Ştefăniţă-Vodă

Cu grabnicele sărituri
A sprintenei lăcuste
Apare-un cal, la cotituri.
Nechezul înspumatei guri
Speria tăcerea din păduri
Şi pacea văii-nguste.
În gura văii, lângă pod
Boierii stau cu frică;
Ei par o gloată de norod,
Pe cai pitici şi plini de glod
În scări temutul voievod
Cu hohot se ridică.

Strângea de frâu şi tremura:
Iar calul, ud de cale,
Pământu-n loc îl frământa
Şi spuma alb-o mărita
Cu sânge roş ce picura
Din strânsele zăbale.

Când vrei să-i afli, nu-i aduni!
Boieri, nu vi-e ruşine?
Vă văd aşa de-atâtea luni,
N-aveţi acasă cai mai buni?
Ori cum? Boieri, sunteţi nebuni?
Vă bateţi joc de mine?

E grea ocara ce ne-o faci
Spătarul îi răspunde.
Dar ţara-i suptă de haraci,
De greci nebuni şi de cazaci;
Săracă ţara, noi săraci,
Şi cai voinici, de unde?

N-ai bani de-un cal? Ia calul meu!
Boierii-n tremurare
Dau slujbe-n gând lui Dumnezeu,
Spătarul suflă des şi greu,
Se pipăie la cap mereu
Să vadă de-l mai are.
Măria ta, vorbim şi noi.
Ei, las-o încurcată!
Vă văd aşa de rupţi şi goi
De latră câinii după voi!
Sânteţi boieri, ori marţafoi?
Spătare, hai odată!

Şi vodă sare jos din şea,
De frâu, fugaru-şi ţine.
Spătaru-ngălbenit privea,
Vedea ce e, şi nu vedea,
Spătarul asta n-o credea
Spătaru-n urmă vine.

Aşa, jupâne, eşti cinstit,
Şi-al tău să fie darul.
Dar frâul nu! Mi l-am oprit
Şi vodă frâul l-a smuncit
Şi-apoi cu frâul a lovit
Ponciş în ochi fugarul.

Cu ochii-nchişi şi fulgerat
De spaima loviturii,
Se nalţă roibu-nviforat,
S-azvârle-n lături şi, turbat,
Ia câmpu-n goană, îndreptat
Spre râpele pădurii.

Se duce-orbiş, fără stăpân,
Cu vuiet ca furtuna.
Boierii-ncremeniţi rămân
Iar coama calului păgân
Cu barba bietului bătrân
S-amestecă, sunt una.
Boieri! Mai ziceţi-mi apoi,
Că vodă nu v-ajută!
Sunteţi săraci, flămânzi şi goi;
Dar fiecărui dintre voi
Eu am să-i dau un cal de soi,
Că-n grajd mai am o sută!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cal

Motto:
"Un regat pentru un cal!..."
- Shakespeare -

Gherdapuri de scântei, vii cataracte
Flambează-n vânt superbe soliflame:
Vin caii lui Neptun, foşnind din coame,
Din ţărm, în ţărm în herghelii compacte!

Răduta Nopţii va să se destrame,
Sub pulsu-atâtor ritmice contacte,
Nici stâncile nu vor dura intacte -
Din şarje-n şarje colburite-n spume!

Superbe armii: Cai de Foc, de Apă -
Din frâul Amazoanelor când scapă!

Când scapără în frâul lui Apolo,
Ce frâu i-ar mai frâna d-acuma-ncolo?!

Ce Crai zmintit n-ar vrea să-ntarte hula
Cu divul Cal, sacrat de Caligula?!

sonet epigramatic de Tudor George din almanahul "Planeta Şah" (1985)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciuta ciutelor

Printre meri şi printre peri
Plimbă-mi-se mari boieri,
Mari boieri cu cai bălţaţi
Cu călţuni împintenaţi,
Cai cu frâne de argint,
Cu poclăzi până-n pământ,
Plimbă-se, alintă-se,
Între ei intreabă-se:
Unde-i ciuta ciutelor,
Frumoasa frumoaselor,
Rumeneala zorilor,
Podoaba crăieselor?
Cu arcu' să o vână,
Cu cununi s-o-ncununăm,
Cununii de cununie
Lui Vodă dalbă soţie.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul cel mic se suie în pod şi coboară de-acolo un căpăstru, un frâu, un bici şi o şa, toate colbăite, sfarogite şi vechi ca pământul. Apoi mai scoate dintr-un gherghiriu nişte straie foarte vechi, un arc, nişte săgeţi, un paloş şi un buzdugan, toate pline de rugină, şi se apucă de le grijeşte bine şi le pune deoparte. Pe urmă umple o tava cu jăratic, se duce cu dânsa la herghelie şi o pune jos între cai. Şi atunci, numai iaca ce iese din mijlocul hergheliei o răpciugă de cal, grebănos, dupuros şi slab, de-i numărai coastele; şi venind de-a dreptul la tava, apucă o gură de jăratic. începe a purta caii încolo şi încoace, şi numai iaca slăbătura cea de cal iar se repede şi apucă o gură de jăratic. Fiul craiului îi mai trage şi atunci un frâu în cap, cât ce poate, şi apoi iar începe a purta caii de colo până colo, să vadă, nu cumva a veni alt cal să mănânce jăratic. Şi numai iaca, şi a treia oară, tot gloaba cea de cal vine şi începe a mânca la jăratic, de n-a mai rămas. Atunci fiul craiului, mânios, îi mai trage un frâu, iar cât ce poate, apoi îl prinde în căpăstru şi, punându-i frâul în cap... Şi cum sta el în cumpene, să-l ia, să nu-l ia, calul se şi scutură de trei ori, şi îndată rămâne cu părul lins-prelins şi tânăr ca un tretin, de nu era alt mânzoc mai frumos în toată herghelia.

