Atque nos!

Iarna, când e lungă noaptea, s-adun finii şi cumetrii
Şi-apoi povestesc de-a dragul, stând pe laviţele vetrii,
Despre crai cu stemă-n frunte, despre lei şi paralei...
Oh, că mult îmi place mie să mă pun la sfat cu ei
Şi s-ascult ale lor vorbe, s-admir faptă glorioasă,
Să-mi încurc în minte firul din povestea cea frumoasă,
Să văd ce destăinuieşte frazul cel îndătinat:
Cică-a fost, ce-a fost odată, cică-a fost un împărat.
Oh, îmi place mult povestea, căci poporul se descrie
Singur el pe sine însuşi în poveşti şi-mi place mie
S-ascult pe popor, ca astfel să observ cum s-a descris;
Ascultându-l, fără voie, parcă mă cuprinde-un vis
Şi-atunci eu mă pierd pe-ncetul pe-ale fantaziei maluri:
Văd cu ochii plăsmuirea vecinicelor idealuri
Şi a tuturor acelor tipuri vii, pe cari le-avem
Şi pe-a căror frunte pus-am mitologic diadem ;
Văd cu ochii tot aceea, ce-a creat în zeci de veacuri
Imaginaţiunea noastră: văd înamorate lacuri,
Văd câmpii cu ierbi de aur, stele văd, cari povestesc,
Brazi cu gemet, văi cu lacrimi, flori, ce sub privire cresc,
Văd zăbrele şi prin neguri văd crâieştile palute!...
Apoi parcă tot înaint, prin regiuni necunoscute
Şi prin lumi de-alegorie; pe cărări cu trandafiri
Văd şi-ntâmpin tot ce-n mituri a născut întipuiri.
Văd pe-Aeleton, vestitul, văd palatul său de glajă,
Recunosc pomul sub care Arghir a dormit ca strajă,
Pre când a venit Elena cu porumbii după ea.
Toţi satirii din poveste trec pe dinaintea mea
Şi-mi fac semn; văd pe-o câmpie trei draci, cu mânii turbate,
Şi pe-o măgură piezişă eu zăresc Neagra-Cetate.
Basmul fiului Medenei, prin sublimă-alegorie,
Tăinuieşte adevăruri de vieţi, căci basmul ştie
Sub un ideal s-ascundă palide realităţi.
Şi de câte ori văd basmul lui Arghir, de-atâte dăţi
Troienesc însumi convingeri că poporul, care-mbracă
Într-o haină-aşa de caldă gânduri reci, poate să facă
Mult, şi poate să se nalţe pajură de pe pământ:
Omul află fericire nu numa-n negrul mormânt!

Văd pe Pipăruş-viteazul trecând muntele de aur,
Şi-l văd cum se războieşte c-un nedumerit bălaur,
Monstru, care-aruncă flăcări dintr-un piept impancerat.
Văd pe-acest voinic cum cearcă trei copile de-mpărat
Şi cercându-le-n tot locul, zmei pe sub pământ alungă,
Lumea galbenă-o străbate din o dungă-n altă dungă:
Că-i fecior născut din babă şi-ntr-un an creşte ca-n trei,
El aruncă buzduganul ca şi-un măr, ucide zmei
Şi-apoi, urmărit în urmă de curaj şi de norocuri,
El pe-o pajură călare părăsind aceste locuri,
Capătă pe cea mai mică fată de-mpărat soţie...
Pipăruş-viteaz! Curajul întrupat în vitejie!
Tip eroic, suflet nobil şi-n veci braţ neostenit,
Tu porţi flamură de-nvingeri! Susţinut de-a tale-ncrederi,
Eşti rubin mitologiei: cap încoronat cu iederi!
Văd apoi pe-împărat-Roşu şi pe Verdele-mpărat,
Văd zăbrelele pe care cest din urmă le-a durat
Pentru fată-sa, căci fata la părinţi fu numai una
Şi era detot frumoasă: p-a ei frunte juca luna
Şi-i juca prin dezmierdare soarele pe tipul ei
Şi-i jucau pe cei doi umeri doi d-argint luceferei!
Văd pe sfânta Luni în codru, păzind tainicele bercuri
Cu izvor de apă-vie; văd apoi pe sfânta Miercuri
Povestind cu şepte stele; adunând neguri şi ploi
Şi-mpărţind viscole-n lume, eu zăresc pe sfânta Joi.
Aci văd pe sfânta Vineri, lângă muntele de glajă
Culegând flori de boscoane, ierbi de farmec pentru vraja
Şi-n poveşti cu Zodiacul ţinând sfântul Soare-n loc;
Văd pe sfânta Marţi cum râde şi descântă de noroc
Şi-alungând pe baba Dochie, dezvăleşte primăvara,
Şi pe fete mai isteţe le-nspâimântă cu Marţi-seara.
Babe meştere, urmate de-un stol greu de vrăjituri,
Ele ştiu să profeţească prin descântătoare guri
Şi prin visuri întreite ani din soartea omenească
Dacă omul prin rugi drepte s-a legat ca să postească!

