Moartea amanţilor

La marginea apei, cu sălcii şi plopi,
Trei gropari, azi-noapte, au săpat trei gropi...
Una pentru mine,
Una pentru tine,
Şi-alta pentru cine nu se ştie încă,
Fiindcă-a treia groapă este mai adâncă
Decât cele două
Pregătite nouă -
Paturi noi în care vom dormi pe veci
Înveliţi în umbră şi-n cearceafuri reci.

Dar în groapa treia -
Doamne!...
Cine ştie
Cu ce mort dormi-vom în tovărăşie!
Vai, ce groapă-adâncă!...
Vai, ce groapă mare!...
Parc-ar vrea să-nghită mortul în picioare,
Nu cu floarea-n gură, ci culcat pe spate
Cum l-azvârliră cioclii în eternitate!

Cine-o fi vecinul nostru de-azi-nainte?
Mort cu mintea-ntreagă sau scrântit la minte?
Vorbăreţ ca ploaia?
Arţăgos ca vântul?
Sau tăcut ca mutul -
Mânca-l-ar pământul!...

Cine-o să ne ţină de urât?
Cu cine
Vom vorbi-mpreună de rău sau de bine
Rudele şi-amicii
Care-au să ne-ngroape
Cu "rouge-feu" pe buze
Şi "noir-mat" pe pleoape?...

Cine-o să ne-ntrebe, ce-am făcut în viaţă?
Când sfârşirăm piesa?
Dis-de-dimineaţă,
Sau în miezul zilei,
Sau mai pe-nserate,
Sau când bate toaca, noaptea jumătate?...
Cine-o să ne-ntrebe cine-am fost?
Şi cine
Va-nţelege-n fine, că Tu cu Mine
N-am fost decât nişte anonimi
Şi-n lume
N-am plâns niciodată şi-am făcut doar glume -
Cine-o să ne-asculte - curios să ştie -
Cum îşi schimbă-amanţii proza-n poezie?
Şi cine-şi va-nchide ochii de ruşine
Că-i vecinul nostru?
Cine? Cine? Cine?

Doamne!...
Fă ca-n groapa vecină cu noi,
Nu cumva copita plină de noroi
Să ne strice somnul
Şi să ne deştepte
Ca s-o luăm "da capo" tot pe-aceleaşi trepte...
Fă să intre-n groapă, ce ne-a fost mai drag -
Poartă fără gratii,
Casă fără prag,
Gură fără lacăt
Şi inimă, fără
Ornic, să ne-o schimbe oră după oră!...
Şi mai fă să intre şi dragostea noastră
Dragostea de mâine cu "semn de-ntrebare"
Fiindcă a treia groapă, mai are-o fereastră
Deschisă spre soare -
O unică şi postumă consolare
Pentru toţi amanţii morţi de surmenare!

poezie celebră de Ion Minulescu din Adevărul literar şi artistic, XII, seria II, nr. 651 (28 mai 1933)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine a zis? Cine a făcut? Cine a uitat? Cine a strigat? Cine a râs? Cine a plâns? Cine a fost ca tine? Cine a fost ca mine? Câţi vor fi ca noi? Cine va putea răspunde la aceste întrebări cu zâmbetul pe buze?... Poate doar timpul fără sentimente, care a uitat că i-am fost tovarăşi...

citat din Paul Butnariu (4 ianuarie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine

Cine sunt eu?
Cine eşti tu?
Un da sau un nu.

Cine e el?
Cine e ea?
Un nu sau un da.

Cine e bun
Sau cine e rău?
Diavolul sau Dumnezeu.

Cine e rob
Şi cine e împărat?
Cel sărac sau cel bogat.

Ce întrebare stupidă
Mi-am pus,
O întrebare veşnic fără răspuns.

poezie de Vladimir Potlog
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu n-am spre cine

Tu vei veni sau vei pleca
Eu n-am la cine să mă duc,
Vei coborî sau vei urca
Eu n-am spre cine să mai urc.

El se va trece sau va sta
Eu n-am spre cine să mă trec,
Va blestema sau va ierta
Eu n-am pe cine să petrec.

Tu, el, această lume poate
Schimba-se-va pe rând în toate,
Puţin, puţin mai mult sau toată
Eu – nicăieri şi niciodată.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delir

Am febră, iubito, mă tem c-am să mor
Şi cine-ţi va spune poveştile seara
Şi cine şopti-ţi-va cuvinte de dor
În patul cel moale şi iarna şi vara?

