Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Gandalf: Umbrele întunericului ce se întrevăd la Răsărit, încep să prindă viață. Sauron își va nimici dușmanii. Ochiul său veghează neîncetat din vârful cetății Barad-dur. Dar încă nu este atât de puternic încât să învingă teama. Încă este mistuit de îndoieli. Zvonul a ajuns și la el. Urmașul lui Numenor este încă în viață. Aragaorn, Sauron se teme de tine. Îi este teamă de ce ai putea deveni. De aceea el va lovi cu putere și foarte iute în oameni. Se va folosi de marioneta lui, Saruman, pentru a distruge ținutul Rohan. Războiul se apropie. Rohan trebuie să se apere și, astfel, ne confruntăm cu o primă provocare, pentru că oamenii sunt slabi și gata să cedeze. Mintea regelui este subjugată; printr-un truc mai vechi de-al lui Saruman. Influența sa asupra regelui Theoden este acum foarte puternică. Saruman și Sauron strâng si mai tare rândurile în jurul nostru. Dar cu toate planurile lor mârșave, noi avem un avantaj. Inelul rămâne ascuns. Și faptul că noi încercăm să-l distrugem nu a pătruns încă în gândurile lor cele mai întunecate. Astfel, arma inamicului înaintează către Mordor în mâinile unui hobbit. Cu fiecare zi se află tot mai aproape de flăcările Muntelui Blestemat. Acum trebuie să credem în Frodo. Totul depinde acum de misterul care învăluie misiunea lui și de rapiditatea cu care o va îndeplini. Nu regretați decizia de a-l fi părăsit. Frodo trebuie să-și ducă de unul singur misiunea la bun sfârșit.
Aragorn: Dar nu este singur. Sam este alături de el.
Gandalf: Da? Serios? Bine. Da, foarte bine.

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Cele două turnuri, scenariu de , după J.R.R. Tolkien (5 decembrie 2002)
Adăugat de Anamaria LicuriciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Gandalf: Timp de șaizeci de ani Inelul a rămas în liniște la Bilbo Baggins, prelungindu-i viața, amânând semnele bătrâneții. Dar s-a terminat, Frodo. Răul prinde puteri în Mordor. Inelul s-a trezit la viață. A auzit chemarea stăpânului său.
Frodo: Dar el a fost învins. Sauron a fost distrus.
Gandalf: Nu, Frodo. Spiritul lui Sauron a dăinuit. Viața lui este legată de inel, iar Inelul a supraviețuit. Sauron s-a întors. Orcii lui s-au înmulțit. Fortăreața lui de la Barad-Dur a fost reconstruită în ținutul Mordor. Sauron mai are nevoie doar de Inel pentru a aduce din nou întunericul peste aceste ținuturi. Îl caută, iar toate gândurile lui sunt îndreptate spre el. Inelul tânjește să se întoarcă acasă, în mâinile stăpânului său. Lordul Întunericului și Inelul sunt unul și același. Frodo, el nu trebuie să-l găsească.

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăția inelului, scenariu de , după J.R.R. Tolkien
Adăugat de Anamaria LicuriciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gandalf: Nu vei putea trece!
Frodo: Gandalf!
Gandalf: Sunt în slujba Marelui Foc, stăpânesc flacăra lui Anor. Întoarce-te în întunericul de unde ai venit. Focul negru nu îți va fi de folos, flacără a lui Udun! Nu vei putea trece!
Galadriel: Puterea dușmanului a crescut. Sauron își va folosi marioneta, pe Saruman, pentru a distruge oamenii din Rohan. Forțele din Isengard s-au dezlănțuit. Ochiul lui Sauron este acum îndreptat spre Gondor, ultimul regat liber al oamenilor. Războiul asupra acestui ținut se va instaura cu repeziciune. El simte că Inelul este aproape. Puterea celui ce poartă Inelul este pe sfârșite. În inima lui, Frodo începe înțeleagă. Această misiune îl va costa viața. Tu știi prea bine asta. Ai prevăzut asta se va întâmpla. Este riscul pe care ni l-am asumat toți. În întunericul ce ne amenință, voința Inelului prinde tot mai multă putere. Încearcă din răsputeri să-și găsească o cale înapoi spre a fi din nou în posesia oamenilor. Oamenii, care sunt atât de ușor ademeniți de puterea sa. Tânărul căpitan al armatei din Gondor trebuie doar întindă mâna, ia Inelul pentru el însuși, iar lumea se va destrăma. Și acum este aproape, atât de aproape de a-și atinge scopul. Pentru ca Sauron să obțină dominația asupra tuturor ființelor de pe acest Pământ, chiar de va însemna sfârșitul lumii. Vremea elfilor a apus. Lăsăm Pământul de Mijloc în voia sorții? Îi lăsăm singuri în luptă?

