Război local

Un mic război local se desfăşoară.
La coadă şade lumea, nu-n tranşee:
Mai au un kil de ceva să le deie?
Sau prin înfometare îi omoară?

Şi statul ţine mazărea sub cheie
Şi lintea, bobul, pâinea de secară.
Ca schijele, veşti şi mai proaste zboară
Şi cade leşinată vreo femeie,

Ce are-acasă prunci cerşind mâncare.
Ei, ce nu ştiu că-s viitorul ţării,
Vor şi-un prezent ceva mai acătării!

Şi oamenii pe-o culme-a disperărăă
Scrutează-n zarea neagră fiecare...
Şi cad, pe rând, în piept c-o rană mare.

poezie celebră de Marin Sorescu din Poezii alese de cenzură (1991)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pitia

Pitia şade-n antichitate
Şi ne prezice viitorul.

Ca s-ajungi la ea
Pierzi o groază de timp.
Stând la o coadă interminabilă,
Căci viitorul are totdeauna căutare.

Până acum am auzit
Ce le-a spus curat
Tuturor celor dinaintea mea.

Mâine - zicea ea
- Ori într-o altă zi,
Ţi se va întâmpla ceva
Obişnuit,
Ori ceva extraordinar.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai mare taină e naşterea tendinţelor, căror le va fi dat să ne schimbe viaţa. Le remarcăm întotdeauna prea târziu. De aceea, de fiecare dată când sunt întrebat ce se va întâmpla peste câţiva ani, rămân uimit: cum aş putea să ştiu? Nici voi, nici eu nu putem cunoaşte viitorul, pentru că viitorul nu există. Viitorul, în momentul în care începe să existe, nu mai este viitor, el devine prezent. În prezent nu putem decât presupune câte ceva, pornind din analiza tendinţelor existente. Eu, spre exemplu, cred că timpul prezent este un timp al tranziţiei.

Zygmunt Bauman în CriticAtac, interviu (3 iunie 2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împărţiţi pretutindeni veşti bune. Nimeni n-a împlinit vreodată ceva pozitiv dând veşti proaste.

David Joseph Schwartz în Puterea magică a gândului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor

Un sentiment plenar
Din ce în ce mai rar:
Când ies doar pe balcon
Şi cred că-s avion.

Şi zbor cu glastre-n braţă
Prin liniştea măreaţă.
Şi-o cioară subţioară
Mi-arată cum se zboară.

poezie celebră de Marin Sorescu din Despre cum era să zbor (Ed. Albatros - 1970)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luntraş pe cărările nopţii

Vâsleam pe un fluviu, prin mine, stingher,
Făcându-mi pe Styxul din gânduri cărare
Spre-un far de iluzii strivite de-un cer
Cuprins de o noapte ivită din mare.

Grăbeam spre un ţărm de-ntuneric deplin,
C-o lotcă atrasă de-o vagă scânteie
Rămasă alături de farul în chin
Spre-a fi, din trecut, viitorului cheie.

Prin Styxul din gânduri, vâsleam pe o mare
Şi-un cer ce căzuse-ascunzându-mi reperul
C-o noapte mai neagră ca noaptea în care
Eram şi vâslaşul, şi marea, şi cerul

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amintirea duşilor în război

Vezi prunci cerşind la vreme de război,
Trecând desculţi prin colb, la suflet goi,
Ducând cu ei poveri şi suferinţi,
Copii ai nimănui, copii cuminţi...

Vezi scrijelit cu schije un mormânt
Şi numele celor ce nu mai sunt...
Furtuni şi ploi vor plânge zi de zi,
Ei sincer şi cuminte vor muri.

Sunt ploi de lacrimi... Ce dureri deodată!
O altă cruce suferinţa-şi poartă...
Îngerul morţii trece foc şi jar,
Lăsând în urmă trena de amar.

Vezi mame care pruncii-şi ţin la piept,
Urând războiul crud şi prea nedrept.
Sunt scut şi casă, schit şi devenire,
Se dau pe sine întru prăbuşire...

