Vino cu mine la ţară

Casă în construcţie cu ramuri uscate, ca păianjenii, în schele
Înalţă-te în ceruri cu seninătate
Până când norii ţi-or sluji de perdele
Şi stelele: mulţămirea lămpilor pe balcoane înserate.

Între doi castani împovăraţi ca oamenii ce ies din spital
Crescu cimitirul ovreiesc - din bolovani;
La marginea oraşului, pe deal
Mormintele ca viermii se târăsc.

Docarul galben ne aşteaptă în faţa gării
În mine se rup trestii cu foşnet de hârtie
Vreau să mă sfârşesc încet de-a lungul ţării
Şi să-mi ezite sufletul ca dansatorul pe frânghie.

Rătăcesc prin pădure
Cerşetori ţigani cu barbă de cenuşă
Că ţi-e frică dacă-i întâlneşti
Când îşi freacă soarele pleoapa pe poteci.

Călare o să mergem zile întregi
O să poposim în hanurile sure,
Acolo legi multe prietenii,
Te culci noaptea cu fata hangiului.

Sub nuci - pe unde trece vântul greu ca o grădină de fântâni
O să jucăm şah
Ca doi farmacişti bătrâni
Şi soră-mea o să citească gazetele în hamac...

Ne-om dezbrăca pe deal în pielea goală
Să se scandalizeze preotul, să se bucure fetele,
Vom umbla ca agricultorii cu pălării mari de paie
O să facem baie lângă roata morii
Să ne întindem la soare fără sfială
Şi-or să ne fure hainele şi-o să ne latre câinele...

poezie celebră de Tristan Tzara (1915)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când a fost gata casa noastră, ne-am mutat în ea. Era o casă nouă, cu un balcon lung, care suna ca metalul, nu ştiu pentru ce, când mă plimbam pe el, mai ales când umblam bocănind cu călcâiele pe scânduri. Prin grădină trecea un pârâu lat de-o palmă. Pe lângă grădină, trecea un pârâu mai mare. Din dosul casei, peste pârâu, un deal drept, care mi se părea că atinge cerul. În stânga un deal lung, pe care umblau vitele, ca nişte gângănii pe un perete. În dreapta câmpia, cu o pădure în fundul zării. În faţă satul.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căminul

Căminul unde stau aş cere ca să-mi fie
Acolo sus pe deal cu cer să mă-nvelesc.
S-aud în zori de zi cântând o ciocârlie
Şi şuierat de vânt prin brazii ce-mi trosnesc.

Acolo eu aş sta să văd în depărtare
Cum soarele-mi răsare şi-agale se ridică.
Apoi îmi asfinţeşte şi-o luna ce-mi apare
Sau să privesc pe boltă văzând o stea cum pică.

Acolo unde-i urmă de simplu trecător
S-ajungă într-o lume ce-mi aparţine mie.
Acolo să trăiesc cu păsările-n zbor
Să n-am acum eu teamă de ploi sau vijelie.

Eu drumul îl măsor cu pasul pe-o cărare
În tălpi simţind doar iarba şi cât de ud pământul.
Când se îngână-o zi cu noapte şi-i răcoare
Eu simt miros de brad trezit ce-l duce vântul.

Căminul meu să aibă şi-o glastră la fereastră
Să îmi culeg magie din roşul meu amurg.
Sau să miroas-a pâine dospită doar de casă
Şi apa de izvor ce-i rece vreau s-o strâng.

Şi de e vreme rece şi timpul e ploios
Nu-mi pasă doară focul să îmi trosnească-n vatră
Căminul de pe deal ce-i mic şi călduros
Eu îl asemuiesc cu un castel de piatră.

Să şuierare şi vântul prin brazii ce-mi trosnesc
S-aud în zori de zi cântând o ciocârlie.
Acolo sus pe deal cu cer să mă-nvelesc
Acesta e căminul care aş vrea să îmi fie.

poezie de Florin Cezar Călin (octombrie 2015, Brăila)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faze

(...)

