Amicului meu Gion

Marea cu talazurile
Lumea cu necazurile!

sau

La mer avec ses vagues
Le monde avec ses blagues!

Ei, da, Gion!... Academia
este oarbă ca toţi orbii...
Declarămu-ne-mpotrivă-i
şi strigăm urbi et orbi,
Că ctitoriceasca ţâfnă
îi dă brânci p-un povârniş,
Care-o duce drept la baie...
E un fel de va t' fair' fiche,
Ce se face cu-atât brio,
cu-acel sans-gen', ma parole:
Cum un Kubelik ar face-o
pizzicând coarda de sol,
Cum pe piano mica Cionca,
acest genial copil,
Cu drăguţele-i mânuţe,
ar obţine-un triplu tril...
Dar, pe sfânta pomenire-a
reposatului blajin!
Pe-a lui clasică-adiată
de blagocestiv creştin!
— Înţelege fiecine
cum e Take-Anastasiu
Ot Tecuciu! — nimeni nu vede
cum-că niente non va piu!
Cum ritos s-ar zice-n limba
lui Alighieri Dante?
Încetaţi nebunul scherzo!
treceţi într-un demn andante,
Sau lasciam' ogni speranza
tocm-acuma-n toiul verii,
Cum s-ar zice-n bella lingua
a lui Dante-Alighieri!
Ctitoriceşte mendre
pot în fine să dea greş,
Ctitorul chiar dacă-i omul
a-şi ciopli de tout bois fleche
Sau ca Bosco, de celebră,
europeană amintire,
S-aibă mii de buzunare
şi -pe plac -c-un sul subţire —
Să-ţi slujească la comandă
— scamatoricesc tertip —
Peste Milcov cum s-ar spune,
din acelaşi singur şip —
Orice fină băutură
bere, vin, rachiu sau bragă...
Dar, per Bacco! spune-mi oare
unde suntem, frate dragă?
Ce comedie-i aceasta?
Bine! ştiu o-academie
E sufficietemante
rimă la scamatorie
Şi-aşa dar şi prin urmare,
pe Minerva şi Apollo!
Ctitorul Mitiţă Bosco-l
vom numi de-acuma-ncolo,
Şi turbaţi aplauda-vom
trucurile-i fel de fel:
Bravo! secretar perpetuu,
eternel! sempiternel!
Şi promit c-o să petrecem
bine... A, dar sapristi:
Domnii mei, nu cumva oare
v-aţi jurat a mă prosti?
Auzi hal de ctitorie?
— ctitorie-boscărie,
Alandala coconara!
halima, nu istorie!
Bietul Dună răposatul,
mare-al vremii caraghios,
Dac-ar mai trăi, Mitiţă
Bosco l-ar lăsa pe jos!
Auzi, xenamoraseală!
Auzi lume! mais pour s. r,
Nu mai e ramolisire
— c'est du cr. tinisme pur!
A! dar imortalii noştri
sunt copilăriţi cu totul!
De s-o apuca Mitiţă
să le cânte cu fagotul,
Mâni, le vine fantezia
să pornească chi lo sa?
O chindie, un macabru
terza-perza hopsasa!
A! mi-ar trebui-nţeposul
stylum al lui Juvenal,
Nu peniţa mea cea boantă
şi condeiul meu banal,
Sau măcar, dacă n-am stylum,
de-aş fi-avut măcar noroc
Să posed şi eu ca Lica
Brânduşel ac de cojoc,
Şi să mursic şi să ustur
imortalele mumii,
Ce cu schepsis şi cu tropos
papă sutele de mii,
Pe când pentr-un biet teatru
— ierte-l Domnul pe-Aristia
Fondatorul! sau mai bine,
nouă, ierte-ne prostia! —
Pe când, zic, pentru teatru,
prăpădit ca vai de el,
Cum am spune vechi-greceşte
hlemande marel to del
Nu putu găsi ministrul
supereminent Haret,
Nici măcar lescaie frântă
în mirificu-i buget,
Ş-asta, când? când, Melpomeno?
când, o Thalie română?
În momentul când Teatrul
se găseşte-n fine-n vână,
Şi când soarta, dup-atâtea
tribulaţii în zadar,
După un ursuz, se-ndură
să-i trimită un veinard,
Pe amicul meu Sihleanu,
pe veselnicul Potan
Noul gheneral dirŹctor...
Ma parol' c'est. patant!
A! dar nu sunt prepuelnic,
nici hapsan maţepestriţe!
Hipersensibilitatea
ramolitei jupâniţe
Ce se cheamă-Academia,
n-aşi voi s-o iritez
Cercetez fără de-a crede
şi crez făr-să cercetez...
Mai la urmă
"frunzuliţă
lobodă..." ce-mi pasă mie
De teatru-comedie,
boscărie-academie?
Ce sunt eu, să lupt cu ghiujii?
un gag. ca Galilei,
Să caz jertfă la prigoană
ad majorem gloriam Dei
Ca să strig e pur şi muove!?
Nu că nu pot je n'veux pas!
Am copii, nevastă, soacră,
sluji şi griji Kai ta lip.;
Sunt micuţ şi slab, n-am slujbe!
struggle for life, amicul meu!
Numărul stultorum nu voi
să-l mai augmentez şi eu;
Să pornesc campanii stranii
cu armure rococo,
Stranii pe cât de bizare
— deci rămân tot statu-quo:
Nu sunt eu nebun, în versuri
lungi de şaisprece silabe
Să contrariez acuma
pasiunea unei babe;
Că-l iubeşte pe Mitiţă
Academia bătrână,
Lasă să-l iubească, dac-a
apucat-o el la mână!
Astfel dar, să nu te superi
că grăbesc a încheia;
E şi vreme; vorba lungă
prea mult spaţiu văd că-mi ia...
Şi-apoi, mi-a fugit şi Muza
— perfida şi insipida —
Scuză-mi, Gion, acest pripelnic
indigest olla podrida!

