Izvorul de sânge

Adeseori îmi pare că sângele în vine
Ca un izvor se zbate în ritmice suspine,
L-aud cu limpezime izbind în clipa vană,
Dar în zadar mă pipăi, nu pot să dau de rană.

El trece prin cetate ca prin câmpii destine
Şi, prefăcând pavajul în insule divine,
La toţi le stinge setea ce-i bântuie, duşmană,
Împrumutând naturii culoarea lui umană.

Şi uneori rugat-am un vin de nobil soi
O zi măcar să-mi stingă durerilor noianul,
Dar vinul face ochiul mai clar, mai fin timpanul;

Am căutat uitarea în dragoste apoi:
Ea însă-i pentru mine un pat de spini şi bârfe,
În care-mi sorb paharul nesăţioase târfe!

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvorul de sânge

Îmi pare câteodată că sângele din vine
Ca un izvor ţâşneşte cu ritmice suspine.
I-aud prea bine valul şi murmurul prelung,
Dar în zadar mă pipăi, la rană să ajung.

Ca printr-un câmp el trece, în taină, prin cetate,
Pavajul prefăcându-l în insule ciudate,
Astâmpărând pojarul oricărui însetat
Şi colorând în roşu natura-n lung şi-n lat.

Adeseori, cerut-am vreunui vis vârtos
Măcar o zi să-mi stingă ori să-mi adoarmă chinul-
Dar văzul şi auzul parcă se-ascut, cu vinul!

Am căutat uitarea-n iubire ce folos!
Căci dragostea mi-e numai pat cu spini, făcut
Să dea acestor fete cumplite de băut!

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taifas...

tăcut sorb cupa simplităţii tale
şi ultimile picături pe fund le las
să se mai bucure de legi fundamentale
prelinse pe crâmpee de taifas

a fost un tot întreg şi clipa care trece
şi ornamentul cupei de argint
dar altor spaţii vinul ăsta rece
va insufla o boare de alint

şi sufletul învolburat în nor pezis
şi sângele pornit să fiarbă-n vine
sunt universul sentimentului concis
în inocenţa scurgerii divine

şi umplu cupa iar cu vin ales
şi-i sorb la nebunie cavitatea
din alte picături, uitate, ţes
crâmpee, la taifac cu simplitatea...

poezie de Iurie Osoianu (18 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O iubită de nădejde [A certain lady]

Pot să-ţi zâmbesc şi capul să-l înclin,
Să sorb cu buze avide ce vorbeşti,
Cu ruj înmiresmat să-mi dau din plin,
Să-ţi mângâi fruntea aşa cum îţi doreşti.
Iar când îmi spui de fostele iubiri,
O, pot să râd cu ochiul viu şi clar.
Şi râzi şi tu, cu fală în priviri,
Dar inima că-mi plânge n-ai habar.
Îmi joc prea bine rolul, căci tu crezi
Că-s veselă ca primii zori de zi,
Dar sufletul că mi-l împovărezi
Tu nu vei ştii.

O, pot să râd, s-ascult când ne întâlnim
Noi aventuri de care-mi povesteşti,
De doamne indecente să vorbim,
De mâini experte, şoapte pitoreşti.
Şi mulţumit vei fi, şi iar şi iar
O altă saga o să-mi spui pe şleau.
Aşa mă vrei – fidelă, cu mult har,
Nu vezi că-n noapte ochii treji îmi stau.
Şi când spre lucruri noi te simţi chemat,
Iubite, pot să-ţi dau săruturi mii...
Dar prin ce trec atunci când eşti plecat,
Tu nu vei ştii.

poezie de Dorothy Parker, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua mea

Bucurii mărunte şi urări...
Pe obraji săruturi înfloresc...
Vin prieteni dragi de sărbători...
Mulţi, formal, îmi spun cât mă iubesc.

Ce-mi doresc?! Ca bunul Dummnezeu
Să-mi dea mulţumire sufletească,
Suflet nobil – candelă aprinsă
Şi prinos de faptă-mpărătească.

Pace pentru tot acest popor
Neîngenunchiat şi păcătos!
Drumul vieţii nu-mi fie uşor!
Dar în suflet fie-mi luminos...

Vreau umbrind la crucea lui Hristos,
Să sorb stropi din sângele iertării
Şi mai vreau să-mi fie de folos
Caldul legământ al împăcării.

Vreau să gust din mustul amărui
Azi, al neputinţei pământeşti,
Ca în veşnicie să mă sui,
Tot mai sus, pe culmile cereşti.

Vreau să simt din greul celor mulţi,
Frig şi foame, sete şi dureri
Alergând prin secetă desculţi,
Liberi spre divine mângâieri...

