Împăcare postumă

Deschide-mi poarta inimii pictată
Cu vermillon şi-albastru de cobalt,
Şi intră - fericită-nvingătoare -
În minuscula-mi "sală de-aşteptare"
Pe-a cărei pardoseală-mpestriţată
Cu plăci hexagonale de bazalt
Şopârlele versifică la soare
Şi viperele-nvaţă geometria...
E tot ce mi-a rămas din măreţia
Şi nebunia fastului regesc
Cu care-aş fi-ncercat să te iubesc!...
Alhambra-i azi o cârciumă banală,
Veneţia, o lamă de cuţit,
Canossa, o iluzie papală,
Şi Muntele Măslinilor, un mit...
Alege-ţi, dar, tu singură trofeul
Ce te-ar putea despăgubi de morţii
Căzuţi în faţa porţii...
Împodobeşte-ţi apoi gineceul
Cu zâmbete şi plante otrăvite,
Şi-n drumul nostru-aproape pe sfârşite
Dă-mi cel puţin speranţa efemeră
Că-ntr-un apropiat istoric zori de ziuă
Buna Clio
Ne va-mpăca definitiv sub piatra
Aceluiaşi mausoleu meschin -
Eu, lopătar pe ultima-ţi galeră,
Tu, parodia marii Cleopatra!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată, deschide-mi poarta

Mi-e dor de Tatăl meu ceresc
Mi-e dor de-a Lui mustrare
Mi-e dor de Edenul din care
Adam şi Eva cu tot neamul lor lipsesc.
Mi-e dor de Tatăl meu cel sfânt
Şi plâng îngenunchiată
La poarta Raiului ce e încuiată
Că-i frig şi bate vântul pe Pământ!
Tăticule, deschide-mi poarta
O clipă doar să mă-ncălzesc.
Să fug din iadul cel lumesc.
Am să te-ascult, te rog,
Deschide-mi poarta!

poezie de Dorina Stoica (noiembrie 2008)
Adăugat de Dorina Stoica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Triptic banal - I

Viens pleurer si mes vers ont pu te faire rire.
Viens rire s'ils t'ont fait pleurer.
(Tristan Corbiere)

Prin curtea pavată cu plăci de bazalt
Răsună grabiţii pantofii de atlaz,
Răsună ca stropii de ploaie ce cad,
Ce cad din înaltul şi negrul pervaz,
Ce cad din pervazul pătrat şi înalt
Pe plăcile negre şi verzi de bazalt.

Sunt singur...
Odaia-mi cu albii pereţi
Îmi pare enormă cutie de brad
În care nebunul dresor de sticleţi
Şi-a-nchis favoritul...

Şi paşii grabiţi
Răsună prin curtea cu plăci de bazalt,
Răsună grabiţii pantofii de atlaz
Pe plăcile negre şi verzi de bazalt,
Răsună ca stropii de ploaie ce cad
Şi cântă prin curtea cu plăci de bazalt
La fel cu-aripaţii nebuni cântăreţi.

Şi alba-mi cutie enormă de brad
Se clatină parcă de-atâtea cântări...
Ascult cum se urcă pantofii pe scări,
Se urcă spre mine —
Alesul sunt eu —
Şi paşii se urcă,
Se urcă mereu
Spre cel din odaia cu albii pereţi!...
............

Şi nu mai sunt singur,
Şi nu mai sunt eu.

poezie celebră de Ion Minulescu din Convorbiri critice, III, nr. 12 (25 decembrie 1909)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă monocromă (după Romanţă policromă de Ion Minulescu)

Nu-i cer nimic...
Şi totuşi, dacă-aş vrea –
O, dac-aş vrea să-i cer ce nu-mi dă încă –
Ar merge-automat la DNA
Şi-apoi în beci săpat adânc în stâncă
Nu-i cer nimic...
Dar dacă-ar fi să-i cer
Ce-aş vrea să am şi ce-ar putea să-mi dea,
M-aş bucura enorm, ca un şomer,
Şi-aş cere serios apoi aşa:

Dă-mi tot ce crezi că nu se poate da,
Dă-mi flota pescuitului oceanic,
Dă-mi primul peşte pescuit cu flota
Şi primul ceai băut direct din ceainic

Dă-mi paradoxul parvenirii tale,
Dă-mi măreţia blondelor tembele,
Dă-mi cheia adunărilor banale
Şi profunzimea gândurilor rele.

Dă-mi algoritmul vieţii subumane,
Dă-mi simfonia maselor tăcute,
Dă-mi veselia vieţii subterane
Şi lacrima vapoarelor pierdute.

