Palma condamnatului (După o întâmplare adevărată)

Înainte de fi condamnat la moarte
şi executat
printr-un sir nenorocit de imprejurari
si erori judiciare,
şi-a pus palma pe zidul gros urlând:

- Nevinovat sunt eu, Doamne,
fă ca urma palmei mele să rămână
mărturie pe acest zid!
Şi Dumnezeu i-a ascultat ruga;

După execuţie au încercat să o acopere,
să o vopsească, să o răzuie
dar urma palmei lui cu degetele răsfirate
apărea mereu, la fel de bine conturată

Până la urmă, porţiunea aceea de zid
a fost decupată şi zidul refăcut
Ea se află acum la muzeul
condamnaţilor la moarte

poezie de Ion Untaru din vol. Paso doble (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palma condamnatului (după un caz real)

Singur într-o celulă,
neputincios între zidurile groase
şi pe deasupra condamnat la moarte;
Condamnat la moarte printr-un
nenorocit concurs de împrejurări
şi un şir de erori incredibile;

Câte din acţiunile oamenilor
sunt într-adevăr perfecte?
Către cine să-şi urle nevinovăţia
dacă nici un juriu nu l-a luat în seamă?
Somnul nu se mai atinge de el.

Oamenilor,
de ce vreţi să îmi luaţi viaţa
pe care mi-a dat-o Dumnezeu
şi eu n-am nici o vină?!
Şi punându-şi palma pe zid,
disperarea din el a strigat:
- Nevinovat sunt eu, Doamne,
fă ca urma palmei mele să rămână
mărturie pe acest zid!
Şi Dumnezeu i-a ascultat ruga;
După execuţie au încercat să o acopere,
să o vopsească, să o răzuie
dar urma palmei lui cu degetele răsfirate
apărea mereu, la fel de bine conturată

Până la urmă porţiunea aceea de zid
a fost decupată şi zidul refăcut
Ea se află acum la muzeul
condamnaţilor la moarte.

poezie de Ion Untaru din Paso doble (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palma condamnatului (inspirată dintr-un caz real)

Singur într-o celulă,
neputincios între zidurile groase
şi pe deasupra condamnat la moarte;
Condamnat la moarte printr-un
nenorocit concurs de împrejurări
şi un şir de erori incredibile;

Câte din acţiunile oamenilor
sunt într-adevăr perfecte?
Către cine să-şi urle nevinovăţia
dacă nici un juriu nu l-a luat în seamă?
Somnul nu se mai atinge de el.

Oamenilor,
de ce vreţi să îmi luaţi viaţa
pe care mi-a dat-o Dumnezeu
şi eu n-am nici o vină?!

Şi punându-şi palma pe zid,
disperarea din el a strigat:
- Nevinovat sunt eu, Doamne,
fă ca urma palmei mele să rămână
mărturie pe acest zid!

Şi Dumnezeu i-a ascultat ruga;

După execuţie au încercat să o acopere,
să o vopsească, să o răzuie
dar urma palmei lui cu degetele răsfirate
apărea mereu, la fel de bine conturată

Până la urmă porţiunea aceea de zid
a fost decupată şi zidul refăcut

Ea se află acum la muzeul
condamnaţilor la moarte

poezie de Ion Untaru din Liziera de salcâmi (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidul

Desenez o fereastră în zid,
în zidul surd, ca o moarte,
şi mă prefac c-o deschid
şi privesc pân-departe.

Doamne, ce sfinte peisaje
dat mi-i să văd uneori:
ce arbori cresc pe blindaje,
sau pe tranşee ce flori!

Soarele şade în ierbi încâlcit,
pământu-i de spice mai greu;
şi aproape că sunt fericit
în faţa peretelui meu.

