Prefaţă

Greşelile, păcatul, zgârcenia, prostia
Ne-aruncă-n suflet zbucium şi-n trupuri frământări
Şi noi nutrim cu grijă blajine remuşcări
Aşa cum cerşetorii îşi cresc păducheria.

Păcatele ni-s aspre, căinţele mişele,
Mărturisirea noastră ne-o răsplătim din gros
Şi iar ne-ntoarcem veseli pe drumul gloduros
Crezând cu lacrimi sterpe că ne-am spălat de rele.

În mrejele pierzării prelung Satan ne plimbă
Şi sufletul ni-l lasă vrăjit şi vlăguit
Şi al voinţei noastre metal nepreţuit
Acest chimist destoinic în aburi îl preschimbă.

Cu sfori ascunse, Dracul ne prinde şi ne joacă!
De tot ce-i murdărie ni-i sufletul atras;
Spre Iad în orice clipă ne scoborâm cu-n pas,
Senini, printr-o adâncă şi scârnava cloacă.

Cum muşcă-un muieratic sărac, cu desfătare
Căznitul sân al unei vechi târfe scăpătate,
Gustăm şi noi o biată plăcere, pe-apucate,
Ca pe-o lamâie veche storcând-o cât mai tare.

Noroade-ntregi de Demoni în capul nostru zbiară
Foind ca milioane de viermi încolăciţi
Şi-n pieptul nostru Moartea, ând rasuflam truditi,
Cu gemete mocnite, râu nevazut coboară.

Dacă pumnalul, focul, otrava, siluirea
N-au vrut să-şi puie înca blazonul lor poznaş
Pe pânza care-o ţese destinul nostru laş
Pricina e că slabă şi trândavă ni-i firea.

Dar printre şerpi, pantere, şacali, mistreţi, căţele,
Maimuţe, vulturi, scorpii şi monştri ce se zbat,
Se târâie, rag, urlă, sporind neîncetat
În noi menajeria năravurilor rele,

E unul şi mai mârşav, mai slut, mai rău la fire!
Deşi nici nu se zbate şi nici nu-i zgomotos
El ar distruge lumea întreagă bucuros
Şi-ntr-un căscat s-ar prinde să-nghită-o omenire;

Urâtul e! - Cu lacrimi în silă revărsate,
Visează eşafoduri fumând nepasator.
Pe monstru-acesta gingaş tu-l ştii, o! cititor,
- O! cititor făţarnic, - tu, semenul meu, - frate!

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La noi acasă...

La noi acasă nu sunt corbi –
La noi sunt ciori şi sărăcii,
Sunt câmpuri triste şi pustii –
Palavre mii şi oameni orbi.

La noi acasă ni-i prohod
Şi cântecul de bucurie
Averea ni-i pe veresie
Iar sufletul ni-i moş schilod.

La noi acasă corbi nu sunt
Dar veselia ni-i sforţată
Durerea ni-i ne-ndurerată
Şi setea ni-i doar de pământ.

La noi acasă ni-i blestem
Şi pâinea plină de sudoare
Blestem ne-e şi sfântul soare
Şi-o ură veche ni-i totem.

La noi acasă nu sunt corbi...
Străine, vino, ca să vezi,
Cum creşte-omida prin livezi
Şi amarul nostru să îl sorbi.

La noi acasă corbi nu sunt
Şi totuşi, corbii mi-au vestit
Că veacul nostru s-a sfârşit
Că pleavă suntem – dusă-n vânt...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, ar fi mai bine să-i luăm pe oameni (cu noi), aşa cum îi găsim; să nu-i lăsăm să urce nici o treaptă a scării din sufletul nostru: ca să nu ne-o distrugă! Dar, de dragul umanităţii, acest sacrilegiu (egoism) este exclus!

Iulia Mirancea (8 noiembrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ne fi, Doamne, străin...

