Crăciunul în tabără

Şi-acei ce de-a pururi au glume,
Azi tremură muţi şi-ngheţaţi
În jalea cea fără de nume;
Pustii ei simt, şi-aruncaţi
Departe la margini de lume.

Iar codru-ngropat e-n zăpadă;
Nu-i uşă, nu-i cale, nu-i loc.
În haine ca-n zi de paradă,
Ţin pînea-ngheţată la foc,
Stînd unul într-altul grămadă.

E freamăt în zare: e tunul,
Ori cîntec de clopot din sat?
Crăciunul e astăzi, Crăciunul.
Flăcăii ţin capul plecat,
Şi plînge-necat cîte unul...

Ard vesele flăcări pe vatră;
Şi-ai casei, la masă, gătiţi.
Vin oaspeţi, şi canele latră;
Le ies înainte grăbiţi
Ai casei pe pragul de piatră.

Iar pînea pe masă, vecină,
Pe neted-întinsul ştergar,
Cu vinul din oala cea plină;
Şi însuşi bunicul, cel rar
La vorbe, azi rîde şi-nchină.

Cu cîrpa la spate legată
Nevasta se-nvîrte, avînd
Spre toţi cîte-o vorbă-mbunată
Şi, locuri pe laviţi făcînd,
E suflet şi inima toată.

Din leagăn îi bîlbîie-odorul,
Se luptă din mîni şi e-n zor
Să-şi ducă la gură piciorul,
Afară e soare sub nor,
Dar haină de aur e norul.

Şi-i hohot de rîset în stradă,
Şi însuşi bunicul acum
Se-ndoaie spre geamuri să vadă
Amestecul vesel din drum
Şi lupta cu plumbi de zăpadă:

O ceată mai mare de fete
Au prins de flăcăi, mai puţini.
Şi-aprinsă e lupta-ntre cete,
Şi toţi de zăpadă sunt plini
Şi-n gura şi-n sînuri şi-n plete...

Şi-aici, în pierduta cîmpie,
Sunt ninse cărările-acum,
Se zbuciumă vîntu-n mînie,
Iar corbii-n pribeagul lor drum
Dau roate prin zarea pustie...

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zece mai

În ziua cea sfântă şi mare
La zece-ale lunii lui mai
Se vede-o ciudat-arătare
Pe-un deal de la Plevna, pe-un plai!

Când zorile-ncep să s-arete
Acolo-n tăcutele văi,
Din groapă ies moartele cete,
De-a pururi jeliţii flăcăi.

Ei vin de prin locuri pe care
Ca vechile răni le cunoşti,
Pe unde-au stat şanţuri odată,
Redute, şi taberi, şi oşti.

Striviţi şi cu mâinile rupte
Şi galbeni ca-n jalnicul loc
În ziua sălbatecei lupte
Când bieţii pieriseră-n foc.

Fac roată, şi-o rugă murmură
Iar Valter şi şonţu, şi toţi
Mai-marii ce-n frunte căzură
Stau jalnici acolo-ntre soţi.

Şi stau cum stă omul ce-ascultă
Şi nici o mişcare nu fac;
Aşteaptă cu grijă şi spaimă
Un semn de departe şi tac.

Deodată ei capul ridică,
Dau chiot şi-n zare privesc
Spre ţara din care ieşiră,
Spre scumpul pământ românesc

Şi-ascultă, căci tunul azi cântă
Departe-n iubitul pământ,
Puternic că-n ziua luptării,
Dar alt fel de cântec, mai sfânt.

Vi-e teamă că n-o să mai cânte,
Că moartea vă fuse-nzadar
Dar ţara trăieşte! Iar tunul
Ce limpede-o spune şi rar!

Şi-ascultă... iar ţara-i departe,
Sunt dealuri la mijloc şi văi,
Şi râul cel mare-i desparte
De mame pe bieţii flăcăi.

Şi moartea cea veşnică-nchise
Pe urmă-le tristele-i porţi,
Dăr moartea lor viaţă ne dete:
Ferice de-asemenea morţi!

Iar ce-or fi şoptind ei pe vremea
Ce-ascultă cântarea de tun
Eu nu ştiu, căci nimeni nu poate
Pe morţi să-i audă ce spun.

