Mai rău decât atâta

Mai rău decât atâta nu se poate!
Ba se poate dragul meu, să ştii
Păsările emigrează toate
Şi rămân pădurile pustii

Cei care-nvârteau odată lumea
Au căzut şi azi tot în picioare
Banul sau norocul după cum i-a
Pus la adăpost pe fiecare

Fac averi în umbra legii
Şi ne râd la o adică
Ei ca regii, noi ca blegii
Şi tot noi murim de frică!

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parveniţii noştri

Câte trape şi atrape
I-au făcut pe mulţi să scape
Din ţesuturile legii
Şi noi tot răbdăm ca blegii

Patrioţii de duzină
Cei născuţi în limuzină
Şi cu body-guarzii în spate
Plini de conturi camuflate

Le-a crescut burta. Şi guşa
Că se înfig precum căpuşa
Şi declamă demagogii
Elocinţa lor ca dogii
Cum îşi apărau poeţii
Fala stinsei lor Veneţii

Cum să faci şi cui să ceri
Să ne scuture de granguri
Ahtiaţii după ranguri
Şi din care fac averi?!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

April

Păsările ciripesc în aer de-a lungul şi de-a latul
De parcă-ar celebra această vreme de april, frumoasă.
Aş vrea să rămân pururi în lumea asta minunată,
Pentru-a fi cu tine, dragul meu, să-împărţim patul.

Nu cred că-o să te mai văd după ce ne va fi sosit văleatul.
Nu cred că ne vom mai întâlni – dar acum suntem acasă.
Păsările ciripesc pe cer de-a lungul şi de-a latul.
Aş vrea să rămân pururi în lumea asta minunată.

poezie de Wendy Cope, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată, tot tu vei fi!

odată
...
odată sigur, ştiu
că, vom ajunge şi noi să fim
între răsărituri şi apusuri
sau în nopţi, târzii
şi-acum eu strig, te rog să vii
de-aceea îngenunchez
şi plâng, prin melodii

odată vom ajunge, noi
să ne iubim, şi ştiu că vom unii
două inimii pustii
şi-un puls de viaţă
prin trupuri ce-şi doresc
seri pline de taine
apoi iubire, prin arzătoare
şi fierbinte privire

şi vreau să ştii
că chiar, dacă, vreodată
vor fi cândva tăceri
sau clipe-n zbucium şi-n suspin
de lacrimi
tot amândoi doresc să fim
în mine şi-n tine
prin neuitate amintiri

şi te rog mult, ascultă, chiar dacă
odată, poate, peste ani
pe străzi din mine, pustii
de tu, nu vei mai fi
să ştii, că prin iubire
rouâ pe frunze căzute
că tot, noi doi vom fi

odată, poate, de sufletul tău
va trece fără ca eu să ştiu
şi atunci, tot tu vei fi
în clipe de aduceri aminte
sau săpată-n mine, adânc
în pleope, şi-n gânduri, şi-n priviri
chiar de-ar fi, să te aştept în gări
de timp, pustii

poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsările sunt din nou la adăpost

Linişte-i acum la ţară
Dar înteabă mulţi, fireşte:
"După gripa aviară,
Oare ce se mai cloceşte?"

epigramă de Vasile Larco din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moştenirea cititorului în stele

După el au rămas cuvinte
mai frumoase decât lumea.
Nimeni nu-ndrăzneşte să pună ochii pe ele.

Aşteaptă la cotiturile timpului,
mai mari decât oamenii.
Cine le poate rosti?

Zac pe pământul mut,
mai grele decât oasele vieţii.
Moartea n-a reuşit
să şi le ia drept zestre.

Nimeni nu le poate ridica,
nimeni nu le poate doborî.

Stelele căzătoare şi-ascund capul
în umbra cuvintelor lui.

poezie de Vasko Popa
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obişnuinţa de a mânca pe săturate, adică mai mult decât trebuie din punct de vedere fiziologic, poate produce în perspectivă mai multă foame decât postul sau abstinenţa.

Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azorică fără frică (poezie pentru copii)

Azorică fără frică
A văzut el o pisică:
Mâţa, stă şi mieuna
Toată lumea enerva.

Poate îi era fomică:
Minte proastă de pisică;
Poate mâncărica ei
A-nhăţat-o un grivei.

Azorică fără frică
A fugit după pisică:
Pisica s-a speriat
Şi în pom s-a cocoţat.

