Inscripţie

Drumurile, pe cari nu le umblăm,
drumurile, ce rămîn în noi,
ne duc şi ele, fără număr, undeva.
Cuvintele, pe acre nu le rostim,
cuvintele, ce rămîn în noi,
descoperă şi ele, fără margini, făptura.
Luptele, ce nu le dăm,
luptele, ce rămîn în noi
ne lărgesc şi ele în taină patria.

Sămînţa, pe care n-o dăruim,
sămînţa, ce rămîne în noi,
multiplică şi ea fără capăt viaţa.
Moartea de care nu murim,
moartea ec rămîne în noi,
ne adînceşte şi ea tăcerea.
Şi pretutindeni prin toate
îşi pune temei poezia.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Disecţia în verb

Dacă noi ne-am bucura de noi
aşa cum se bucurâ cuvintele de cuvinte
Noi ne-am săruta pe noi
fără buze
şi cuvintele s-ar săruta pe ele
fără
noi!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metafizica verbului

Într-un fel cuvintele trebuie aşezate exact
acolo unde se aşază cuvintele
oaia la lup
muntele la cer
câinele la stăpân
păpădia la suflu
morţii la pomană..
Într-un fel cuvintele vorbesc despre noi
mai mult decât vorbim noi despre ele
Ele mor odată cu noi
Şi se nasc odată cu ele!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murim

ne mor şi cuvintele,
pe vremurile aceste,
noi şi ele eram în poveste,
murim cu toţii, cei prinşi în culpă
şi cei fără de culpă,
murim şi noi şi mor şi alţii
chiar dacă viaţa lor este mai lungă
şi mor mai târziu decât împăraţii.
le troieneşte şi vremea şi uitarea
pe mine negre presimţiri,
închipuiri, chemarea lor
le prind cu mintea,
ochiul, amăgirea, calea
în moarte este tot fără de capătul infinirii,
ea pe toate le încheie
dar nu le depăşeşte,
zi cu zi, şi vremea, şi uitarea
trec tot mai departe, iubito,
şi vremea le vremuieşte
pe toate şi pe noi,
s-au învălmăşit lucrurile
în limba noastră, iubito,
şi în gândul nostru devin şi se petrec
e cenuşa lor şi resemnarea.
şi-alaiurile lor mortuare
le-auzim cum mai trec.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ioan se sfâşie în pustie

Unde eşti, Elohim?
Lumea din mânile tale-a zburat
ca porumbul lui Noe.
Tu poate şi astăzi o mai aştepţi.
Unde eşti, Elohim?
Umblăm turburaţi şi fără de voie,
printre stihiile nopţii te iscodim,
sărutăm în pulbere steaua de subt călcâie
şi-ntrebăm de tine - Elohim!
Vântul fără de somn îl oprim
şi te-ncercăm cu nările,
Elohim!
Animale străine prin spaţii oprim
şi le-ntrebăm de tine, Elohim!
Până în cele din urmă margini privim,
noi sfinţii, noi apele,
noi tâlharii, noi pietrele,
drumul întoarcerii nu-1 mai ştim,
Elohim, Elohim!

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unu împărţit la doi

NOI suntem un singur cuvânt.
Eu nu te vreau pentru că eşti altfel,
Ci pentru că mă iubesc
Şi te iubesc
Şi te iubeşti
Şi mă iubeşti.
Vorbesc degeaba.
NOI ne iubim pe NOI,
Adică iubim acelaşi om,
Dar nu alt om,
Ci pe NOI.
Vorbesc degeaba.
Tu ai toate defectele femeilor
Pe care nu le iubesc.
Eu am toate defectele bărbaţilor
Care nu te iubesc.
La calităţi stăm şi mai bine:
Pentru ele cred că te iubesc pe tine,
Pentru ele crezi că mă iubeşti pe mine.
Credem degeaba.
NOI ne iubim doar pe NOI,
Chiar dacă vorbim şi gândim altfel.
Gândim degeaba.
Trece timpul şi nu suntem împreună?
Ce este timpul?
Vine moartea şi nu apucăm să trăim
Amândoi?
Ce este moartea?
Câţi suntem NOI?
Iubito, unu împărţit la doi,
Nu face nici unu, nici doi,
Ci două jumătăţi,
Ca NOI
Făcut bucăţi.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (18 aprilie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(NE)NOI

Noi suntem prea cuminţi faţă de ce
Ne credem amândoi, fără temei
Şi suntem prea cuminţi faţă de cei
Care, crezându-ne bolnavi ca ei,
Ar vrea de ceva să ne vindece.

Noi suferim de ce nici noi nu ştim,
Ne vindecăm îmbolnăvindu-ne
Cu "ne" de la neant sfârşindu-ne,
Concomitent sinucigându-ne
Şi înviind pe rând, urâm, iubim...

Noi stăm cuminţi ca între paranteze,
Într-un enunţ pe care nu-l rostim
De veşnicii în care putrezim,
În timp ce-n loc de cât în ea-ncolţim,
Secunda noastră stă să explodeze.