Ion Creangă în Povestea lui Harap-Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşa Hassan

Pe vodă-l zăreşte călare trecând
Prin şiruri, cu fulgeru-n mână.
În lături s-azvârle mulţimea păgână.
Căci vodă o-mparte, cărare făcând,
Şi-n urmă-i se-ndeasă, cu vuiet curgând,
Oştirea română.

Cu tropote roibii de spaimă pe mal
Rup frâiele-n zbucium şi saltă;
Turcimea-nvrăjbită se rupe deolaltă
Şi cade-n mocirlă, un val după val,
Iar fulgerul Sinan, izbit de pe cal,
Se-nchină prin baltă.

Hassan de sub poala pădurii acum
Lui Mihnea-i trimite-o poruncă:
În spatele-oştirii muntene s-aruncă
Urlând ianicerii, prin flinte şi fum,-
Dar paşa rămâne alături de drum
Departe pe luncă.

Mihai îi zăreşte şi-alege vro doi,
Se-ntoarce şi pleacă spre gloată,
Ca volbura toamnei se-nvârte el roată
Şi intră-n urdie ca lupu-ntre oi,
Şi-o frânge degrabă şi-o bate-napoi
Şi-o vântură toată.

Hassan, de mirare, e negru-pământ;
Nu ştie de-i vis, ori aieve-i.
El vede cum zboară flăcăii Sucevei,
El vede ghiaurul că-i suflet de vânt
Şi-n faţă-i puterile turcilor sunt
Tăriile plevei.

Dar iată-l! E vodă, ghiaurul Mihai;
Aleargă năvală nebună.
Împrăştie singur pe câţi îi adună,
Cutreieră câmpul, tăind de pe cai -
El vine spre paşă: e groază şi vai,
Că vine furtună.

- "Stai, paşă, o vorbă de-aproape să-ţi spun
Că nu te-am găsit nicăierea" -
Dar paşa-şi pierduse şi capul şi firea!
Cu frâul pe coamă el fuge nebun,
Că-n gheară de fiară şi-n gură de tun
Mai dulce-i pierirea.

Sălbaticul vodă e-n zale şi-n fier
Şi zalele-i zuruie crunte,
Gigantică poart-o cupolă pe frunte,
Şi vorba-i e tunet, răsufletul ger,
Iar barba din stânga-i ajunge la cer,
Şi vodă-i un munte.

- "Stăi, paşă! Să piară azi unul din noi."
Dar paşa mai tare zoreşte;
Cu scările-n coapse fugaru-şi loveşte
Şi gâtul i-l bate cu pumnii-amândoi;
Cu ochii de sânge, cu barba vâlvoi
El zboară şoimeşte.

Turbanul îi cade şi-l lasă căzut;
Îşi rupe cu mâna vestmântul
Că-n largile-i haine se-mpiedică vântul
Şi lui i se pare că-n loc e ţinut;
Aleargă de groaza pieririi bătut,
Mănâncă pământul.

Şi-i dârdâie dinţii şi-i galben-pierit!
Dar Alah din ceruri e mare!
Şi-Alah îi scurtează grozava-i cărare
Căci paşa-i de taberi aproape sosit!
Spahiii din corturi se-ndeasă grăbit,
Să-i deie scăpare.

Şi-n ceasul acela Hassan a jurat
Să zacă de spaimă o lună,
Văzut-au şi beii că fuga e bună
Şi bietului paşă dreptate i-au dat,
Căci vodă ghiaurul în toţi a băgat
O groază nebună.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prutul

- Prutule, tu vii turbat
Şi cu sânge-amestecat,
Şi n-ai pace şi-alinare
Şi n-ai loc cum vii de mare:
Ce ţi-e iar de spumegare?
Şi-aduci arme ghintuite,
Trupuri de voinici ciuntite,
Steaguri de oştiri păgâne
Şi cai roibi fără de frâne!
Iar de maluri tu izbeşti
Capete moldoveneşti
Şi prin rădăcini încurci
Bărbi cărunte, bărbi de turci!
Spune, Prutule, măi frate,
Spune-mi, ale cui păcate?

