Liliacul timpuriu

Zambind printre-ale primaverii ruguri,
In taina, liliacul timpuriu
Intredeschide buzele din muguri.
Dar cerul s-a schimbat in plumburiu.
Zapada, ploaia, uite, si-au dat mana,
Alaturi bat cu pasii uzi tarana,
De parca primavara n-a venit.
Tarana s-a umflat, s-a-mbolnavit,
A-ncremenit si-a capatat pe fata
Lucioase, triste pojghite de gheata.
Impotmoliti la marginea miristii,
In gand injura vremea tractoristii.
Strang buzele plesnite-n vant si tac.
Li-i ud pana si pacul de tabac
Si trebuie sa stea in glod, s-astepte,
S-astepte pana timpu-o sa se-ndrepte.
Vuieste lung al strungului ecou,
Ca o imensa struna incordata.
E mohorat prietenul meu nou
Si-i totusi mai febril ca niciodata.

Suiera serpii spanului si curg,
Metalul isi roteste curba raza.
Prietenul imi pare un chirurg
Ce viata unui om salveaza,
Desi o piesa de tractor cand faci,
De obicei nu semeni cu un vraci.
— Ce-atata graba-n gesturile tale,
De ce atata incordare-ti ceri?
In ale tale palme minerale
De unde ai nestinsele puteri?
— Vezi, ploaia si zapada si-au dat mana,
Alaturi bat cu pasii uzi tarana,
Impotmoliti la marginea miristii
Nerabdatori asteapta tractoristii...
Iar cand pamantul s-o zvanta sub soare,
Vor trebui tractoare multe, noi,
Ca timpul scurs si fara inturnare
Sa-l smulga tractoristii inapoi!
Puterile acelor ce-ar munci,
Dar sunt siliti indurerati s-astepte,
In vinele prietenului bat
Si-n limpezimea gandurilor drepte;
El a primit prin vine nevazute
Nelinistile care fierb in ei.
Aceasta-i solidaritatea clasei
Si-i inima prietenilor mei.
... S-a inecat lumina-n pacle grele
Si bezne reci au palpait pe lut.

Mi-am insotit prietenul acasa
Si prin gradina-i trista am trecut.
In palcuri liliacul timpuriu
Se legana scheletic si pustiu,
Cu crengile-n carlig, ca niste cangi.
Muguri cazuti se destramau sub crengi...
M-a intrebat cu voce sugrumata:
— Tu ce zici? Mai inmugureste-o data?
Apoi cu degetele aspre, groase,
Arse de span si de rugina roase,
Mi-a aratat ce mari erau sa fie
Mugurii fini de floare timpurie...
Prietene cu degete de colos
Ce da masura gingasiei florii,
Iubesti o floare-atata de duios,
Cum stiu sa o iubeasca visatorii.
Prietene, te doare moartea ei
Cum poate doar pe-un mare om sa-l doara...
Si-ai dat masura plinei frumuseti
Cand degetele-ti floarea masurara...
Dar nu stii? Liliacul timpuriu
Mai poate-nmuguri si-a doua oara.
Tu esti puterea care-nsufleteste
Pamantul — si-l preface bun si viu.
Tu rasadesti in inimile noastre
Si-n cantec liliacul timpuriu.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regasirea din vis

Se intalnira intr-o zi ploioasa,
cand soarele uitase sa rasara
si soarta hotarase ca atunci
acele doua inimi sa tresara.

el ii vorbi cu inima deschisa,
fara a se gandi daca mai are rost
sa jure iar credinta si iubire
pentru ceva ce mai demult a fost.

dar totusi a-ncercat s-o tin-aproape
in lumea lui si-n inima-i umbrita,
parea mai sincer ca oricand,
dorea ca ea sa stie ca-i iubita.

"trec ani in sir pierduti in fum,
dar inca te iubesc, desi mi-e greu s-o spun;
ma vad mereu parca purtat de-o stea
punandu-ti mana calda-n mana mea
si noi zburam in zarea-ndepartata,
fara sa ne gandim ca vom veni vreodata
aici, acasa, in aste vremuri grele,
mai bine tac, hai sa uitam de ele
si sa zburam departe asa cum ne dorim
si tot timpul pereche, tot timpul noi sa fim."

ea-l asculta timida si tacuta,
fara sa stie ce sa creada,
dar inima-i dicta:"-iubeste
si lasa lucru-acesta sa se vada".

si s-a supus intregii ei fiinte
si s-a lasat purtata iar de valuri
ca mai demult cand impreuna
visau la marile-idealuri.