3

un zâmbet floare acută
un pumnal la fereastră
deschide-te de-a lungul străzii
fapt a izbucni lumina

oricare ar fi noua bucurie
prietenia şi prospeţimea
mătasea obosită a peştilor
spre pace prin muncile lor
prietenia şi tandreţea
aripa noaptea
este în fiecare lacrimă a oraşului
o aşteptare ce se coace
vidul inimilor
înţărcată noaptea

(...)

poezie clasică de Tristan Tzara
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care aşteaptă

soarele trece, luna trece
ploaia trece, vântul trece
şi în tot acest timp cerul aşteaptă

soarele trece, luna trece
ploaia trece, vântul trece
şi în tot acest timp pământul aşteaptă

soarele străluceşte cu sau fără mine
luna tremură cu sau fără mine
ploaia trece cu sau fără mine
vântul cade cu sau fără mine
eu sunt timpul, aşteptarea, tăcerea
eu sunt...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul meu de pădure

De-aş fi o pădure lâng-o margine de lac,
Lin mi-ar bate vântul în fiecare copac
Şi aş zâmbi în fiecare primăvară,
Când florile-n poiană mie-o să-mi apară.

Şi oi fi ca o regină-a florilor mărunte,
Iar semeţii copaci de mine-o să asculte
Plângand aşa de tare, eu m-oi înveseli,
Când păsări călătoare la mine or veni.

Şi-oi răsuna de-atâtea cântece voioase,
De simfonii plăcute-a mierlelor duioase,
Iar cerul s-a deschide şi norii i-a-nghiţi
Când măiastra pitulice lin va ciripi.

Cânta-va-n plop o gingaşă privighetoare,
Cu glasul ei divin venit din depărtare;
Iar sufletul mi-a plânge când ea a tot cânta
Şi-atunci o ploaie dulce pe mine va cădea.

Şi s-a stinge soarele ca o lumânare,
Eu voi rămâne singură în lunga zare,
Iar visu-mi de pădure încet s-a spulbera
Şi nimeni niciodată nu mă va ajuta.

Greu e să fi pădure într-o lume de vis
Când nici măcar un luceafăr nu este aprins,
Tot e stins acum în visul meu de pădure
N-aud păsări, nu e vântul şi nici mure.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de apus

Pe costişa unui deal
Tinerii priveau spre lac,
Tânărul era Maikal,
Locuia-ntr-un sat sărac.
Lângă bojdeuca lui
Venea fata la apus,
De la munca câmpului
Şi Maikăl era răpus.
Fericiţi, când se-ntâlneau,
Ochii sfredeleau sfială,
Veseli, la piept se strângeau
Şi uitau de oboseală.
Aşteptau cu-nfrigurare
Ca soarele să se culce,
Şi pe blânda înserare
S-o sărute cât mai dulce.
Maikăl tremura de spaimă,
Fata tremura sfioasă,
Noaptea le va duce faimă:
De mâine va fi mireasă.
S-a dus vestea că iubirea
Dintre un băiat şi-o fată
Înfăptuia fericirea
În bojdeuca curată.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sara pe deal

Sara pe deal buciumul sună cu jale,
Turmele-l urc, stele le scapără-n cale,
Apele plâng, clar izvorând în fântâne;
Sub un salcâm, dragă, m-aştepţi tu pe mine.

Luna pe cer trece-aţa sfântă şi clară,
Ochii tăi mari cată-n frunza cea rară,
Stelele nasc umezi pe bolta senină,
Pieptul de dor, fruntea de gânduri ţi-e plină.

Nourii curg, raze-a lor şiruri despică,
Streşine vechi casele-n lună ridică,
Scârţiie-n vânt cumpăna de la fântână,
Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână.

Şi osteniti oameni cu coasa-n spinare
Vin de la câmp; toaca răsună mai tare,
Clopotul vechi împle cu glasul lui sara,
Sufletul meu arde-n iubire ca para.

Ah! în curând satul în vale-amuţeşte;
Ah! în curând pasul-mi spre tine grăbeşte:
Lângă salcâm sta-vom noi noaptea întreagă,
Ore întregi spune-ţi-voi cât îmi eşti dragă.

