În prag

Deschide ferecata poartă,
Kicsikém,
Sunt acolo-ngrămădite
Tristeţi de mult uitate,
Vechituri şi gânduri părăsite,
Toane reci pe lângă soartă.

Rând pe rând am aruncat acolo,
Ca într-un pod de casă,
Atâtea lucruri care-au fost,
Desperechiate, prăfuite de uitare,
Zestre şi povară fără rost.

În jilţul fericirilor trecute,
Cu câlţii scoşi afară,
Doarme somnoros "odinioară"
(L-o cuprinde cândva cartea
Amintirii prefăcute.)

Treze stau prin colţuri drame doar schelete,
Printre ele nebunii săpate în perete,
Glume care-ncearcă nemurirea,
Spinări reci de salamandre
Subt duşumeaua minţii, prin meandre.
A trecut pe-acolo moartea şi iubirea.
Cine să le judece şi să despartă?

O, deschide ferecata poartă
Kicsikém
Nu te teme
Duhurile toate te privesc
- Unele cu drag –
Căci, albă şi fragedă,
Tu te profilezi uşoară
Ca pe un primăvăratec prag.
Şi-n jurul tău
Tremură lumina crudă de afară.

poezie celebră de Camil Petrescu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta

păşesc printre veacuri uitate
în mâini port a mea soartă
ruine în jur şi paşii se scurg
tăcerea bate în poartă
gândul mă poartă
un zumzet se aude prin ani
mai latră un câine în poartă
se strecoară anotimpuri sub paşii rămaşi
ce vreme, ce soartă
să bat din poartă în poartă
trec ani trec spre soare apune
apune un gând pe strune de vânt
păşesc printre spini şi gânduri mă înţeapă
închid în mine cuvinte
se strânge în palme ţărâna
lumina se stinge în gol
plec spre apus şi gândul mă poartă
din poartă în poartă
se aprind în copaci cuiburi
mai plânge o mierlă pe umerii sorţii
se închide o uşă, se deschide o durere
mă caţăr pe ziduri pe picioare de humă
port pe buze surâsul uitat între pleoape

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul echinocţiului (sonet în echinocţiu)

TIMPUL ECHINOXULUI
(sonet în echinocţiu)

Cu echilibru în viaţa tuturor
Vine echinocţiul de primăvară,
Când speranţe, ce spre orizont zboară,
Îi ţes fericirii marame de dor.

Pomii-şi dezbracă a iernii povară
Şi dor de viaţă duc în mugurii lor,
Iar păsări îşi înalţă triluri în zbor,
Căutând cuiburi de odinioară.

Timpul închide vremii reci o poartă
Şi alta îi deschide primăverii,
Cu Soare, anotimpuri să despartă.

Ziua şi noaptea stau în pragul serii
La taifas, împărţind a vremii soartă,
Precum iubirea şi-o împart tinerii.

20 martie, 2022
Maria Filipoiu / sonete timpului

sonet de Matia Filipoiu (20 martie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul în echinocţiul primăverii

TIMPUL ÎN ECHINOCŢIUL PRIMĂVERII
(sonet de echinocţiu)

Cu echilibru în viaţa tuturor
Vine echinocţiul de primăvară,
Când speranţe, ce spre orizont zboară,
Îi ţes fericirii marame de dor.

Pomii-şi dezbracă a iernii povară
Şi dor de viaţă duc în mugurii lor,
Iar păsări îşi înalţă triluri în zbor,
Căutând cuiburi de odinioară.

Timpul închide vremii reci o poartă
Şi alta îi deschide primăverii,
Cu Soare, anotimpuri să despartă.

Ziua şi noaptea stau în pragul serii
La taifas, împărţind a vremii soartă,
Precum iubirea şi-o împart tinerii.

20 martie, 2022
Maria Filipoiu / sonete timpului

sonet de Maria Filipoiu (20 martie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ECHINOXUL PRIMĂVERII (sonet renaşterii)

ECHINOXUL PRIMĂVERII
(sonet renaşterii)

Cu echilibru în viaţa tuturor
Vine echinocţiul de primăvară,
Când speranţe, ce spre orizont zboară,
Fericirii îi ţes marame de dor.