Cocoţata, speriata
A văzut că e lătrată
Lătrată de Azorică
De căţelul, fără frică!

Ce să facă o pisică
Lui căţelul, Azorică?
Din pom, de va coborî
Câine... o va omorî!

Dar pisica, are gheare:
Fiinţă miolăitoare,
De atâta miorlăit:
Toată lumea a trezit!

Stăpânul, când a văzut
Azorică, ce-a făcut:
A venit să îşi salveze
Pisicuţa-i... siameze!

Siameza, curajoasă:
Pisică foarte frumoasă;
Ghearele, şi-a ascuţit
Şi căţelul... l-a lovit!

Şi să vezi ce scheunat
Pisica: l-a zgâriat;
Şi să-l vezi pe Azorică:
Ce mai fuge de pisică!

Asta e, de nu gândeşti:
Uneori, o mai păţeşti,
O fi ea, pisică mică
Dar se apără de frică.
***
Azorică fără frică
Are frică de pisică:
Acum este puturos
Şi de pisică... fricos!

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul I (2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de an

Să ştii, iubito, florile sunt dalbe,
Se termină şi începe un nou an.
Pe vârfuri, toate dealurile-s albe,
Aşa erau şi când eram puştan.

Cum cenuşii trec toate, clipa -- anul!
Dar bine e că, încă, mai trăiesc.
Ştii, câteodată, aş vrea să dau cu banul:
Să te iubesc -- să nu te mai iubesc?

Vezi, tu, e tot mai greu despre iubire
Să pomeneşti -- dar încă s-o trăieşti,
Căci lumea noastră lunecă-n neştire,
Către genune... Tot mai triste veşti.

De pretutindeni, vin să ne despoaie
De-orice speranţă -- deşi, nu le ascult,
Şi atunci, cum poate inima-mi vioaie
Să-ţi dăruiască multul ei tumult?

Se duce înc-un an şi an nou vine,
Nu sunt bătrân -- dar nici nu-ntineresc,
Decât când mă gândesc, duios, la tine,
Şi-am dat cu banul: vreau să te iubesc.

Să-ţi spun, banal, cum toată lumea spune,
Iubita mea, "la mulţi şi frumoşi ani"?!
Nu, o să-ţi spun: să ai doar zile bune,
Un an e mult -- darmite, mai mulţi ani!

Să ştii, iubito, florile sunt dalbe,
Se termină şi începe un alt an,
Pe vârfuri, toate dealurile-s albe --
Aşa erau şi când eram puştan.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenie

Bine e să ai prieteni,
Dar din cei adevăraţi,
Ca şi-n codrul cel cu cetini
Unde pomi toţi sunt fraţi.
Să-i păstrezi mereu alături,
Vântul să nu-i plece jos
Ca pe pomi din pădure
După un vânt vijelios.
Trec ani şi ei se schimbă
Ca şi pomi scorojiţi
Poate mulţi cad din picioare
Ca şi pomi îmbătrâniţi
Tu să nu îi dai uitări
Chiar de au căzut la vale
Uită-te, porneşte îndată!
Să-i mai vezi poate odată
Pe calea cea lunecoasă
Aşezaţi sub iarba deasă.

poezie de Camelia Natalia Ignat din Alter ego (mai 2018)
Adăugat de Camelia Natalia Ignat
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

de ce să plâng eu, de ce să plângi tu
regretând trecutul,
s-a rupt totul, adânc,
a căzut ca o furtună,
doar inimile noastre mai şoptesc
adevărul
care flutură netulburat
peste fruntea mea, peste părul tău,
cuvintele goale
se târăsc pe secunde
şi coboară pe mormintele iluzorii
ale poemelor nescrise.
de ce să ne mai îmbrăţişăm
să ne amestecăm
să murim
înveninaţi de şerpi
care ne umblă prin suflete.
zidul dintre noi
nu mai are ferestre,
nu mai are cer
nu mai are aer
cine ştie, cine ştie
poate vom învăţa
că pe sub tavanul lui
răsare luna,
acum în toiul înfloririi
teiului eminescian.
poate vom poposi odată
la umbra lui
să ne citim pe tăcute poemele
reflectate în privirea ta,
în marea de albastru a ochilor tăi.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (27 iunie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am îndrăznit să fiu copil o clipă