Doamne, înaintea ta,
Nu suntem demni de a sta,
Când păcatul ni-i prea greu,
Şi-n suflet avem un şteu.

Asta simt, asta şi spun,
Când cu vorbe de nebun,
Te împroaşcă cu noroi
Câte unul dintre noi.

Dar Tu ştii, Doamne, Tu ştii,
Că suntem ai Tăi copii
Deşi viaţa uneori,
Ne împinge la orori.

Şi alunecăm atunci,
Spre întunecimi adânci,
Iar la tine revenim,
Când doar de durere ştim

Şi mă rog la Tine iar,
Pentru cei ce n-au habar,
Din ce cupă cu venin,
Beau puţin câte puţin

Uitând că astăzi trăim,
Dar mâine? Unde-o să fim,
Dacă Tu ne vei certa,
Şi ne vei îndepărta.

Greşim, Doamne, da, greşim
Dar uite cum ispăşim,
Când doar boală-i peste tot
Şi nu-i niciun antidot...

Pune-Ti mâna iar pe noi,
C-avem lacrimi în şuvoi,
Şi-i paharul mult prea plin,
Nu ne fi, Doamne, străin!

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânilor

Cad fulgi de nea la tâmple şi am îmbătrânit...
Atâta tinereţe în noi s-a cuibărit!
Ne cuibărim actorii în suflete şi-n lume
Nu mai cunoaştem replici, nici temeri, nici renume.
Ne stingem astăzi stele, la margine de cer,
Uitând, la varsta asta, ce rosturi mai avem.
Ştim c-am pierdut şi drumul spre transcendent... Trudim
Şi-n iarna fărţ nume, în noi ne regăsim.
Ne prăbuşim, de-acuma, quasari în lumea noastră
Privind pustietatea tăcerii, prin fereastră.
Arzând vulcani, o clipă, cenuşă devenim
Şi prunci pentru o clipă nutrim... nutrim să fim.
.......................................................................
Şi ne privim tăcut prin moartea noastră
Şi ne vedem... şi ne vedem murind
Mereu ne colindăm prin amintire,
Un clopot viu în cântec de colind.
Nameţi, la tâmple, îşi împart tăcere,
Murim în noapte întru devenire
Să ningă peste suflet mângâiere...
Să nu ne-ascundă pruncii în neştire.
Nu vă uitaţi la pleoapele-mpietrite!
Nici numele, de-acum, nu mai contează...
Căci am trecut – un abur peste lume
Şi ne-am promis că vom trăi o viaţă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teorema speranţei

De lumea s-ar sfârşi-ntr-o zi,
N-ar fi nimic! N-ar mai fi "lume"!
Căci ea, ce-a fost şi n-o mai fi,
E-o dispariţie... de... nume!

Cum nume şi l-a dat tot ea,
Deci nemaifiind, nici nume nu-i
Şi nici noi n-am mai fi... lumea!
Deci "noi" nefiind, nu mai e "spui"!

Soluţia-i că "noi" şi "spui"
-Fiind ele interdependente-
Savanţi să-şi pună pofta-n cui!...
Că nu-i nimic, eminamente!...?...

PS
Norocul nostru cu un... Terente!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani, scumpă Românie!

Îţi spun mulţi ani, iubită Românie,
Cu lacrimi şi cu sufletul amar,
Sperând în viitor şi-n armonie,
Căci dragostea ni-i piatră de hotar.
De ziua ta, iubita noastră glie,
Românii te cinstesc şi te serbează,
Purtând în inimi, ca pe-o mărturie,
Trecutul ce ne ţine mintea trează.

Îţi spun mulţi ani, o mamă Românie,
Ducându-mă cu gândul la străbuni,
La mulţi eroi, la fotă şi la ie...
Simboluri sfinte-n timpuri şi furtuni!
Prezentul nostru e bolnav de-o vreme,
Noi îl privim cum moare şi se zbate,
Tot aşteptând o voce să ne cheme
Să fim uniţi şi demni în tot şi-n toate.

