Filozoful Blagomirea

Filozoful Blagomirea ţine-n mână adevărul,
Şi de-aceea se munceşte a seca tot călimărul
Şi-a schimba cerneala neagră într-un foc aprins defraze,
Care-n veci de veci să deie întunericului raze

Şi să lumineze mintea robilor şi celor şchiopi,
Osândiţi să rătăcească sau mereu să dea în gropi.

Cât mult bine poate face cu-un nimica Blagomirea!
Dac-ar şti ce o aşteaptă, negreşit că omenirea
Ar veni la Blagomirea implorându-i să consume,
În hârtie şi cerneală, cât de mult, oricâte sume.
Numai să-i arate-ntregul adevăr adevărat,
După care pân-acuma ea-n deşert a alergat.

Făr-această rugăminte, Blagomirea-ntr-una scrise,
Până când – vai, ţării noastre! – ochii-i pe vecie-nchise...

Multe-s operele sale, cam vreo sută de volume
Despre legile eterne şi stăpâne peste lume,
Dar cuprinsul lor e simplu: Blagomirea s-a muncit
Ca să spuie"Tot e totul" şi sărmanul a murit...

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mintea noastră funcţionează prin crearea de convingeri. Adică îşi repetă un gând de suficiente ori până când crede că acea convingere este un adevăr, însă nu există adevăr absolut pe care omul să îl poată deţine. Adevărul de ieri nu mai este adevărul de azi. Exemplu – pământul e rotund. Sau "te iubesc şi fac orice pentru tine". Era adevărat ieri, dar azi poate nu mai e adevărat. Apoi, cam orice adevăr care este dovedit ca fiind adevăr, de obicei opusul lui este la fel de adevărat. De exemplu, dacă te îngraşi prea mult poţi să mori. Dar şi opusul, dacă slăbeşti prea mult, poţi să mori, este la fel de adevărat. Rezultatele noastre în viaţă sunt date de convingerile noastre iar convingerile ne creează realitatea.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eterna pace

Viaţa noastră e viaţa spumei
Şi totuşi, de-ar seca din fundu-i marea,
O altă mare-ar face lacrimi lumei.

Precum uitarea-i a durerii moarte
Astfel şi moartea e uitarea vieţii
Spre-a răsăsri din nou la altă soarte.

Da, e-o dorinţă mare, fără nume,
Pe care-n tot adâncul o cuprinde
Bătrânul haos, născător de lume.

Atâtea lumi care rotesc în haos
Cu zborul lor măsurător de vreme,
În veci pe cale, neaflând repaos.

Astfel tot trec, ca şi un roi ce trece,
Şi-n a lor fugă fierb şi se-nfierbântă,
Plutind în veci prin universul rece.

Astfel e timpul, care lung străbate
Prin mii de veacuri, stăpânind în silă,
Născând şi ucizând în lume toate.

Astfel e spaţiul fără fund şi fine,
Iar din încrucişarea - amundurora,
Născând mişcare, s-au născut lumine.

Căci timpu-i tatăl, iar genunea-i muma,
Iar fiul e mişcarea, e amorul,
E foc aprins ce arde pân-acuma.

Astfel rotind se-nvârt în jur de soare,
Pe când el însuşi cu ele împreună
O altă clină-n veci o să coboare.

Din trei mişcări mişcarea lor se-adună,
Cu toţi în jos, toţi împrejur de sine,
Toţi împrejurul altor fac cunună.

Şi-astfel din noapte s-a-nchegat lumine,
Căci prin mişcare s-au aprins cu toate,
Prin neodihnă ceru-ntreg se ţine.

Şi cine ştii când ceasul lor va bate
Şi cele trei inele s-or desface
Din a mişcării sfântă trinitate.

Şi peste toţi s-o-ntinde – eterna pace.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1882)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mult se-ndreptăţeşte omul...

Ce mult se-ndreptăţeşte omul că n-a ucis şi n-a furat
Că n-a aprins la nimeni casa, că strâmb spre nimeni n-a jurat
Că n-a nedreptăţit pe nimeni luând ce nu era al lui.
Oricând s-ar măsura cu alţii, ca el pe lume nimeni nu-i.
Se poate n-a ucis cu parul, se poate n-a furat comori,
Dar cu cuvântul şi cu ura el n-a ucis, de-atâtea ori?
Se poate n-a prădat avutul cel pământesc al nimănui,
Dar n-a furat el de la Domnul când dezbina lucrarea Lui?

