Această marmură unde doarme o mângâiere

Această marmură unde doarme o mângâiere.
Această fereastră care cheamă la ea muntele,
plaja şi luna sfioasă.
Cormoranul acesta care se uită la stâncă.
Fructul de colo pe care un umăr îl încălzeşte.
Dincolo, ca un suflu venit
din vreo stea clandestină.
Veniţi să vă pierdeţi
în suspinele priveliştii.
Lucrurile vor înţelege.

poezie clasică de Alain Bosquet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc rozul

Iubesc rozul şi această fereastră cu un suflu dincolo de umăr,
unde obiectele de pradă mă lasă să plec.
Epiderma frunzelor nu mă înşeală
în noul spaţiu ce se-nvârte rotit
şi pot respira dincolo de ziduri de sticlă.

Căderea mea nu există în cea mai pură absenţă
în locul care adună stelele comune.
Decupez rozul din fantezie,
din visare, din piele de stele.
pentru alintul îndoielii şi a lunii culcate-n artere.
Atât de singură merg
prin roz
cu zarea umblând pe deasupra mea.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În numele dorurilor

În numele dorurilor
din care se naşte cristalul.
În numele verbelor masacrate
din care se iscă berzele.
În numele tainei bătrâne
care uneşte muntele
cu cetaceele-amurgului.
În numele gustului pentru dezgust
care veghează-n adâncul nevinovăţiei.
În numele infirmităţii noastre
care se dă drept slavă.

poezie clasică de Alain Bosquet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În această lume

În această lume florile se trec una câte una,
Trilurile păsărilor, dulci, sunt scurte;
Viseaz o vară cu zile luminoase şi plăcute
Întotdeauna.

În această lume buzele ating mai uşor ca norii luna,
Dar din dulceaţa lor nu mai rămâne nimic care s-aline;
Visez un sărut care să stea cu mine
Întotdeauna.

În această lume, după ce a trecut furtuna,
Fiecare-şi plânge prietenia sau iubirea lui pierdută;
Visez îndrăgostiţi neclintiţi-n a legământului redută
Întotdeauna.

poezie clasică de Sully Prudhomme, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ne îndeamnă la această sete eternă şi la această neputinţă, dacă nu faptul că a existat cândva în om o fericire adevărată, din care nu-i mai rămâne acum decât semnul şi urma goasă pe care el încearcă s-o umple cu tot ce-l înconjoară, căutând în lucrurile absente ajutorul pe care nu-l obţine de la lucrurile prezente, dar care sunt toate incapabile să i-l dea, pentru că această prăpastie nesfârşită nu poate fi umplută decât de un lucru infinit şi imuabil, adică de Dumnezeu însuşi.

Blaise Pascal în Cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiţii privilegiaţi

Luna a devenit un dansator
la acest festival al Iubirii.

Acest dans de lumină,
această binecuvântare sfântă,
această dragoste divină,
ne cheamă într-o lume aflată dincolo de lumea
pe care numai îndrăgostiţii
o pot vedea,
cu ochii lor arzând de pasiune.

Ei, cei ce s-au predat Iubirii,
Sunt cei aleşi!

Devenind astfel particule de lumină,
ei sunt acum strălucitorul Soare!

Ei au lăsat în urmă această lume de jocuri muritoare;
Ei sunt iubiţii privilegiaţi,
care au creat o nouă lume
cu ochii lor arzând de pasiune.

poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singuraticul cioban

În amurg soarele pleacă
Să se culce după dealuri.
Ramuri sălciile-apleacă,
Apa curge printre maluri.
Sus, în muntele cu stână,
Duios cântă un caval.
Printre brazi, luna-i stăpână
Peste munte, peste deal.
Cocoţat în vârf de stâncă,
Singuraticul cioban,
Lângă-un foc ce arde încă
Îşi cântă al său alean.
Jos în vale, el priveşte
O fereastră luminată,
Unde stă şi ghindoseşte
Dulce şi frumoasă fată.
Ciobănia îl lipseşte
De ce este mai frumos,
De fata care-l iubeşte
Şi-l aşteaptă-acolo, jos.
Gândul la iubită-i zboară.
Şi din cântat se opreşte.
De pe stâncă se coboară
În gând, singur, îşi vorbeşte.
El în taină, roagă luna
Cu glasul şoptit şi moale,
Să-i păzească puţin stâna
Până dă o fugă-n vale.
Fata să o-îmbrăţişeze
Şi să-i fure un sărut,
Lângă ea să se aşeze
În călduţul aşternut.
Până-n zori să se iubească,
Să uite de ciobănie,
De sus luna să-i privească,
Cum se duc la cununie.
Tot vorbind încet cu luna
Ciobanul a adormit.
Dorm oile, doarme stâna,
Cavalul a amuţit.
Doarme muntele şi dealul,
Luna totul poleieşte,
El rămâne cu aleanul
După fata ce-o iubeşte.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