Pomii dezbracă a iernii povară
Şi dor de viaţă duc în mugurii lor,
Iar păsări îşi înalţă triluri în zbor,
Căutând cuiburi de odinioară.

Timpul închide vremii reci o poartă
Şi alta îi deschide primăverii,
Cu Soare, anotimpuri să despartă.

Ziua şi noaptea stau în pragul serii
La taifas, împărţind a vremii soartă,
Precum iubirea şi-o împart tinerii.

20 martie, 2022 Maria Filipoiu / sonete timpului

sonet de Maria Filipoiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vanitas

Urcând luminos în spirală,
Un strung cu lame de argint
Te-a subţiat din fildeş.

Şi-ntruchiparea ta e o spirală ce se -nalţă...

Dar ce neînsemnaţi
Mai suntem totuşi amândoi...
Suavă Kicsikém...

Sub înstelarea de baldachine,
Dintre noaptea nencepută din trecut

Şi-aceea fără de ştire care vine
Ne-am întâlnit printr-o minune de-ntâmplare
În ceas, cu nefiinţa-asemene,
În omenirea curgătoare
Două trupuri. Gemeni, gemene
Micuţo,
Până la noi
Pământul rodnic a revărsat luminii
Din sânul lui şi-al nopţii
Milioane de rânduri de făpturi, spumă,
Care, după ce ocoliră cu privirea
După mersul soarelui,
Se-ntoarseră în humă.

Iar după noi
Lumi fără număr vor veni
Necontenit un azi va înflori
Şi cine poate bănui
Ce siderale bucurii
Vor înălţa pe cei ce vor veni?

O, Kicsikém
Împinşi, cu ochii-nchişi
Din sânul rodnic al pământului
Ne vom întoarce-n el fără de urmă
Şi-n faţa frumuseţii viitoare,
Din care picurile cad, dar unda nu se curmă,
Slabi şi singuri,
Luptând cu legea năclăită-a humii,
Noi nu avem decât,
Mică şi fragedă,
Iubirea noastră trist surâzătoare,
Şi-atât.

Căci între două lumi,
Noi stăm în noapte,
Ca doi inşi alăturaţi pe-o carte
La lumina unei lămpi
În câmp departe.

poezie celebră de Camil Petrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicaţie... printre rânduri!

Bântuie-n mine mii de gânduri
La tot ce-a fost cândva, demult...
Citiţi-mă, doar printre rânduri:
Cât v-am iubit şi... nu de mult!

Prin alte lumi cutreierând
Mi-a fost alean de dumneavoastră...
Regret a fost la mine-n gând
Şi-n cugetu-mi... risipa noastră!

Adastă-n mine tot ce am strâns...
Tot ce v-am luat şi ce v-am dat,
Silfida-mi fiinţă mi-e nod de plâns
Şi-n dumneavoastră a evadat!

Cât timp avem să ne certăm...
Fără să ştim: cum şi... de ce?
Dar, printre rânduri... ne iertăm?
Urmaşii-or să ne judece?

Mai este timp de implicare
În spaţiul nostru-ngust, acerb?
Se-aude zumzet de-mpăcare?
"Iubeşte" - e proverb? Sau... verb?

Tot ce a fost cândva, demult,
Iţeşte-n mine nimb de gânduri...
Cred că v-aţi prins că, printre rânduri,
Vă mai iubesc... la fel de mult!

