Nu toate drumurile

banca părăsită, de vreme roasă, este uitată
maşina străzii trece cu fum, încă gros
aplecată o floare ruptă, sprijină gardul
inima îmi stă singură, numără toamne
strig tăcerea care îmi acoperă glasul
palmele le orândueisc în cuvinte scrise
aşez trei boabe de cafea pe-o carte de joc
tai felii de pâine în şapte zile, mă împărtăşesc
în ceasul luminii bat, el face mult zgomot
sfârşitul lunii nu-mi ajunge, să mă încălzesc
ciorapul de călcâi îl deşirez, altul să poată merge
nimeni nu mai cântă, decât uşa liftului trântită
caligrafic, ceasuri din puncte pe tavan desenez
iubirea nu ştie să mă găsească, nu mai visez
în staţie mă uit şi mă ninge ca om de zăpadă
copii aruncă cu visuri pe fereastră, fulgii au zburat
paharul s-a uscat într-o picătură mică de apă
am setea rămasă de tine în mine, te doresc
uşa nu se aude, telefonul tace, eu nu mă trezesc
la capătul oraşului ea se uită tristă, aştept
de ce nu toate drumurile se întâlnesc?

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă desuet

oraşul cade de sus
într-o vitrină un păpuşar se joacă
o etajeră veche cu hârtie creponată, roşu gălbejită
suspină
o firmă care face reclamă la pijamale
are un ochi chior
o bucată de rugină din felinarul timpului bunicii
este crăpată
o puştoaică cu degetul în nas se uită la un balcon
o gâdilă un picior, nu ştie că este femeie
pe străzi lăturalnice se aude muzică
o nuntă se zbenguie cu croitorese şi papiţoi
timpul trece, este patru dimineaţa
se aude un măturoi, care sprijină strada
au apărut zorile şi se aude, ia neamule cafeaua fierbine
te-aştept în aşternutul cu dragoste, iubite

poezie de Viorel Muha (iunie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept o lacrimă

A trecut puţin sau mult...
Eu simt că a trecut o vreme...
De când aştept să-mi spui, un
Te iubesc!
Cât încă limba ceasului se mai învârte.
Cât noaptea se rostogoleşte spre lumină
Şi încă soarele iubirii nu a asfinţit.
Eu îmi adun poemele pe buze
Şi-ţi spun că te ador şi
Te iubesc
Atât cât inima îmi va mai bate, aştept!
Şi clipa, se transformă în minut.
Iar un minut, devine veşnicie.
Aştept, dar nu ştiu ce aştept...
Aştept iubirea să mă-n vie?
Sau poate o eclipsă, sau un cataclism...
Aştept lumina? Aştept noaptea?
Nici eu nu ştiu...
Încă mă simt legat de tine.
Iubesc lumina, dar lumina-mi aşteptată
Se transformă-n moarte.
Aştept, aştept, dar de departe
Mă cheamă ademenirea beznei
Ce-mi este mai aproape!
Căci şi răbdarea s-a uscat în mine.
Aş vrea măcar ca lacrima
Să nu mai fie tristă!
Şi să mai creadă în iubire.

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă mă visez cu tine

Încă mă visez prin crânguri
Alergând după un vânt,
Simt sub paşi pietre în rânduri
Cum înţeapă din pământ.

Încă te visez strângându-mi
Mâna care fremătând
Tremură, prea mult plăcându-i
Să-ţi strâng clipele din gând.

Încă dorm cu dor de tine,
Mă trezesc cu ochii tăi,
Dimineţile sunt pline
Doar de mine prin odăi.

Încă sorb cafea amară,
Zahăr nu-i mai pun de mult
De când ai plecat în seară,
Timpul scurs îl tot frământ.

Încă mă visez cu tine,
Voi visa până-o să mor
Cum străbaţi bietele-mi rime,
Cum mi-e dor, cum te ador.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am coborât pe strada din mine

am cules o pană din colbul cerului
căzută pe pământ odată cu ţipătul păsării
văzduhul bate-n inimi, vieţi, dorm vise-nvelite-n scoarţă de toamnă
brazde pe chipul de mâine

aştern doruri pe câmpii pustii, plapuma iernii se apropie
gândurile ei mă acoperă, acum în Septembrie
o ramură rătăceşte copacul pe-o umbră rămasă de ieri
braţul tău spre cer, arată luna
o ulcică duce apa fântânei spre buzele-ţi fierbinţi
o tâmplă-ţi zvâcneşte
un armăsar, negru lucitor, câmpia o împarte-n galben şi negru

