Gaudeamus

Când o fi să mă duceţi la criptă...
Nu pe mine, ci vasul rămas:
Deocamdată în vasu-i înfiptă
O făclie sclipind din cel vas
O senină
lumină
pe-un ceas;

Când o fi să-mi rostiţi la cuvinte
De iubire, dulceagul volum
Ce se-ndrugă la toţi pe morminte
Ba la unii popasuri de drum:
Să rămâie
tămâie
cu fum;

Aş dori să văd feţe voioase
Şi s-aud împrejuru-mi cântând:
"A scăpat o simţire din oase
Şi din carne scăpat-a un gând,
Printre glume
din lume
plecând!"

Şi cu suflete dragi, cari în soare
Tot adastă sosirea-mi cu jind,
Eu veni-voi la cea sărbătoare
Pe coşciugul meu, raze-mpletind,
O zglobie
chindie
sâ-ntind!

Să mă bucur, sătul de-a mai plânge,
Ce mai lacrimi vărsai pân' să plec!
Aş putea, la un loc de le-aş strânge,
Înotând prin durerea-mi să trec
cea groapă
de-o şchioapă
s-o-nec!

Să mă bucur, căci omu-i o treaptă
Pe suişul cei fără de-apus,
Şi martirul meu cuget aşteaptă,
Ieri un vierme şi mâini un Isus,
Cale-lungă
s-ajungă
mai sus!

poezie clasică de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă bucur... eu

Mă bucur... eu

... şi mă bucur când plouă, peste flori şi pe crâng
şi mă bucur de raze, uitând să mai plâng,
şi mă bucur de tine, când vrei să-mi priveşti,
ochii de-acum limpezi, ce îmi ameţeşti,
şi mă bucur când vii, pe un drum, doar al tău,
te apropii de mine, peste dor, doar al meu,
şi mă bucur de noapte, de plapuma ei,
cu steluţe pictate, printre mii de scântei,
şi mă bucur de lună, doar ei povestesc,
când sunt tristă pe ziuă, când zâmbesc şi iubesc,
şi mă bucur de rouă, dimineaţa o calc,
şi răcoarea mă iartă, mă îndeamnă să tac,
şi mă bucur de seară, cu al ei asfinţit,
îmi aduce aminte, cât de mult te-am iubit,
şi mă pierd în lumină, când vin dimineţi,
pe un nou răsărit, mă înalţ.... să mă ierţi!

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moştenire

Mă bucur că am, mamă şi am tată
Mă bucur că am fraţi, şi am surori,
Mă bucur că am casă şi am masă,
Că am soţie, fiice şi feciori
Mă bucur că am parta mea de soare,
Că am un cer de-a pururea senin
Că am izvoare dulci şi curgătoare
Prin suflet, prin iubire şi destin.
Mă bucur că am codrii mei anume
Că am un grai, al meu pe care-l ştiu,
Cel mai frumos şi cel mai scump din lume,
E graiul în care cintecele-mi scriu.
Mă bucur că trăiesc între prieteni,
Că am strămoşi ce au luptat viteaz
Şi mi-au lăsat drept sfînta moştenire,
Acest pămînt, cu zi de ieri şi azi.

poezie de Dumitru Matcovschi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaful meu

Bogdan Petriceicu – Hasdeu
fiul lui Alexandru,
nepotul lui Tadeu
tatăl Iuliei
Ca fie-sa, ca tată-său, ca bunicu-său
credea cu tărie în solia omenirii,
în dreptatea lui Dumnezeu,
în nemurirea sufletului.
A muncit,
A suferit,
A iubit.
Trecut prin încercări şi călit prin luptă,
se ridică zâmbind de unde se pogorâse plângând,
la ai săi.
Nu-l uitaţi aici, căci el nu vă uită acolo.

epitaf de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul unui om curat

Eu voi muri aici, pe brazdă, sub castani,
Sub fulgerarea vie a fierului de plug,
La groapă să mă duceţi în car cu boi plăvani,
Cu loitrele de paltin, cu doliul prins în jug.