Ne-om răzima capetele-unul de altul
Şi surâzând vom adormi sub înaltul,
Vechiul salcâm. Astfel de noapte bogată,
Cine pe ea n-ar da viaţa lui toată?

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

Vino-n noapte lângă mine,
Să-ţi aud sufletul plângănd,
Să stau sub lună cu tine...
Să-ţi aud inima săltând.

Să privim cum blânda lună,
Mângăie stelele-ntristate,
Eu să-ţi mângâi a ta mână,
Apoi să fugim în noapte.

Să fugim în lumi de vise
Între ceruri să pătrundem
S-atingem stelele încinse,
Şi sub nori să ne ascundem.

Iar pe norii de iluzie,
Ne vom zice lungi poeme,
Şi vom scri-o poezie,
Şi cu rime şi refrene.

Iară noi în miez de noapte,
Ne-om lăsa purtaţi de vănt.
Asculta-vom mii de şoapte
Şi al stelelor dulce-cânt.

Vom zbura în depărtare,
Sub lumina caldei lune,
Ne-om uita cu disperare
Cum a nopţii zână-apune.

Fi-vom noi treziţi de soare,
Iarăşi visul se termină...
Unde eşti, frumoasă boare,
Care sufletu-mi alină!

Tu te-ai dus precum şi luna
Între munţi ca să te culci,
Unde esti iubită-acuma?
Să-ţi sărut buzele-ţi dulci.

Visul nostru se termină,
Eu nu am nimic de spus,
Aştept luna ca să vină,
Să răsară luna sus.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un prun pe un deal - singurul prun de pe deal

eram ca un sâmbure prins de pământ
când am pus urechea la adăpost să nu aud
cum cresc
şi pierdeam vremea prin livezi
fluieram hoinăream tot ce întâlneam
până şi întâmplarea
uitarea din altă viaţă
iz crud
aşa formasem o aşezare în mine
uneori mutul vorbea din scripturi
atunci îmi duceam din gânduri pe un pod
departe
odată am fost şi eu acolo prin lume
se umbla cu cerşitul şi cu inima la vedere
dacă muream din prea multă iubire ne ascundeam
fiecare în căciula celuilalt ca să nu simţim gust de trup
aceasta poate fi o poveste
dar eu am numit-o singurul prun de pe deal

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorie

Dărâmă-te casă întârziată
Pe un mormânt de fată; în fumul răsturnat alene
În cer pătat şi în găini grăbite, ploaia ne trimite semne
Ai vrea să întâlneşti săraci cu păr cărunt, pomană să le faci

Sunt ochii tăi prea mari, sunt buzele tale reci
Oglinda o întrebi mai rar dacă placi
Aici sunt patru oameni întregi
Care pleacă în patru locuri străine

Pe drum sunt plantaţii de maci, sunt plopi fărâmaţi de fulger
Sunt poduri aruncate peste ape regeşti
Peste nisip galben ca pucioasa unde nici buruienile nu cresc
La poalele munţilor sunt sate noi şi curate
Cu păsări în curte, cu grădini de fructe
Cu clopotniţe, mori de vânt, curţi boiereşti
La marginea pământului sunt dealuri rupte
Sunt maşini de treierat şi hambare cu bucate

În gara cea mică unde singuri o să coborâm
Ne-aşteaptă bătrânul vizitiu
Tu o să mă-ntrebi de sate de hanuri din drum
De lucruri la care o să-ţi răspund nu ştiu

O să locium într-o casă acoperită cu stuf
Pe care berzele-şi fac cuibul
O să primim musafiri, o să mergem la primar, la şcoală
O să colecţionăm insecte din văzduh

În pădurea noastră sunt urşi, veveriţe, cerbi
Casa pădurarului e goală
De-acolo vedem tot satul
Şi aşteptăm poşta din Dumbrăveni

Şi merg fără sfârşit, în tren, cu o bolnavă de nervi
Cum n-aş putea ieşi din adâncimi de mlaştini şi de buruieni.