... Desenez o fereastră-n zid, şi
se cască-o spărtură: în ea
m-aş teme să cad de n-aş fi
legat ca un lanţ de podea.

poezie celebră de Nicolae Dabija
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îi văd sângele pe flori de trandafir

Îi văd sângele cum pe flori de trandafir se-aşterne,
Văd în stele gloria ochilor lui însufleţind eterul,
Trupul îi străluceşte-n mijlocul ninsorilor eterne,
Lacrimile lui sunt ploile cu care ne binecuvântează cerul.

Îi văd faţa-n fiecare floare;
Cântecul fiecărei păsări şi tunetul, pătrunzător nespus,
Sunt vocea lui – desprinse din magma tare,
Pietrele-s cuvintele pe care el le-a spus.

Toate drumurile-s de paşii lui bătute, mii,
Bătaia inimii lui învălurează marea veac după veac,
Coroana lui de spini e-împletită din toţi spinii lumii,
Iar crucea lui e fiece copac.

* Joseph Plunkett a fost un înfocat naţionalist patriot irlandez, condamnat la moarte în iunie 1916 şi executat prin împuşcare. Cu şapte ore înainte de execuţie s-a căsătorit cu iubita lui, Grace Gifford. După această întâmplare, Grace nu s-a mai recăsătorit. niciodată.

Geraldine Plunkett, sora lui Joseph, i-a publicat după moarte poeziile.
Staţia de cale ferată din Waterford îi poartă numele.

poezie de Joseph Plunkett,1887-1916, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multe ziduri

Prea multe ziduri în jurul nostru,
Zidul discreţiei, al tăcerii mincinoase,
Al decenţei parşive, zidul morţii,
Zidul zidului, sula de au zidul străpunge,
Zicea cronicarul, câinii iubesc zidurile
În felul lor, andrele, biluţe, nimicuri,
Până la urmă, îndrăgostit de un zid,
Am văzut cum el înfloreşte,
Nu mă-ngropaţi voi între ziduri,
Trandafirii sălbatici trec peste margini,
Iar marea, ah, marea, este chiar patul zeiţei nebune.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidul

Am construit un zid negru pentru spaţii albe
Ca două lumi diferite în care tu şi cu mine
Puteam trăi separat.
Era un zid intern al mizeriei umane,
Aproape invizibil din exterior.
Apoi noi am căutat cunoaşterea.
Eram bărbat şi femeie,
Dar căutam aceeşi cunoaştere.
Şi am tot căutat-o până când
Nu am mai simţit fiorul în noi,
Acel fior al iubirii.
Am căutat cunoaşterea în pofida iubirii,
Pâna când, într-o bună zi, am inţeles că
Fără iubire nu mai puteam trăi.
Cunoaşterea nu mai avea nici un sens,
Dacă deveneam cu adevărat şi definitiv
Inexistenţi.
Atunci am început să căutăm din nou iubirea
Şi am inţeles că trebuie să darâmăm
Zidul pe care îl construisem
Cu ceva timp în urmă.
Dar zidul devenise alb, iar spaţiile
Deveniseră negre.
Noi am încercat să-l dărâmăm,
Dar zidul rămânea mereu alb,
Pentru că el aparţinea doar lui Dumnezeu.
Atunci L-am rugat pe Dumnezeu să îl dărâme
Şi Dumnezeu a creat o fereastră în zid,
Ca să ne putem vedea unul pe celălalt.
Noi ne-am privit miraţi şi îngroziţi
În acelaşi timp,
Pentru că nu ne mai recunoşteam unul pe celălalt.
Şi am înţeles că relaţia noastra devenise
Imposibilă.
L-am mai rugat pe Dumnezeu să facă o minune
Şi Dumnezeu ne- a dat lacrima.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

În pielea goală

Când îl citesc, râde lumea în hohote.
E dragoste, e dragoste.
Îmi lipesc pozele lui de trup,
mă astâmpăr.
De jur împrejur sfori din câlţi
şi morţi care ar putea să mi-l dea.

Ridic zidul, îl dau jos.
Dau jos zidul, îl ridic. Nu mă întăresc,
n-avem temelii.
Din uscătură, din nod am să cresc
în cămaşa ta.
Dacă nu mă iei în braţe, e strâmtoare.
Dacă nu te aud, surditate
şi ucid, şi mă las, şi...