o talangă sună coborând sunetul ei, spre valea din mine
cobor muntele meu de mână cu tine
lăsat-în drum o floare ruptă se chinuie să se usuce
roata vieţii a frânt-o şi uitarea se aşterne

o frântură de zâmbet din colţul buzelor, îţi poartă sărutul
ochii-ţi suspină atingerea mâinii
bobul tău de lumină curge-n zile senine în mine, mă-nchin
palmele te cuprind, mijlocu-ţi se frânge
o ramură a mai rămas, şi-acum înfiptă-n inima din mine

de un cârlig am suspedat oraşul, iar luminile lui râd cerului în nopţi
ai grijă, copilă, străzile sunt pustii, în club ochii respiră fum
la etajul zece cineva ţipă, dragostea nu mai geme
tăcerea este un lux pe care trebuie să-l cumpărăm
ziarul de dimineaţă a dispărut, cafeaua se revoltă-n gândire
mergi în viaţă prea repede străine!

un bloc se uită prin ferestre dincolo de câmpie
am coborât strada din mine, spre copilărie, la vie
te văd acolo, încă cu buzele culegând zile şi iubire
seara târziu scara lui vorbeşte cu şoapte
din amintire

o ceaţă se pune, umbrele de atunci se zbat amar în mine
acum încă-n zile fierbinţi de toamnă senine

poezie de Viorel Muha (septembrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Podul de piatră

E o punte care se aruncă singură peste apă
îi place să zburde peste râu. Nu pot
trece pe ea, dacă se aşează singură.
Nici unui rîu nu-i foloseşte. Valurile
o privesc cu suspiciune, nimeni n-a pus-o acolo.
Arinii o văd ca pe un obstacol în cale
şi aşteaptă mână de om
să-i cioplească într-un pod ca lumea.

Satul din care sunt nu vrea să mă ştie,
nu-i arde de nimic în aceste vremuri.
Rămân acasă cu gândul că am destul
sat în mine şi nu-mi mai trebuie altul.
Până se va face un pod de piatră,
podul ăsta îl visez de copil.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (28 mai 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

Se rup frunze
şi cad uscate,
vântul se-opreşte
şi pasărea tace.

Timpul, nu ştiu
s-a oprit sau trece,
nu aud ceasul
şi liniştea zace.

Îmi cade stiloul,
cuvintele pier
şi lacrimi pe-obraji
nu-mi dau pace.

Tăcerea doare,
se lasă apăsătoare,
nimic nu se mişcă
nici pasărea zburătoare.

Timpul devine
o singură clipă
lumea părându-mi prea mică
şi nimeni nu tulbură
eterna clipă
ce tace...

Mă-ntreb: totul moare?
De ce totul tace?

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul de piatră

Ceasul de piatră
Fără limbi şi rubine
Arată timpul mai bine
Decât tine, decât mine
Care avem,"nota bene"
Ceasuri elveţiene.

Dar ceasul de piatră
E motiv de ceartă
Căci nu se ştie cine
L-a făcut atât de bine
Cu mijloace puţine.

Până când, într-o bună zi
Ceasul de piatră împietri
Şi muri.

Poate o să-nvie
În anul trei mii.

Mai ştii?!

poezie de Mihail Mataringa (15 mai 2004)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă o zi

e frig şi e iarnă
zăpada se aşterne global
la răspântii de drumuri
căutam un nou ideal

sărutul nostru real
a rămas rătăcit între fulgii de nea
fulgii se caţără iar
te aştept la poartă în zadar

rămăsesem acelaşi
un tragic bufon pe o scenă stricată
ce cântă din noapte în zori
ireal

obosit mă aşez
pe cioturi de timp
lumânarea nu arde
e frig şi în gând

azi sunt acel
ce mâine nu va mai fi
decât o cruce
atârnată de un tragic mormânt

e zăpadă în cer
se frâng sub paşi fulgii rămaşi
aştept să mai vin
dar pasul azi nu mai e pas

lipsesc cuvintele
din acel ultim răvaş
privesc către cer
spre tine păşesc

şi totuşi
mi-e greu să vorbesc
căutând zadarnic un eu
rătăcisem drumul mereu

te aşteptam în zadar
scriam versuri de suflet în altar
altarul era gol, eu visam
uitând să mai viu

atunci voi fugi
căutând fericirea din noi
voi fi acel ce nu va fi
aşternând nestemate prin cenuşă şi spini

la final n-am să ajung niciodată
mă strigi, mă alungi nefiresc
încerc să mai vin iar la poartă
uitând apoi de tine firesc

