Venus din Milo
Undeva în urma noastră trebuie să fie o insulă
unde păsările țipă ca la începutul lumii și
oamenii învață primele cuvinte, unde o femeie
descoperă arta desenând cu degetul pe nisip
conturul umbrei iubitului ei. Undeva în urma noastră
trebuie să existe, înaintea cuvintelor și înaintea tuturor
rănilor, trebuie să existe un cuvânt cu care am putea
mărturisi totul, sau trebuie să existe o tăcere egală
cu toate cuvintele. Trebuie să existe o apă limpede
care nu se umple de sânge când țipă o pasăre sau
ne aducem aminte, trebuie să existe o apă limpede
de care să nu mă mai tem să mă spăl cu ea pe mâini
și pe față și pe urmă să mă privesc liniștit,
fără tristețe și fără să fiu nevoit să surâd,
uitând ceea ce ne-a făcut vinovați față de noi înșine
și față de alții. Dar unde este această insulă,
domnule Gauguin, dacă dumneavoastră în Tahiti
n-ați aflat decât că "a spera înseamnă aproape a trăi"?
Unde este această insulă dacă nu în noi înșine?
"Le péché c'est le Grec", ziceați dumneavoastră
înainte de asta. Adică vina noastră este aceea
de a fi construit Parthenonul? De a fi sculptat
și admirat pe Venus din Milo? Nu, domnule Gauguin,
povestea dumneavoastră mă călăuzește de fapt
spre concluzia că după atâtea secole și atâtea greșeli,
după atâtea speranțe și atâtea amânări, nu mai trebuie
să căutăm fericirea decât lângă mâinile noastre.
Nu-i putem cere artei să se întoarcă înaintea cuvintelor
și dacă într-o dimineață păsările vor trece pe țărm
amețite de soare și nimeni nu va mai spune despre ele
decât că sunt niște păsări amețite de soare
și dacă într-o zi valurile vor lăsa pe nisip niște urme
ciudate și nimeni nu va mai spune altceva despre ele
decât că valurile au lăsat pe nisip niște urme ciudate,
atunci uitați-vă bine la trupul Tehurei,
poate veți descoperi în flacăra arămie o zeiță de marmură
recăpătându-și din cele două brațe pierdute un braț
pentru a desena, imitându-i pe oameni,
conturul umbrei iubitului ei,
chiar fără să știe ce-i arta.
poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Pentru orice doctrină trebuie să existe cele trei standarde: (1) Trebuie să existe o bază sau fundație. (2) Trebuie să existe o examinare. (3) Trebuie să existe aplicații practice.
citat din Mo Tzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trebuie să existe un colț de lume în care viața e frumoasă. Fericirea trebuie să existe. Sau poate e nevoie de un potop, de un cutremur, de niște mâini uriașe care să zgâlțâie globul, și totul să înceapa din nou...
citat clasic din romanul Cartea Mironei de Cella Serghi
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!
Voința, cea care la nevoie te face să strângi din dinți și să înduri suferința, este arma de căpetenie a ucenicului în munca manuală. Dar, contrar a ceea ce se crede de obicei, ea nu are aproape niciun rol în studiu. Inteligența nu poate fi mânată decât de dorință. Pentru ca să existe dorință, trebuie să existe plăcere și bucurie. Inteligența nu crește și nu dă roade decât în bucurie. Bucuria de a învăța este la fel de indispensabilă studiului ca respirația alergătorului. Acolo unde lipsește, nu este vorba despre studioși, ci despre niște biete caricaturi de ucenici care la capătul uceniciei lor nu vor avea nici măcar o meserie.
Simone Weil în Forme de iubire implicită a lui Dumnezeu (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unde se află un înțelept, nu trebuie să existe vreo femeie la douăzeci de picioare împrejur. Unde sunt doi înțelepți, nu trebuie să existe vreo femeie la două sute de picioare împrejur. Când vaginul (sau coapsa?) femeii va sta alături de coapsa înțeleptului, sfârșitul lumii fi-va aproape: ba chiar e la îndemână și i se simte mirosul de păr umed. Căci la ce bun să păstrezi aparențele (adică la ce bun să le interzici femeilor să fie prezente la Marele Sfat) când pământul (sau: epoca, secolul) se cutremură din temelii?