Dă-mi râul filantropic de la bănci,
Dă-mi un vapor din flota vânturată,
Dă-mi ascuţimea minţii unei lănci
Şi prima ta minciună gogonată.

Dă-mi frenezia celui care sapă,
Dă-mi liniştea plecării la război,
Dă-mi gravitatea morţilor la groapă
Şi Ziua Judecăţii de Apoi.

Dă-mi tot ce-n prima clipă risipeşti,
Şi tot din ce ulterior aduni.
Dă-mi bogăţia castei ţărăneşti
Şi frumuseţea casei de nebuni...

Nu-i cer nimic...
Şi totuşi, dacă-aş vrea –
O, dac-aş vrea să-i cer ce nu-mi dă încă –
Ar merge-automat la DNA
Şi-apoi în beci săpat adânc în stâncă

parodie de Dumitru Râpanu, după Ion Minulescu (2011)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe lespedea reginei Cleopatra

Paralel cu piatra,
Rece dar regală,
Doarme Cleopatra
Tot orizontală.

epigramă de Florin Iordăchescu din Cimitirul vesel (2000)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celei învinse

Ce glas de clopot -
O!... Ce glas de clopot spart şi răguşit!...
Nu-l mai cunoşti?
E-acelaşi glas ce ţi-a urat - sunt ani de-atunci -
"Bine-ai venit!

Ţi-aduci aminte cum suna
Ca-ntr-un ajun de sărbătoare?
Suna ca-n zilele când moare
Cineva!...
Suna ca şi-azi ne'ncrezător
În viitorul morţilor!...
Ascultă-l bine -
Tu, ce porţi în păr cununi de flori crescute
Pe ţărmul mărilor străine,
Ascultă-l bine -
Tu, ce porţi în ochi opalele-ntristării
Topite-n lacrimi verzi de Mare,
Ascultă-l bine -
Tu, ce porţi pe buze purpura-nserării
Şi-n glas cântări crepusculare,
Ascultă-l bine...
Ascultă-i notele de-aramă ce-ţi par acum necunoscute
Şi aminteşte-ţi seara-n care -
Sunt ani de-atunci -
Ca şi-astă-seară,
Veneam tăcuţi ca primii oameni
Pe drumul celor daţi afară
Din raiul primei fericiri...
E-acelaşi clopot de-altădată,
E-acelaşi grav proroc ce-mparte
Drumeţilor
Netălmăcite
Şi cobitoare prorociri!...
.......................
Şi-acum dă-mi mâinile,
Dă-mi ochii,
Dă-mi gura,
Dă-mi viaţa toată,
Sărmană-nvinsă, dă-mi trofeul victoriei,
Iar mâine-n zori
Fii liberă din nou
Şi-ntoarce din drum pe noii-nvingători!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Romanţe pentru mai târziu (1908)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grea-i viaţa românului...

Am rămas ai nimănui,
Ruşinea pământului.
Românie unde eşti?
În ce carte cu poveşti?

Îi pupăm la dos pe hoţi
De parcă am fi bohoţi.
Şi-n bătaia vântului,
Stă soarta românului.

Ne-am suit de-atâta timp
Pe-al durerii anotimp
Încât am rămas stafii,
Închise-n mormânt de vii.

Plânge oastea Domnului
De ura creştinului,
Care de atâta chin
Şi-n biserică-i meschin.

Doamne cât vom mai răbda
Şi cât ne vor mai prăda
Cei care ne pun chirie
Pe ogoare şi pe glie?

Iar apa izvorului
De la piatra dorului
Infectată-i azi din plin
Cu al şarpelui venin.

Oare cât mai aşteptăm
Cu duşmanul să luptăm?
Vreţi ca-n loc de-a-l dărâma
Să fim fraţi cu lacrima?

Zâmbetu-i plecat hai-hui
Pe la poarta cerului,
Foamea-n case a intrat,
Fericirea a plecat...

Şi atunci, cum să mai cânt?
Imnul ţării noastre sfânt,
Când de sărbători mă duc,
Prin străini singură cuc...

Dar nu uit de ţara mea,
S-o urăsc nu, n-aş putea
Şi tot sper că într-o zi
Românul se va trezi...

poezie de Dorina Omota din Mai plâng o lacrimă şi plec
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântece

I
E vina mea că te-ntâlnesc acum
Şi-i vina mea că nu te pot iubi?
De ce trecuşi aşa târziu pe-aci
Şi nu-mi ieşişi mai de cu vreme-n drum?

