Bătălia s-a sfârşit...

Bătălia s-a sfârşit, soldatul
rămas pitulat într-o mască
Undeva departe pământul geme
Gata să urle, gata să nască.

Deasupra cerul gol şi soarele
În jur câmpul gol şi morţii
Sufletele lor stau drepţi şi aşteaptă
Să intre-n rai în faţa porţii.

Soldatul din mască vede o floare
Şi vesel şi-o pune după ureche
Ce mândră, ce pură e lumea
Ce rea, ce urâtă, ce veche

Bătălia s-a sfârşit, soldatul
Ridică fruntea să vadă iarba
Ţiuie-un glonţ rătăcit
Şi-i sfărâmă tâmpla şi barba
Deasupra cerul gol şi soarele
În jur câmpul zdrobit de obuze
În mască soldatul nu mai are
Nici ochi să vadă, nici buze.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurii care pot ucide fără să fie acuzaţi de crimă sunt călăul şi soldatul. Călăul trimite la moarte criminali condamnaţi în urma unui proces, soldatul – inocenţi. Totuşi, soldatul este onorat iar călăul hulit.

Joseph de Maistre în Serile din Sankt-Petersburg (1821)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valea adormită

Cu buze verzi cântă un râu
Smulgând din rădăcină apa,
I-ajunge umbra pân' la brâu -
Şi soarele-i închide pleoapa.

Soldatul plânge-n capul gol
Pe iarba, Doamne, adormită;
Parcă-i un înger ce-n nămol
E dus de-a pururi în ispită!

Surâsul pare împietrit pe buze,
Pământu-i gata să-nflorească -
Dragostea tăcerea să-i acuze:
Natura-i, Doamne, omenească!

Şi ochii-s un portret în rouă;
De sânge lacrimi parcă două.

sonet de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina s-a făcut tot mai mare şi s-a auzit un glas strigând: "Uite soldatul de plumb!" Ce se-ntâmplase? Peştele fusese prins, dus la piaţă, vândut şi acuma ajunsese în bucătărie pe masă şi bucătăreasa îl spintecase cu satârul. Bucătăreasa l-a luat de mijloc cu două degete şi l-a dus în casă; toţi cei din casă s-au îngrămădit să vadă pe năzdrăvanul care călătorise pe apă până-n pântecele unui peşte; dar soldatul de plumb nu se prea fălea cu asta.

Hans Christian Andersen în Soldăţelul de plumb
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uscăciune

Cerul e vânăt, câmpul gol şi sur,
Vântul uscat miroase a mour...

distih de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soldatul leneş

Soldatul Gică spune orişicui
Că nu-i dator să măture, să spele,
Să roadă cu plutonul la podele,
Să facă pentru alţii... lucrul lui.

epigramă de Gheorghe Bâlici
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soldatul alerga în cerc

Soldatul alerga în cerc în jurul inimii ca un nebun.
Îmi purta printre mărgele ochii talisman la gât.
Fâlfâiau buzele mele zob
sub tresele lui în bătaia de tun.
Soldatul alerga în cerc în jurul inimii
de timpuriu
pe timp de pace
atât de mort într-un mormânt
dar de vechime viu.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căruţa

Mă plimb pe câmp cu căruţa.
La ea sunt înhămaţi patru cai negri.
Uneori, caii se văd, alteori nu se văd.
Copitele lor sunt potcovite cu aur,
Scapără întruna, scapără-ntruna,
Câmpul n-are început, n-are sfârşit.
Deasupra cerul albastru, boltit.
Şi soarele nemişcat, în amiază,
Nici nu răsare soarele, nici n-apune,
Stă mereu nemişcat, în amiază.
Dau cu biciul în cai, caii aleargă,
Dau cu biciul în soare, soarele tace,
Tace şi rămâne tot nemişcat.
Mi-e dor de-un amurg ori mi-e dor
De-un proaspăt răsărit,
Dar soarele stă pe loc, nu se mişcă.
Dau cu biciul în cai, caii aleargă,
Căruţa aleargă, aleargă...

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog cu soldatul câinelui

.. pe Strada Independenţei,
soldatul câinelui – în pas de defilare,
cu kalashnikovul ruginit la spate...
– ce hram mai porţi, soldat,
de vreme ce România e complet dezarmată?