Nu vreau alai pe cale, în urma raclei mele,
Nu vreau sobor de preoţi, prohodul tânguind,
Ci vreau să am, deasupra, un cor de filomele
Şi vânt duios prin cetini, văzduhul tamâind.

Când nemilosul Chronos, trufaş, mă va înfrânge
Şi când hainul Hades în braţe mă va strânge,
Crângul să clocotească,-n suspine, a mă plânge,
Dumbrava să se-nece în lacrime de sânge.

Şi, numai tu, iubito, în ultimul meu ceas,
Să-nnozi iubirea-n lacrimi, de unde a rămas,
Să-mi dai pomană dorul când codrii înverzesc.
M-am năruit pe brazdă, pământul să-l hrănesc!

poezie de Costel Depărăţeanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea Ta o cânt -- Isus

Îţi cânt Doamne o Isus
Şi viaţa şi Fiinţa
Căci lumină ne-ai adus
Chiar din cerul Tău de sus
Să trăim astăzi credinţa

Eu te laud te slăvesc
Şi ţi-aduc Isus onoare
Căci pe Tine te iubesc
Doamne cât o să trăiesc
Şi-o să umblu pe picioare

Şi iubirea Ta o cânt
Slava Ta de Dumnezeu
Paşii Tăi de pe pământ
Pentru veci al Tău Cuvânt
Căci eşti Domn — eu sunt al Tău

Cânt Isus a Ta privire
Ca o flacără de foc
Viaţa de neprihănire
Ce ne-ai dat-o prin iubire
În Tine să-mi aflu loc

Mersul Tău Isus îl cânt
Şi lucrarea Ta Divină
Trecerea pe acest pământ
Căci al Vieţii Sfânt Cuvânt
Ne e soare şi lumină

Îţi cânt Doamne a Ta-ndurare
Şi smerenia ţi-o cânt
Chiar Isus a Ta plimbare
Când ai fost Doamne pe mare
Însă plin de Duhul Sfânt

Şi-ţi mai cânt a Ta lucrare
Ce-ai făcut-o pentru noi
Să ne acoperi cu-ndurare
Noi de azi dar fiecare
Să fim toţi — de lume goi

Azi blândeţea Ta o cânt
Mila Ta de Dumnezeu
Şi al Tău Isus Cuvânt
Nouă dat pe acest pământ
Să-ţi dăm slavă toţi mereu

Îţi cânt Doamne stăruinţa
Cu care Tu ai lucrat
Să ne mântui dar fiinţa
Cei de azi s-avem credinţa
Prin Tine — un duh curat

Vrem Isus a Ta lumină
Mâna Ta de Dumnezeu
Pentru veci ca să ne ţină
Toţi să fim fără de vină
Unde totul — e al Tău

Glorie Isuse Ţie
Vreau de-a pururi să îţi cânt
A Ta slava-ntreagă fie
În imensa veşnicie
Şi în cer şi pe pământ
02-11-2021 m.

poezie de Ioan Daniel Bălan (2 noiembrie 2021)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina umbrei de gând

Pe un drum sinuos ce se pierde-n pustiu,
Îţi mai treci, uneori, paşi de umbră de gând
Ce s-ar vrea însoţiţi prin tărâmul neviu
De-o făclie ce n-o să-ţi mai ardă nicicând.

Când ardea, ţi-a trezit, din cărări ce-ai parcurs,
Amintiri ce mocneau sub un jar de trecut,
Jinduit şi dorit chiar şi-n timpul ce-a curs,
Iar acum, că s-a stins, eşti pe drumul pierdut.

N-o mai ai: s-a aprins mai departe de ploi,
Sub un cer mai senin, luminând depărtări
Ce nu-s încă pustii, iar pe-un drum înapoi
Sunt doar picurii ei, arşi în dans şi cântări.

De ştiai s-o păstrezi, ar fi ars şi acum
Cu aceeaşi lumină din umbra de gând
Ce mai plânge-amintiri în parcursul pe-un drum
Sinuos şi pustiu, c-o făclie... nicicând.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Daniel Vişan-Dimitriu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde-aş fi?

