O noapte pe Caraiman

Scoboară degrabă ciobanul
La târlă cu oile lui.
E seară pe culme, şi nu-i:
Se-ntunecă-ncet Caraimanul
Cum nu-l mai văzui.

Stau neguri pe Jepi, pe Furnica,
Şi neguri pe Vârful-cu-Dor:
Se lasă din umedul nor
Tăcerea şi noaptea şi frica
Pe culmile lor.

S-a stins după muceda stâncă
Şi ultimul roşu de-apus.
Deodată, cu soarele dus,
O noapte cumplită şi-adâncă
Se varsă de sus.

Iar alta se urcă din vale
Cu spaima eternei tăceri
Ah, cum a fost ziua de ieri?
Grozave sunt, Noapte,-ale tale
Tăcute puteri!

N-aude urechea, nu vede
Nici ochiul nimic. Şi de viu
Tu pari îngropat în sicriu
Şi sufletu-n tine se crede
Un pom în pustiu!

Aşa înaintea creării
A fost tohu-bohu, socot:
Plutea peste-adânc Sevaot,
Şi, neştiutor al mişcării,
Sta haosul tot.

Aici, în sălbatica noapte
Cunoşti ce e vecinic şi sfânt.
Ce soli ai vieţilor sânt
O rază şi câteva şoapte
Pierdute de vânt!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa a fost, aşa va fi

Aşa a fost, aşa va fi.
Timpul trece ca nebunul.
Mâine vei îmbătrâni,
Tânăr nu rămâne unul.

Aşa a fost, aşa va fi.
Viaţa nu-i decât un timp
pe care îl poţi trăi,
anotimp cu anotimp.

Aşa a fost, aşa va fi.
Lăstarul va creşte pom.
Copilul va deveni
mâine lângă tine om.

Aşa a fost, aşa va fi.
Cât pământul se roteşte,
din noapte se face zi,
ziua în noapte sfârşeşte.

Aşa a fost, aşa va fi.
Unul naşte altul moare.
Nimeni nu poate trăi
timpul, nesfârşit de mare.

Aşa a fost, aşa va fi.
Totul e în transformare.
Natura se va primeni,
soarele veşnic răsare.

Aşa a fost, aşa va fi.
Dumnezeu-i atotputernic.
El ne poate dărui
lumină din întuneric.

Aşa a fost, aşa va fi.
Toate îşi au rostul lor.
Timpul nu-l putem opri.
Este veşnic curgător.

Aşa a fost, aşa va fi.
Va curge timpul ca izvorul.
Doar Dumnezeu poate şti
care ne e viitorul.

Aşa a fost, aşa va fi.
Cum e scris în Sfânta Carte.
Timpul nu se va opri,
viaţa curge mai departe.
........................
Aşa a fost, nu va mai fi
când sfârşitul lumii vine.
Pământul va încremeni,
Universul nu-l mai ţine.

poezie de Dumitru Delcă (6 februarie 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

În vaduri ape repezi curg
Şi vuiet dau în cale,
Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale.

Pe malul apei se-mpletesc
Cărări ce duc la moară
Acolo, mamă, te zăresc
Pe tine-ntr-o căscioară.

Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard,
Iar flacăra lor geme.

Clipeşte-abia din când în când
Cu stingerea-n bătaie,
Lumini cu umbre-amestecând
Prin colţuri de odaie.

Cu tine două fete stau
Şi torc în rând cu tine;
Sunt încă mici şi tată n-au
Şi George nu mai vine.

Un basm cu pajuri şi cu zmei
Începe-acum o fată,
Tu taci ş-asculti povestea ei
Şi stai îngândurată.

Şi firul tău se rupe des,
Căci gânduri te frământă,
Spui şoapte fără de-nţeles,
Şi ochii tăi stau ţintă.

Scapi fusul jos; nimic nu zici
Când fusul se desfiră...
Te uiţi la el şi nu-l rădici,
Şi fetele se miră.

... O, nu! Nu-i drept să te-ndoieşti!
La geam tu sari deodată,
Prin noapte-afară lung priveşti
"Ce vezi?" întreab-o fată.

"Nimic... Mi s-a părut aşa!"
Şi jalea te răpune,
Şi fiecare vorba-a ta
E plâns de-ngropăciune.

Într-un târziu, nerădicînd
De jos a ta privire
"Eu simt că voi muri-n curând,
Că nu-mi mai sunt în fire...