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trebuie să renunți la democrația ta. Nu trebuie să crezi în "popor". O clasă nu este mai bună decât alta. E nevoie de Înțelepciune sau de Adevăr. Lasă clasa muncitoare să rămână clasa muncitoare. Acesta este adevărul. Trebuie să existe o aristocrație a oamenilor care posedă înțelepciune, și trebuie să existe un Conducător; un Kaiser, nu președinți și democrații.
citat clasic din D.H. Lawrence
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Domnul Darcy: Trebuie să știți... cu siguranță trebuie să știți că toate acestea sunt pentru dumneavoastră. Sunteți prea generoasă pentru a glumi cu mine. Am aflat că ați vorbit aseară cu mătușa mea și acest lucru m-a făcut să sper mai mult decât am sperat vreodată. Spuneți-mi, vă rog, de îndată dacă sentimentele dumneavoastră au rămas la fel ca cele pe care le aveați în aprilie. Afecțiunea și dorința mea nu s-au schimbat, dar un singur cuvânt din partea dumneavoastră și nu voi mai scoate niciodată un cuvânt. Dar dacă, totuși, sentimentele dumneavoastră s-au schimbat, trebuie să vă spun: m-ați fermecat, trup și suflet și vă iubesc, vă iubesc, vă iubesc. Nu mai vreau să mă despart de dumneavoastră niciodată de acum înainte.
replici din filmul artistic Mândrie și prejudecată, scenariu de Deborah Moggach, după Jane Austen
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ceea ce obișnuim să numim esență e tot formă într-un anume sens. Atașamentul față de forme e o lucrare a spiritului. Nu trebuie depășit niciodată acel ceva spre care ne îndreptăm iubirea, chiar dacă e vorba de o efemeridă, de un lucru supus pieirii - numai aparențele pier - iar forma e altceva decât aparență. Lucrurile sau ființele întrupate te cheamă spre ele și trebuie să existe un rost în asta. Caută-l.
Ilinca Bernea în Semnul Lunii, Legăminte (iulie 2006)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu ai venit de nicăieri și dacă e undeva, unde trebuie să ajungi, atunci trebuie să ajungi Aici. Dar Acum unde ești? Pentru că atâta timp cât călătorim cu gândul care e dependent de corp, nu putem vedea că nu putem veni de undeva și ajunge undeva, deoarece suntem veșnic pretutindeni. Dacă Sinele e veșnic, se pune problema să fi venit de undeva, există pentru el spațiu-timp ca să poată călători undeva? Și unde ar vrea să se ducă Întregul, când el este Totul? O imagine ar vrea să călătorească la Sine, dar Sinele nu are nici o imagine. Pentru că gândul nu se poate topi în această clipă, inventează astfel de nostalgii de rahat: "Ah, dacă aș știi primul meu strămoș în sfârșit aș afla cine sunt eu. Odată ce ai căzut în această cacealma psihologică ești terminat. Oare înainte ca să știi de unde ai venit și unde trebuie să ajungi, nu ar trebui să afli mai întâi cine ești tu? Dacă nu ești călătorul, dacă nici măcar nu ai fost născut vreodată?
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O sămânță de adevăr trebuie să existe: altfel, de unde atâtea flori?
aforism de Costel Zăgan din Inventeme
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vă agățați de casa Dumneavoastră, vă agățați de cărțile Dumneavoastră, vă agățați de idolii Dumneavoastră, de zei, de concluzii, de proprietățile Dumneavoastră, de amărăciunile Dumneavoastră, pentru că n-aveți nimic altceva și tot ce faceți vă aduce nefericire. Pentru a descoperi dacă există altceva, trebuie să lăsați să se ducă cele de care vă agățați. Dacă vreți să treceți râul, trebuie să plecați de pe acest țărm. Nu puteți sta pe un singur țărm. Dumneavoastră vreți să fiți liber de mizerie și totuși nu vreți să treceți râul. Așa că vă agățați de ceva ce știți că este jalnic și sunteți înfricoșați să-i puneți capăt, fiindcă nu știți ce se află pe celălalt mal al râului.