Văd apoi Câmpul-vieţii cu mohor acoperit;
Văd poiana fericirii şi, cu pasul liniştit,
Văd cum trece prin poiană o fantasm,-o copiliţă,
Purtând flori de mac în mână, pe sân flori de tămâiţă
Şi-mpletiţi în păr de aur purtând tainici trandafiri.
Ea-i comoară de frumseţe, simbol dulce de iubiri
Şi-i un tip de poezie, farmec de-admirate sfântă:
Ea-i Ileana Cosintiana, din cosiţă-i floarea cântă!
Sub serinele-i surâsuri, ierni se schimbă-n primăveri;
P-a ei urmă azi renvie crinul veştezit de ieri;
Şi de drag, soarele-n cale stă pe loc şi mi-o priveşte
Şi când pleacă, beat el pleacă şi trei zile buiguieşte;
Şi când ea-ngână vrun cântec, greu tresare prin fiori
Cerul înflorit cu stele, câmpul înstelat cu flori,
Ea-i născută-n faptul zilei şi-n restimp de lună-nouă
Şi se culcă-n pat de aur şi se scaldă-n râu de rouă
Şi-i copilă descântată cu trei roze-n bobocei,
Pentru ca să-nnebunească lumile de dragul ei!

Văd apoi pe Făt-Frumosul trist cum măsură poiana.
Căci de mult iubeşte dânsul pe Ileana Consintiana
Şi de dorul ei lăsat-a doi părinţi şi-apoi pribeag
Rătăcit-a zi şi noapte peste ţări, şi de-al ei drag
El plângând încălecase pe Cal-Galben de sub soare,
Căci e năzdravan din fire acest cal, ştie să zboare
Prin văzduh, până ce lasă stelele-ndărătul său!...
Făt-Frumos şi Cosintiană! O, cu tot ce Dumnezeu
A lăsat frumos şi nobil şi fermecător în lume,
V-a-nzestrat pe voi poporul, inimi blânde cu blând nume,
Şi-a făcut din voi sub soare tip perfect de frumuseţi!
În voi personificate stau ascunse două vieţi
De-ncântare fără margini: vulturească fantazie
V-a creat şi întreite facultăţi de poezie.
Vi-a depus un tron de aur p-un pământ de-ntipuiri!