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Cele două turnuri, scenariu de , după J.R.R. Tolkien (5 decembrie 2002)
Adăugat de Anamaria LicuriciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gandalf: Într-adevăr, a suferit o înfrângere, dar... în spatele zidurilor din Mordor forțele inamice se regrupează.
Gimli: Să-l lăsăm stea acolo! Lasă-l să putrezească! De ce ne-ar păsa?
Gandalf: Pentru zece mii de orci stau acum între Frodo și Muntele Blestemat. L-am trimis la moarte sigură.
Aragorn: Nu. Frodo încă mai are o șansă. Are nevoie de timp... și de traversarea în siguranță a câmpiei Gorgoroth. Iar noi putem face asta pentru el.
Gimli: Cum?
Aragorn: Să provocăm armatele lui Sauron. Să-i pustiim ținutul. Apoi ne înarmăm cu toate forțele și pornim spre Poarta Neagră.
Eomer: Nu putem obține victoria numai cu ajutorul brațelor.
Aragorn: Nu pentru noi înșine. Dar îi putem da lui Frodo o șansă dacă reușim ținem ochiul lui Sauron ațintit asupra noastră. Îi distragem atenția de la orice altă mișcare.
Legolas: O diversiune.
Gimli: Moarte sigură, șanse infime de reușită... Ce mai așteptăm?
Gandalf: Sauron își va da seama e o capcană. Nu va înghiți momeala.
Aragorn (încrezător): Ba nu, eu cred că o va face.

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Întoarcerea regelui, scenariu de , după J.R.R. Tolkien (1 decembrie 2003)
Adăugat de Anamaria LicuriciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Saruman: Este mai târziu decât crezi. Armatele lui Sauron se deplasează. Cei Nouă au părăsit Minas Morgul.
Gandalf: Cei Nouă?
Saruman: Au traversat râul Isen în noaptea solstițiului, deghizați în călăreți îmbrăcați în negru.
Gandalf: Au ajuns în Comitat?
Saruman: Vor găsi Inelul și îl vor ucide pe cel care îl poartă.

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăția inelului, scenariu de , după J.R.R. Tolkien
Adăugat de Anamaria LicuriciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Aragorn: Avem timp. Frodo se apropie pe zi ce trece de Mordor.
Gandalf: Chiar știm asta?
Aragorn: Inima ta ce-ți spune?
Gandalf: Că Frodo este încă în viață. Da. Așa este, e în viață.

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Întoarcerea regelui, scenariu de , după J.R.R. Tolkien (1 decembrie 2003)
Adăugat de Anamaria LicuriciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gandalf: Inelul și Stăpânul Întunericului sunt unul și același. Frodo, el nu trebuie să-l găsească.
Frodo (se ridică și ascunde inelul): Bine. O să-l punem deoparte. Îl vom ține ascuns și nu vom mai vorbi niciodată despre el. Nimeni nu știe că este aici, nu-i așa? (Gandalf nu răspunde.) Nu-i așa, Gandalf?