Dar cred că se roagă, sărmanii:
Noi liberi pe voi v-am facut
Iar Tatăl din cer să vă aibă
De-a pururi sub sfântul său scut!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântece

I
E vina mea că te-ntâlnesc acum
Şi-i vina mea că nu te pot iubi?
De ce trecuşi aşa târziu pe-aci
Şi nu-mi ieşişi mai de cu vreme-n drum?

Privesc în zări şi zările îmi par
Că-s tot mai reci şi tot mai depărtate,
Şi-n care ţări de-ndrăgostiţi uitate
Cei morţi învie să iubească iar?

De ce-aş pleca cu tine?... Drumul meu
Nu-i drumul tău, şi visurile tale
Le-aş spulbera la jumătate cale,
Că n-aş putea să te-nsoţesc mereu.

Norocul tău e veşnic înainte
Spre răsărit-al meu spre miazăzi;
Te-aş urmări de te-aş putea iubi
Şi te-aş putea iubi de mi-aş aduce-aminte...

II
Dă-mi ochii să ţi-i mai sărut o dată
Şi lasă-mă să plec în lume iar,
Nu-mi pare poarta-nchisă stăvilar,
Nici gura suptă şi nesărutată.

Şi nu-ntreba să-ţi spun de ce te las,
Când ştii şi tu ce toată lumea ştie-
Că nu putem iubi pe veşnicie
Şi-s obosit de-al dragostei popas.

Azi vreau să plec din nou şi-n noul drum
Să-mi uit de toate câte-am întâlnit,
Să nu mai fiu ca-n vremuri nici iubit,
Nici să iubesc cum te iubesc acum.

Şi să m-afund pe drumuri tot mai şterse,
Tot mai pustii, iar suflul toamnei reci
Cărarea dulce-a liniştei de veci
În bietu-mi corp şi-n suflet să mi-o verse.

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul căţelei

Spre ziuă, sub căpiţa de secară,
Pe auriul snopilor plecaţi,
Căţeaua, in viforniţa de-afară,
Fătase şapte căţeluşi roşcaţi.

Până-n amurg, veghind incovoiată,
I-a răsfăţat, lingându-i ne-ntrerupt.
Şi se topea ninsoarea spulberată
Pe fierbinţeala pântecelui supt.

Iar seara, când găinile s-aşează
Stăpânul casei a ieşit posac
Şi unde mama pâlpâia de groază,
El pe toţi şapte i-a băgat în sac.

În urma lui, fugind după desagă,
Căţeaua da-n nămeţii de pe drum...
Răpindu-i puii, apa din viroagă
Scâncea curgând sub botul ei, acum.

Apoi când se-nturna şovăitoare
Şi singură înspre culcuşul ei,
Deasupra casei i-apăru pe zare,
În locul lunii, unul din căţei.

Străină, zgribulită şi-n neştire,
Privea la chipu-i nalt şi depărtat,
Iar luna plină, lunecând subţire,
După colini a dispărut treptat.

Şi cum atunci când cineva-n ogradă,
Drept pâine-i zvârle-o piatră dinadins,
Ca stele mari de aur în zăpadă,
Căţeaua ochii trişti şi i-a prelins.

poezie celebră de Serghei Esenin
Adăugat de Monica Mirea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg de zăpadă

Ştii prima zăpadă,
Nu pare să cadă,
Iar ei îmi urează "Crăciun fericit!"

Mă plimb prin ogradă,
Sperînd c-o să cadă,
Nimic nu contează... sunt dezamăgit!

Şi gându-i o spadă,
Că nu o să cadă,
Un fulg de zăpadă,
Crăciunul să vadă
Un câmp înverzit!

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt un fulg de zăpadă

Îmi ninge în suflet, iubite,
priveşte zăpada pe ramuri,
se pierde în viscol tăcerea
şi-ngheaţă lumina la geamuri.

Prin noapte trec ca o umbră,
eu sunt vânzătoarea de vânt,
în seara furtunii cu stele:
" Iubite, mai ştii cine sunt?"

Ascultă colindul din zare,
pe stradă iar trece-un tramvai,
întind o mână spre tine:
"Iubite, te-aştept la un ceai!"
..............................................................