Prin alte lumi cutreierând
Mă-ntorc la unicul meu Soare
Din inimă-mi, subtil, pe rând,
Să vă dedic... micuţa-mi floare!

poezie de Iulia Mirancea (26 octombrie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară ninge rar

afară ninge rar, cu fulgi de moarte albă
şi lacrimi îngheţate îmi sunt lucie salbă,
iar frigul ascuţit îmi zgârie retina,
afară ninge rar şi neagră e lumina.

afară ninge rar, încărunţind pământul,
îmi este dor de tine şi bate-n geamuri vântul,
la margine de drum, doi oameni de zăpadă,
afară ninge rar, cu gesturi de bravadă.

afară ninge rar şi tremură copacii,
şi tremură şi sfinţii şi tremură şi dracii
şi tremură şi morţii când frigul îi încinge,
afară ninge rar şi rar afară ninge.

poezie de Ionuţ Caragea din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din adâncuri

Mă privesc doi ochi cu ură,
Din adâncurile reci
Si incearcă să m-atragă,
Captiv lor sa fiu pe veci.

Din adâncuri din morminte,
Duhuri sfioase apar
Umbre, cu forme de oameni,
Cu ochi roşii ca de jar.

Din adâncuri reci de ape,
Sau din peşteri din pustie
Din subsoluri părăsite,
Tu, mi te arăţi doar mie.

Iar prin locuri neumblate
Prin oraşe părăsite
Peste morminte uitate
Iţi faci prezenţa prin ispite.

Acesta poate fi un vis,
Sau rânduri dintr-un acatist
Scrise pe foi din aur pur,
Citite de-un satanist.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detaşare absolută

Stau şi privesc
Cum lumea se frământă
Cum toţi sunt trişti şi fără chef trudesc
Cum astăzi şi speranţa pare frântă...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum unii mor de foame
Cum alţii tot mai mult se îmbogăţesc
Cum pe Pământ sunt mii şi mii de drame...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum încă sunt războaie
Cum inimile încet se împietresc
Cum nici iubirea nu le mai înmoaie...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum ne-avântăm spre stele
Cum sume mari de bani se cheltuiesc
Cum unii au ajuns doar os şi piele...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum mulţi se nasc şi mor
Cum alţii fără niciun rost trăiesc
Cum viaţa trece iute ca un nor...
Stau şi privesc.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un câine bătrân

Sunt un câine bătrân şi am ani douăzeci,
Nu mai sunt jucăuş şi mă mişc mult mai greu,
Mă apasă pe os toate iernile reci
Şi căldurile mari, ploi şi vânturi mereu.

Azi ţi-e greu să mă ţii şi te chinui prea mult,
Nu aud şi te văd ca prin ceţuri, stăpân
Iubitor tu mi-ai fost, eu credinţa drept cult
Ţi-am jertfit şi din viaţă-n durere apun.

Prea mulţi bani şi vegheri dragul meu, te ucid.
Aş muri să te scap de atâtea poveri,
Nici nu ştiu cum să mor dar sunt încă lucid
Ca să ştiu că n-apuc alte zile de veri.

Simt prin oase cum noaptea mă duce spre ţel,
Nu mai dorm şi visez c-aş putea să mai pot,
Mă visez câteodată acelaşi căţel
Cu mirarea pe faţă răsfrântă pe bot

Te-atingeam şi cu limba călduţă din boz,
Te lingeam cald pe faţă şi tu c-un sărut
Colorai lumea toată-n nuanţe de roz,
Fără cap, tot pe lume părea început...
............................................................
Mă sfârşesc şi mă scurg înspre negrele văi
Să mă duci tot sub nuc unde toţi, rând pe rând,
Au trecut la odihna de veci, câinii tăi
Să lătrăm din pământ în tăcere şi-n gând.

Vom veghea, toată haita de umbre, cu drag
Vom păzi umbra ta până când ai să vii,
Vom păzi să rămâi cât mai mult peste prag,
Te-om iubi chiar şi-n moarte, stăpâne, să ştii!!!

poezie de Viorel Gongu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O poartă coroana

"Neliniştit e capul care poartă coroana" -
Aşa au zis cei care-au stat prin preajmă,
Lângă'mpăraţi
Lângă regine.
Fără odihnă sufletul tresaltă
Pe frunte picuri mari se văd să vină
Ca undele în lacul de pe baltă.
Ce să aibă în sine bucata de aur?
În cercuri pe creştet
Tot cercuri o lume.
O poartă acolo cu rele şi bune
Coroana-i o poartă de nelinişti în spume
Acelui ce-o poartă
Înlăuntru o poartă.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antiteză