- Oliolio! Voinic durut!
De când sunt pe lume Prut
Ce văzui n-am mai văzut!
Cât cuprinzi cu ochii-n zare
Numai tunuri, numai care,
Numai turci bătrâni călare,
Numai turci, numai cazaci.
Multă-i frunza pe copaci,
Dar de stai şi seama faci
Tot erau mai mulţi cazaci.
Barba lor bătea-le brâul
Şi ţineau cu dinţii frâul,
Pe-unde trec ei duc pustiul!
Şi când i-am văzut, creştine,
Că iau calea către mine,
Şi când le-am văzut mai bine
Ochii cu fulgerătura,
Pletele cu zbârlitura,
Bărbile cu-ncâlcitura,
Eu de maluri m-am izbit
Prins de friguri şi-ngrozit,
Că mi se negrea vederea
Şi mi se topea puterea
Şi-amărât stăteam ca fierea!

Dar când mă-ntorsei spre deal,
Maică, ce văzui pe mal!
Cât ai face cruce-o dată,
Măre iacă mi s-arată
Moldoveni, ştiuţii mei,
Prăfuiţi şi puţintei
Nici să nu te uiţi la ei -
Şi veneau, veneau, veneau,
Turcii-n bărbi bolboroseau,
Că pe mal ei ce-ţi vedeau?
Vedeau fulgeru-n picioare,
Alb de arme lucitoare
Şi-nfrăţit cu sfântul soare,
Vedeau vodă bogdănesc:
Dare-ar Domnul să trăiesc
Să mai stau să-l mai privesc!
Zările-alergându-le,
Vifor măsurându-le
Fulger despicându-le!
Calu-n vânt i se-ncurca
Prin urdii îmi fulgera,
Brazdă-n urmă-i revărsa,
Brazda roşie-nflăcărată
Tot cu sânge-amestecată -
N-am mai văzut niciodată!
Iar cel vodă bogdănesc
Da năvală-n căzăcime,
Şi dă proşca-n tătărime,
Iama prin ianicerime,
Şi prin deset năvălea
Desetul de mi-l rărea
Şi, pe turci cum îi izbea,
Zarea nu-i mai încăpea!
Şi-mi părea de-atâta bine
Că vedeam că vremea vine
Şi-au să-ncapă ei şi-n mine!

Oliolio, ce pui de leu!
Dragă-i fu lui Dumnezeu
Şi mult bine-a mai avut
Mama care l-a născut!
Că-l vedeam cum umblă roată.
Şi-alerga câmpia toată,
Luând gloată după gloată
Şi-mpingându-le mereu
Tot încoaí spre-adâncul meu!
S-au încăierat pe mal
Om cu om, şi cal cu cal,
Şi din piepturi se izbeau
Şi cu dinţii se rupeau,
Şi grămezi-grămezi cădeau.
Morţii-mi închideau cărarea,
Sângele-mi mărea vărsarea,
Groaza-mi mai creştea turbarea.
Şi de-aceea vin urlând
Arme, steaguri aducând
Şi cai roibi fără de frâne
Şi stăpâni de oşti păgâne.
Şi de-aceea vin turbat
Mânios şi spumegat
Că de-atâta uluire
Nu mai pot să-mi viu în fire!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

El-Zorab

La paşa vine un arab,
Cu ochii stinşi, cu graiul slab.
- "Sunt, paşă, neam de beduin,
Şi de la Bab-el-Manteb vin
Să vând pe El-Zorab.

Arabii toţi răsar din cort,
Să-mi vadă roibul, când îl port
Şi-l joc în frâu şi-l las în trap!
Mi-e drag ca ochii mei din cap
Şi nu l-aş da nici mort.

Dar trei copii de foame-mi mor!
Uscat e cerul gurii lor;
Şi de amar îndelungat,
Nevestei mele i-a secat
Al laptelui izvor!

Ai mei pierduţi sunt, paşă, toţi:
O, mântuie-i, de vrei, că poţi!
Dă-mi bani pe cal! Că sunt sărac!
Dă-mi bani! Dacă-l găseşti pe plac,
Dă-mi numai cât socoţi!

El poartă calul, dând ocol,
În trap grăbit, în pas domol,
Şi ochii paşei mari s-aprind;
Cărunta-i barbă netezind
Stă mut, de suflet gol.

- "O mie de ţechini primeşti?
- "O, paşă, cât de darnic eşti!
Mai mult decât în visul meu!
Să-ţi răsplătească Dumnezeu,
Aşa cum îmi plăteşti!

Arabul ia, cu ochii plini
De zâmbet, mia de ţechini -
De-acum, de-acum ei sunt scăpaţi,
De-acum vor fi şi ei bogaţi,
N-or cere la străini!