Mai ştiu şi eu la ce gândeam,
Aveţi şi voi un frate...
Mi s-a părut c-aud la geam
Cu degetul cum bate.

Dar n-a fost el!... Să-l vad venind,
Aş mai trăi o viaţă.
E dus, şi voi muri dorind
Să-l văd o dată-n faţă.

Aşa vrea poate Dumnezeu,
Aşa mi-e datul sorţii,
Să n-am eu pe băiatul meu
La cap, în ceasul morţii!"

Afară-i vânt şi e-nnorat,
Şi noaptea e târzie;
Copilele ţi s-au culcat
Tu, inimă pustie,

Stai tot la vatră-ncet plângând;
E dus şi nu mai vine!
S-adormi târziu cu mine-n gând
Ca să visezi de mine!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulturul

Venind de departe cu zborul întins
S-oprise deasupra Ceahlăului nins,
Ş-apoi din rotiri tot mai strâmte-n cuprins
Căzu, ca să prindă vro pradă,
Cum uneori parcă vezi fulgerul stins

Pe când nici nu-ncepe să cadă.
Eu nu ştiu, fui vesel ori trist în acel
Ocol ce-l făcui împreună cu el,
Că-ntâi îmi păruse că-i vis şi mă-nşel
Dar bine venitu-mi-a-n minte
Vulturul văzut în rotire la fel
Cu ani de viaţă nainte.

Un pisc singuratic al muntelui plin
De colţuri de stâncă, cu zborul său lin
Acela-l rotea prin văzduhul senin
În sute de cercuri egale,
Şi-n fiece zi şi tot timpul vecin
Umbririlor nopţii din vale.

Păstorii spuneau că păzeşte pe-ai lui,
Că-n rece cuib scoate părechea sa pui
Şi hrană-i ducea ori pe-aceea ce nu-i
La staul pe-amurg, din mioare,
Ori cerbi sugători ce se culcă sătui
Sub brazii ce-acopăr izvoare.

Şi parc-aş vorbi ca de lucruri de ieri,
Ce drag îmi era nesătulei vederi!
Când singur în largul înaltei tăceri
Brăzda cu rotirea sa golul;
Şi-uimit cum de-a lungul atâtora seri
Eu stam urmărindu-i ocolul.

Dar groaznic venit-a-ntr-o zi, din apus
O noapte cu-atâta-ntuneric c-a pus
În minte-ne stavili putinţii de-adus
Aminte ce-i timpul şi locul,
Şi-urlau în cumplita cădere de sus
De-a valma şi apa şi focul.

Ci-ncet se făcu şi-o lumină ca-n zori,
Iar ziua, ce prinsă de-ai spaimei fiori
S-ascunse pitită-ntre ceruri şi nori,
Se-ntoarse, şi soare fu iară,
Şi-apusu-i stârnit-a minuni de culori,
Cum nu mai fu-n lume vro seară!

Iar sufletu-n noi ce şi-acum tremura,
De farmec cuprins, ca pierdut se mira!
Dar unde-o fi piscul? Căci nu mai era
Şi-n locul lui gol şi lumină
Vulturul, el însă şi-acu-nconjura
O stâncă trăsnită-n ruină.

Deodată cu ţipet se-ntoarse napoi,
Ca unul ce-şi schimbă gândirea, şi-apoi
Spre văi, şi departe, cu zborul greoi
Încet ni se stinse vederii.
De-atunci nu-l văzură nici alţii, nici noi
Rotind în luminile serii.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Armonia tăcerii

Tăcerea iernii vrea, înfrigurată,
o haină în culori strălucitoare,
un curcubeu, o rază de la Soare,
orice, doar să se vadă transformată,

Vrea să se ştie ruptă în cuvinte
rostite cald, prin ochi, sau doar prin şoapte
ce prelungesc dorinţele în noapte
în amalgam de rece şi fierbinte.

Tăcerea noastră zace risipită,
căci n-a putut troiene să închege,
şi nici acum nu poate înţelege
cum, pentru noi, n-a fost deloc ispită.

Ne alintăm cu o privire vie,
iar ochii noştri,-n vorba lor zglobie,
se-mbrăţişează într-o armonie
aşa cum ni s-a scris şi-a fost să fie.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul nopţii

E-un tremur printre razele de lună
şi nicio stea pe cer. E-aşa pustiu
încât, în noapte, par că se adună
oştirile trimise din neviu.

Se-agită-n murmur tainic printre ramuri
o adiere stranie de vânt,
iar peste lac, în valuri fără hamuri,
aleargă bidiviii de spăimânt.

