Noaptea de Mai

Astfel: fiindcă apogeul la care sufletul atinge
Când poartă cântece-ntre aripi dă naştere la răzvrătiri,
Se poate crede că vreodată ce e foc sacru se va stinge
Şi muzele că vor rămâne amăgitoare năluciri?
Vestalelor, când în picioare altarul vostru s-află încă,
Şi primăvara când se-ntoarce şi astăzi ca şi alte dăţi,
Şi preschimbat când nu se află pământul falnic într-o stâncă,
De ce v-aţi reurca în sfera abstractelor seninătăţi?
Închisă dacă vă e lumea, recoborâţi-vă-ntre roze
Parfumele din mai înalţă reînnoite-apoteoze,
Şi-n noaptea blondă ce se culcă pe câmpeneşti virginităţi
Este fioru-mpreunării dintre natura renăscută
Ş-atotputerea Veciniciei de om abia întrevăzută.
Veniţi: privighetoarea cântă, şi liliacul e-nflorit;
Cântaţi: nimic din ce e nobil, suav şi dulce n-a murit.
Simţirea, ca şi bunătatea, deopotrivă pot să piară
Din inima îmbătrânită, din omul reajuns o fiară,
Dar dintre flori şi dintre stele nimica nu va fi clintit,
Veniţi: privighetoarea cântă şi liliacul e-nflorit.

Se poate crede că vreodată ce e foc sacru se va stinge,
Când frunza ca şi mai nainte şopteşte frunzei ce atinge?
Când stea cu stea vorbeşte-n culmea diamantatului abis,
Izvorul când s-argintuieşte de alba lună care-l ninge,
Când zboară freamete de aripi în fundul cerului deschis?...
Vestalelor, dacă-ntre oameni sunt numai jalnice nevroze,
E cerul încă plin de stele, şi câmpul încă plin de roze,
Şi până astăzi din natură nimica n-a îmbătrânit...
Iubirea, şi prietenia, dacă-au ajuns zădărnicie,
Şi dacă ura şi trădarea vor predomni în vecinicie...
Veniţi: privighetoarea cântă şi liliacul e-nflorit.

Vestalelor, dacă-ntre oameni sunt numai jalnice nevroze,
Pământ şi spaţiu îşi urmează sublimele metamorfoze,
Răsare câte-o nouă floare, apare câte-un astru nou,
Se face mai albastru adâncul, şi codrul mai adânc se face,
Mai dulce sunetul de fluier, mai leneşă a nopţei pace,
Mai răcoroasă adierea, mai viu al stâncilor ecou;
Mucigăitul smârc al văii cu poezie se vestmântă,
Pe prefiratele lui ape pluteşte albul nenufar...
O mică stea e licuriciul, şi steaua este un mic far,
În aer e parfum de roze. – Veniţi: privighetoarea cântă.

Posomorârea fără margini a nopţilor de altădată,
Când sufletul pentru sarcasme sau deznădejde sta deschis,
Cu focul stins, cu soba rece, rămase-n urmă ca un vis.
E mai, şi încă mă simt tânăr sub înălţimea înstelată.
Trecu talazul duşmăniei cu groaza lui de nedescris,
La fund se duse iar gunoiul ce înălţase o secundă
Şi stânca tot rămase stâncă, şi unda tot rămase undă...
Se lumină întinsa noapte cu poleieli mângâietoare,
Şi astăzi e parfum de roze şi cântec de privighetoare.

Vestalelor, numai o noapte de fericire vă mai cer.
Pe jgheabul verde al cişmelei un faun rustic c-o naiadă
S-au prins de vorbe şi de glume sub licăririle din cer;
Columbe albe bat din aripi şi visurile vin grămadă,
Iar picăturile urmează pe piatra lucie să cadă...
Băsmesc de vremile bătrâne, când zânele se coborau
Din limpezimile albastre, şi-n apa clară se scăldau...
Reînviază ca prin farmec idilele patriarcale
Cu feţi-frumoşi culcaţi pe iarbă izbindu-se cu portocale:
Pe dealuri clasice s-arată fecioare în cămăşi de in
Ce-n mâini cu amforele goale îşi umplu ochii de senin,
Şi printre-a serei lăcrămare de ametiste şi opale,
Anacreon re-nalţă vocea, dialoghează Theocrit...
Veniţi: privighetoarea cântă în aerul îmbălsămit.