În mine se-ascund zăpezi numărate
şi ninge, iar stele vin să mă vadă,
în noaptea aceasta te rog să m-aştepţi:
"Iubite, eu sunt un fulg de zăpadă!"

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciunul fiului risipitor

Aş porni să colind, peste dealuri, hai-hui,
Aş deschide cu grijă şi poarta şi tinda,
Dar în satul natal tata nu-i, mama nu-i,
N-are cine, la geam, să-mi asculte colinda.

Tata nu-i să-mi mai pună o dată-n pahar,
Mama nu-i să mă-mbie, din nou, cu sarmale,
Este gol, prăbuşit şi bătrânul hambar,
Iar ograda pustie m-ar umple de jale.

Nu sunt vaci, nu sunt oi, nu sunt porci, nici găini,
În cuptor n-are cine o pâine să facă,
Gardu-i rupt, podu-i rupt şi vecinii străini,
Chiar fântâna din curte, de-o vreme, e seacă.

Nici în pod, peste grinzi, nu atârnă cârnaţi,
Către pivniţă scara cea veche-i oloagă,
Nu-s în vasele-adânci castraveţii muraţi,
Din butoaiele vechi a rămas doar o doagă.

Nici zăpadă nu-i azi prin grădini şi pe drum,
Nu-s copiii cu sănii pe deal să exulte,
Aş porni cu colindul spre casă, acum,
Dar acum e târziu, n-are cine s-asculte...

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colindul inimii de mamă

Ninge peste lume, ninge-a sărbătoare,
A belşug în case şi a gând curat.
Sfintele colinde blând răsună-n zare
Vine iar în lume Fiul de-Împărat!

În bătrână casă, în odaia scundă
Mama stă de veghe; gândul ei cel bun
Treaz priveşte-n zare, îngerii să-audă.
O, de când aşteaptă seara de Crăciun!

Pe un colţ de scaun, trista ei statuie
Pare-ncremenită cu obrazul supt.
Sângerează gândul, l-a bătut în cuie,
Crucea aşteptării şalele i-a rupt!

Cade înserarea-n neagra ei năframă,
Umbre desenează stinsul felinar.
Însă, prin zăpadă, inima de mamă
Luminează calea cu-al iubirii far.

Şi tresare! Pare c-a-nflorit, deodată,
Mâinile –în poală- nu-şi mai află loc.
Mătură, grăbită, cale prin zăpadă
La icoana Maicii pune busuioc!

A gătit icoana, pune să frământe
Vin colindătorii să-i colinde iar!
Gura ei bătrână stă acum să cânte,
Cântă colăceii, a belşug, pe jar.

Şi întinde masă albă, de zăpadă,
Că, din toată lumea, azi copiii-i vin!
Şi la geamuri ninse o veni să vadă
Casa ei bogată, Micul Pelerin....

Fericită, mama-i va deschide calea
Şi în capul mesei–o să-I gătească loc...
Maica din icoană nu-şi ascunde jalea,
Freamătă stingherul fir de busuioc.

Casa-i luminată, masa-i cu prinoase,
S-a iţit, deodată, iz de cozonac.
A nemărginire şi-a belşug miroase...
I se umple mamei inima de drag!

Unul câte unul i-or veni pruncuţii,
O, de când aşteaptă să-i adune iar!
Mângâie, bogate, palmele măicuţii
Colăceii care-or sfârâi în jar!

Şi-or să cânte, iată! şi la ea colinde
Toţi copiii care vor umbla prin ger.
Ochii-i râd în lacrimi, inima-i se-aprinde
... Cade, din icoană, lacrimă din cer.

Dar deodată pare că lumina scade
Şi e frig în casă şi se-aude vânt.
Lacrima Măicuţei din icoană cade,
Strânge mai cu sete Pruncul în veşmânt!

Nu-i mălai în vase, nici făină; vinul
Nu-şi aprinde jarul în brumat clondir.
Îşi frământă mama mâinile şi chinul
Toarce, cu-amintirea, al tristeţii fir...

Pe un colţ de scaun, blânda ei statuie
Pare-ncremenită cu obrazul supt.
Nu-s copiii-n casă şi nici masă nu e.
Crucea amintirii şalele i-a rupt...