"inchid ochii si curg lacrimi
pe-ai mei obraji umbriti de vise,
te vreau aici, mi-e dor de tine,
te vad sub pleoapele-mi inchise.

suntem pe-un munte singuratic
si tu ma tii in brate strans,
emotii mari ne coplesesc
de fericire si de plans.

si totusi stiu ca este vis,
dar cred in el, e visul meu,
mi-e teama sa-mi deschid iar ochii,
mi-e teama si imi este greu."

dar totusi si-a deschis iar ochii
si lacrimile-i impanzira,
vazu ca ii era aproape
si parca nu mai auzira.

era o liniste deplina-n noapte
iar norii parca-ncet plecau,
tocmai atunci cand acei doi
spre infinit usor zburau.

poezie de Marta Carmen Ioana
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet gol

Nu stiu cum s-a intamplat
Timpul de ne-a furat
Tot ce aveam, nici macar n-a intrebat
Caci atunci cand m-atingi
Parca nu esti aici
Si mi-e greu
Prea usor te-ai schimbat
Poate te-am sufocat
Poate n-am spus ce voiai sa auzi
Dar nu pot sa-nteleg
Acum chiar nu mai stiu cine esti.

Chiar nu vezi ca eu sufar din nou
Doar sa adorm langa sufletul tau
Caci eu mor zi de zi cand nu esti
Nici nu-ti pasa daca ma mai gasesti.

Totul e gol, cand nu esti
Iar eu ma sting stiind ca nu ma iubesti
Eu am gresit cu noi doi
Si lacrimi nu te mai aduc inapoi,
Iar viata mea, a ajuns
Doar un loc unde vise-am ascuns.

Nu vreau sa-ti mai explic
Nu vreau sa-mi spui nimic
N-am sa mai plang,
E deja mult prea mult
Visele am sa-mi strang
Si am sa mi le-arunc
Printre nori.

Chiar nu vezi ca eu sufar din nou
Doar sa adorm langa sufletul tau
Caci eu mor zi de zi cand nu esti
Nici nu-ti pasa daca ma mai gasesti.

Totul e gol, cand nu esti
Iar eu ma sting stiind ca nu ma iubesti
Eu am gresit cu noi doi
Si lacrimi nu te mai aduc inapoi,
Iar viata mea, a ajuns
Doar un loc unde vise-am ascuns.

Totul e gol, cand nu esti
Iar eu ma sting stiind ca nu ma iubesti
Eu am gresit cu noi doi
Si lacrimi nu te mai aduc inapoi,
Iar viata mea, a ajuns
Doar un loc unde vise-am ascuns.

cântec, versuri de Natalia Barbu (2009)
Adăugat de Margineanu Victoria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea Narcisului

I. Traieste inca floarea frumoasa de ieri sara,
Surade langa mine pe-o margine de cupa;
Dar numai eu stiu taina Narcisului ce moare
In amintirea mainii ce s-a intins s-o rupa.

Traieste inca floarea, dar inima mea bate,
Vazand-o cum paleste din ce in ce mai tare.
Sunt alte flori desigur mai mandre si bogate;
Dar numai eu stiu taina Narcisului ce moare.

Traieste floarea inca, dar maine-ncet va plange
Alaturea de cupa, petala cu petala,
Si flacara ce arde in mine se va strange,
Ca focul care-l uita pe vatra o vestala...

II. Ma urmareste floarea intr-una, si mi-i teama,
Iar inima-mi se starnge de-o grija nenteleasa;
Ma urmareste-ntr-una, si pare ca ma cheama,
Ca o fiinta scumpa ce sufere, acasa.

Ma dojeneste dulce, si lung mi-atine drumul,
Trimite dupa mine nelinistita floare:
Sfioasa isi trimite pe urma mea parfumul,
S-atunci ma-ntorn acasa invins ca de-o mustrare.

Invins ma-ntorn acasa, si singur rad,-dar cine
Nu s-ar intoarce oare cu inima-mgrijita,
In apa unei cupe dac-ar avea ca mine,
O floare daruita de-o mana adorata?