va mai fi o zi
mâine
de va fi
pentru acei ce încă aşteaptă o zi

vom uita a iubi
şi nimeni în urmă va fi
atunci la final noi vom şti
am fost în lumea asta neghioabă, odată copii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

floare,
în raze de soare crescută
petale ce se avântă
nemărginită câmpie

buruieni nesfârşite
singură stă, ascultă
în singurătatea care încântă
doar Ea

singura rămasă frumoasă
dar oare în folos?
timpul trece, Ea
rămânând fără rost

priveşte în jur
nimic să o facă să cânte
doar soarele înalt, voios
o încălzeşte pe frunte

timpul trece, se avântă
prin zile ce o încântă
însă repede trece
şi uită

viaţa nu este pururi mereu
ea se usucă
sorele păleşte într-un târziu
Ea
se stinge fără putinţă.

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu mine

Mă tot uit ca-n vis la el
Ferit de-ale lumilor cuvinte
Şi-l strig mereu ca pe-un rebel
Ce nu mai vrea să mă alinte.

Încerc cu teamă-a-i asculta
Impertinenta-i gângurire
Crezând că poate va-nceta
Să se scalde-n tânguire.

Îl caut prin miile de "mine"
Un's-ascund suspinele
Căci zadarmic iarăşi vine
Să-arunce-van ruşinile

Ca s-alung a sa sfială,
Îl aşez la masa mică
Cu faţa ruptă, din croială
C-un taburet ce se ridică.

Cuprinde-ncet cu mâinile-amândouă
Cana neagră de cafea
Să nu îi văd ochii plini de rouă
Sau cum soarbe vechi din ea.

Asurzit de ticăitul rece
Al clipei ce moare renăscând,
Zboară-mi iară vorba dulce
Spre cel ce tace ca-n mormânt.

Deodată, printr-o tresărire
Îşi varsă cana de cafea
Văzând o mică licărire
Sperând, în inima mea.

Licărirea ceea mică
Se transformă pâlpâind,
Spulberând orişice frică,
Într-un foc, de viaţ-arzând.

Noi, scăldaţi doar în lumină
Ne cunoastem, în sfârşit
El e eul meu de vină
Eu sunt el, ce n-a murit.

poezie de Bogdan Romanescu din volumul "Ceas gemând" (decembrie 2019)
Adăugat de lbdus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naşte-te iubire încă odată!

ascultă tu muzică, povestea mea
şi
să le spui şi altora
de ea

cândva
eram o notă, cântam cerului
o arie
atunci s-a născut iubirea
era atunci în lume, numai fericire
şi de atunci, multe timpuri s-au scurs
şi durată multă

dar a apărut
stricăciune multă-n lume
o otravă care a cuprins totul
iar nota
a fost lăsată singură
uitată-n timp, acolo, pe-un portativ
să-şi cânte tristeţea şi sigurătatea

a fost uitată şi lăsată, când cerul plimba pământul
cu inima ei
dar a rămas în urma timpului
dincolo de furtuni când înotau oceane
de fericire

şi iată, că timpul a trecut, nu mai este, s-a sfârşit
iar acum
cerul nu mai cântă, muzica lui a murit

lacrimi cad din ploi, pe geamurile nopţilor
îngerii poartă în negru, veşmântul notei uitate
de la naşterea iubirii
văzutul şi nevăzutul, poartă purpura ei de lumină
pe marginea mantiei lumii, cusută cu toate nopţile vieţii
pe care Domnul a scris
pe nimeni să nu uitaţi
căci iubirea e-n noi şi-n voi, precum sunt eu peste tot
pe vecie
nu-mi înormântaţi iubirea

durerea îmbrăcată şi ea, în negru, încheie cortegiul
poartă inima notei, sfăşiată
pe cer se caţără păsări în oglinzi de suflete
pămâtul geme, amintirile mor
funiginea lumii îmbracă străzile
cu regrete, cu doliu, pentru veşnicie

doi fluturi fug spre soare
zâmbetul caută drumul unei primăveri, văruite cu pomi
o albină şchiopătă pe-o floare
încă este răcoare
iar eu
pun mugurii primăverii pe un crochiu
cu acuarele
şi pictez o notă de mult uitată
şi-mi spun
trezeşte-te zbor, naşte-te iubire încă odată!

poezie de Viorel Muha (martie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aştept cu dor

Într-o zi senină poate se vor şterge
De la sine, simplu, sensuri interzise
Şi un dor nebun spre apus va merge
Regăsind acorduri prin poeme scrise.

De la o fereastră cineva întreabă
- Ce înseamnă totuşi "te aştept cu dor"?
Apoi se retrage cu un fel de grabă,
Necontând răspunsul din exterior.