... cenzură. Doar un ochi
care mi se dilată în sângele tău.
Apoi tot,
mirosul inimii şi gustul pierderii.
Da, am săvârşit
o crimă. Am ucis, am ucis, am ucis
până am ajuns la tine.
Aproape că-ţi simt podul palmei sub
cerul gurii.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strunele iubirii

Îmi ridicasem zidul meu de gheaţă
în jurul unui suflet prea rănit
de tot ce-a fost frumos şi s-a sfârşit,
lăsând în urmă numai nori şi ceaţă.

Tăcerea mea era şi ea închisă
în zidul gros şi rece dinprejur,
căci mă feream de gândul cel impur
ce-ar fi călcat prin liniştea promisă.

Aşa eram, dar tu, venind spre mine,
în lumea-n care merg atât de des,
mi-ai fost aproape şi ai înţeles
că poţi să mă aduni de prin ruine,

Să mă-nsoţeşti, să îmi sculptezi în gheaţă
o melodie nouă, sau un vis,
un gând frumos, un viitor promis,
şi chiar un început de nouă viaţă.

În zidul meu, cu degete firave,
ai decupat cu grijă un intrând,
prin care-n suflet mi-ai intrat cântând
pe strunele iubirilor suave.

Şi cânţi, iubita mea, atât de bine,
cu-atâta dragoste şi-atât de cald,
încât de gheaţă am scăpat. Mă scald
în raze din privirile-ţi blajine.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de zidul alb

Dincolo de zidul alb e soarele
Tolănit pe lanuri verzi şi pe copaci.
– Smulge-i sufletului aripele,
Tu, cel mai sărac dintre săraci.

Dincolo de zidul alb e visul
Căutat pe cărărui întortocheate.
– Hai, îngroapă-ţi liniştit ucisul
Dor în inima ce încă bate.

Dincolo de zidul alb sunt mări,
Clopote, păduri, ereţi şi vrăbii.
– Ochii tăi trudiţi şi fără zări
Taie întunericul ca două săbii.

Dincolo de zidul alb e viaţa
În care niciun fir de iarbă nu-i stingher.
– Tu, captiv, aşteaptă-ţi dimineaţa
Şi o să te urci pe scări de nori la cer.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biet nemuritor la zidul morţii

Numai viteza mă mai ţine viu
Şi sclav măreţ aceloraşi proporţii,
Să mă opresc, n-am dreptul nici să ştiu
Că sunt alergător la zidul morţii.

n-am timp la zidul morţii să m-aşez,
şi combustibil am, de nicăierea,
probabil unii cred că şi trişez,
dacă, de-o viaţă, îmi refuz căderea.

n-am mai dormit de când eram copil,
cu-aceste roţi, cu-această şa sunt una,
iar dacă aţ încetini, umil,
m-aş prăbuşi din zid, pe totdeauna.

Distanţele pe care mi le-asum,
Paradoxal, sunt cele şi rămase,
pe zidul lentei morţi, de-atâta drum,
vehiculul mi s-a urcat în oase.

A mă mai crede liber, nu încerc,
În toată cursa asta nebunească,
Fiinţei mele, alergând în cerc,
Îi este interzis să se oprească.

Şi, vai, în toată tragica belea,
Cobor şi urc mereu aceaşi pantă
Şi nemurirea e o boală grea,
Un fel de plictiseală arogantă.

Destui îşi pot închipui că eu
Ador această-ntrecere vulgară,
Că-mi place tot acest absurd turneu
Pe zidul morţii unui circ la ţară.

Dar eu alerg, ca să nu mor, cumva,
Şi înţeleg cu vrere vinovată
Că nu mai am puterea de-a pleca
De-aici, din zidul morţii, niciodată.