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăția inelului, scenariu de , după J.R.R. Tolkien
Adăugat de Anamaria LicuriciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Galadriel: Totul a început odată cu făurirea Inelelor Puterii. Trei dintre ele au fost dăruite elfilor; ființe nemuritoare și cele mai înțelepte și mai încântătoare. Pe alte șapte le-au primit conducătorii piticilor, mineri și meșteșugari desăvârșiți din tunelele munților. Iar nouă, nouă inele au fost încredințate oamenilor, care își doresc, mai presus de orice, putere. Pentru că în fiecare dintre aceste inele se afla puterea și ambiția de a conduce peste orice rasă. Însă toți au fost înșelați, pentru că încă un inel a fost făurit. În ținutul Mordor, în flăcările Muntelui Blestemat, Lordul Întunericului, Sauron, a făurit în secret, un inel care să le controleze pe toate celelalte. Și în acest inel a ascuns toată cruzimea sa, toată răutatea și ambiția lui de a domina orice formă de viață. Un singur inel care le guverna pe toate celelalte. Unul câte unul, popoarele din Pâmântul de Mijloc au cedat în fața puterii Inelului. Însă au fost câțiva care au rezistat. O ultimă alianță a oamenilor cu elfii a pornit împotriva armatelor din Mordor, iar pe pantele abrupte ale Muntelui Blestemat au luptat pentru libertatea Pământului de Mijloc. Victoria era aproape, dar puterea Inelului nu putea fi înfrântă. Iar în acel moment, când pierise orice speranță, Isildur, fiul regelui, a luat sabia tatălui său. Și Sauron, dușmanul popoarelor libere din Pământul de Mijloc, a fost învins. Inelul a ajuns în mâinile lui Isildur, care a avut o singură șansă de a distruge răul pentru totdeauna, dar sufletul omului este ușor de ispitit. Iar Inelul Puterii are o voință proprie. L-a trădat pe Isildur, provocându-i moartea. Astfel, unele lucruri care n-ar fi trebuit uitate, s-au pierdut. Istoria a devenit legendă. Legenda a devenit mit. Și 2500 de ani mai târziu, inelul a supraviețuit tuturor formelor cunoașterii. Până când, s-a ivit șansa ca inelul să-și aleagă alt purtător. Inelul a ajuns la creatura numită Gollum care l-a ascuns în tunelurile adânci ale Muntelui Blestemat acolo unde l-a și mistuit. Datorită inelului, Gollum a trăit nefiresc de mult. Timp de cinci sute de ani i-a otrăvit mintea; iar în obscuritatea peșterii lui Gollum a așteptat. Forțele Întunericului s-au furișat din nou în pădurile lumii. Zvonurile vorbeau tot mai mult despre o umbră venind din est, șoaptele despre o teamă dincolo de cuvinte și, astfel, existența Inelului Puterii a fost recunoscută. Venise vremea sa. Așa că l-a abandonat pe Gollum. Apoi s-a întâmplat ceva ce nici măcar Inelul nu prevăzuse. A fost luat de singura creatură la care nu s-ar fi așteptat nimeni. Un hobbit, Bilbo Baggins, din Comitat. Pentru că va veni curând o vreme în care destinele noastre, ale tuturor vor fi hotărâte de hobbiți...

replică din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăția inelului, scenariu de , după J.R.R Tolkien
Adăugat de Anamaria LicuriciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Theoden: Eu mă retrag.
Aragorn: Lord Elrond.
Elrond: Am venit în numele celei pe care o iubesc. Arwen e pe moarte. Nu va mai putea supraviețui mult timp răului ce ne amenință dinspre Mordor. Lumina astrului nopții începe piară. Pe măsură ce puterea lui Sauron crește, forțele ei cedează. Viața lui Arwen depinde acum de Inel. Întunericul ne va cuprinde, Aragorn. Aici se sfârșește totul.
Aragorn: Nu va fi sfârșitul nostru, ci al lui.

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Întoarcerea regelui, scenariu de , după J.R.R. Tolkien (1 decembrie 2003)
Adăugat de Anamaria LicuriciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sam: Hei, Mirosilă! N-o lua prea mult înainte.
Frodo: De ce faci asta?
Sam: Ce?
Frodo: Îi pui porecle, te iei mereu de el.
Sam: Pentru ... pentru că așa este el, domnule Frodo. Nu știe decât mintă și să trădeze. El vrea Inelul; e singurul lucru de care îi pasă.
Frodo: Habar nu ai cum l-a distrus... cum încă îl mai distruge. Sam, vreau să-l ajut.
Sam: De ce?
Frodo: Pentru că trebuie să cred că își poate reveni.
Sam: Nu îl poți salva, domnule Frodo.
Frodo (își pierde cumpătul): Ce știi tu despre asta? Nimic!... Iartă-mă, Sam. Nu știu de ce am spus asta.
Sam: Eu știu. Din cauza Inelului. Nu-ți poți lua ochii de la el, te-am văzut. Nu mânânci. Abia dacă dormi. A pus stăpânire pe tine, domnule Frodo. Trebuie i te împotrivești.
Frodo: Sam, știu ce am de făcut. Inelul mi-a fost încredințat mie. Este povara mea, numai a mea! (Se îndepărtează în grabă.)
Sam: Tu auzi ce spui? Nu îți dai seama cu cine începi semeni?

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Cele două turnuri, scenariu de , după J.R.R. Tolkien (5 decembrie 2002)
Adăugat de Anamaria LicuriciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Legolas: Iartă-mă. Te-am luat drept Saruman.
Gandalf: Eu sunt Saruman. De fapt, Saruman așa cum ar fi trebuit fie.