Mulţi ani, iubită mamă care-şi plânge
Românii ce-au uitat că sunt români,
Dar noi ne-am săturat şi ne ajunge...
Istoria îşi cere bravi stăpâni!
Ne pasc din umbră rele şi ispite,
Se zbate-n ţărmuri ca nebună marea
Şi-n vremuri negre, aspru viscolite,
Credinţa-n Dumnezeu ne e salvarea!

Se zbat în zare, revoltaţi, Carpaţii,
Că ne-am vândut pădurea la străini,
Iar noi prefacem în duşmani toţi fraţii,
Uitând că-avem aceleaşi rădăcini.
Mulţi ani, iubită mamă care rabdă
Tăcerea noastră stinsă-n resemnări,
Dar ceaţa asta-n zare-o să se piardă
Şi-n dragostea de ţară ninsă-n mări!

Mulţi ani, meleag iubit cu doruri grele,
Să prindem hora mare la hotar
Şi să uităm măcar o zi de rele...
De neîmpliniri, necazuri şi amar...
Să fim iar fraţii ce erau odată,
Să ne iubim ca bravi şi dragi români,
Că suntem buni creştini cu-acelaşi Tată
Şi, peste-acest meleag, suntem stăpâni!

Îţi spun mulţi ani, iubită Românie
Şi spun mulţi ani românilor... români,
Care-au crezut în vis şi-n poezie
Şi în curajul de a fi stăpâni!
De ziua ta, pământ iubit de Domnul,
Îţi înălţăm un cânt frumos de slavă,
Să-şi legene în pace pruncii somnul
La sânul tău, măicuţă, că-mi eşti dragă!

Iubită Românie, eşti grădină,
Iar Eminescu-ţi e Luceafăr sfânt,
Enescu-ţi cântă astăzi în surdină,
Iar Domnu'-ţi pune Raiul în pământ.
Românii te cinstesc ca pe-o regină,
Iar vremuri grele prinse-ntre destine
Topesc parfumul vremii pe-o sulfină
Şi ne înalţă-n suflet drag de tine.

Te-mbrăţişez cântând, iubită glie
Şi strâng la piept toţi fraţii mei cu drag,
Noi nu uităm de tine, Românie
Şi te serbăm, în ani, sub mândrul steag!
Iubită ţară, Cerul te veghează
Şi-ţi şterge lacrimi grele, azi, şi-ţi cântă,
Tu eşti o mamă bună ce-şi urmează
Credinţa-n Dumnezeu şi crucea sfântă!

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orfani

A fi om e mai greu decat plumbul pe lume,
Noi nici nume n-avem. Dar cati oameni au nume?

Ne-ati uitat in camin si ni-i greu si rusine,
Mai cumplita, oricum, e uitarea de sine.

Suntem rai intre noi, tot ce-i rau ne-raieste,
Cei mai rai sunt acei ce urasc omeneste.

Noi - parinti nu avem, cum destinul ne arata,
Pe pamant, cei mai multi n-au nici mama, nici tata.

Poate ca, intre noi, peste traiul de caine,
Sunt cei supradotati pentru lumea de maine.

Si mai mare ca noi e, oricum, alta rana,
Un popor de orfani, intr-o lume orfana.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Extazul