Krishnamurti în Despre Educație
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și știu din ceea ce am trăit eu însumi că uneori singurătatea nu este decât o altă formă de a iubi; și că în această formă de dragoste se deșteaptă uneori porniri ciudate; pentru că nu putem obține totul, vrem să nu mai avem nimic; neputând vindeca o rană, vrem s-o facem mortală. Și poate că Infernul nu e decât cealaltă față a Paradisului. Expulzați din Paradis, n-avem unde merge decât în Infern, așa cum aruncați de pe culmea unui munte nimerim în prăpastie. Nu există abisuri fără înălțimi. Numai o prejudecată îi socotește pe toți sinucigașii niște oameni care și-au încheiat socotelile cu viața și nu-i mai interesează nimic. Cei mai mulți dintre ei, probabil, nu sunt decât niște oameni care au eșuat în încercarea de a găsi o soluție.
Octavian Paler în Scrisori imaginare
Adăugat de Valentina Becart {scriitor}
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vă mai amintiți de plimbarea atât de apropiată pe marginea lacului? Din cauza frigului, azi dimineață nu era aproape nimeni acolo. Doar eu cu lacrimile mele. Niciodată în viață nu am vărsat atât de multe, fără cea mai mică posibilitate de a râde. Nu mai înțeleg ce caut pe lumea asta în care fericirea mă face și mai nefericit decât nefericirea. Pentru mine ați devenit atât de importantă, încât mă întreb cum va sfârși întâlnirea noastră. Aș vrea să evadez cu Dumneavoastră într-o insulă părăsită și să plâng toată ziua... Cum aș fi putut să-mi imaginez că voi suferi atât din cauza Dumneavoastră?... Tot ceea ce mă ține departe de Dumneavoastră e exil... Și totuși declinul meu datorită Dumneavoastră îmi este necesar și nesperat.
Emil Cioran în Pentru nimic în lume, scrisoare lui Friedgard Thoma (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Florin: Mă numesc Florin Neamțu, zis Nemilosu', iar el este Bogdan Trană, zis Temutu'. Nu vă speriați de noi, vă rugăm, ne aflăm aici doar pentru a vă asigura protecție, nu pentru a vă face ceva rău, ci pentru a vă feri de rele. Desigur, nu am luat această hotărâre din propie inițiativă, ni s-a spus să avem grijă de dumneavoastră.
Lia: Ah; da, știu... Am aflat despre decizia directorului nostru. Mă miram doar; adică, nu mă așteptam să se treacă la dispozițiile dânsului atât de repede. Dacă este nevoie de prezența dumneavoastră, am să înțeleg totuși...
Bogdan: Nu noi am decis acest lucru, domnișoară.
Lia: Îmi puteți spune Lia... Și chiar trebuie să mă însoțiți acum? Nu merg decât până acasă, cu un taxi.
Florin: Nu-i nevoie, domnișoară... adică, Lia... Nu trebuie să luați un taxi, vă ducem noi cu mașina noastră.
Lia: Ah, ce drăguț...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă arta trebuie să intre într-o comuniune cu Natura, ca să îi exprime principiile, trebuie să îi urmeze, însă, și exemplul acțiunii. Materia trebuie să își continue viața și după ce au intervenit mâinile sculptorului. Rolul plastic pe care materia îl îndeplinește în mod firesc, trebuie încontinuu descoperit și păstrat. A-i da un alt sens decât acela pentru care este menită de la Natură, înseamnă a o ucide.
citat celebru din Constantin Brâncuși
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără compasiune, nimeni nu poate să se înalțe spre planurile superioare în viețile ce vor urma, dar, ca toate virtuțile luate în discuție în această carte, ea este doar parte dintr-un întreg. Trebuie să învățăm să dăm dovadă de compasiune atât față de alții cât și față de noi înșine.