E-o noapte neagră, noaptea cea mai noapte,
şi se cufundă în tăceri prea mult.
Mi-e dor de stele, foşnete sau şoapte
pe care-n întuneric să le-ascult.

A-nfăptuit el, dorul, o minune?
Nu ştiu ce-a fost când au plecat, tiptil,
şi umbrele, şi norii, dar pot spune:
privighetoarea a-nceput un tril.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna primăverii

Precum aduce-n sârg cu sine
Spre ţara de unde-a fost gonit
Un rege-n furie-oştiri străine,
Aşa vedeam un vânt grăbit
Cu norii după el cum vine.

Urlând le cârmuia cărarea
Purtându-i în năvală orbi,
Părea că varsă-ndepărtarea
Şi mii de lupi şi mii de corbi
De-a valma să-nspăimânte zarea.

Silit-au codri mari să mugă
Şi-n turn, de unde-i supăra
Al clopotelor cânt de rugă,
Trăsniră, şi-un potop era
Urgia ce-au făcut-o în fugă.

Cu ei o noapte-nfricoşată
Ca iadul peste văi trecu:
Dar însăşi parcă înspăimântată
De-atâta spaimă ce făcu,
De-abia veni, pierind deodată.

S-a dus cum a venit. Departe
Spre-adâncul orizont s-a dus
Şi spaime-acum pe-acolo împarte.
Şi iar s-a luminat pe sus
Şi râde soarele lui marte!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii sufletului

soarele a căzut pe pământ
cântecul ploii a tăcut
o lacrimă s-a scurs în palma mea
şi a plâns
iarba se târa agonic la vale
coboară tăceri din văi
din mână în mână
hăuleşte un dor, mai latră dulăul
răsună o stâncă în stâncă
eu am rămas să scriu în nisip
povestea unui om rătăcit într-o noapte
aleargă turmele din munţi
cu copitele despicând amurgul
torentele se rostogolesc în cale
se topeşte amurgul
sunt singur pe ţărm
sufletul, o poartă spre casă
mă apasă tăcerea şi clipa e dusă
încotro prin casă
caut un torent de lumină
coboară o stea
în marea de flăcări
caut un drum către casă
afară e noapte
şi noapte este în mine
ochiul tăcut
pulberi de gânduri
păsări de lut şi oameni de piatră
în palme, lacrima pură
plăsmuieşte-mă Doamne, din roua Ta
să fiu fiorul unui gând surâzând în zare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E linişte, e pace, e Dumnezeu

E linişte, e pace, e linişte deplină
S-a prins de gene somnul pe când voiam să scriu
Stau încărcaţi de stele copacii din grădină
E linişte, e pace, e noapte, e târziu

Simt cum se-ngână şoapte şi foşnete bizare
în aşternutul rece rămas pe canapea
E linişte, e noapte, întinsă pe cărare
Lumina lunii arde cu fulgi de gheaţă-n ea

Lucind lângă fereastră oglinda-i aburită
Şi lacrimi de-ntuneric domoale se preling
E linişte, e noapte, o noapte aurită
De stelele ce intră în casă şi mă ning

Mi-e amorţită mâna şi pleoapele-s închise
Aud tăcerea nopţii lovind cu valuri mici
În neştiute ţărmuri pierdute printre vise
E linişte, e pace, e Dumnezeu aici

poezie de Sanja Cristea Tiberian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ex ossibus ultor!

A fost un tânăr împărat -
De la mişei a smuls averea
Şi-a smuls de la tirani puterea
Şi mulţi nebuni a spânzurat.
Dar patru inşi vorbind în şoapte
L-au dus în giulgiuri învălit
Şi-n codrul cel mai tăinuit
L-au îngropat târziu în noapte.
(...)

poezie clasică de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Eminescu

Plânge teiul secular,
Plânge codrul de stejar,
Plânge lacul liniştit,
Plânge izvorul părăsit.

Păsările ce sunt staruri
Stau pitite între ramuri,
Cucul numai cântă-n codru
Umblă peste tot în lotru.

Râul care curge-n vale
Purtându-şsi apele sale,
Ce lovesc mereu în maluri
Ieşind plânsete din valuri.

Soarele roşu ca focul
Pârjoleşte-n cale totul,
Iar în codru pe coline
Nu mai sunt flori şi albine.

Seara apare după deal,
Vine noaptea cu-al ei voal,
Luna pare cam palidă
Cu globul ei de oglindă.

