Nimfă îmbătrânind
Cuibul meu din pin
arareori îl mai părăsesc,
de când satirii
nu mai aruncă mici pietre
ademenindu-mă în iarba pădurii.
Ascult sturzul. La început de toamnă ce fac?
Cu câtă bucurie îmi priveam cândva
fața din iaz, iar sânii
mi-i alintam cu sporită plăcere!
Imaginea picioarelor mele
arunca peste ape
scânteieri întrecând
sclipătul stelelor.
Câteodată înainte de zori
când faunii
dorm cu alte nimfe
anevoie cobor
pe asprul trunchi
și iscodesc
pustiul pădurii.
Poate că un zeu îmbătrânit
mă caută din ochi-i slăbiți
și în taină
îmi face un semn.
Poate visam numai
și acum aștept
tremurând în răsufletul zorilor.
poezie de Felix Braun din Poezia austriacă modernă (1970), traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre început
- poezii despre toamnă
- poezii despre sâni
- poezii despre stele
- poezii despre somn
- poezii despre păduri
- poezii despre plăcere
- poezii despre picioare
- poezii despre imagine
Citate similare
Poate-i vis, poate nu
Nu se vede nimic în urmă,
poate doar gândul meu
care mai caută și mai scurmă
în ce nu e, și eu
veghez fereastra și lumina
împrăștiată
ce-ncearcă să-mi ascundă suma
de altădată.
Îmi pare că nu s-a petrecut
din ce îmi amintesc
și-mi pare că nici nu a trecut
și poate doar citesc,
și poate totul e-o poveste
ce-a poposit în gând,
când mai visam și eu vreo,, cheste"
pe rând din când in când.
Poate-s nebun sau poate totul
se-ntâmplă-atunci când dorm...
O să aștept până când Domnul
mă va trezi din om...
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre lumină, poezii despre gânduri, poezii despre visare, poezii despre trecut, poezii despre nebunie sau poezii despre lectură
Întins în iarbă, cu fața în sus, priveam cerul. Cerul senin al zorilor de zi, însângerat la orizont de razele unui Soare îmbătrânit, aproape fără de viață. Contemplarea aceasta îmi făcea bine, mă liniștea și îmi dădea forțe noi. Așa am început să mă simt mai ușor, eliberat de tristețea și de coșmarul existenței mele confuze de până atunci. Așa am început să mă simt din nou demn, puternic, liber, și am știut că puteam începe de-acum o nouă viață, viața mea cea adevărată, o viață de om.
Constantin Cubleșan în Iarba cerului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre viață
- citate despre început
- citate despre tristețe
- citate despre sânge
- citate despre forță
- citate despre existență
- citate despre dimineață
- citate despre coșmaruri
- citate despre altă viață
O taină din sufletul meu
Mereu când te priveam, ca pe un înger te vedeam;
O privire așa de caldă, cum nimeni nu poate să aibă!
Doar o atingere de-a ta, sufletul meu pentru o viata mi-l alina.
Frumos îmi vorbeai, mereu îmi spuneai vorbe dulci, cum numai tu stiai.
Iar când destinul a venit, parcă totul în jurul nostru a luat sfârșit!
poezie de Rareș-Mircea Jiga (2014)
Adăugat de Rares Jiga
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre îngeri, poezii despre suflet, poezii despre sfârșit sau poezii despre frumusețe
De când vederea a început să îmi slăbească din ce în ce mai repede, crepusculul meu a devenit din ce în ce mai singur și din ce în ce mai mohorât. Numai gustul pentru artă și dorința de a reuși mă fac să merg înainte.
citat celebru din Edgar Degas
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre dorințe, citate despre devenire sau citate despre artă
Îmi cer iertare, bunico!
lasă-mă să-ți spun ceva despre locul în care
am locuit noi doi apoi tăcând ca o umbră
o să aștept
când plouă îmi aud copilăria
în aburul ei te văd bunico
dimineața devreme cum
îmi linișteai somnul
cu un sărut
(fiecare atingere o simt în anii scurși
prin clespidra din mine)
mai știi când cu degetele murdare de magiun
desenam pe geam ochii lui tata?
cândva mă tăvăleam prin cenușa din fața sobei
și nu spuneai nimic...
acum mi-e inima strânsă ca un purece
salt din durere în durere
oftez
dar nu spun nimic
fiecare zi mă interoghează
ca pe un condamnat
mă ridic și privesc în noapte
poate îmi trebuie un sprijin
iubire și încredere sau
câte puțin din fiecare
e noapte și plouă
îmi cer iertare, bunico!