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva, între pământ şi cer

Undeva, între pământ şi cer
Sufletul meu rătăceşte stingher
Şi se zbate şi încearcă a şti,
Unde mai bine s-ar putea odihni.

S-ar duce în cer, mai bine să-i fie
Durerea s-o uite, cum vântul adie
Dar cum ar putea să lase pământul
Când tot ce iubeşte îi macină gândul

De vorbă eu stau, cu sufletul meu
Încerc să-l ajut, să-l feresc de ce-i rău
Un sfat am să-i dau, pe pământ să mai stea,
Iubirea s-o lase în inima mea

Să o pot împărţi cât încă trăiesc
S-o primească în dar, toţi pe care-i iubesc
Să rămână cu ei după ce voi pleca
Amintire să fiu, eu... şi inima mea!

poezie de Elena Bulancea (10 decembrie 2018)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vom pierde sau vom câştiga

Nu te supăra omule drag mie
De adevărul ce-ţi voi spune ţie
Nu e bine prin spatele meu să le învârteşti
Mai bine toate-n faţă mi le clădeşti.
Să-mi dai siguranţa zilei de mâine
Şi-ţi voi fi alături la rău şi bine
Să mă ţii strâns la pieptul tău
Şi nu arunca cuţitele în spatele meu.
Să mă priveşti aşa cum sunt
Şi-ţi voi asculta şi înţelege orice gând.
Să fie bine şi frumos ca la-nceput,
Dar nu vreau ca dincolo de zări s-aud.
Şi atunci să vezi cum voi lupta,
Vom pierde sau vom caştiga,
Poate fi greu, poate fi uşor
Dar totul vine când ai acelaşi zbor.
Numai succesele să ne pălească
Scopuri şi visele să ni se-mplinească.

poezie de Eugenia Calancea (4 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

Soldatul Ion nu ştie carte,
Că-n satu lui a fost
Cioban la un boier, şi iacă,
Rămas-a omu prost!

De patru luni e în cazarmă,
Şi n-a-nvăţat, nătângul,
Nici cum să meargă, când sergentul
Comandă: "dreptu... stângu..."

Dar lui nu-i pasă! Îl usucă
Un dor nebun de-o fată.
Frumoasă, vere!... ştii, cu ochii
S-o sorbi, bat-o s-o bată!

Şi cum nu poate să-i trimită
O slovă de la el,
Soldatul Ion e trist, săracu,
Nu râde mai de fel.

Când întâlneşte-un om din satu-i
Îl roagă blând: "mă, frate,
Să spui Ileanei... că sunt bine,
Şi... multă sănătate!"

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-mi aparţine?

Şi pană la urmă.. ce-mi aparţine?!
Oare trecut, prezent sau viitor?!
Sau oare e al meu măcar?!
Nu ştiu.. dar nu-mi aparţin mie.
Să fie oare răsăritul? Dar..
Apusul nu mă ştie,
Nici clar de lună nu cunosc.
Dar oare.. ce-mi aparţine?
Iubirile, succesul?
Dar unde-mi sunt?
Căci nu le am.
Nici zâmbetul cel mai sfânt,
Nu-i al meu şi nu-l cunosc.
Dar al meu??? Al meu ce este?
E doar momentul?
Sau nu... e clipa.
E clipa să-mi trăiesc prezentul.

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (28 octombrie 2022)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

În alte sfere

De ce sunt eu pe lume, când toţi suntem la fel?
Aceleaşi fapte bune, acelaşi caracter
Aceleaşi fapte rele, ce nu se mai opresc
De fiecare dată, mă ierţi şi iar greşesc!