Privesc în zări şi zările îmi par
Că-s tot mai reci şi tot mai depărtate,
Şi-n care ţări de-ndrăgostiţi uitate
Cei morţi învie să iubească iar?

De ce-aş pleca cu tine?... Drumul meu
Nu-i drumul tău, şi visurile tale
Le-aş spulbera la jumătate cale,
Că n-aş putea să te-nsoţesc mereu.

Norocul tău e veşnic înainte
Spre răsărit-al meu spre miazăzi;
Te-aş urmări de te-aş putea iubi
Şi te-aş putea iubi de mi-aş aduce-aminte...

II
Dă-mi ochii să ţi-i mai sărut o dată
Şi lasă-mă să plec în lume iar,
Nu-mi pare poarta-nchisă stăvilar,
Nici gura suptă şi nesărutată.

Şi nu-ntreba să-ţi spun de ce te las,
Când ştii şi tu ce toată lumea ştie-
Că nu putem iubi pe veşnicie
Şi-s obosit de-al dragostei popas.

Azi vreau să plec din nou şi-n noul drum
Să-mi uit de toate câte-am întâlnit,
Să nu mai fiu ca-n vremuri nici iubit,
Nici să iubesc cum te iubesc acum.

Şi să m-afund pe drumuri tot mai şterse,
Tot mai pustii, iar suflul toamnei reci
Cărarea dulce-a liniştei de veci
În bietu-mi corp şi-n suflet să mi-o verse.

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Puţin de nor, puţin de soare,
Puţin de viaţă, puţin de moarte,
Puţin de bine, puţin din mine moare
În fiecare clipă petrecută fără tine!

Puţin din timp, puţin din azi,
Puţin din noapte, puţin din somn,
Puţin cât am putut să dorm
În fiecare noapte petrecută fără tine!

Puţin din vis, puţin te mai visez,
Puţin mai îndrăznesc, puţin te mai chem,
Puţin te mai aştept, puţin te mai iubesc
În viaţa asta petrecută fără tine!

Puţin regret, puţin moment,
Puţin ai fost, puţin te mai cunosc,
Puţin de rost, puţin mai plâng,
În lumea asta petrecută fără tine!

Puţin mi-a mai rămas, puţin din glas,
Puţin dintr-un cuvânt, puţin din gând,
Puţin pământ, puţin mormânt
În moartea ce vine fără tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valea Porcului Negru

Roua picură încet şi visuri se adună; necunoscute paloşe
Deodată se ciocnesc în faţa ochilor mei treziţi din vis.
Apoi zgomotul surd de călăreţi căzuţi şi ţipetele
Necunoscutelor oşti pierind, îmi loveşte auzul.
Noi care arăm azi, lângă piatra druizilor, pe ţărm,
Cairnul cenuşiu de pe deal când ziua cade înecată în rouă
Obosiţi de împărăţiile lumii, ne închinăm ţie,
Stăpâne al stelelor tăcute şi al porţii înflăcărate.

poezie celebră de William Butler Yeats, traducere de Ion Pillat
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind pentru... suflet

Deschisă ţi-e a sufletului-mi tindă
Din sară-n zori, din zori şi până-n sară,
Iubita şi frumoasa mea... colindă;
Colind al meu, cu gust de scorţişoară!

Am să te cânt şi-n umbră... şi-n lumină;
Cum n-am cântat colinde niciodată!
Prin ploaie, omăt, prin soare sau prin tină,
Colind al meu, cu gust de ciocolată!

Te voi cânta cu drag, cu mintea rătăcită;
Te voi cânta-ntre zâmbete şi şoapte.
Vei lăcrima... dar fi-vei fericită,
Colind al meu, cu gust de mere coapte!

Te voi cânta şi-n faţa caldei vetre
Ca ieri... şi azi... şi mâine... şi... mereu;
Tu să te laşi cântată pe-ndelete,
Colind frumos al... sufletului meu!

poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea! Cel dintâi, singurul şi ultimul tău prieten. S-alegi între ele, - atâta ţi-a mai rămas. Mai demult, le iubeam pe toate; astăzi iubesc puţine, dar puţin, în afară de ele, mi-a mai rămas de iubit.

citat din Ion Gorun
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe sub uşă

Ziua de azi
Mi-a fost vârâtă, ca de obicei,
Pe sub uşă.

Mi-am aşezat pe nas ochelarii
Şi-am început
S-o citesc.

Nimic deosebit,
După câte văd.
Cică pe la prânz o să fiu cam trist,
Nu se specifică motivul,
Şi-o să continui să iubesc lumina
De unde-am rămas ieri.

