Ab irato

Nu-mi măsur bine versul? Ce? Cum? Auzi acolo!
Dar ritmu-mi curge-n vine! şi rima? je m'en moque
Nici pot gândi aminteri! Mi-e tată bun Apolo!
Vrei strălucită probă? Iat-un sonet ad-hoc.

Nu sunt corist! Sunt maistru-n recitativ şi solo!
Băcane, râzi ca prostul şi nu m-asculţi de loc...
Ei da! nu-mi plac nici mie măslinile de Volo!
Ironic sunt — am ace pentr-ori-şi-ce cojoc.

Băcan stupid! Te fulger!... Inspiră-mă, Erato,
Dă-mi aspră vină pentru sonetu-mi ab-irato —
Să-l sfarăm cu prestigiul divinei poezii:

Tu? imbecil nemernic! Tu să mă iei la vale?
La scârnava-ţi tarabă zic un aeternum vale...
Eu? Eu am rima justă —tu? False terezii!

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi plac femeile cu măşti

Nu-mi plac femeile cu măşti
Te trag în piept făr' să respire
Deci pe asemenea jivine,
Nu poţi decât să le urăşti

Nu-mi plac femeile cu măşti
Cele acoperite bine,
Nimicnicia le deţine...
Sirene false pentru proşti

Nu-mi plac femeile-jivine
Ce au întotdeauna măşti
Rămâneţi, fetelor, cu bine,
Vă las la oamenii anoşti...

Încă ceva... nu-mi pot reţine
Dispreţul faţă de-aste găşti.
Aviz femeilor cu măşti!
Sunteţi prea goale pentru mine

poezie satirică de Teodor Burnar (2020)
Adăugat de Teodor Burnar
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nihil nove

Nimic nou. Nici vechituri nu-mi scrii,
De ce să te mai oboseşti zadarnic,
În orele nopţii de toamnă târzii,
Adormi în pace. Să nu-mi scrii.

Totu-i vechi. Doar din supreme reverii
Adună-ţi amintiri cu gândul harnic,
Căci ştiu precis, n-o să revii
Rugându-te; nici să nu-mi scrii.

Nimic adevărat. Pustiu ca în prerii
Un gând mă-nconjură amarnic
De te-aş chema ştiu: n-o să vii.
De aceea e mai bine să nu-mi scrii.

Nu studia nimic. Catrene parodii
Nici versul epigramelor zburdalnic
Totul ce reiese din atâtea poezii
Rezultă că te rog, nici să nu-mi scrii.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi aflu pace...

Nu-mi aflu pace, n-am cu ce lupta;
Mă tem şi sper şi ard şi sunt de gheaţă;
Mai sus de cer vreau, zac în ţărna grea;
Nimic nu am şi-o lume strâng în braţă.

De Amor sunt întemniţat aşa;
Juvăţul nu-mi slăbeşte nici mă-nhaţă;
Nici nu-s ucis, nici lanţul nu mi-l ia;
Nici mort nu vrea să fiu şi nici în viaţă.

Văd fără ochi şi fără limbă glăsui;
Mi-e sete de sfârşit şi caut milă;
Urât îmi sunt şi spre iubire năzui.

M-alin cu dorul meu şi râd în plânsu-mi.
De moarte şi de viaţă mi-este silă.
Prin tine, Doamnă, astfel sunt eu însumi.

poezie de Francesco Petrarca din Din poezia de dragoste a lumii, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţa mea

Eu drumul spre biserici nu l-am bătut prea des,
Iar cruci în văzul lumii nu-mi fac, din interes.
N-am fost un idolatru, nu sunt nici prea cucernic,
Nu sunt un sfânt în viaţă, dar nici ateu nemernic.

poezie de George Budoi din Catrenele imaginare ale lui Omar Khayyam (6 iunie 2015)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrez mult în operă. Să lucrezi cu un cor de operă astăzi este o catastrofă. Niciun corist de operă nu vrea să fie în cor. Toţi vor să fie Domingo, să fie staruri. Dar sunt în cor, săracii, nu au ce să facă. E o atât de mare negativitate a fi corist astăzi, încât nici nu vor să lucreze. Stau acolo şi sunt foarte abătuţi că nu sunt solişti. S-au inversat lucrurile de 2000 de ani încoace.

citat din Andrei Şerban
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu mărturisesc drept, cum am spus şi la juraţi, eu, domnule preşedinte, i-am zis lui Mitică: nu-mi plac glume de astea! Adică nu că mi-era frică de ce s-a-ntâmplat... nici nu mă gândeam! dar vorba e, nu-mi plac mie astea; că eu îl ştiam cine e Mişu, laş! şi n-are curaj; mi-era frică să nu păţim cu el cum mai păţisem o dată, când s-a-ntâmplat la Hierestrăul Vechi bătaia cu mizerabilii ăilalţi, care ne-a atacat, şi Mişu de frică a fugit şi s-a ascuns undeva.