Sunt catedrală sfântă, cer, vulcan...
Au strâns în ele lacrimi şi amar
Şi ar muri spre-a nu putea vedea
Alţi morţi ce-n lume ar putea urma.

Sub biciul crud al ne-nţelesei uri
Dorm prunci fără de case, oameni buni!
Dorm prunci fără părinţi, înlăcrimaţi,
Prunci care plâng de dor, însinguraţi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jeremy Grey: Ai mai împuşcat aşa ceva înainte?
John Beckwith: În toţi aceşti şaptesprezece ani de când ne ştim m-am furişat ca să merg la vânătoare în jurul lumii. Nu, nici măcar nu ştiu ce este o prepeliţă!
Jeremy Grey: Mă simt ridicol. De ce a trebuit să ne camuflăm? Ca să nu ne vadă prepeliţa cea mare şi rea?
John Beckwith: Ştiu. De ce nu putem să vânăm ceva normal ca un şoim sau un vultur, ceva cu gheare?
Jeremy Grey: Ar fi minunat. Am putea vâna ceva mai mare, de exemplu. Ceva în genul unei gorile sau a unui rinocer sau a unui nenorocit de om! Asta chiar tne-ar ţine în priză.
John Beckwith: Esti puţin cam dur.
Jeremy Grey: Vreau să spun că ar fi un joc periculos să vânăm un om chiar acum. Un adversar care să merite. Nu un om înarmat, ci un om deştept, un om care să cunoască jungla. Sau pădurea.

replici din filmul artistic Spărgătorii de nunţi
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perpetuum mobile

Între idealurile oamenilor
Şi realizarea lor
Întotdeauna va exista
O diferenţă de nivel
Mai mare
Decât cea mai înaltă cascadă.

Se poate folosi raţional
Această cădere
De speranţe,
Construindu-se pe ea ceva
Ca o hidrocentrală.

De la energia astfel câştigată,
Chiar dacă n-o să reuşim
Să ne aprindem decât ţigările,
Tot e ceva,
Pentru că, fumând, ne putem gândi serios
La nişte idealuri şi mai grozave.

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote (1968)
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă voi considera niciodată mai presus de alt om doar pentru că am nişte reuşite pe care alţii nu le au, pentru că sunt conştientă că fiecare om excelează în ceva, că fiecare om are ceva valoros în el, dar nu toţi ştiu asta sau nu toţi au posibilitatea să arate asta... Şi mai ştiu că întotdeauna va exista cineva mai bun decât mine.

Irina Binder în Insomnii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pălărie

Pălăria mea a ajuns în casă,
Niciodată nu credeam
C-o să fiu aşa de important
Să am pălărie în cap.

Când eram mic, fratele mai mare
Ne cam bătea - şi avea pălărie
Care îl dezvinovăţea
Şi umplea casa.

poezie celebră de Marin Sorescu din La lilieci, Cartea întâi (1973)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fapt