E mai şi încă mă simt tânăr sub înălţimea înstelată...
Halucinat când este-auzul, vederea este fermecată;
Aud ce spune firul ierbei, şi văd un cer de aripi plin,
M-aşez privind în clarul lunei sub transparenţa atmosferei
Şi-n aeru-mbătat de roze sfidez atingerea durerei
Cu cântece nălucitoare cum sunt candorile de crin.
O! feerie a naturei, desfăşură-te în splendoare,
Regret suprem al fiecărui în tainicul minut când moare,
Fiindcă tu eşti pentru suflet repaos dulce şi suprem.
O! feerie a naturei, vindecătoare de nevroze,
Ce ne-mbuneşti fără ştiinţă şi ne mângâi fără să vrem,
Regret suprem al fiecărui, desfăşură-te în splendoare
În aer cu parfum de roze şi cântec de privighetoare.
Veniţi, privighetoarea cântă în aeru-mbătat de roze.

Voind să uit că sunt din lume, voiesc să cred că sunt din cer...
Vestalelor, numai o noapte de fericire vă mai cer,
Şi-această noapte fericită la gâtul ei cu sălbi de astre
S-a coborât pe flori roz-albe şi pe pădurile albastre,
A-ntins subţirele-i zăbranic şi peste câmp şi peste văi
A-nseilat nemărginirea cu raze de argint şi aur
Şi o cusu cu mii de fluturi şi o brăzdă cu mii de căi;
A revărsat peste tot locul dumnezeiescul ei tezaur,
În atmosfera străvezie împăciurea şi-a întins,
Făcu să sune glas de bucium la focul stânelor aprins,
Făcu izvorul să-l îngâne, pădurea să se-nveselească,
Orice durere să-nceteze, şi poezia să vorbească.
Pe om în leagănul ei magic îl adormi – şi el uită –
Cu clarobscur mască urâtul şi şterse formele prea bruşte,
Făcu să tacă zbârnâirea adunăturilor de muşte,
Şi zise dealului să cânte, şi dealul nu mai pregetă,
Şi zise văilor să cânte, şi văile se ridicară,
Cu voci de frunze şi de ape, cu şoapte ce s-armonizară,
Şi zise paserei să cânte, şi la porunca uimitoare,
Se înălţă parfum de roze şi cântec de privighetoare...
Iar când şi mie-mi zise: "Cîntă!", c-un singur semn mă deşteptă,
Spre înăţimi neturburate mă reurcă pe-o scară sfântă...
În aeru-mbătat de roze, veniţi: – privighetoarea cântă.

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino s-asculţi privighetoarea

Vino, iubito, vino-n zăvoi
În vad ne-aşteaptă vâltoarea
Plete de sălcii curg peste noi
Şi cântă privighetoarea.

Vino, privighetoarea cântă
Din piculină şi din nai
Şi trilurile ei ne-ncântă
Ca-n vraja unei nopţi de mai.

Vino, privighetoarea cântă
Sublim asemenea lui Orfeu
Cu toate că ne înspăimântă
Soarta acestui semizeu.

Vino, privighetoarea cântă
Ea ştie ce şi pentru cine
Dar cântecul ei mă avântă
Seară de seară către tine.

Vino, privighetoarea cântă
Poveşti duioase de amor
Şi melodia ei se-mplântă
În inima plină de dor.

Vino, privighetoarea cântă
Cu-atâta dor, cu-atâta foc
S-avem, atâta ne frământă
O picătură de noroc.

Vino, privighetoarea cântă
Cu pasiune şi talent
Iubirea noastră pură, sfântă
În timp ce te alint decent.