Eu sunt la fel ca tine, căci suntem fiinţe vii!
Dar ce se ascunde în mine, tu nu ai cum să ştii!
De mult ne-am îmbrăcat, cu griji şi cu probleme
Cu aceste haine, ce nu ţin cont de vreme.

Vom fi la fel cu toţi, chiar şi după moarte!
Măcar acolo grija, nimeni n-are s-o poarte!
Şi în alte sfere şi într-o lume nouă!
Unde nici nu ninge, unde nici nu plouă!

De găseşti ca mine, îngheţaţi de ger!
Spune-le, te rog! Căci nu suntem de fier!
Şi dacă vor măcar puţin să înţeleagă!
Căci misterul vieţi, nimeni nu-l dezleagă!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

mirare

Îmi arde inima în mine
Cum arde febra lui pe tâmple
Fără de pată mi-a slujit
Mulţi ani curaţi...
Şi-acuma s-a îmbolnăvit.
Dar nu-ndrăznesc să-L chem la mine
Şi i-am trimis pe ai lui Iacov
Cum arde inima-n nădejde,
Că ei au zis c’a zis că vine.
Dar ce rost are osteneala?
Daţi fuga prieteni pe alee
Şi-i spuneţi doar ca să şoptească...
Că şi eu sunt sub stăpânire:
Şi când zic unuia se duce
Şi când zic vino, iute vine
Ascultă fără să crâcnească!
Să zică doar o simplă vorbă
E plânsul meu şi a mea rugă
E tot ce-l rog pentru-al meu prieten
Căci El e domn iar eu sunt slugă.

Iar Domnul se opreşte-n stradă
Mirat grăieşte spre-a lui Iacov:
De multe zile sunt cu voi
Şi nu ştiu cum e cu putinţă
c-am căutat şi n-am găsit
de ani, în voi asemenea credinţă.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea sărac

Am zis iubitei mele: "Vino
La câmp, s-auzi un pitpalac".
Ea: "Da, îmi place pitpalacul...
Dar nu merg: tu... eşti prea sărac".

Plimbându-mă-n singurătate,
O odă gloriei eu fac:
Dar gloria se depărtează
"De ce fugi?" zic. — "Eşti prea sărac!"

Mă duc atunci la masa verde,
Să-ncerc norocul — poate fac
O lovitură... Dar norocul
"Pleacă, îmi zice; eşti sărac!"

Mă duc acasă melancolic.
Stau trist, visând într-un ceardac,
Şi piţigoiul din grădină
Îmi fluieră: "Eşti prea sărac!"

Mă duc la editor c-o carte.
E iarnă, frig — voi să mă-mbrac;
Dar editorul mă respinge:
"Nu te-editez; eşti prea sărac!"

Atunci, voii de disperare
Să mă atârn de un copac,
Dar craca fuse prea subţire,
Mi-a zis trosnind: "Eşti prea sărac!"

A! sărăcie! Monstru palid,
Când oare am să-ţi viu de hac?
Şi sărăcia îmi rânjeşte
Sardonică: "Eşti prea sărac!"

Îmi place către primăvară
Să mănânc ochiuri cu spanac.
— Şi nici spanac, nici ochiuri simple
Nu pot să gust... sunt prea sărac!

În post simţesc, pe la Teatru,
Dureri de inimă. Ce fac?
Nu pot să intru und-se iese,
Roşind îmi zic: "Sunt prea sărac!"

Atunci — o constipaţiune:
Ah! doftore, ce să mă fac?
"Siminichie".
"Nu se poate.
"De ce?"
"De ce? Sunt prea sărac".

Mă duc la revoluţiune
Şi caut leac, şi poc! şi pac!
"Ce caţi aci?" strigă bandiţii.
"Sunt dizident!"
"Eşti prea sărac!"

Am vrut să-mi fac şi eu pomană
C-un cerşetor, c-un biet ciuntac,
Dar el, râzând, mi-a zis: "Te lauzi!
S-o văz, n-o crez... Eşti prea sărac!"

Adesea o revoltă-mi vine
Că nu sunt nici turc, nici turlac,
Aş vrea să stric, să sparg la geamuri,
Dar mă opresc... Sunt prea sărac.

Nu! Orşice să fac, văz bine
Că pentru mine-i tot un drac!
În mediul social de astăzi
Sunt prea pârlit, sunt prea sărac.

Oriîncotro d-acu m-oi duce,
Nu pot cu soarta să mă-mpac;
Mi-e veşinică duşmană — veşinic
Îmi spune: "Piei! Eşti prea sărac!"

Sărac! Da! Nu e loc în lume
Pentru-un sărac! dar... ce să fac?
Să mor!... Dar un revolver costă...
Chiar pentru moarte, prea sărac...

Dar mor în fine şi groparul
Îmi ia cadavrul şi, posac.
Şopteşte între dinţi în silă:
"După ce-i greu... e şi sărac!"

