Dawson (către Joey, despre Pacey): Ai nevoie de el. Ai nevoie de el așa cum am eu nevoie de tine. Îl iubești așa cum te iubesc eu. Singura diferență este că și el te iubește la fel de mult. Și meriți asta. Și nu o să fiu cel care stă în calea fericirii tale. Ești liberă, poți face orice vrei.
replică din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre libertate sau citate despre fericire
Citate similare
Pacey: Și ce? Cel puțin nu ți-a spus că i se face greață când te vede sau că ești egocentric, egoist...
Dawson: Da, dar e evident că are unele păreri despre mine și că nu a fost tocmai sinceră. A spus că sunt un visător netalentat fără viitor în cinematografie.
Pacey: Bine, fără supărare, Dawson, dar nu cred că îi pasă cuiva.
Dawson: Mie îmi pasă. Și aș avea nevoie de un sfat, Pacey.
Pacey: Ah, vrei un sfat? Ce zici de asta? Viața ta nu este chiar atât de interesantă.
Dawson: Ce?
Pacey: M-am săturat să tot aud despre micile drame plictisitoare dintre tine și Joey. O să încep să îmi smulg unghiile ca să mă calmez. Treci peste, Dawson!
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre visare
- citate despre viitor
- citate despre viață
- citate despre supărare
- citate despre sinceritate
- citate despre sfaturi
- citate despre filme
- citate despre depășire
Pacey: Trebuie să-i spunem, Jo, trebuie, trebuie să-i spunem cât mai curând. Cu cât așteptăm mai mult, cu atât va fi mai greu.
Joey: Știu. Am încercat, am încercat de nenumărate ori.
Pacey: De fiecare dată când îl văd mă simt de parcă...
Joey: Nu e nevoie să te deranjezi să continui. Nu are rost. Nu e tocmai cel mai ușor lucru pe care a trebuit să-l fac vreodată. Să-i spun lui Dawson că, în timp ce nu era atent, eu am manifestat această atracție gravitațională ciudată pentru prietenul lui cel mai bun și nu pot să nu mă gândesc la el sau să nu îmi doresc să fiu lângă el sau să nu-l sărut tot timpul. (Se sărută)
Pacey: O s-o fac eu.
Joey: Ce?
Pacey: O să-i spun eu.
Joey: Nu, nu te pot lăsa să faci asta. E responsabilitatea mea.
Pacey: Jo, nu este responsabilitatea ta. Eu sunt cel care a început asta. Eu sunt cel care te-a adus în situația asta și sincer singurul mod prin care îmi pot salva prietenia cu Dawson este să fiu sincer cu el. Deci eu trebuie să fac asta. Am nevoie de o zi. O singură zi.
Joey: O zi.
Pacey: Da, o zi.
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre timp
- citate despre sărut
- citate despre prietenie
- citate despre început
- citate despre responsabilitate
- citate despre gravitație
- citate despre dorințe
- citate despre atracție
Andie: Eu te-am modelat în această persoană care credeam eu că ar trebui să fii. Așa am făcut și cu tatăl meu. Credeam că de asta aveam nevoie. Pun această povară nedreaptă pe umerii oamenilor doar ca să mă salveze pe mine. Dar îmi dau seama că nu am nevoie de un cavaler în armură strălucitoare. Am nevoie de un partener. Cineva de care să fiu mândră că îl iubesc și care să fie mândru că mă iubește în ciuda tuturor defectelor mele. Și.. tu ești acela. Tu ești acel cineva pentru mine, Pacey. Îmi pare sincer rău!
Pacey: Cum se face că scuzele tale au sunat mult mai bine decât ale mele? Mereu pierd în favoarea ta, Andie! (Se sărută.) Știi ce, îmi retrag cuvintele. Eu sunt câștigătorul aici.
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre mândrie, citate despre salvare, citate despre cuvinte sau citate despre bine și rău
Pacey: E vorba despre povestea dintre voi, nu mai suport. Cum pot eu să concurez când voi doi aveți obiceiurile voastre comune la karaoke?