III. S-a ofilit Narcisul, si-s trist de-o zi intreaga...
Era ceva din tine in floarea asta draga;
Era ceva desigur, caci astfel n-as pricepe,
De ce ma simt mai singur acum cand noaptea-ncepe,

Si n-o mai vad in umbra, luptand staruitoare
S-adune stralucirea luminii care moare.
Avea desigur din fata ta curata,
Din toata gingasia ta candida de fata,
Din tot ce straluceste si-aduce bucurie!
Oh, tu, care mi-ai dat-o s-o am tovarasie,
De-ai pus un gand intr-insa, din clipa asta sfanta,
In amintirea trista a celui care-o canta,
Tu apara-l de lume, de moarte si uitare,
Si cugeta la raul ce-l poate face-o floare.

VI. In linistea odaii s-a stins incet-incet...
Nu si-a farmat viata petala cu petala,
Ci a murit cu fata din ce in ce mai pala,
Ca un bolnav ce-ngroapa cu dansul un secret.

Asa s-a stins in taina, si nimeni n-a stiut,
Caci in minuta asta de grea melancolie,
Eu singur stam de fata la muta-i agonie,
Si singur mi-am dat seama atunci ce s-a pierdut.

Iar cand a fost ca toate aceste sa le scriu,
Asemeni unui suflet de moarte dezlegat,
Un bland parfum in aer usor s-a strecurat,
Si a ramas in casa plutind pana tarziu.

V. Si totusi te vad inca, naluca mea, s-acuma...
Se-nalt-un brat in aer, si iat-o ca apare:
Intr-un vesmant ce-o-nfasa ca un potir de floare,
Purtand in mana dreapta Narcisul alb ca spuma.

Mladie apoi bratul, s-asupra mea se-nclina,
Ca un vlastar ce-l pleaca un vant de primavara,
Si o mireasma dulce deodata ma-mpresoara,
De parc-ar fi deschisa fereastra spre gradina.

Si-acum mainile-i pale le simt de mine-aproape...
-Ah!, pale maini, tot raul va fie-intors in bine-
Ce duh isi poarta lampa arareori in mine
De pot vedea ca noaptea cand fulgera pe ape?

E magul amintirii cu lampa lui albastra
Ce s-a trezit si scrie in vechea lui scriptura,
Din tot ce e acuma, si toate cate fura,
O jalnica poveste, ce samana cu-a noastra.

poezie clasică de Dimitrie Anghel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi

sa planga norii pentru mine,
sa se deschida pamantul si sa te ia pe tine,
blesteme din toate partile sa rasune,
caci de azi o cruce poarta al tau nume!
rochia-mi murdarita azi alba mi-e,
rauri sece aveam pe fata, azi unu nu mai e.
vantul uitarii in paru-mi despletit se joaca
azi esti mort, ieri eram eu moarta.
acorsurile viorii iar le aud...
florile de la capatai eu am sa le ud,
am sa vin din cand in cand
cand o lacrima veela o voi vedea curgand...
desculta pe tarana-ti joc si cant,
bat din palme cand clopotul aud batand;
toaca-mi calauzeste al despartirii dans
cu duhul amintirii dansez acest vals...
dar cand cantecul se sfarseste
cad la paman ca un om ce mila cerseste,
cad, ma rog, si la tine, doamne, strig:
"da-mi aripi, caci singura eu nu pot sa ma ridic!"
tarana ai fost, tarana ai devenit
azi iti spun "adio", demon mult iubit!

poezie de Raluca Rusoiu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esenta

Ma arde pielea de prea mult dor,
Atingerea ta m-a infierat pentru vecie
Caci prea fierbinte mana ai avut
Cand mangaierea ta mi-ai dat-o mie.
Am cicatrice pe toata pielea,
Pe peste tot pe unde m-ai atins,
Si nici zapada muntilor de la apus,
Nu m-a racorit de atata dor de tine.
Cu buzele cand m-ai atins,
M-ai ars pana la os, si atunci am plans.
Si poate n-ai stiut de unde vine,
Lacrima pe care ai vazut-o
Atunci, odata intr-un colt de ochi.
Ciudata e iubirea mea cu tine,
Si chiar si cand minciuna e un gaj
Surad cu fals desi stiu ca nu fac bine
Si plang desi ma chinui tot pe mine.

poezie de Sorana Topa
Adăugat de Nicoleta Denisescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul meu

Inchid ochii si nu-mi vine sa cred,
Ca esti asa departe, mi-e frica sa te pierd.
Atunci cand eram in bratele tale,
simteam ca pe-ntuneric soarele strabate
si ca ne-nconjoara stele stralucitoare.