Dar, de-o trece iarna şi-or veni copiii
Or găsi-o, poate, aşteptând aşa...
O să-şi strângă-n braţe fiicele şi fiii,
Inima-i bătrână toate le-o uita.

Şi-o veni Crăciunu'-n prag de primăvară
O, de când visează seara de Crăciun!
Râd în lacrimi ochii, ninge peste ţară,
Urlă vântul aspru, urlă a surghiun...

Vine Sărbătoarea lumii cea mai dragă,
Solul mântuirii vine-n lume iar...
Inima de mamă, prin omăt pribeagă,
uminează calea cu-al iertării far...

poezie de Rodica Trăistaru
Adăugat de Rodica Trăistaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupuri de zăpadă

Noi suntem nişte oameni în trupuri de zăpadă,
Împrăştiaţi de hoarda acelor patru zări,
Cu ochii de cărbune ce nu mai pot să vadă
Cum ninge-n felinarele nestinse de prin gări.

Sub streşini se strecoară pumnale lungi de gheaţă
Şi oameni de zăpadă mai trec perechi, perechi,
Sunt umbre de fantome ce-alunecă prin ceaţă,
Cu inimile frânte, cu haine mult prea vechi,

Pe drumul imposibil ce nu-l mai pot distinge
Când ninge problematic şi cinic pe dorinţi,
Doar cerbi cu coarne albe ar mai putea străpunge,
O iarnă timpurie, de trupuri prea fierbinţi.

Şi-n zodia în care nu-i loc de primăvară,
Strigoii nopţii albe se vând din doi în doi,
A îngheţat şi trenul ce ne-aştepta în gară
Şi omul de zăpadă ce mai trăia în noi.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă uit în jur

Mă uit în jur şi "mă crucesc"
Şi-aproape nu ştiu ce să cred
Când văd minciuni care zidesc
Pe cei ce-n ele se încred
Şi adevăruri ce stropşesc
Chiar sufletul în care şed,

Mă întristează bucuria
Şi zâmbetul nepăsător
Al celor ce-şi ţintesc privirea
În bunul şi-n puterea lor
Şi mare mi-e nedumerirea
Că-i văd suind triumfător,

Cu nedreptăţi ce îndreaptă sorţii
Atâtor minţi şi vieţi credule
Îndreptăţind în mari proporţii
Diabolism în molecule,
Să treacă peste pragul porţii
Iubirii tari şi incredule...

Mă lupt în rugi să fiu lumină,
Un soare-n ziua tuturor
Şi-adesea inima-mi suspină
Văzând pe mulţi ce-n noaptea lor
Se înalţă drept ca o tulpină
Într-un decor strălucitor...

Dar sunt şi mai nedumerit
Când văd că toţi ajung puternici
(Deşi, nu-i unul nimerit
Pentru-a fi pus între cei vrednici)
Şi totuşi pot nestingherit
Să-şi facă nume printre "sfetnici"...

Dar mă uimeşte un lucru care,
(Nu se prea spune pe pământ);
La cea mai mică încercare
Sunt toţi ca pulberea în vânt,
Că-n ei, nu au nici o valoare
De-a sta-n picioare pe pământ...

Mă uit la oameni străluciţi
Şi plini de glorii în viaţă
Şi-i văd de-a dreptul năuciţi,
Cu disperarea înfiptă-n faţă,
Cu pumnii goi şi sărăciţi
De Adevăr şi de speranţă...

N-au simţământ ce dă valoare
Şi nici valori de crezământ
Să vadă zori, să-apuce soare,
Să iasă afară din mormânt,
Mormânt de patimi orbitoare,
Că-atâta sunt, atâta sunt!

Mă uit în jur dar mă zidesc
Într-un Cuvânt ce dă viaţă
Şi-s fericit să mă trudesc
Chemând pe cei ce stau în "piaţă"
La "carul" Tatălui ceresc,
În drum spre Patria semeaţă!

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Aurica Cristea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marele Hohot

Scribul (sau sonetul putrefact)

În lutul tău exişti spre putrefacţii,
ţi-e carnea teacă duhului, ce-i spadă
şi grea e lupta, slova ta să vadă
privirilor vecia ta-n refraţii...

