De-a urlatul...
Urlă-n surlă, sus în turlă,
urcă trepte
muzicale și coboară
în ritm, agale
alte trepte, ce-l omoară,
trepte drepte
alunecoase
un pericol pentru oase;
și-asta trebuie să repete
zi de zi; se repede
să ia surla din perete
prinsă-n cui, îi descui
și-l las să urce
să se descurce,
ia din nou treaptă cu treaptă
omul care ne deșteaptă,
urlă, nu în surlă
de-astă dată
ci de durere,
că-n urcatul lui abrupt
s-a rupt o treaptă
mai deșteptă,
nu mai așteaptă
trage o înjurătură
tot ca-n turlă, cu măsură...
Urlă... parcă e lovit de streche
trâmbițaș de modă veche!
poezie de Gheorghe Gurău (17 februarie 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Citate similare
Trepte
O fată are-amicul meu
În treapta-ntâia de liceu;
Mai are-o treaptă și vă spui
C-o să se urce-n capul lui.
epigramă de Alexandru Misiuga din ziarul "Viața Buzăului" (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trepte
și visul e o treaptă care
ne duce către-un loc
ce nu e vis
e o-mplinire-a gândului
într-un abis
e presimțirea vieții noastre
viitoare
tot ce am scris
există și va fi
răstălmăcit de mine-altcineva
nimic nu se va pierde
chiar de-aș vrea
căci și cuvântul e o treaptă care
ne duce către-un loc
ce nu-i uitare
tot ce visez și scriu
tot ce iubesc
sunt trepte către lumea
ce-o să fie
de m-a durut și-am plâns
am redospit
în inimă și-n suflet
veșnicie
iar de lumini și umbre
m-au chemat
la hora lor de antice mistere
am tot dansat, am tot dansat, am tot dansat
ținându-mi ochii sus către repere
către planete, stele, galaxii
acolo unde iarăși
noi vom fi
poezie de Ionuț Caragea din Mesaj către ultimul om de pe Pământ (2017)
Adăugat de Ionuț Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înger
"Ce gol mi se arată-n față?
Din treptele pe care le urcam
nu a rămas nimic?
Dacă aș mai face-un pas
știu bine că m-aș prăbuși în haos.
Spre mine norii vin în valuri,
privirea înecându-mi.
Mai vreau o treaptă, Doamne,
doar o treaptă!..."
Așa gândea un înger trist
și, disperat, se sfâșie pe sine însuși,
își dezmembră ființa
ca să-ntregească drumul:
un gând - o treaptă,
alt gând - altă treaptă,
un cântec - o treaptă,
alt cântec - altă treaptă,
o treaptă o durere,
altă treaptă altă durere...
Și tot așa,
cuprins de o beție
a aruncării de sine,
de construirea treptelor
(spre unde?),
nu mai simți nimic,
nimic...
Nu mai rămaseră din el
decât aripile,
larg desfăcute
și mirate,
inconștiente că poartă-n ele
zborul...
poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trepte
Coboară pe trepte din anii ce-au fost,
Cu pași măsurați în cuvântul șoptit
De vechi amintiri ce-și mai au adăpost
În brațele clipelor când ne-am iubit!
Oprește-te-o clipă și-ncearcă a sta
Pe-o treaptă de dor înecată-n suspin,
Ascult-o-n tăcere și-așteaptă să-ți dea,
Prin șoapte de vreme, cuvântul "senin"!
Căci are seninul și-l ține închis
În clipe, în zile și ani de demult,
Când totul părea că trăiește-ntr-un vis
Născut în iluzii din zori de adult.
Îl simți? Îl trăiești? Mergi pe-o treaptă-napoi
Și-ncearcă, acolo, să prinzi un ecou
Din tot ce a fost, ce-am trăit amândoi
În anul din treapta parcursă din nou!
Mai urcă, mai urcă!... La treapta de-acum,
Oprește-te, simte-o! Cuvântul șoptit
E-o parte din viața ce-ți pare altcum
Decât cea din treptele când ne-am iubit.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
- moarte (vezi și deces)
- Ce este moartea? O treaptă mai mult în liniște și poate două trepte în tăcere...
definiție clasică de Alexandre Dumas în Contele de Monte-Cristo
Adăugat de Bea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Scara
... o, scar-a mării ce te pierzi în cer
și construită pentru mine-n mod special
ca să mă rupi de-aici din nicăieri
și să mă duci direct în ideal
așteaptă-mă o clipă. Vreau să-mi iau
să-mi iau valiza mea cu manuscrise
și mai așteaptă-mă o clipă să mai stau
pe prima-ți treaptă rezemat de vise
apoi mă voi urca încetișor
cum urcă toată lumea niște trepte
spre unicul și veșnicul izvor
și de lumină și de lumi.
Mai drepte...
poezie de Iurie Osoianu (26 septembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
În casa succesului nu există ascensoare; trebuie să urci treaptă cu treaptă.
autor necunoscut/anonim
Adăugat de Sy
Comentează! | Votează! | Copiază!
Schizoapatra
Ți-e umbra pe nimicuri leziune
și imn de întuneric porți în salbă
în pielea ta fiind o rugă alba
vestind apus de oameni pe genune.
Aleargă-n piepturi liniște codalbă
veghind a patra-n har dimensiune
cometă a tăcerii ce ne spune
cu vârf de cer, peniță-n zodii jalbă.
La oști chemându-mi visele cu surlă
respir în lacrimi așteptarea-n uși
tu mă primești în perne, vremea urlă...
Aprind în duh văpaie către duși
și plouă în biserici fără turlă
a stins sub Păsări jarul din cenuși...