în casa în care am iubit prima oară
s-a instalat un păianjen
mirosul greu de mucegai se izbește de mine
ca o liniște de lampa ne aprinsă de multă vreme
fața de masă s-a rupt pe la colțuri
nucul din curte sub care bunicul potcovea caii
s-a maturizat
scrânciobul a îmbătrânit și el
gardul dintre noi și unchiul s-a scorojit
în rest sunt toate cum le știi
din când în când timpul
mă strânge de piept
dar nu-i bai...
e noapte și plouă
cobor în întunericul din mine și aștept...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp, poezii despre iubire, poezii despre întuneric, poezii despre încredere, poezii despre tată, poezii despre sărut, poezii despre păianjeni, poezii despre ploaie sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Îmi cer iertare, bunico!
lasă-mă să-ți spun ceva despre locul în care
am locuit noi doi apoi tăcând ca o umbră
o să aștept
când plouă îmi aud copilăria
în aburul ei te văd bunico
dimineața devreme cum
îmi linișteai somnul
cu un sărut
fiecare atingere o simt în anii scurși
prin clespidra din mine
mai știi când cu degetele murdare de majun
desenam pe geam ochii lui tata?
cândva mă tăvăleam prin cenușa din fața sobei
și nu spuneai nimic...
acum mi-e inima strânsă ca un purece
salt din durere în durere
oftez
dar nu spun nimic
fiecare zi mă interoghează
ca pe un condamnat
mă ridic și privesc în noapte
poate îmi trebuie un sprijin
iubire și încredere sau
câte puțin din fiecare
e noapte și plouă
îmi cer iertare, bunico!
în casa în care am iubit prima oară
s-a instalat un păianjen
mirosul greu de mucegai se izbește de mine
ca o liniște de lampa ne aprinsă de multă vreme
fața de masă s-a rupt pe la colțuri
nucul din curte sub care bunicul potcovea caii
s-a maturizat
scrânciobul a îmbătrânit și el
gardul dintre noi și unchiul s-a scorojit
în rest sunt toate cum le știi
din când în când timpul
mă strânge de piept
dar nu-i bai...
e noapte și plouă
cobor în întunericul din mine și aștept...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Cartea îmi râde în mâini
cu hohot de zei încinși,
poate cândva
cuvintele ei
au mușcat cu foame
din pieptul voluptos al pădurii,
de aceea tăcerea se vrea
leagănul meu pentru o zi.
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râs, poezii despre tăcere, poezii despre senzualitate, poezii despre mâini, poezii despre cărți sau poezii despre cuvinte
Scrisoare
Mă-ntrebi ce fac?...
Ce vrei să fac
Mai mult decât s-aștept... să tac...
Să casc... să dorm și... să visez
Pe fondul roz al unei vechi Ghiordez,
Pe care câteodată șade
Și blonda mea Scheherazade...
Fac ce-am făcut și ieri
Și totdeauna -
Mă bat cu vântul și mă cert cu luna...
Din când în când mă urc pe deal, spre soare,
Să mă-ntregesc cu globul lui fierbinte -
O veche și unică sărbătoare
Ce-o prăznuiesc de patruzeci de ani...
Cu Oltul, însă, nu mai stau de vorbă,
Că-i monoton și mărginit la minte,
Și nu știe să curgă decât spre Drăgășani...
Fac pe Narcis în apa din fântână,
Sărut pe Maica Domnului de pe troiță,
Pe Sfântul Petre-l duc spre cimitir de mână
Citesc pe Jules Laforgue
Și pe Arthur Rimbaud,
Iar când îmi iese-n cale Domnul Niță -
Invățător și... cârciumar și... deputat...