Trece un tren de mare antiteză
prin ochiul meu drept cu un singur ochi stâng.
Rând pe rând se ciocnesc păsări
galbene şi albastre şi plâng
şi calde şi reci
şi râd prefăcute şi sincer
şi plouă cu iarbă crudă şi tăioasă
şi tocită
şi urcă ochiul în tren
şi urcă şi urcă şi coboară-n ispită
într-o mare viteză...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara de mult a venit

Iubite, a venit primăvara,
Mi-ai zis tu ca prin vis.
Ghioceii înfloresc,
O poartă nouă s-a deschis.

Ştiu, iubito, ţi-am răspuns cu drag.
Afară mai este frig şi totul în jur încă e alb.
Dar nu regreta, căci primăvara a venit.
În ochii tăi, în inimă mea fierbinte,
În dragostea pe care o exprimăm prin cuvinte,
În tot ce ne înconjoară, chiar şi în fulgul cel de afară,
Care s-a topit încet în palma ta.
Primăvara de mult a venit pentru noi doi, iubirea mea.

poezie de Vladimir Potlog (28 februarie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia

Îmi lipesc fruntea
De geamul rece,
Afară plouă
Şi s-a lăsat amurgul
Mă simt atât de singur...
Cu mine,
Nu mai e decât Bacovia,
Cu plumbul
Aripilor reci,
Sunt singur
În această lume...
Mă tot întreb,
Cine mai sunt
Şi ce rost
Am avut în lume,
Afară plouă
Şi sunt singur...
Un ultim pescăruş,
Pierdut pe cer,
Ce caută
Cu disperare
Un ţărm,
El zboară
Prin furtună...
Un simplu scriitor,
Fără talent
Ce scrie poezii
Fără înţeles,
Doar ploaie
Şi singurătate...

poezie de Crina Cosoabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Triste sărbători

Când primii fulgi
Au căzut pe pământ,
Stau la fereastră
Mă-ntreb, cine sunt?

Spune-mi tu Doamne
De ce ai uitat
Să-mi dai o rază
Din tot ce-am visat?

Unde s-au dus
Anii mei, rând pe rând?
Mă văd copil
Lângă brad colindând

Părinţii oare,
Unde-au plecat?
Mă-ntreb în noapte;
Ce viscol i-a luat?

E iarnă afară,
E iarnă şi-n gând
Aud peste tot
Clopoţeii sunând

E sărbătoare,
Dar, fără folos
La mine de mult
Nu mai vine vreun moş.

poezie de Stefan Băiatu (14 decembrie 2006)
Adăugat de Stefan Băiatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

INTR-O ZI...

Voi muri extrem de fericit
Dacă voi şti că cineva,
Fiind dincoace de mormânt
Va mai privi la crucea mea.

Da, muritorule de rând
Am fost cândva şi eu un om,
Prin viaţă am trecut cântând
Sădind ici acolo câte un pom.

Uită-te în jurul tău
Şi fă ce crezi că-i bine,
Căci plină e lumea de rău
Doar ce e bun rămâne.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Landoul roşu

Prin păduri de porumb
Landoul roşu ne legăna.
Inima mea lângă inima ta,
Negru hulub lângă negru hulub.

Norii, câţi au trecut peste noi,
Cu viscolul, cu soarele împreună s-au dus
Către colina dinspre apus.
Doar noi în neguri, în ploi.