Vino, privighetoarea cântă
Să cazi în vraja lui Morfeu
Iar inimile îşi cuvântă
Când tu visezi la pieptul meu.

poezie de Gheorghe Ionescu din Picături de rouă (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liliecii

veniţi de luaţi lumină
secţia de miliţie este plină
de lumânări şi pulane! –
veniţi
privighetoarea când
liliecii din şopru s-au zburătăcit
cântă şi ea... infinit

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privighetoarea

Vă rog să nu mă mai căutaţi,
mă voi ascunde o vreme într-o privighetoare.
Ştiu că nu e prea arătoasă
precum pasărea liră sau păunul,
dar nu îmi pasă.
Nu îmi pasă că nu are strai ales,
nu are ţinută impetuoasă,
dar trilul ei,
trilul ei e fermecat.

Îl ascult în pădure
dimineaţa, foarte devreme
când alte păsări nu s-au trezit.
Nu îi place să se amestece
în neamul păsăresc fără rost.
Mai cântă şi spre seară,
înalţă triluri până la stele
şi cred că îi cântă lui Dumnezeu.

Nu ucideţi privighetoarea.

poezie de Mariana Dobrin din Îngerul albastru
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

In arcane de padure

În arcane de pădure întuneric ce spăimântă.
Frunza tace lîngă frunză şi copac lîngă copac;
Noapte tristă, noapte mută, noapte moartă, cer opac -
Dar privighetoarea cîntă, dar privighetoarea cîntă.

În arcane de pădure vijelie ce spăimîntă,
Trăsnet roşu ce-nfăşoară şi surpare de potop;
Pentru ce e armonia o mînie fără scop,
Dar privighetoarea cîntă, daar privighetoarea cîntă.

În arcane de pădure grozăvie ce spăimântă,
Aurora-ntîrziată nu s-arată sub frunziş
Întunericul în cale i s-a pus în curmeziş -
Dar privighetoarea cîntă, dar privighetoarea cîntă.

poezie clasică de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul privighetoarei între roze

A nopţii sublimă măiastră
E-ascunsă-ntre roze, şi cântă,
Grădina ce-mi stă sub fereastră
În raze de-argint se-nveşmântă.

O vrajă şi albă ş-albastră
Din ceruri, spre lume s-avântă.
A nopţii sublimă măiastră
E-ascunsă-ntre roze, şi cântă.

Chiar roza ce moare în glastră,
De legile firii înfrântă,
Tresare, în pacea sihastră,
La glasul, cu care-o-nmormântă
A nopţii sublimă măiastră.

rondel clasic de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum de roză şi de tei

Parfum de roză şi de tei,
Flori de cais sunt ochii tăi...
Te poartă albii porumbei
În ochii mei, în ochii mei...

Ţi-aş dărui, dar tu nu vrei,
Dulci clinchete de clopoţei,
Parfum de roze şi de tei
Flori de cais sunt ochii tăi.

E vis şi ambră-n ochii mei
Şi liliac pentru acei
Ce în apusuri s-au născut
De la-nceput...

Parfum de roze şi de tei,
Eu te-am avut.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum de roză şi de tei

Parfum de roză şi de tei,
Flori de cais sunt ochii tăi...
Te poartă albii porumbei
În ochii mei, în ochii mei...

Ţi-aş dărui, dar tu nu vrei,
Dulci clinchete de clopoţei,
Parfum de roze şi de tei
Flori de cais sunt ochii tăi.

E vis şi ambră-n ochii mei
Şi liliac pentru acei
Ce în apusuri s-au născut
De la-nceput...

Parfum de roze şi de tei,
Eu te-am avut.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie cu roze

Sunt ultimile roze, Septembrie, — şi sunt
Cădelniţări de smirnă îngemănate'n vânt;
Parfumuri potolite se leagănă-n grădină:
Amurgul toamnei pune miresmelor surdină.

Pe fân de-argint albastru cad palidele foi,
Încet-încet acopăr grămada de trifoi
Şi calomfir sălbatec şi iarbă colilie
În parcul plin de urne şi de melancolie.

