Ploaia

Ploaia răpăie pe casă,
Fulgere se văd pe cer,
Noaptea tot mai grea se lasă,
Câinii urlă a mister.

De nimic nu mai îmi pasă,
Totul pare efemer;
Ploaia răpăie pe casă,
Fulgere se văd pe cer.

Atmosfera mă apasă,
Nu mi-e teamă, însă sper
S-o destind c-o Tămâioasă
Scoasă de la frigider.

Ploaia răpăie pe casă.

poezie de Mitică Ion din Şah etern (2007)
Adăugat de Mitică Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

ploaia răpăie
în tempoul nocturn al
inimii mele

haiku de Sumitaku Kenshin, traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât e de plăcut să stai acasă atunci când răpăie ploaia pe ferestre şi acoperiş înconjurat fiind de oameni distractivi!

citat celebru din Anton Cehov
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baciul (calm): Este senin. Din punct de vedere materialist, nu plouă. Aşadar, este o iluzie. Cel mult, o ploaie idealistă... (Către sală.) Plouă cu iluzii... (Ploaia răpăie tot mai intens.)

replică din piesa de teatru Oile Domnului (Satul electronic), scenariu de Valeriu Butulescu (2001)
Adăugat de A. Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pic, pic!

Pic, pic! Uite-o picătură mică!
Pic, pic! Picătura, uite-o, pică!
Pic, pic! Ploaia repede a venit,
Pic, pic! Primăvara a sosit.

Pic, pic! Picătura-i pe tavan,
Pic, pic! Alta cade în cazan;
Pic, pic! Ploaia pică tot mereu,
Pic, pic! Ce m-aş mai juca şi eu!

Pic, pic! Copiii s-au supărat
Pic, pic! Şi în casă au intrat.
Pic, pic! Afară ei nu mai iasă,
Pic, pic! Acuma ei stau în casă.

Pic, pic! De ce staţi, măi, supăraţi?
Pic, pic! Veniţi jos să vă jucaţi!
Pic, pic! În casă voi staţi frumos,
Pic, pic! Dar mai bine veniţi jos!

Pic, pic! Vântul norii a gonit,
Pic, pic! Soarele iar s-a ivit.
Pic, pic! Aerul s-a încălzit,
Pic, pic! Picătura s-a topit!

Pic, pic! Picătura nu-i pe tavan,
Pic, pic! Nu mai cade în cazan!
Pic, pic! Ploaia nu pică mereu,
Pic, pic! Acum m-oi juca şi eu!

poezie pentru copii de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine ploaia

Vine ploaia, bine îmi pare,
În grădină am o floare,
Ploaia o va face mare,
Vine ploaia, bine îmi pare.

Vine ploaia, bine face!
Spicul plin de-acum se coace!
Spicului răcoarea-i place!
Vine ploaia, bine face!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia

Peste sat stau nori grămadă.
Văzduhul s-a-întunecat.
Ploaia a început să cadă,
cerul rău s-a înfuriat.
Uraganul smulge pomii,
smulge ţigla de pe case.
Fulgere spintecă norii
panica ne intră-n oase.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă ploaia să te sărute. Lasă ploaia să-ţi cadă peste cap cu stropii ei argintii. Lasă ploaia să-ţi murmure un cântec de leagăn.

citat clasic din Langston Hughes
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am zidit casa pe stâncă

"A dat ploaia, an venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă." (Matei 7:25)

Tristeţea, poate, nu mi-o ştiţi. E gravă.
De ani de zile tot mereu zidesc.
Zidesc, în chinuri mari, un turn de slavă,
O casă pentru omul meu firesc.

Zidesc, ce-i dreptul, pe nisipuri ude,
Pe-un vârf de deal cu panta nisipoasă.
Din locul tainei mele se aude
Chemarea lumii vie, zgomotoasă...

Zidesc din răsputeri, zidesc într-una,
Să pot să las şi eu o dâră-n urmă.
Dar vântul, ploaia, apele, furtuna
Îmi prăbuşesc clădirea şi mi-o scurmă.

Zidesc. Vreau singur să zidesc. Mă latră
Plăcerile şi mă atrage balta.
Dar vai, a doua zi, o piatră
Nu mai găsesc, din ce-am tăiat cu dalta...

O, deznădejdea a-nceput să sape!
Gând totul, totul îmi părea pierdut,
Aud un glas... Isus umbla pe ape...
— Iubitul meu, mă lasă să-ţi ajut!