Într-o altă zi, într-un alt palat,
O nădejde-albastră cântă la clavir
Dorul se aşează trist şi nechemat
Şi răstoarnă vraja vechiului potir.

Într-o zi senină, undeva departe
Cineva va scrie pur întâmplător,
Pe o întristare pusă într-o carte,
"Te aştept de-o viaţă, te aştept cu dor".

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum fără de viaţă

Sunt frânt în prăpastia vieţii, drept punte părăsită
Duc poveri de veacuri-n trăiri, acum cu sensuri lipsă
Am asfaltul drept covor de verde-n negru şi piatră dură
Şi cerul nu-mi mai este decât o simplă imagine fără lună

Am trenciul rupt şi zdrenţuit ce-l port mereu într-o mână
Şi-un pantof ce-mi scrie soarta pe-o şosea de viaţă
Iubirea-mi este-n buzunarul inimii, grea povară-n oglindă
Iar timpul se ascunde de mine într-un colţ iubit de nefiinţă

Am o geantă de viaţă în care duc cu mine lovituri cu dobândă
Adunate-n încăperi de clădiri înalte şi-n turnuri fără lumină
Şi-n ochi am boabe otrăvite de lacrimi obosite, drept osândă
Şi ţin într-un pumn, o cruce, care mi-ai lăsat-o neagră şi ruptă

poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Las-o să fie uitată

Las-o să fie uitată, aşa cum o floare poate fi uitată,
Uitată ca focul care-a fost cândva aur cântând şi dansând,
Uitată pentru totdeauna-n mareele eternităţii;
Timpul este-un prieten bun, el ne va face bătrâni în curând.

Dacă întrebă cineva, spune că-a fost uitată
De multă vreme în vâltoarea anilor, în flămândul lor tumult,
Ca o floare, ca un foc, ca urma spulberată-a unor paşi
Într-o zăpadă şi ea uitată, de demult.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge în miez de primavară

Ninge peste floarea cea de cais,
Ninge peste floarea cea de măr.
Totul e ca într-un paradis,
Un paradis frumos, dar efemer.

Ninge peste iarba înverzită,
Ninge peste ochii tăi frumoşi.
Peste o stradă părăsită,
Unde totuşi se joacă doi copii voioşi.

Ninge în miez de primăvară
Fulgii cad monoton şi moi.
Peste un tren care a sosit în gară,
Ninge peste mine, peste noi.

Dar iată, fulgii se topesc
Şi se prefac în stropi de ploaie.
Soarele răsare ca un zeu măreţ
Şi arde din nou ca o văpaie.

poezie de Vladimir Potlog (24 aprilie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tren, o gară, o viaţă

te-am aşteptat în gară iubito
o viaţă întreagă
plecau trenuri grăbite spre vremea de apoi
apoi nu a rămas nimeni în gară, decât noi
treceau trecători, prin noi, pe lângă noi
azi noi nu eram doi
mereu mă întreb, unde eram noi
eram străini, într-o gară de doi
era frig şi era ger, între noi, amândoi
trec trenuri, prin gară, prin noi
eu am aşteptat într-o parte
tu nu ai venit astăzi la noi
un tren, o gară, o viaţă
şi o iubire uitată între noi
te-am aşteptat iubito, într-o gară
în suflet, o chitară ruptă de gânduri
în mână, un trifoi cu trei foi
trenul s-a dus
nu a oprit între staţii
a plecat fără noi
trec timpuri în gara uitată de lume
cafeaua arde pe masă
nu e nimeni acasă
tăcerea, uitarea, zace în noi
iubirea plânge pe-o bancă, iubito
în gara aceea, la margine de noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita - în straie albastre

Iubito, chiar de tu nu eşti cu mine,
Eu sunt şi-n vis şi-n lumea ta - cu tine.
Acolo unde, tu, îţi îndrepţi pasul,
Eu te urmez cu inima, cu glasul.

De eşti acasă, sunt cu tine acasă
Şi aş vrea să plec, dar ochii-ţi nu mă lasă –
Căci ochii tăi îmi ţintuiesc privirea,
Atât de-aprins, încât, mă pierd cu firea.

Când eşti plecată, dusă, prea departe,
Mi-e inima-ngheţată, ca de moarte.
În noapte, te visez în straie-albastre
Cum zbori, cu mine-alături, printre astre.