Văd apoi zâne maestre şi văd alte năluciri:
Pe Zorilă şi Murgilă, cari grăbesc să mi se culce
La cele trei urzitoare, lângă tău de lapte dulce;
Văd pe gingaşa din Dafin: mă-ntâlnesc cu paraleii
Şi văd falnica pădure, unde-n curţi s-adună zmeii,
Făcând sfaturi, cum să fure vro copilă de-mpărat;
Apoi văd pământu-n care munţii-n capete se bat;
Apoi văd pe Cenuşotcă, prinzând pureci la trăsură;
Şi văd pe-a zmeilor mamă flăcări aruncând din gură;
Şi văd Ceasul-rău de noapte, povestind cu-al său nepot
Şi-apoi văd pe mult vestitul Statu-Palmă-Barbă-Cot;
Şi-apoi văd pe Surgă-Murgă mâncând mazere pe vatră
Şi mai văd pe Strâmbă-Lemne sfătuind cu Sfarmă-Piatră!

Aici văd pajuri măreţe, sub a căror adăpost
Voinic-înflorit devine mai frumos de cum a fost;
Văd şi pe Leagănă-Munţii, şi văd pe Uşor-ca-Vântul,
Pe N-aude, pe Nu-Vede şi pe
Na-Greu-ca-Pământul;
Văd aici pe Mama-Nopţii, iele văd şi văd moroi,
Şi văd pe Fata-Pădurii cu lungi taberi de strigoi.
Văd apoi Gerul în straie trecând pe hotarul Ciumii;
Văd pe Foametea şi-n urmă mă bufhesc de Toarta-Lumii,
Eu de-aici mergând la vale prin păduri de siminic,
Eu ajung în ţara unde, când scuipeşti, scuipi în nimic!

Tipurile drăgălaşe toate-mi trec pe dinainte
Şi-mi revoacă-un veac de aur, plin de farmec dulce-n minte
Şi-mi revoacă timpuri bune, zile de vieţi senine:
Şi-atunci amintiri duioase se trezesc râzând în mine,
Şi-atunci gândurile mele îndărăt prin secoli trec,
Şi, zburând prin Capitoliu, se opresc pe-Olimpul grec.
Aici văd zeii-n consiliu, văd tritoni şi minotauri,
Văd ciclopi c-un ochi în frunte, văd eroi încinşi cu lauri
Şi văd toate-acele tipuri de greceşti mitologii,
Pe cari le-a creat avântul exaltatei fantazii.
Şi privind adânc la ele, îmi par toate-a fi asemeni
Cu-ale noastre tipuri; toate îmi par rude, îmi par gemeni:
Şi-ncet tipurile sfinte de mitologii greceşti
Se-ncuscrează cu-ale noastre fantazii de prin poveşti
Tot mai mult şi tot mai tare, tot mai strâns până ce-n fine
Din subiectele-nrudite un subiect comun devine!
Din Helada rătăcit-a mitul vechilor eroi
Şi p-o cale-ndreptăţită s-a prelins până la noi,
Pentru ca să mărturească sângele cu grea dovadă.
Din splendoarea ei cea veche, ne-a păstrat vechea Heladă
Stol de basme şi credinţă, snop de tipuri, cari trăiesc
Tainic înrădăcinate prin poporul românesc
Şi cari numai cu viaţa deodată-au să se scurgă.
Poliphemos recunoaşte frate bun pe Surgă-Murgă
Şi se bucură că-şi află ochiul ars de Odiseu;
Pipăruş-Viteaz îşi află prototipul în Teseu;
ăst din urmă războieşte cu giganţi şi minotauri!
Cel dintâi, pe-aceea cale, cu zmei negri şi bălauri.
Regi eleni din timpul mitic, cu-a lor fapte de mirat,
Mai trăiesc în basmul nostru pe la Verdele-mpărat;
Şi trăiesc în basmul nostru fantaziile păgâne,
Căci din graţii şi zeiţă şi din nimfe-am făcut zâne,
Iar din Mars, din Zeus, din Venus, din Mercur creat-am noi
Sfântă Marţi şi Sfântă Vineri, Sfântă Miercuri, Sfântă Joi!
Oedip încă mai trăieşte cu-al său mit; în infinituri
Se-ntâlnesc în tradiţiune şi-n nenumărate mituri
Harpie şi grifi de spaimă; în sălbatecii noştri zmei
Afli taberi de himere şi-un popor de briarei!
Iat-aci pe Făt-Frumosul, iat-aci pe Cosintiana:
Dânsul nu-i decât Apollo, dânsa nu-i decât Diana;
El un Adonis ce-adoarme Deliae pe braţul său,
Ea-i Elena cea frumoasă, fiică de-a lui Tyndareu!
Soartea noastrâ-i profeţită prin eterne urzitoare,
N-au murit Lachesis, Clotos, Atropos n-a murit oare?...