Vreau să las genunchiul mai apoi
În mătănii şi în rugi fierbinţi,
Căci când nimeni nu mai e cu noi,
Doar Tu, Doamne, vii şi ne alinţi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin dragoste

Prin dragoste tot ce-i amar se va îndulci,
Prin dragoste tot ce-i cupru va fi aur.
Prin dragoste toate poşircile se vor transforma în cel mai pur vin,
Prin dragoste toată durerea se va schimba în leac.
Prin dragoste cel mort va fi iar în viaţă.
Prin dragoste regele se va preschimba în sclav.

poezie clasică de Rumi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte târfe

Mă întorc şi reîntorc
Pânze de păianjăn torc,
Împletindu-mi hamac
Tristeţi să vin de hac.

Dar el se răsuceşte
În cocon înlănţuieşte..
Şi condeiul spintecă
În bisturiu crud lunecă.

Căci ea sfânta poezie
E singura perfuzie..
Ce-mi închide rana
Şi călimara cana,

Ce ostoieşte setea
Când mă arde pecetea,
De poet printre bârfe
Şi cuvintele târfe...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am căutat

Te-am căutat prin paturi ademenitoare
Crezând c-am să te pot uita uşor
Dar cum să poată un altul, oarecare
Să îmi aline nesfârşitul dor?

Te-am căutat în alţii câteodată
Crezând c-am să te pot înlocui
Dar nu pot toţi bărbaţii laolaltă
Să mă iubească, cum doar tu mă poţi iubi!

Te-am căutat în fiecare noapte
Şi-apoi în fiecare răsărit...
Te-am căutat în strigăte şi-n şoapte
Dar nicăieri şi-n nimeni nu te-am mai găsit!

poezie de Irina Binder din Fluturi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caravanserai

Am traversat nisipurile
prin oaze mi-am aşternut poemele şi iubirile
prin DUMNEZEU mi-au înverzit binecuvântatele insule

Eu nu călătoresc prin lumea asta
ci prin constelaţii divine
mi-am petrecut ultimele vieţi
iubindu-mă cu duhurile nisipurilor
lăsându-mi sângele prin temple de aur
colecţionând idoli, înălţând castele
să-mi adăpostesc propriile vise

Deasupra mea bântuie amorurile
cu aripi de ulii
prădându-mă, hrănindu-se din mine cu lăcomie
trupul meu e o adevărată Agora
unde prinţii poposesc la lăsarea serii
şi mai pun câte-o cărămidă
pe Altarul Soarelui

Mereu între două lumi
trec prin viaţă
în caleaşca de aur a faraonului
nu vreau să ştiu
unde se termină realul
şi unde-ncepe mirajul

poezie de Alina Beatrice Chesca (30 septembrie 2010)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt pentru libertatea conştiinţei în sensul ei cel mai nobil, larg şi înalt. Dar nu pot acorda libertatea conştiinţei Papei şi adepţilor lui, papiştii, atâta timp cât îmi spun, prin toate conciliile, toţi teologii şi toate legile lor canonice că conştiinţa lor le ordonă să-mi ardă soţia, să-mi stranguleze copiii şi să-mi taie gâtul când găsesc ocazia.

citat clasic din Abraham Lincoln
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare mamei

Sunt mulţumit mamă,
nu-mi trebuie nimic.
Am doar o rană
în piept
ce-mi sângerează
necontenit.
Încolo sunt sănătos.

Aici am copacii mei
aici am izvorul
dar mai ales ştergarul înrâurit
cu care-mi zvânt lacrimile
când adeseori visez.

Am un Eminescu,
un Creangă
şi-un Blaga
cu care mai pot vieţui
în "acasa" mea!

Mai am un Dumnezeu
deasupra şi în mine.
Şi-n cuvintele Lui
îmi înţeleg spirtualitatea.

Aici am sufletul
aici am iarba
aici îmi este coloana
aici îmi este infinitul.

Toate astea sunt lângă inimă
în odihnă
şi înţelepciune
cu întreaga dragoste
a vieţii eterne...
Sunt mulţumit, mamăă!