Citesc câteva rânduri, pe-o scrisoare
Ce mi-ai trimis-o, dragul meu, şi ştiu:
Nu ţi-am răspuns, şi asta te mai doare,
De-aceea-ţi scriu, acum, la ceas târziu...

Şi mă întreb: unde-aş fi oare-acum,
De n-ai fi apărut, de undeva,
Pe-un colţ de timp, pe-al vieţii mele drum,
Ieşind, stăruitor, în calea mea?...

Să cred c-aş fi rămas în Carul Mare,
Privind mereu, cu jind, către Pământ -
Răpusă de prea multă-nsingurare -
Visând iubirea, ca un dulce cânt?...

Sau, poate c-aş fi coborât din stele,
Ca un condor, pe-un pisc înalt de munte,
Urmându-mi dorurile, vechi şi grele,
Ce-au vrut, cândva, cu viaţa să se-nfrunte?...

Sau, poate-n macii rătăciţi prin lan,
Aş fi visat şi-acum, (mai poţi să ştii?),
Şi-aş fi-nflorit, cu ei, din an în an,
Sperând că tu exişti, sperând că vii?...

Sau, poate că-ntr-un râu zglobiu de munte -
Cu ochii într-un joc sprinţar de ape -
Mi-aş fi undit - prea trist - plete cărunte,
Sperând că ai putea să treci pe-aproape?...

Sau, poate Celui Sfânt m-aş fi rugat:
Un vânticel zglobiu, zefir, sau boare
Să fiu, (de-i bun şi nu-i e cu bănat),
Să te cuprind, aşa, din întâmplare?...

Mai ştiu şi eu de-aş fi? Ce-aş fi acum,
De nu ai fi venit atunci spre mine?
În care timp aş fi? Pe care drum?...
Dar ştiu, cu siguranţă, că-mi e bine

Când mă cuprinzi, avid, cu ochii tăi,
Când văd în ei, sclipind, luciri de stele,
Când toate ale dragostei văpăi,
Ce poartă-n ele dorurile-ţi grele,

Tu le pogori, gingaş, asupra mea,
În orice zi, şi loc, la orice ceas...
Da, ştiu, iubite: m-a trimis o stea...
Dar, Doamne, cât mă bucur... c-am rămas!

poezie de Mariana Cruceru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Vino dragă, te deşteaptă:
Vinul dulce te aşteaptă
Vinerea-i o zi d-amor
Vinele-mi tresar de dor
Vindecă-mă de-a mea boală
Vina e a ta, Marghioală.

poezie celebră de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta

păşesc printre veacuri uitate
în mâini port a mea soartă
ruine în jur şi paşii se scurg
tăcerea bate în poartă
gândul mă poartă
un zumzet se aude prin ani
mai latră un câine în poartă
se strecoară anotimpuri sub paşii rămaşi
ce vreme, ce soartă
să bat din poartă în poartă
trec ani trec spre soare apune
apune un gând pe strune de vânt
păşesc printre spini şi gânduri mă înţeapă
închid în mine cuvinte
se strânge în palme ţărâna
lumina se stinge în gol
plec spre apus şi gândul mă poartă
din poartă în poartă
se aprind în copaci cuiburi
mai plânge o mierlă pe umerii sorţii
se închide o uşă, se deschide o durere
mă caţăr pe ziduri pe picioare de humă
port pe buze surâsul uitat între pleoape

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mater Dolorosa

Eşti Dumnezeu, Isuse, şi mântuieşti o lume
Prin moartea-ţi născătoare de noile idei;
Dar mamă e Măria... ce-i pasă unei mume
De lume şi nelume, când piere fiul ei?

Tu mori, Cel-făr'de moarte, căci alte cruci Te cheamă
În alte lumi d-a rândul pe buni a-i mângâia.
Eşti Dumnezeu, Isuse, Măria însă-i mamă:
Piroane, ea le simte; oţet, îl soarbe ea!