Am renviat apoi, şi iarăşi
Ca mai-nainte strofe fac...
1 Ameţit de băutură, cherchelit; zăpăcit, năuc.
Un critic fără milă-mi spune:
"Ai început iar prea sărac!"

Şi nu ştiu cum să aflu-acuma
L-aceste strofe un capac...
Aş vrea o inspiraţiune,
Nu pot sfârşi... sunt prea sărac!

Alerg atunce pentru rimă
La Dicţionarul lui Cihac...
Vai! Nici acolo nu se află,
Şi bietul Cihac e sărac!

De ce nu vrei tu, soartă sumbră,
Zâmbind, să nu mai fiu sărac?
Cum aş dormi acum la umbră
Cu burta-n sus într-un hamac!

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

To Kuny: Off, dragul meu... Deci, asta era! I-ai găsit îmbrăţişaţi. Şi ce-i cu asta?
Nick: Poftim?! Cum adică, tată?!
To Kuny: Dragul meu, nu trebuie să interpretezi greşit ceea ce vezi. Există o multitudine de motive pentru care două persoane se pot îmbrăţişa. O îmbrăţişare nevinovată nu înseamnă nimic rău. Ei sunt de mult timp colegi, prieteni chiar, destul de apropiaţi şi îşi pot permite asemenea manifestări din când în când, dar atâta tot. Deci, chiar ar putea fi doar o neînţelegere.
Nick: Dar, tată...
To Kuny: Ascultă ce-ţi spun, băiatul meu! Ar fi trebuit să-i laşi să-ţi explice, să le dai şansa să-şi justifice comportamentul, nu să te grăbeşti să tragi tu concluziile. S-ar putea să te înşeli în privinţa lor.
Nick: Dar, nu era nevoie de explicaţii. Totul era destul de evident.
To Kuny: Nu, dragul meu! Nimic nu era chiar atât de evident cum ţi s-a părut ţie în acel moment. Ar trebui să ai mai multă încredere în minunata ta soţioară. Eu cred că te iubeşte cu adevărat, mult de tot, deci, în nici un caz nu ar vrea să-ţi facă aşa ceva! Iar în privinţa comandantului, nu ştiu de ce, dar îmi inspiră foarte multă încredere. Nici el nu ţi-ar vrea răul, ţie sau colegei lui. În plus, el e îndrăgostit până peste cap de sora ta, deci, în nici un caz nu s-ar uita la scumpa ta soţie.
Nick: De sora mea?!
To Kuny: Da, bineînţeles. Aaa, nu de Ly, se înţelege, ci de Lia. Şi ea e sora ta.
Nick: Ea e, însă el nu ştie.
To Kuny: S-ar putea să nu ştie acest lucru, însă asta nu-l împiedică să fie îndrăgostit de ea. Şi nu are ochi pentru altcineva, decât pentru ea, deci, nici pentru iubita ta cea blondă. Aşa că n-ai motive să te comporţi astfel, să te simţi jignit de atitudinea lui.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie

Stau...
Pe scaun, într-un birou cam strâmt
Privesc cum timpul trece leneş
Şi-aştept să văd cum e să stai... mai mult...

Zâmbesc...
Când mă gândesc că voi pleca acasă
Şi nu voi mai privi nici timpul,
Şi voi avea o altă ocupaţie... să trândăvesc...

Gândesc...
Ca un copil ce-şi uită jucăria
Şi nu mai ştie cine e
Aş vrea să mă gândesc la tine... dar nu mai pot...

Pierdut...
În amintiri ce zilnic mă-nconjoară
Îmi dau târcoale şi mă-ndeamnă
Să nu te uit, să vin la tine... dar nu ştiu unde...

Privesc...
Din scaunul meu cel confortabil
Cum cei din jur se chinuiesc
Mă-ntreb: "Oare... de unde vin?"... sau lasă...

Adorm...
Cu gândul la o zi de mâine
Şi totul va fi ca şi nou
Iarăşi de la-nceput pornesc... ca să ajung la tine.

poezie de Daniel Murariu
Adăugat de Daniel Murariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină neaşteptată

Am fost pe-aici într-un târziu
Dar când sau cum nu pot să spun
Această pajişte o ştiu
Acest miros discret şi bun
Şi-acest tumult ce îl auzi pe-un ţărm pustiu.

Odinioară ai fost a mea –
Acum cât timp nu mai ştiu bine
Dar a trecut o rândunea
Şi ochii ţi-ai ascuns de mine –
Şi am văzut atunci cortina cum cădea.

A fost aşa doar în trecut?
Şi oare timpu-n zborul lui clocotitor
Ne va reda iubirea de-nceput
În ciuda morţii ce ne vrea stăruitor,
Ca zi şi noapte să simţim ce ne-a plăcut?

poezie de Dante Gabriel Rossetti, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici

Sunt singur ca un cuib de cuc
Mai vine moartea pe la mine
Din când în când chiar eu mă duc
Dar unde stă nu ştiu prea bine.