Acolo unde, ca o pernă-n pat,
Poiana se umfla pentru-a susţine
Al purei violete cap plecat,
Unul comoară celuilalt, cu tine
Eram întins. Unite-ntr-un balsam
Curgând din ele, mâinile în pace
Şi ochii, împreună, ni-i lăsam
Pe-un fir unic pe care fusu-l toarce,
Acest altoi de mâini era, acum,
Singurul mod al nostru de-a fi una,
Iar chipurile-n ochi, născând ca-n fum,
Unicul mod de a procrea într-una.
Cum Soarta, între două mari oştiri,
Întârzie nesigura izbândă,
(Ieşind din trupuri, pentru convorbiri)
Stăteau a noastre suflete la pândă.
Şi-n timp ce ele discutau, noi doi
Zăceam ca nişte statui pe morminte;
O zi am stat aşa, iar între noi
N-au fluturat, cât a fost zi, cuvinte.
Iar dacă cineva, deprins de-Amor
A sufletelor limbă a-nţelege,
Şi, transformat de dragoste-n uşor,
Pur spirit, ar fi dat pe-acolo-a trece,
(Chiar neştiind ce suflet a vorbit,
Căci ele-n gând şi grai la fel arată)
Mai împlinit în sine-ar fi pornit
Şi mult mai pur decât a fost vreodată.
Acest extaz (ziceam) ne-a arătat
Tot ce iubim, ne-a scos din neştiinţă;
Vedeam că sexul nu era chemat,
Vedeam că n-am văzut ce ia fiinţă:
Ci, precum ştim de-un singur suflet că
I-amestec de puteri ascunse nouă,
Iubirea sufletele-amestecă,
Din două face unul, dar sunt două.
Mutaţi o violetă-n alt pământ:
Culoare, forţă, talie (ah, câte
Boleau, până acum, sărace-n vânt)
Ţâşnesc şi se-nmulţesc, mai hotărâte.
Când dragostea însufleţeşte-aşa
Un suflet cu-altul, sufletul cel mare,
Născut din ele, va împlătoşa
Cusururile vechi din fiecare.
Noi deci, un suflet nou acum fiind,
Ştim ce suntem şi ştim ce ne compune,
Căci elementele ce-n noi se prind
Sunt suflete, şi nu au stricăciune.
Dar vai! de ce uitarăm amândoi
De trupurile noastre, în tăcere?
Sunt ale noastre, chiar de nu sunt noi;
Noi suntem duhuri, ele ne sunt sfere.
Datornici le suntem, căci ele-ntâi
Nouă pe noi ne-au deşteptat, ca straje;
Ne-au dat puteri şi simţuri - căpătâi;
Nu drojdie ne sunt, ci aliaje.
Numai lăsându-şi urma-n aer blând
Ne ţese Cerul soartă şi răsuflet:
Aşa şi sufletul, numai trecând
Pe calea trupului, se varsă-n suflet.
Cum sângele-ar vrea spirite să dea
Asemeni sufletelor de curate,
Căci nodul omenesc, a se-nnoda,
Numai cu-atare degete se poate,
Aşa un suflet pur de-ndrăgostiţi
Coboară la pasiuni, la calde danţuri,
De simţurile lor înlănţuiţi.
Altfel, un mare Prinţ rămâne-n lanţuri.
Deci, înapoi la trupuri, biet norod,
Numai aşa de dragoste ai parte.
Taina iubirii-n suflete dă rod,
Dar totuşi trupu-i poartă marea carte.
Dacă-un iubit, ca noi, va asculta
Acest cuvânt al unuia, sub astre,
Să fie-atent: abia ne vom schimba,
Când vom ajunge-n trupurile noastre.

poezie celebră de John Donne din Sunete fundamentale, traducere de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tunet în nori

Nu sunt acolo unde m-ai aştepta
Şi nici nu te astept iubirea mea,
Nu-i nici o grabă, nu se vede în...
În ochii tăi e doar asteptarea...!

Nu-i un regret, un ultim ceas,
Sunt doar Eu şi Tu un ultim veac,
Veacul e al nostru în cele din urmă
Petrecem chiar şi o secundă din...!

Din ce nu am cunoscut, din...
Din ce tot ne-am pierdut demult
Ne regăsim doar acum în infinit
Şi doar o clipă cuprinde-mă-n cât...!

Cât ne-a rămas, cât mai... suntem...
Un glas, într-o surdină fără de...
Noi ne regăsim la, spre sfârşit de...
Drumul e al nostru, tot universul!