Ah, îmi place mult povestea, căci poporul se descrie
Singur el pe sine însuşi în poveşti şi-mi place mie
S-ascult pe popor, ca astfel să observ cum s-a descris!
Ascultându-l, fără voie parcă mă cuprinde-un vis
Şi zăresc poporul nostru, cu zâmbire drăgălaşe
Legănat cu-acelaşi leagăn şi-nfăşat cu-aceleaşi faşe
Ca şi vrednicii războinici de la Tibru şi Olimp!
Atunci ambiţiuni curate mă-nfaşoară şi mă-nghimp;
Simţesc strâmt atunci pământul pentru dezlipite ramuri,
Cari născutu-s-au din sânul unor domnitoare neamuri;
Şi-mi vine să-mi înalţ fruntea şi s-o scutur veselos
Şi să strig în lumea largă: Et in Arcadia nos!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt cel ce dă bidiviilor bice

Mă văd copil printre aglice
Ori lângă tufele de coacăz
Şi-mi văd bunelul cum dă bice
Căluţilor sătui de ovăz.

Mă văd apoi elev la şcoală,
Oştean în termen la pifani,
Îl văd pe tata cum se scoală
Cu noaptea-n cap, să facă bani.

O văd pe mama lângă plită
Cum fierbe oala la foc mic,
Mă văd jucând, în piepţi, c-o sută
Şi apoi nu mai văd nimic.

Trezit din vis, culeg aglice
Şi-ascult în vale cânt de cuc,
Sunt cel ce cailor dă bice,
Prea bine şti'nd unde mă duc.

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii de obicei văd partea care se află la suprafaţă. Văd campionul câştigând cursa, nu văd miile de ore de antrenament pe care s-a pus baza rezultatului. Văd omul de afaceri îmbogăţit, nu văd numeroasele eşecuri din care s-au învăţat lecţii şi care au dus la succes. Văd copacul, fără să vadă rădăcinile prin care copacul creşte, se susţine, se hrăneşte. Şi apoi, orbi parcă la această simplă şi frumoasă lecţie de viaţă, vezi oameni care nu sunt dispuşi să respecte procesul de învăţare şi se plâng toată ziua de greutăţile din viaţa lor. Greşeşte fără teamă, dar nu repeta greşelile. Învaţă din ele şi fă tot timpul altele. E cel mai frumos cadou pe care ţi-l poţi face singur.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, ce lume minunată

Văd copaci verzi... văd trandafiri roşii pe coline,
Îi văd înflorind... pentru mine şi pentru tine –
Şi-mi spun în gând... o, ce lume minunată!

Văd nori albi ca zăpada... cerul cu ochi de azur,
Zile-însorite... nopţi fermecate-n moliciuni de velur
Şi-mi spun în gând... o, ce lume minunată!

Culorile curcubeului... pastelizează cerul pur,
Ele se regăsesc pe feţele... trecătorilor din jur.
Văd prietenii dându-şi mâna... salutându-se firesc –
Spunând în realitate... eu te iubesc.