Ş-aleargă rătăcită, turnând Fecioara sfântă
Mărgăritari de lacrimi pe calea lui Isus;
Şi plânsul nu-i mai seacă, ci-ţi pare că s-avântă,
S-avântă-naripată spre sferele de sus.

Ţăranul povesteşte — a lui e poezia! —
Că din acele lacrimi albina s-a născut:
Amar i-e acul; mierea-i e dulce ca Măria;
Şi tot prin flori colindă cătând pe cel perdut...

poezie celebră de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu mă bucur?

Să nu mă bucur, Doamne, că Te-aud?
Să nu răspund, când Tu mă chemi prin Duhul?
Să nu tresar, când peste crengi de dud
vin paşi cereşti înflorind văzduhul?
Să nu mă bucur, Doamne, că-mi vorbeşti?
Şi să nu plâng când Tu mă iei de mână?
Când Tu mă nalţi spre corturi îngereşti
pe mine, chip de abur şi ţărână?

Să nu mă bucur, Doamne, că Te-ascult,
când glasul Tău mi-ajunge la ureche?
Să nu mă rup de lume tot mai mult,
chiar de-am rămâne-o singură pereche?

Să nu deschid când baţi la uşa mea
şi să nu-i smulg zăvorul dintr-odată?
Să mă prefac că nu-nţeleg ce-ai vrea,
să fug pe geam şi să m-ascund în gloată?

Dar cum să fug şi cum să-mi pară rău,
când nu mai sunt de-acum Betanii multe?
Eu vreau s-ascult, Isuse, glasul Tău!
Şi cine-i rob din dragoste s-asculte!

Vorbeşte, dar, şi eu voi asculta.
Învaţă-mă cu aspră bărbăţie!
Iar cine vrea să afle taina Ta
şi cine-i rob din dragoste să vie!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O doină postumă

Nu aveam o şchioapă de pământ să-mi fie
Locul meu... acuma-mi stăpânesc mormântul;
Şi nu îndrăzneşte ciocoiul să vie
Să-mi stoarcă pământul!

Alergam ca vită, mânat de poruncă...
Mă desfăt acuma-n tihna boierească;
Ar vrea şi nu poate ciocoiul la muncă
D-aci să m-urnească!

Mă bătea boierul... acum nu mă bate
Nici vântul, nici raza fierbintelui soare;
Timpul n-a şters încă semne de pe spate,
Dar nu mă mai doare!

Îmi lipsea cămaşa pe ger şi pe ploaie,
Când şedea ciocoiul lângă calda-i vatră;
Acum port o haină care nu se moaie:
Ţărână şi piatră!

Fraţii şi copiii, ce-au rămas în gheară,
Din a lor durere auzindu-mi cântul,
De la ciocoime atâta să ceară
Cât mi-a dat mormântul!

poezie celebră de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

O punte către cer

Pe-o muche de pământ pustie-n întuneric
În lume rătăceam prea trist şi fără tine
Şi nu aveam un înger de mână să mă poarte,
Să-mi spună ce e rău, să-mi spună ce e bine.

Am căutat să aflu o punte către cer
Prin rugăciuni pioase, fierbinţi - rai de cuvinte,
Tu vino să-mi zideşti al veşniciei chip!
Învaţă-mă să urc a Tale trepte sfinte!

Prin raza de lumină mă leg de lumea Ta,
Mă leg de cer o, Doamne, prin rugă până când
Statornica-mi credinţă cu lacrimi şi simţire,
Ajunge sus la stele şi-Ţi lasă al meu gând.

- Nu, fiule, nu este în van strigarea ta
Şi lacrima-ţi fierbinte nu este risipită!
Eu sunt mereu cu tine, de vei dori, Eu vin
Şi rugăciunea ta iţi este auzită.