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Cele două turnuri, scenariu de , după J.R.R. Tolkien (5 decembrie 2002)
Adăugat de Anamaria LicuriciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Frodo: Îmi doresc ca Inelul să nu fi ajuns niciodată la mine. Îmi doresc ca nimic din toate astea să nu se fi întâmplat.
Gandalf: Asta își doresc și toți cei care au trăit vadă astfel de vremuri. Dar ei nu pot decide nimic. Tot ce putem noi decide este cum ne petrecem timpul care ne-a fost dat. Frodo, există și alte forțe care lucrează pe lumea asta în afară de cea a răului. Lui Bilbo i-a fost menit găsească Inelul. Ca atare și ție ți-a fost dat să-l ai. Iar acesta este un gând încurajator.

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăția inelului, scenariu de , după J.R.R. Tolkien
Adăugat de Anamaria LicuriciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sam: Ei cine sunt?
Gollum: Oameni răi. Sclavii lui Sauron. Sunt chemați la Mordor. Prințul Întunericul își adună toate armatele. Nu mai este mult. Va fi pregătit în curând.
Sam: Pregătit pentru ce?
Gollum: Să își înceapă războiul. Cel din urmă război care va aduce întunericul peste întreaga lume.

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Cele două turnuri, scenariu de , după J.R.R. Tolkien (5 decembrie 2002)
Adăugat de Anamaria LicuriciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Aragorn: Am jurat te apăr.
Frodo: Mă poți apăra de tine însuți? (Îi arată Inelul.) L-ai distruge?
Aragorn (închizând palma lui Frodo împrejurul Inelului): Aș fi mers cu tine până la capăt, chiar până în flăcările din Mordor.

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăția inelului, scenariu de , după J.R.R. Tolkien
Adăugat de Anamaria LicuriciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sam (urmându-l pe Gollum pe cărare): Mă întreb dacă se vor spune și despre noi povești sau cântece.
Frodo (se întoarce): Poftim?
Sam: Mă întreb dacă oamenii vor spune vreodată: "Hai ascultăm povestea cu Frodo și Inelul". Și vor răspunde toți: "Da, aceea este una din poveștile mele preferate. Frodo era foarte curajos, nu-i așa tată?", "Da, fiule, era cela mai vestit dintre hobbiți. Și asta spune multe."
Frodo (mergând în continuare): Ai uitat amintești unul din personajele principale - pe Samwise cel Neînfricat. Eu vreau ascult mai multe despre Sam. (Se oprește și se întoarce spre Sam.) Frodo n-ar fi ajuns atât de departe fără Sam.
Sam: Domnule Frodo, n-ar trebui râdeți. Eu vorbeam serios.
Frodo: Și eu. (Merg amândoi mai departe.)
Sam: Samwise cel Neînfricat...

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Cele două turnuri, scenariu de , după J.R.R. Tolkien (5 decembrie 2002)
Adăugat de Anamaria LicuriciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Frodo (auzind țipetele Călăreților Negri): Ce sunt?
Aragorn: Au fost odată oameni. Mari regi. Apoi Sauron vicleanul le-a dăruit cele nouă inele ale puterii. Orbiți de lăcomie, le-au luat fără tăgadă, unul câte unul câzând pradă întunericului. Acum ei sunt sclavii voinței lui. Se numesc Nazgul și nu sunt nici în viață, nici morți. Ei simt prezența Inelului mereu, atrași de puterea sa. Nu se vor opri niciodată până nu te vor găsi.

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăția inelului, scenariu de , după J.R.R. Tolkien
Adăugat de Anamaria LicuriciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gollum: Atât de strălucitor... atât de frumos... o, Neprețuitule.
Frodo: Ce ai spus?
Gollum: Stăpânul ar trebui să se odihnească. Stăpânul trebuie să-și refacă puterile.
Frodo (se ridică în picioare): Cine ești?
Gollum: Nu ai voie să ne întrebi, nu e treaba ta. Gollum, Gollum.
Frodo: Gandalf mi-a spus erai unul din locuitorii de pe malurile râului.
Gollum: Inima îngheață, și mâna, și carnea. Mor călătorii departe de casă.
Frodo (se așază lângă Gollum): Mi-a spus povestea vieții tale este una tristă.
Gollum: Ei nu văd ce îi așteaptă, când Soarele a pălit și Luna a murit.
Frodo (stând în fața lui Gollum): Nu erai foarte diferit de un hobbit, nu-i așa? (Gollum îl privește.) Smeagol.
Gollum: Cum mi-ai spus?
Frodo: Ăsta era numele tău odată demult, așa-i?
Gollum: Numele meu? Numele meu... Smeagol.