Nu pot trăi, precum nu pot muri,
Nu mă opresc, precum m-alungă sorţii,
Nu pierd nimic şi nu pot birui,
Ca biet nemuritor la zidul morţii.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zid

Pe zidul plângerii,
cu o cretă albă
desenez
forma trupului meu,
mă îndepărtez
cu o rotaţie elipsoidală
de inimă pe axa propriei orbite,
arunc
cu pietre în el,
colţurile
tăioase
trec prin mine
schijele luminii,
lacrima
ustură până la oase;
piatră după piatră,
privită din cer
carnea
e o karmă deschisă.
…Zidul ciobit
întoarce un zâmbet
mâinii mele războinice…

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Microscopică

Când pleca odată la război un om,
I-a strigat o cioară dintr-un vârf de pom:
- Du-te la bătaie, pentru ţară mori,
Şi-ţi va da nevasta un copil din flori.
Omul,
Auzind acestea, n-a mai vrut să plece,
Deci a fost la urmă, fiindc-a dezertat,
Condamnat la moarte şi executat.

Cine crede tot ce-i spui
Este vai de capul lui.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă arde sufletul şi de durere,
Valuri de sânge mă inundă,
Coroana TA de spini să mă pătrundă
Şi urma palmei să-mi aducă mângâiere!

catren de Elena Mândru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidul de la Universitate

Zidul de la Universitate
Este astăzi doar ruine,
Căzut nu din greutate,
Ci de prea multă ruşine.

epigramă de Paul Constantin (18 iunie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vor trece ani

Nici cupele de-argint nu-mi plac,
nici auritele pocale,
ci dintre toate cel mai drag
îmi e căuşul palmei tale.
Vor trece ani. Şi-nnoitoare,
cu-aceeaşi dragoste de fată,
voi bea din palma ta de care
n-am să mă satur niciodată.
Pe-acelaşi drum, ca la-nceput
vom dogori mereu la faţă.
Şi-ntâia brazdă-am să-ţi sărut
pe-obrazul însemnat de viaţă!
Dar dacă, în aceeaşi zi,
Mi-ai da să beau din mari pocale,
eu, dintre toate m-aş opri
tot la căuşul palmei tale.

poezie celebră de Veronica Porumbacu
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci v-am dat, întâi de toate, ceea ce şi eu am primit, că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi. Şi că a fost îngropat şi că a înviat a treia zi, după Scripturi. Şi că S-a arătat lui Petru, apoi celor doisprezece. În urmă, S-a arătat deodată la peste cinci sute de fraţi, dintre care cei mai mulţi trăiesc până astăzi, iar unii au şi adormit. După aceea, S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. Iar la urma tuturor, ca unui născut înainte de vreme, mi S-a arătat şi mie.

Sfântul Pavel în Epistola întâi către corinteni a Sfântului Apostol Pavel, 15:4-8
Adăugat de Laura Soare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dreptatea majorităţii nu este întotdeauna dreptate. Deşi nevinovat, Socrate a fost condamnat la moarte prin votul majorităţii.

aforism de George Budoi din Dreptate şi nedreptate (2012)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci omul care nu simte mustrări de cuget de pe urma celei dintâi răni primeşte cu uşurinţă o altă rană, şi după aceea alta. Spurcatul diavol, când dă de un suflet nepăsător, care nesocoteşte rănile de mai înainte, nu se opreşte de a-l lovi până la cea din urmă suflare.

Sfântul Ioan Gură de Aur în Despre preoţie, Capitolul 13, Ispita diavolului este mai cumplită decât orice război
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbătrânirea este de fapt o acumulare de erori: erori la nivel genetic, erori la nivel celular. Celulele normal se repară singure; de aceea te vindeci când te tai. Dar până şi mecanismul de reparare în cele din urmă se destramă.

citat din Michio Kaku
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidul

Eu nu-l văd. Doar platanii îmi spun mereu
despre zidul ce creşte
înspre mine, inhibând-mă.

Negreşit, cineva mi-l va arăta
sau simplu urcând
îl voi zări încremenit
în vale.

poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREŞTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!