuvânt măcar...

poezie de Adriana Cristea (10 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ispită

În pofta ta carnală şi ascunsă,
De mine depistată şi pătrunsă,
Mi-aş face casă pentru veşnicie.

Aceasta se numeşte-anomalie:
Să îmblânzeşti a firii poezie,
Când iadu-n tine-i gata să erupă.

Nu numai eu, ci câţi n-ar vrea să rupă
Din tine patima şi, ca pe supă,
Dorinţa să ţi-o soarbă nebuneşte.

Făptura ta pe-oricine ispiteşte,
Dar felul tău, instant îi nimiceşte.
Rămân doar eu, cu luptele-ţi grozave...

Mă număr printre inimile brave,
Ce îţi înfruntă zbaterile grave,
Când nu mai poţi a-ţi asuma oftatul.

De mi te-ai da, al meu ar fi păcatul,
Căci nu tu m-ai împinge-a face altul,
Ci singure-ar ieşi din mine, coarne...

Te vreau şi-n suflet, dar mai mult în carne —
Să-ţi simt neosteneala cum m-adoarme
Şi raiu-n care-aş fi, cum mă înghite.

Nu îţi stă bine să rămâi cuminte.
Te ştiu aşa cum eşti — şi eşti fierbinte.
Nu te minţi că rolul nu te prinde.

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prăpastie

Dumnezeu e surd
Şi când trebuie să-i spun ceva
Îi scriu pe-o foaie de hârtie.
Aşa se procedează
Cu toţi surzii.

Dar mie nu-mi înţelege scrisul
Şi când îl văd cum se scarpină-n aureolă
În faţa unei conjuncţii,
Mă gândesc că mult mai uşor ar fi
Să i-o urlu-n ureche.

Asta şi fac,
Dar Dumnezeu dă din cap
Că nu-nţelege
Şi-mi face semne să-i scriu pe-o hârtie
Tot ce vreau să-i spun.

Pe mine mă apucă disperarea,
Ies în stradă şi opresc trecătorii,
Punându-le-n faţă hârtia mea,
Scrisă cum am putut mai frumos şi mai citeţ
Ca pentru ochii lui Dumnezeu.
Dar oamenii nu sunt surzi,
Ci numai grăbiţi,
Şi dându-mi cu mâna hârtia la o parte,
Mă roagă să le spun totul repede
Prin viu grai.

Atunci mă pomenesc urlând
Ca din fundul unei prăpăstii,
Aşa cum urlă Dumnezeu
Când îşi face rugăciunea.

Şi de spaimă c-am asurzit şi eu
Uit ce-am vrut să le spun.

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesagerul iubirii

Tu dormi, iar trandafirul meu aşteaptă
să-ţi simtă respiraţia din vis
şi doar atunci să îţi vorbească-n şoaptă,
aşa cum ne-am vorbit şi mi-a promis.

El îţi va spune,-n visul tău, cum eu
mă cred pierdut atunci când te privesc,
cum simt ceva crescând în pieptul meu,
cât vreau să-ţi spun tot timpul: "Te iubesc!".

Îţi va şopti poeme de iubire
pe care le-am compus cu tine-n gând
şi-n graiul lui el îţi va da de ştire
că-n visul tău aş vrea să fiu oricând.

De-l vei cutremura cu un suspin,
te va trezi cu un miros plăcut
şi îţi va spune cum am să te-alin
sau cum voi fi la pieptul tău un scut.

Atunci, iubita mea, vei şti şi tu
tot ce simt eu, dar încă nu-ndrăznesc
să-ţi spun, de teamă că vei spune "Nu!",
chiar dacă-n vis, prin flori, eu îţi vorbesc.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înger in noapte

Prin noaptea întunecata
Cand stelele s-arata
Te vad pe tine, îngerul meu
Oare esti tu, cea pe care am iubit-o mereu?

Esti asa aproape de mine,
Si asta imi da o speranţa
Ca inca mai esti pe pământul de aici
Ca inca mai esti in viaţa

Luna străluceşte pe cerul-negurat
Si ochii tai frumoşi inca nu au plecat
Ti-as spune te iubesc, dar cum vei reacţiona?
Ma vei părăsi din nou, oare ma vei lasa?