Se poate n-a făcut păcate cum face orice vinovat
Dar când putea să facă-un bine şi nu-l făcea, n-a fost păcat?
Când el vedea că alţii sufăr bolnavi şi singuri şi trecea
Şi-ar fi putut să facă-un bine dar n-a făcut, el ce făcea?

Când va veni Hristos în slavă la judecata Lui
Atunci nu de păcate-o să ne-ntrebe, ci de-ale dragostei porunci
Nu pentru rele-o să ne-alunge, ci pentru binele ştiut
Putând la semeni a le face, dar noi trecând, nu l-am făcut.

O, nu te-ndreptăţi pe tine că n-ai aprins şi n-ai furat
Că este decât toate-acestea un mai amar şi greu păcat:
Acela de-a nu face bine când ştii şi poţi trăind mereu
Mulţi credincioşi o să-i alunge, pentru acesta, Dumnezeu.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au trecut

Au trecut ca norii anii
Vremea i-a mânat spre munţi
Peste tâmple cern castanii
Floarea perilor cărunţi.
Tot mai mult rămâne-n urmă
Şi-nainte mai puţin,
Prin a lumii nouă turmă
Eşti strein, tot mai strein..

Cei porniţi cu tine-odată
Pe-al vieţii drum, s-au dus,
Tu cu zarea-nsingurată
Lâncezeşti dup-un apus.

- Tot nu vezi nimicnicia
Celor după care alergi?
Tot nu crezi în veşnicia
Locului spre care mergi?

- Dacă este după moarte
Viaţa-n care n-ai crezut,
Ce vei face-a veci departe
Şi pe veci de veci pierdut?

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi a murit un marinar

E bătrân de-acum, de pe capul alb
Părul a-nceput să-i cadă;
Stă-n preajma Clubului Naval
Depănând poveşti din zilele de altădată.

Despre un război în care a luptat
Şi despre faptele de demult de arme;
Camarazii lui, în isprăvile istorisite,
Stau sub semnul unei glorioase karme.

Deşi pentru vecini poveştile
Au devenit un bun motiv de glume,
Toţi foştii coechipieri îl ascultau –
Ei ştiau despre ce vorbeşte-anume.

Nu-i vom mai auzi poveştile de-acum,
Prietenul nostru a trecut ultimul hotar,
Iar lumea parcă-i oleacă mai săracă –
Pentru că astăzi a murit un marinar.

El a fost doar un simplu marinar,
Din rândul celor deja tot mai puţini. Un gând
Ar trebui să ne petreacă: s-ar putea s-avem
Nevoie iarăşi de-astfel de oameni în curând.

Pentru c-atunci când ţara e-n necaz aflăm
La ce-s folositori marinarii atât de mult,
Treaba lor e să-nlăture mizeriile pe care
Nu ei, ci alţii le-au făcut.

Dacă nu-l putem onora, viu printre noi,
Cât ne poate-auzi vorbele bune,
Măcar să-i aducem un pios omagiu
După ce-a părăsit această lume.

Poate câteva rânduri scrise
Cu litere micuţe-ntr-un ziar,
Amintind că cineva-n lume plânge –
Pentru că astăzi a murit un marinar.

poezie de Autor necunoscut, SUA, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: De fapt, de când eşti aici, în navă?
Lia: De duminică dimineaţa, Luci.
Lucian: Regret cele petrecute... N-aş fi vrut să mă vezi în halul ăla.
Lia: Lasă, Luci... N-are importanţă! Totuşi, nu trebuia să le spui colegilor noştri totul, nu era nevoie să te umileşti singur faţă de ei; eu am tot încercat de vreo câteva ori să te opresc. De ce ai făcut-o?
Lucian: Aşa mi s-a părut mie corect.
Lia: Cum?! Să te înjoseşti în faţa lor?
Lucian: Să mă umilesc?! Nu, asta am făcut-o atunci când m-am îmbătat, din inconştienţă... Acum, doar spunându-le adevărul, nu cred că prin asta m-aş fi înjosit cu ceva. Adevărul e adevăr; până la urmă tot s-ar fi aflat, ar fi ieşit la iveală, ar fi fost imposibil altfel, deci, era mult mai bine să-l dezvălui direct, chiar eu. Aşa e corect.
Lia: Ce crezi c-ai câştigat prin asta?
Lucian: Nimic. Nici nu urmăream vreun câştig... Poate doar că am dovedit că sunt într-adevăr sincer, aşa cum am afirmat întotdeauna. După părerea mea, aşa-i mai bine; fără secrete! Colegii mei aveau dreptul să afle ce s-a întâmplat în realitate.
Lia: Nu ştiu dacă într-adevăr a fost bine, însă presupun că ţi-a trebuit mult curaj pentru a recunoaşte acest adevăr, care nu te favorizează deloc.
Lucian: Mă favorizează sau nu, este adevărul; nu-l pot schimba în favoarea mea.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hoţul despre poliţişti