– am rămas singuri, poetule, eu şi câinele,
şi ni-i frică, ni-i frică!

– să mergem la un whischey, soldat,
i-am spus,
iar el a zâmbit, stingherit, şi mi-a răspuns:
– ai înnebunit, poetule,
ce-o să zică prefectul că ai băut un whischey,
cu soldatul câinelui?

... atunci, mi-a sărit muştarul şi i-am strigat,
cu mânie literară: mă doare-n cot, ca să ştii,
nu-mi pasă de prefectul tău comunist,
îl desfid, îl urăsc, sunt gata să-i dau peste bot!

– te rog să nu ridici tonul la mine,
îmi spune, aproape umil, soldatul câinelui,
ce rău ţi-am făcut eu, poetule?

– sunt singur soldat şi mi-i frică, mi-i frică,
împrumută-mi câinele,
vreau să fiu poetul câinelui tău...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gol

Azi am bătut cu talpa în pământ
Şi nu mi s-a răspuns nici un cuvânt.
Slăvile le-am lovit c-un stol
Şi-au răsunat a gol.

E gol ţinutul; pare goală faţa
Acestei lumi pe care-o sorb într-una,
Şi-mi pare fără sâmbure chiar ora
În care mi se clatină sub frunte luna.

poezie celebră de Zaharia Stancu din volumul: Alb (1937)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alianţei din Guvern

Simţind cum hău-n jur se cască,
Azi schimbă mască după mască,
În timp ce peste-ntreaga ţară
E-aceeaşi mască mortuară.

epigramă de Ana Marinoiu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e faţa împietrită ca o mască

Mi-e faţa împietrită ca o mască,
Şi-n ochi lumina-i gata să se stângă,
Chiar diamantului - ca să sclipească -
Îi trebuie o rază... s-o răsfrângă.

epigramă de Otilia Cazimir din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masca lui

Schimbă mască după mască,
Mai uşor să te tîrască.
Spune după care mască
Ai vrea faţa să-ţi cunoască?

poezie celebră de Tudor Arghezi din VERSURI - 1980 (1945)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soldatul

Dacă va fi să mor, aminteşte-ţi de mine-atâta doar:
Există undeva într-un ţinut străin o bucată
De pământ care-i a Angliei de-a pururi. Există chiar
Acolo,-n acel sol bogat, o mână de ţărână mai bogată;

Un bulgăre căruia Anglia i-a dat o formă şi o conştiinţă,
I-a dăruit florile să le iubească şi drumurile să colinde;
Un trup al Angliei inspirând aer englezesc întru fiinţă,
Spălat de râurile ei şi binecuvântat de soare cât cuprinde.

Şi meditează,-această inimă, din care tot răul a fost şters,
Un puls în eternitatea minţii, nu mai puţin,
Înapoiază undeva gândurile de la Anglia primite;
Suspinele şi sunetele, poemele şi cântecele, vers cu vers;

Râsetele-între prieteni şi blândeţea pe care o conţin
Inimile pline de pace – sub cerul englezesc unite.

*** Rupert Chawner Brooke, 1887 – 1915 poet englez cunoscut pentru poeziile de război idealist-patriotice scrise în perioada Primului Război Mondial, în mod deosebit a sonetului "Soldatul".

*** Această poezie a avut două titluri: " Soldatul", respectiv " O mie nouă sute paisprezece: Soldatul"

poezie de Rupert Brooke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri pentru ziua de atac

Fii gata, prietene soldat, fii gata.
Curăţă-ţi cu grijă arma şi lopata
Şi pune-ţi cruciuliţa la gât, -
Mâine va fi un atac mare
Şi-atât.

De undeva, de departe, ne vor trimite ordine:
Cu raniţa şi arma în spinare,
Pe drumurile ude de ploaie şi-ntuneric
Ne vor purta întreaga noapte
În şoapte.
Târziu ne vor opri în faţa porţii.

În faţa porţii nevăzute-a morţii.