Că pacostea şi furicioasa
N-are copii, n-are bărbat
Şade mai mult plecată-n sat;
La mine vine să-i bat coasa,

La Ion se duce să-i repare
Ciurul, să-i pună o sită mare
La Gheorghe vine cu găina
Când e s-o taie. La Sulfina...

- Cum, umblă şi după muieri?
- La una s-a oprit chiar ieri
Dar nici nu ştiu ce i-a cerut
Că nici n-avea şi nici n-a vrut.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici

Sunt singur ca un cuib de cuc
Mai vine moartea pe la mine
Din când în când chiar eu mă duc
Dar unde stă nu ştiu prea bine.

Că pacostea şi furicioasa
N-are copii, n-are bărbat
Şade mai mult plecată-n sat;
La mine vine să-i bat coasa,

La Ion se duce să-i repare
Ciurul, să-i pună sită mare
La Gheorghe vine cu găina
Când e s-o taie. La Sulfina...

- Cum, umblă şi după muieri?
- La una s-a oprit chiar ieri
Dar nici nu ştiu ce i-a cerut
Că nici n-avea şi nici n-a vrut.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Cum merge treaba pe aici?
Mihai: Strună, lungane! Încă un pic şi sunt gata!
Nistor: Deci, ai un astfel de microcip?
Mihai: Încă nu, dar se rezolvă! Treaba e ca şi aranjată! Blondo, du-te s-o prinzi pe micuţa ta prietenă! De restul, mă ocup eu!
Maria: O voi prinde, nu e dificil. Dar să ai grijă cum îi ataşezi microcipul ăla şi mai ales cum umbli cu ea! E foarte mică, fragilă şi delicată. Nici nu poţi să-ţi dai seama cum, dintr-o greşeală, îi poţi rupe vreun picioruş, fără voia ta, dar o poţi răni. N-aş vrea să i se întâmple ceva rău.
Mihai: Voi încerca să fiu cât mai atent cu ea. N-am intenţia să-i fac ceva rău. Vreau doar să te ajut.
Maria: Ştiu asta, dar, după cum ţi-am spus, îi poţi face rău chiar şi neintenţionat.
Mihai: Ascultă, dacă tu consideri că i s-ar putea întâmpla ceva la intervenţia mea, atunci propun să-i pui chiar tu microcipul, doar te pricepi mai bine şi poţi umbla cu mai multă delicateţe decât mine.
Maria: Nu, Mihai, n-aş putea... Las treaba asta în seama ta. De altfel, nu uita că Ema e o femelă, iar tu, un adevărat cavaler, deci... N-ai putea să-i faci ceva rău unei domnişoare, nici chiar dacă aceasta ar fi un păianjen.
Mihai: Ai dreptate. În cazul ăsta, va trebui s-o imobilizezi într-un fel câtva timp, să nu se mişte, ca să nu-i rup ceva... Sau cine ştie ce s-ar putea întâmpla?! Dar promit că voi fi foarte atent şi delicat! E bine aşa, blondo?
Maria: Foarte, campionule! Mă duc s-o prind.
Mihai: Iar eu să pregătesc microcipul. Dar să ştii, Nis, mai am puţin de lucru la calculator, după aceea.
Nistor: Sigur, asule!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea sărac

Am zis iubitei mele: "Vino
La câmp s-auzi un pitpalac".
Ea: "Da, îmi place pitpalacul...
Dar nu merg: tu... eşti prea sărac."

Plimbându-mă-n singurătate,
O odă gloriei eu fac:
Dar gloria se depărtează.
"De ce fugi?" zic.
- "Eşti prea sărac."

Mă duc atunci la masa verde,
Să-ncerc norocul- poate fac
O lovitură... Dar norocul
"Pleacă, îmi zice; eşti sărac!"

Mă duc acasă melancolic,
Stau trist, visând într-un cerdac,
Şi piţigoiul din grădină
Îmi flueră: "Eşti prea sărac!"

Mă duc la editor c-o carte
E iarnă, frig - voi să mă-mbrac;
Dar editorul mă respinge:
"Nu te-editez; eşti prea sărac!"

Atunci, voii de disperare
Să mă atârn de un copac,
Dar craca fuse prea subţire,
Mi-a zis trosnind: "Eşti prea sărac!"

Îmi place către primavară
Să mănânc ochiuri cu spanac.
- Şi nici spanac, nici ochiuri semple
Nu pot să gust... sunt prea sărac!

În post simţesc, pe la Teatru,
Dureri de inimă. Ce fac?
Nu pot să intru und' se iese,
Roşind îmi zic: "Sunt prea sărac!"