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineaţă (18 mai 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără noi

întâmplări neştiute cresc
în subsolul lumii,
spirite umplu corpurile
deja prea pline,
trec prin noi ca tăişul
prin unt în zilele calde,
se întorc ca un cancer
pentru a o lua de la capăt
cu fiecare nou-născut

trăirile sunt aceleaşi,
noi suntem alţii,
din ce în ce mai numeroşi,
rupţi în şabloane
ne împerechem cu frică,
fără să înmulţim dragostea
şi liniştea şi înţelegerea,
pe care le simţim în absenţă,
aşa cum sunt fără noi

poezie de George Avram
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umblăm pe câmp fără popas

Umblăm pe câmp fără popas
sub zodii prin târziul ceas.
Hotare, veac, tărâm s-au şters.
Mai suntem noi şi-un univers.

Pierdem în noapte, rând pe rând,
tot ce sub noi era pământ.
Şi mergem iar în gând, la pas.
Un cer deasupra ne-a rămas.

Vreo stea când cade din ţării,
fără să vrei, spre ea te ţii
şi poala-ţi potriveşti, s-o prinzi.
Lucirea numai i-o cuprinzi.

Şi cumpănim ce e, ce-a fost.
Noroc înalt, pornit cu rost,
ne-ntâmpină de sus prin vânt,
să nu ne-ajungă-n văi nicicând.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt anumite gânduri cărora ne supunem fără a le cunoaşte: ele există în noi, fără ca să ne dăm seama.

Balzac în Femeia la treizeci de ani
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinucigaşul în dilemă

Mă sinucid că am curaj
Şi şansă dublă, bunăoară,
Să mă arunc de la etaj,
Ori să rămîn la noi îm ţară.

epigramă de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am scris, de pildă, la moment dat o poezie care mi se părea ca e foarte tare împotriva regimului. Şi îl consult pe Negoiţescu, să dau poezia asta la Gazeta Literară? Nu risc nimic? Iar el o citeşte şi zice: "– Dar ce ţi s-a năzărit? Aici nu e nimic, poate fi publicată direct. – Păi cum, e cutare, cutare, cutare... – Numai în capul tău este! Textul nu este ceea ce crezi tu că ai pus în text". Ori textul devine la un moment dat independent de autor, de ceea ce a vrut autorul să spună. Textul vorbeşte singur, cuvintele au o anumită iniţiativă a lor. Ele duc cu ele o întreagă moştenire a lor, noi nu ne dăm seama în momentul în care lucrăm cu ele de toată rezonanţa pe care o au. Noi le luăm în sensul pe care vrem să îl fixăm atunci şi aşa îl transcriem, dar pentru un cititor, cuvântul acela poate să aibă o altă rezonanţă.

Ştefan Augustin Doinaş în Interviu la TVR - Cleopatra Lorintiu. o producţie TVR Cinema ,film distins cu premiul APTR pentru em
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce anume este de veacuri Aici? Frumuseţea întrebării: "Cine sunt eu?" este că nu există niciun răspuns. Mintea va încerca să te ajute, dar însăşi cuvintele "eu sunt" apar în ceea ce deja "Eu-Sunt". Liniştea este aceeaşi. Acest "Eu-Sunt" este cel care este la graniţa dintre "cu formă" şi "fără formă", percepţia pură, fără niciun perceptor. Dacă acum, în această clipă, există doar cuvintele şi doar auzul, dacă ele nu caută să se asocieze unui individ - "eu", care încearcă să înţeleagă ceva - ce mai rămâne? Pe Cel ce moare înainte de moarte, moartea nu-l mai poate atinge, pentru că este el însuşi moartea morţii. Îmi place să spun, şi chiar aşa este, că El a îngropat moartea în Inima Vieţii Veşnice. Noi nu realizăm că acest concept de naştere este o farsă la fel de mare ca şi conceptul de moarte, chiar le credem reale. Noi credem că suntem o formă înlănţuită în lumea formelor. Când eu scriam Biblia, tu jucai table cu Dumnezeu. Pe mine mă interesează, ce anume este de veacuri Aici? Sinele nu este un concept, toate conceptele vin şi pleacă din Prezenţă, dar Prezenţa rămâne. Ceea ce suntem noi este atât de evident, încât este inevitabil. Sinele este inevitabil!

Atmaji Maharaj în Când capul "eu-lui" este tăiat, ce mai rămâne?
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerii cetăţii

Mamele nu mor niciodată...
Doar pleacă să se odihnească
dincolo... în odaia cu Lumină;
aici nu şi-au găsit tihna.
Candele incandescente cu lacrimi,
s-au stins pentru că au ars
fără oprire.
Iau cu ele durerile nemărturisite
şi clipele de bucurie pe care noi
le-am dăruit.
Izvoare din care curge mereu viaţă;
suntem înlănţuiţi de ele de la zămislire
prin noduri gordiene.
E ca şi cum ai desface pământul de ape
şi luminătorii de cer.
La asfinţit devin îngeri păzitori
peste cetăţile noastre;
noi reaprindem candelele lor
şi le aducem în rugă
la ceas de taină.

poezie de Angelina Nădejde (8 aprilie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu Te duce de la noi

Gadareni suntem Isuse
plini de patimi şi nevoi
suntem inimi desupuse
Te-am gonit, dar o, Isuse
nu Te duce de la noi!
Plini suntem de fapte rele
şi-al păcatului noroi,
gemem sub necazuri grele,
nu ne părăsi în ele
nu Te duce de la noi!

