Departe mult de-aici

Ştiu, tainic, un iatac în care,
Gătită şi fermecătoare,
E-o fată-n veşnică-aşteptare.
Pe sân îşi face vânt cu-o mână,

În pat culcată pe o rână,
Ascultă plânsul de fântână:
E casa Doroteii, unde
S-o legene pe răsfăţată,

Din depărtări uşor pătrunde
Suspin de briză şi de unde.
De sus în jos, cu grijă mare,

Uleiuri ung fragilul trup,
Răşini frumos mirositoare. -
Leşină într-un colţ o floare.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul de lângă fântână

La o răscuce de poveste fără zmei
un om aşezat lângă o fântână
îşi răcoreşte sufletul.

Nu trece nimeni, doar o adiere de vânt
suflă peste o câmpie mirositoare,
de când aşteaptă a înflorit şi salcâmul,
se apropie seara şi o să pornească la drum,
nu poate să spună unde se duce
şi de ce se grăbeşte.

Poate trecutul îl împinge în faţă,
îl cheamă-n oraşul de lângă dealuri
unde are nevoie de identitate,
de spiritul care-l animă să urce
în propriul său trup.

Aproape că simte-n inimă fereastra
de la care-l priveşte lumea
şi doreşte să se regăsească
în mijlocul ei.

Pleacă din sine liber
spre alte zile şi nopţi
pe care le povesteşte nervos
şi nimeni nu-l ascultă,
de aceea scrie, scrie poeme de revoltă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie pierdută

Mi-e tot mai dor de casa părintescă,
de mama şi de tatăl meu,
căci am plecat, demult, în lumea largă,
având alăturea pe Dumnezeu...

Anii au trecut pe nu ştiu unde
şi mă trezesc privind în depărtare,
cu gândul către casa părintească,
de multe ori plângând lângă o floare...

O floare care seamănă cu alta
de prin grădina casei părinteşti,
unde mi-am petrecut copilăria
acolo, pe meleaguri olteneşti...

Dar, casa părintească stă să cadă,
sub ploaie, vânt şi vijelie
şi niciodată n-am să mai găsesc,
pierduta mea copilărie...

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie pierdută

Mi-e tot mai dor de casa părintescă,
de mama şi de tatăl meu,
căci am plecat, demult, în lumea largă,
alăturea de mine având pe Dumnezeu...

Anii au trecut pe nu ştiu unde
şi mă trezesc privind în depărtare,
cu gândul către casa părintească,
de multe ori plângând lângă o floare...

O floare care seamănă cu alta
de prin grădina casei părinteşti,
unde mi-am petrecut copilăria
acolo, pe meleaguri olteneşti...

Dar, casa părintească stă să cadă,
sub ploaie, vânt şi vijelie
şi niciodată n-am să regăsesc,
pierduta mea copilărie...

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colţ de vis

Paşii mă poartă pe ţărmul
unde valuri mişcătoare
limpezesc oglinda mării
dorul împleteşte fir de aur
din razele soarelui
steaua iubirii este mai aproape
ca niciodată
cânt de pescăruşi
mă leagănă,
pe fragede mărgele de nisip
te zăresc venind
pe vâslele vântului
din nesfârşita depărtare
ştergându-mi ochii
ce au plâns cândva...
E primăvară!
Nu ştiu un alt anotimp
mai frumos,
unde copilăria s-a retras
într-un colţ de vis.

poezie de Maria Ciobotariu (15 februarie 2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De mână

Şi în mormânt
Ne vom căuta să ne ţinem de mână
Şi de umbrele noastre
Nu ne vom teme...
Ele duc c-un braţ alb serile
Ce-au scris pe frunze sărutul ierbilor!
Şi ne vom ţine de mână
Ca doi copaci visători,
Ce-şi adorm frunzele-n rouă
Ca-ntr-un vers,
Unde izvoarele plâng într-un glas
Până când ecoul îngheaţă-ntr-o lacrimă
Dar mai curg ca prăpastiile-n mare.
Noi ne vom ţine de mână
Şi când ne-om trezi,
Într-un piept de amiază târzie.
Prin rădăcini de dor
Ne vom bea inimile cu o singură sete
Şi cu lumini obosite ne vom îmbrăca
Într-o amiază târzie:
Unde răsăritul de mână se ia cu amurgul,
Unde păsările devin linişti de cristal
Prin care priveşte iubirea.
Într-o amiază devreme
În care ne vom ţine de mână
Şi de umbrele noastre
Nu ne vom teme...

poezie de Crina Popescu din revista Literatura şi arta (23 august 2012)
Adăugat de Maria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet floare

Sunt suflet floare sau undă de mare,
şi ploaie sau vânt, trecător pe pământ
venit întâmplator cu al meu cânt
sufletul duios să pot să vi-l încânt.

Ce poate fi mai frumos decât o rimă
o privire a sufletului sau o pantonimă
ce ziua vă-nsoţeşte cu a sa glumă?

Ce înfloreşte şi vă vorbeşte, ce suferă
şi iubeşte, simte şi trăieşte cu toată
suflarea de suflet floare pe undă de mare,
zi de primavară, toamnă ori iarnă unde...

fiecare frunză cu a sa culoare pare
o floare.

poezie de Nicola Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor...

Mi-e dor de satul meu natal
leagănul copilăriei
de livada de pe deal
unde paşii mei treceau
printre flori-nrourate
mi-e dor de părinţii plecati,
lacrimă rămasă vie
şi de uliţa pe care
au răms urmele mele
astăzi toamna lin coboară
la casa însingurată
unde ceaţa se ridică
printe frunze ruginii
peste paşii mei trecuţi
şi paşii ce vor veni...
amintirea o păstrez
sub un colţ frumos de cer
unde gandul meu curat
poartă-n el dulce mister.

poezie de Maria Ciobotariu (2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt bărbatul

Sunt bărbatul dulce-al nopţilor de taină,
Port la cingătoare... lacăte şi chei
Şi iubirea prinsă... la rever de haină,
Sunt parfumul care... place la femei.

Sunt bărbatul care ştie să iubească,
Care stinge flăcări în fântâni de dor,
Zâmbetul pe buze-l fac să-ntinerească
Şi încep sărutul... doar de la picior.

Sunt bărbatul care aşternuturi arde,
Port extazu-n buze şi în ochi de foc,
Eu în trup fierbinte risipesc petarde
Şi fiori şi fluturi, ca-ntr-un tainic joc.

Sunt bărbatul care ştie să asculte,
Şoaptele păgâne spuse-ncetişor,
Care-aruncă-n mare cu dureri trecute
Şi îngroapă stele, jos, lângă izvor.

Sunt bărbatul vesel, încă în putere,
Port în mine-amorul fără de păcat,
În adânc vulcanic răspândesc plăcere
Şi răstorn tot cerul, dimineaţa-n pat.

Sunt bărbatul tandru, blând şi iertător,
Am în sânge patimi şi cărbuni încinşi,
Ştiu să vindec rana inimii uşor
Şi s-aprind luceferi, care-s încă stinşi.

Sunt bărbatul care sufletu-şi oferă
Despicând momentul, pasiuni stârnind,
Cred că bucuria este efemeră,
Însă înspre viaţă, braţele-mi întind.

Sunt bărbatul care în iatac pătrunde
Şi cu frenezie înfloreşte-n trup,
Când atinge locuri şi apoi se-ascunde
Înspre răsărituri, raze când erup.

Sunt bărbatul care rabdă în tăcere,
Ce desface floarea lacrimilor reci,
Ştiu s-adun nectarul stupului cu miere
Şi să-nchid fereastra, ca să nu mai pleci.

Sunt bărbatul care ştie să respecte,
Pentru că destinu-i dur si nemilos
Şi-am lăsat în urmă, semnele deştepte,
Alegând ştiţi bine, numai ce-i frumos.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul

mi-e sufletul un rug aprins
ard-ard în ploaia de gânduri
ce lungă aşteptare e chemarea
sunt un trubadur uituc
pe unde să mă duc la mândra mea
offf, am uitat, pe unde să apuc
ei, îmi spune cineva, unde e ea
ea cea mai mândră dintre flori
te aştept cu nerăbdare
acolo, dincolo de zare, unde plânge dorul
îmi este gândul la tine
te caut în clipa ce vine
printre chemări, suspine
mi-e drag să strâng duios la piept un tainic fior
în paşi de vals păşesc într-un vis
cu tine, femeie, trăire divină
mângâi un trup, în picătura ultimului sărut
te frângi, te frângi în mine
lacrimi de iubire se preling încet pe tine
adunasem înfinite clipe de iubire
când buzele le-am atins uşor
cu dor sfios şi temător
înima s-a pulverizat în milioane de culori
ce cad apoi pe flori, flori pastele, de lumina iubirii create
te regăsesc femeie, în fiecare răsărit de soare
odată, într-o zi
am pus o dorinţă sub o stea
azi a bătut la uşa ta
s-a cuibărit apoi la sânul tău
într-un cuvânt nerostit, de buze şoptit
iubesc, trăiesc a te iubi
păşesc în cânt şi gândul mi-e descânt
mă pierd în clipe abisale
mi-e trupul ars de sărutări
sărutul meu nu se termină nicicând
respir iubire, trăiesc în nemurire
pe mirifice târmuri de amor
închei acest poem cu un sărut
femeie, lacrimă, suspin şi tainic chin

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum exotic

În calde seri de toamnă când sorb cu adâncire
Mireasma care molcom din sânul tău adie,
Un ţărm al fericirii în mintea mea învie
Orbit de-o monotonă, fierbinte strălucire:

Un ostrov leneş unde mărinimoasa Fire
Dă arbori stranii, poame cu care te îmbie,
Bărbaţi cu trup subţire şi sprinenă tărie,
Femei cu-o fără seamăn de sinceră privire.

Mireasma ta mă duce-n meleaguri minunate
Şi văd un port cu multe corăbii adunate
Ce-s încă ostenite de valuri şi lumină,

În vreme ce parfumul ce-l dau tamarinarii
Domol îmi umflă nara şi-n sufletu-mi se-mbină
Cu cântecul pe care-l îngână marinarii.

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva mă ascultă!

În veac cu putere ocultă
din zid cineva mă ascultă.
cu cât mă coboară pe mine.
cu-atât el mai mare devine.

Iubirea mi-o suge prin tuburi.
mă simt răstignit pe şuruburi,
ce face cu mine nu-i veghea,
el trage din zid cu urechea.

Ai zice că apără, poate,
poporul de rău şi păcate,
de cei ce ţin arme în liră
de cei care mint şi conspiră.

Dar nu el ascultă orbeşte,
pe om când acasă trăieste,
ne intră-n cearceaf şi sub piele,
în creier de gânduri săi-l spele.

Prin mări, electronice unde
în ochi şi în tălpi ne pătrunde,
putere zeiască şi oarbă
el scris e şi-n firul de iarbă.

Ascultă fereastra deschisă
şi viermii urcând în caisă,
cum gâfâie-n dragoste mirii,
concertul mărunt al pieirii.

În veac cu poliţie multă,
din zid, cineva mă ascultă.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Sunt radical (1981)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

La balcic

unde sunt turcii?
unde sunt tătarii?
unde s-au înhumat cafenelele?
unde bat iaurtul bulgarii?
unde e regina maria
debarcaderul, grădina botanică, inima
ferecată-ntr-o amforă?
unde
e tonitza şi acuarelele? dar
cine sunt eu să împung
cu vârful creionului-minaret, ascuţit
de o briză puţin ceţoşată,
clipele
vieţile dumnealor
stelele?

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei trecătoare

Asurzitoare, strada în jurul meu urla;
Înaltă şi în doliu, durere maiestuoasă,
O tânără femeie, cu-o mină fastuoasă,
Trecea păşind agale, dantela îi sălta;

Nobilă şi agilă, cu pulpe de statuie,
Iar eu sorbeam cu ochii, ca un extravagant,
Din ochiul său, cer palid, vuind un uragan,
Dulceaţa ce fascină, plăcerea ce mistuie.

Un fulger apoi noaptea; splendoare fascinantă,
A cărei viziune m-a renăscut deodată,
Nu te voi revedea decât în veşnicie?

Departe, prea târziu, sau poate niciodată,
Căci nu ştii cine sunt, nu ştiu unde fugeai,
Pe tine te iubeam; o, tu care ştiai!

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Florin Dănuţ Necula
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de sat

Veşnicia s-a născut la sat. (Lucian Blaga)

Mi-e dor de sat, unde veşnicia e la ea acasă,
Mi-e dor de sat unde vinul stă limpede în ulcior,
Unde pâinea e tăiată în două şi e pusă frumos pe masă,
Unde mă aşteaptă un suflet sfâşiat de dor!

Mi-e dor de sat, unde primăvara pomii sunt în floare,
Mi-e dor de sat, unde miroase a pită coaptă!
Unde se-aude susur de izvoare,
Acolo veşnicia cu adevărat mă aşteaptă.

poezie de Vladimir Potlog (13 mai 2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina se curbează după vise

Nimeni nu caută,
se mulţumeşte cu frântura de viaţă
în care înoată necunoscutul
pe care-l aşteaptă să se întâmple
apoi se destăinuie cu faţa la perete
şi ascultă.