Se întâmplă ca oamenii să ştie
Să vorbească în peste şase mii de limbi
Din peste o sută nouăzeci de ţări şi astfel
Se întâmplă ca oamenii să ştie să scrie
Poeme despre lumea din jurul lor
Şi despre lumile din ei
Şi din alţii
Despre iubirile lor pierdute
Regăsite
Şi iar pierdute
Oamenii ştiu să scrie despre orice
Despre prietenia legată cu aţă subţire
Care se rupe când dintr-o parte atârnă prea greu
Ori despre acea prietenie legată cu nod marinăresc
Ce ţine şi când se răstoarnă
Ei
Oamenii ştiu să scrie chiar şi despre
Ceea ce nu este
Nu a fost
Şi nu va fi
Pentru că lor le place să caute
Ceva nou
Ceva ce nu s-a mai întâlnit şi nu se va mai întâlni
De fapt oamenii vor să fie unici cu ceva
Orice
Cât de mic
Doar
Să fie
Numai şi numai
Al lor
Iar dacă nu e să fie
Ei ştiu să îşi inventeze propriile lumi
Oamenii ştiu să contruiască
Munţi
Şi mări
Şi oraşe
Cu munţi înguşti
Cu sute de etaje
Străzi
Cu valuri şi valuri
De maşini
Ţări
Delimitate
Pentru că de fapt
Oamenilor
Le place să pună bariere
Între ei
Să fie
Ceva
Numai şi numai al lor
Iar cine vrea să intre
S-o facă numai cu permisiunea lor
Se întâmplă
Ca ştiinţele exacte
Să fie pietre de temelie
Ale omenirii
Ei
Oamenii
Ştiu că E=MC ^2
Ei ştiu că lumile lor
Şi ale altora
Sunt alcătuite din atomi
Protoni
Şi electroni
Neutroni
Şi spaţiu
Energie
Frecvenţe
Şi vibraţii
Pentru că
De fapt
Oamenii iubesc
Să despartă
Să disece
Să caute
Să găsească
Ceva nemaigăsit
Numai al lor
Unic
Astfel oamenii
Şi-au dat seama cum să călătorească
Prin univers
Să părăsească lumea lor
Lumile celorlalţi
În căutare de ceva
Nou
Se întâmplă ca oamenii
Să mai ştie şi să numere
De la 0
La infinit
Pentru că ei au nevoie
Să ţină socoteala
Zilelor
Cât mai au de trăit
Şi de murit
De fapt
Oamenii ştiu
Că le este teamă
Să nu se găsească
Ceva ca nimic altceva
Şi de-asta ei
Oamenii au învăţat cum să-şi făurească
Lame
Cuţite
Şi pistoale
Tunuri
Şi rachete
Şi Bombe
De fapt oamenii se pricep cel mai bine
Să dărâme
Să sufoce
Munţi
Şi case
Oraşe
Şi ţări
Lumi
Şi mări
Şi oceane
Iubire
Şi încredere
Virtute
Şi credinţă
Şi vechi
Şi nou
Pentru că de fapt
Se întâmplă ca oamenii
Să nu ştie nimic

poezie de Radu Tudosan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negru

Trosnesc sub paşi tomnateci frunze sparte
Şi reci, de parcă-ar fi din alte ere
Copaci scheletizaţi şi-o babă care cere
Ceva nedesluşit - ceva de dincolo de moarte.

Mă-ntorc şi-i văd o clipă ochii seci
Ca doi tăciuni uscaţi pe-o umbră ambulantă
Ajunsă - în sfârşit - pe ultima turnantă
A unei curse lungi, pe-ntinsele poteci.

Aş vrea s-o-ntreb ce vrea, dar latră-un câine
Şi-n bezna nopţii tot mai mult mă-ngrop
Din ceruri cade ploaia, cad frunzele potop
De nu mai cred că zorii vor mai veni şi mâine.

poezie de Mihail Mataringa (26 octombrie 2007)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acrostih Ţării

Laudă ţie, ţară străbună, rotundă ca pâinea ce-i coaptă în ţest,
Arzândă ca trupul copiilor îngeri, frumoasă în toate, din vest până-n est.

Mândră ca bradul ce creşte spre soare, mândră ca bobul de grâu dintr-un spic,
Urmă lăsată de gheata-n noroaie, spartă în cioburi de "şefi de nimic".
Luptă, frumoaso, cu hulpava gloată, luptă şi râde-le-n nas la duşmani,
Ţine-le piept cu iubirea din oameni, ţine-le piept la bastarzi şi tirani!
Inima-n mine şi-n tine-i secată, inima-n omul de rând e amară,

Albă e pâinea ce-o punem pe masă, albă şi-amară, şi-aicea şi-afară...
'Nalt ne e gândul, mic ne e pasul, multe am vrea dar puţin făptuim,
Iarnă-i în suflet, iarnă-i în case, iarnă-i pe mese şi nu ne-ncălzim.