Am febră, iubito, mă tem că mă duc,
Şi cine-o să-ţi mângâie părul şi sânii
Şi cine-o să-ţi pupe curbatul năsuc
La care mă-nchin ca la idoli păgânii?

Am febră, iubito, mă tem că dispar
Şi cine-o să-ţi bucure serile ochii
Şi cine-o să geamă, rupându-ţi, barbar,
Cu sete, şi ultimii nasturi la rochii?

Am febră, iubito, dispar în neant
Şi ştiu că-i retorică fraza cu cine,
Că nu-ţi va fi greu să-ţi găseşti un amant
Să-ţi stea la picioare mai mult decât mine.

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Papuşa automată

Doamne!
Ce-am păţit aseară!...
De-a fost fapta de ocară,
Să mă ierţi, că-i vina Ta,
Fiindcă Tu ai vrut-o aşa?...

Cineva -
Dar nu ştiu cine,
O papuşă automată -
A intrat fără să bată
În odaia mea...
A intrat fără ruşine -
Goală toată,
Indecentă
Ca Ofelia dementă,
Şi râzând
Ha, ha, ha, ha!...
S-a trântit pe canapea
Lângă mine,
Ca o viespe-ntărâtată
Pe un tort de ciocolată!...

Doamne, Doamne!...
Ce ruşine!...
Dar eu ce puteam să-i fac?...
Să-i dau brânci?
S-o strâng de gât?
S-o omor?
Sau să-i dau pace?
Nu puteam să fac decât
Să-nchid ochii
Şi să tac...
Că păpuşii n-ai ce-i face,
Şi păpuşa dacă vrea,
Mori cu zile după ea!...

Cine eşti, păpuşă mică,
Cu ochi verzi de levănţică
Şi cu unghii de urzică?...
Cine eşti, păpuşă blondă,
Cu prezenţa vagabondă
Când p-aici...
Când pe colea -
Până şi-n odaia mea?...
Cine eşti
Şi ce pofteşti?
Vrei odaie cu chirie,
Sau un loc pentru vecie?...

Papuşică prost crescută -
Ochi căscaţi
Şi gură mută -
De ce taci şi nu vorbeşti?...
Sau, ca zâna din poveşti,
Nici tu nu ştii cine eşti?...

Fii cuminte...
Şi-nţelege
Că papuşa, când se strică,
S-a sfârşit,
Nu se mai drege
Chiar când este-o păpuşică
Cum eşti tu -
Păpuşă mică,
Cu prezenţa indecentă,
Ca Ofelia dementă...

Fii cuminte...
Şi-astă-seară,
Nu mai hoinări pe-afară
Ca o biată "pierde-vară".
Fii cuminte
Şi, mai bine,
Stai pe loc, nu mai pleca!...
Stai colea,
Pe canapea -
Lângă mine...
Uite-aşa!...
Ca papuşile-n vitrine
Sau ca sfintele creştine
Când Cristos le convertea!...

Şi de milă - că era,
Biata fată,
Goală toată...
Şi n-avea nimic pe ea,
Nici măcar o pijama... -
I-am împrumutat pe-a mea!...

Iată vina mea de-aseară -
Mai mult vină... literară!...

Dar de-aseară, Doamne sfinte,
Păpuşica e cuminte!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântăreaţa anonimă

Cine cântă la fereastra cu perdelele-nflorate,
Că nu-i cântec de femeie
Şi nici cântec de vioară?...
Cine-aruncă pe fereastră note vagi,
Desperecheate,
Dintr-o veche melodie,
Care urcă
Şi coboară
Ca o lentă agonie
Pe diezi de serpentine
Şi bemoli de mici confeti?...
Cine?...
Cineva cântă!
Dar cine
Cântă parcă pentru mine?...
Cine cântă nu se ştie!...
Poate-i toamna, ce-ntârzie,
Ca bolnavii de ftizie,
Pe aleile pătate de rugină
Şi noroi...
Şi pe prima indecenţă a castanilor eroi -
Invalizi, aproape goi!...
În odaie, la fereastra cu perdelele-nflorate,
Nu e nimeni!...
Şi-n odaie cântă, totuşi, cineva!...
Doamne!...
Cine cântă-aşa?
Cine-mperechează-n noapte
Note vagi, desperecheate?...
Cine-mi luminează calea
Şi m-aduce până-aci?...
Cine-mi schimbă noaptea-n zi?...
Cine cântă?...
Cine-o fi?...
A tăcut!...
Un glas ce tace este-o "Pasăre albastră"
Care-ţi zboară pe fereastră...
A tăcut!...
Dar la fereastra cu perdelele-nflorate
Nevăzuta cântăreaţă anonimă
Când ieşi dintre culise, să-şi arate
Ca la teatru-n faţa rampei
Chipul vechi
Şi rochia nouă,
Iată că-ncepu să plouă!...
Plouă...
Plouă!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erată