Dar roşul, eternul nostru landou
Ne poartă mereu înainte, ne poartă
Se-nchide o poartă, se deschide o poartă
Peste sufletul vechi, pentru sufletul nou

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce

afară plouă şi e vânt
lumina a murit şi timpul a tăcut
eu zac pe un ţărm pustiu
la margine de lume, de speranţă
e neagră noaptea în care sunt
de ce să stau
când nu ştiu unde sunt
unde să plec
când drumuri nu mai sunt
e beznă adâncă în mine şi în jur
de ce să înjur
mai bine plâng în ultimul meu cânt
sunt beat
îngrozitor de beat
de ce crezi că sunt nebun
dau de pereţi cu toate
se poate...
nu mă trezesc
de ce să mă trezesc
să văd ce...
gunoiul din jur
privesc în sus, în jos
şi vrei să nu înjur
ura, minciuna pură, ordinară
dansează zgomotos pe stradă
astăzi e în toate
se poate, sigur se poate
mi-e capul greu
genunchi mă dor
de târât prin noroi
mă sprijin de gânduri
de ce să mă ridic
mai bine zac
în eterna şi fascinanta mocirlă
e bine, nu
nu, prietene, aici totul e un mare nimic
ce mai contează
nu vreau nimic
nimic nu zic
doar plâng printre rânduri
sau rătăcesc printre gânduri, se poate...
aici lucruri murdare sunt
le spăl, dar put
banii miros urât
pe ţărm cobor ades
să spăl sufletul meu
pătat de ură şi noroi
din jur, din noi
ce caut eu aici în ăst gunoi
sublim, de soi
caut roza sau psihoza
unui suflet ce a fost
caut un sens fără sens
într-un deplin consens
întreb întruna
câte unul, câte una
desigur fără sens
ce sens au toate
totul e atât de clar şi fără sens
atunci
cine plânge acolo sus

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vii la mine

Când vii, atât de rar, la mine,
Micuţă frumoasă
Şi neastâmpărată
Ca jocul unei albe sonatine,
Faci toate poznele prin casă.

Cu o neruşinare dumnezeiesc de goală,
Cobori din pat
Şi toate le arunci distrată
Că după tine, casa
Pare devastată de răscoală.

Cu gesturi curgătoare
Şi încete
Dinaintea oglinzii mari cât un perete
Îmi încerci pălăriile pe rând
Surâzând vreunui lăuntric gând.

Făcându-mi cu ochiul,
Cristalul argintiu îţi dedublează frumuseţea.
Ceva mai serioasă,
Dar tot atât de goală,
Îmi răscoleşti sertarele
Şi coală după coală,
Imi cercetezi cu luare-aminte,
Dar absentă,
Manuscrisele.
Adevăru-i că priveşti în ele
Cât eşti de mititică
Aşa cum uneori citeşte
Câte-o pisică gravă şi cu aer studios
(Tu care nu ştii o vorbă româneşte).

Şi pe urmă le arunci pe jos.

Fără frică
Îţi plimbi chemarea frumuseţii
Nesăţios nepăsătoare,
Cum îşi plimbă crinul strălucirea,
Tu cu cât mai mică,
Cu atât mai învingătoare.
Şi când ai obosit
Şi toate-n casă au devenit mai reci,
Vii iar langă mine,
Uitând că te sculaseşi să pleci.
................................

Vezi, Kicsikém mi-e greu să mai aleg
Însă cu-un dram de trudă înţeleg
Cum tu mi-ai răscolit nu numai casa,
Ci cugetul întreg.

Dar iată,
Mi-ai încălcat tot rostul într-atât,
Încât când vrei să pleci de-acum,
Te-ncurci între firele gândirii mele
Ca o pisică prinsă-n firele de lână,
Pe care le-a desfăcut imprudentă,
Jucându-se cu ele.

Şi târziu, când oboseşti,
Rămâi,
Mi-adormi în suflet
Ca un semn închis în carte,
La locul tău,
Micuţă şi cuminte,
Ca un mic păcat de moarte.

poezie celebră de Camil Petrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfumul ochilor geloşi

Iubita mea, când se trezeşte,
Deschide geamul, somnoroasă,
Căci aerul se-ngălbeneşte,
Mult respirat de o geloasă

Ce zilnic îşi aeriseşte,
Pe rând, odăile din casă,
Prin care, când trebăluieşte
Un aer foarte galben lasă,

Ca un parfum ce ispiteşte
Doar ochii, fără să miroasă.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!