Pagina exterioară informează
Despre tratativele mele cu apa, cu munţii, cu aerul,
În legătură cu pretenţia lor absurdă
De-a-mi intra în sânge, şi-n creier.

Apoi, obişnuitele ştiri
Despre puterea mea de muncă,
Despre drumul la pâine,
Despre buna dispoziţie
(Dar nu se suflă un cuvânt
În legătură cu situaţia
Din ficat).

Unde s-o fi tipărind
Viaţa asta a mea,
Că e plină de greşeli
Inadmisibile.

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru ziua mea onomastică

Mă caut şi nu mă găsesc!...

Mă caut în vechiul ogor strămoşesc-
În grâu, în porumb şi-n secară,
În apa fântânii cu ghizduri de piatră
Şi-n focul din vatră,
În golul din casă
Şi-n gloata de-afară,
Şi-n toţi răposaţii ce-n mine trăiesc
Mă caut zadarnic...

Zadarnic mă caut, că nu mă găsesc!...

Când vântul se ceartă cu plopii pe drum
Şi drumul trosneşte sub paşii greoi,
Mă caut şi-n larma vieţii de-acum,
şi-n pacea vieţii de apoi...

Când ziua se-ngână cu noaptea pe lac,
Mă caut în iarba de leac,
În Steaua polară, ce poartă noroc,
În bobi
Şi-n ghioc...
Mă caut şi-n vechiul ceaslov bătrânesc
Cu slovele şterse...
Dar nu mă găsesc.

Zadarnic mă caut, că nu mă găsesc...

Părinte!...
Ce vină mă face s-alerg
Cu gândul şi fapta spre morţii de ieri,
Că urmele mele din lume se şterg
Şi nu mă găsec nicăieri?...

Ce vină mă face să nu mă găsesc
Când tot mai trăiesc?...

poezie celebră de Ion Minulescu din Gândirea, VII, nr. 3 (martie 1927)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O singură-ntrebare

Secatu-mi-a privirea de când tot cată-n zări
Şi buzele-s crăpate rostind fără-ncetare,
Din ziuă până-n noapte, aceleaşi dulci chemări
Ce se topesc cu toate-ntr-o singură-ntrebare.

Pe unde-ţi umblă paşii, prin care galaxii,
Răspunsuri căutând, drumul de-ai rătăcit,
Tu, cavaler al nopţii cu plete sidefii
Când dragostea-ai la mine, de ce n-ai mai venit?

Ţi-ai aşezat iubirea în suflet feciorelnic,
Precum o pâine apoi lăsat-o-ai la dospit
Plecând uitat-ai glasul ce te-adora sfielnic
Şi-n tine-ntrezărea speranţa la-mplinit!

Ascultă orologiul, bătaia-i pe sfârşite
Căci timpul şi-a gătat clipele pentru noi
Găseşte drumu-odată cu palmele-ofilite
Şi-aprinde iar lumina în ochi ce clipesc goi.

Adună-n pumn, timid, susurul de izvor,
Să mi-l aşezi pe buze, să pot să-ţi mai vorbesc,
Cât viaţa mai pâlpâie şi-n piept ca un fior
Se împletesc cuvinte-ntr-un tainic "te iubesc"!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum te iubesc?

Cum te iubesc? Dă-mi voie să îţi spun
În sus, în jos, în stânga şi în dreapta
Şi-n taină eu în suflet îmi propun
Spre Har şi spre Fiinţă să urc treapta.
Şi te iubesc în fiecare zi
Din zori şi până arde lumânarea
Cum unii caută Dreptatea, ştii
Şi-aşa cum alţii preţuiesc Valoarea.
Şi te iubesc cu o inimă nebună
Cu vechi dureri, dar plină de credinţă,
Cu o iubire ce părea s-apună
Cu sfinţi pierduţi, cu-ntreaga mea fiinţă,
Cu zâmbete, cu lacrimi, şi de-o vrea Dumnezeu
Te voi iubi mai bine când voi muri şi eu.

poezie clasică de Elizabeth Barrett Browning, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurământ

Femeie, azi e Ziua ta,
Eu te iubesc cu pietate,
Voiesc dar prin urarea mea –
De bine şi de sănătate,

De-a pururea a te urma,
Căci cea mai dragă-mi eşti fiinţă,
Eu îţi consacru viaţa mea
Şi-a jurământului credinţă.

Se scutur miile de flori,
În calea vieţii Dumitale
Şi cu ai dragostei fiori
Te-acopăr cu a lor petale.