Şatesprezece iunie, ziua beateagă
Cine-o înţelege, n-o mai dezleagă
Gol în sertare scrib la pupitru
Semnu-ntrebării liber arbitru
Ceaţa pe gemne înrourată
Flacăra arde ca o erată
Pâncă când moare de vlagă pana
Vuietul străzii veşnic capcana
Cine mai vede, cine-o mai ştie
Vânătorul de fluturi e-n colivie;
Geme azilul bătrân de pramatii
Zilele lumii se scurg după gratii

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca mâine

Cu steaua care s-a desprins
Ce piere-acum în haos -
O inimă poate s-a stins
Spre veşnicul repaos.

Ca mâine şi-a noastră va cădea
În strictă veşnicie -
Cine-o cată mâhnit la ea?
Vai nimeni... cine ştie!

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine ne-a zămislit

Nu ştiu cine am fost
Nici cine voi ajunge?!
Ştiu, doar, că vreau să fiu eu
Stăpânul meu, fără a mă minte!

Nu înţeleg, de ce cineva a glumit
Şi gluma lui prins-a rădăcină:
Că dinozaurii ne-au plodit!
Probabil pe el, dar nu şi pe mine!

Maimuţele toate supărate-s cumplit,
Priviţi-le văzul pe faţă:
Cum de nimeni nu a priceput,
Că ele sunt de o altă rasă?!

Dar lebedele? Lebedele albe în zbor
Unite fiind pentru vecie,
Semeţ li e zborul în dragostea lor,
Venit-au din neam de la cine?!

Vezi, vântul rău bate în nori
Cu ape spre munţi în menire!
Lor cine le-a dat acest dor,
Tot nişte monştri, ca mine?!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină

Cine vine, cine pleacă,
Strop de apă-n piatră seacă.
Cine-a fost, cine-o să fie,
Strop curat de apă vie.
Cine stă şi cine trece,
Gândurile ne-or petrece.
Cine zice, cine tace,
Sufletul sub piatră zace.
Cine plânge, cine râde,
Venetici cu chipuri hâde.
Cine dă, cine primeşte,
Tot străinul huzureşte.
Cine s-a dus, cine rămâne,
Dorurile să le-ngâne.
Cine-i piatră, cine-i zbor,
Nu-i românul trecător.
E pământ, izvor, câmpie
Şi-are-o ţară Românie!
Mulţi o vor, da-i numa una
Şi-a noastră-i dintotdeauna.
Nu-i de ieri şi-o fi şi mâine,
De-om mânca pământ pe pâine
Şi-om bea lacrimă sărată
Din inimă ne-nfricată!
Timpu-şi bate clipele,
Noi ne-om duce zilele,
Din câmpie-n munţii suri
Lupi liberi pe sub păduri!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prefă-mă, Doamne,-n vânt!

Prefă-mă, Doamne,-n vânt,
Să văd cine m-ar plânge,
Dacă mâine, în pământ,
Pumn de oase voi ajunge.

Să mă duc la fiecare,
"Rubedenii", cunoscuţi,
Să-i văd cu chipuri amare,
Sau hlizând, ce prefăcuţi!

Să văd cine-mi duce dorul,
Şi-mi jeleşte căpătâiul,
Care-i falsul, bârfitorul,
Ce ieri îmi pupa călcâiul.

Să văd cui i-am ţinut partea,
Şi câţi vin c-o lumânare,
Câţi îmi aplaudă moartea,
Şerpi, având două picioare.

Să văd cine poartă doliu,
Şi în suflet, şi pe trup,
Şi câţi stau pe un fotoliu,
Zicând "Mi se rupe!"-n grup.

Cine-mi aruncă ţărână,
În groapă, având oftat,
Şi cine, la săptămână,
Mă vorbeşte cu păcat.

Să văd cine mă descoase,
Ce-am făcut, şi n-am făcut,
Căci atunci voi fi doar oase,
Astăzi? Sunt de toţi plăcut...

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de trepte!

Omul de mii de ani a vânturat bobul şi la separat de pleavă, altfel nu am fi existat... Motivaţia că nu înţelegem, nu vedem realitatea sau o negăm... poate sau nu să fie o acuzaţie a propriei conştiinţe, când aceasta există, pentru cel ce vrea să ştie. A fi sau a deveni pleavă sau o suţine, ne vom şterge trecutul şi existenţa, a fi fost om.