La trei din noapte vom scula din somn
Pe cei ce se lăsară istoviţi în noroi,
Vom aştepta din nou
Noi ordine.
Vom aştepta chinuitor
Şi-apoi pătrunşi de ploaie până la vertebre,
Murdari, încătuşaţi, greoi,
În zorii albicioşi şi umezi de septembre
Când palele de ceaţă se rup peste tufişuri
În şiruri rare vom urca,
Cu paşi definitivi
Colina, după care stăm
Şi dincolo, deodată -
De nepătruns, pătrunzător şi gol
Va sta-naintea noastră câmpul de bătaie.

Unic, imens şi nou
Va sta-naintea noastră câmpul de bătaie.

Surprinşi privim o clipă acest ţinut funest.
Un semn, un gest...
Şi-ncet pornim pe povârnişul gol al morţii
Intrăm, alunecăm pe povârnişul gol şi noroios al morţii.

Prietene soldat,
Cu toate că afară plouă,
Se vor petrece mâine lucruri care-ntrec
Şi mintea şi puterile noastre.
La un pas de sufletele noastre
Mâine
Se va petrece poate ceva nou.
Nu-ţi mai trudi zadarnic mintea,
Prietene soldat.
Mai bine fii gata
Şi-atât.
Curăţă-ţi cu grijă arma şi lopata
Şi pune-ţi cruciuliţa la gât.
Fii gat,
Pregăteşte-ţi frumos sufletul.
Omoară în el -de azi- tot trecutul.
Fă din el un trup de mort
Cu piele de ceară şi vine albastre.
Ghemuit în cort,
Ţi-aprinde iar ţigarea.
Cadavre-s de acum nădejdile noastre...
Nu ştie nimeni...
Nu bănuie nimeni...
O, nimeni nu ştie ce va fi.

Dar mâine pe-nserate
Câţiva, acei ce plasa morţii-o vor răzbate,
În jurul lor cu sete şi groază vor privi.

Prietene soldat, până diseară,
Până la noapte, pune flori de sticlă rece
Pe tot ce-a fost...

Liniştit, liniştit, liniştit.

Nu mai gândi la ce se va petrece
(Nu are, camarade, nici un rost),
Fii liniştit...
Omoară-ţi sufletul cu grijă, şi calm
Ai timp destul.
Aşa a fost să fie,
În zi de toamnă burniţoasă, cenuşie.

O, încă-o dată, ai tot timpul:
Nu te teme.
Diseară ne vor da ceai şi pesmeţi.
Omoară-ţi sufletul de cu vreme
Ca să poţi mânca liniştit.
(Ceaiul e bun ca să nu îngheţi.)
Prietene soldat,
Ucide-ţi sufletul cu grijă:
Restul n-are nici o însemnătate:
De va fi glonţ, sau colţ de schijă,
Până la tine nimic nu va străbate.

poezie celebră de Camil Petrescu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

O zi din viaţa lui Lazăr cel Tânăr

Dis-de-dimineaţă eu mă aşez sub steagul poeziei tale şi stau drepţi toată ziua.
Când apare Soarele, îl salut,
când apare iarba, mă înclin de asemenea.

Apoi, pe la zece, mă uit fix pe deasupra
băieţilor care descarcă pâine şi trag adânc
aer în piept să te simt.
Sătul, parcă aş vrea puţină apă.
Nu-mi dai tu, cititorule, din apa rămasă
de când ea îţi vorbea mult?

O, amiaza!?! Nici nu ştiu când, oare când a trecut?
(Niciun semn de la ea, nicio firimitură sub masa săracului Lazăr!)
Dar oare câţi ani Iov cel Bătrân a visat un sărut?
Oare nu poate Lazăr, micul nostru soldat, să rabde trei ceasuri? Trei zile?

Iată, e deja patru după-amiază, când trec înapoi
fiii şi fiicele, carnea cea proaspătă şi bună de tun.
Râsul lor se agaţă şi stă spânzurat de cornişa gheretei o vreme. Cel puţin unul se strâmbă şi face pe măscăriciul sub nasul meu neclintit.
Eu mut steagul puţin mai încolo.

Mai trec, scrijelind gardul fiinţei, nişte minute şi ore.