munte

Muntele este înaltul şi adâncul şi adaosul de oboseală proaspătă. Muntele este aşadar această privelişte în care intru tot mai adânc şi care, la rândul ei, intră şi ea în mine.

definiţie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Gândul veşniciei" din tine care nu poate fi nicidecum satisfăcut cu ceva din această lume, îţi adevereşte că vii din altă lume şi te îndrepţi spre acea lume şi el însuşi te cheamă şi te învaţă să trăieşti în această lume ca şi cum nu ai fi din această lume.

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de Stelică Cechenoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această consimţire o numim la propriu păcat, adică vina sufletului prin care acesta ne face pasibili de învinovăţire, sau care este socotită răspunzătoare în faţa lui Dumnezeu. Căci ce este oare această consimţire dacă nu dispreţul faţă de Dumnezeu, o ofensă adusă Lui? Căci ofensa adusă lui Dumnezeu nu constă în vreo daună, ci în dispreţ, deoarece El este puterea supremă pe care nicio daună n-o poate leza dar care pedepseşte dispreţul faţă de ea.

Pierre Abelard în Etica, III
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În această poezie, luna semnifică noaptea, şi asta înseamnă că a venit timpul acţiunilor care nu pot fi făcute ziua.

perlă din examen de bacalaureat (2013)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un corp uzat nu trebuie reparat pe ici, pe colo, ci "refăcut" în totalitate prin hrănirea cu energie naturală, aceea pe care o primeşte şi copilul la naştere. Această forţă de refacere a sănătăţii au intuit-o şi popoarele primitive care au folosit însă şi puterea poveştilor şi a miturilor, a artei, în general, pentru întoarcerea la lucrurile an­ces­trale şi, mai ales, la Lumina dintâi sub care Dum­ne­zeu i-a dăruit omului din energia Lui vie şi vinde­cătoare.

citat din Dorel Vişan
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această Kundalini care se află în osul triunghiular, e mama noastră, mama noastră individuală. Ea ştie totul despre noi. Ea este şi doctor, şi psiholog, şi savant: ea gândeşte, înţelege: dincolo de orice, ea iubeşte. Fiecare dintre noi are această putere care, când se trezeşte, trece prin şase centre aflate deasupra sa. Cele şase centre sunt responsabile de fiinţa noastră fizică, emoţională, mentală şi spirituală.

citat din Shri Mataji Nirmala Devi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde vine această duioşie?

De unde vine această duioşie?
Nu acestea sunt firele de păr pe care
L-am mângâiat eu, iar buzele pe care
Le-am cunoscut erau mai roşii decât ale tale.

poezie de Marina Tsvetaeva, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne cheamă pădurea

Veniţi, ai codrilor prieteni,
Veniţi la ei, cu suflet viu,
Veniţi cât brazii mai au cetini,
Veniţi cât nu e prea târziu!
Pădurea e izvor de viaţă
Şi-n ea strămoşii-au mers mereu
Ca-ntr-o biserică măreaţă,
În care cântă Dumnezeu!

poezie de Vasile Militaru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflu

Acesta, da suflu!
Suflu...
[Nu se ştie la ce se referă]

Are tot ce-i trebuie
Grandoare - repetabilitate -
Învârtire... [vârtej]
Şi deşi poţi pricepe unele părţi
Nu se lasă cunoscut
Ca întreg.

Beznă, lumină orbitoare
Găuri negre - [una până la
Nouăzeci şi nouă găuri negre...]