Apa în deşert este prezentă doar pentru cel care ştie să o extragă şi pe care o dăruieşte şi celui neştiutor. Aşa ajunge să fie şi după ce nu mai există! Scările înţelepciunii devin din ce în ce mai greu de urcat cu cât urci mai multe... Cine ajunge cât mai sus şi mai aproape de "ultima treaptă", cu toate că ea nu există, cu atâta va înţelege mai mult... Sunt cuvinte înscrise în cuvinte fără cuvinte, căci sunt spuse şi nespuse multe fără cuvinte...

Viorel Muha (mai 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

I; D: Cine se retrage? Cine rămâne în tăcere? A. M: Cel care întreabă, fireşte. Credeai că e vorba despre un altul şi nu despre tine? "eu"-l care este "isteţ" şi întreabă e musai să se retragă! Oare o să te prinzi, au, ba? I; D: Implici că ar exista un "eu" care poate să se retragă sau să rămână în tăcere? A. M: Nu ştiu, Dane, NU ŞTIU CEEA CE POT DOAR SĂ FIU. Dar aş vrea să ştiu doar cine s-a implicat întrebând pe YouTube prima oară? Cine vrea să ştie Acum despre implicare la munte sau la mare? Îl cunoşti pe curios? Pentru că daca n-o fi "eu"-l atunci o fi Prometeul, cine ştie? Dar cu siguranţă curiosul TREBUIE SĂ SE RETRAGĂ. Oare te prinzi?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum l-am putea numi

Cine trece prin foc
Cine trece prin ape
Cine nu-i secerat de raze de soare
Cine se trece prin noapte,
Cine-şi depăşeşte încercările
Şi lună de lună zâmbeşte
Chiar dacă totul se dărâmă în el
Şi sufletu-i putrezeşte
Cum l-aş putea numi?
Cine are tăria
De a se seinucide
Cine trăieşte-n iubirea duşilor
Şi-n ei se regăseşte pe sine
Cine nu-i ucis de lavine
Cine se pudrează cu pământ
Cine poate trăi din gânduri
Şi umblă pe planetă flămând
Cum l-aş putea numi?
Cine se ridică din praf
Şi nu moare în accidente
Cine nu piere de singurătate
Şi nu mai are sânge de viaţă-n artere
Cine din porunca iubitei
Excelează un salt mortal
Cine trage cu energie
La picioare lanţuri de sclav
Cine ridică munţii din groapă
Cine râde cînd e bolnav
Cum l-aş putea numi?

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absenţi

Cât... cât să-mi dezgolesc sufletul
Ca să ajung la Cer, sau la tine?
Unde... unde am greşit sau cine...
Cine-a sortit soarta, numele nostru?

Cât... cât putem trăi... doar pentru...
A nu muri, doar pentru câteva clipe
În care cerul ne era şi martor şi...
Adăpost într-o margine de galaxie?

Câte, câte-am pierdut, câte cuvinte
Am prefăcut în tăceri şi în lacrimi,
Câte păcate ale altora putem plăti
Într-o singură viaţă, singură clipă?

Unde, pe unde să ne mai căutam
În care unghere... suntem rătăciţi,
Cine ne-a dăruit dăruirea din Noi,
Cine ne-a scris scrierea-n grabă?

Unde... unde ne aşteaptă sfârşitul,
Când va bate ultimul gong de final,
Vom reuşi să fim prezenţi sau...
Sau ne va trece soarta... absenţi?

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine are un ceas ştie precis timpul, cine are două sau trei ceasuri nu mai este sigur.

citat din Frances Roberts
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

În pământ mi-aş face casă...

Bătrâneţile m-apasă,
Ca un bolovan pe piept,
În pământ mi-aş face casă,
Dar nu-i vrerea Celui Drept.

Viaţa asta mi-e urâtă,
Nu mai am pe nimenea,
Singură şi amărâtă,
Cine apa să mi-o dea?

Feciorul şi-a luat nevastă,
S-a luat după fusta ei,
Ambii mă numesc năpastă,
Eu le zic tot "puii mei..."

Când i-aveam pe lângă mine,
Îi hrăneam din mâna mea,
După ce n-am mai fost bine,
Unul, altul mă lovea...

Ba cu fapta, ba cu vorba,
Ba cu privirile-sloi,
"Hai, babo, mănâncă ciorba,
Sau joci teatru cu noi?