Atunci, o constipaţiune;
Ah! doctore, ce să mă fac?
"Siminichie".
"Nu se poate".
"De ce?"
"De ce? Sunt prea sărac!"

Mă duc la revoluţiune
Şi caut leac, şi poc! şi pac!
"Ce cauţi aici?" strigă bandiţii.
Sunt dizident!
"Esti prea sărac!"

Am vrut să-mi fac şi eu pomană
C-un cerşetor, c-un biet ciuntac,
Dar el râzând, mi-a zis: "Te lauzi!
S-o văz, n-o crez... Eşti prea sărac!"

Adesea o revoltă-mi vine
Că nu sunt nici turc, nici turlac
Aş vrea să stric, să sparg la geamuri,
Dar mă opresc... Sunt prea sărac.

Nu! orişice să fac, văz bine
Că pentru mine-i tot un drac!
În mediul social de astăzi
Sunt prea pârlit, sunt prea sărac.

Ori încotro d-acu m-oi duce,
Nu pot cu soarta să mă-mpac,
Mi-e vecinică duşmană - vecinic
Îmi spune: "Piei! eşti prea sărac!"

Sărac! da! nu e loc în lume
Pentr-un sărac! dar... ce să fac?
Să mor!... dar un revolver costă...
Chiar pentru moarte, prea sărac...

Dar mor, în fine, şi groparul
Îmi ia cadavrul şi, posac,
Şopteşte printre dinţi în silă:
"După ce-i greu... e şi sărac!"

Am reînviat apoi, şi iarăşi
Ca mai-nainte strofe fac...
Un critic fără milă-mi spune:
"Ai început iar prea sărac!"

Şi nu ştiu cum să aflu-acuma
L-aceste strofe un capac...
Aş vrea o inspiraţiune,
Nu pot sfârşi... sunt prea sărac!

Alerg atuncea pentru rimă
La Dicţionarul lui Cihac...
Vai! nici acolo nu se află,
Şi bietul Cihac e sărac!

De ce nu vrei tu, soartă sumbră,
Zâmbind, să nu mai fiu sărac?
Cum aş dormi acum la umbră
Cu burta-n sus într-un hamac!

poezie celebră de Ion Luca Caragiale din Fabule, satire, parodii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturisire

Sunt oare
un plagiator,
un oarecare
neştiind
umbrind
de un sfumato
antecreaţii cum un Michelangelo...
dar fără un maestro,
din lipsa pe vecie d-un Verrocchio
"presto",
sau banal Pinnocchio...
n-am nici obârşii-n Sant-Angello
şi orişicum
nu aveam cum?!...

Rămân
un simplu muritor
fără predecesor;
n-am copiat niciun Tacola
şi niciun Eilmer cutezant
căzut,
pe nimeni n-am avut o preîncercare,
doar ezitant,
în singur mi-am creat un drum,
modest...
n-am nicio jenă să mă manifest
un bun
pentru consum,
un surogat de... Cola.

Dar sunt cu siguranţă mai cinstit
decât titanul;
nu m-am autodefinit
sau proclamat
brevet universal...
sunt doar un biet vasal total lipsit de ipocrit,
îndepărtat de-al său egal...
cert însă sunt un unicat,
un fel de autodidact, nu literat,
sunt poeziei... curtezanul,
c-o mare diferenţă de talent
de-un Buonarotti
ce nu voi fi nicicând, nici printre copii...
Sunt doar un bun incipient!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt egoist

ai perfectă dreptate
dar ce pot face
lumea mea începe cu mine
şi se termină asemenea
nu e o pretenţie absurdă
e doar lumea mea
până când voi mai ţine minte ceva
până când uitarea mă va uita
până când moartea mă va despărţi de ea
un jurământ frecvent
la fel de folosit precum eternitatea
în a defini o boală gravă
nu ca o tromboflebită de sinus cavernos
dar la fel de letală
în niciun caz contagioasă
deşi se ia prin sărut
de la o inimă la alta
sau prin atingere de suflete
nu e religie deşi este esenţa dumnezeirii
dar şi a păcatului
un paradox prin care lumea înaintează
în sfârşit o axiomă clară
pe care nimeni nu o poate demonstra
deşi toată lumea începe şi se sfârşeşte odată cu ea