Cătând, de zor, în galaxia vastă,
Să-aflăm pe unde-aşteaptă steaua noastră
Să adăstăm pe ea în veşnicie –
Doar noi s-o locuim, stând în pustie

Pe-un câmp albastru – precum îţi e straiul
Căci, pentru noi, acolo ar fi raiul.
Deasupra, alte stele, să păzească,
Iubirea noastră – să nu lâncezească.

... Când mă trezesc, căzând, parcă-n abisuri
Şi ştiu că eşti şi-n lumea mea şi-n visuri
Mă sfâşie, aşa, un dulce bine
De parcă-ai fi în mine – eu în tine.

Şi, beat de tine, ţintuiesc tavanul
Şi nu-mi mai pasă cum va trece anul
Căci tu îmi umpli zilele şi ceasul –
Şi plin de bucurie-mi cântă glasul

Un cântec, ce n-a fost compus, vreodată,
De nimeni – doar de inima-nfocată,
Ce bate, vajnic, pieptul să mi-l spargă -
Să fugă-n pieptul tău, în lumea largă

Acolo unde, tu, stând la fereastră,
Visezi, înveşmântată-n haină-albastră.
Privind copacii, încărcaţi de floare,
Cum râd la tine – şi cum râd la soare.

Când un suspin, uşor, din piept îţi scapă –
Din ochii tăi – ochii-mi se adapă.
Dar setea lor de tine-n loc să treacă,
Mai aprig îi aprinde şi îi seacă.

Iar gurii mele de nu-i stingi pojarul
O seacă repede şi-adânc amarul.
Iubita mea-mbrăcată-n strai albastru –
Tu eşti pe cerul vieţii mele – astru.

Hai, lasă-ţi gândurile ca să zboare
Spre mine – şi-amândoi, privind la soare
Să fim o pură, limpede privire,
Fără apus şi fără amintire.

Şi-n vis, să fim nişte păsări măiastre
Zburând prin galaxie, printre astre...
Că-n lumea asta nu ne aflăm rostul –
Aşa că, hai, cu mine-n raiul nostru...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

nu plânge noaptea
prin lacrimi de stele
lasă capătul lumii
şi vino spre mine
ia o coardă de suflet
şi fă-o sunet minune
cheamă prin vise
începutul luminii
lasă-mi, te rog, vie făclie
inima-mi care se zbate
în imagini şi-n clipe
nu lăsa gheţuri veşnice
să crească grele-n mine
nu vreau negre uragane
în suflet ucigaşe
nu mă alunga-n deşert
să pier în pustie
te rog mult, lasă să vie
destinul să-mi fie
un gând, o filă, o carte
scrise pe şoaptele tale
într-o noapte
cu lacrimi de stele

poezie de Viorel Muha (martie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge, de Sfântul Andrei

Ninge, de Sfântul Andrei!
Încercănaţi, ochii mei
Primesc fulgii albi de zăpadă,
Ca pe-o ofrandă de zei!

Ninge şi fulgii îmi lasă,
Peste privirea-mi lucioasă,
O pânză albă, subţire
Şi moale, nespus de frumoasă...

Ninge cu fulgi mici şi deşi,
Din nouri de toamnă, aleşi,
Să-mi fie covor alb pe drumul
Ce, cu speranţă, îl ţeşi!

Ninge de Sfântul Andrei!
Te fac părtaş, dacă vrei,
La zborul luminii ce-atinge
Un anotimp ce-l închei!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ai ştii că nu mi-e bine

Ţi-e inima în altă parte
Mi-e inima numai la tine
A ta nu ştiu ce ritmuri bate
A mea o ştii şi nu-i e bine

Privirea ta e dusă-n zare
Privirea mea cum te priveşte
Privirea ta şi-a ei chemare
Aşteaptă poate altă veste

Cum te visez în orice noapte
Pe-un câmp cu flori scăldat de soare
Cum dispărută eşti în ele
Şi cum te caut cu disperare

Cum trece noaptea nedormită
Cum tu adormi încet pe-o parte
Cum ochii mei deschişi veghează
Cum te aşez pe-un rând în carte

Şi iar ţi-am scris o poezie
Şi tu din nou nu ai citit-o
Şi iar te desenez pe-o foaie
Şi toată noaptea am privit-o

Cum crapă zorile pe mine
Iar n-am dormit şi iar buimac
Cum ameţesc şi nu mi-e bine
De-ai ştii cu ceruri cum te plac

Sunt tot aici pe lângă tine
Doar ochii dacă i-ai deschide
Să-mi vezi privirile nocturne
Să vezi ce doruri am în rime

Ţi-e inima în altă parte
Mi-e inima numai la tine
Şi pieptul simt că mi se sparge
De-ai ştii iubire - nu-mi e bine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!