începutul de la 1 Aprilie (monolog) de Ion Luca Caragiale (1896)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricâte afişe cu zei aţi pune pe cer

nu votez niciodată cu nemuritorii
sunt genul care fluieră în biserică
şi nu-mi plac stăpânii nici când sunt pictaţi
nici când fac promisiuni electorale
pentru că nimic din nimic nu e ceva niciodată

sunt copilul haosului
mă lupt cu ordinea aceasta nefirească
tremur de unghiuri drepte şi puncte egal depărtate
îmi vine să strig ca un lup care nu vânează luna
şi îmi trec toate căprioarele prin inimă
ca pe un bulevard al frunzelor galbene

nu-mi strigaţi să intru în rând
sufăr cumplit de claustrofobie stelară
nu ridic păpădiile nicodată mai sus decât pot sufla
nu din cunoaştere
nu din cine ştie ce regulă
ci pentru că îmi place spectacolul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricâte afişe cu zei aţi pune pe cer

nu votez niciodată cu nemuritorii
sunt genul care fluieră în biserică
şi nu-mi plac stăpânii nici când sunt pictaţi
nici când fac promisiuni electorale
pentru că nimic din nimic nu e ceva niciodată

sunt copilul haosului
mă lupt cu ordinea aceasta nefirească
tremur de unghiuri drepte şi puncte egal depărtate
îmi vine să strig ca un lup care nu vânează luna
şi îmi trec toate căprioarele prin inimă
ca pe un bulevard al frunzelor galbene

nu-mi strigaţi să intru în rând
sufăr cumplit de claustrofobie stelară
nu ridic păpădiile niciodată mai sus decât pot sufla
nu din cunoaştere
nu din cine ştie ce regulă
ci pentru că îmi place spectacolul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evoluţie

Cât sunt copiii noştri mici,
Pentru ei, suntem TĂTICI.
Ce gingaş e, şi sună bine:
– Tăticule, mi-e dor de tine...

Dar anii trec. Şi deodată,
Nu mai eşti tătic, ci TATĂ.
Dar şi aşa, tot sună bine:
– Pa, tată! S-auzim de bine...​

Când cresc, şi nu le eşti pe plac,
Din tată, tu devii BABAC.
Şi vorba sună trist şi gol:
– Babacule, mai dă-mi un pol...​

Dar viaţa e un foc de paie,
Şi, vrei nu vrei, ajungi TATAIE.
Iar vorba ta, în râs e luată:
– Tataie, ia mai las-o baltă...​

În anii, care-ţi mai rămân,
Te vor numi doar, ĂL BĂTRÂN.
Şi vorba lor te năuceşte:
– Bătrâne, ce-ţi mai trebuieşte...​

Copile! Tu să ai ştiinţă,
Că ţi-am fost tată cu credinţă.
Şi din puţin, de-a fost să fie,
Eu am răbdat şi ţi-am dat ŢIE.​

Dar, fă-mi te rog o bucurie!
La cimitir, să vii la mine,
Să-mi spui ca în copilărie:
– Tăticule, mi-e dor de tine...

poezie de Traian Calancia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Nu! Nu sunt deloc modest, dar nici nu mă prefac; de obicei, sunt sincer, foarte sincer. Şi doar atât. E adevărat, nu-mi place să fiu lăudat, dar nici criticat. În general, nu-mi place să se vorbească despre mine, să se comenteze pe seama mea, dar nu pot evita să se întâmple astfel. Şi de fapt, sunt aşa cum sunt şi n-am ce face, pentru că ăsta sunt eu, iar dacă celorlalţi nu le place, treaba lor, cu atât mai rău pentru ei, pentru că nu intenţionez să mă schimb, rămân aşa cum sunt: Un Don Juan faimos sau nu, un matematician celebru sau nu, preferatul domnului director sau nu... Asta e! Ăsta sunt eu: Lucian Enka. Şi atât!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea bătrânului marinar

L-am îngropat pe-un deal bătut de vânt,
Dar sufletul i-a evadat de-acolo şi-a fugit pe mare.
Ştiu, pentru c-am auzit, cuvânt cu cuvânt,
Ce mi-a spus duhul lui, mării pereche iubitoare:

Nu-mi puneţi la cap cruce de piatră,
Căci nu-mi fac pat acolo – şi nici vatră.
Nu-mi puneţi pe mormânt statui, nici flori în glastre,
Căci nu-s aici, eu sunt departe-n briza mărilor albastre.

Nu plângeţi şi nu jeliţi pentru mine nici o clipă
Pentru că eu alerg ferice-acum, pe-a valului aripă.

poezie de Langston Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi place!