Fericirea mea nu cunostea hotare,
si acum simt, ca te iubesc Dragoste.
Fara Tine sunt pierduta
Nu gasesc calea luminoasa,
tine-ma de mana
ca fara Tine-s oarba!

Daca esti cu mine, nimic nu conteaza,
doar ochii tai prin care vad o alta viata,
alaturi de Tine, mereu langa Tine,
vorbind despre Tine, visand despre Tine.

Fara Tine zilele sunt negre,
dar speranta imi da putere.
Vreau sa simt dragostea ta,
pe care o vecie nu voi uita.

Vezi ca mana-mi tremura,
cum iti aud glasul.
O liniste imensa ma cuprinde,
si-ti simt sufletul acum, langa mine.

Auzi glasul meu pe Tine te cheama,
cum mama natura o cheama pe primavara.
Mi-e sete, simt ca buzele tale-s aproape,
dar Tu... Tu esti prea departe!!!!!!

Dar stiu un singur lucru,
Ne iubim Dragoste,
Si nimeni, nimic,
numai Moartea ne va desparte!

poezie de Adela Farcas din revista Liceului Al. Papiu Ilarian (2002)
Adăugat de Adela Farcas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna ca o revansa

Sunt toti copacii incarcati de frunza,
munitia de toamna e intreaga,
si-n prabusirea prea adanc ascunsa
o mana trista s-a decis sa traga.

Un singur gest mai trebuie in clipa
abia legata de un fir subtire,
si pasarile lumii cu aripa
mai tin acest frunzar in naruire.

E-o toamna ca o ultima instanta
si ca un anotimp dupa-o betie,
si mana trista s-a atins de clanta
dar s-a retras: tragaci putea sa fie.

Si ce e cel mai trist din toate-acestea
e ca apel nu poate sa existe,
c-asa de natural s-a stins povestea,
incat pamantu-i plin de frunze triste.

Si fiecare frunza e o mana,
care-a uitat de tutelarul umar,
si ce va fi din toate sa ramana
decat senzatia de scrum si numar.

Atata tine micul drept la vara,
atata tine restul peste toamna,
si fiecare frunza ce coboara
ne-acuza, ne arata, ne condamna.

Cocori si gaste, randunici si rate,
se duc de-aici, sa nu cumva sa vada
cum noi cu toate frunzele in brate
ne pregatim de cea dintai zapada.

In arbori plini de scrum e frunza-ntreaga
ca-n niste tevi de arma fara tinta,
si mana trista n-are chef sa traga
si gura trista n-are chef sa minta.

In ochi batrani, cu lacrima etansa,
acestea toate vin de peste fire,
cum vine toamna, cea dintai revansa
a verii cand credeam in nemurire.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Sunt un om liber (5 august 1988)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta de-a invinge

Sa stii sa taci cand ai dreptate
Si-apoi sa razi cand inima te doare,
Sa-ti fie mersul plin de demnitate,
Si sufletul sa poti sa-l lasi sa zboare.

Sa poti zambi cand toata lumea plange
Chiar cand speranta, cea din urma... moare,
Cand tot ce ai si esti, incet, incet se frange
Sa poti sa te ridici si sa privesti spre Soare.

Cand prietenii, cu toti, pe rand, te-au parasit
Si intristarea te apasa zilnic, greu
Cand esti uitat si singur... necajit
Sa poti pastra Credinta vie-n Dumnezeu.

E-o alta sfanta, "arta de-a invinge"
Puterea fara margini ce-ai primit in dar,
Prin Cruce, Dragoste... prin Sange,
Prin Inviere, Viata si prin... Har!

poezie de Marius Alexandru din Doruri Sfinte
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liliacul a înflorit

A înflorit liliacul, floarea florilor,
Ea este leacul pentru cei
Care iubesc cu multă
Patimă, dragoste şi dor.