poezie de Nicu Petria din ziarul "Oltul" din Slatina (18 noiembrie 2010)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciorna

aici e timpul în care lumea
a încetat să bată
mai bate doar o toacă
e linişte în eterna şi fascinanta cetate
lugubră cetate
la porţi nimeni nu bate
sunt singur în cetate
oprit în plecare, venirea lipsea
pe buze de gânduri
mă rog a chemare
bat clopote iarăşi
şi nimeni pe aici nu trecea
uitarea a rămas a lungă aşteptare
azi nu mai am cale
de venit, de plecat
poate eu sunt eternul damnat
s-a întunecat, în mine, în jur
am stins ţigara în lacrima umedă
prelinsă din ochii arşi ai unui înger căzut pe pământ
flăcări în cer, flăcări în noi
noi, mai suntem oare noi...
să plouă, să plouă
să stingă durerea ce ţipă
prin colţuri uitate de lume
pânze de păienjeni, rupte
mai cade o frunză, mai trece un timp
cad şi toate, cad de toate
peste lumea asta mare-mare
încărcată de păcate
multe, toate...
pe un pat
un trup, o rană şi o mână atârnată
poartă o pană şi un gând
pe o ciornă aruncată

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al şaptelea râu

există şase râuri care separă
infernul de lumea viilor
şi un al şaptelea râu
care-mi izvorăşte de sub tălpi
şi mă poartă spre lumea veşnică
a lucidităţii creatoare
dar râul acesta se întoarce
uneori în amonte
îmi gâdilă uşor tălpile
cât să le ridic
apoi, ca un prestidigitator
îmi intră pe sub piele
şi circulă pe acelaşi drum cu sângele
îmi intră prin creier
prin inimă şi prin plămâni
pentru o clipă se opreşte
lângă sufletul meu trist
ca o salcie plângătoare
şi oftează

poezie de Ionuţ Caragea din Umbră lucidă (aprilie 2016)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hibernală

Se-aşază pe case zăpezile reci,
iar vântul se-aude prin horn de afară,
lipită de mine îmi spui c-o să pleci
cu trenul ce încă aşteaptă în gară.
Dar dorul de mine te ţine pe loc,
îti sorb de pe buze licori de bacantă,
tăciunii, cu flăcări urcate din foc,
pictează-n tavan o hartă şocantă.

Văd râuri albastre prin văi de oţel
ajunse din hăuri de timp nevăzute,
niciunul ca altul nu curge la fel,
dar toate prin noi cu miraje pierdute.
Ajunge din gară un ultim semnal,
e trenul fantastic plecat fără tine –
ne lasă în urmă un vis hibernal
cu sfântă lumină curgând prin destine.

Rămâne doar gândul în trenul bizar,
te simt lângă mine acum împăcată,
cuvintele spuse îmi par în zadar,
mai strânge-mă-n braţe încă o dată!

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, ediţia din 17.02.2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin lentilele tale oamenii capătă forme cuminţi

dumnezeieşti
neîncepute
chiar
ca fructele date în pârg
uneori taci să nu le zdrobeşti culoarea
cu un cuvânt
poate că greşeşti
sau poate că nu
şi eu te ispitesc
aruncându-ţi în minte gânduri
despre care nu aveai habar

m-aş bucura să tresari când versurile astea
vor trece prin lentilele tale
ca mărgelele prin firul subţire
sau ca stropii de apă pe buzele arse
dar nu se va întâmpla nimic
nici măcar o aşteptare
nu aştept
nici măcar o tăcere

prin lentilele tale oamenii capătă forme cuminţi
dumnezeieşti
eu nu
eu nimic
nu pot să fiu începutul zdravăn
în care ne simţeam
minunat

şi nici soldatul ucis
eu nu
eu nimic

m-aş bucura să te rogi pentru mine măcar
în miezul nopţii

când îmi strâng neputinţa în cercul de foc
şi visez că tinereţea ta
mă frământă mai mult
decât o poezie nescrisă

prin lentilele tale oamenii nu au nimic în comun
cu iluziile
sunt cuminţi
eu nu
eu nimic

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om şi deltă

E gol, din nou, vintirul. Mâna-i rece
încearcă să îl tragă. E prea greu!
Se simte părăsit de Dumnezeu
şi de noroc, iar timpul... timpul trece.

Mai are unul şi-i departe satul.
De când s-a luminat, a căutat
prin toate câte-au fost. A colindat,
în balta lui, de-a lungul şi de-a latul.

Ce-a fost, a fost demult şi nu mai este,
iar ce mai este-acum nu-i de-ajuns,
dar poate-n locul lui cel vechi, ascuns,
o fi ceva şi-n vremurile-aceste.

Îndreaptă lotca, ghionderul se-nfige
în mâlul gros şi negru din afund,
iar amintiri prin gânduri îi pătrund
şi caută voinţa să-i instige.

E mult de-atunci, la început de viaţă,
copil lipsit de griji ce hoinărea
prin apele din delta ce-i părea
o junglă deasă, plină de verdeaţă.

Era o curte-a lui, era şi raiul
în care se născuse. Îl ştia.
Era un loc de joacă ce-i dădea
atât cât trebuia să-şi ducă traiul.