Brian L. Weiss în Același suflet, multe trupuri
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Umanitatea este caracterul genului nostru; el nu ne e însă înnăscut decât numai ca predispoziție, și de fapt trebuie educat. Noi nu îl aducem gata cu noi în lume, dar în lume el trebuie să fie țelul străduințelor, suma exercițiilor, valoarea noastră, căci un caracter îngeresc la un om nu cunoaștem, și când demonul care ne stăpânește nu este un demon uman, devenim niște chinuitori ai oamenilor. Divinul în specia noastră este așadar cultura umanității; toți oamenii mari și mici, legiuitorii, inventatorii, filozofii, poeții, artiștii, fiecare om nobil vrednic în breasla sa, cu prilejul educării copiilor săi, al respectării obligațiilor sale, prin exemplu, operă, rânduială și învățătură, a contribuit la aceasta. Ideea de umanitate este comoara și câștigul de pe urma tuturor străduințelor umane și în același timp arta speciei noastre. Educația pentru ideea de umanitate este o operă care trebuie continuată fără încetare sau vom coborî, atât clasele mai înalte cât și cele de jos, înapoi la animalitatea crudă, la brutalitate.
Johann Gottfried von Herder în Scrisori pentru promovarea ideii de "umanitate"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Putem descoperi că, fără intimitate, comunitatea poate părea mai degrabă opresiune decât apartenență, în timp ce intimitatea fără comunitate poate părea mai degreabă singurătate decât sentimentul de "a fi tu însuți". Am putea spune, prin urmare, că suntem noi înșine împreună cu ceilalți în grade diferite, cu toate bucuriile, plăcerile, speranțele, dorințele, frustrările și constrângerile ce însoțesc condiția noastră de ființe umane. Astfel, prietenia cu noi înșine înseamnă că trebuie să fi devenit deja prieteni cu alții.
Zygmunt Bauman în Gândirea sociologică
Adăugat de Homo Novus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dawson: Doamne, sunt atât de singur. Am 16 ani și sunt singur singurel.
Joey: De asta te-ai îmbătat?
Dawson: Da... Jo, de ce te-ai despărțit de mine și ai fugit în brațele lui Jack?
Joey: Pentru că nu erai tu. Nu a fost niciodată vorba despre a căuta ceva mai bun, Dawson. Ci despre faptul că vroiam să găsesc pe cineva care să nu fie atât de apropiat de mine. Ca să pot spune unde se temina persoana mea și unde începea el. Viețile noastre s-au împletit de atâtea ori încât simt că tu ești cel care m-a inventat. Și gândul ăsta mă îngrozește. Trebuie să aflu dacă pot fi o persoană întreagă fără tine. Trebuie să aflu dacă pot fi o persoană întreagă... singură.
Dawson: Păi află cât mai repede, bine? Pentru că... te iubesc!
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Necesitatea răului poate fi înțeleasă astfel. Fiindcă nu există doar binele, trebuie să existe o limită a ieșirii din el, sau dacă cineva vrea să spună altfel, a coborârii neîntrerupte sau a depărtării de el, iar această limită, după care nimic nu mai poate exista este răul. De aceea este necesar ca ceea ce urmează după cel dintâi să existe, astfel încât și ultimul să existe, acesta este materia, care însă nu are nimic din bine. Aceasta ar fi necesitatea răului. Când materia devine stăpâna formei întruchipate în ea, o distruge și o corupe, aplicându-i propria natură, opusă ei, nu ducând recele spre cald, ci punându-si propria lipsă de măsură peste forma caldului, și diformitatea peste formă și excesul și defectul peste ceea ce este măsurat, până când va determina forma să fie a ei și să nu-și mai aparțină, ca și în cazul hranei animalelor, când este mâncată nu mai este deloc ca și când a venit. Așadar dacă trupul este cauza relelor, materia ar putea deveni, prin ea însăși cauza relelor. Viciul care este ignoranța și lipsă de măsură în privința sufletului este al doilea rău.
citat clasic din Plotin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
O doamnă: Sunteți niște creaturi foarte curioase, voi, bărbații. Habar nu aveți ce vă poate capul și din cauza asta nu știți niciodată ce vreți.
Un bărbat: Draga mea doamnă, acuzați pe cine nu trebuie. Mărturisesc că nu prea știu ce îmi poate capul și puținul care îl știu despre el nu îmi place. Nici nu l-am făcut eu, nici nu l-am ales eu. Sunt mai nemulțumit de el decât puteți fi dumneavoastră. Pentru mine constituie un mister mai mare decât pentru dumneavoastră și trebuie să îl accept așa.
replici de Jerome K. Jerome
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!