Nu Te duce, fără Tine
suntem orbi, flămânzi şi goi,
ia-ne tot ce-avem mai bine
toate n-au un preţ cât Tine
nu Te duce de la noi!

N-asculta pe-aceia care
şi-azi Te-alungă iar-napoi;
Arse-n dor de vindecare
plâng atâtea răni amare
nu Te duce de la noi!

Mii de inimi chinuite
vars-al lacrimii şuvoi,
cer cuvintele-Ţi iubite,
nu le părăsi zdrobite
nu Te duce de la noi!

Doamne, oastea Ta umilă
duce greutăţi puhoi.
Le vom duce fără silă
dar ascultă-ne, ai milă
nu Te duce de la noi.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi dăm formă clădirilor noastre; pe urmă, ele ne formează pe noi.

citat clasic din Winston Churchill
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credo

Noi credem că cea mai scumpă posesiune a noastră e Viaţa.
Noi credem că trebuie să mobilizăm toate forţele Vieţii
împotriva forţelor morţii.
Noi credem că înţelegerea reciprocă duce la cooperare reciprocă:
cooperarea reciprocă duce la Pace;
iar Pacea este singura soluţie pentru supravieţuirea omenirii.
Noi credem că trebuie să protejăm, nu să risipim resursele naturale,
ele sunt moştenirea copiilor noştri.
Noi credem că nu trebuie să poluăm aerul, apa şi solul,
ele sunt condiţiile preliminare de bază ale vieţii.
Noi credem că trebuie să protejăm vegetaţia planetei noastre:
modesta iarbă care a supravieţuit cincizeci de milioane de ani
şi copacii măreţi apăruţi acum douăzeci de milioane de ani,
astfel pregătim planeta pentru oameni.
Noi credem că trebuie să mâncăm numai hrană naturală, curată,
proaspătă, alimente integrale, neprocesate şi fără chimicale.
Noi credem că trebuie să ducem o viaţă simplă, naturală, creativă,
absorbind toate sursele de energie,
armonie şi cunoaştere în noi şi-n în jurul nostru.
Noi credem că ameliorarea vieţii şi-a omenirii pe planeta noastră
trebuie să înceapă prin efort individual,
căci întregul depinde de atomii care-l compun.
Noi credem în:
Dumnezeu Tatăl,
Natura Mamă
şi în Frăţia Oamenilor.

poezie de Romain Rolland & Edmond Bordeaux Szekely, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ideea

Ideea lui Platon trăieşte,
Şi Platon nu-i deloc învechit.
Ideea, lumea urneşte,
Fără idee totu-i împietrit,

Ce-am fi fost noi, oamenii, fără idei?
Am fi rămas nişte bieţi hominizi,
Rătăcind prin tenebre, noapte şi zi,
Fără speranţă şi fără temei.

Ideea făureşte prezentul,
Şi aprinde-o lumină în viitor,
Ea ne separă de trecutul,
Primitiv, fără zor.

Ideea transformă deşertul
Într-un sol roditor,
Şi poate să aducă pământul,
Mult mai aproape de cer.

Viaţa ne este-o idee.
Prin idee astăzi trăim,
Ideea e cea care ne cerne.
Cu idee noi reuşim.

Ideea este sămânţa
Înnoiri din noi,
Ideea este speranţa
Unei lumi pline de nevoi.

poezie de Gheorghe Alionte (30 ianuarie 2021)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru mine, pentru noi toţi, cei care ne petrecem viaţa cu marionetele, ele reprezintă fiinţe de care suntem ataşaţi, ca şi fiinţe vii, cu care ne putem identifica în întregime, cu toate forţele noastre şi cu toate gândurile noastre. Facem corp comun cu ele, cu gestica lor şi cu ceea ce exprimă ele.

citat din Gretl Aicher
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început de primăvară

Soseşte primăvara pe la noi
Din drumurile reci, îndepărtate,
Stihii-nfrânte pleacă înapoi
Ştergând tristeţi din urmele lăsate.

Ne-a târât iarna prin viscol şi noroi,
Vârându-ne în zile-ntunecate,
Soseşte primăvara pe la noi.
Din drumurile reci, îndepărtate.

Pocită, cu puterile-i secate,
Plecată spre tărâmuri prinse-n sloi
Se zvârcoleşte-adânc la ceas de moarte,
Prin ceţuri, prin noroaie, vânt şi ploi
Soseşte primăvara pe la noi.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea

e praful şi rugina
care le mănâncă oglinda,
când ne temem
să ne răsfrângem în ele.

Poate că şi ele,
cuvintele,
sunt praf şi rugină
care tulbură adâncurile
atunci când se oglindeşte
în ele
tăcerea.

poezie de Doina Postolachi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!