poezie celebră de Tristan Tzara
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo au stat timpurile mele toate

de sus a picurat un bob de albastru
jos s-a întrupat clipa revenirii, fără durere
dincolo de orizont s-a spart tăcerea în fragmente
îmi văd timid braţul ce trupu-ţi în trecut îl cuprinde
cum tresare acum prin cuvinte
un tren şuieră şi îşi duce străinii nopţii, în tăcere
melcul neobosit şi-n paşi de fantomă
în întuneric soarta şi-o duce
la marginea oraşului iubirea se zbate-n noapte
şi strigă cu ghearele, scrijelind trup alb
în cearceafuri de linişti şi-n tainică plăcere
destinul s-a fragmentat pe cărări multimple
împletind trup în fuior de viitor, în timp
am luat la braţ o taină de noapte care mă arde
iar acum aştept să vii încet după mine, pe deal acolo sus
unde cândva în acea casă, au stat timpurile mele toate

poezie de Viorel Muha (iunie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Experiment

Hai să ne jucăm de-a Dumnezeu
şi să facem, azi, de încercare,
dintr-o proteină de la leu,
antidot de frică şi
turbare.
Luăm eşantion, la întâmplare,
lilieci şi două târâtoare,
apoi injectăm, de încercare,
serul obţinut la
lipitoare.
Studiem reacţia-n trinom,
fascinaţi de bune rezultate...
însă, injectându-l şi la om,
observăm, în lanţ,
alteritate.
Oamenii se sfâşie-ntre ei,
zboară spre-nălţimi, dar rătăcesc,
se târăsc ca şerpii, deşi-s zmei,
sechestrând pe cei ce ne
iubesc...
În experiment deosebesc:
multe animale sunt schimbate,
n-au turbat de frică, dar vorbesc
despre Cer, potop şi
libertate.
Omu-a eludat că, pe pământ,
este un biped cu raţiune
şi-a sfidat, uitând ce e mai sfânt:
mântuirea-n post şi
rugăciune.
Hai să ne jucăm de-a fericirea
în aceste vremi, de noi, zdrobite,
ca să ne-amintim ce e iubirea,
abrogând păcate şi
ispite.

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înserează

Se întorc pescarii cu stelele apelor
împart bucate săracilor, înşiră mătănii orbilor,
împăraţii ies în parcuri la ora asta care seamănă cu vechimea
gravurilor

şi servitorii fac baie căinilor de vânătoare
lumina-şi îmbracă mănuşi
deschide-te fereastră-prin urmare
şi ieşi noapte din odaie ca din piersică sâmburul,
ca preotul din biserică,
dumnezeu: scarmănă lâna îndrăgostiţilor supuşi,
vopseşte păsări cu cerneală, înnoieşte paza de pe lună.
-hai să prindem cărăbuşi
să-i punem în cutie
-hai la pârâu
să facem oale de lut
-hai la fântână să te sărut
-hai în parcul comunal
pânâ o cânta cocoşul
să se scandalizeze oraşul
-sau în podul grajdului să ne culcăm
că te înţeapă fânul şi auzi rumegatul vacilor
pe urmă li e dor de viţei
să plecăm, să plecăm.

poezie clasică de Tristan Tzara (1913)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele

Când noaptea se lasă,
eu ciulesc urechea, pe scară;
stelele se înghesuie în grădină,
şi eu sunt aici, în beznă.
Ascultă, o stea a căzut sunând, din ceruri.
Nu umbla prin iarbă, desculţă;
grădina mi-e plină de aşchii stelare.

poezie clasică de Edith Sodergran
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Du-mă, săniuţă

Du-mă, săniuţă cu tălpici de lemn,
Într-un colţ de lume unde te îndemn...
Pe un deal, departe, nalt şi-nzăpezit,
Pe unde mi-e dor şi am copilărit,
Urcă-mă pe podul cald de scândurele,
Şi zboară cu mine prin iernile grele,
Să mă duci degrabă unde îmi doresc,
Înapoi prin ani, să mai copilăresc!
Lasă- mă acolo dar să stai cu mine,
Ce m-aş face eu, iarna, fără tine???
Să urcam pe deal şi cu-n fluierat,
Să adunăm în fugă copiii din sat!
Să ne tăvălim, bobul să-l formăm,
Peste derdeluş cu toţi să zburăm!
Şi când vine timpul sa ne odihnim,
Omul de zăpadă să îl construim!
În râsete şi glume şi uzi pân' la piele,
Treceau multe zile, cum să uit de ele??
Când intram în casă serile târziu,
Era întuneric şi satul pustiu!
Mama mă-aştepta cu turte pe plită,
Însă eu picam frântă... obosită!
Următoarea zi o luam de la-nceput,
Iernile de-atunci cum pot sa le uit???