Stelele sus strălucesc,
Între ele se primesc
Şi cum sunt aşa departe,
Toate par că-s supărate.

Tu, Luceafărul meu sfânt
Ai adus pe acest pământ,
Limba dulce românească
În veci să te pomenească.

Ai cântat natura-ntreagă,
Ţara care ţi-a fost dragă,
Iar cu iubirea în vers
Te-ai dus sus în Univers.

Ca un prooroc ce-ai fost
Ne-ai spus totul pe de rost.
Dând speranţa, bucuria,
Pentru noi rămâi Mesia!

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul nimicului

Din nimic - zidesc nimicul…
Soarele, pe boltă sus,
S-a urcat, săltând buricul…
Noaptea-n fund de iad s-a dus.

Vrăbii, vânt şi disperare…
Zac - de doruri părăsit;
Din nimic - nimic răsare…
Unde-i tot ce-am îndrăgit?

Frica tot mai des mă paşte
Zi de zi şi ceas de ceas…
Din nimic – nimicul naşte…
Şovăie stingheru-mi pas.

Gânduri negre-mi sunt stăpâne
Nu mai am nimic de-ascuns…
Din nimic – nimic rămâne…
Zile am trăit de ajuns.

Socotelile de-acasă
Nu s-au potrivit în târg…
Cum nimicu-mi este casă
Din nimic – nimic dă pârg.

Amăgiri şi vise nu-s…
Bun tovarăş mi-e nimicul!
Soarele, pe boltă sus
S-a urcat săltând buricul.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea-o noapte

Sunt seri întunecate... Luna plină,
În umbre stranii, iată, s-a ascuns...
Sub degete de raze stau uitate
Viaţa, durerea, ochiul care-a plâns.

Umbrela unui nor e ca o pleoapă
Îmbătrânită, cavă şi pustie...
În ea atâtea vis se îngroapă
Şi despre ele, nimeni nu mai ştie...

Lumina-n fulger, irisu-l îmbracă
Şi ca un clopot tulbură uitarea...
E plină de speranţă-ntunecarea
Şi de dureri este pătată zarea...

Noaptea-o noapte... Plâns de-nmormântare...
O întrebare – "a fi?" sau "a nu fi?"...
Căci înrobiţi de-atâta resemnare,
Nu mai putem visa o altă zi...

În noapte vântul parcă e mai rece...
În noapte ochiul parcă e mai plâns...
Mă-ntreb de ce atâta resemnare?
Ce are noaptea-n neguri de ascuns?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nocturnă

(Clar de noapte parfumat...)

Clar de noapte parfumat,
O grădină cu orizontul depărtat...
Şi în somn, pe banca veche, cugetări se contrazic,
Greierul zimţează noaptea, cu nimic.

Cum te-am aşteptat...
Totul a trecut-
Luna pare, în oftat,
Un continent cunoscut.

Aici e frumos aranjat
Orice fir;
Veacurile-au stat
Un oraş, pe vale,- Suvenir.

Clar de noapte parfumat,
O grădină cu orizontul depărtat...
Şi în somn, pe banca veche, tot mai mic...
Greierul zimţează noaptea cu nimic...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum

Acum – e bine. Iar suntem străini.
Nimic din mine nu-i al tău. Nimica.
Tăceri, şi-atât, trecând prin brazi şi pini,
s-au dus de mult nesomnu-n doi, şi frica.

Şi, ca-nainte de-a ne fi ştiut,
redevenim persoane singulare.
Avem un cer şi-o noapte fiecare,
acum e bine – nopţile-au tăcut.

De-atâtea ne-mpliniri suntem prea plini,
nici aşteptarea n-o mai ştim, nici frica.
Suntem şi-n noi şi între noi străini.
Din tine nu-i nimic al tău. Nimica.

poezie clasică de Mihu Dragomir din Versuri noi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte albă

Cozile de zmeu se aprind
vântul schimbă forma focului
noaptea în care ai albit
a fost o noapte albă
ai vrut să dărâmi peretele cu palmele
însă piatra şi mortarul s-au împotrivit
ai scris pe varul proaspăt
mesaje pentru cei de dincolo
dar nu ai primit nici un răspuns
ai ros fiece literă cu unghiile
spunând rugăciuni
în limba celor ce se rugau dincolo.