Septembrie cu roze de aur s-a gătit
Cu roze înflorite, ce scad în asfinţit,
Ca să renască mâine din ce în ce mai pale
În aurore stinse de perle şi opale.

Surâsurile noastre, iubita mea, se fac
Din ce în ce mai triste pe aburii din lac,
În parcul plin de roze şi urne vechi, sculptate,
Din ce în ce mai pale şi mai îndepărtate...

Surâsurile noastre iluminând uşor
Sunt roze-ntârziate pe frunzele ce mor;
În parcul plin odată de largi apoteoze
Surâsurile noastre sunt ultimile roze...

poezie celebră de Victor Eftimiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne cheamă pădurea

Veniţi, ai codrilor prieteni,
Veniţi la ei, cu suflet viu,
Veniţi cât brazii mai au cetini,
Veniţi cât nu e prea târziu!
Pădurea e izvor de viaţă
Şi-n ea strămoşii-au mers mereu
Ca-ntr-o biserică măreaţă,
În care cântă Dumnezeu!

poezie de Vasile Militaru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum divin

Privind, spre răsărit în noapte
Îţi simt al Tău, parfum divin
Te-aud, cum îmi vorbeşti în soapte,
Aud îngeri, cântându-ţi lin.

Iar pe Pământ, îti cântă greieri
Un cântec vechi, dar prea nostalgic
Aş vrea cu mine să cutreieri,
Să-mi mai arăţi acel loc magic.

Pe-un camp de flori mi-ai apărut
Flori, fără vre-un parfum anume,
Le-ai oferit miros placut,
Strigându-le pe a lor nume.

M-ai dus către un lac întins
Din urma cântând, venea alaiul
Când mana Ta lin l-a atins,
În el s-a oglindit tot raiul.

Când ai plecat iar către cer,
Mi-ai spus că sufletul nu moare
Să cred în Tine, să nu pier
Spre zările fără de soare.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veniţi la Domnul

Veniţi la Domnul mântuirii
La Acel ce munţii a întărit
Nădejdea mea ş-a omenirii
La Acel ce marea a potolit.
La Acel ce umple-n veselie
Apusul, zorile de zi
La Acel care dă bogăţie
Ce dealuri face a sări.

Veniţi, că Domnul e scăpare
E locul ‘nost de adăpost
Fără de El nu e salvare
Şi viaţa n-are nici un rost.

Veniţi că Domnul e putere
Pe mâini ne poartă-n cale grea
Dă îndurare, mângâiere
E Soare, Scut şi va lucra.

Veniţi la Acel care dă hrana
Ce cu lumina S-a învelit
La Acel ce închide orice geană
La Acel ce zilele-a lungit.

Veniţi. că somnul face dulce
Şi boale vindecă de tot
Veniţi la El, veniţi la Cruce
Veniţi că Domnu-I Savaot.

Pe aripi de vânt altul nu merge
Şi car din nori nu şi-a făcut
Păcatul altul nu va şterge
Nu e putere - este lut -.

Veniţi căci ziua e aproape
Şi în curând El va sosi
Veniţi la El din neagra noapte
Se arată zorile de zi.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul lui Saadi ieşind dintre roze

Saadi, dintre roze ieşind,
Uită să-şi blesteme amanul...
Sădise pe veci Gulistanul
Şi sufletu-şi dete zâmbind.

Aflai ca şi el talismanul
Tot raiul să pot să-l cuprind.
Saadi, dintre roze ieşind,
Uită să-şi blesteme amanul.

Turbat-a în voie duşmanul. --
El cupa de fiere golind
S-a dus în amurg şovăind,
Ş-a fost mai slăvit ca sultanul
Saadi, dintre roze ieşind.

rondel celebru de Alexandru Macedonski din Poema rondelurilor (1927)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 102

Iubirea-mi creşte, deşi pare slabă;
Nu e mai mică, chiar dacă n-arată;
Fiindcă iubirea nu e o podoabă
Ca gura s-o slăvească ziua toată.
Iubirea ne-a fost nouă primăvara
Când îi ieşeam cu triluri înainte
Cum cântă şi privighetoarea vara
Ce către toamnă tace apoi cuminte.
Nu c-acum vara nu mai e plăcută
Ca-n vremea când cânta privighetoarea,
Dar triluri reci crenguţa o frământă
Şi ce-a fost bun şi-a cam pierdut valoarea.