Liliacul, frumoasă floare
Care înfloreşte pe meleagul meu,
El este ca un soare,
Care luminează chipul tău.

Mirosul lui îmbătător
E ca un vânt cald de primăvară.
El e ca un dulce fior
Care îţi face viaţa mai uşoară.

Liliacul din nou a înflorit
Şi s-a îmbrăcat în alb,
Parfumul lui s-a răspândit
Peste frumosul meu meleag.

poezie de Vladimir Potlog (2 mai 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt ca pamantul umed

E ca pamantul umed, asa-i inima mea,
Dupa seceta, acum cand ploua rasufla usurat,
Pornit spre o noua geneza, un scop murit, pe care il avea,
Acum e altul, cu puteri renascute, mai greu de tulburat.

Tu nu ma stii, cel putin nu o mai faci, nu iti mai permit,
Sunt hotarat spre noi lumi, caci oricum nu iti pasa,
Nu-ti reprosez – un prea mare efort pentru nimic;
Nu vreau sa stiu, nu vreau s-aud... Mai bine lasa...

Am fost de nerecunoscut... Ma mir de cum am fost...
M-am schimbat foarte mult, chiar daca nu admit,
Ma reneg, imi spun sa plec, am fost un prost,
Caci ti-am dat voie-n lumea mea, unde eram singur, dar ferit...

Mi-as dori sa am sentimente reci, sau cel putin sa n-am,
Dar nu pot sa nu... Caci te-am iubit si te iubesc prea mult,
Dar gata, nu mai vreau... Ma opun... Nu mai sunt cum eram...
Ma reverticalizez... Imi golesc paharul putin cam mult umplut...

Sunt foarte curios de cum iti merge timpul prezent...
Ne evitam, ce-i drept, dar tot eu dintre noi sunt vinovatul,
Doar ca de fiecare data... Doar ca acum n-o sa mai fiu la fel de atent,
Cum eram odata cand ma mustra constiinta pentru ce imi facea altul...

Nu ai avut nici cel mai mic motiv pentru purtarea ta...
Esti indragostita, o recunosc, dar nu ma iubesti si stii si tu...
Privesc din umbra tot ce putea sa fie... Totul e aievea...
Am realizat ca poti fii si pasiva... Nu-i nimic... Acuma pot sa spun si NU...

Simt cum tot ce este-n jurul meu incepe sa imi tot repete
Cum ca ce-am pierdut, si cat sunt de dezamagitor...
Cum pe imaginea mea in fata tuturor incep s-apara pete...
S-or invata cu ideea... Sa te vedem pe tine... Cand n-o sa mai fiu iubitor...

Cat de tragic suna... Parca as vrea sa suferi... Dar nu-i asa si-o stii...
Nici nu incerc ca sa ma joc cu tine... Asa ne e prezentul, asa si eu cum sunt,
Ma regasesc cu vina, si-mi vine chiar sa plang... Doar ca C'EST LA VIE!
A plouat afara... Asa si eu... Sunt ca pamantul umed... Sunt doar pamant...

poezie de Bogdan-Gabriel Alexe (30 august 2006)
Adăugat de Emilia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indiferenta...

Cum sa privesc in ochii tai, pradati de un fior ce trece?
Si cum s-ascult tacerea lor cand ma privesc atat de rece...
Cat sa pasesc in urma ta, cand tu mereu te-ndepartezi?
Si oare cum sa cred in noi, cand tu nu crezi...

Dar cum sa plang la pieptul tau cand sunt doar singura si trista
Si tu ai vrea sa sper, mereu ce nu exista
Cum sa pastrez in sinea mea atatea rani ce urme lasa
Cand tu te-afunzi in viata grea si nici nu-ti pasa...

Cat sa astept sa ma iubesti si sa tot iert greseli ce vin
Cand tu mereu te ratacesti lasandu-mi dulce chin
Si cum sa-nvat sa mai zambesc cand au ramas la tine toate
Tu ai plecat pe drumul tau... si le-ai facut uitate

Dar astazi toate sunt trecute si focul meu domol s-a stins
Cum am putut cu-atatea lacrimi sa-l tin aprins?
Si tu oftezi in sinea ta caci nu mai sunt sa te ador
Decat sa ma-njosesc din nou... mai bine mor...
De ce ma lasi in visul greu? m-ai intrebat candva in soapte
Caci nu mai esti in drumul meu cand eu merg mai departe!