Aud chiote de copii... îi văd cum cresc, cum trec pe stradă,
Ei vor şti mult mai multe decât... am să ştiu eu vreodată.
Şi-mi spun în gând... o, ce lume minunată!
Da, îmi spun în gând... o, ce lume minunată!

cântec interpretat de Louis Armstrong, muzica de Bob Thiele, George David Weiss, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumina lumânării

Când mă prinde dorul, de fata care-a plecat,
Nu pot trece norul. Nu am aripi de zburat.
Aprind o lumânare şi-n flacără privesc.
O văd strălucitoare şi-n lacrimi izbucnesc.
Din mirajul înălţării, din raiul vieţii sfânt,
Din lumina lumânării, coboară pe pământ.
Coboară-n vis la mine şi cu blândeţe-mi spune:
"Nu vreau să te văd plângând.
Îmi place să te văd râzând".
Mă mângâie pe faţă, pe frunte mă sărută,
Spre cer apoi se-înalţă, de unde-i coborâtă.
Din raiul vieţii sfânt, ea veşnic mă priveşte,
Eu muritor de rând, o văd cum străluceşte.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru

cer,
văd nori, soare şi ploi
cer,
văd praf, lut şi noroi
cer,
văd iarbă şi flori
cer,
văd copaci omizi şi culori
cer,
văd un zâmbet şi doi bujori
cer,
văd lumină şi râsete
cer să sărut plânsete.

poezie de Grigore Carpianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşenii au o altitudine mai înaltă, ei văd Polara ceva mai sus decât o văd bucureştenii şi stelele lor circumpolare sunt deci mai numeroase; în schimb, spre sud, sunt câteva stele pe cari ei nu le văd, sau pe cari le văd prea aproape de orizont.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul

Mă uit la vânt şi nu-l văd,
Mă uit îndelung şi nu-l văd,
Văd doar arborii cum se clatină
Şi frunzele cum aleargă prin iarbă.

Mă uit la timp şi nu-l văd,
Mă uit îndelung şi nu-l văd –
Văd doar copiii cum cresc
Şi oamenii cum încărunţesc şi se-apleacă.

poezie clasică de A.E. Baconsky
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O nouă zi

Când dimineaţa mă trezesc şi privesc la cer.
Văd soare, nori şi cum cad stropi reci din el.
Văd copaci şi câmpii înverzite,
Văd oameni harnici, cu suflete înflorite.

Când dimineaţa mă trezesc
Şi privesc în ochii tăi, mamă,
Văd atâta bunătate, văd un sfârşit de iarnă,
Care şi în sufletul meu încet se destramă.

Când dimineaţa mă trezesc şi deschid ochii încet
Şi văd cum o zi nouă se naşte, dispare orice regret.
Atunci mă simt ca Iisus în zi de Paşte.

poezie de Vladimir Potlog (29 martie 2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

De satul meu bătrân

De satul meu bătrân îmi este dor...
Îmi amintesc de când eram fecior,
De casa şi de cumpăna fântânii,
De cum trudeau spre a trăi, bătrânii.

De obiceiuri din străbuni purtate
De plânsul şi de jalea de la moarte,
De bucuria nunţilor spre care
Copil, eu alergam cu-nfrigurare.

Îmi amintesc, îmi amintesc de toate,
De salcii ori de goana de pe drum,
Când îmi vedeam bunicii de departe...
În fumul vieţii parcă-i văd şi-acum...

Văd ca prin vis şi naţia română
Şi tricolorul fluturând spre-nalt,
Văd limpezimea apei din fântână
Şi-n plâns de dor şi de durere cad.

Spre transcendent văd alergând străbunii
Şi pică-n mine lacrimă de dor,
Căci au plecat din ţară toţi românii
Ne-având aici, de mult, vreun viitor.

Privind în jos, din înălţimi cu soare,
Văd renăscând biserica din vale,
Mormintele-nvelindu-se-n lumină...
Şi Doamne, simt puterea Ta divină!

Mă văd la focuri, alergând prin sat...
Văd tinereţea plină de păcat...
Văd ca prin vis şi nucul cel bătrân
Şi dintr-o dată iar mă simt român.