într-un anume fel asemănător firii mele
egocentrice

recunosc că trăiesc totul prin mine
nimic din ce nu mă pătrunde
nu există
nici cerul nici marea nici himalaya
nici măcar podişul gobi
sau gândacii de colorado
(un fel de gangsteri ai cartofului)

toate minunile
toate deşertăciunile
trăiesc atât cât eu le pot trăi
e ca şi cum aş reuşi să înghesui infinitul într-o clipă
deşi nu mai am nevoie de ea

iar lumea aceasta
a mea
începe cu mine
dar fără tine îmi pare goală

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Dar ce doreai să mă rogi în legătură cu roboţii?
Lucian: Aş vrea să-i programezi în aşa fel încât să pot fi sigur că, după plecarea noastră, dacă vom mai pleca, roboţii se vor ocupa zi de zi de câinele meu, Nero, atâta timp cât acesta va mai trăi şi vor avea grijă să nu-i lipsească niciodată nimic, deci, să-i asigure zilnic hrana şi apa necesară, să-l scoată la plimbare, să-l lase noaptea, indiferent de anotimp, să doarmă aici, în casă, pe hol, iarna sau când plouă să-l ţină mai mult în casă, chiar şi ziua, iar în caz de îmbolnăvire, să-l ducă la veterinar, sau să cheme veterinarul acasă, sau măcar să-i tri-mită pe părinţii mei la veterinar, bineînţeles, cu Nero.
Mihai: Nero; frumos nume! E bătrân câinele tău?
Lucian: Destul; are 11 ani.
Mihai: Şi de ce ţi-e teamă că ai tăi n-ar avea grijă de el?
Lucian: Nu ştiu, dar cred că ar fi mai bine să mă asigur că nu-i va lipsi nimic şi o va duce bine restul zilelor sale.
Mihai: Şi Rikky?
Lucian: Rikky nu va fi niciodată uitat, pentru că nu s-ar putea; el e vorbăreţ şi isteţ; la nevoie îşi cere zgomotos drepturile. Nero nu poate; el latră, nu prea mult, că oboseşte repede. Şi dacă nu e înţeles, e considerat gălăgios şi e scos afară în curte, să nu deranjeze, indiferent de vreme, iar eu nu vreau să se întâmple astfel. Vreau să-i asigur bătrânului meu prieten un trai liniştit pentru restul zilelor sale, să nu ducă lipsă de nimic, să nu sufere... Tu n-ai nici un animal acasă?
Mihai: Nu câine; eu am un hamster micuţ, pe nume Pedro, dar sunt sigur că ai mei îl vor îngriji, deci, îi vor acorda atenţia necesară.
Lucian: E bine că ai această convingere, dar şi mai bine e să te asiguri, dacă tot ai această posibilitate.
Mihai: Ai dreptate. E mult mai bine; scapi de o grijă... Ştii, poate o să-i programez şi pe ai mei de acasă, să pot fi liniştit în privinţa lui Pedro, dar acum hai să ne ocupăm de roboţii tăi, deşi cred că asta ar putea face şi tatăl tău, nu?
Lucian: Ba da, normal, ar putea, dar cine mă asigură că o va şi face; blondul e cam neglijent, mai ales dacă-i vorba despre Nero şi nevoile acestuia; parcă prefer să te ocupi tu de programarea roboţilor.
Mihai: Bine; îţi închipui că mie nu mi-e deloc greu. Dimpotrivă, e ceva foarte simplu, floare la ureche.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micul vânător

Spunea Mihnea către câine:
- "Tare sunt voios, măi Pik!
Uite-ţi dau un os şi pâine,
C-am să merg cu tata mâine
Şi cu tine merg, măi Pik,
Nu-mi mai trebuie nimic;

Am o puşcă-adevărată,
Am şi sac de vânător,
De s-ar face "mâini" odată
Să-mi văd puşca încărcată
Şi să văd şi eu cum mor
Păsărelele din zbor...

Va muri vreuna oare
Când oi da cu puşca? - Dar
Am să stau să vad cum moare?...
Că eu plâng, mai Pik, şi-mi pare
C-am să plâng şi-acuma chiar.

Plâng, dar mama-i vinovată
Că tot spune că-i păcat,
Ce, nu ştii? a plâns odată
Pentru-o pasăre-mpuşcată
Şi pe tata l-a certat
Că spunea că nu-i păcat...
Dacă spune tata, poate
Că-i aşa cum spune, dar
Bine-ar fi, măi Pik, de toate
Păsărelele-mpuşcate
Ar putea să-nvie iar...

Dar atunci la ce-ar fi bune
Gloanţe şi alici şi puşti
Daca-n sac nu ai ce pune
Când te-ntorci -? atuncea, spune,
Pentru ce să mai împuşti?

Şi cum mergi cu sacu-n spate
De n-ai gând să-mpuşti nimic,
Şi ce sac mai am eu, frate,
Şi ce haine încheiate
Cu butoni ce nu se stric'
Că-s de corn de cerb, măi Pik.

Ai să vezi tu mâni ce bine
Îmi sta mie vânător,
Merg cu tata şi cu tine
Şi-au să spuie toţi de mine:
- "Ce mai pui de vânător!"...

Pui de vânător, vezi bine,
Dar cu mila ce mă fac?
Când mi-o spune tata - "Ţine
Puşca drept, şi trage bine!"
Ce mă fac, măi Pik, ce fac
Când va face puşca PAC,

Şi-oi vedea eu păsărele
Moarte din pricina mea?...
Am să plâng mai rău ca ele...
Doamne, zău, ce de belele,
Vai de bucuria mea!...