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce sa-ti spun?

Ce sa-ti spun acum la ceas de seara
Cand inima nu vrea sa m-asculte,
Am intrebat-o de ce plange si-i amara,
De ce suspina si aré dureri oculte

Ce sa-ti spun cand pasii opriti la gara,
Isi lasa urmele in atata pribegie,
De parca iubirea mea de-o vara
E uitata pe un geam in alta galaxie,

Ce sa-ti spun cand ninge-n suflet
Si totu-i alb si zapada-i argintie
Nu esti aici si n-am astampar
Si rabdarea mea nu aré garantie

Ce sa-ti spun cand ma ia plansul
Si dorul de tine ma altereaza,
Ma intreb pe unde mi-o fi rasul
De ce drumul si-l scurteaza

Ce sa-ti spun cand esti departe
Si nici surasul nu te mai coboara,
De imbratisari daca ai parte
Stii ca inima mea ma omoara?

Iti spun doar, ca iubirea e o fraza,
Ce am ingramadit-o pe hartie
Ca pentru mine nimic nu conteaza
Decat tu si eu intr-o alta armonie.

poezie de Amelia Florentina Glava
Adăugat de AMelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferice de cei cu inima...

Ferice de cei ce nu au simtit,
colt de inima, sfasiata.
Sfasiata de dintii reci ai fiarei,
ce a venit sa-ti fure, o parte
din inima.
Ferice de cei ce nu au trait,
durerea atat mare, in trup.
In trup sa-ti apese un fierastrau
rece, impartind iubirea in doua.
O bucata din tine sa urce spre
cer, si tu sa privesti neputincios
la ea.
Sa o conduci pe ultimul drum,
cu lacrima si floare, si sa vorbesti
cu celalta ramasa, inecata in potop
de suspine.
In suspine far' de raspuns si intrebare,
doar cu lumina si puterea, lui Dumnezeu.
Ferice de cei ce nu au trecut prin
marea de gheata, sparta doar cu
sufletul ingenunchiat, si lacrimi cat roua
pe frunze.
Ferice de cei ce nu au vazut perdele negre
in ochii lor, cand soarele varsa cupe cu aur.
Ferice de cei ce nu au facut din marginea
patului, un leagan in fiecare dimineata si
seara, sa-si legene sufletul, frant.
Ferice de cei ce nu au primit un crivat
in fata, in mijloc de vara, cand bucata
din tine, era inghetata in bratele tale,
si tu plangeai pe ea.
Ferice de cei ce nu stiu cum este sa ai,
ochii vesteji, si tulburi, de parca o sabie
a trecut cu toata toamna, prin ei.
Ferice de cei ce nu au lasat mainile
in poala, grele cat pietrele de rau,
ce se frecau una de alta, din zori
si pana in seara, de atata dor.
Ferice de cei ce nu au avut palme reci
si fierbinti, cum sunt potcoavele de cal,
cu care sa se loveasca in cap, din prea
multa pierdere si intuneric, stapan in ei.
Ferice de cei ce nu stiu drumul spre
locul de veci, unde urmeaza sa-si ingroape
o parte din inima.
Ferice de talpile ce nu ating potecile,
pline cu floare, si-un pamant in care,
stau sufletele tuturor adormitilor,
sarutati si imbratisati, doar de radacinile
pomilor, tineri si batrani.
Ferice de picioarele celor care,
nu stiu cum este sa nu poti merge,
chiar daca ai un sange in vene,
chiar daca ai toate degetele,
tu cersesti, carje si mila lui Dumnezeu.
Cersesti putere sa poti indura frigul
din oase, umerii plini de zapada pribegiei,
ce te apasa.
Ferice de cei ce nu au simtit,
promoroaca si turturi de gheata,
in inima lor, zi de zi, noapte de
noapte, din prea multa singuratate.
Ferice de cei ce nu au vorbit singuri
pe strada, din prea multa durere si dor.
Ferice de cei ce nu si-au dorit sa moara
niciodata, din prea multa durere,
ori in locul celor condusi pe ultimul
drum, zambind ori cu un ochi deschis.
Ferice de cei ce traiesc si acum,
far'de o inima intreaga, doar cu
lumina iubirii, si Dumnezeu.
Ferice de cei ce iubesc!
Aceasta este forta ce ajuta inima,
sa supravietuiasca, in viata asta,
plina de durere, si mister.
Iubeste, si poti trece peste orice!
Iubirea, este Dumnezeu!
Fotografia postată de Noapte Argintie.