Joey: Pacey, nu trebuie să concurezi. Ar trebui să avem propria poveste... Nu asta am vrut să spun.
Pacey: Dar ce ai vrut să spui?
Joey: Nu mai știu, Pacey.
Pacey: Știi mica noastră înțelegere?
Joey: Da.
Pacey: Păi e o porcărie! O porcărie! E ciudat, e stânjenitor și urăsc fiecare clipă.
Joey: Pe bune?
Pacey: Da.
Joey: Atunci de ce ai venit aici?
Pacey: Știi, uneori poți fi chiar prostuță. De ce crezi că am venit aici? Am venit ca să fiu cu tine! E foarte simplu. Când îți place o persoană, e bine să fii îm apropierea ei indiferent de ce simte ea pentru tine sau nu simte. Cum e în cazul nostru.
Joey: Uite ce, am simțit!
Pacey: Ce?
Joey: Dimineață m-ai atins cu mâna când eram în pat și am simțit.
Pacey: Și ce ai simțit?
Joey (zâmbește): M-am simțit vie.
Pacey: Bine. Joey, o să te sărut.
Joey: Nu poți.
Pacey: Jo, nu poți spune așa ceva și apoi să te aștepți să nu te sărut. Așa că exact asta o să fac. O să te sărut în 10 secunde și dacă nu vrei să mă săruți... Dacă nu vrei, atunci presupun că va trebui să mă oprești. Zece. (O sărută.)
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zâmbet, citate despre secunde, citate despre mâini sau citate despre dimineață
Dawson: Bun, deci... Vrei să-mi spui ce se întâmplă?
Pacey: Nu e ceea ce crezi tu, Dawson, nici pe departe.
Dawson: De unde știi ce cred eu?
Pacey: Pentru că se vede pe fața ta, amice! Da, eu și cu Joey am petrecut mult timp împreună în ultima perioadă, pentru că am fost aici încercând să învățăm să dansăm și apoi ea mă învață trigonometrie. Dar ce mi se pare mai interesant e că dintre toate blondele și bruntele posibile, dintre femeile pe care noi le cunoaștem, prima care ți-a venit în minte a fost Joey. Oare de ce?
Dawson: Pacey, nu o să scapi încercând să mă analizezi pe mine.
Pacey: Doar te întreb ceva simplu. Adică, Dawson, tu și Joey... nu mai e iubita ta.
Dawson: Da, nu mai este.
Pacey: Da... așa că de ce mai purtăm discuția asta? Înțelegi ce vreau să spun? Ești același tip care mi-a spus acum câteva săptămâni că voi doi aveți nevoie să fiți separați.
Dawson: Mda, trebuie să mergem pe căi diferite, dar nu mi-a trecut niciodată prin minte că...
Pacey: Că ce? Că și ea o să-și continue viața... sau poate că nu ți-a trecut prin minte că în drumul ei s-ar putea opri la mine, despre asta este vorba? Dumnezeule, frate, așa faci mereu, vorbești și iar vorbești și nu te asculți. Spui că ai trecut peste ea, dar nu este așa. Sunt doar cuvinte care nu înseamnă nimic pentru tine.
Dawson: Nu știi despre ce vorbești.
Pacey (râde și se întoarce și arată spre Joey care dansează cu un bătrân): Uită-te la ea, Dawson. Uită-te bine, este o zeiță, prietene. Cât timp credeai că o să treacă până să apară vreun tip care s-o placă?! Pe bune, frate, și când o să se întâmple asta ce o să faci?
Dawson: O să... o să accept totul așa cum o să fie.
Pacey: O să accepți totul așa cum o să fie, hombre, poate că ar trebui să-ți dai seama de acum pentru că tipul care o să apară nu o să fie prietenul tău cel mai bun și nu o să-ți ceară permisiunea, tipul ăla o să se uite bine la ea și o să treacă peste tine.
Dawson: Ce ascunzi tu, Pacey?
Pacey: Ce?