- Acum mă simt uşor şi-mi e atât de bine
Când ştiu că eşti nădejde a umărului meu,
Spre casă drumul, Doamne, eu îl găsesc cu Tine,
Credinţă fără margini îmi e cuvântul Tău.

poezie de Mariana Dobrin din Lacrima din rugăciune (aprilie 2009)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mama plânge

Când plâng ochii unei mame, plin de lacrimi e pământul,
Mama stele-n suflet are, ea e pacea şi cuvântul.
Mama-ţi este fericirea de-a păşi prin munţi stâncoşi
Şi-a rămâne fără rană... Vezi în ochii ei frumoşi,
Raiul, glia şi izvorul neamului de veac rămas
Să îşi limpezească dorul. Bate-un clopot... doar un ceas
Şi-n ceaslov, e scris să plece... Plin de lacrimi e pământul,
Vreme vine, vreme trece, gol în suflet i-e mormântul...
Ea prin paşi ne va rămâne,-n lume, înc-o bucăţică
Şi în vise, printre stele, ca un înger se ridică.
Mama-i imn şi port, icoana... E puterea unei lumi,
Este-ntreaga Românie, scut şi pavăză-n furtuni.
Mama-i vale de lumină, aur pâlpâind sub Soare,
Mama... mama, niciodată, pentru pruncul ei, nu moare!
Ea e slovă de iubire, tihna nopţii, libertate,
Îngenunche la icoană, pentru prunc, în orice noapte.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărbătoarea patimilor eminesciene

Doamne dă-mi melancolia oricând
lacrimi amare să-mi curgă-n cuvinte
acest Iisus Hristos se-nalţă-n cuvânt
această pagină-i doldora de morminte

Lacrimi amare îmi curg din cuvinte
o iartă-ne pre toţi care murim cântând
stele tot mai reci răsar pe bolta fierbinte
şi-i atât de-ntuneric în ultimul meu gând

O iartă-ne pre toţi care murim cântând
mereu ne ispiteşte destinul opus
acest Iisus Hristos s-a-nălţat în cuvânt
acest poem s-a-nroşit spre apus

Şi Doamne-abia-l mai suport
când ţipă că-i mort

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul

I
Privind tăcuta undă,
Pe gânduri am rămas:
Cât este de profundă
La fiecare pas;
Şi totuşi izvorăşte
Din depărtate văi,
Apoi se risipeşte
Prin mii şi mii de căi!

Asemenea-i şi dorul
În pieptul meu sădit:
E depărtat izvorul
Din care mi-a venit,
Şi-n multe lumi străine
Cărările-i s-ascund,
Dar revărsat în mine
Cât este de profund!

II
Când razele din soare,
Cătând iubirea jos,
Pe-mbălsămata floare
Aruncă voluptos
Lumină şi căldură,
Eu mă gândesc uimit
Că ele străbătură
Un spaţiu nefinit!

Şi dorul meu îşi are
Un soare născător;
Un cer fără hotare
Străbate ş-al meu dor;
Dar prin întunecime,
Pe drumu-i răcoros,
El vine din nălţime
Şi cald şi luminos!

III
O rază diafană
Şi undele d-azur
De nor şi buruiană
Lovindu-se-mprejur,
O sferă-nveninată
Înfruntă ne-ncetat,
Dar flacăra-i curată
Şi valul e curat!

Aşa-i şi doru-n lume!
În negură şi spin,
Menite să-l sugrume,
Rămâne tot senin;
Nu simte şi n-aude
Sarcasmul trivial:
Ispitele-i sunt crude
Şi-i pur ca un cristal!

poezie celebră de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reproş

Divulgă-mă iubire, căci nu mai cred în tine,
Separă – mă de toate în cele patru puncte,
Şi lasă să ne spele cu lacrimi cristaline
Imaginile vremii – dorinţele defuncte.

O, tu, iubire arsă, şi arsă rău de soare,
Tu nu mai ai raţiune, tu nu te mai amesteci,
Mă laşi în frig la umbră, nădejdea-n mine moare
Şi mă curtează ura pe care tu o mesteci.