poezie de Adelina Cojocaru (27 septembrie 2016)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un suflet

Un suflet
E fericit
Prin ochii tai

O floare
Zambeste
Cand dimineata te trezesti

O stea
Sclipeste pe cer
Cand tu dansezi

Un inger
Tresare din somn
Cand tu imi zambesti

O viata
In palmele tale
S-a aprins

O lume
Fara tine
Nu va exista

Un cantec
Al iubirii tresare
In inima mea

Un sarut
O imbratisare, de-a ta
Ma face sa ma simt iubit

poezie de Florea Nicolae din Praf Stelar (20 iunie 2008)
Adăugat de Florea Nicolae
Comentează! | Votează! | Copiază!

Si daca mor zeii?

Au cam inceput sa moara zeii.
Ii vad din cand in cand in grupuri
Ilegalisti din timpuri apuse.
Tusesc. Stiti cat de ciudat este
Sa il vezi pe Thor cum isi lasa ciocanul
Si scote sticluta cu sirop?
Odin, care si asa avea un singur ochi
A inceput sa faca,.... cataracta.
Si-i vad in fata blocului
Jucand table si amintindu-si
De zilele cand stapaneau lumea.
A trecut pe langa mine, mai ieri, Eos.
Era palida, aproape alba,
Si m-am intrebat unde-i sunt
Obrajii ei roz si surasul stralucitor.
Purta proteza. E trist.
Au inceput sa imbatraneasca zeii
Si pamantul a inceput sa-i uite.
Mai sunt pe undeva, mi-a spus Diana
Cateva vestale, fete batrane
Care mai umbla inca cu arcuri
Dar nu prea mai sunt paduri
Iar vanatul a inceput sa dispara.
Persefona a murit de mult, iar Hades,
Dupa cateva secole de doliu,
Cauta acum in van trei samburi de rodie.
Au inceput sa dispara zeii
Si ce-i mai rau, noi am inceput
Sa-i uitam. Olimpul e gol,
Asgardul in paragina, miroase a fum,
Si chiar si mortii au uitat de Ragnarok.
Pamantul e nemuritor, acum,
Cand zeii au inceput sa moara,
Dar parca e o amfora fara vin,
Nu ne mai aduce nici o bucurie.

poezie de Dragoş Angelescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suspine

Ma mint cand spun ca nu te mai iubesc,
tresar mereu cand telefonul suna
inima-mi bate ca nebuna si ma minte
spunandu-mi: e el! de tine si-a adus aminte!

O alta zi, o alta noapte trista fara tine,
acelasi suflet plin de suspine...
nu-i nimeni acum sa-l inteleaga
de ce a iubit si nu i s-a dat iubire.

Privesc fotografía ta de mii de ori
lacrimile-mi curg negre printre gene,
prin ele singura si-ncet má-ntreb:
de ce ai venit, daca stiai ca pleci?

poezie de Amelia Florentina Glava
Adăugat de AMelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ma scufund

Aveam incredere in tine
Ca o sa ma tii de mana bine
Dar se pare ca m-am inselat
In marea larga incet m-am scufundat.
Spuneai de multe ori ca ma iubesti
Imi ziceai Alba-ca-zapada din povesti
Ai profitat ca nu Ariel ma numesc
Si m-ai lasat usor sa ma inec.
Am dat din maini si din picioare
Ca sa vii si sa ma scoti inapoi din mare
Dar te-ai uitat la mine satisfacut
Sfidator, subtil, crud si tacut.
Nu stiam de ce esti in stare
Dar fata naiva din mine ti-a dat crezare.
Nu stiam ca poti sa minti atat de mult
Te credeam un om matur si cult.
Acum simt ca ma duc la fund
Chiar de-l ating, nu mi se pare ca-i pamant...
Aveai colacul de salvare langa tine
Dar ai incercat sa-l tii departe de mine
Si sa stii ca planul a functionat
Ca tot ce ai facut a fost intentionat.
Ai plecat fara pic de pasare
Ai pus pe rana si mai multa sare.
Nu are cine sa ma mai salveze
Si stiu de-acum ce o sa urmeze
Eu in lumea mea, departe de a ta
Tu, cu inima rece ca gheata.
Ti-as reprosa mult mai multe
Dar cuvintele mele sunt surde
Nu se mai aud din cauza apei
Care tot mai adanc se chinuie sa sape.
Dar de astept sa fii, sa ma salvezi
Ochii plini de lacrimi acum sa mi-i vezi!
Dar ce spun eu aici de sentimente?
Cand tu nu stii ce-s alea, sau regrete..
Ramai cu bine, print calare pe cal
Gaseste-ti o alta printesa la bal...