Dawson: Pentru că toată analiza asta a vieții mele amoroase nu schimbă faptul că nu mi-ai răspuns la întrebarea mea inițială, de ce am găsit prezervativul ăla?
Pacey: De ce îmi mai bat capul? (Se întoarce și pleacă.)
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre învățătură, citate despre râs, citate despre dans, citate despre vorbire, citate despre trigonometrie, citate despre săptămâni sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Joey (bărbierindu-l pe Pacey): Gata. Bună, bărbie. Te-ai întors.
Pacey (chicotește): Nu am fost niciodată plecată.
Joey: Nu?
Pacey: Aham.
Joey: Păi așa părea. (Pacey o sărută pe Joey.) Ce-a fost asta?
Pacey: Nu știu. Dar îți amintești că ai spus că vrei ca viitorul să te surprindă?
Joey: Da.
Pacey: Surpriză.
Joey: Și cum se face că tu nu pari surprins?
Pacey: Poate pentru că eu am vrut să te sărut din momentul în care te-am văzut în hainele astea. (Ea se uită la pijamalele pe care le poartă) Nu. Nu hainele astea. Cele de dinainte. Mă refer la...
Joey: Stai, stai, stai. Toată seara tu ai vrut să mă săruți?
Pacey: Da.
Joey: Chiar și atunci când țipai la mine.
Pacey: Mai ales când țipam la tine.
Joey: Chiar și atunci când flirtai cu fata aceea?
Pacey: Da, și atunci.
Joey: Deci este asta un nou element al vieții tale?
Pacey: Dorința de a te săruta? Nu. De fapt a existat mereu ca un zgomot alb sau ca serviciile secrete sau amenițarea cu o bombă atomică. La fel ca ceva cu care te obișnuiești.
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vestimentație, citate despre surprize, citate despre spionaj, citate despre secrete, citate despre seară sau citate despre existență
Joey: Probabil că nu vrei să auzi asta acum și sunt sigură că nu vrei s-o auzi de la mine, dar trebuie să vorbești cu ea.
Pacey: Nu, nu acum. Nici măcar nu aș putea să o privesc.
Joey: Trebuie, Pacey. Trebuie să asculți ce are de spus.
Pacey: De ce? Care ar fi diferența, ah? Indiferent de ce spune, sfârșitul este același. S-a culcat cu altcineva.
Joey: Crezi că ce a făcut ea este mai dureros doar pentru că voi doi erați împreună? Nu este așa. Nu este nicio diferență, Pacey. Adică... are doar 16 ani la fel ca și tine. Vorbim de parcă am ști ce se întâmplă, dar nu este așa. Habar n-avem. Suntem foarte tineri și o să greșim foarte mult! O să ne tot răzgândim și uneori o să avem sentimente diferite. Și singurul lucru pe care ni-l putem oferi unul altuia este iertarea. Iar eu nu am putut face asta. Sau am făcut-o prea târziu. Nu permite să fii într-atât de furios încât să nu o mai iubești pentru că într-o bună zi o să te trezești din acea stare și persoana pe care o iubești nu o să mai fie lângă tine.
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tinerețe, citate despre sfârșit, citate despre iubire, citate despre iertare, citate despre greșeli, citate despre furie sau citate despre durere
Pacey: Ce încerci să demonstrezi?
Dawson: Vreau doar să o ajut pe Joey.
Pacey: Doar să o ajuți pe Joey. Uite ce e, omule, de ce nu mă bați? Pe bune acum, lovește-mă, termină odată cu tot, o să economisești timp și o să ne scutească de atâta bătaie de cap. Nu i-ar implica pe prietenii noștri.
Dawson: Sau familiile.
Pacey: Chiar crezi că, dacă te complaci în iluzia asta gen James Dean o ajută pe Grease Lightning, o să demonstrezi că ești o persoană mai bună decât mine?
Dawson: Nu trebuie să demonstrez asta. Ai făcut-o tu când te-ai decis să mi-o iei pe Joey.