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Cele două turnuri, scenariu de , după J.R.R. Tolkien (5 decembrie 2002)
Adăugat de Anamaria LicuriciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Frodo: Până ajungi tu aici, noi, clanul Baggins, am fost foarte bine văzuți.
Gandalf: Serios?
Frodo: Nu ne-am aventurat niciodată la nimic și nici n-am făcut vreodată ceva imprevizibil.
Gandalf: Dacă te referi la incidentul cu Dragonul, eu nu sunt deloc implicat. Tot ce am făcut a fost -i dau unchiului tău un brânci pe ușă afară.
Frodo: Orice ai făcut, ai fost oficial declarat un inamic al liniștii.

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăția inelului, scenariu de , după J.R.R. Tolkien
Adăugat de Anamaria LicuriciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Frodo: Sam, nu pot face asta.
Sam: Știu. Nu e bine deloc. De fapt, noi nici nu er fi trebuit fim aici. Dar totuși suntem. Domnule Frodo, e ca în marile povești. Ca în acelea care chiar s-au păstrat. Acelea care erau înțesate de pericole și de elemente ale întunericului. Iar câteodată nu-ți doreai afli cum se termină. Cum ar fi putut avea un final fericit? Cum s-ar fi putut întoarce lumea la starea sa inițială când s-au întâmplat atâtea lucruri groaznice? Dar, la urma urmei, întunericul acesta e doar ceva trecător. Până și întunericul trebuie să ia sfârșit. Va veni o nouă zi. Iar atunci când va răsări soarele, va străluci mai puternic decât până acum. Acelea erau poveștile de care îți aminteai mereu. Cele care însemnau ceva, chia dacă erai prea mic ca înțelegi ce anume. Dar mâ gândesc, domnule Frodo, că acum înțeleg. Acum chiar știu. Oamenii din acele povești aveau multe șanse de a se întoarce, numai ei nu făceau asta. Dimpotrivă, mergeau mai departe. Pentru ceva le dădea speranță.
Frodo: Ce le dădea speranțe, Sam?
Sam: Gândul că mai este o fărâmă de bine în lumea asta, domnule Frodo... și că merită lupte pentru asta.

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Cele două turnuri, scenariu de , după J.R.R. Tolkien (5 decembrie 2002)
Adăugat de Anamaria LicuriciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Boromir (îl ajunge din urmă pe Frodo, care adună lemne): Nici unul dintre noi n-ar trebui umble singur, iar tu nici atât. Frodo? Știu suferi, văd asta în fiecare zi. Ești sigur că nu suferi în zadar? Frodo, mai sunt și alte posibilități, alte căi pe care le-ai putea urma.
Frodo: Înțeleg ce spui și ar părea chiar înțelept, dacă inima nu m-ar preveni.
Boromir: Să te prevină? În ce privință? Frodo, tuturor ne e teamă. Dar să lași acea teamă să distrugă și puținele speranțe pe care le mai avem... chiar nu îți dai seama? Asta e nebunie!
Frodo: Nu există altă cale.
Boromoir: Nu cer decât puterea de a-mi conduce poporul! (Se apropie de Frodo.)
Boromir: Dacă mi-ai împrumuta inelul...
Frodo (se îndepărtează): Nu!
Boromir: De ce te ferești? Nu sunt un hoț.
Frodo: Nu ești tu însuți.
Boromir: Ce șanse crezi că ai? Te vor găsi. Vor lua inelul. Iar tu îți vei implora moartea înainte ca totul ia sfârșit.

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăția inelului, scenariu de , după J.R.R. Tolkien
Adăugat de Anamaria LicuriciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sam: Asta este.
Frodo: Ce?
Sam: Dacă mai fac un singur pas, voi ajunge mai departe de casă decât am fost vreodată.
Frodo: Haide, Sam. Amintește-ți ce spunea Bilbo: "Frodo, e periculos ieși din casă. Pășești pe drum și dacă nu te ții bine pe picioare, nu se știe unde ai putea să ajungi."

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăția inelului, scenariu de , după J.R.R. Tolkien
Adăugat de Anamaria LicuriciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook