Eu sunt întâia dimineață pe care au privit-o ochii tăi deschiși în leagăn. Îți mai aduci aminte de mine? Eram cu zorii și cu rândunelele deasupra leagănului tău. Așa am rămas.
Ionel Teodoreanu în Fata din Zlataust
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre rândunele, citate despre ochi, citate de Ionel Teodoreanu despre ochi sau citate despre dimineață
Citate similare
Îți mai aduci aminte?...
Îți mai aduci aminte de norii plumburii?
Îți mai aduci aminte de ploaia ce
ne-nvăluia sărutul
într-un parfum de trandafiri?
Îți mai aduci aminte de nopțile târzii
Când visam la nemuriri?...
Pentru atunci când amintirile își vor cânta refrenul...
poezie de Viviana Milivoievici (2015)
Adăugat de Viv
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre trandafiri, poezii despre sărut, poezii despre ploaie, poezii despre nori, poezii despre noapte, poezii despre muzică sau poezii despre amintiri
Sunt cea mai mică fată a lumii între rândunelele ei fiindcă mă înfășor în întregul ei necunoscut.
citat celebru din Ionel Teodoreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre superlative
Îți mai aduci aminte?
Îți mai aduci aminte de prima întâlnire
Când inima în piept bătea fără oprire?
Îți mai aduci aminte de prima sărutare
Și cum ne-mbrățișam în noaptea-mbietoare?
Îți mai aduci aminte când ne plimbam pe plajă
Și visurile noastre erau precum o vrajă?
Îți mai aduci aminte ce bine ne simțeam
Când tu m-aveai pe mine și eu pe tin' te-aveam?
Îți mai aduci aminte ce mult vorbeam și tare
Când mână-n mână alături ieșeam la o plimbare?
Îți mai aduci aminte cum zilele treceau
Chiar dacă era soare ori ploile veneau?
Îți mai aduci aminte c-aveam doar o dorință
Ca focul să-l aprindem în trup și în ființă?
Îți mai aduci aminte cum inima ofta
Și cum de-atâta poftă cu totul se topea?
Îți mai aduci aminte ce tandru mă priveai
Fiindcă vedeai în mine ființa ce-o iubeai?
Îți mai aduci aminte cum mâna mi-ai întins
Știind că soarta-n suflet văpaia ne-a aprins?
Îți mai aduci aminte iubirea ce-am simțit
Și ziua-n care-am spus un "da" ce ne-a unit?
Îți mai aduci aminte la drum cum am plecat
Cu o iubire pură și sufletul curat?
Îți mai aduci aminte că ne-am promis mereu
Să ne iubim întruna la bine și la greu?
Îți mai aduci aminte promisiunea sfântă
Că fericiți vom fi, tristețea va fi-nfrântă?
Îți mai aduci aminte copilul cum țineai
Și cum îl legănam atunci când oboseai?
Îți mai aduci aminte ce viață bună aveam
Și cum în armonie familie eram?
Îți mai aduci aminte cât ne iubeam de tare
Și cum râdeam întruna cu lumea la picioare?
Îți mai aduci aminte ce mult am suferit
Când vremea a fost dură, cuvântul nerostit?
Îți mai aduci aminte cum am jelit de-aprins
Că ne-au plecat părinții și-al nostru foc s-a stins?
Îți mai aduci aminte ce chin am îndurat
Atunci când lumea noastră pe dos s-a răsturnat?
Ce s-a ales de viața ce-am dus-o amândoi?
Ce a pățit iubirea cea sfântă dintre noi?
Unde s-a dus sărutul duios de noapte bună
Și îmbrățișarea caldă din nopțile cu lună?
Mă-ntreb, a fost aievea? Putem face ceva?
Că vreau la tine-n brațe, eu simt în sinea mea.
Și de la capăt oare putem ca să o luăm
Să stăm alături iarăși, iubirea s-o gustăm?
poezie de Marcia A. Newton, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre promisiuni
- poezii despre foc
- poezii despre trup și suflet
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Îți mai aduci aminte, Doamnă?
Îți mai aduci aminte, Doamnă?
Era târziu și era toamnă
Și frunzele se-nfiorau
Și tremurau în vântul serii
.....................
Ți-aduci aminte și de seara
Cu-amurgu-acela violet,
Când toamna-și acorda încet
Pe frunza-i galbenă, chitara.
Pe lac ce-n lună s-argintase
Încet o lebădă trecea
Și pata-i albă se pierdea
În noaptea care se lăsase.
...............................
Era târziu și era toamnă...
Îți mai aduci aminte, Doamnă?
poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară, poezii despre vânt, poezii despre toamnă, poezii despre lebede, poezii despre galben, poezii despre frunze sau poezii despre chitară
Luli: Prietenii tăi, profesia ta, scrisul tău, capriciile tale îți aparțin. Nu-ți cer nici un sacrificiu. Eu îți cer, adică te rog, să fii tu.
replică celebră din romanul Lorelei de Ionel Teodoreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sacrificiu, citate despre prietenie sau citate despre capricii
Un singur lucru îți cer: să îți aduci aminte de mine. Dacă tu ți-ai aduce aminte de mine, nu mi-ar mai păsa că toți ceilalți m-ar uita.
citat din Haruki Murakami
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îți mai aduci aminte...?
Îți mai aduci aminte, doamnă,
Pe lac cum număram la rațe?
Și după nouă luni, în toamnă,
Râzând, mi-ai pus "puiul" în brațe.
epigramă de Nicolae Ghinoiu din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre toamnă, epigrame despre timp sau epigrame despre rațe
Leagănul
Doamnei Eugenia Brediceanu
Eram așa de obosit
și sufeream.
Eu cred că sufeream de prea mult suflet.
Pe dealuri zorile își deschideau pleoapele
și ochii înroșiți de neodihnă.
Pierdut - m-am întrebat:
Soare,
cum mai simți nebuna bucurie
de-a răsări?
Și-n dimineața-aceea fără somn
cum colindam cu pași de plumb
într-un ungher ascuns am dat de-un leagăn.
Păianjenii-și țeseau în el măruntele lor lumi,
iar carii-i măcinau tăcerea.
L-am privit cu gândul larg deschis.
Era leagănul
în care-o mână-mbătrânită azi de soarta mea
mi-a legănat
întâiul somn și poate-ntâiul vis.
Cu degetele amintirii
mi-am pipăit
încet,
încet,
trecutul ca un orb
și fără să-nțeleg de ce
m-am prăbușit
și-n hohote
am început să plâng deasupra leagănului meu.
Eram așa de obosit
de primăveri,
de trandafiri,
de tinerețe
și de râs.
Aiurind mă căutam în leagănul bătrân
cu mâinile pe mine însumi
- ca prunc.
poezie celebră de Lucian Blaga din Pașii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre visare, poezii despre tăcere, poezii despre trecut, poezii despre tinerețe, poezii despre somn sau poezii despre râs
Nu știa cum îl cheamă, de unde vine. Nu-l întâlnise niciodată. Dar necunoscut, venea parcă din ea, ca un vers de care-ți aduci aminte avându-l pe buze înainte de-a ști unde l-ai auzit.
citat celebru din romanul Lorelei de Ionel Teodoreanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre versuri sau citate despre poezie
* * *
Îți mulțumesc adânc, pământ,
că mi-ai dat viață să te- avânt!
eram hain, eram flămând
și iată-s înflorit și blând.
e ceas sfâșietor de sfânt,
s-aud doar frunzele umblând.
poezie celebră de Ionel Teodoreanu din Tudor Ceaur Alcaz
Adăugat de MIKA
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate de Ionel Teodoreanu despre viață
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre mulțumire
- citate de Ionel Teodoreanu despre frunze
- poezii despre flori
- citate de Ionel Teodoreanu despre flori
- poezii despre ceas
Îți mai aduci aminte, Doamnă?
Motto: "Îți mai aduci aminte, Doamnă?
Era târziu și era toamnă..."
Eram iubiți și eram tineri,
păsări de pradă în cupidonice trăiri,
zgomot și furie
în patul cu petale reci de trandafiri,
lacrimi și melancolie
în pagini reci și galbene de amintiri,
cuvinte seci și tulburi
rostite mecanic,
ca gheața din priviri,
eu n-am cerut să vin
și n-am cerut să plec,
m-ai ademenit sălbatic,
m-ai ispitit senin,
scăldat în roua dimineții,
trupuri dezgolite,
baie de lacrimi,
imagini estompate,
se scurg încet
amare anotimpuri,
mai am în sac himera,
hrana cea de zi cu zi,
și-mi amintesc nostalgic,
era ca ieri, distinsă Doamnă,
sezon târziu,
era așa o rece toamnă!
poezie de Ion Țoanță din "Templul Devenirii Noastre", (2014)
Adăugat de Lucia mandache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rouă, poezii despre păsări, poezii despre melancolie sau poezii despre imagine
Îți mai aduci aminte doamnă?...
În prima noapte, ții tu minte,
A fost momentul neplăcut
De-am înjurat de cele sfinte,
Că "doamnă" altul te-a făcut!
epigramă de Mihai Sălcuțan din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre sfinți, epigrame despre sfințenie sau epigrame despre noapte
Numai pe mine ai să mă iubești. Și n-ai să știi niciodată pe cine iubești. Asta-ți va fi pedeapsa. Îți voi fura sufletul, lăsând celorlați numai umbra sufletului tău. Dar chiar sufletul tău e o umbră și luându-ți-o, nici eu nu mai am nimic.
Ionel Teodoreanu în Fata din Zlataust
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe citate despre suflet, citate de Ionel Teodoreanu despre suflet, citate despre iubire sau citate de Ionel Teodoreanu despre iubire
Păstrează-mă
Păstrează-mă în ochii tăi
Ca o lumină sau ca floare,
Păstrează-mă ca roua-n văi
Sau lacrima care te doare.
Păstrează-mă, nu mă uita,
Zâmbește de-ți aduci aminte
Cum te iubesc în umbra ta,
Cum ne iubeam mai înainte.
Păstrează-mă cum te păstrez
Ca o icoană preasfințită,
Ca o petală albă, roz,
Ce-o pun la piept neofilită.
Păstrează-mă de poți și-n gând,
Să-ți mai aduci din când aminte,
Mai scrie-mi de mai poți și-un rând,
Ce vrei să-mi spui printre cuvinte.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre văi, poezii despre roz, poezii despre ochi, poezii despre lumină, poezii despre icoane sau poezii despre gânduri
Ochii tăi iubito
Ochii tăi iubito sunt ca marea
Când este liniștită și curată.
Ochii tăi iubito e ca luna când răsare,
Parcă e un chip frumos de fată.
Ochii tăi iubito sunt ca vântul
Când se plimbă liniștit printre copaci.
Ochii tăi iubito sunt ca o grădină,
În care au înflorit mii de maci.
Mi-i dor de ochii tăi iubito.
Și dacă nu-i văd macar pe o clipă,
Sufletul Îmi plânge în mine
Și în jurul meu totul se risipă.
poezie de Vladimir Potlog (2 aprilie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns, poezii despre plimbare sau poezii despre frumusețe
Gând 11
Eu cred că un om este ceea ce își aduce aminte
despre sine însuși. Bunăoară, eu mă consider pe
mine ceea ce îmi aduc aminte că sunt. De asta
uneori oamenii sunt în aparență schimbători sau au
umori diferite.
De fiecare dată îți aduci aminte alte lucruri despre
tine însuți.
poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul: Gânduri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Nichita Stănescu despre gânduri
Eu cred că un om este ceea ce-și aduce aminte despre sine însuși. Bunăoară, eu mă consider pe mine ceea ce îmi aduc aminte că sunt. De asta, uneori, oamenii sunt, în aparență, schimbători, sau în mod diferit, fiindcă de fiecare dată îți aduci aminte alte lucruri despre tine însuți.
citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!
Audioteca Citatepedia
Voce: Nichita Stănescu
Păstrează-mă
Păstrează-mă în ochii tăi
Ca o lumină sau ca floare,
Păstrează-mă ca roua peste văi
Sau lacrima care te doare.
Păstrează-mă, nu mă uita,
Zâmbește de-ți aduci aminte
Cum te iubesc în umbra ta,
Cum ne iubeam mai înainte.
Păstrează-mă cum te păstrez
Ca o icoană preasfințită,
Ca o petală albă, roz,
Ce-o pun la piept neofilită.
Păstrează-mă de poți și-n gând,
Să-ți mai aduci din când aminte,
Mai scrie-mi de mai poți și-un rând,
Ce vrei să-mi spui printre cuvinte.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Visul din vis
M-am furișat
În sufletul tău, odată,
Când ai uitat ochii deschiși...
Am pășit temător,
Cu mare grijă,
Să nu-ți scutur
Rimelul de pe gene...
Apoi am coborât,
Sau am urcat, nu știu,
Căci era pre multă lumină
Și eu pluteam,
Și era cald și bine...
Oriunde priveam
Erau oglinzi infinite,
În care mă reflectam, eu,
Deși erai tu...
Și nu știu
Dacă eram treaz,
Sau mai degrabă visam,
Așa că m-am așezat
Pe prispa casei tale,
Care era aidoma
Cu prispa casei mele,
Și am adormit în vis,
Și am visat în vis,
Iar tu erai peste tot,
Învăluind cu tine
Sufletul tău,
În care eu am intrat,
Doar așa, pentru că ai uitat
Odată
Ochii deschiși...
poezie de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică
Palma miresei
Cântecul acesta
nu-i al meu
calc pe frunze
ca și pe
pietrele ochilor tăi
secundă
aninată în surâs
pe drumul
cuvintelor
frumos
arcuite
îți mai aduci aminte
când
ni se scăldau
ochii
în ochii zilei
sub aripa mersului tău
vers și cântec
ca o mireasă de flori
dată în floare
pe urmele zâmbetului tău
cunună de stele
în palma miresei
uimire
și zbor
secunde zvântate
cu chipul în ape
ni se rostogoleau pe mâini
speranță și dor
drum
taină
zbor spre stele
și printre ele
paradisu
să-l vezi
să-l umblii
lumină
născută-n lumină
lumina să-i simți
cu pașii
cu ochii
cu duhul
poezie de Ioan Daniel Bălan (10 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre secunde sau poezii despre nuntă