Şi tac şi eu, tăcerea mi-e firească,
Cântecul meu să nu te plictisească.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imnul zânelor

Sosit-a timpul să venim,
pe neamu-acesta să-l trezim.
Să urmăm legea strămoşească,
destinul nostru să-mplinească.

Refren 1: Noi suntem zânele,
VENIŢI!
La focul sacru,
VĂ TREZIŢI!

De când Zamolxe ne-a chemat,
din ceruri noi ne-am întrupat,
să vindecăm acest popor,
să-i trezim dorul de izvor.

Noi suntem zânele,
VENIŢI!
La focul sacru,
VĂ TREZIŢI!

La vetre noi vă adunăm
pe Dumnezeu să-L venerăm.
Străbunii noştri să renască,
azi în suflarea românească.

Noi suntem zânele,
VENIŢI!
La focul sacru,
VĂ TREZIŢI!

Vă dăm credinţă şi iubire
vă dăm lumină şi-mplinire.
vă dăm prea plinul holdelor,
luaţi bucuria zorilor.

Noi suntem zânele,
VENIŢI!
La focul sacru,
VĂ TREZIŢI!

Dansăm la vetre şi altare.
Ne veţi găsi la sanctuare,
în temple-n rit de consacrare.
Suntem a neamului chemare.

Noi suntem zânele,
VENIŢI!
La focul viu,
SĂ VĂ TREZIŢI!

cântec, versuri de Octavian Sărbătoare (18 octombrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Allegretto

Se-nfige vârful ierbii în coatele-mi când tu mă
apuci de braţul vânăt - de vremuri necuprins -
şi ochii tăi de rouă cu vrere îmi consumă
arzândele sprâncene ce gura-ţi le-a încins.
Oboiul creşte-n fală şi cântă cu amor
un cântec alb în noaptea din cerul vocii tale,
când mă înalţ din roze şi-atunci când mai cobor
în mări voluptuoase de ronduri şi petale.
Eu sunt copac - tu norul ce mi se-aşază-n poală
şi îşi revarsă ploaia pe trunchiu-mi lunecos...
Ia-mi scoarţa şi clăteşte-o în recea-ţi năduşeală,
fă stropii să nu piară de sus şi până jos,
iar de recazi pe umbra-mi să o păstrezi în tine
cu amintirea sfântă când îngânai suspine.

sonet de Ionuţ Popa (12 ianuarie 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veniţi după mine, tovarăşi

Prietenilor mei
Veniţi lângă mine, tovarăşi! E toamnă,
se coace
pelinul în boabe de struguri
şi-n guşe de viperi veninul.

C-un chiot vreau astăzi să-nchin
în cinstea sălbaticei mele minuni, care pleacă
lăsându-mă singur,
cu plânsul,
cu voi,
şi cu toamna.
Veniţi mai aproape! - Şi cel care are
urechi de-auzit să audă:
durerile nu sunt adânci decât atuncea când râd.
Să râdă deci astăzi în mine
amarul
şi-n hohote mari să-şi arunce pocalul în nori!

Veniţi lângă mine, tovarăşi, să bem!
Ha, ha! Ce licăreşte-aşa straniu pe cer?
E cornul de lună?
Nu, nu! E un ciob dintr-o cupă de aur,
ce-am spart-o de boltă
cu bratul de fier.

Sunt beat şi aş vrea să dărâm tot ce-i vis,
ce a temple şi-altar!
Veniţi lângă mine, tovarăşi! Ca mâne-o să mor,
dar vă las moştenire
superbul meu crania, din care să beţi
pelin
când vi-e dor de viaţă,
şi-otravă
când vreţi să-mi urmaţi! - Veniţi după mine, tovarăşi!

poezie celebră de Lucian Blaga din Paşii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auzi, iubito...

auzi, iubito, florile pe câmp
cântă cu iarba şi pământul,
cântă şi pomii rând pe rând,
în frunza lor cântă şi vântul

pe cer aleargă printre nori
un stol de păsărele,
se prind de aripi, se cobor
şi urcă iar spre stele

dar cerul n-are nici o stea,
doar ele ştiu unde sunt ele,
la noapte noi le vom vedea
împresurate de inele

auzi iubito, greierii,
orchestră fac de dimineaţă,
dorinţele cu unduiri
ni se citesc, în ochi, pe faţă

eşti mai frumoasă ca oricând,
iubita mea cu buze coapte,
dă-mi mâna să cântăm râzând,
aceste clipe ale noastre

când te întinzi peste pământ
eşti floarea cea mai înflorită,
parfumul tău îl simt prin vânt,
vreau să-ţi respir clipa dorinţă

întinşi pe iarbă printre flori
îţi simt căldura, o chemare,
am ameţit de-atâtea ori
sub trupul tău uşor de floare.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară românească

E primăvară, se avântă,
Spre soare, neamul păsăresc,
Veniţi, privighetoarea cântă
Iar papagalii... ciripesc!

epigramă de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fată tânără pe patul morţii

Ca robul ce cântă amar în robie,
Cu lanţul de braţe, un aer duios,
Ca râul ce geme de rea vijelie,
Pe patu-mi de moarte eu cânt dureros.

Un crin se usucă şi-n laturi s-abate
Când ziua e rece şi cerul în nori,
Când soarele-l arde, când vântul îl bate,
Când grindina cade torente pe flori;

Aşa făr' de veste pe zilele mele
O soartă amară amar a bătut,
Şi astfel ca crinul de viscole rele,
Pe patu-mi de moarte deodat-am căzut.

Abia-n primăvară cu zilele mele
Plăpândă ca roua abia am ajuns,
Atuncea când cântă prin flori filomele,
O crudă durere adânc m-a pătruns.

Amară e moartea când omul e june,
Şi ziua-i frumoasă, şi traiul e lin,
Când paserea cântă, când florile spune
Că viaţa e dulce şi n-are suspin!

Să moară bătrânul ce fruntea înclină,
Ce plânge trecutul de ani obosit;
Să moară şi robul ce-n lanţuri suspină,
Să moară tot omul cu suflet zdrobit!

Iar eu ca o floare ce naşte când plouă
Creşteam, pe cunună să am dezmierdări,
Şi mie amorul cu buze de rouă
Cu inimă dulce îmi da sărutări.

Ca frunza ce cade pe toamnă când ninge,
Suflată de vânturi aici pe pământ,
Ah! Juna mea viaţă acuma se stinge
Şi anii mei tineri apun în mormânt!

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de mai

E prima zi de mai, după apus de soare,
Deschid fereastra larg, e linişte în sat,
Au înflorit castanii şi-i liliacu-n floare,
Din când în când pe uliţi (...) se-aude un lătrat...

Natura îşi deschide spectacolul de noapte,
În,, parcul'' Bahna plopii se clatină încet,
Pe banca de sub tei cuvintele sunt... şoapte
Şi o privighetoare dă satului concert...

De după deal apare şi urcă-n vârf de plop
Un glob măreţ de aur, e zâna nopţii, Luna,
Pe boltă Carul Mare cu stelele-n galop
În drumul spre apus strecoară-n parc lumina...

E miez de noapte-acum, privighetoarea cântă,
Miroase-a iasomie, mă îmbată liliacul!...
Cu timpul nemilos eu m-aş lua la trântă
Secunda să-i dilat şi să o fac cât veacul!...

E-atâta frumuseţe în,, Universul'' meu
Şi-atât mister încape în nopţile de mai
Că-mi vine pentru-o clipă să-l rog pe Dumnezeu
Să pună timpu-n lanţuri, să-i spună clipei:,, Stai!''

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!