Pe o distanţă... [apreciabilă].
Şi iarăşi vârtej
Lumină, întuneric...
Sfârşit - care nu-i decât un început...
Jeturi de praf - iubire - jet - constelaţii

Acesta, da suflu!

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, se doarme la ora asta, şi asta e liniştitor, deoarece marea dorinţă a unei inimi neliniştite este să posede la nesfârşit fiinţa pe care o iubeşte sau să poată să scufunde această fiinţă, când timpul despărţirii a venit, într-un somn fără vise, care să nu se sfârşească decât în ziua revederii.

Albert Camus în Ciuma
Adăugat de Alex Kazumi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceauşescu Omul

M-am gândit la un cântec de primăvară
La un cântec de luna mai
Luna în care s-a renăscut aici un popor şi o ţară
Care în zilele de trudă o sărbătoare

M-am gândit la un cântec despre oţel
Despre pâine
Despre trandafiri
Despre aripi
Despre drapel
Început de strămoşi şi purtat către mâine
Cum trec aurul istoriei în el

Acest cântec, acest cântec şi inima îmi zice om
Pe crestele munţilor şi pe marginea mării
Pentru o stea
Pentru un far
Pentru o inimă
Pentru un om
Care e miez
Şi e stemă în destinele ţării

Acest cântec Ceauşescu se va numi
Aşa cum se numeşte o odă sau o baladă
Sau ca soldatul de veghe care în noapte şi zi
Priveşte epoca de sus de pe baricadă

Cinstiţi-mă cu dreptul de-al îmbrăţişa
Ca pe un om tânăr şi călit de furtună
Pentru verbul lui răspicat
Pentru gândirea lui ca platina
Pentru inima sa omenească şi mare şi bună

Veniţi şi cântaţi cântăreţi iubitori de eroi şi de ţară
Veniţi şi sculptaţi sculptători
În metal şi-n marmură toţi

Pentru Ceauşescu străbunilor
Şi-a prezentului meu, primăvara
Pentru Ceauşescu prin care vorbim cu ai patriei bravi strănepoţi

poezie de Alexandru Andriţoiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a se pune la adăpost de încurcături şi contradicţii, viaţa nu poate urma decât o singură cale: dincolo de datorie şi predispoziţii sufleteşti, omul trebuie să realizeze o unitate şi profunzime a eului său, stadiu în care viaţa se desprinde de existenţa nudă, devenind substanţă. În măsura în care acest deziderat este îndeplinit, viaţa nu mai are nevoie de vreo confirmare din afară, ea poartă propriul său adevăr în propria-i înfăptuire. Această viaţă se dezvoltă, ridicându-se deasupra contrastului dintre om-lume, forţă-obiect, o interiorizare spirituală dincolo de cea subiectivă. Conţinuturile şi valorile spirituale relevate de această interiorizare sunt situate pe culmi sigure, deasupra îngustimii particularităţii umane.

Rudolf Eucken în Sensul şi valoarea vieţii, Misiunea şi măreţia vieţii noi (1908)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există pasiuni irezistibile, fatale, pe care nu le poate combate nicio lege, pe care nu le poate învinge niciun raţionament, care îi duc pe cei şi cele care le resimt, nu numai dincolo de prescripţiile societăţii, ci dincolo chiar de hotarele pământului... dragostea ridicată la această putere, este aproape virtutea însăşi.

citat din J. Lemaitre
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lorelai: Mamă, tată, uitaţi. Ştiu că am avut păreri diferite legate de unde ar trebui să meargă Rory la şcoală, dar am trecut peste. O să meargă la Yale şi e bine. Foarte bine.
Rory: Numai zâmbete.
Lorelai: Amândouă suntem foarte fericite de acest lucru.
Rory: Amândouă.
Lorelai: Io cu ea.
Rory: Ea şi cu mine.
Lorelai: Toate persoanele din această cameră pe care le cheamă Lorelai sunt extrem de încântate de Yale.
Rory: Ceea ce înseamnă că şi celelalte persoane din această cameră pe care nu le cheamă Lorelai pot fi extrem de încântate de Yale.

replici din filmul serial Fetele Gilmore
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!