Râsul ne ţine de cald şi de foame, plânsul ne ţine de dor, de iubiri,
Oamenii-şi plâng, patrie dragă, lacrimi de jar, de necaz şi mâhniri.
Mamele-şi plâng copii plecaţi, aiurea, la stele, hai-hui, nenăscuţi,
Anii rămaşi, prin pustiu rătăciţi, anii pierduţi, chinuiţi şi duruţi.
Nimeni nu vrea să mai tragă speranţă, nimeni nu vrea, Românie iubită,
Iluzii să-şi facă frumos că va fi. Eu, Ţară, acuma, de ziua-ţi, smerită
Aplec un genunchi la pământ şi mă rog: Românie, să fii fericită!

acrostih de Eugenia Mihu (29 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să învăţăm!

Am făcut destule-n viaţă,
Fel de fel de lucruri,
Dar să ştii că nu pot spune
Care mi-au părut nimicuri.

Cel puţin din fiecare
Ceva tot am învăţat,
Dintr-un lucru mic sau mare
Care mi s-a întâmplat.

Uneori ceva pe care
Mă bazam că îl ştiam,
Mă solicita mai tare
Şi adesea mă-ncurcam.

Nici acum nu ştiu prea multe
Din câte ar trebui să ştiu,
Dintre lucruri mii şi sute
Să învăţ nu e târziu.

poezie de Mihai Leonte (1963)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii sunt în război între ei fiindcă fiecare om se află/desfăşoară un război cu el însuşi.

citat din Francis Meehan
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În general, oamenii judecă mai mult după ochi decât după mâini, deoarece fiecăruia îi e dat să vadă, dar puţini sunt în stare să şi simtă. Fiecare vede ceea ce tu pari, dar puţini te simt cine eşti cu adevărat. Iar cei puţini nu vor îndrăzni să se opună părerii celor mulţi care au de partea lor autoritatea înaltă a statului ce îi apără. Deci, faptele oamenilor şi, mai cu seamă cele ale principilor pentru care nu există un judecător suprem care să le judece, trebuie privite numai prin prisma scopului. Prin urmare, e necesar ca un principe să facă în aşa fel încât să învingă şi să-şi păstreze statul. Iar mijloacele lui vor fi socotite totdeauna onorabile şi de fiecare lăudate, deoarece oamenii de rând sunt atraşi numai de ceea ce pare şi de succesul unui lucru. Iar lumea nu e făcută decât din asemenea oameni de rând.

Niccolo Machiavelli în Principele, XVIII
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine vrea să realizeze ceva excelent şi năzuieşte să producă ceva mare, acela să-şi concentreze în tăcere şi neobosit în punctul cel mai mic puterea cea mai mare.

citat celebru din Schiller
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creaţia e o bâlbâială în faţa lui Dumnezeu. După ce a creat lumea în şase zile, el s-a simţit atât de epuizat încât n-a mai putut mişca un deget. A mai apărut oare ceva nou de atunci? Iată un exemplu de epuizare divină.

citat celebru din piesa de teatru Iona, Prefaţă de Marin Sorescu (1968)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul ciocolatei

Sărbătoresc şi eu ca fiecare,
În faţă c-un morman de ciocolată
Şi-o savurez de parcă-i prima dată,
Deşi eu ştiu că nu-i o întâmplare.

Mă uit la prada mea mult adorată,
Sperând să nu mă vadă vreo "cutare".
Sărbătoresc şi eu ca fiecare,
În faţă c-un morman de ciocolată.

Nu mă încearcă nicio dezolare,
Deşi în şolduri voi fi tot mai lată.
Ignorând biete calorii ilare,
O sa mănânc până cad leşinată,
Sărbătorind şi eu ca fiecare.

rondel de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amendament

E musai ca pe stema ţării
Şi-un fir de praz să fie pus;
Ar fi şi ea mai acătării
Şi toţi oltenii-n schemă, SUS!

epigramă de Gheorghe Filiş din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!