În feerii de sărutări,
De la obraz pân" la picioare,
În faţa ta aştern cărări
De flori cu zâmbetul de soare.

Las" să-nflorească-n orice zi,
Dulci zâmbete pe-a tale buze
Şi-n dragoste mereu de-ami fi
Cea mai aleasă dintre muze.

poezie de Tudor Gorgos din La pragul destăinuirii (2010)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi...

Dă-mi azi, sensul vieţii mele,
Dă-mi un gând de dor purtat,
Dă-mi cununa mea de stele,
Dă-mi iubirea ce-am uitat.

Dă-mi duioasa mângâiere,
Dă-mi în palme dulce-alint,
Dă-mi a ochilor sclipire,
Dă-mi şoapte de mărgărit.

Dă-mi a vieţii mele rost,
Dă-mi sărutul tău cu sete,
Dă-mi din viaţa fără cost,
Dă-mi surâsuri alegrete.

Dă-mi din taine neştiute,
Dă-mi atingerea de mână,
Dă-mi din ochi pe cele vrute,
Dă-mi ceva ce-o să rămână.

Dă-mi azi zborul spre visare,
Dă-mi norii ce scriu pe gânduri,
Dă-mi acea iubire mare,
Dă-mi-o scrisă printre rânduri.

Dă-mi senin în vise albe,
Dă-mi a braţelor iubire,
Dă-mi sărutul florii dalbe,
Dă-mi tărâm spre nemurire.

Da-mi somnul pe braţul lumii,
Dă-mi sclipire-n loc de lacrimi,
Dă-mi lumina cald-a lunii,
Dă-mi iubirea fără patimi.

Dă-mi speranţa către mâine,
Dă-mi iubirea ce-am sperat,
Dă-mi lumina care vine,
Dă-mi din toate, am meritat.

Dă-mi să pot să dau la toţi,
Dă-mi iubirea Ta Celestă,
Dă-mi să las şi la nepoţi,
Dă-mi ce tot nu se contestă.

Dă-mi cărări de viaţă lungă
Dă-mi din bunătatea Ta,
Dă-mi iubire să-mi ajungă,
Dă-mi, de Tine n-oi uita.

poezie de Maria Călinescu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua cucului (Buna Vestire)

Când iarna era pe sfârşite
şi natura toată-ncolţea,
în clipe de cer blagoslovite,
pe-o rază de lumină divină,
Îngerul Gavril cobora în cetatea Galileea
şi-n casa feciorei Maria intra.
Cu glas cristalin îi anunţa
că va naşte pe cel mai în vârstă decât ea
şi Născătoare a Născătorului se va afla.
Tânăra fecioară, în simplitatea ei,
prăpastia deznădejdii şi muntele mândriei
cu umilinţă şi pioşenie a depăşit
şi cu voia Sa, Hristos s-a zămislit.
Ca şi atunci, în vremi străbune,
azi cântă cucul al său nume,
primul cântat din acest an,
al zilelor prea sfânt sacristan.
Buna Vestire să-ţi coboare-n suflet,
din gânduri şi fapte bune să-ţi faci buchet,
fii umil, iubitor şi mărinimos
căci toate acestea, ţie-ţi vor fi de folos!

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc tăcerea

Iubesc tăcerea primăverii-n floare,
Tăcerea stelelor care în zori apun,
Iubesc tăcerea zborului spre soare,
Tăcerea sufletului primitor şi bun.

Iubesc tăcerea pădurilor bătrâne
Tăcerea lunii şi-a nopţii-nrourate,
Iubesc tăcerea bobului din grâne,
Tăcerea tumultoasă a inimii ce bate.

Iubesc tăcerea ca vis ori ca simţire,
Tăcerea din adânc a sinelui divin,
Iubesc tăcerea si taina din privire,
Tăcerea care spune la matcă să revin.

Iubesc tăcerea când sunt cu Dumnezeu,
Tăcerea izbăvirii ce-aduce nemurire,
Iubesc tăcerea ca rugă-n gândul meu,
Tăcerea lacrimei la ceas de regăsire.

Iubesc tăcerea ca tihnă sufletească,
Dar nu iubesc o viaţă-nsingurată,
Iubesc tăcerea din lumea îngerească,
Dar nu iubesc trăirea-ntemniţată.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păstrează-mă în ochii tăi
Să fiu mereu cu tine.
Azi te iubesc mai mult ca ieri
Şi mai puţin ca mâine.

catren de Ion Minulescu din Zâmbeşte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!