Zădărnicia îţi ucide Visul.
Nu simţi că-n neputinţă tu te scalzi
Şi-ţi pierzi, pe totdeauna, Paradisul?
Ce ochi senini avea Isus şi calzi...

O, vino, Doamne! Uite, bolovanii...
Te-aşteaptă viaţa mea înfrântă.
Vreau din molozul marilor strădanii
Să faci o casă trainică şi sfântă;

Să faci o casă, ca un cer curată,
Având ferestrele deschise larg spre soare,
Din jertfa Ta o casă, ridicată
Pe stânca dragostei, ce-n veci nu moare.

Degeaba, vântule, îmi tulbură odaia
Suflarea ta năprasnică şi rece!
Degeaba fantomele, ceaţa şi ploaia
Se luptă şi vor să mă-nece!

Degeaba, o, moarte, îţi fâlfâi aripa,
Pierzi vremea degeaba, Satan, lângă uşă!
Iubirea învinge şi veacul şi clipa
Şi-aprinde luceferi din stinsa cenuşă.

Nu mi-e teamă de voi, duhuri rele, furtunilor!
Nu mi-e teamă de tine, noapte adâncă!
Eu trăiesc minunea minunilor:
Mi-am zidit casa pe stâncă...

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bine, bine, să nu zici

A venit vara din nou!
Stai, bre!
Ce te grăbeşti?
Ploaia va veni părău
Şi-o să stai iarăşi în casă,
Popândău,
Ca să ştii că mai trăieşti.
Puşchea, mă, pe limbă,
Dar,
Vara dacă vine, vine!
Nu te-ntreabă ea pe tine,
Că nu eşti vrun zeu
Cu har.
Bine, bine, să nu zici
Că eu nu ţi-am spus că plouă!
Mai bine...
Ia-ţi o umbrelă
Şi te du după urzici,
Vezi că ploaia nu e rouă!

Prietenilor care iubesc ploaia

poezie de Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub ploaia rece

Sub ploaia rece ne-am întâlnit,
Sub ploaia rece cu multă patimă ne–am iubit
Şi suflete noastre sub ploaia rece
În unul s-au unit.

Sub ploaia rece dragostea noastră
La cer ne-a ridicat, sub stropii reci
De mii de ori eu trupul tău l-ma sărutat,
O, tu, iubirea mea de altădat.

poezie de Vladimir Potlog (2 iunie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă acoperişul este prost făcut şi plin de găuri, ploaia va curge în casă; la fel o minte slabă şi incapabilă de a se controla lasă să intre gândurile negative.

citat celebru din Buddha
Adăugat de Ovidius
Comentează! | Votează! | Copiază!

începe ploaia –
fulgere albe se văd
tună într-una

haiku de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet

E-o noapte udă, grea, te-neci afară.
Prin ceaţă – obosite, roşii, fără zare –
Ard, afumate, triste felinare
Ca într-o crâşmă umedă, murdară.

Prin măhălăli mai neagră noaptea pare,
Şivoaie-n case triste inundară,
Ş-auzi tuşind – o tusă-n sec, amară –
Prin ziduri vechi ce stau în dărâmare.

Ca Edgar Poe mă reîntorc spre casă
Ori ca Verlaine topit de băutură –
Şi-n noaptea asta de nimic nu-mi pasă.

Apoi, cu paşi de-o nostimă măsură,
Prin întuneric bâjbâiesc prin casă,
Şi cad, recad, şi nu mai tac din gură.

sonet de George Bacovia
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulgerul sferic

iar mă pornii înspre tine-n fapt nestatornic de seară
când de departe tot vine ploaie ca vinul, amară
când întuneric se-aşterne ca un lăicer pe perete
şi ploaia se cerne, se cerne în sita lihnită de sete

glod savurat de picioare, fulgere norii despică,
iar în retină mă doare tunetul palid de frică
curge la vale-n şuvoaie dorul din ceruri crispate
şterge cu apa de ploiae urme prin umbre uitate

iată şi trista mea poartă, scârţie a jale zăvorul
tăce ograda ca moartă, tăce ca mortul pridvorul
rupe întunericul rece fulgerul sferic din casă
viaţa zadarnic ce trece simţi cum te lasă, te lasă...

poezie de Iurie Osoianu (20 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul ploii

Din ceruri tot curge izvor nesecat,
Cu ochii umflaţi de nesomn plânge-un nor,
În ropot curg lacrimi, şiroi ne-ncetat
Şi păsări se plâng după liniştea lor.