Scriu acum pe coală şi... Doamne, mi-e dor...
Scrisul l-aş lăsa, acolo să zbor!
Să mă-ntorc prin ani în iernile curate,
Şi-un gând mă trezeşte, ştiu că nu se poate...
Săniuţa mea cu tălpici de lemn,
Din copilărie, nu mai pot s-o chem!
A rămas acolo într-un vis trecut,
De care mi-e dor şi nu pot sa-l uit!

poezie de Teodora Dumitru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două vise, amândouă cu tata

pe primul nu mi-l amintesc foarte bine,
în al doilea urcam un munte călare,
noaptea, senzaţia că vântul îmi trece briciul pe faţă
şi uită să-mi şteargă mirosul de spirt,

trece pe lângă mine fără spună nimic,
aplecat,
parcă aveam trei ani şi mama voia să-mi facă poză
când am putut să-mi ţin capul.

i-am văzut lampa agăţată de şa
în culoarea lunii,
înainte să-l ajung ştiam că vor fi acolo
frigul, focul,
apoi m-am trezit

vorbind despre lucruri trecute,
nu pierdeam niciodată ocazia de-a întreba
ale cui sunt mormintele acelea frumoase,
până în iad,
puteam să jur că nu-mi ia mai mult de zece minute
să fiu parte a acestei lumi greu de măsurat,
liniară,
vârsta striveşte.

mă încarc de nelinişti profunde,
cu nasul puţin îngheţat,
lipit de obrazul tău ca de un geam prin care
pomii fac piruete în ceaţă,
categoric şi fără ascunzişuri iubirea mă-ndeamnă
la compromisuri,
îmi doresc o despărţire sublimă
în faţa unei clădiri cu etaje lipsă,
noi şi amintirea dezmăţului de azi-noapte,
cu cât lupţi mai mult să recuperezi, cu atât
timpul adaugă valoare nevrozei.

jumătate dintre iubirile mele ilegale,
jumătate sălbatice,
când aud de morală, se comportă de parcă
ar fi trăit alături de picturi cu tauri şi oameni de crom
încleştaţi în aceeaşi prinsoare că natura se comportă
aşa cum unui mort i-ar fi scârbă
să-l atingă
un viu
în solul acela dur
unde nu poţi controla vanitatea
jocului de noroc care nu are nimic de spus între
viaţă şi moarte
rămâne decizia ta şi vocea pentru el crudă,
nelucrată,
nepoliticoasă, dar nu mai puţin
magnifică,

altfel spus, mă simt bine,
uneori şi eu râd.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crâşmare!...

Mirată luna mă priveşte
Că-n crâşmă iarăşi mă găseşte
Şi-ntreabă stelele pe rând
De ce mă-mbăt şi până când.

Întunecat eu rătăcesc
Prin cârciumi beau, mă ofilesc
Iar tu prietenă şi-acum
Senină mergi pe-acelaşi drum.

Prieteni din copilărie
Zburdăm pe deal şi pe câmpie
Şi stând de vorbă nopţi întregi
Mă bucuram că mă-nţelegi.

Surâzătoare altădată
Spuneai că draga mă aşteaptă
Acum eşti gata să apui
Şi n-ai nimic, nimic să-mi spui.

Te duci prietenă, te duci
Cu-aducerile aminte dulci
Şi mie-mi laşi numai amarul
Crâşmare!... Umple-mi iar paharul!...

poezie de Gheorghe Ionescu din Picături de rouă (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zi de vară

Deasupra stadionului, păsări mari, negre
fâlfâiau alene, una lângă alta, întunecând totul.
Se auzeau numai aripile grele lăsându-se şi
ridicându-se într-un foşnet gros, metalic.
În rest, nimic. Toată larma de până atunci încetase
la sosirea lor. Jucătorii alergau şi schimbau
cu greu balonul între ei, într-o muţenie desăvârşită.