Dar vezi, îmi este talpa sângerândă
Şi-s paşii grei şi mâna tremurândă.
Pământul sfânt mă cheamă înapoi.
Trăiesc regretul celor mulţi ca voi!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semnele timpului

1. Aud glasuri din lemn,
văd şarpele din râu,
curge undelemn
din bobul de grâu
şi văd semn.

2. Văd ierburi pe stânci
şi fum de polen,
şi urme adânci
lăsate ca semn
de furnici.

3. Semne-n izvoare,
aud în fântâni
plânsul din floare
şi văd în aluni
semn mare.

4. Scripturile vorbesc
despre ape rele,
cuvânt Dumnezeiesc
despre cer şi stele:
semn ceresc.

5. Pe cei osândiţi
iadul stă să-i dea,
pe cei înghiţiţi
marea stă şi ea:
semn din sfinţi.

6. Aud glasul din lemn,
văd şarpele pe drum
şi eu mai văd un semn
în tot ce e acum
semn din semn.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din zi în zi

Din zi în zi mă văd mai mic,
mai gol şi mai sărac de Tine,
cu cît spre Tine mă ridic,
cu-atît văd golul meu mai bine.
Din zi în zi mă văd mai mic
şi scad sub cerul slavei Tale,
precum în zări de borangic
un călător pe-ntinsă cale.

Din zi in zi mă văd mai mic.
Ce uriaş eram sub soare!
Iar azi, cînd am ajuns pitic,
mă-ntreb ce pot fi mîine oare?

Din zi în zi mă văd mai mic.
Şi-aştept un prag de împlinire,
să fiu un fericit nimic
ce-adoră veşnica iubire.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ceasul al XII-lea

Când beau deodată mult trăscău,
Ajung la fii şi la nepoţi,
Fiindcă văd că văd mai rău
Şi-atunci aş vrea să-i văd pe toţi...

epigramă de Gheorghe Bâlici din Concursul Festivalului Naţional de Epigramă "Cât e Buzăul de Mare" 2011, tema "În ceasul al doisprezecelea" (2011)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coloana Infinitului

Respir încet
şi văd
se unesc în sânge şi trup
la Masa Tăcerii
sub blana mielului

Respir încet
şi văd
căzuţi sunt toţi
în strângerea de şarpe
măslinul singur
stă drept în noapte

Respir încet
şi văd
la ieşirea din grădină
trec prin Poarta Sărutului
plătind vama cu o ureche
şi treizeci de arginţi

Respir încet
îl văd
cară pe umeri lumea
în bici şi în ocară
ei nu mai sunt

Respir încet
şi văd
sunt toţi
suntem toţi
răstignim Coloana Infinitului

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E tare greu când ţi-e dor...

Văd acum în depărtare
Un punct mic ce se vede-n zare.
Îi văd! Îi văd venind...
Ziua o-ncep sărbătorind,
I-am aşteptat atâta vreme
Şi-i greu! E greu să tot aştept,
Pornesc la drum la întâmpinare,
Grăbită să le dau o sărutare.
Acum îi văd, le zăresc faţa,
Şi-i greu. E tare greu.
E greu să transpun în cuvinte
Tot ce-am adunat atâta timp în minte,
Chiar dacă au venit eu nu le-aş mai da drumul.
Sub mantia timpului i-aş ascunde-n fumul...
Dar vremea mea de mult e în apus
E doar un vis, din visul meu de sus.

poezie de Eugenia Calancea (15 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Eu cred că marea, care stăpâneşte zarea,
S-a îndrăgostit de soare, să fie nemuritoare.
De aceea când voi fi mare, am să merg la mare,
Să privesc în zare, să văd cum răsare,
Pe cerul fără nori, soarele în zori.
Să văd pescăruşii, în zbor cum se adună,
Când soarele, la mare, e gata să apună.
Să văd cum răsare luna peste mare.
Cum se oglindeşte,(când lumea odihneşte,)
În apa întunecată, în noaptea fermecată.
Vreau să văd cum marea, marea cea albastră,
Îşi schimbă culoarea, sub privirea noastră.
Când adie boarea, vreau să simt răcoarea
Şi s-ascult cum marea îşi plânge culoarea.
Aşa aş vrea ca să petrec
La marea cea mare.
O zi cu mult soare,
O noapte cu răcoare,
Şi-apoi, să nu mai plec.