Nu vor trăi sub cort în fum,
Nu-i vor cerşi copiii-n drum,
Nevasta lui se va-ntrema;
Şi vor avea şi ei ce da
Săracilor de-acum! -

El strânge banii mai cu foc,
Şi pleacă, beat de mult noroc,
Şi-aleargă dus d-un singur gând,
Deodată însă, tremurând,
Se-ntoarce, stă pe loc.

Se uită lung la bani, şi pal
Se clatină, ca dus de-un val,
Apoi la cal priveşte drept;
Cu paşii rari, cu fruntea-n piept,
S-apropie de cal.

Cuprinde gâtul lui plângând
Şi-n aspra-i coamă îngropând
Obrajii palizi: - "Pui de leu,
Suspină trist. Odorul meu,
Tu ştii că eu te vând!

Copiii mei nu s-or juca
Mai mult cu frunze-n coama ta,
Nu te-or petrece la izvor:
De-acum smochini, din mâna lor,
Ei n-or avea cui da!

Ei nu vor mai ieşi cu drag
Să-ntindă mâinile din prag,
Să-i iau cu mine-n şea pe rând!
Ei nu vor mai ieşi râzând
În calea mea şirag!

Copiii mei cum să-i îmbun
Nevestei mele ce să-i spun,
Când va-ntreba de El-Zorab
Va râde-ntregul neam arab
De bietul Ben-Ardun!

Raira, tu, nevasta mea,
Pe El-Zorab nu-l vei vedea
De-acum, urmându-te la pas,
Nici în genunchi la al tău glas
El nu va mai cădea!

Pe-Ardun al tău, pe Ben-Ardun,
N-ai să-l mai vezi în zbor nebun
Pe urma unui şoim uşor
Ca să-ţi împuşte şoimu-n zbor;
Nu-i vei pofti: Drum bun!

Nu vei zâmbi, cum saltă-n vânt
Ardun al tău în alb vestmânt;
Şi ca să simţi sosirea lui
Mai mult de-acum tu n-o să pui
Urechea la pământ!

O, calul meu! Tu, fala mea,
De-acum eu nu te voi vedea
Cum ţii tu nările-n pământ
Şi coada ta fuior în vânt,
În zbor de rândunea!

Cum mesteci spuma albă-n frâu,
Cum joci al coamei galben râu.
Cum iei pământul în galop
Şi cum te-aşterni ca un potop
De trăsnete-n pustiu!

Ştia pustiul de noi doi
Şi zarea se-ngrozea de noi -
Şi tu de-acum al cui vei fi?
Şi cine te va mai scuti
De vânturi şi de ploi?

Nu vor grăi cu tine blând,
Te-or înjura cu toţi pe rând
Şi te vor bate,-odorul meu,
Şi te-or purta şi mult, şi greu;
Lăsa-te-vor flămând!

Şi te vor bate,-odorul meu,
Să mori tu, cel crescut de noi!...
Ia-ţi banii, paşă! Sunt sărac,
Dar fără cal eu ce să fac:
Dă-mi calul înapoi!

Se-ncruntă paşa: - "Eşti nebun?
Voieşti pe ianiceri să-i pun
Să te de-a câinilor? Aşa!
E calul meu, şi n-aştepta
De două ori să-ţi spun!

- Al tău? Acel care-l crescu
Iubindu-l, cine-i: eu ori tu?
De dreapta cui ascultă el,
Din leu turbat făcându-l miel?
Al tău? O, paşă, nu!

Al meu e! Pentru calul meu
Mă prind de piept cu Dumnezeu -
Ai inimă! Tu poţi să ai
Mai vrednici şi mai mândri cai,
Dar eu, stăpâne, eu?

Întreagă mila ta o cer!
Alah e drept şi-Alah din cer
Va judeca ce-i între noi,
Că mă răpeşti şi mă despoi,
M-arunci pe drum să pier.

Şi lumea te va blestema,
Că-i blestem făptuirea ta!
Voi merge, paşă, să cerşesc,
Dar mila voastră n-o primesc -
Ce bine-mi poţi tu da?

Dă paşa semn. - "Să-l dezbrăcaţi
Şi binele în vergi i-l daţi!
Sar eunucii, vin, îl prind -
Se-ntoarce-arabul răsărind
Cu ochii îngheţaţi...

El scoate grabnic un pumnal,
Şi-un val de sânge, roşu val
De sânge cald a izvorât
Din nobil-încomatul gât,
Şi cade mortul cal.

Stă paşa beat, cu ochi topiţi,
Se trag spahiii-ncremeniţi.
Şi-arabul, în genunchi plecat,
Sărută sângele-nchegat
Pe ochii-nţepeniţi.

Să-ntoarce-apoi cu ochi păgâni
Şi-aruncă fierul crunt din mâini:
- "Te-or răzbuna copiii mei!
Şi-acum mă taie, dacă vrei,
Şi-aruncă-mă la câini!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

La căluşei

Se învârteau agale căluşeii
Şi muzica din urmă-i îndemna,
Iar între toţi copiii — mititeii
Şi-un bătrânel pe-un cal se învârtea.