Dar de-aş spune tatei oare
Că pân'mă deprind, aş vrea
Să merg doar la vânătoare
Şi să-mi fac o ţintă mare
Colo-n câmp să trag în ea?
Ce crezi tu, mă Pik, ar vrea?

Şi să-l rog să-mi dea şi mie
Să aduc ceva vânat?...
Uite-aşa, halal să-mi fie!
Cine ar putea să ştie
Că nu eu l-am împuşcat?

Dar de cineva mă-ntreabă
Ce aduc în sac, pot eu
Să mai fiu copil de treabă
De-oi minţi spunând în grabă
Că aduc vânatul meu?

Nu, măi Pik, întotdeauna
Le-am spus toate drept şi-acum
Să trântesc gogea minciuna
Pentr-un "bravo" luat în drum
Pe nedrept?... Ba nicidecum,

Eu răspund vorbă curată
Cum e drept, şi alt nimic; -
Că pe cei ce mint o dată
Nu-i mai crede nimeni, Pik.
Şi rămân pe viaţa toată
Nişte oameni de nimic".

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fiu de-al Meu [A child of Mine]

Mi-a zis, îţi dau pentru o vreme,
Un fiul de-al Meu, cum am voit.
Ca să-l iubeşti cât e în viaţă
Şi să-l jeleşti când a murit.
Şase sau şapte ani de zile
Sau poate douăzeci şi doi.
Poţi, prin urmare, să-l creşti bine
Pân' o să-l iau iar înapoi?
El te va face să te bucuri,
Iar de va sta numai puţin
Păstrează-l viu în amintire,
Ca să-ţi aline al tău chin.
Şi nu promit că va rămâne,
Căci totul piere, e firesc,
Dar pe pământ sunt lecţii multe,
Iar Eu să-nveţe Îmi doresc.
Am căutat în lumea largă,
Un dascăl bun, adevărat,
Şi din mulţimea fără număr,
Pe tine azi te-am selectat.
Deci poţi să-i dai iubirea toată,
N-o gândeşti că-i în zadar,
Şi n-o să mă urăşti de moarte
Când o să vin să îl iau iar?
Aud că oamenii îmi strigă,
"O, Doamne, fă aşa cum ştii!"
Copilul tău te fericeşte,
Cu riscul că vei suferi.
Să îl tratezi cu gingăşie,
Cât se mai poate, să-l iubeşti,
Pentru plăcerea ce ţi-a dat-o,
Mereu în gând să-i mulţumeşti.
Dar dacă îngerii îl cheamă,
Mai repede decât ai vrea,
Să-nfrunţi cu mult curaj tristeţea
Şi să accepţi că e aşa.

poezie de Albert Guest, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O femeie: Shlomo? Credeam că renunţi la tot ce ai şi că te muţi în Nepal. Shlomo, nu îţi aminteşti de mine?
John: O, Dumnezeule, nu ştii. Îmi pare nespus de rău. Shlomo a suferit un accident în timpul unei scufundări. Da, s-a ridicat la suprafaţa prea repede şi scurgerea de oxigen... bietul om, nu îşi mai aminteşte de nimeni, nici măcar de mine, propriul frate. Sunt doar un tip de treabă care îl ajută pentru el.
O femeie: Bietul de tine!
John: De fapt, nici nu poate auzi. Tot de la accident. Şi vă aflaţi aici pentru nunta lui Cleary?
O femeie: O, da, da, dar trebuie să plec. Am avion spre Madrid, dar...
John: Trebuie să plecaţi?
O femeie: Da.
John: Am înţeles, în regulă.
O femeie: Aş putea să mai stau câteva minute. (Jeremy începe să facă semne cu mâna.)
John: De fapt, nu este nevoie. Shlomo îmi cere să îl duc la baie acum şi apoi să îi dau nişte prăjituri. Prin urmare, este în regulă... (Jeremy face semne disperat.) Bine, bine! Te duc întâi să îţi iei prăjituri şi apoi la baie.
O femeie: Ştii ce? Uite numărul meu de telefon. Dacă pot să te ajut cu ceva...
John: Să aveţi un zbor plăcut! Nu vă faceţi griji pentru noi. Vom fi bine. Trebuie să o scoatem la capăt. (Pleacă.)
Jeremy: Medic. Arată bine. O să încerc.
John: Cum ai de gând să o suni? Crede că eşti surd.
Jeremy: Cu toţii vrem să luam parte la înfăptuirea miracolelor. Ea este o parte din el. Oameni care ajută oameni. E un lucru care îţi dă putere.
John: Dumnezeule, eşti nebun. Dar pot spune că eşti şi genial.

replici din filmul artistic Spărgătorii de nunţi
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!