poezie de Dumitru Delcă (13 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Văd dezvoltarea cunoaşterii şi creşterea puterii oamenilor. Văd posibilităţi din ce în ce mai mari pentru viaţă, şi nu văd nicio limită. Existenţa mă impresionează ca zorile fără sfârşit. Vieţile noastre, mă tem, au multe aşteptări.

citat clasic din H.G. Wells
Adăugat de Dana Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai...

Cea mai frumoasă moarte...
când văd lupii venind spre mine
în haită
Cea mai frumoasă viaţă...
când te văd pe tine plecând de tot
Cea mai frumoasă clipă...
a fost prea scurtă să o văd vreodată
Gargara o văd utilă ca scop
în rochie albă cu sare
să o scuip să nu o deochi spre cei răi
şi frunza de pătrunjel
nu e tăiată de la gât
abia îi intrase în cont
un verde...

poezie de Vasile Tent
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limpede

Să spun că pomul e albastru,
să spun că-i roşu şi nebun,
să spun că tot ce e sub astru
este de-un altfel şi oricum!

Să spun că nu mi-e rădăcina
înfiptă în acest pământ,
să spun că mamă îmi e luna...
să mă iertaţi, nu pot să spun!

Eu încă văd cu claritate,
eu încă văd aşa cum sunt,
văd pomul pom şi le văd toate
aşa cum sunt şi cum rămân!

Se pare că acum la modă
esenţa e în a truca,
se pare că acum e totul
transfigurat în altceva!

Mă chinuie acest dezastru
de-a spune totul cum nu e,
eu încă văd marea albastră
şi fluturele, fluture

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni

Văd oameni cu figuri din plastic
Pierzându-se-n gesticulaţii,
Cu tonul acru şi bombastic
Bălesc scornind elucubraţii!

Văd oameni cu figuri din piatră
Şi totuşi slabi şi instabili,
Mânaţi de spiritul de şatră
La speculaţii, ce abili!

Văd oameni cu figuri din tablă
Cu graiul răguşit de-angină...
I-aud şoptind c-ar fi o rablă
Mâncată straşnic de rugină.

Văd oameni cu figuri de-aramă
De bolovani, părând o pietricică
Şi să pronunţe cum îi cheamă
Îi simt cum li se face frică...

Şi-acestea toate fiind spuse,
Eu cine sunt, până la urmă?
Când tot îmi mut din catrafuse,
Pe cine eu urmez din turmă?

poezie de Livia Frunză (24 martie 2016)
Adăugat de Livia Frunză
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastila mea de dor

Daţi-mi pastila mea de dor,
De dor de mamă şi pridvor,
De dor de ţară şi de flori,
Al gliei strămoşeşti ogor.

Daţi-mi pastila mea de dor
Să nu uit frate şi popor,
Să nu-mi uit neamul românesc
Şi vatra satului copilăresc.

Daţi-mi pastila mea de dor
Să vizitez Carpaţii-n zbor,
Să văd din nou pământul sfânt,
Al inimii, frumos avut.

Daţi-mi pastila mea de dor
Să văd al ţării viitor,
Să văd copiii fericiţi,
Să văd bunicii liniştiţi.

Daţi-mi pastila mea de dor
Să simt că mai trăiesc din nou,
Să simt miros de iasomie,
Să văd feciorii în câmpie.

Daţi-mi pastila mea de dor
Să nu regret în veci al meu popor
Şi-n clipa ce va fi să mor
Să mă îngropaţi în cimitirul gol.

Vasile Şerban în Nostalgii de toamnă (2023)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!