Doamne, ce urât miroase!
Duhneşti, mamaie, duhneşti,
Ţi-a întrat moartea în oase,
Cu-un picior în groapă eşti!"

Ei râdeau de-al meu necaz,
Eu plângeam de supărare,
Iar cuta de pe obraz,
Parcă se-adâncea mai tare.

" - Puiul mamii, drag copil,
Suferinţa mea de mamă...
-Taci! Că te duc la azil...
Nu mai face-atâta dramă!

Vrei să mă cert cu nevasta?
- Cine ţi-a dat viaţă? Ea?
- Hai că este bună asta...
N-am timp de durerea ta!"

Dup-o săptămâna, două,
Vin la mine, amândoi...
" - Ţi-am găsit o casă nouă,
Cât mai departe de noi!

- Unde mă duceţi? Am casă,
Şi aici eu vreau să mor...
- Haide, nu fi mofturoasă,
Cu tine nu e uşor!

Peste tot, (nu simţi?) miroase,
A bătrân stătut, bolnav...
- Doamne Iisuse - Hristoase,
Ce ţi-am făcut aşa grav?

Fiule, vreau să-ţi vorbesc,
De ce mă alungi întruna?
Neveste se mai găsesc,
Însă "mama" e doar una... "

Într-o cameră de-azil,
Bătrâneţile m-apasă,
Crunt e dorul de copil,
În pământ mi-aş face casă...

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduri pentru carte

(lui Ion Marin Sadoveanu)

Carte —
Sora mea cea bună,
Din ce sfântă-mpreunare
Te trezişi la mine-n casă
Intr-o noapte fără lună,
Când,
Cu coatele pe masă,
Obsedat de-acelaşi veşnic
Şi suspect semn de-ntrebare
M-afundam în întuneric,
Ca un muc de lumânare
Intr-un sfeşnic?
Carte —
Sora mea-nţeleaptă
Şi cuminte,
Spune-mi, cine
Ma sorti frate cu tine
Intr-o noapte fără lună,
Când —
Pe-aceeaşi cale dreaptă —
Ne trezirăm împreună,
Mână-n mână,
Ca-ntr-un raft de librărie
Unde numai dracul ştie
Ce te-aşteaptă?
Carte —
Sora de beţie,
De extaz
Şi nebunie —
Magică bijuterie
De cuvinte
Şi imagini
Mâzgălite pe hârtie
Cine te-mbrânci spre mine
Să te vinzi fără ruşine,
Ca femeile pe bani?

Carte dragă,
Nu ştiai
Că — oricine-ai fi —
Tu n-ai
Decât trei sute de pagini
Iar eu,
Trei sute de ani?

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine vrea...

Cine vrea să vadă, vede,
Cine vrea să creadă, crede.
Cine vrea să simtă, simte,
Cine vrea să mintă, minte.
Cine vrea să audă, aude,
Cine vrea să răspundă, răspunde.
Cine vrea să asculte, ascultă,
Cine vrea să cuvânte, cuvântă.
Cine vrea să meargă, merge,
Cine vrea să culeagă, culege.
Cine vrea să zâmbească zâmbeşte,
Cine vrea să iubească, iubeşte.
Cine vrea să tacă, tace,
Cine vrea să facă, face.
Cine vrea să lupte, luptă,
Cine vrea să cânte, cântă.
Cine vrea să fie fericit...
doar vrea.
Că de muncit...
e viaţă grea.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi lacrimile dor

Şi lacrimele dor,
Udă şi ce a mai rămas uscat,
Se transformă-n rouă pe buze
Cu un gust dulce-sărat.
Suflet crispat,
Anesteziat pe alocuri,
Nu mai ştie nici regula, nici jocul,
Ce a fost pus în scenă,
Mintea repetă voci, pe pilot automat.

Cioburi pe inimă, nu-ţi caut vină,
Înot după scuză în mintea confuză,
Spune-mi tu, pe drept sau nedrept,
Cine pe cine, acuză?

Mâinile îmi sunt reci, atingerea caldă,
Ochii caută orizontul, privirea e goală
Simt, dar e emoţie fără bătaie,
Mă dezbrac de trecut, ca norii de ploaie,
La nivel cu pământul, nici vântul nu te mai îndoaie.

Gândurile se deşiră în haos,
Limita-i mai sus de cer sau pân' la laos.
E zgomot incert, fără niciun adaos,
Mă bântuie liniştea în ţipătul stors,
de emoţii fără bătaie.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!