Râdeau de el, de jocul lui copiii,
Cum sta plecat pe calul lui de lemn,
Iar cei mai mari, dând aripi bucurii,
De jos, mereu îi tot zvârleau îndemn:

- Hiii moşule, hai, taicule, zoreşte,
Dă pinteni zdraveni calului spre rai!
Şi la un loc cu ei, copilăreşte,
Râdeau şi prunci cu părul de mălai.

Dar el, tăcut, privea pierdut, cu mâna
Ţinând în frâu, căluţul fără duh,
Căluţul orb, ce alerga într-una
Strâns de vergele zdravene-n văzduh.

Cu păru-n vânt, îmbujorat la faţă,
El se rotea, dar nimeni n-a văzut
Cum calul lui, de lemn, prinsese viaţă
Şi galopa pe câmpuri spre trecut.

A fost o clipă, doar o clipă vie,
Căluţul a zburat prin ani, vâlvoi,
A dus bătrânul în copilărie
Şi l-a întors ca gândul înapoi.

Când s-a oprit din goană bătrânelul –
A coborât în râsul fără rost,
Dar numai el ştiu şi căluşelul,
În fuga lor de-o clipă, unde-au fost.

poezie celebră de Virgil Carianopol din Cântece de amurg (1969)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se cuvine să fie în mai mare cinste cel sărac şi care are cinste, decât cei dintre boieri, dar nedestoinici; cu cinste să fie sau dintre boieri, sau dintre cei săraci.

Neagoe Basarab în Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, Partea a doua, Capitolul VI (15 iunie 1520)
Adăugat de Ruxandra Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe drumul Plevnei

Iar pe drumul care duce
de la Dunăre spre munte
Trec românii zi şi noapte
către Plevna, merg şi vin.
Vesele batalioane
cu maiorii lor în frunte,
Şir de care cu provizii
schilăviţi în haine crunte
Scârţâit şi chiu, şi tropot
pe-acel drum de oameni plin.

Într-acest pestriţ amestec,
scoborând pe dealuri, iată
Pe-un răzor s-oprise-n cale
o bătrână şi gemea,
Cu desagii goi pe umeri,
semn de-o cale-ndelungată.
Iar din văi, urcând alene
se vedea venind o ceată
De drumeţi din ţara noastră
şi s-opriră lângă ea.

Bună calea, zise unul,
Inima vă fie bună,
Oameni buni! Dar unde mergeţi?
De ne-ajută Dumnezeu,
Noi, la Plevna, maică dragă.
Tot la Plevna! Cum ne-adună!
Eu de-acolo viu. Băiatul
mi-e-n război acu de-o lună,
Şi m-am dus să-mi văd băiatul
că-i la Plevna şi-i al meu.

Repede-mprejur se strânse
ca prin farmec toată ceata
Ca să-ntrebe cum e Plevna?
cum stau turcii-nchişi în ea?
Ce mai zice Carol-vodă,
când o fi războiul gata?
Şi-mbătată de potopul
întrebărilor ea, biata,
Îşi ştergea cu palma ochii
şi plângând le tot spunea.

Dar în urmă, ei de grija
nopţii, ca să nu-i apuce:
Să rămâi în pace, maică,
să te vadă Domnul sfânt.
Şi grăbiţi se ridicară
toţi de jos, făcându-şi cruce.
Ea, cu ochii plini de plânset,
privea gloata cum se duce,
Şi-un pustiu simţi-mprejuru-i
şi-ntuneric pe pământ.

Stete-aşa, mereu privindu-i
şi deodată-n fuga mare
Ea porni la deal, cu strigăt
să s-oprească ceata-n loc.
Când ajunse-abia trăgându-şi
puţintica răsuflare:
Dragi creştini, voi unde mergeţi?
aveţi milă şi-ndurare,
Eu mă-ntorc cu voi acolo
la băiatul meu, în foc!

Dar ai fost! La Plevna, maică,
toate-acum îţi sunt ştiute,
Ţi-ai văzut şi tu băiatul,
ce mai vrei să vezi acum?
Să te-ntorci, în sat acasă;
ia-ţi toiagul tău şi du-te.
Noi suntem cu toţii tineri
zor avem şi mergem iute,
Tu eşti slabă şi puţină
şi e mult de mers pe drum.

Ea-şi întinse-atunci cu gemet
mâinile, strigând cu jale:
Nu mă bateţi cu nevrerea,
că vă bate Dumnezeu!
Voi fugi cu voi alături,
şi de voi muri pe cale,
Tot atât! M-oi şti aproape
de băiat! În sat, acasă
E pustiu, că n-am pe nimeni!
Orice-o fi, mă duc şi eu!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veste

Vin din noapte, din miez de pădure:
avem un voievod!
Spre ziduri sure
sar peste prăpăstii în călţuni de poveste.
Către cetate frunza susură:
o veste, o veste!