Mă-nchin umil în fața Cristosului din sat,
Îl scuip în frunte
Și îi dau cu "Huo!"...
Și-așa răzbun și pe Laforgue
Și pe Rimbaud...
Iar când se face noapte și tăcere,
Când boii dorm pe burtă
Și oamenii pe spate,
Mă fragmentez în pietre nestemate
Și porcilor mă dau să mă digere...
poezie celebră de Ion Minulescu din Ideea europeană, VI, nr. 147 (22 iunie 1924)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre sărbători, poezii despre sfinți sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Nu mă lăsa iar pradă în gheara dimineții
Să nu mă dai uitării când noaptea va pleca
Să-nghită alte vieți și alți iubiți să strângă
În bratele pusti, unde mi-am pus eu soarta,
Și unde i-am spus plânsului, să uite să mai plângă.
Nu mă lăsa iar pradă în gheara dimineții,
Că rupe fără milă din mine atâtea clipe,
Ce le-am trăit cu tine, tot în pustiul vietii
Căci viața ta în mine, a învățat să tipe.
Nu-mi lua de pe obraji puțina mângâiere
Pe care tu, străine, cândva mi-ai dăruit-o,
Pe când priveai spre ceruri mirat și cu plăcere
Și îmi șopteai suav, "nu mă lăsa, iubito".
Însă din ochi, te las să-mi iei tot răsăritul,
Căci mie îmi ajunge pustiul nopții reci,
Și îmi ajunge clipa, când te jucai tu de-a iubitul
Și mă mințeai frumos, că mâine nu mai pleci!
poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre plâns, poezii despre noapte, poezii despre învățătură, poezii despre viitor sau poezii despre dimineață
În iarba de pe runc
Priporul rămânea în urma noastră,
pădurea de stejari se ridica pe deal,
iar vântul aduna frunzișu-n creastă
cu melodii scăpate seara din caval.
Poteca strâmtă se-afunda deodată
în umbrele rămase-acolo peste veac
cu întâmplări de povestit în vatră
când vânturile iernii suflă în cerdac.
Te-mbrățișam la marginea pădurii,
stejarii seculari se legănau uimiți,
privind mirajele urcând pe nurii
din adâncimea ochilor nedumeriți.
Când te lăsam din brațe câteodată
mă aduceai-napoi, să te sărut adânc,
dar mă priveai îndată speriată
când te-așezam în iarba de pe runc.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublshers, București 2018 (2018)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stejari, poezii despre sperieturi, poezii despre seară, poezii despre ochi sau poezii despre muzică
În iarba de pe runc
Priporul rămânea în urma noastră,
pădurea de stejarii se ridica pe deal,
iar vântul aduna frunzișu-n creastă
cu cântece plecate seara din caval.
Poteca strâmtă s-afunda deodată
în umbrele rămase-acolo peste veac
cu întâmplări de povestit în vatră
când vânturile iernii suflă în cerdac.
Te-mbrățișam la marginea pădurii,
stejarii seculari se legănau uimiți,
privind mirajele urcând pe nurii
din adâncimea ochilor nedumeriți.
Când te lăsam din brațe câteodată
mă aduceai-napoi, să te sărut adânc,
dar mă priveai îndată speriată
când te-așezam în iarba de pe runc.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În iarba de pe runc
Priporul rămânea în urma noastră,
pădurea de stejarii se ridica pe deal,
iar vântul aduna frunzișu-n creastă
cu melodii scăpate seara din caval.
Poteca strâmtă s-afunda deodată
în umbrele rămase-acolo peste veac
cu întâmplări de povestit în vatră
când vânturile iernii suflă în cerdac.
Te-mbrățișam la marginea pădurii,
stejarii seculari se legănau uimiți,
privind mirajele urcând pe nurii
din adâncimea ochilor nedumeriți.