Ştiu, pe urma mea sunt zeci,
Mă filează mult şi bine...
Nu m-or prinde-n veci de veci
Dacă nu-s mai hoţi ca mine.

epigramă de Angela Chiuaru din ziarul "Viaţa Buzăului" (2 iulie 2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai Eminescu

Eminescu a fost un geniu
Şi avere ne-a lăsat.
N-a stăpânit un Imperiu,
Dar era foarte bogat.

Operele consacrate
Sunt ale sale bogăţii.
În veci nu vor fi uitate
Frumoasele poezii.

"Luceafărul", "Lacul", "O rămâi",
"Ce te legeni", "Oricâte stele",
"Revedere", "Scrisoarea I",
"Adio", "Somnoroase păsărele".

În 1850 s-a născut
Luceafărul poeziei româneşti
Şi-n Moldova a crescut
La Botoşani şi Ipoteşti.

Creangă, prieten adevărat.
Alături mereu de Eminescu
Pe el nu l-a trădat
Cum a făcut Maiorescu.

O singură femeie a iubit
Scrisori de dragoste îi trimitea.
Şi-n acelaşi an ei au murit
Veronica Micle se numea.

În 1889, Luceafărul s-a stins,
Dar pe Cer s-a ridicat...
De boală fusese învins,
Din aceasta lume a plecat.

El e poetul cel mai apreciat
Românii şi-acum îl iubesc.
De noi nu a fost uitat,
Mulţi poeziile îi citesc.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (30 martie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Doamne, dă-mi cerneală să scriu!
Să nu-mi mai fie aşa de grea
tăcerea

cu cerneala din ochii iubitului
am scris mult
dar mereu găseam colile albe
dimineţa

cerneala din ochii mamei
nu intră în stiloul meu

cerneala cerului de noapte
nu m-am îndurat s-o fur stelelor
şi totuşi Dumnezeu mi-a ascultat
rugăciunea
şi mi-a trimis în loc de cerneală,
lacrimi, să tot scriu...

poezie de Anca Elisei
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăminte pentru fiul meu

Când va trece timpul, cu bune sau rele,
Şi tu vei ajunge ca un mare zeu
Zburând toată ziua numai printre stele,
Să cauţi pe-acolo şi sufletul meu.

Şi să iei cu tine în a ta rachetă
Când vei sta la manşă pe fotolii moi
Ca o amintire, poate desuetă,
Poza aceea-n care suntem doar noi doi.

Iar când ai răgazul, ia-o mai aproape,
Şi priveşte-mi ochii care au murit,
Ca atunci cu lacrimi calde pe sub pleoape,
Să-ţi aduci aminte ce mult te-am iubit.

Însă am speranţa că te vei întoarce
Într-o zi senină iarăşi pe Pământ
Ca să vii la mine, aşa cum se face,
Şi să-mi pui o floare albă pe mormânt.

Şi după aceea, bată-te norocul,
Am o rugăminte şi ia bine seama
Du-te în grabă acasă şi alină-mi focul
Şi în lipsa mea, ai grijă de mama.

poezie de Octavian Cocoş (30 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

În veci...

Voi "preamăriţilor"poeţi
Niciodată să nu uitaţi
Eu un simplu menestrel
Scriu de abia de un punct de secol
Şi deja vă şi inspiraţi!
Căci mintea nu o mai lucraţi
Şi din suflet aţi uitat să daţi..
Va veni şi aceea zi când miraţi
Cu gurele de călimari căscaţi
La zborul meu o să vă uitaţi
Fiindcă cu penele altuia
În veci nu o să zburaţi

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai am un singur dor

Mai am un singur dor,
Dorul acestui grai,
Visul românilor,
Renască Mihai
Din somnul lui divin.
Chiar sfânta poezie
Ar vrea să reînvie
Sub cerul ei senin.
Or flututa flamuri,
Rime ce nemuriră,
Fiu şi-l însuşiră
Din lume zece neamuri.