Ocolesc gorganul cu căpăţânile, cu ispăşiţii,
peste ogoare mă-mpiedic în scut.
Ating cu fruntea luminile:
S-a născut, s-a născut!

Genunchiul poticneşte, fruntea asudă.
Ţâşnesc curcubeie
din pas şi din rouă
pe pajiştea udă.
Din turnul verde de pază, de lângă pod,
straja mă vede.
Tăcerea-i a ceasului rod:
Avem un voievod!
Urechea n-o crede.

Sculaţi boieri cu rânduitele bresle,
cu sfinţii, cu mucenicii,
şi voi hornari, şi voi ucenicii,
ridicaţi-vă slugi adormite în iesle!
Sculaţi boieri, o veste din codru v-aduc -
- Ni s-a născut azi-noapte noul voievod,
fiul pădurii, puiul de cuc!

poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi aşa, aide, aide, merse până înseră şi se puse a se odihni. Când, ce să vezi d-ta? unde venea o ceată de fii de împăraţi şi de boieri mari, îmbrăcaţi numai în fir şi pe nişte armăsari de mâncau foc. Se părea că nu-i mai încape locul. El, biet, se dete mai la o parte. Mai văzuse el cai buni, înşelaţi şi înfrânaţi frumos; mai văzuse şi fii tineri de boieri îmbrăcaţi cu haine scumpe, auzise că unii dintr-înşii sunt limbuţi, dezmierdaţi, luători în râs şi înfumuraţi, de nu le ajunge cineva cu strămurarea la nas, dar ca şi aceştia, ba, ba, ba! Trase şi ei aci spre a mânca peste noapte. Puseră deci de le făcu un foc mare de părea că au să frigă un bou, se puseră pe lângă dânsul şi, după ce cinară, începură a vorbi verzi şi uscate; mai multe rele decât bune. Nu le scăpase nimic pe lume de care să nu se alege. Stau tolăniţi pe nişte rogojini pe dasupra cărora erau aşternute nişte velinţe lucrate cu meşteşug.

Petre Ispirescu în Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţepeş Vodă zis Dracula

Ţepeş, zis Dracula
mulţi a speriat,
i-a-nţepat cu "sula"
şi i-a spânzurat.

Căci, doi soli porniră
la împărăţime,
şi-ndată vestiră
despre boierime.

Boierime care
moarte au jurat,
Ţepeş, să-l omoare
astăzi, spânzurat.

Ţepeş auzind
iute s-a sculat,
şi viteaz fiind
el a cuvântat:

-Ascultaţi, voi, care
mai aveţi simţire,
sunt român, mă doare;
veniţi-vă-n fire!

Neamul boieresc
mi-este trădător,
eu ca domn firesc
iubesc pe popor.

Ţin la astă ţară
şi v-am dovedit,
duşmanii să piară
eu, i-am fugărit.

Ţin la neamul meu
la neatârnare,
vă laud mereu
neam, viteaz şi mare.

Sângele vărsat
sânge de român,
e sânge curat
căci, nu vrem stăpân!

Noi nu vrem robire
trădătorii mor,
noi, dorim unire:
românesc popor!

Cine a trădat
vrea să mă omoare,
va fi atârnat
într-un par, la soare!

Să se-nveţe minte
ţara să-şi iubească,
respecte cuvinte
domnia, să-mi crească!

Să-mi crească în pace
iar cel trădător,
de-mi va zice, "drace"
nu-l iert, şi-l omor!

Când boierii-au auzit
Ţepeş Vodă ce le-a spus,
speriaţi, s-au azvârlit
dispărând, către apus.

Şi-a rămas, el, cu poporul
şi cu ceata ostăşească,
aclamând, conducătorul:
"Ţepeş Vodă să trăiască!"

Şi Ţepeş a mai trăit
mulţi boieri în ţeap-a tras,
rămânând, foarte vestit
şi rostit la orice pas.

Aşa şi eu l-am rostit
istorie să-nvăţăm,
Ţepeş Vodă, n-a murit:
când numele,-i cuvântăm.

poezie de Paul Preda Păvălache, după Dimitrie Bolintineanu (12 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şah mat cu calul

- Stai să vezi ce-ţi fac, dacă mut un cal,
Am să-ţi pun capac, în ultimul hal;
- Hai, că nu te cred, prea te-ai lăudat,
Mut, şi mă reped, şi calul ţi-am luat;
- Atunci, mut nebunul, îţi atac regina
Tu mi-l iei cu turnul, şi faci ca găina;
- Cine te-a minţit, faci tu, ca o raţă,
Unde te-ai gândit: şah mat - mai învăţă!
- Calul tău, nu l-am văzut, eşti mai bun ca mine,
Astăzi, am pierdut, şi să plâng îmi vine;
- Linişteşte-te, nu-i bai, este doar o joacă:
Uiţi, că am doi cai, care,-n "L", atacă.