Tot... ne cuprinde-m într-un cuvânt,
Tot şi doar Tot ne dividem in Noi
E prea mult, prea... suntem făuriţi
Din ce acum începe să tune în... nori!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amarele nelinişti

Cresc neliniştile-n noi ca veninul în guşe de şerpi.
Spre ireale zări ale gândului negru
ne îndeamnă haotice ascunzişuri
ale sufletului nostru bântuit de grele furtuni.
Cine ne va putea da liniştea,
liniştea în care să nu mai simţim că suntem aievea,
după care tânjim cu priviri purulente
ca bolnavii sanatoriilor cu paturi albe,
unde în colţuri apar şi cresc tristeţile,
tristeţile cenuşii, tristeţile mai sumbre dacât moartea?
Cine ne va lecui de neliniştile ce ne rod,
Cum viermii sfartecând un creier într-un sicriu de lemn putred,
atunci când planăm în zbor frânt dincolo de zarea conştiinţei
şi gândurile noastre nu mai au speranţe,
şi sufletele noastre nu mai au vise?
Când suntem pustii ca nesfârşitele, vastele deşerturi
ce nu au nici nisip, nici gheţuri eterne să le acopere?
Când dincolo de noi şi de sufletele noastre nu mai e nimic,
Când vântul negru-al nefiinţei ne bântuie amar,
neînchipuit de amar şi fără sens?...

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de CristiB
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisuse

Iisuse, te cobori prin noi
În sfântă zi de sărbăore,
Dar azi suntem la suflet goi,
Nu avem nici o alinare.

Oh, străluceşte Tu, Iisus,
Când te cobori printre morminte!
Lucirea noastră a apus...
La Tine noi vom lua aminte.

Ni-i crucea grea, suntem un ceas
Secunda-mir clopot ne e...
Doar Tu venind cu-a Ta sfinţire
Ne poţi ierta greşelile!

Ţi-i trupul împărţit în lacrimi,
Din cer iertare ne-ai adus,
Dar noi nu-ngenunchem la cruce...
Durerea nu ne-a fost de-ajuns.

Tu moartea ai călcat, Iiuse,
Noi nici nu ne putem ierta...
Războaie reci sunt astăzi duse,
De diavoli, împotriva Ta.

Ne fă mai buni, dă-Ţi trpul iară
Spre curăţire de păcat,
Acelor ce-au crezut în Tine
Şi în lumină au sperat.

În sângele prelins pe cruce
Lasă o lacrimă de-a Ta!
Iartă Iisuse păcătoşii!
Din trupul Tău noi vom mânca...

Se-aude în întreaga lume
Iisus Cristos a înviat
Şi plâng în cinuri credincioşii
Şi-n rugi de-un timp te-au îmbrăcat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din gară în gară

Cea mai urâtă faimă ne omoară
În Europa ultimelor ştiri,
Suntem români, fugim din gară-n gară,
Din patria strămoşilor martiri.

Vom pustii de tot această ţară,
În contul unei lente prăbuşiri,
Şi vom preface-n muzică uşoară
Vechi voievozi cu degete subţiri.

Iar pe aceia care încă ară,
Iar pe acei ce încă fac zidiri,
Îi vom lăsa în jalea milenară
Şi-n focul tânguitei lor uniri.

Noi emigrăm târâş, din gară-n gară,
La graniţe bocim ca musafiri
Şi facem România să tresară,
Ca vagabonzi la ultimele ştiri.

Furăm şi păcălim cu-o artă rară,
Europenii ne şi zic fachiri,
Că nici nu ştii, în fiecare seară,
De la români ce-i bine să admiri.

Oricum, ni-i, câteodată, dor de ţară
Şi-n lacrimi gust sărat de amintiri
Şi-apoi murim şi noi, din gară-n gară,
Sărmani români, la ultimele ştiri.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bună seara, Doamne ajută

Bună seara, Doamne ajută,
Oameni buni şi lume multă
Binele cu voi,
Cu voi şi cu noi..