Pacey: Pentru ultima dată, Dawson, am greșit. Credeam că dintre toți oamenii tu o să înțelegi cel mai bine de ce m-am îndrăgostit de Joey Potter.
Dawson (râde nepoliticos): Chiar crezi că relația ta cu Joey este adevărată?
Pacey: Dacă o fac, motivul este că suntem niște persoane care pot decide singure.
Dawson: Chiar crezi că un cuplu confuz de câteva săptămâni înseamnă ceva în comparație cu prietenia noastră de o viață?
Pacey: Și tu chiar crezi că o să poți să ții lângă tine o femeie atât de frumoasă doar cu un ultimatum egoist?
Dawson: Răspunde-mi, Pacey! Chiar crezi că poți concura cu povestea noastră de o viață?
Pacey: Și ce poveste! 15 ani de uitat la filme în camera ta urmați de un an și jumătate de prefăcut că sunteți maturi ca să clacați la primul semn de criză. Asta e povestea voastră? Haide, omule! Și o numești pe femeia asta sufletul tău pereche?
Dawson: Da, așa fac și tu știai asta și mi-ai luat-o oricum.
Pacey: Imediat după ce tu ai respins-o.
Dawson: Ah, deci era vulnerabilă. Perfect pentru tine pentru că ești interesat doar de fetele pe care le poți salva sau cu care te poți culca, nu-i așa, Pace?
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre ajutor, citate despre femei, citate despre superlative sau citate despre suflet
Joey: Și ce vrei?
Pacey: Păi, ceva sexi ar fi bun, să zicem că am o întâlnire diseară.
Joey: Hmm... Și cine este animăluțul norocos din seara asta?
Pacey: Ă... ce e aia, chestia aia care le excită pe femei?
Joey: Ceva cu totul diferit de tine?!
Dawson: Vrei să spui stridii.
Pacey: Exact, stridii. O duzină de stridii, Joey, împachetează-le.
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre noroc
Joey: Am vrut să te întreb asta toată seara, Pacey. Vrei să dansezi cu mine?
Pacey: Da. (Se ridică, se îndreaptă spre ringul de dans.) Cum de simt că e bine ceea ce facem acum?
Joey: Poate din cauza lecțiilor de dans.
Pacey (vorbind despre cerceii ei cu diamant): De unde îi ai? Nu te caracterizează.
Joey: De ce? Pentru că sunt un băiețoi sărac sau pentru că sunt de la Dawson?
Pacey: Nici una, nici alta. (Îi ridică mâna cu brățara) Asta te caracterizează. Nu este țipătoare sau vulgară. Este simplă, elegantă, frumoasă.
Joey: Este brățara mamei mele.
Pacey: Știu.
Joey: De unde?
Pacey: Pentru că mi-ai spus tu acum șase luni. Purtai bluza aia a ta albastră cu fulgi de nea. Mergeam pe holurile școlii, eu te tachinam ca de obicei și tu mi-ai spus "Uite ce e, Pacey! Am găsit brățara mamei în dimineața asta, așa că mai lasă-mă-n pace!"
Joey: Îți amintești asta?
Pacey: Îmi amintesc totul.
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre școală, citate despre sărăcie, citate despre pace, citate despre mamă, citate despre lecții sau lecții de engleză
Dawson: Am câștigat!
Joey: Nu, nu ați câștigat, Dawson, ați pierdut.
Dawson: Ce?
Joey: Dacă ai ști mai multe despre navigație, atunci ai ști și că ai fost descalificat pentru că...
Pacey: Pentru că era cât pe ce să mă omori!
Dawson: Ce, am fost descalificat?
Joey: Da.
Dawson: Bine, să nu uităm cine a început asta, Pacey! Tu ești cel care a spus că vrea să...
Joey: Gata, încetați! Încetați amaândoi! Nu sunt vreun trofeu nenorocit.
Pacey: Nu, Jo... (Se întoarce spre Dawson.) Să nu uităm cine a început totul. Să nu uităm cine m-a împins spre Joey Potter. Tu ai făcut asta!
Dawson: Te-am împins?