poezie de Paul Preda Păvălache din Trăiri intense... (22 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul

Cum spuneam,
Trenul trece prin capul meu
Şi prin capul prietenilor mei.
Are vagoane dichisite şi simetrie corectă.
Cum spuneam,
Gara se află pe partea dreaptă sau, după caz
Pe partea stângă
Dar, tot aşa, cum spuneam, trenul are o distincţie aparte
De fiecare dată după tren galopează un cal
E un cal de paradă cu pantofii murdari şi cântă când
galopează.
Cum spuneam, mă uit la voi ce atenţi sunteţi
Când eu debitez prostii despre trenuri
care trec prin cap
şi cai care aleargă cântând.

poezie de George Terziu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boierii

În ţară, două soiuri de boieri
Împart puterea între ele,
Boieri de-o zi, boieri de ieri,
Stăpânitorii vieţii mele,
Şi unii, şi-alţii de pripas,
Şi nu le poţi mai da de nas.

Unii purced de la Fanar,
Şi alţii de la coada vacii,
Dar întăriţi cu acelaşi har,
Să sugă ţara şi săracii,
Şi toţi de-o teapă şi un soi,
Şi unii şi-alţii sânt ciocoi.

Dintre clănţăi şi-nvăţători
Se pregăteşte-a treia teapă,
Omizi, gândaci şi lipitori,
Şi-alt supt, mai crâncen, va să-nceapă,
Căci corciturile dădură
Pe cea de-a treia corcitură.

Şi fiecare cârd se cheamă
Cumva, cu numele bălţat,
Şi se prefac, ca-n panoramă,
Că se înfruntă şi se bat,
Dar ca şi corbii, pe un leş,
Sunt întru totul înţeleşi.

Când crede împlinit sorocul,
Suflerul face semn să vie
Alţi măscărici să ţie locul
Şi ţara luată cu chirie -
Şi unii vin, şi alţii pleacă,
Lăsând-o-n jale mai săracă.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul şi calul

Într-o zi un copilaş
Frumuşel, dar cam poznaş,
În dar, un cal a primit
Numai bun de călărit.

Să colinde lumea toată,
Îl încalecă îndată
Şi-l apucă de-o ureche.
Calul, ca muşcat de streche,

Doar atât a aşteptat
C-a pornit pe scuturat;
Ba în spate, ba -nainte,
Pare că e scos din minte.

- Stai, măi calule, uşor,
Că mă doare un picior...
Şi-i arată ca să vadă,
Dar e cât pe-aci să cadă...

- Mi-ho-ho şi dâgâ-da,
Dâgâ, dâgâ, dâgâ-da,
Stai cuminte, stai în şa,
Că te-arunc alăturea!

Mi-ho-ho, sunt armăsar,
Uite cât de tare sar!
Şi porneşte şi mai iute
Cam aşa, vreo trei minute.

- Ciocolată-ai să primeşti
Dacă te mai potoleşti,
Şi vom fi prieteni noi,
Zice puştiul mai apoi.

Mi-ho-ho şi dâgâ-da,
Calul se tot legăna
Înainte şi-napoi;
Hai, mişcaţi-vă şi voi!

Nu ştiu ce s-a întâmplat,
S-a oprit din scuturat,
Dintr-odată a-nlemnit,
Din mişcare s-a oprit.

Descărcată-i bateria,
Asta este şmecheria,
Că mi-a spus copilul mie
Că-i un cal de jucărie...

poezie pentru copii de Gabriela Genţiana Groza din Fântâna cu sori (2010)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feciorii de boieri nu putură mistui vorbele ciobănaşului. Îşi puseră în gând să i-o coacă şi se culcară. A doua zi ciobănaşul se sculă de dimineaţă, îşi spălă faţa la o fântână, îşi făcu rugăciunea, încălecă pe mârţoaga lui şi trei, trei, mergea singur. Feciorii de boieri şi de împăraţi se sculară târziu, se mai zbenguiră şi apoi plecară şi ei; îl ajunseră de pe urmă şi îl şi întrecură. Şi de astă dată se alegară de dânsul şi-i cătau cearta cu lumânarea. Ciobănaşul tăcu din gură şi îşi căută de drum. El ştia că cine tace merge în pace. Seara feciorii de împăraţi şi de domni maseră în marginea unei păduri. Când, tocmai târziu, hei! ajunse şi ciobănaşul, ostenit ca vai de el; se puse şi el la o parte, făcu un focşor, îngriji de cal, apoi cină şi se culcă. Feciorii de boieri, neastâmpăraţi cum erau, voiră să-şi râză de el. Aşteptară până adormi ciobănaşul, mai aţâţară focul, îi luară pălăria şi i-o aruncară pe foc.

Petre Ispirescu în Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata asculta cu toate urechile şi făcu precum o învăţă calul, fiindcă văzu ea că toate învăţăturile lui îi iese înde bine, şi din cuvântul lui nu se abătea. Tată-său, ca şi de la rând, dete pe de altă parte şi-i ieşi înainte, aşeză un pod de aur, se făcu un balaur mare cu douăsprezece capete şi se ascunse sub acel pod. Când fu ca să treacă fata pe acolo, unde îi ieşi înainte balaurul plesnind din coadă şi încolăcindu-se; din gurile lui ieşea văpaie de foc, şi limbile îi jucau ca nişte săgeţi arzătoare; cum îl văzu fata că este aşa de grozav, nişte răcori o apucară şi i se făcu părul măciucă de frică. Calul daca simţi că fata se pierde cu firea, o îmbărbătă iarăşi şi-i aduse aminte ce o învăţase să facă; iară fata împăratului, după ce mai prinse niţică inimă, strânse frâul calului cu mâna stângă, îi dete călcâie şi, cu paloşul în dreapta, se repezi asupra acelui balaur. Un ceas ţinu lupta. Calul o potrivea cum să vină tot cam la o parte ca să-i reteze vreun cap; dară vrăjmaşul se păzea şi el destul de bine. În cele mai de pe urmă, izbuti fata să rănească pe balaur. Atunci, dându-se el de trei ori peste cap, se făcu om.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E nabab ?! - Parodie după El Zorab de George Coşbuc

La mine vine un arab
Puţind a ceapă şi kebab:
- Sunt, fată, neam de beduin
Şi de la mama naibii vin,
Cu ştaif, ca un nabab.
Nici nu l-am luat bine-n reper
Şi-ai mei vecini de palier,
Dau sfoară-n ţară hotărât,
Că mă mărit numaidecât,
Cu un vestit bancher?!
Arabul meu prinse curaj
Să mă convingă că mesaj
Ca cel pe care l-a adus,
E decât toate mai presus
Şi-un cal îmi dete gaj.
- Eu vreau soţie de import,
Că pe-alea vechi nu le suport!
Şi am aflat, cu mult temei,
C-aici aveţi de soi femei,
Din munte până-n port.
În România am angro,
Am şi cai mulţi şi nu maro.
Şi o să vezi, n-o să regreţi,
Am şi cai verzi, nu pe pereţi
Şi nu-s un gigolo!
-O, Doamne, vrei să mă uimeşti,
Tu ai venit să mă peţeşti?!
Şi din deşert până la noi
Făcuşi atâta tărăboi,
Să mă ademeneşti?!
- O sută de cămile vrei,
Ca dar de nuntă, plus cercei?!
- Habibi, cât de darnic eşti!
Tu vrei doar capul să-mi suceşti,
Cu tine să mă iei...
- Dar dacă-ţi iau un Tuareg,
Cu opt cilindrii şi airbag,
Ce zici, cu mine te-nvoiesti
Şi-o să trăieşti ca în poveşti?!
De nu m-ar crede bleg!
- Vrei să mă jur pe Dumnezeu?!
Bine, mă jur, dar nu pe-al meu!
Dar cât de mofturoasă eşti,
Când tu cu mine te sfădeşti
Că vreau ce-am poftă eu!
I-am tras atuncea un perdaf:
- Să mă-nfaşor eu ca-n cearceaf,
În straiul tău cel arăbesc,
Unde doar ochi-mi se zăresc?!
Mai bine-aici, în praf
- Rămân tot la românii mei,
Chipeşi, deştepţi, cam dorm pe ei,
Dar eu cu tine în serai,
Nu plec nici pentru mulţi parai!
O să-mi aleg din ei!
Oi fi nabab, dar cu-asta ce-i?!
Mai ai acasă cinci femei
Si alţi vreo zece copii mici
Trei vieţi in plus să le dedici
Cu mine ce mai vrei?!
Şi dus a fost, cât zis-am trei,
Să-şi caute alte femei!
Am auzit că s-a-nsurat
Cu-o fată, Ana lui Scarlat
Şi-i vai de mama ei!
Şi am rămas iar în standby,
Cu varza mea şi-al meu mălai.
Vecinul meu de vizavi,
M-a ajutat a zugrăvi,
Aşa că nu e bai!
Nu m-a cerut încă legal,
Dar e un tip sentimental.
N-are Tuareg, deci nici garaj,
Doar ajutorul de şomaj
Şi pe-ăla social.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caii sorţii

Caii sorţii -cai nebuni,
Cai de zbor hoinar,
Mai opriţi-vă-n păşuni,
Că vom merge iar...

Caii sorţii, cai de fum,
Cai de zbor sprinţar,
Mai opriţi-vă din drum,
Doar o zi măcar...

Ape limpezi de izvor,
Să nu stingă focul,
Vis de dragoste şi dor,
Să ne-aprindă jocul...

Caii sorţii, cai nebuni,
Aripi norocoase,
Poate veţi fi fost mai buni,
Dar la alte oase...

poezie de Gheorghe Ion Păun din Ora unirii (2005)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!