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de Oceanul
Comentează! | Votează! | Copiază!
Invers sonet
cât încă sânge a ființă urlă
necoborând din pământeanul ropot
mai am puținul din înalta surlă...
înfigu-mi umbra-n larma ta de clopot
și rugăciunea mi-o agăț de turlă
bisericii veninde, blândă,-n șopot.
de o eternitate-ncerc te-a scrie
dar nu găsesc spre Paradis cheița,
îți netezești de frunză-n trup rochița
pe sub aceeași ploaie cu sicrie.
ci sunt lăuze nopți ce cuceri-ț-a
nesomnul, alb, pe taine bisturie
să taie morb în plaga timpurie
și să întorc spre tine iar penița...
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Oceanul
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu putem arunca vechile obiceiuri pe fereastră de la etaj. Trebuie să le convingem să coboare pe scări, treaptă cu treaptă.
citat celebru din Mark Twain
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Măi copile, ține minte
Măi copile ține minte
ale mele dragi cuvinte!
Viața care vine, nu e pentru mine.
Viața care vine, vine pentru tine.
Dacă nu ești pregătit, ca să intri în ea,
repede vei fi înghițit, fiindcă este grea.
Ea va fi o viață, la nivel înalt,
unde nu faci față, printr-un singur salt.
Pășind treaptă cu treaptă, scara vei urca,
ajuns pe cea mai înaltă, te vei bucura.
Dacă totuși ai învins, nu uita cum ai putut
ca să fii de neatins! Nu uita de început!
Nu-l privi de sus, pe cel care a rămas,
Tu la el coboară și-l scote din impas!
poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poate acolo pe lună
două trepte sunt mai multe decât una
treaptă după treaptă tu dorești să te înalți întruna
crezi că vei atinge cu degetele luna
acolo poate locuiesc măgăruși manierați
care nu rag toți trăiesc ca niște frați
blocurile poate au pereții groși
sunt mulțumiți și cei sensibili simandicoși
acolo poate că sunt ușile deschise
plutesc toți ca în cele mai frumoase vise
acolo poate legile sunt date cu dreptate
acolo poate ele sunt și respectate
nimeni nu-ți înfige colții în spate
acolo poate nu e nevoie de închisori
toți măgărușii sunt binevoitori
poezie de Crina Albu
Adăugat de Fericire
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tril defect
îmi venerez visarea-n taină mică
și mă îmbrac în ale tale brațe
de inimă amorul să mă-nhațe
și crucea asta-n căpătâi mi-e-amică.
sicrie, în eternități paiațe,
lăuntru-mi scaldă, setea toată-mi strică
pe la fântâni o flacără să-mi zică
de pasăre aceleași triluri hoațe.
mormântul tău e tânăr, sur nu are
în mine, unde e hârtia turlă,
grădini acolo-s în amurg de floare.
pe-o iarnă ce tot vine-n alba surlă
la geam de ochi ți-am desenat candoare
iar îngerul în șoapta criptei urlă...
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Afrodita
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chiar tu îți poți construi scara care să te ducă la cer, și apoi să o urci treaptă cu treaptă.
citat din Bob Dylan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea este de multe ori ca o scară cu multe trepte. Când ai ajuns la ultima treaptă, îți dai seama că ai urcat o scară greșită! Iubirea mai poate fi, un coridor care nu are decât, "colțuri" rotunde, după care nu poți niciodată să vezi!
Viorel Muha (aprilie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Temeri
În seara asta mă voi teme
Mai mult decât în alte seri
Suspină vântul greu. Și geme
ca niște care de poveri
De parc-ar fi să mi se-ntâmple
Un nu știu ce înfricoșat
Ca picătura care umple
Paharul meu întârziat
Și parcă niște pași se-ndreaptă
Și parcă cineva mă strigă,
Urcând tiptil treaptă cu treaptă,
Scoțând lăcata din verigă:
Aicea sunt, aici aștept
Eu nu am unde mă ascunde
Precum neliniștea din piept
Cu presimțirile-i fecunde
poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unor comentatori TV
Comentatorii care urlă
Din a televiziunii turlă,
Dacă n-au restricție,
Le trebuie dicție!
epigramă de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Coșmarul vieții
trăiesc ca un copac cu viermi sub scoarță
rod nestingheriți din nervurile mele
îmi vine cu cerul să mă iau la harță
curând o să m-acopere o pulbere de stele.
curând n-am să mai văd magia luminii
nici farmecul culorilor formând un curcubeu
voi rătăci ca duh și-o să mă latre câinii
până voi găși un drum spre Dumnezeu.
voi fi un suflet pe clopotul din turlă
sperând să-l fac să cânte la liturghie
voi pleca de-aici cu trâmbiță și surlă
căci mi-am croit un drum prin poezie.
ce pot să fac când sufletul meu urlă?
ca lupii la lună în noaptea târzie.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Crescendo
Un tip haios cu părul ciurlă,
Cânta frenetic dintr-o surlă
Mai dihai, cum lupii urlă.
tristih de David Boia (10 octombrie 2013)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără scrumieră
de dragul tău
am să m-apuc de fumat
fiecare zi o voi fuma
ca și cum ar fi ultima
voi trage în plămâni
parfumul irișilor
din ochii tăi
și amețită
voi urca
în rotocoale
treptele înconștienței
până ai să mă urmezi
treaptă cu treaptă
și
acolo
ca un drogat
vei fi nelipsit
din pachetul zilnic
de viață.
poezie de Elena Anuța Spiridon (17 iulie 2018)
Adăugat de Elena AnuÈa Spiridon
Comentează! | Votează! | Copiază!