Nu se aude nimic,
e o scuturare de vorbe în eter,
o pribegie prin cuvinte de suflet
într-un poem care nu se lasă scris
şi bântuie prin odaie noaptea.

Lumina pătrunde subţire printr-o fantă,
se curbează după vise
până-n adâncul gândurilor,
dar izvor nu este pentru fântână
numai o cumpănă părăsită la margini de hotar
de unde mi se trage blestemul
ca o trădare de la începuturi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai mor puţin

Eu Te întreb, Tu mă acuzi
Eu Te aştept, Tu nu mă vezi
Eu Îţi vorbesc, Tu nu auzi
Eu Te iubesc, Tu nu mă crezi.
Mai mor puţin, Tu nu mă ştii
Mai cad un pic genunchii mei
Pe braţe, Doamne să mă ţii
Te-am tot rugat şi Tu nu vrei.

Ţi-aş mai vorbi, Ţi-aş mai cânta
M-aş odihni dar nu am cum
Aş vrea să vin în faţa Ta
Dar nu mai ştiu pe care drum.

Unde eşti, Dumnezeu
Unde ai plecat
Vreau să ştiu ce sunt eu
Înger sau păcat.

Unde eşti, Dumnezeu
Unde Te-ai ascuns
Ţi-am adus plânsul meu
Dar n-a fost de-ajuns.

Unde eşti, Sfântul meu
Te-am strigat şi strig
Nu auzi, Dumnezeu
Şi mi-e tare frig...

poezie de Adriana Cristea (15 iunie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocile păsărilor din Hiroshima

- "Unde, unde-s?"
- "Cine?"
- "Unde, unde-s?"
- "Cine, cine?"
- "Unde-s?"
- "Cine, cine?"
- "Oamenii..."
- "Nu ştiu. Uite fulgi de cenuşă...
Au burat toţi..."
- "Unde, unde?"
- "Nu ştiu. Să ne facem cuibul."
- "Unde,
unde,
unde,
unde,
unde?..."

poezie celebră de Eugen Jebeleanu din volumul Surâsul Hiroshimei; 1958
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alchimia durerii [Alchimie de la douleur]

Unul te cântă cu ardoare,
Altul, Natură, jalea-ţi spune!
Cel care zice: Îngropăciune!
Altuia-i zice: Viaţă, soare!

Tu, Hermes, sfetnicul meu tainic,
Ce mă intimidezi cam tare,
Mă crezi un Midas, rege mare,
Şi alchimistul cel mai jalnic;

Fac fier din aur pentru tine,
Şi iad din rai, cum ştiu prea bine;
În giulgiul norilor, pe creste,

Văd un cadavru drag cum vine
Şi-atunci pe ţărmuri largi, celeste,
Fac sarcofage de poveste.

poezie clasică de Charles Baudelaire, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiam în paradis

cel puţin aşa spunea freud
sau jung şi ploua cu lacrimi
până s-a umflat moldova

care pom care floare

noi eram într-un vis
unde jucam romeo şi julieta
teatru de amatori plini de datorii

care în pom care în floare

tu erai vânt de vară
eu eram speranţa ta
şopteai dulce că suntem fericiţi

zburam în pom zburai în floare

am creat o lume a noastră
încăpeam numai noi doi
şi dragostea noastră

eu eram pom tu erai floare

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo...

Acolo unde murmură izvorul
Şi printre stânci coboară neînfrânt,
În valea unde lăcrimează dorul,
Pe firul ierbii legănat de vânt...

Acolo unde-n lunca solitară,
Pândeşte Luna dintr-un colţ de cer
Şi-acelaşi cânt de nai şi de vioară,
Îl regăsesc prin orişice ungher...

Acolo unde codri goi oftează
Când rândunelele în zbor se duc,
Când rând pe rând cocorii emigrează
Şi se usucă frunzele de nuc...

Acolo unde-s toamne-mbelşugate
Iar primăverile nicicând nu mor
Şi unde iernile-s de basm prin sate
Iar cerul verii n-are niciun nor...

Acolo unde marea-şi cheamă valul
Să mângâie nisipul iar şi iar
Şi Dunărea îmbrăţişează malul
Urmându-şi tainic drumul milenar...

Carpaţii-şi pun cununi de flori pe creste
Şi sunt păstori cu turme la păscut,
Acolo e-un tărâm ca de poveste,
Acolo-i ţara-n care m-am născut...

poezie de Violeta Andrei Stoicescu (1 decembrie 2021)
Adăugat de Violeta Andrei Stoicescu
Comentează! | Votează! | Copiază!