Iar peştele... Era atâta peşte
încât îşi alegeau de prin vintir
doar ce voiau. Era un fel de bir
luat naturii simplu, bărbăteşte.

A fost demult. Acum e sărăcie.
Pe masa lui, un peşte-acum e rar.
Încearcă, dar încearcă în zadar
să prindă,-n primăvară, o scrumbie.

"Ia să vedem!". Ridică, scurt, de plasă
şi-l vede. "Vai, săracul cufundac!
Ce-ai căutat aici, la fund de lac?
Nu ştii că soarta-i, uneori, câinoasă?"

L-a desfăcut şi, chiar atunci, în mână,
o aripă, încet, a tremurat,
apoi, de-o palmă aspră mângâiat,
s-a scurs, uşor, spre delta cea română.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar tu...

..
Prin nori de fum pluteam în van
Şi neştiindu-mi clar, menirea,
Eram nebun, eram profan,
Dar tu m-ai învăţat iubirea.
...
Simţind că traiul e-n zadar,
Zdrobit de cenuşii nuanţe,
Credeam că-ncet o să dispar,
Dar tu mi-ai dăruit speranţe.
...
Spre cer am ridicat privirea,
Chemat de bunul Dumnezeu,
Spre EL mi-am îndreptat iubirea,
Dar tu mă vei iubi mereu.
...
Presat de timpul meu inert,
Jucându-mă cu vagi cuvinte,
Eram tentat să te mai cert,
Dar tu erai mereu cuminte.
...
Învăluit de gănduri rele,
Împins de mistuiri divine,
Am căutat să fug la stele,
Dar tu ai fost mereu cu mine.
...
Purtat pe-a vântului aripă,
Făcând ca dorul să mă-mbete,
Trecut-am peste ani, în pripă,
Dar tu mă faci să am regrete.
...
Când mă scăldam în tulburi ape,
Căzut în plumburiu abis,
Eu mai speram să-mi fii aproape,
Dar tu nu eşti.... eşti doar un vis.

poezie de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ODE...

Ode, imne, elegii
Eu le scriu doar pentru tine
Când sunt orele târzii,
Dar mă simt aşa de bine.

Gândul liber îmi aleargă,
Peste-ntinsele câmpii
Peste toată lumea largă,
Se cufundă-n reverii.

Adun în suflet amintiri
Prinse din viaţa-mi toată,
Pozele cu trandafiri,
Prin gândire îmi dau roată.

Tu te-ai instalat în mine,
Şi n-aş vrea să te mai scot,
Cu privirile-ţi divine,
Tu eşti universu-mi tot.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din hăuri de clepsidre

Adeseori ni-i clipa cam perfidă
Şi cu oprobriu sec îi denigrăm cadenţa
Prin versuri invertite-n aguridă:
Să nu ne mai rănească existenţa!

Ea poate fi pasabilă în toate
Inextricabilă şi chiar şi furibundă,
De eşti efeb ori dulcinee, poate,
Din urmă clipa vrea să mi te-ajungă.

De spaima ei devii efeminatul
Care în mâlul nemilos nu şti-va-înotul
Sau poate că escaladezi înaltul
Şi invincibil tu vei fi-ntru-totul!

Decât să-i rabzi înlăcrimat cinismul
Şi, ispitit precum un rob, să-i porţi pecetea
Mai bine luptă! Fii desăvârşitul
Ce cu un zâmbet nu-i va fi perechea!

Sau... pleacă tu, crâmpeie nemiloasă,
În hăuri de clepsidre, în luntrea lui Charon!
Nu mai risca destine! Du-te-acasă,
Învaţă ce-i un OM pe râul Acheron!

Dar nu-ţi lua simbriile cu tine,
Ca pentru- un singur veac să-ngheţe Infinitul!
Măcar atât să ştiu: de-i rău, de-i bine
Ca în repaus să-mi aştept sfârşitul...

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertate în singurătate

Îmi place uneori, chiar de m-apasă
şi-n braţe reci de ziduri viaţa-mi strânge,
îmi place căci din gânduri mai înfrânge
când ea, singurătatea, mi-e aleasă.

Îmi dă un sentiment de siguranţă,
de linişte în clipa de visare,
mi-aduce începuturi de uitare
şi îmi ascunde ultima speranţă

Îmi place, dar nu azi şi... cât mai rar;
singurătăţii nu mă dau în zile
când gândurile-mi zboară spre idile,

sau când iubirea-mi cere ca, măcar,
cu gesturi măsurate, dar febrile,
doar libertăţii să mă dau în dar.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul şi distanţele pot stinge doar o dragoste superficială, dar o dragoste adevărată e şi mai întărită prin ele.

citat clasic din Richard Wurmbrand
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!