Că flămânzind, pe pâinea de zăpadă
cerneală ungi şi-n stihului extracţii
citind, să fie ochii tumefacţii
şi-n matematici sufleteşti să cadă...

Cuvânt spre vis şi fără-n lume calcul
pe gândul tău a mere-mbie şerpi
zădărnicie-i însă, îngeri sterpi
nimic rodind ţi-or stinge catafalcul...

trăind în plânset, trist ca la beteag
să hohoteşti a râs în sarcofag...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Smiley
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară ninge rar

afară ninge rar, cu fulgi de moarte albă
şi lacrimi îngheţate îmi sunt lucie salbă,
iar frigul ascuţit îmi zgârie retina,
afară ninge rar şi neagră e lumina.

afară ninge rar, încărunţind pământul,
îmi este dor de tine şi bate-n geamuri vântul,
la margine de drum, doi oameni de zăpadă,
afară ninge rar, cu gesturi de bravadă.

afară ninge rar şi tremură copacii,
şi tremură şi sfinţii şi tremură şi dracii
şi tremură şi morţii când frigul îi încinge,
afară ninge rar şi rar afară ninge.

poezie de Ionuţ Caragea din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul pare dintr-o...

Anotimp fără zăpadă,
fără ţurţuri pe la streşini,
fără viscol şi nămeţi,
fără foc în sobe de...
pământ, fără fum, fără...
miros de jar mocnind,
fără pita de pe... plită!

Unde eşti... copilărie,
unde sunt copiii toţi,
nici o sanie pe pârtie,
nici-un animal prin curte,
nici-un pui de Om!

Totul pare dintr-o...
altă lume, nici-un lac...
nu-i îngheţat, nici-un...
geam de la fereastră...
nu-i pictat cu flori de...
iarnă, nici o iarnă...
nu mai vine, nici-un pui...
de câine nu mai latră...
prin ogradă, nici-un copil,
băiat sau fată, nu se joacă
cu bulgări mari de zăpadă!

Ah... ce timpuri...
fără timpuri, ne mai trec...
pe lângă tâmple,
nici cojoace, nici opinci,
numai jocuri pe tablete
şi iubiri doar virtuale!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

INVOCAŢIE

Vânt nebun şi ploi cu piatră,
Râuri ce-şi părăsesc matca,
Sinistraţi desprinşi de vatră,
Merg acum pe drum cu barca;
Lăsând case ce se surpă
Şi agoniseli de-o viaţă,
N-au pe ei decât o cârpă,
Şi-n inimi, fiori de gheaţă.
Nemiloasă e natura,
Tot mereu îi pedepseşte;
Iarna le fură căldura,
Primăvara râul creşte.
Case abia ridicate,
Nici n-au timp să se usuce,
Că apele-nvolburate
Le sfărâmă şi le duce.
Mai întoarce-Ţi Doamne faţa
Şi spre cei ce pătimesc,
Că şi ei preţuiesc viaţa,
Şi pe Tine Te slăvesc;
Poate nu-i închinăciune
Mai umilă ca a lor,
Fă Tu, Doamne o minune,
Punând zăgaz apelor!
Ştii că lumea-i păcătoasă,
Mulţi trăiesc într-un desfrâu,
Dar natura mânioasă,
Doar Tu, o poţi ţine-n frâu.
Iartă-i Doamne, şi-i ajută,
Fie-Ţi milă şi de ei,
Toţi către Tine se uită,
Că nu sunt alţi Dumnezei!
Cu credinţă şi speranţă,
Ei aşteaptă ajutorul,
Mereu sunt în transhumanţă
Şi doar Tu le eşti păstorul;
Caută un loc sub soare
Şi zămisleşte-adăpostul
Şi-n grădina Ta cea mare,
Să-şi găsească şi ei rostul!

poezie de Ion Ene Meteleu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din rama anilor şi-acum

... am întrebat pe bunicul
cum s-a-mpăcat cu pământul
şi-au trăit până la adânci biruinţi
brăzdându-şi unul altuia faţa
bunicul fiind
cel mai mare peste răbdare
în timpul acesta mai lua
şi pământ în parte
mare strângător era bunicul
el nu uita niciodată
să pună de-o parte
gând pe gând
în lada de zestre
a firii lui tata
de cânta în pragul casei
întotdeauna din fluier
îngropa toţi morţii
după pământul muncit de el
până la scara murgului
şi-avea o frunte aşa înaltă
când pe punea în locul soarelui
că nu mă mai săturam
măsurând-o cu timpul
aşa nepoată
de-a dii mărarul soarelui
până la scara murgului...

poezie de Maria Podari (30 decembrie 1970)
Adăugat de Maria Pîrlogea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există scuză-n lume...