Ma apropi de tine încât sa-ti simt suflarea
Dar soarele răsare, iar eu imi pierd răbdarea
Sa te sărut, sa iti spun ceva?
Dar e prea tarziu, te vad plecând cu inima mea

Esti atat de reala, cum se poate asa ceva?
An de an mi-am dorit sa revii in viaţa mea,
Zi de zi am fost la mormântul tau sperând ca vei zice ceva
Dar nu puteai, devenisei înger deja

Sper sa ne întâlnim din nou in noaptea ce va urma
Si atunci am să-ţi spun ca tu esti a mea
Si am sa vin cu tine, in lumea ta
Căci tu esti un înger, îngerul ce mi-a furat inima

poezie de Alexandra Marinescu (27 aprilie 2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am obosit atâta gândind cum gândul meu...

Am obosit atâta gândind cum gândul meu
Nu obosi să-ţi fie doar ţie închinat.
Cum singur nu-mi curm traiul acesta blestemat,
Să scap de apăsarea oftatului meu greu?

Cum - lăudându-ţi chipul şi zâmbetul anume,
Şi buclele, şi ochii la cari mă tot gândesc -
Nu-mi osteneşte graiul, nici vorbe nu-mi lipsesc,
Că pot o zi şi-o noapte să te mai strig pe nume?

Cum paşii mei au încă puterea să-nsoţească
Mereu şi-oriunde urma şi umbra-ţi îngerească,
Pierzând zădarnic viaţa spre-a inimii ruină?

Şi dacă stric atâta hârtie şi cerneală
Scriind de tine; dacă într-asta-i vreo greşeală,
De vină e Amor, nu arta mea-i de vină!

sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirabila povară

Oare, ce e iubirea?
Aş zice, mirabilă povară,
Că-i dulce ca mierea,
Dar haina-i e precară.

Şi uneori e mândră,
Iar alteori e tandră,
Şi umblă zdrenţuită,
De multe ori flamândă,

Şi goală cum e, s-ar ascunde,
Dar, nu are unde,
Umblă iubirea-ntre noi desculţă,
Vrăjitoare drăguţă.
Iubirea..., mirabilă povară...

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Franţuzoaica mea

Cât de frumoasă eşti, "Madame"!
Te văd "souvent" cum stai la geam;
Eu pe trotuar, în casă tu,
Şi-aş vrea să-ţi spun, "Je t'aime beaucoup!"
Mă tot îndemn, dar n-am curaj,
Iar vremea trece, "C'est dommage!"
Dar într-o zi ţi-am zis aşa:
"Bonjour, madame, comment ça va?"
Tu m-ai privit, ai râs puţin,
Apoi te-ai dus "dans la cuisine".
"Malhereusement" m-ai ignorat
Şi-n altă zi am încercat,
Dar m-ai respins din nou făţiş,
Aşa-i în viaţă, "Je m'en fiche!",
Dar vreau să ştii că "pour toujours"
Tu vei rămâne "mon amour".

poezie de Octavian Cocoş (22 mai 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai trăieşti?

Îmi este dor de tine ca de rai
Îngerul meu albastru şi bălai
Şi mă gândesc la tine cu păcat
Îngerul meu căzut şi supărat.

Nu ştiu cum e să-l pierzi pe Dumnezeu
Cum e să mori... dar cred că nu e greu
Cât văd că e de greu că te-am pierdut
Respir cu trupul tot, am suflet mut.

Că viaţa mea fu ca un vis din care
Nu ştiu cum am putut să mă trezesc
Să părăsesc un rai pentru o floare
Pe care veşnic n-am cum s-o găsesc.

Oi fi murit... că nu mai simt iertare
Dar sufletul există, că mă doare.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa se trăieşte pur şi simplu

nu am nimic important de învăţat
exemplele mă derutează
complic aiurea trăirea cu de ce-uri
pierd visele prin educaţie
învăţ cum să mă abţin
cum să nu trăiesc
cum să devin cetăţean plătitor de taxe
cum este decent să nu fiu natural
să mă ruşinez de trup
să alung spiritul
să torn viaţa în forme rigide
să o învelesc în plastic

la urma urmei e doar o viaţă
şi într-o zi o voi plăti
cu o moarte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!