Cât de nefericită poate fi viaţa fără copilărie.
Clipa se făcuse sferică după trebuinţa viselor mele.
Ce pot fi visele dacă nu o stare fără senzaţie dureroasă?
Urcă şi coboră din soare, îmbrăcând câte o aureolă fiecare pentru cât de mult mă apasă suferinţa acestei lumi.
Lumea aleargă spre idealuri false pentru a deveni strălucitoare mai mult decât îi este dat să fie. Oamenii trăiesc într-o permanentă tensiune, remarcând insuficienţa ca pe un sentiment al sfârşirii lor, o agonie ultradimensională şi epuizantă care nu aduce nimic bun acestei lumi.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi am văzut lumea aşa cum e.
Am găsit în clipă strălucirea desăvărşită – copilăria ca un privilegiu al vieţii, copilăria ca o mare purificare a sufletului între viaţa cosmică de dinainte şi un nou început organic al său.
Cât de nefericit poate fi un suflet fără copilărie, cât de nefericit ar fi un fluture fără floare, cât de nefericită ar fi o floare fără ploaie, cât de nefericit poate fi omul fără raţiune.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi am văzut cum se irosesc oamenii. Nu mă plâng de nimic. Aştept o ninsoare abundentă să înflorească pământul ca într-o primăvară polară. Albul acoperă întunericul din oameni şi am mai multă vreme să vorbesc cu mine despre mine.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă ca să nu pierd încrederea în oameni. Am văzut prăbşirea lor între frământări şi obsesii
Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi am văzut o lume fără fundament, înstrăinată de Dumnezeu.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă când am aflat semnificaţia timpului şi mi s-a făcut frică de necunoscut.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi am văzut avarul din care nu mai rămăsese nimic decât banul.
Cât de nefericită poate fi viaţa fără copilărie...
Cât de nefericit poate fi copacul fără frunze, izolat de iarnă într-o halucinaţie albă.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi n-am mai simţit pământul sub picioare: eram melancolie, speranţă, zbor, nevinovăţie, transparenţă, luciditate...
Ce fericit este copilul, trăindu-şi fantezia într-o inocenţă totală, ce fericit poate fi îngerul în conştiinţa lui: aşa simte şi el zborul dincolo de orice imaginaţie odată cu copilul – când în cer, când pe pământ într-o armonie perfectă.
N-aş fi ştiut toate astea dacă n-aş fi îndrăznit să fiu copil o clipă, o aripă de vânt –moneda convertibilă a oricărui vis.

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă şi suflet (27 noiembrie 2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea are frică de ceva tăinuit-în ultimă analiză, se teme de conştiinţa proprie! Această conştiinţă ne spune că omenirea nu poate fi mântuită decât printr-o singură frică: frica de Dumnezeu. Nu armele vor izbăvi lumea, ci conştiinţele înarmate cu dreptatea!

Arhimandrit Policarp Moruşca în Omenirea în faţa crucii (1929)
Adăugat de Şerban Mircea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murim... ca mâine

E-aşa de trist să cugeţi că-ntr-o zi,
poate chiar mâine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or să mai stee
voioşi, în vreme ce vom putrezi.

Atâta soare, Doamne,-atâta soare
o să mai fie-n lume după noi;
cortegii de-anotimpuri şi de ploi,
cu păr din care şiruie răcoare...

Şi iarba asta o să mai răsară,
iar luna tot aşa o să se plece,
mirată, peste apa care trece -
noi singuri n-o să fim a doua oară.

Şi-mi pare-aşa ciudat că se mai poate
găsi atâta vreme pentru ură,
când viaţa e de-abia o picătură
între minutu-acesta care bate

şi celălalt - şi-mi pare nenţeles
şi trist că nu privim la cer mai des,
că nu culegem flori şi nu zâmbim,
noi, care-aşa de repede murim.

poezie de Magda Isanos
Adăugat de Musat Cristina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste dispărută