Nu-mi place poezia-n stil cazon,
Ca schija de obtuz şi de grenade,
Un inutil şi chinuit zorzon,
De imortele printre palisade!

Nu-mi plac nemuritorii îmbătaţi,
De drogul delirant şi fără noimă,
Al vorbelor de tâmpi neterminaţi,
Ce rătăcesc fără motiv prin doină!

Mă enervează criticii perverşi,
Ce stau la umbra cronicilor false,
Ca intr-o supă de limacşi imerşi,
Prin tomuri terne cu parfum de gioarse.

Nu-mi place vedetismul intrinsec,
Cu premii literare redundante,
Ce-l flutură pe facebook vreun zevzec,
În ierarhii hilare, discrepante!

Sunt doar un rezistent neînsemnat
Şi multe nu îmi plac în vremea asta,
Mi-e teamă de verdicte de Pilat,
Să nu stârnesc inconştient năpasta!

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să ne facem spaimă şi inimă rea degeaba? La noi nu e nici mai multă nici mai puţină stricăciune decât în alte părţi ale lumii, şi nici chiar nu s-ar putea altfel. Calităţile şi defectele omeneşti sunt pretutindeni aceleaşi; oamenii sunt peste tot oameni.

începutul de la scrisoare către Alexandru Vlahuţă de Ion Luca Caragiale (19 martie 1910)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă

Sunt eu de vină, mamă,
Sunt eu de vin-acum?
El m-a-ntâlnit odată
În zori de zi pe drum;
Glumind m-a strâns de mână,
Şi ce-i dacă m-a strâns?
Sunt eu copilă mică
Să-mi fac din glumă plâns?
Era să-l las, măicuţă,
Cu gluma şi să tac,
Era să ţip obraznic,
Ori ce era să fac?

Şi tot pe mine, biată,
Şi vină, şi ponos!
Eram chemaţi la nuntă
Şi n-aveam brâu frumos,
Că n-ai voit să-mi cumperi,
Dar el mi-a cumpărat,
Şi ce-i un brâu? Şi-n urmă,
Eu nici nu l-am rugat,
Era să merg la nuntă
Ca cei din neam sărac,
Să fiu de râs în lume?
Ori ce era sa fac?

De ce-mi arunci tu vină,
Tot vină cu păcat?
El m-a oprit în cale
Pe lunci şi m-a-ntrebat
Pe unde-i bietul tată,
Şi-i vesel, sănătos?
Şi m-a-ntrebat de tine,
Aşa de prietenos,
De bine când mă-ntreaba,
Eu cum era să tac?
Să-l las în drum cu vorba,
Ori ce era sa fac?

Şi-acum întreaga vină
Pe mine tu o pui!
El m-a-ntâlnit pe punte
Şi ştii tu felul lui;
M-a strâns de peste braţe
Să nu le pot mişca,
Şi nu-mi lăsa răsuflet,
Aşa mă săruta.
Te zbaţi, dar tu esti slabă,
Şi puntea toată sloi;
Cădeam, fereste Doamne,
Sub ghiaţă amândoi!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire-n toate

Sunt zile-n care mori în mine
Şi sunt un boţ de carne flasc,
Sunt nopţi ce strălucesc divine
Şi-n care-n tine eu renasc.

Sunt zile când nu-mi curge-n vine
Vreun strop de viaţă stors în teasc ;
În roua nopţilor senine
Mai dau noi muguri unui vreasc.

În viaţa e şi rău şi bine,
Sunt nori de plumb şi cer senin,
Însă iubirea-n toate ţine
Mângâietor, sufletul plin.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (3 mai 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infatuare

Îmi sunt contemporan - şi mi-e de-ajuns:
Întregul paradis în mine-ncape.
Nu-mi pot fi întrebare, nici răspuns,
Dar, uneori, simt că-mi sunt prea aproape.

N-am decât vârsta gândurilor mele,
Nu pot îmbătrâni decât c-un vis;
În mâini port un buchet de asfodele
Şi-n ochi - un ev de fum şi-un zeu ucis.

Pot foarte bine să rămân închis
Şi să mă zbat între oglinzi rebele,
Multiplicat în orice gând proscris,
Murind la fel în orişicare piele...

Doar uneori, cum mă răsfrâng în ape,
Dar nu-mi pot fi-ntrebare, nici răspuns,
Pricep - când paradisul stă să-mi scape -
Că-mi sunt contemporan de nepătruns.

poezie clasică de Romulus Vulpescu (1968)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incertitudine

Nu-mi place globalizarea,
Dar prin vama trec în goană,
Am uitat unde mi-e glia,
Nu mă ia nici dor de mama.