poezie de Andra Cisleanu (octombrie 2019)
Adăugat de AcosmosA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daca toate acestea fi-vor invatate

Fiii vostri singuri hotaresc in viata
Care-i meseria ce o vor urma,
Fiii vostri mai tarziu invata
Taina ei fierbinte, nobila si grea.

Fiii vostri singuri mai tarziu, fireste,
Isi aleg iubita mangaind-o bland,
Inima lor larga si sincera-si roteste
In privinta asta cel mai greu cuvant.

Fiii vostri, insa, trebuie sa-nvete
Din copilarie inca, de la voi
Primele indemnuri, primele povete -
Dorul de lumina, scarba de noroi.

Cat sunt fragezi inca, mame, invatati-i
Sa iubeasca floarea pura din livezi.
Sa iubeasca-ntinsa mare si Carpatii,
Ce-si inalta-n ceruri fruntea de zapezi.

Sufletul sa-l aiba nentinat ca floarea,
Ochii lor sa fie limpezi si curati,
Sa nutreasca patimi vaste cum e marea
Sa inalte ganduri cat acesti Carpati.

Oamenii, din suflet, vesnic sa iubeasca,
Frati sa-i socoteasca, simpli si-ntelepti;
Invatati-i, mame, crancen sa urasca
Pe acei ce-s dusmani oamenilor drepti.

Sa iubeasca versul, sa iubeasca struna
Ce-i curat in lume, ce e nou si viu;
Cat sunt mici sa-nvate a uri minciuna.
Astea nu se-nvata cand e prea tarziu.

Sa iubeasca tara, pentru ea sa sara
La nevoie-n ape, la nevoie-n foc.
Invatati-i, mame, dragostea de tara
Ea cuprinde toate-acestea la un loc.

Ea sa le sclipeasca-n licarul pupilei,
Sa le creasca-n suflet blanda ca un spic.
Sa se teama poate de rusinea zilei
Cand ar sti ca tarii nu i-au dat nimic.

Daca toate astea fi-vor invatate,
Restul o sa vina de la sine-apoi
Si-au sa se-mplineasca visurile toate
Ce le-ati pus intr-insii, mame scumpe, voi.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parastas pentru iubirea care a murit

Sa-i facem parastas cum se cuvine
Iubirii noastre care a murit,
In apogeul ei nelamurit,
Mai lacrimand, de tine si de mine.

S-o asezam la locul de verdeata,
In care se ducea, pe cand traia,
Din cand in cand, sa trecem pe la ea,
Considerand ca inca e in viata.

Aici, acum, s-a stins iubirea noastra,
Si moarta va ramane-n veci de veci,
Te vad si-acum, parca stiind ca pleci,
Cu mana fluturand la o fereastra.

Dar hai sa dam groparilor oferte
Si sa-l rugam pe D-zeu s-o ierte.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parastas pentru iubirea care a murit

Sa-i facem parastas cum se cuvine
Iubirii noastre care a murit,
In apogeul ei nelamurit,
Mai lacrimand,de tine si de mine.

S-o asezam la locul de verdeata,
In care se ducea,pe cand traia,
Din cand in cand,sa trecem pe la ea,
Considerand ca inca e in viata.

Aici,acum,s-a stins iubirea noastra,
Si moarta va ramane-n veci de veci,
Te vad si-acum,parca stiind ca pleci,
Cu mana fluturand la o fereastra.

Dar hai sa dam groparilor oferte
Si sa-l rugam pe D-zeu s-o ierte.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de IngridM
Comentează! | Votează! | Copiază!