Pacey: Da, tu. Pentru că nu vroiai să te deranjezi...
Dawson: Pentru că nu am vrut să sufăr din nou, Pacey. Încă mai țineam la ea, încă o mai iubeam. O iubesc și acum.
Joey: Urăsc situația asta. Urăsc tot! Doamne, te urăsc pentru că m-ai sărutat și m-ai forțat să-mi dau seama ce înseamnă tot, Pacey! Și te urăsc pe tine, Dawson, pentru că m-ai forțat să aleg între prietenia noastră și ce aș fi putut avea cu el. Și mă urăsc. Îmi doresc să ne putem întoarce la ce era înainte, aș vrea să schimb totul, dar nu pot. Nu se merită să treci prin toată situația asta pentru nimic în lume. Nicio persoană nu merită asta. Niciunul dintre voi și nici eu.
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre schimbare
Pacey: Am exagerat foarte mult aseară și da, eram beat, dar, ca să revin la subiect, m-am înșelat amarnic și vroiam să știi că-mi pare rău.
Joey: Păi... și eu îmi făceam griji pentru tine, Pacey.
Pacey: Pentru mine? De ce?
Joey: Pentru că... adică... de l-ar băga Satana însuși pe Dawson în iad și tot ar ieși integru din punct de vedere moral, dar tu... Poate cred că nimeni nu-și face griji pentru tine acum.
Pacey: Deci vrei să spui că, ținând cont de natura anormală a relației noastre, așa îți exprimi tu grija pentru mine?
Joey: Trebuie să înveți să treci peste zeflemea, Pacey.
Pacey: Da... (Tac pentru un timp.)
Joey: Deci am terminat?
Pacey: Nu, de fapt ar mai fi ceva.
Joey: Altceva?
Pacey: Da. E ceva ce am tot vrut să-ți spun... Joey... (Se uită cu duioșie unul la celălalt.) Ții prea mult ambreiajul apăsat. Știu că tu crezi că așa îți intră mai ușor în viteză, dar nu e o idee bună. Știi, poate că nu azi, nici mâine, dar în curând o să strici transmisia. Așa că mă gândeam că, dacă vrei și tu, aș putea să-ți arăt.
Joey: Acum?
Pacey: Da. (Zâmbesc.)
Joey: Bine.
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viteză, citate despre religie, citate despre prezent sau citate despre natură
Joey: Bună! Nici nu știu de ce am venit. Mint. Uite, am venit aici în seara asta ca să-ți spun, ca să-ți spun că ai dat-o-n bară. Ai dat-o-n bară rău de tot. Și nu pentru că ai încălcat legea sau pentru că ai fost prins sau pentru că m-ai lăsat fără un tată. Ai dat-o-n bară pentru că nu mă cunoști. Sunt fiica ta și nu știi nimic despre mine. Deci cred că am venit doar să-ți spun că sunt bine. Am crescut destul de bine. Și o să fiu bine chiar și fără ajutorul tău. Am o singură întrebare. Mă iubești?
Dl. Potter: Mai mult decât o să îți dai seama vreodată. Și îmi pare rău. Îmi pare rău.
Joey: Te gândești la mine?
Dl. Potter: Iubito, toată ziua, în fiecare zi, oră, minut.
Joey: Și chiar mă iubești? Pentru că am 15 ani și îmi petrec fiecare zi gândindu-mă că nu mă iubește nimeni.
Dl. Potter: Nu e adevărat. Și nu sunt singurul. Dawson Leery. Te iubește, Joey. Nu ți-a spus niciodată?
Joey: Niciodată.
Dl. Potter: Păi așa este. Sunt sigur.
Joey: Cum?
Dl. Potter: Pentru că te privește așa cum se uita mama ta la mine. Și tu îl iubești... I-ai spus? Trebuie să-i spui, Joey! Nu face aceeași greșeală ca mine. Nu aștepta până persoana pe care o iubești este răpusă de cancer și e pe moarte în timp ce tu stai deoparte...
Joey: Te iubesc, tată.