Că bogat îi greu
Şi sărac îi rău,
Nici nu ştii cum îi mai bine
Că la toţi li-i greu...

Gătaţi-vă curţile
Şi deschideţi porţile
Că venim la voi,
Pornim amândoi..

Că bogat îi greu
Şi sărac îi rău,
Nici nu ştii cum îi mai bine
Că la toţi li-i greu...

Adu, măi crâşmare, vin,
Să vedem paharul plin
Să ne petrecem,
De griji să uităm...

Că bogat îi greu
Şi sărac îi rău,
Nici nu ştii cum îi mai bine
Că la toţi li-i greu...

Trec anii unul şi unul
Nu ne iartă pe nici unul
Să treacă frumoşi,
Cu noi sănătoşi..

Că bogat îi greu
Şi sărac îi rău,
Nici nu ştii cum îi mai bine
Că la toţi li-i greu...

cântec
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am vrut s-ajung la fericire

Am vrut s-ajung la fericire
Dar printr-o cale cât mai scurtă,
Să pot urca la împlinire
Printr-o sforţare mai măruntă.

Am vrut cu orice preţ să fiu
Voios şi sănătos într-una,
Să nu ştiu ce-i ăla pustiu
Nici să cunosc nicicând furtuna.

Când seara capu-mi las culcat
Pe patul moale, 'n oboseală
Te-aştept pe tine încântat
După o zi de osteneală.

Şi dacă nu te am cu mine
Şi dacă faţa nu ţi-o văd,
Imaginea ţi-o port prea bine
Şi-n gând şi-n suflet te revăd.

Ce fericire e la pieptul
La care stai lipită-acum!
Primind din partea ta acceptul
Se simte liber pe-orice drum.

Nimic nu mai are valoare,
Nimic nu doare, din noroi
Şi din cenuşă azi răsare
Exact ceea ce n-am fost noi.

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul timpurilor neştiute

Noi, când ne-am sărutat? Nu-mi amintesc
De-a fost la început, de-a fost în vară...
Sărutul nostru, tandru şi firesc,
A fost când ne-am privit întâia oară?

Îţi aminteşti ce simplu, natural,
Acele buze şi-au unit dulceaţa
În spaţiul devenit atemporal
Când, în sărut, simţeam, eternă, viaţa?

Mai ştii cât a durat? Eu nu mai ştiu
Şi nici nu vreau, dar cred că-n veşnicie,
De-ar fi la fel sărutul, de-ar fi viu,
Ne va-nsoţi. Aşa aş vrea să fie!

Iar de va fi atunci cum a mai fost,
Înseamnă că, prin vieţile trecute,
Era mereu cu noi, era al nost'
Şi-n timpurile noastre neştiute.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea a fost făcută cu acest scop, ca noi să ne naştem. Noi, la rândul nostru, ne-am născut ca să-L putem cunoaşte pe Dumnezeu, făcătorul tuturor şi al nostru. Iar noi ştim că trebuie să Îl slăvim.

citat din Lactanţiu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colţi

Eşti cu mine-n pădurea cea mare
pe-o potecă aleasă de noi
să ne-ndrepte spre-al nostru zăvoi
unde lumea de-afară dispare.

Doar un râu, ca o graniţă vie,
ne asigură liniştea-n doi
şi îşi poartă pe undele moi
o poveste ce, singur, o ştie.

A fost martorul luptelor noastre
cu stihii ale lumii de-afar',
cu duşmani ce apar şi dispar,
dar şi-al nopţilor noastre albastre.

Încă simt printre dinţii puternici
nişte resturi de suflete vechi
ce au vrut să îşi facă perechi
şi-au crezut că au dat de nevrednici.

