Nereușită
Drum cam lung și-ntortocheat
Am parcurs, să scap de boală;
M-am întors nevindecat,
Căci am mers cu mâna goală.
epigramă de Mircea Micle (20 februarie 2007)
Adăugat de Mircea Micle
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
La medic
Vrând să scap și eu de boală,
Motivat, dar pe măsură,
Nu m-am dus cu mâna goală,
Ci m-am dus cu o fractură!
epigramă de Vasile Manole din Terapie intensivă (2011)
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cred că femeile au parcurs un drum foarte, foarte lung, dar ele încă mai au un drum lung de parcurs.
citat din Lara Flynn Boyle
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La doctor
Cum nu avea a vieții școală
La doctor când s-a prezentat,
Cu el nevasta și-a luat...
Să nu meargă cu mâna goală!
epigramă de Mircea Micle (6 martie 2007)
Adăugat de Mircea Micle
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am plecat
Am plecat făr' de căință
Și m-am dus fără de dor,
Ca să uit a ta ființă,
Ca să uit al tău amor.
Și plecând m-am dus în lume
Numa-n voia întâmplării,
Nici cu gând de zile bune,
Nici cu jalea-nstrăinării.
De-am mers mult pe-acea cărare
Nu mai știu de-atâta chin
Căci cu dor și disperare
Îndărăt la tine vin.
poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vai, mereu aceeași viață! Scap de suferință - dau de boală. Scap de boală - dau de suferință.
citat clasic din Alfred de Vigny
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!
Boală nouă
Om destul de instruit
A umblat după succes
Și-n final s-a-mbolnăvit
De deces.
epigramă de Mircea Micle (1 martie 2011)
Adăugat de Mircea Micle
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unuia: Câinele moare de drum lung...
Mă uit la tine îndelung,
Căci ești și prost și rău, lichea;
Un câine moare de drum lung,
Tu o să mori de grija mea.
pamflet de George Budoi din Pamflete și satire (22 octombrie 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bunică înțelegătoare
A parcurs drum lung și greu,
El, mai dă câte-un rateu,
Dar ea, blândă și-nțeleaptă
Zile bune mai așteaptă!
epigramă de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Președintele Mircea Snegur recunoaște așa-zisa limbă moldovenească
Cum Mircea s-a întors din drum,
Avem dovezi la îndemână,
Ce Snegură s-așterne-acum
Pe limba noastră cea română.
epigramă de Alexandru Clenciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ciudățenie
În viață tare multe sunt pe dos,
Așa cum este des și dragostea:
O boală, cum se știe tare grea
Și făr' de care nu ești sănătos.
epigramă de Mircea Micle (1 martie 2011)
Adăugat de Mircea Micle
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am umblat lumea în lung și în lat și n-am rămas la Paris: m-am întors în țară pentru că nu eram suparat pe țară și niciodată nu m-am supărat pe țară.
Nicu Constantin în Interviu 2009
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Soluție împotriva gerului
Mai ales că este gol,
Poate-avea și el un rol:
Ca să scap un pic de ger,
O să intru-n frigider!
epigramă de Mircea Micle (20 februarie 2007)
Adăugat de Mircea Micle
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nepotrivire
În țara mea e un prăpăd:
La doi doctori deodată
Voi fi azi consultată,
Căci una-aud și alta văd.
epigramă de Mircea Micle (1 iunie 2011)
Adăugat de Mircea Micle
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui vârstnic
Nu prea trecea nici săptămâna
Să nu pui pe "ceva", tu, mâna,
Și-acuma când te plimbi pe stradă
Regreți că nu-i cu balustradă!
epigramă de Mircea Micle (1 februarie 2011)
Adăugat de Mircea Micle
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un epigramist
Scrisul fost-a nevoit
Nu demult să-l lase,
Muza lui l-a părăsit,
Căci o înșelase.
epigramă de Mircea Micle (28 decembrie 2010)
Adăugat de Mircea Micle
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moda ombilicului
Pielea goală de pe "oaza"
Dintre bust și două șolduri,
Chiar de-ți dă niște imbolduri,
Pare că-i "fâșia Gaza".
epigramă de Mircea Micle din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
[lingurile]
aveam părul lung
și sorbeam apa din palme
timpul nu exista
se numărau lingurile de pe masă
eram toți dar
într-o zi s-a făcut târziu
m-am tuns și-am smuls
genele păpușilor
m-am întors
mă aștepta doar mama
poezie de Carmen Secere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Despărțire
Într-un final
Ai tras tu mâna din mâna mea,
Căci dacă nu o făceai
Eu aș fi vrut să rămânem așa etern
Într-o statuie a sufletelor.
Te-am îmbrățișat
Pentru ultima oară,
Dar cât pentru o mie de ori.
Spațiul dintre mine și tine se "alungea"
Doar ca să mă "alunge".
Tot te privesc cu ochiul fix:
De ce să fi plecat tu?
De ce o minune să dispară
Când sunt atât de rare?
Adorm într-un somn "lung"
Căci "lung" mi-e dorul.
Mă "ung" cu amintirea
Firelor tale de păr de păpușă,
Rămân pentru tine
Doar "un" băiat.
Și răspunsul a rămas "nu".
poezie de Cosmin Druță din Sunete Senzoriale
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Găleata goală
era plimbată de biata femeie
nebună se uita la cerul noros
clătina găleata goală în stânga
și apoi în dreapta o ducea
la o fântână cu mințile pierdute
revenea la bloc ținând găleata
goală ca o geantă vuitton
se oprea la câțiva metri de intrare
privea disperată în jur
găleata goală era plimbată
întâi în mâna stângă până la puțul
unde clipocea apa cu bucurie
găleata goală era plimbată
în mâna dreaptă la fel de delicată
la altă fântână la fel de plină
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
La doctor
Pe doctor el e furios
Că nu-l face sănătos.
Cum să scape el de boală
Când merge cu mâna... goală?!
epigramă de Gheorghe Grosu din Când pleaca odată, la război, un om... (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!