Reînvierea lui
O lume va cânta,
Statuile poetului
În loc nu vor mai sta.
Îl oglindesc pe veci
Izvoarele într-una,
Lumineze Luna
A sale poteci.
Pătrunză-ne versul,
Prefacă-ne-n cuvânt.
Coboară pe pământ,
Prin El, Universul.

Murim noi pribegi
"La marginea mării",
Dorul său, în veci,
Este dorul ţării.
Spre cer noi când privim
Luceafăr cum răsai,
Că seamăn tu nu ai
Prin Tine nemurim.
Pe cer când te arăţi,
Şoptim acelaşi cânt:
Coboară pe pământ
Din singurătate-ţi.

poezie de Corneliu Calciu
Adăugat de Corneliu Calciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că drumul nostru se va intersecta mereu, repetat, cu unele poteci, pentru că nu se poate altfel. Sau poate pentru că, la un moment dat şi într-un anume colţ de lume, s-a creat o legătură între două suflete care trece peste kilometri şi timp (asta e explicaţia care îmi convine cel mai mult, ar fi frumos să se întâmple cu adevărat aşa). Poate suntem jucăriile descentrate ale destinului sau poate unele lucruri nu se termină cu adevărat niciodată, doar iau o pauză din când în când.

Anda Docea în Camere de hotel (aprilie 2015)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ipingescu: Nu se ia după toate, jupân Dumitrache; după cum e şi femeia: dacă trage la ei cu coada ochiului şi face fasoane, vezi bine! bagabonţii atât aşteaptă.

replici celebre din piesa de teatru O noapte furtunoasă, scenariu de Ion Luca Caragiale (1878)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăminte

- Te rog să–mi dai vreo două mii!
- Bine, dar până când îţi trebuiesc?
- Doamne, dar cât de curios poţi fi,
Dă-mii până când... nu te pocnesc.

epigramă de Paul Constantin (16 mai 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna

Negreşit că, sus în ceruri
Soarele fiind aprins,
Nu se simte frigul, gerul
Care astăzi ne-a coprins.

Negreşit! focul din soare
Nu-l plăteşte Dumnezeu,
Însă noi plătim, sârmanii,
Lemne şi cărbuni mereu.

Doamne, de-ai veni-ntr-o noapte
Pe pământul îngheţat
Ca să vezi cât e de jalnic
Să tot tremuri nencetat.

Tu, care-ţi iubeşti făptura,
N-ai mai zice un cuvânt
Şi-ai opri crivăţul aspru
Să mai sufle pe pământ!

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Aşa cum..."

la începuturi sentimentele ardeau
aşa cum numai sentimentele pot arde
în foc de artificiu şi petarde
ca un cuvânt primar, rostit pe şleau

apoi în avalanşe de cuvinte
aşa cum numai avalanşe curg în cale
sorbind în sine când un deal când vale
am modelat o dragoste. Fierbinte

din colb stelar şi raze lungi şi reci
aşa cum poate fi doar dragostea curată
fierbintea dragoste în spaţiu dizolvată
am ataşat-o epitetului-de veci

şi ne-am pornit prin lume amândoi
aşa cum pot porni doar suflete senine
şi împletite-n aliaj de ştofe fine
cu coarde lungi din inima din noi

s-au stins şi rugurile noastre într-o zi
aşa cum doar un tot întreg se poate stinge
când peste toate veşnicia ninge
şi-n lume nu mai e la ce trăi

ceva încă mocneşte, face fum
în tine mai mocneşte un tăciune
şi apelează când la raţiunie
când la inconştientul: "aşa cum..."

poezie de Iurie Osoianu (18 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu crezi niciodată biografiile. Dacă sunt scrise de duşmani, ele nu arată omul aşa cum a fost el, ci doar ce duşmănie, ce invidie şi ce gelozie au văzut în el. Dacă sunt scrise de admiratori, ele vor ilustra mai degrabă ce inimă nobilă are autorul şi ce mult s-a străduit el să ornamenteze subiectul cărţii sale cu podoabele propriilor lui virtuţi. Cât despre biografii "obiective", care redau istoria cu o exactitate pedantă, presărate cu doze sărăcăcioase de laudă sau critică, nu-ţi pierde vremea cu ele. Sunt plicticoase şi nu sunt bune de nimic. Adevărul este "adevărat" numai atunci când este spus cu pasiune.

citat celebru din Richard Wurmbrand
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire Transatlantică

motto:

"În iubire se simte mai mult decât e nevoie, se suferă mai mult decât se cugetă, se visează mai mult decât se trăieşte."
(Octavian Paler)

Pe malul Mării Negre într-o seară
doi tineri se plimbau cu pas încet,
ea-n alb ca o mireasă prima oară
iar el de negru în mână c-un buchet.