Suntem lupi cu iubirea în fire
şi oricând pentru noi vom lupta
cu oricine vreodată ar vrea
să încerce-ntre noi despărţire.

Suntem lupi cu o singură viaţă,
într-o lume mai dură ca noi,
şi trăim împreună-amândoi
în pădurea ce, azi, ne răsfaţă

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raiul românilor

Să fim copii? Am fost copii!
Şi vom mai fi pe-acest pământ
Cât unul din părinţi trăieşte
Purtând spre cer sufletul sfânt.

Cum tata a plecat demult
Spre-adâncul liniştii divine,
Pun pâine pe mormânt şi flori,
Cu lacrimi ud ziua de mâine.

Să fim copii? Suntem copii
În faţa crucilor ce cresc
Sub iadeşul de porumbei,
Pe-aripi cu steagul românesc.

Că, Doamne, ţara ni-i tot mamă,
Pământul ei ni-i trup domnesc,
Suntem copii dintotdeauna
Şi pentru asta o iubesc!

E sfântă dragostea-ntre noi:
Copii, părinţi, apoi bunici,
Că de la mare până-n munţi
Raiul românilor e-aici!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

hai să învăţăm mai întâi lecţia iubirii

trebuie să nu încurcăm duhurile,
fiind egoişti, nu ne lepădăm de sinele nostru
de egoul nostru trufaş
pentru ca iubirea să poate intra în noi,
egoul trebuie să plece,
dacă intră egoul, iubirea pleacă,
dacă pleacă egoul, intră iubirea,
egoul şi iubirea se exclud reciproc,
tot aşa cum finitul
nu poate să se compare cu infinitul,
tot aşa cum întunericul nu poate fi acolo
unde este lumina iubirii
să ne deschidem spre har,
ca să ne închidem spre fărădelegi
ca să sporim,
hai să învăţăm mai întâi lecţia iubirii
trebuie să reînvăţăm apoi lecţia iertării
ca să nu apună soarele peste mânia noastră
şi răutatea să nu se învechiască
cine ne poate aduce bunăvoire între oameni
dacă nu credinţa şi nădejdea şi iubirea?
să ne iubim cu sufletul unul pe celălalt,
să ne dăruim apoi aripi de vulturi
şi să ne aruncăm în vâltoarea vieţii
să ne primenim gândurile bune
cu gânduri de fericire
încât să plouă cu stropi de fericire asupra noastră
peste lumea noastră de suflete
îmbrăţişate de-a pururi...
dacă vom adormi cu dragostea în suflet,
somnul nostru va fi odihnitor
ca somnul unui copil,
dacă vom gândi atunci când suntem plini de iubire,
gândurile noastre vor fi profunde şi în strălucire.
gândurile care se clădesc prin iubire
vor fi mai luminoase decât razele soarelui
şi mai pătrunzătoare decât săgeţile lui Arjuna.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa Românilor

Ni-i ţara scufundată în chin şi-n suferinţă
Şi sângele ne este nepotolit vulcan,
Ne-ntoarcem spre-nchinare, ne-ntoarcem spre credinţă,
Spre ţara noastră sfântă ne-ntoarcem an de an.
Ei au udat pământul cu lacrimă de sânge
Şi au săpat în stâncă altar de bucurii,
Noi am călcat morminte şi inima ne plânge
Şi ne frământă doruri în fiecare zi.

Ni-i ţara scufundată în chin şi-n suferinţă,
Pornim cuprinşi de doruri spre tainicul pământ,
Un loc de libertate, un semn de biruinţă,
Să ne cinstim trecutul, aşa cum ei au vrut.
Cenuşa strămoşască mai curge în clepsidră
Şi străluceşte-n ape nisipul sângeriu,
Ne cheamă vatra, vinul şi pâinea aburindă...
Aici, frate române, cu tine vreau să fiu!