Şi cum seara e cel mai urât, îmi vorbesc mie însumi despre soldatul roman
îndrăgostit de prinţesa romană din vremea lui Tiberius, neştiutorul.
Dis-de-dimineaţă el se aşeza sub steagul poeziei sale
şi, când apărea,
saluta Soarele,
saluta iarba
pe care ea luneca, atotştiutoare.

Soldatul acela, băiete, a stat luni, poate ani,
până când ea i-a aruncat o privire,
până când ea l-a făcut străjerul ei personal.
Şi cum stau eu şi privesc Luna, tot aşa
şi el o privea şi era privit
sau, mai bine zis,
privirea lor se rotunjea, tot mai adânc, în ea însăşi.

E deja noapte, străjerul meu, şi suntem amândoi cum suntem.
Ştim de ce a plecat soldatul de sub geamul prinţesei, aşa, deodată? Nu ştim.
Nu ştim nici măcar dacă ea doarme.
Iar ce visează? Ehei, Lazăre, baţi câmpii deja, fiul meu!
Ia şi te culcă, bobocule!
Mănâncă şi dormi!
Dormi şi mănâncă!
Mănâncă şi dormi!
Dormi şi mănâncă!
Mănâncă şi...

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legendă

Parc-aş fi Pillat din Pont

cu barba pân-la pământ

doar acasă ca pe front

poezia-mi ţine rând

Cu barba pân-la pământ

din lacrimi am o mască

nu mă dau degeaba sfânt

aud iarba ce-o să crească

Din lacrimi am o mască

doar acasă ca pe front

Maria-n poem să nască

parc-aş fi Pillat din Pont

Am barba pân-la pământ

doar pe mine azi mă vând

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (27 martie 2021)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soldatul (ia arma în mână şi începe să strige): Cine eee? Cine eee? Cin'?!
Moş Teacă: Vita!
Soldatul: Ce fel de vită? Bolnavă ori sănătoasă?
Moş Teacă: Bolnavă.
Soldatul: Apoi, vită bolnavă, stai! Căprar dă gardă, vin' dă recunoaşte o vită bolnavă!
Moş Teacă: Prea bine!... Aşa să faceţi, că eu am să vă-ncerc. Ori de câte ori m-aţi vedea venind la voi, să mă-ntrebaţi: vită bolnavă ori sănătoasă? Măcar să vie şi generalul, nu-l laşi să treacă până nu ţi-o spune ce fel de vită este!

replici celebre din Moş Teacă de Anton Bacalbaşa (1893)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ascuns soarele sub mască

Dimineaţa,
Sculându-mă devreme,
Am adunat
Un pumn de stele,
Să le aştern
Pe masa mea.

Soarele căzut
De pe bolta
Cerească
L-am prins
Şi l-am ascuns
Sub mască...

Cu raza lui
Cea mai fierbinte.

poezie de Constantin Iordache din Buchet de ghiocei pentru femei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soldatul...

A luat în spate raniţa şi steagul
Şi un pumn de vise şi-altul de speranţe
Şi-a plecat în lume să-şi urmeze paşii,
Conştient că frontu-i schimb murdar de gloanţe.

Curg în urmă ochii-n geană-i lăcrimează
După cei de-acasă, după-a lui ţărână,
Trist, se-mbărbătează, scutură de teamă,
Rămânându-i arma singura stăpână.

Greu, pământul saltă, geme sub şenile,
Duduie văzduhul, iadul prăvăleşte,
Doamne, câtă moarte, câte cruci ridică
Cerul pe morminte, prafu-n câmp jeleşte!

Simte-n valuri fumul de cenuşă-ncinsă,
Îşi astupă rana proaspăt sângerândă,
Îşi ridică fruntea, gându-i zboară-acasă,
Şterge patul armei de alt glonţ flămândă.

Scutură bocancii obosiţi de zgomot,
Raniţa-i ca plumbul, trupul de bărbat,
'nnoadă-n barbă plânsul, frigu-i intră-n oase...
Doamne, fie-ţi milă, sunt un biet soldat!

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La final

un om a murit
lumea aleargă în grabă să vadă spectacolul
soarele se scaldă dureros în mare
marea e neagră
chipul lui e frumos
fruntea înaltă, barba albă
pe buze un surâs ireal
şi ochii...
ochii închişi
lui nu'i pasă
aici timpul a murit, la sfârşit...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!