Un fulger loveşte pământu-înmuiat,
Un tunet străpunge al firii fior,
Din ceruri tot curge izvor nesecat,
Cu ochii umflaţi de nesomn plânge-un nor.

Natura e sumbră în tristul decor,
Un ram se îndoaie de vânt aplecat
Şi răpăie ploaia în ritm sacadat,
Nelinişti se picură-n gânduri de dor,
Din ceruri tot curge izvor nesecat.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia salvatoare

Privesc cu jind, către norii albi pe cer
Învăluit de umeda răcoare,
Dar văd cum umbra lor e trecătoare,
Când vântu-i risipeşte în eter.

Din zori şi până-n apus de soare
Tot ce natura naşte-i efemer;
N-am să pot pricepe aşa mister,
Că totul este apă curgătoare.

Sub ucigaşa arşiţă a verii,
Agonizată câmpia nu moare,
Mai poate ţine viu un fir de floare.

De la "crăpat de zi", în pragul serii,
Vestind cu tunete asurzitoare
Trimite Cerul ploaia salvatoare.

sonet de Ioan Friciu (27 iulie 2016, Sibiu)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia ne-a sculptat pe noi cum a sculptat Rodin Poarta Infernului. Rodin a fost mai rapid, lui i-au ajuns trei ani, în timp ce ploaia a avut nevoie de milioane de ani. Dar el avea unelte şi Camille Claudel l-a ajutat mult. Însă ploaia nu are învăţăcei, nu are nici iubit, nici amantă, al cărei talent i-ar putea folosi. Ploaia e singură şi dezarmată.

Martin Page în Despre ploaie
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre ploi

Pe aicea pe la noi,
Feluri multe sunt, de ploi,
Ce, cu apa lor de ploaie,
Spală, udă şi înmoaie:

O ploiţă specială,
E cu apă minerală.
Ploaia cea mai indicată,
Este cea cu apă plată,

Ploaia rea, ce nu prea iartă,
Este cea cu apă fiartă,
Însă ploaia cea mai rea,
Ploaia e, cu apă grea,

Altă ploaie, mai cochetă,
E cu apă de-toaletă,
Iar o ploaie mult râvnită,
E cu apă de-a sfinţită...

Pe aicea pe la noi,
Feluri multe sunt, de ploi,
Ce, cu apa lor de ploaie,
Spală, udă şi înmoaie...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picura ploaia

Picura ploaia,
Pe trupu-ti ud si-nlacrimat
Picura ploaia,
Si ai plecat.

Si trupu-ti sincer
In apa se destrama;
Ma sint stingher
Si azi mi-e teama!

Te simt aproape
Te vad zimbind,
Pe-ntinse ape
Rar clipocind.

Hai vino iar
Sa fim din nou un vis
Acum macar
In ploaia paradis.

Te vad plingind,
Si stii ca n-am sa-ti cer
Ca suspinand
Sa pleci din nou stingher.

Picura plaoia
Si ochii-s uzi iubite
Picura plaia-n
Sperante nemplinite!

poezie de Luci Frederiksen
Adăugat de Ramona Alexandrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florile

La nişte case mari, în oale prea bogate,
Sta falnic pe fereşti,
Pe lângă flori fireşti,
Şi cele prelucrate
De mâine omeneşti.
Dar iată, nori s-adună,
Cu fulgere lucind,
Şi tunetul răsună
De ploaie prevestind;
Iar floricelele acele iscusite
Îndreaptă către zei
Smerita rugăminte:
Ca să oprească ei,
Cu un cuvânt din ceri,
A ploaiei neplăceri;
Dar rugămintea lor au fost zădărnicită
Şi ploaia cea pornită
De un răcoare vânt
Se varsă pre pământ,
Potoale sfera grea,
Verdeaţa înnoieşte
Şi firea după ea
Se pare că zâmbeşte.
Atunci şi florile acele naturale
Se dezvelesc frumos,
Din sânurile sale
Dau desfătat miros;
Iar florile de fir, mătasi şi catifea,
Ce ruge înălţa când ploaia se ivea,
De frumuseţea lor lipsite şi pătate,
Au fost de pe fereşti afară lepădate.
Talentului firesc de critică nu-i pasă,
Ea nu întunecă a lui gândiri frumoase;
Şi numai florile acele prelucrate
Se tem de ploaie foarte.

poezie celebră de Alecu Donici
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!