Când te lăsam din brațe câteodată
mă aduceai-napoi, să te sărut adânc,
dar mă priveai îndată speriată
când te-așezam în iarba de pe runc.
poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Călugărul bătrân îmi șoptește din prag
Tinere care mergi prin iarba schitului meu,
mai este mult pân-apune soarele?
Vreau să-mi dau sufletul
deodată cu șerpii striviți în zori
de ciomegele ciobanilor.
Nu m-am zvârcolit și eu în pulbere ca ei?
Nu m-am sfredelit și eu în soare ca ei?
Viața mea a fost tot ce vrei,
câteodată fiară,
câteodată floare,
câteodată clopot - ce se certa cu cerul.
Azi tac aici, și golul mormântului
îmi sună în urechi ca o talangă de lut.
Aștept în prag răcoarea sfârșitului.
Mai este mult? Vino, tinere,
ia țărnă un pumn
și mi-o presară pe cap în loc de apă și vin.
Botează-mă cu pământ.
Umbra lumii îmi trece peste inimă.
poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1922)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Soare, poezii despre șerpi, poezii despre urechi, poezii despre tinerețe, poezii despre religie sau poezii despre prezent
Critica unui țăran
În Pojorâta vremea-i rea,
Te aștepți să pot să fac ceva,
Să ies afară cu zăpadă până-n coate,
Să îmi iau plugul și să îmi fac dreptate.
O fac și poate fac mai multe, poate
Umblu la muls prin pădure după oile pierdute.
Dar te aștept cu drag la primăvară,
Te aștept să vii când peste tot pe deal sunt păpădii,
Te aștept cu drag să le culegem și
Când al tău țăran îți va explica,
Căci stă în pat numai duminică și atunci că este vremea rea.
Vreau doar să te întorci înapoi la mine când iarna va fi în toi,
Să stăm la foc cu-n vin de soi, și să ne împăcăm...
De-i iarnă-n toi
poezie de Taran Grigore Alexandru
Adăugat de alexandrugtaran
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țărani, poezii despre zăpadă, poezii despre sat, poezii despre primăvară, poezii despre oi, poezii despre iarnă, poezii despre foc sau poezii despre dreptate
Vine câteodată poezia
Spune-mi pe unde rătăcește lumina
când inima mea e tristă
când stau închis în zăpada asta de trup
proslăvind pustiul secundei
îngrijind o speranță cu picioarele-n râu
și cu capu-n nori?
În carnea mea un zeu se preface a cânta
dintr-o harfă zdrobită
un arhanghel cu numele meu face crime
în favoarea adevărului.
Tu pe unde rătăcești când inima mea
e tristă
când înaintez printre lacrimi și minotauri
când absența îmi dăruiește un morman
de primejdii
când între acești patru pereți ai camerei mele
vine câteodată Poezia
pe ură iar sunt nimic.
poezie de Danile Corbu din Scrisori către cei singuri (2019)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre secunde, poezii despre râuri, poezii despre poezie, poezii despre pericole sau poezii despre nori
Incertitudini
Îmi atârnă la fereastră
Iarba cerului, albastră,
Din care, pe mii de fire,
Curg luceferii-n neștire.
Sufletul, ca un burete,
Prinde lacrimile-ncete
Ale stelelor, pe rând,
Sticlind alb și tremurând.
Scama tristețelor mele
Se-ncurcă noaptea cu ele,
Genele lui Dumnezeu
Cad în călimarul meu.
Deschid cartea: cartea geme.
Caut vremea: nu e vreme.
Aș cânta: nu cânt și sunt
Parc-aș fi și nu mai sunt.
Gândul meu al cui gând este?
În ce gând, în ce poveste,
Îmi aduc aminte, poate,
Că făcui parte din toate?
Scriu aci, uituc, plecat,
Ascultând glasul ciudat
Al mlaștinii și livezii.