Frumuseţea n-are margini când în suflet soare este,
Când, expus absurdităţii, printre semeni, nu pici teste
Şi, în loc să adânceşti golu'-n tine şi în lume,
Tu, din viaţă, prin iubire, reuşeşti să-ţi faci un nume.

Ăsta-i drumul care duce spre lumina dezrobirii,
Singurul care te-ntoarce de pe calea rătăcirii:
Bunătatea, simplitatea, dragostea, credinţa, zelul
De-a te rupe din mulţime, nemuririi-ai urma ţelul.

Restul sunt doar aparenţe, amăgiri alambicate
Şi făcute să îi pună sufletului beţe-n roate.
Nu-i nici pe departe viaţa cum o vede omul care,
S-a lăsat pradă ispitei de-a trăi în hibernare.

Nimic nu-i ceea ce pare, din câte vânează gloata.
Răul e hrănit de om, nu este de vină soarta.
Nu există scuză-n lume pentru ce e rău sau bine.
De noi toţi depind acestea. Şi de mine, şi de tine.

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi de copil

Prin ochiul de ferestră aburit
Cad nuferi albi, steluţe de zăpadă,
Copilul ce în mine-a stat pitit
A alergat îndată ca să vadă...

Din podul casei, sănii dau năvală
Pe derdeluş să lunece în zbor,
Tot satul a ieşit acum să vadă
Că timpu-i alb şi parcă mai uşor.

Trec norii suri, în turle diafane,
Bătrânul munte şi-a pus un ilic,
Un viscol tânăr bate în rafale
Şi el sărmanul a îngheţat de frig...

Un horn grăbit îşi şuieră iar fumul
Să pună sobele acum pe jar,
În clolot fierbe vinul ca nebunul,
O clipă, atât şi-l toarnă în pahar.

Plăcinte cu miros de scorţişoară
Se perpelesc prin nuca-caramel,
Bunicul îmi citeşte dintr-o carte
Un basm, în care tânăr era el...

Cad nuferi mari, steluţe de zăpadă
Copilul ce în mine-a stat pitit
A alergat îndată ca să vadă...
Frumoasă Iarnă, bine ai venit!

poezie de Camelia Cristea din Confluente literare, ianuarie 2021 (16 ianuarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miraj de zăpadă

Rămân călător pe zăpadă
ascuns de soare în timp,
stâncă a răbdării,
spălată de mare şi ploi,
o noapte fără de zare
prin adâncuri de nea,
închis într-un cerc neumblat
de păsări în alb.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legenda rândunelei

Din zori, de cum s-aprind,
Tot cântă rândunica
Sub streşini ciripind
Era şi fată mare
Şi mândră de-a cătare
Şi-apoi, pe lângă toate,
Şi fată de-mpărat.
Uşor se duce nume
De-un lucru bun în lume,
Dar mai uşor de-un lucru
Frumos cu-adevărat.
Şi-n toată lumea vestea
I-a mers, cum merg de-acestea
Când trec din gură-n gură
Grăbit din sat în sat.

Dă roate şoimu-n zbor
Şi ţipă rândunica
Şi n-află ajutor.
Cum vin în şir cocorii,
Venit-au peţitorii:
Ieşea din casă unul,
Iar celălalt intra.
Şi ea şi-a plâns durerea:
O, dă-mă cui ţi-e vrerea,
Măicuţo, dar străină
Departe nu mă da!
Şi-n ciuda bietei fete,
Ea, vitrega, o dete
Străinilor de-acolo,
Veniţi de undeva.