Eu stăteam la soare, pe malul râului, la marginea
oraşului, acolo unde apa era mai adâncă şi rece
şi două conducte metalice aeriene o traversau până
departe, peste nisipuri şi tufişurile înalte.

În depărtare se zăreau ultimele blocuri,
acoperite complet cu cearceafuri albe, uriaşe.
Un căruţaş îmi spuse că locatarii se pregăteau
să plece într-o direcţie necunoscută ‒ oamenii
nu pronunţaseră numele niciunei localităţi,
ci doar indicaseră, cu mâna întinsă, nişte direcţii
nesigure, niciodată aceleaşi ‒ şi întinseseră peste
trena cearceafului uriaş o masă lungă, cu de toate,
dar nimeni nu râdea ori vorbea, încât nu-ţi dădeai seama
cu ce seamănă: cu o masă de parastas, ori de nuntă?

Pe stadion portarul nu vedea să apere nimic.
Păsările mari şi negre continuau să fâlfâie obosite
din aripi şi să asude, şi picături opace de sudoare
cădeau pe jucătorii care alergau într-o tăcere deplină.

Apa era bună, rece, sub ţevi forma dintotdeauna un vârtej.
La fiecare gol, câte o pasăre se desprindea şi,
fâlfâind greu din aripi, se oprea în faţa mea,
pe malul celălalt, pe nisip, şi se transforma
într-o fată tânără şi frumoasă, cu pielea albă,
care intra în râu şi se prindea în horă cu celelalte,
râzând de bucurie.

Am stat acolo până târziu, în seară,
când ultimul convoi de locatari a trecut în depărtare,
încet ca într-o bejenie, către o direcţie necunoscută.

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se duceau amândouă fetele în sat la şezătoare seara, fata moşneagului nu se încurca, ci torcea câte-un ciur plin de fuse; iar fata babei îndruga şi ea cu mare ce câte-un fus; şi apoi, când veneau amândouă fetele acasă noaptea târziu, fata babei sărea iute peste pârlaz şi zicea fetei moşneagului să-i dea ciurul cu fusele, ca să-l ţie până va sări şi ea. Atunci fata babei, vicleană cum era, lua ciurul şi fuga în casă la babă şi la moşneag, spunând că ea a tors acele fuse. În zadar fata moşneagului spunea în urmă că acela este lucrul mâinilor sale; căci îndată o apucau de obraz baba şi cu fiică-sa şi trebuia numaidecât să rămâie pe-a lor. Când veneau duminica şi sărbătorile, fata babei era împopoţată şi netezită pe cap, de parc-o linseseră viţeii. Nu era joc, nu era clacă în sat la care să nu se ducă fata babei, iar fata moşneagului era oprită cu asprime de la toate aceste. Ş-apoi, când venea moşneagul de pe unde era dus, gura babei umbla cum umblă meliţa; că fata lui nu ascultă, că-i uşernică, că-i leneşă, că-i soi rău... că-i laie, că-i bălaie; şi că s-o alunge de la casă; s-o trimită la slujbă unde ştie, că nu-i de chip s-o mai ţie; pentru că poate să înnărăvească şi pe fata ei.

Ion Creangă în Fata babei şi fata moşneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul singur e mut

În zilele în care n-am ce fa,
Sufletul meu, părând că se răsfa,
Mă dă pe mâna minţii şi mă la
Să mă gândesc de-a lungul şi de-a la

Celor la care omul se gândeş
Când, provizoriu, sufletu-i lipseş;
Că, sufletul, dacă n-are pere,
Stă-ntors mai mult cu faţa la pere,

În timp ce ochii, fără să clipeas,
Din pur instinct, mă duc lângă fereas,
Ţinându-mă cu spatele spre min,
Să nu gândesc, să nu-mi aduc amin

De sufletul care se relaxea
De dimineaţă până către sea,
Când, fără niciun fel de explica,
Se-ntoarce, mut, în mine, ca aca.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!