Nu-mi place globalizarea,
Pofticios mie-mi curg bale,
Cand imi cumpar o shaormă,
Cu mirodenii globale.

Nu-mi place globalizarea,
Spre ea poteca ne-au făcut,
Un dar de ziua României,
De la cei ce ne conduc.

Nu-mi place globalizarea,
Dar zilnic noi vedem pe sticlă,
Cum toţi la ea participam,
Toţi am pus o cărămidă.

Nu-mi place globalizarea,
Vino Ţepeş tu integru,
Să ne spui de e minciună,
Negru-i alb şi albu-i negru?

Nu-mi place globalizarea,
Nu sunt sigur tot ce spun,
De e bine sau e rău,
Sau sunt eu poet nebun?!

Nu-mi place globalizarea!
A zis vulpea, dar de strguri,
Cum că-s acri, mititei,
Insa vulpea fiind prea mica.
Nu voia ca noi sa stim,
Ca ea n-ajunge la ei.

Parerea mea o spun frăteste.
De e bine de, e rău!?
Globalizarea ne pândeşte,
Greşala-i greu de prevăzut,
Dumnezeu, EL ne iubeşte,
Ne vrea sinceri, de cuvânt,
Dar nu tot timpul ne şopteste,
La examen pe pământ.

poezie de Vasile Sbârcea (2020)
Adăugat de Vasile Sbârcea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva mi-a răpit moartea

nu vă grăbiţi să mi-o aduceţi înapoi

sunt un trecător anonim
cu tălpile tăbăcite de vreme
umbra mi-e ca o pânză
pusă la uscat
cum aş putea să-i plătesc răscumpărarea
când răpitorii
nici nu îşi spun pe nume şi
mereu sosesc mult prea devreme

azi am privirea unui condamnat
nici nu-mi amintesc că sunt viu
carnea îmi trosneşte pe os
par o pasăre decapitată de aripi
şi mă târăsc printre oameni
dar nu-i bai
ştiu că sunt un început de poveste
ce rescrie ceea ce am fost

şi cum aş putea să-i plătesc răscumpărarea
când nici nu-mi amintesc că sunt viu
de fapt
nu-i moartea mea
şi nici
nu o cunosc prea bine

curând îmi voi schimba domiciliul
şi voi fi singurul trecător anonim
fără moarte

şi totuşi
cineva mă aleargă...

poezie de Teodor Dume din Exil în durerile altora
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mic şi mare

Trece un prăpăd pe lume...
Dinspre larg de ocean,
Cu ce neagră turbă bine,
vine vajnic uragan!
E o spaimă-n toată firea...
Păsări albe fug, s-ascund;
Pinii seculari se-ndoaie;
peşti, jivine merg la fund.
Urlă ape biciuite,
dau nebune către mal;
Calcă unul peste altul
şi se-nghite val pe val.
Geme farul... Un grăunte
de nisip, nepăsător,
Râde de urgia oarbă
şi de groaza tuturor;
"Râzi? Nu vezi?" l-întrebă farul.
"Ba văd bine" zice el;
"Ş-apoi, dacă vine, — vină!
Sunt atât de mărunţel!
"Rădăcini eu n-am, să-mi pese!
nu mă simt deloc legat —
"Ori în adâncimea mării,
ori la soare pe uscat —
"Să mă spulbere de-aicea,
cu tot eu am să rămân:
"Mie, unuia, oriunde,
Singur cerul mi-e stăpân!"

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recitalul simptomelor

Nu-mi place firea, starea mea mentală;
Sunt acră, certăreaţă şi brutală.
Îmi urăsc picioarele, îmi urăsc mâinile osoase,
Nu tânjesc după ţinuturi mai frumoase.

Mi-e groază de recurenţa luminii dimineaţa;
Nu-mi place noaptea să intru-n pat, să-i văd albeaţa.
Privesc chiorâş la omul simplu şi-aşezat.
Nu suport niciun banc, fie el inocent sau deocheat.

Nu-mi găsesc liniştea când scriu, nici când pictez.
Lumea mea-i o grămadă de-aiureli, un titirez.
Sunt decepţionată, stearpă, cumva un lest.
Pentru felul cum gândesc, ar trebui să fiu deja-n arest.

Nu-s bolnavă, dar nici nu mă simt bine.
Fostele mele vise-s azi dracului concubine.
Sufletul mi-i frânt, spiritul posac, pus sub obroc.
Nu mă mai plac deloc, dar chiar deloc.

Şicanez, învrăjbesc, boscorodesc, înghit în sec.
Meditez într-o casă micuţă, de culbec.
Mă gândesc la bărbaţi şi mă-înfior, aud parcă-un ecou.
Cred că-s gata-gata să mă-îndrăgostesc din nou.

poezie de Dorothy Parker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!