Când ţi-ai lipit urechea de perete
ai auzit cum răbufniră una după alta
uşile trântite la plecare
nimeni nu rămăsese dincolo să te aştepte
nimeni nu te-a strigat pe nume
n-avea rost să mai stai aici
cu ochii larg deschişi.
Cât a fost noaptea de lungă
ai privit peretele
apoi ai trecut prin el.

Oglinda de dincolo ţi-a arătat
varul din păr
o mână albă
s-a ridicat şi a cules
fărâmele de tencuială de pe umerii tăi
coşul cu petale de trandafir s-a răsturnat peste un licurici.

poezie de Tamara Zub
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte în braţele tale

O noapte în braţele tale
Şi încă o noapte... apoi,
Iubito! îmi face-voi cale,
Să sorb din sânii tăi... goi.

O noapte senină şi lungă,
În care nebun mă-nfăşor,
Lăsând către tine s -ajungă,
Vrăjitul şi adâncul... fior.

O noapte cu vise aprinse,
Beţie de patimi... arzând,
Uşor către coapse încinse,
Năvalnic alunec... curgând.

O noapte de -atingeri şi şoapte,
De ploaie şi fluturi în zbor,
Când buzele -n rouă sunt coapte
Şi-n tine... amorul... strecor.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte în braţele tale

O noapte în braţele tale
Şi încă o noapte... apoi,
Iubito, îmi face-voi cale,
Să sorb din sânii tăi... goi.

O noapte senină şi lungă,
În care nebun mă-nfăşor,
Lăsând către tine s-ajungă,
Vrăjitul şi-adâncul... fior.

O noapte cu vise aprinse,
Beţie de patimi... arzând,
Uşor către coapse încinse,
Năvalnic alunec... curgând.

O noapte de-atingeri şi şoapte,
De ploaie şi fluturi în zbor,
Când buzele-n rouă sunt coapte
Şi-n tine... amorul... strecor.

poezie de Constantin Triţă din Doar pentru tine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revelare

Sus pe cer în depărtare
Privesc steaua călătoare,
Îi vorbesc dar fără rost
Nu mai e nimic, ce-a fost.

Gândul meu nemuritor
Ţi-l destăinui fără dor,
Ani întregi, noapte de noapte,
Conversam în mii de şoapte.

Mi-a ucis orice speranţă
Gândul că n-ai să mai vii,
Te aştept în noaptea albă!
În durere şi suspin.

Nu ţi-am spus la revedere,
Nici adio sau te las,
Din cascada mea de lacrimi
Prefer să îmi fac un lanţ.

Am să-l port o viaţă întreagă.
Pe cărarea cu speranţe,
Zi de zi am să mă întreb:
Când vine eterna noapte?

Cunoşti taina vieţi mele!
Nu mă lăsa nopţii reci.
Te rog noaptea care vine,
Vino - ori ramai pe veci.

poezie de Cosmin Vasile Uglean
Adăugat de Cosmin Vasile Uglean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singuri

Dormi!... Un val de aer umed am adus cu mine-n casă.
Tremurând s-a stins văpaia lumânării de pe masă,
Iar acuma numai ochiul de jăratic din cămin
Licăreşte-n umbra dulce, ca o piatră de rubin.

Bate vânt cu ploaie-n geamuri
Şi e noapte neagră-afară...
Plânsul streşinii suspină ca un cântec de vioară
Monoton, şoptind povestea unei vremi de mult uitate...
Nici o rază nu pătrunde prin perdelele lăsate.

Ci-ntunericul prieten stăpânind până departe,
Şi de oameni şi de patimi fericirea ne-o desparte.
Singur eu veghez în noapte,
Ploaia cântă tot mai tare...
Şi m-apropii, ochii negri să-i deschid cu-o sărutare.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel în penel

Păsări albe- coliere de aripi, pătează clipa...
De întinăciunea sorţii mi s-a murdărit aripa,
Mă înalţ în curcubee şi lumina mă-mpresoară.
Trec lumină spre înalturi – fluturi cu aripi de ceară.

Anotimpuri disecate, sângerânde, pier în noapte.
Puerilă amintire, veşnicia ne desparte.
Nu sunt limite ce-ar frânge lumea morţii în dureri,
Nu-i nici zi, nu e nici noapte, nu-i nici mâine, azi sau ieri.

Nu există întuneric, nici lumină, nici culoare,
Este-o noapte mai adâncă, de tăceri, întreaga zare.
Universul ni se-arată fără de sfârşit deodată,
Căci e suflet lângă suflet, parcă,-n lumea cealălaltă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!