Cad fulgi pe câmpul gol
Şi plânge-o rândunică
Pierdută dintr-un stol
Pe-un larg adânc al mării
Spre-adâncul larg al zării
Se duc corăbii multe
Cu fata de-mpărat.
De-amar ea nu mai poate:
Inelul scump şi-l scoate,
Din deget, şi-l aruncă
În marea ce-o străbat.
Atunci, să ştii tu bine,
Voi mai vorbi cu tine,
Când mi-or găsi inelul.
Iar mirele-a îngheţat.

La cuib venind acum,
Sfărmat găsi ea cuibul
Iar puii morţi în drum
Ea blândă se supune
Şi face tot cum spune
Bărbatul ei, şi-n toate
Nu-i dă nici un cuvânt
De plângere; nu-şi frânge
Nici mâinile, nu plânge,
Ci rabdă datul sorţii.
Dar, tare-n jurământ,
E mută a ei gură:
Nici dragoste, nici ură
N-arată, ci rămâne
De-a pururi un mormânt.

Prin pomi sunt laţuri mii.
Prin aer zboară şoimii,
La cuib pândesc copii
Şi iată! azi răsună
De multă voie bună
Palatul tot; cu vuiet
La rege robii vin.
Un peşte-au prins în mare
Şi-n el, în bună stare,
Inelul scump al doamnei.
I-l dau, de sânge plin!
Stăpânul îl priveşte
Şi vesel se porneşte
La doamnă-sa să-i spună,
Scăpat de-atâta chin.

Aripile i-au frânt,
Se zbate-acum de moarte
În ţărnă, pe pământ
De-acum tu nu mai plânge!
Şi-n braţe el o strânge.
Cu mâna cea purtată
Prin sânge pe inel,
Bărbia el i-o prinde:
Dar braţele-şi întinde
Cu ţipet doamna-n aer,
Uitându-se la el.

Iar braţele-i deodată
În vânt încep să bată,
Mişcări părând de aripi
Cu umblet uşurel.

Şi s-a nălţat în vânt
Deodată rândunica!
E negru-al ei vestmânt,
Că-n negru se purtase
De când se măritase!
De-atunci ea vesel zboară
Pe dealuri şi pe lunci
Şi-ntruna ciripeşte
Şi-ntruna povesteşte
Tot ce-a tăcut o viaţă
De jale şi de munci.
Şi cum fu dezmierdată
De-o mână-nsângerată,
E gâtul rândunelei
Ca sângele de-atunci.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă-ai pleca şi nu te-aş mai găsi

Dacă-ai pleca şi nu te-aş mai găsi,
Pe prundul gândului aş rătăci
Până cocoşii zării, prin cântat,
Ridică vălul cerului lăsat.

Cu sufletul în straiul vieţii tern,
Pe pragul casei tale-am să m-aştern
Şi-atât de dragă raza vieţii mele
Aş face-o zbor de aripă spre stele.

Dacă-ai pleca şi nu te-aş mai găsi,
De clipe trupul mi l-aş desfrunzi
Până ce toamna, fără de cruţare,
Va lua din mine pata de culoare.

Când ziua obosită-ar amurgi,
Tot plânsul norilor l-aş răscoli
Şi-atât cât poate lacrima să vadă,
I-aş ţese iernii fulgii de zăpadă.

Dacă-ai pleca şi nu te-aş mai găsi,
Cocon în fir de lună m-aş zidi
Să pot renaşte-n fluture de noapte
Şi-n cruce inima prinzând pe spate,

Aş rătăci, în nopţi lungi şi pustii,
Dacă-ai pleca şi nu te-aş mai găsi.

poezie de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri (4 iulie 2008)
Adăugat de Elena Victoria Glodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săniuţa Ioanei

Am o săniuţă mică,
De zăpadă nu-i e frică,
Alunecă iute ca vântul,
Parcă ar înghiţii pământul.
Săniuţa mea uşoară
N-are aripi, dar ea zboară,
Prin nămeţii de zăpadă,
E-o nălucă iute, albă,
Amândouă când pornim,
Din deal, până jos în drum,
Şine ca de tren lăsăm,
Fără ca să iasă fum.

Săniuţa mea cea mică
Are nume, Rândunică,
Şi a câştigat mereu,
Premii cu meritul meu.

poezie de Valeria Mahok (4 decembrie 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!