Și semnez: Tudor Arghezi.
poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre albastru sau poezii despre alb
Conspirație de toamnă
Îmi reconfigurează calea către toamnă
trasee din urzeli de ițe fine
ondulate-n vânt par niște drumuri line
lucrare magică în nopți cu lună plină
sfori sofisticate surprind prin tăcere
prinse de petale garduri si frunze
mă sfidează lipindu-se de ochi și buze
sunt peste tot și nu-mi face plăcere
încropesc mlădioase capcane subtile
într-o atmosferă tămâiată de toamnă la țară
pentru niște victime relativ puerile
disperarea ultimei recolte de sfârșit de vară
îmi șterg cu mâneca fața bizară
și mai scuip o dată până s-aprind o țigară
îmi scot din ochii albaștrii și mici
pânze zburătoare de paianjeni tomnatici.
poezie de Cristi Poe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre relativitate sau poezii despre recoltă
Lupta maturizării
Negur-alburie plutește subtil
Peste lacul ușor tremurând,
Orizontul se topește umil
Și curge în picuri de taină,
Iar eu biet suflet de copil
Îmbrac a toamnei haină.
De ce să port eu haina grea,
Sa-nec în mine dansul verii
Și cantecul de pitpalac
Din liniștea din zori și-a serii?
De ce să las eu ce-am mai sfânt
Spre coacere sub un veșmânt?
Și-oftez adânc: se duce!
Tot ce-i mai pur în noi, ușor se duce...
Vai ce-aș dansa acum în ploaie,
Cu pletele în vânt bălaie,
Să simt mirosul florilor
De la venirea zorilor!
Dar timpul curge vrei-nu vrei
Și mă ivește-n fața ei:
Eu pierd aroma florilor
De la venirea zorilor,
Dar simt parfumul ei.
Și Cupidon din piept
Mi-a scos săgeata.
poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre dans, poezii despre vară sau poezii despre sfințenie
* * *
Azi iarba respiră frumos,
tu ai lăsat pe ea urme de aripi
pe care eu le sărut
ascultându-mi inima cum bate,
închisă în pumnul lui Dumnezeu...
Ce dragi îmi sunt sânii tăi,
clipesc ca o primăvară abia născută,
iar gura îmi pare o verighetă decupată din rai,
după ce a fost sărutată de sfinți...
Femeie, nu ți-e îngăduit să mori, ființa ta încă miroase a copilarie
și fructele ei abia prind a se coace!
Cu tine, țărâna trupului meu e tot mai dulce,
iar timpul îmi trece prin sânge, fluierand,
ca un vagabond rătăcit în ploi.
Tu îmi ești veșnica cină de taină,
paharul de vin sorbit înainte de moarte
și spicul de grâu din rugăciunea
pe care o voi spune
la intrarea fiecărui vis cu tine,
unde îmi vei fi ca o pâine neînceputa...
Femeie, nu ți-e îngăduit să mori, nu poate nicio lacrimă să te plângă,
cât timp iubirea mea din tine se hrănește!
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre vin, poezii despre verighete sau poezii despre vagabondaj
Poemul vieții mele
Eu sunt precum o frunză în toamna deghizată,
Sunt o poveste rară în veac sau poate-un mit,
Îmi curg prin vene rânduri și doruri îndrăznețe,
Iar sus pe Dealul Negru bat clopote la schit.
Și în amurgul zilei lăsând în urmă calea,
Pădurea mă invită să stau la adăpost,
Plătesc tribut trei versuri ce le-am adus cu mine,
Când pașii mi se-adapă din lutul fără rost.
În sânge simt cum urcă trăiri din Testament,
Esențe de lumină izvorând din ceață,
Cuvintele m-apasă cu ritmuri de blestem
Și dorul lor mă arde până dimineață.
Le-am recitat în șoaptă, iar cerul cocoșat
De ultimele stele parcă îmi răspunde:
" Tu, te-ai născut din lutul pădurii pe-nserat.
Nu rătăci acum când dorul te pătrunde! "
Astăzi îi dedic toamnei poemul vieții mele,
Trăiri îmi dau binețe și curg necontenit,
La geam aștept tăcută și cercetând iar dealul,
Nu mai aud bătând clopote-n vechiul schit.
poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dor, poezii despre versuri sau poezii despre sânge