Ivan, dragul meu,
cum este viaţa ta?
ce face sufletul, sufletul tău, Ivan, cât taigaua de mare,
tulburat şi liniştit ca un pelerin
curat ca zăpada de început de an
distanţa dintre sufletul tău, Ivan, şi inimile noastre
este exact distanţa dintre kazacioc şi Teatrul Bolshoi
adică exact o bătaie de inimă îndrăgostită
exact cât durează dezlipirea genelor de pe obraz
atât cât să intre un snop de lumină
până în locul unde păstrez primele amintiri
dragul meu John,
tu nu mai simţi decât un fel de greutate în piept
şi mai simţi inima ta înălţându-se un pic
atunci când cerul la răsărit se îmbracă în mii de culori
amestecate în sufletul tău
John, doar pe obrazul tău canioanele
îşi găsesc rostul lor de adâncimi
direct proporţionale cu dorul
despre care nici măcar nu ai auzit vreodată
dar pe care îl cunoşti prea bine
şi, poate că, de fapt, te cheama Jean sau Giovanni,
sau Juan sau Yannis sau Johannes
sau poate că avem cu toţii alte şi alte nume
dar a rămas stabilit aşa din trecutul în care
răutatea şi viclenia s-au mutat pe Pământ
din poveştile pe care nimeni nu le mai ştie, nimeni...
şi toate blestemele au căzut ca o ploaie rea
Ivan, dragul meu, şi tu, Giovanni, şi tu, Ioane,
ştiţi voi ce ploaie rea şi vicleană
ne cade pe umeri, pe graniţe şi pe cele câteva zile rămase
iar nume după nume vor fi strânse laolaltă în strălucirea mileniului
după care vom fi cu toţii uitaţi pe pământ

poezie de Mihaela Merchez
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multă lume aleargă să facă avere, dar banul nu poate rezolva singur totul.

Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ai numai două picioare, poţi să te duci unde vrei. Când o să ai patru picioare (adică după căsătorie), dă-i de mâncare şi apoi du-te unde vrei. Când o să ai şase picioare (adică după ce ţi se naşte copilul), să-ţi spună: "Taticule, nu te duce!".

proverbe bengaleze
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celei misterioase

Atâta am visat la tine încât îţi pierzi realitatea.
Să mai fie timp să ating acest trup
viu şi să sărut pe această gură
naşterea glasului ce-mi e drag? Atât
am visat la tine că braţele-mi obişnuite, când
îţi strâng umbra, să se-ntâlnească pe pieptul meu
nu s-ar mai lăsa conduse de conturul
trupului tău, poate. Şi că, în faţa
aparenţei reale a ceea ce mă bântuie şi mă
stăpâneşte de zile şi ani, aş
deveni o umbră, fără îndoială. O, balanţe
sentimentale.
Atâta am visat la tine că nu mai este timp,
fără îndoială, să mă trezesc.
Dorm de-a-n picioarelea, cu trupul expus la toate
aparenţele vieţii şi iubirii
iar ţie, singura care ai însemnătate
astăzi pentru mine,
ţi-aş putea atinge fruntea şi
buzele mai puţin decât cele dintâi buze
şi fruntea ce-mi ies în cale. Atâta
am visat la tine, atâta am umblat, am vorbit, m-am culcat
cu fantoma ta că nu-mi
rămâne poate, şi
totuşi, decât să fiu o fantomă
printre fantome şi mai
umbră de o sută de ori decât
umbra care se
plimbă şi se
va plimba
veselă
pe cadranul
solar al vieţii tale.

poezie de Robert Desnos, traducere de Mihai Rădulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repetentul Crin Antonescu, preşedintele Senatului, despre egalitatea în faţa legii a parlamentarilor cu oamenii de rând, după respingerea de către Curtea Constituţională a Statutului parlamentarilor ca neconstituţional

Că-s deştepţi sau papagali,
Toţi românii, chiar şi regii,
Sunt egali în faţa legii,
Dar noi suntem mai egali!...

epigramă de George Budoi din Politică şi politicieni (27 februarie 2013)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutătorul de perle

Din rouă, smulgeam stelele,
una câte una;
mă iubeşte, nu mă iubeşte...
şi se făcuse frig!
Atunci am ales umbra
şi am aruncat licuricii
unei singure seri!
Aşa mi-a căzut la picioare,
osia carului mare
care mă poartă avid,
după fiecare întrebare...

poezie de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe, vorbe, vorbe...

trebuie alese vorbele cu grijă,
vorbele lasă urme – îţi aminteşti
mai târziu de ele – aşa cum şi paşii rămân în zăpadă,
trebuie alese vorbele (însă e uneori atât de uşor
să ştii să aşezi vorbele unele lângă altele
sa însemne ceva – ceva ce nu se mai aşează
deloc exact peste ce ştii tu cu adevărat
ca e în tine – că simţi.
oricine poate să facă vorbe unele după altele –
oricine poate să vorbească – nu asta
e principalul – ar trebui poate alese
tocmai cuvintele care să nu spună prea mult.)
şi pe urmă, fiecare din vorbele acestea
ca nişte urme în zăpadă...

poezie de Mircea Ivănescu din Versuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!