Şi sângele ne este nepotolit vulcan...
S-a scurs naintea celor ce-au vrut să vândă ţara
Şi rânduiala vieţii. Trecut-au an cu an...
Prin ierni înfrigurate se-ntoarce primăvara.
Lumina libertăţii o-mpodobim pe ii,
Am strâns în noi seninul, l-am pus în tricolor
Şi macii cu iubire i-am presărat pe glii,
Prin noi cresc grâne coapte şi cântece de dor.

Ne-ntoarcem spre-nchinare, ne-ntoarcem spre credinţă,
Nu ne-am pierdut speranţa şi vom lupta din nou,
Uniţi pe veşnicie, cu-ntreaga noastră fiinţă,
În hora re-Unirii şi ei şi tu şi eu.
Ne strigă-aceeaşi voce,, ne cheamă din adâncuri,
Simţim în suflet vântul, îndemnul de-a lupta,
Cu scutul de dreptate, iubirea de pământuri,
Oh, scumpă ţărişoară, noi te vom apăra.

Spre ţara noastră sfântă ne-ntoarcem an de an,
Vom săruta pământul şi cumpăna fântânii,
Se zbate iar în suflet nestăpânit vulcan
Şi s-au unit în cuget, în ţară, toţi românii.
Ne-aşteaptă iar acasă părinţii. În pridvor,
În lanţ se zbate-un câine. Pruncii-au ieşit în prag,
Alintă-mă măicuţă şi spune-mi "som uşor!",
Spune-mi orice durere, tată, tăicuţă drag!

Ei au udat pământul cu lacrimă de sânge,
Braţele lor, prin noapte, ne cheamă înapoi.
Le-am răscolit cenuşa. Sunt trişti! Şi cerul plânge,
De dragostea de neamuri eroii iar sunt goi.
Căci a rodit pământul, dar lacrima-i amară,
Azi ne-au murit străbunii... Au sărăcit de noi,
E vuiet de furtună peste întreaga ţară
Şi-i secetă de oameni şi-s răbufniri de ploi.

Şi au săpat în stâncă atâtea bucurii!
Ei s-au sculptat pe sine şi-n brazi s-au înălţat,
Plecat-au în apusuri poeme viorii,
Cuvinte-n călimară... şi stele ne-au lăsat.
De-aceea mii de verbe în noi au încolţit,
De-aceea suntem astăzi, noi, vatră de istorii,
De-aceea, crin la tâmple, prin noi au înflorit
Şi ne găsesc lumină şi fericire zorii.

Noi am călcat morminte şi inima ne plânge,
Am căutat prin lume, un ban, dar viaţa-i grea,
Amărăciunea-n suflet, ca în cătuşe strânge...
Greşit-am! Iartă Doamne! Şi nu te mânia!
Mă rog la Maica Sfântă, o clipă poposesc...
Către străbuni, prin mine, se-nalţă altă rugă,
Ştiu că din astă clipă eu n-am să mai greşesc...
Dar clopotul răsună, din mine mă alungă...

Şi ne frământă doruri în fiecare zi...
Români plecaţi departe, ni-i ţara de vânzare?
Oh, v-au rămas acasă familii şi copii,
Cu voi, din ţara voastră câte-o fărâmă moare.
Vin lupi să-i frângă trupul şi corbi înfometaţi,
Sub flamura dreptăţii se stinge o făclie...
Români plecaţi departe, de moarte vinovaţi,
De ce lăsaţi să moară Măicuţa Românie?!

Şi ne frământă doruri în fiecare zi...
Noi am călcat morminte şi inima ne plânge...
Şi au săpat în stâncă atâtea bucurii,
Ei au udat pământul cu lacrimă de sânge.
Spre ţara noastră sfântă ne-ntoarcem an de an,
Ne-ntoarcem spre-nchinare, ne-ntoarcem spre credinţă
Şi sângele ne este nepotolit vulcan,
Ni-i ţara scufundată în chin şi-n suferinţă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!