- Îţi jur iubito dragoste eternă!
E marea-aceasta martor ideal,
că te-oi iubi până la moarte
şi mai departe până la final.

- Nu te jura, căci suntem încă tineri -
răspunse juna - c-un surâs stingher.
Şi mai e drum până la moarte,
iar viaţa noastră-i toată un mister.

Mai am un pic de facultate
şi dacă dă Domnul, într-o zi
voi merge în America, departe
să-mi împlinesc visul - de mi-o fi!

Trecură multe nopţi şi zile
de când eroii noştri nu s-au mai văzut
el aşteptând scrisori de la o fată
iar ea departe c-un dor necunoscut.

De-atunci se sparseră de coaste
mai multe valuri decât umbre,
în tot cuprinsul din visare
pe mări, şi-oceanele lugubre.

Pe-o plajă de la Atlantic într-o seară
doi tineri se plimbau cu pas încet,
ea-n alb ca o mireasă prima oară
iar el de negru în mână c-un buchet.

- O John, ce vis avu-i aseară
mă prefăceam în nimfă peste nori
o stafie mă chema-ntre valuri
în marea asta plină de culori.

Te rog s-aştepţi încă o noapte
şi vei avea ce ţi-ai dorit,
în seara asta mintea mea nu poate
iar gândul meu e-un chin nemărginit.

Şi mai trecu o noapte lungă peste ape
în şoaptele oceanului pribeag
spre dimineaţă au găsit pe plajă
o barcă goală fără de catarg.

Iar lângă ea îmbrăţişaţi cu alge
şi mângâiaţi de briza cea din zori
doi tineri se ţineau de mână
înconjuraţi de apă şi de flori.

Povestea lor este-o poveste tristă
dar de iubire nu se vindecă defel;
ea ne arată că dragostea există
şi-a lor iubire încă mai rezistă,

Erau: Casandra şi cu Daniel!

poezie de Dănuţ Cepoi din Versuri din volumul "Picături de memorie" 2019, 2020, Editura Armonii Culturale, Adjud
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragobetele epigramiştilor

Cum facem epigramei fală,
În ziua asta specială
Propun iubirile constante:
În rime, ritmuri şi în poante.

Îi dau lui Gârda-ntâietate,
Că e băiat cu facultate
Şi i-a băgat pe mulţi în draci
Că se agaţă prin copaci.
Îşi ţese, ca păianjen, pânză,
Dar mult mai sus îl văd pe Frunză
Cum îl întreabă-ncet, cu milă:
,, Să-ţi dau un gram de clorofilă,
O poantă mică, Guguştiuc
Sau vrei citate din Gagniuc,
Muşcate de la Sir Hanganu,
Piftie de la M. Dobreanu?
Un corn cu lapte-ţi dă Janet,
Că tot luptaţi pe internet
Şi vă-mbinaţi, cu dor şi chin,
Cu Violetta, Valentin
Sau alţi frumoşi epigramişti
Ori cititorii feisbucişti.''

Al doilea ce m-a pus pe gânduri,
Şi-ar merita vreo două rânduri,
E Larco, moldovean cu stil,
Ce-aprinde-al poantelor fitil,
Dar e băiat de nota zece,
Mereu, la premii, mă întrece,
Şi-aduce după el tot neamu'
C-aşa e-n lume moldoveanu',
Îi ţine-n dreapta pe amici
Şi nu-ndrăzndeşti nimic să-i zici
Că te apucă-n grabă criza
Căci vin şi Bâlici şi Diviza
Şi Haivas, Deutsch şi Bujeniţă,
Elena ca o garofiţă
Şi toată floarea cea vestită,
A epigramei dinamită
Să v-o arunce-n poante fine,
Să vă simţiţi nespus de bine.
Eu aş mai scrie, negreşit,
De Todo, Vali, şi-nsfârşit
De Cătălina, dar evit
Să fac glumiţe de-alea seci,
Că nu mai văd vreo poză-n veci!
Şi voi posta acum trăsnaia
Ca să aprindem iar văpaia,
Dar nu pot arunca torpila,
Că nu-i Rotaru cu ştampila
Şi totul trebui' aprobat,
C-aşa-i cu secretariat,
În rest, să vă iubiţi cu sete
Încât să ştiţi că-i Dragobete!

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!