Dl. Potter: Și eu te iubesc.
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tată, citate despre ore, citate despre moarte, citate despre minute sau citate despre minciună
Pacey: Chiar cred că seara asta a fost destul de reușită.
Joey: Da. Destul de reușită. Perfectă. A fost... a fost o seară perfectă. Pace? Nu pot face asta.
Pacey: Ce anume?
Joey: Chiar și atunci când totul este perfect, am impresia că nu e bine să am o relație cu tine și îmi pare rău. Seara asta a fost drăguță și distractivă, iar tu ai devenit acest bărbat extraordinar, dar nu... Îmi pare rău. Dar nu simt nimic. Și nu-ți pot face asta ție.
Pacey: Bine. Joey. Stai puțin.
Joey: Nu, Pace. E adevărat și îmi pare rău.
Pacey: Și ce?! Te temi. Nu-i așa? Te temi. Și eu la fel, crede-mă. Și eu mă tem pentru că nu știu încotro ne îndreptăm. Adică eu cred că ar putea duce oriunde. Ar putea fi șansa noastră.
Joey: Nu o să fie.
Pacey: De unde știi tu asta? Serios acum. Săptămâna trecută erai cu totul de acord și acum îmi spui că relația dintre noi nu ar putea fi niciodată una reușită. Nu ai de unde să știi asta, Joey.
Joey: Și îmi pare rău. Știu că e îngrozitor ce îți spun eu acum.
Pacey: Dar cum? Cum poți tu să știi? Și când ai luat decizia asta? În seara asta? Am crezut că seara asta a fost reușită.
Joey: A fost. A fost perfectă.
Pacey: Și atunci? Și nu-mi spune că nu ești speriată pentru că știu că ești. Te știu de prea mult timp și te-am văzut dând la o parte foarte multe lucruri bune ca să te las să faci asta și cu mine acum. Ai fost mereu cel mai frumos lucru din universul meu. Și sentimentele mele pentru tine mi-au demonstrat că pot fi o pesoană mai bună. Și acele sentimente erau mai puternice și mai înțelepte și mai stăruitoare și mai curajoase decât orice altceva legat de mine.
Joey: Pacey, oprește-te.
Pacey: Jo...
Joey: Pacey!
Pacey: Când mă temeam de orice, nu mi-a fost teamă să te iubesc și te-aș putea iubi din nou. Îți spun since, asta ar putea...
Joey: Pacey, nu. Oprește-te! S-a întors Eddie. Îmi pare rău. S-a întors aseară. A venit la bar și...
Pacey: Ah. Bine.
Joey: Îmi pare rău...(Pacey pleacă.)
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre frică, citate despre perfecțiune, citate despre înțelepciune sau citate despre sperieturi
Pacey: Și ai de gând să te mai întâlnești cu tipul ăsta?
Joey: Nu știu. Ce rost ar avea? E mai mare decât mine și e mai inteligent. Și locuiește departe, o problemă greu de trecut cu vederea ținând cont de faptul că încă nu știu să conduc și... și cum aș putea să țin la el așa cum...
Pacey:... Așa cum ții la Dawson.
Joey: Nu. De fapt vroiam să spun cum am ținut la el.
Pacey: Hai să-ți spun ceva, Domnișoară Josephine Potter! Viața asta mai are multe surprize pentru tine. Adică te îndrăgostești, relația eșuează, crezi că nu o să te mai îndrăgostești niciodată, dar o să se mai întâmple asta, crede-mă. Chiar în cele mai neașteptate locuri. (Își pleacă ochii.)
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre trecut, citate despre ochi, citate despre inteligență sau citate despre gânduri
Joey: Mi-ai cumpărat un zid?
Pacey: Nu l-am cumpărat. L-am închiriat. Și nu a fost prea ieftin nici așa. M-a costat 100 de dolari.
Joey: Mi-ai cumpărat un zid?
Pacey: Ai mai spus asta. E o ofertă temporară, așa că ai face bine să te apuci de treabă.