În câmp deschis e jocul, e jocul de cuvinte,
Şi patima-nfruntării din dragostea carnală,
Dar cât e ea de joacă în plus mă mai şi minte;

Zadarnică – aşteptare, săgeata cea banală
Mi – e destinată dară, înfiptă prin morminte.

poezie de Vasile Zamolxeanu (29 septembrie 2010)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reproş

Divulgă-mă iubire, căci nu mai cred în tine,
Separă – mă de toate în cele patru puncte,
Şi lasă să ne spele cu lacrimi cristaline
Imaginile vremii – dorinţele defuncte.

O, tu, iubire arsă, şi arsă rău de soare,
Tu nu mai ai raţiune, tu nu te mai amesteci,
Mă laşi în frig la umbră, nădejdea-n mine moare
Şi mă curtează ura pe care tu o mesteci.

În câmp deschis e jocul, e jocul de cuvinte,
Şi patima-nfruntării din dragostea carnală,
Dar cât e ea de joacă în plus mă mai şi minte;

Zadarnică – aşteptare, săgeata cea banală
Mi – e destinată dară, înfiptă prin morminte.

poezie de Vasile Zamolxeanu (25 iunie 2008)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt, nu sunt, tu ştii mai bine...

Sunt un trecător prin viaţă,
Ca şi alţii, ca şi tine,
Depăn firul meu de aţă,
Nu ştiu dacă mă mai tine.

Sunt actor şi joc o piesă,
Am un rol prestabilit,
Timpul strânge sub o presă
Cât mai am din ce-am trait.

Sunt un clovn râzând cu lacrimi,
Râd de mine cei din jur,
Unii văd în mine patimi,
Văd în mine omul şnur.

Sunt un om ca orişicare,
Aşa mi-aş dori să vezi,
Dăruiesc şi câte-o floare,
De ai timpul să mă crezi.

Sunt, nu sunt, tu ştii mai bine,
Ai un loc şi-n el m-aşezi,
Până când sătul de mine,
Voi dormi sub pomii verzi.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda neamului Lumină - "Tu te numeşti Annai!"

La viaţă este dată o singură moarte.
Nu toţi croit-am drum înspre cetăţi...
Calvarul crucii taină, prins în spate,
Îţi alege un întreg din părţi.

Comorile din lume sunt lăsate
Să pribegească pe drum fără Lumină...
Sunt luminate suflete muşcate,
Acele ce-au răspuns prezent la vină.

Ochii Lui în soare privesc necontenit,
La câte-or să mai vină... suflete cernut,
Din prea multă Lumină, fost-ai neprivit
Şi strivit sub talpă, din setea ce-ai avut.

Gustat-am lacom înc-o vară din nămeţii
Razelor sortite-a da Lumină...
Adusem cu căldură acestui punct al vieţii
Luminarea sacră în care fost-am plină.

Plânsete pe geamuri, crude, iar mocnind,
Dorului de jale, lunecă spre mine...
Fost-am lângă tine şi m-ai văzut murind,
Împietrit şi rece, privind fără suspine!

Ieri, am secat în ape, recunoscându-mi setea,
Ce-a fost al meu dispare în zarea fără nume...
Fost-am o poveste dulce ca şi mierea,
Dar amară-i ea, când e spusă-n lume.

Ce am chemat, să fie! Izbăvitor sihastru...
Nu te cunosc pe Tine, cei neiertaţi şi cruzi,
După al meu neam, datu-m-ai albastru,
Deşi numai alb, fost-am printre surzi.

Rătăcind prin 'nalturi, al sufletului miez
Străbate-o cale lungă pân' s-ajungă aici...
Ajuns-am chiar de ieri, ori poate doar visez,
Sunt parte peste tot, printre fireşti şi mistici.

Din toate "numele" ce-am strâns,
Nici unul n-are nume...
Fost-au ţesute doar din plâns,
Născând secret prenume.

Şi când crezut-am că îl ştiu...
Am auzit o şoaptă: "... numele acesta nu îl ai..."
Şi-apoi uimit, vedeam cum scriu:
"Tu te numeşti Annai!"

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de ACG
Comentează! | Votează! | Copiază!