Joey: Pacey, nu vezi cât de mare e chestia asta?
Pacey: Am crezut că următorul tău proiect ar trebui să fie mai mare decât ultimul. E timpul să evoluezi atât ca persoană, cât și ca artist. Ți-am mai luat și asta. (Ridică o cutie cu vopsea.) Și știu că nu e de ajuns pentru tot zidul, dar potrivit proverbului, cea mai lungă dintre călătorii începe cu primul pas.
Joey: O să am nevoie de ajutorul tău.
Pacey: Ha, nu, nu, nu, nu și de data asta, domnișorică. (Începe să se îndepărteze.)
Joey: Pacey, ești incredibil. De îndată ce cred că în sfârșit te cunosc, faci ceva atât de incredibil, ce mă provoacă într-un mod în care nimeni nu s-ar gândi. În caz că nu am spus destul, îți mulțumesc.
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre proverbe, citate despre mulțumire, citate despre evoluție, citate despre dolari, citate despre cunoaștere sau citate despre chirie
Bucuria este tot ce ne trebuie. Avem nevoie de dragoste așa cum avem nevoie de apă. Avem nevoie unul de altul așa cum cum avem nevoie de pământul pe care îl împărtășim.
citat clasic din Maya Angelou
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Maya Angelou despre iubire, citate despre bucurie, citate despre apă sau citate despre Pământ
Pacey: Nu-mi mulțumești?
Joey: Pentru ce?
Pacey: Păi, pentru o groază de lucruri. Cum ar fi că ți-am apărat onoarea, că am învins sistemul...
Joey: Că ai atacat morile de vânt în încercarea nereușită de a părea erou?
Pacey: Da, și asta. (Fac o pauză și își zâmbesc.)
Joey: Pacey, dacă ar fi să-ți mulțumesc pentru ceva, atunci ți-aș mulțumi pentru că ai fost tu însuți și pentru că nu ți-a păsat ce cred ceilalți și pentru că în adâncul sufletului tău ai știut ce e rău și ce e bine și pentru că ai fost aici anul acesta când am avut nevoie de tine.
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vânt, citate despre onoare, citate despre groază sau citate despre eroism
Dawson: Joey, va trebui să-l săruți.
Joey: Nu pot și nici nu vreau să îl sărut pe idiotul ăsta.
Dawson: Este un film. Joci un rol, nu pe Pacey îl săruți.
Joey: Nu, doar un șarpe de mare din adâncuri, ce diferență!
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre șerpi
Joey: Vrei să spui că încă nu ai sărutat-o?
Dawson: Nu e vorba despre sărut, Joey. Este vorba despre drumul până acolo, crearea unei magii.
Joey: Jen se dă în vânt după această logică amețită inspirată din filme?
Dawson: Nu este nicio logică amețită, este romantism.
Joey: Este învechită, Dawson. Sărut-o odată, bine? Treci la următorul nivel, este timpul.
Dawson: Nu este atât de simplu. Este vorba despre crearea momentului potrivit. Și trebuie să fie plănuit cu muzica și replicile potrivite.
Joey: Nu poți planifica un sărut ca pe o scenă dintr-un film.
Dawson: Ba sigur că poți.
Joey: Nu este realitate, Dawson. Filmele astea la care te uiți sunt imagini false care nu există dincolo de hotarele Hollywood-ului.
Dawson: Nu e adevărat. Sunt imagini născute în realitatea imaginației.
Joey: De unde ai mai scos-o și pe-asta?
Dawson: Toată lumea consideră că filmele sunt pură imaginație, dar nu trebuie să fie așa. De azi înainte. Se poate să fie ca în filme. Trebuie doar să creezi tu acea realitate. Acea scenă de pe plajă o poți trăi chiar tu.
Joey: Hmm, nisip în pantaloni. Raiul pe pământ.
Dawson: Tocmai atitudini ca a ta împiedică poveștile de dragoste ca cele din filme să devină realitate. Ești mult prea cinică.
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre realitate, citate despre imaginație sau citate despre romantism