Condorul

Fericit condorul
pentru care piscurile munţilor
nu sunt niciodată prea înalte

Condorul
invidiat de toate vieţuitoarele pământului
şi care pe noi, oamenii
ne vede din ce în ce mai mici

Condorul
care nu moare
decât fulgerat de vânător

De vânătorul
care nu poate ajunge la el

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel andin

Condorul trece piscuri, văi,
Sub aripi Anzii îi cuprinde
Ascuns de a soarelui văpăi
În văl de nori care se-ntinde.

Tăcut, el să coboare tinde
Să ducă hrană la ai săi,
Condorul trece piscuri, văi,
Sub aripi Anzii îi cuprinde.

E mai puternic între găi
Şi nimeni nu îl poate prinde,
Că sunt ascunse a lui căi
Şi nici andinii nu-l pot vinde.

Condorul trece piscuri, văi.

rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecea condorul

Mini-fabulă

Se stinge chiar condorul de foame, câteodată,
Vegheat pe culmi semeţe de-a soarelui lumină,
Dar nu s-a pomenit în lume, niciodată,
Ca el să îşi dispute porumbul... cu-o găină!

Morala

Asemeni, printre oameni sunt genii, aripaţi,
În turnul lor de fildeş, oblăduiţi de zei,
Ce-mping prin veacuri lumea – titanii nepătaţi
De bârfe, de sudalme sau vrajbe de pigmei!

poezie de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condorul

trupul cel mai fumos mai
frumos pe care l-am văzut pe fb
a fost al unei incaşe care nu
de fapt nu
s-a dezbrăcat decât pentru ochii mei languroşi
a şi fost
neagră sau arămie sau roşie sau
cine mai ştie
şi a fost... şi
de atunci nu
am mai auzit de talentele ei minunate
până acum
şi
aşa cred: nu
voi şti niciodată de ce
spune că bine i-ar prinde
câteva milioane de euro pe ne
răsuflate
la culesul porumbului - pe înalte
platouri din anzi
la pieptul meu
de condor căzător, su
râzător, totuşi
pană cu pană
din
capcană
în frumoasă
capcană

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea condorului

Atât de falnic condorul îşi unduieşte zborul pe creste
Iar vântul îl duce adesea spre alte zări de mult căutate,
Uitând ca acasă înseamnă acolo unde perechea lui este
Iar frumuseţea din alte zări înseamnă pericol de moarte.

Scrutând zarea albastră mai trece uşor peste un munte
Şi-o sete cumplită-l cuprinde zărind luciul apei chemându-l.
Avântul în jos e o joacă peste crestele atâta de ciunte
Dar nu toate, mai rămase doar una pe pieptul lui falnic tăindu-l.

Din rana-n durere cădeau stropi de sânge în ploaie
Condorul zbura în neştire viaţa lui ducând-o-nspre moarte,
In cuib perechea lui priveşte cum o pană aiurea se-ndoaie
E semn că ceva se întâmplă cu condorul ei plecat prea departe.

Cu ochii spre cer ea-ndurare pentru condor domnului cere
Mai lasă-l în viaţă doamne să-şi vadă fiul la primul lui zbor,
Ia-mi mie viaţa şi las-o pe-a lui, să aibă atâta putere
Câtă mai este nevoie pentru a-şi conduce fiul prin viaţă uşor.

Dar domnul din ceruri alese deja a cui viaţă necesara va fi
Şi rupse cerul în doua cu ultimul strigăt al condorului mort,
Ea smulse şi pana-ndoită ca semn şi-o puse la creştetul lui
Şi alte pene mai smulse îmbrăcând coşciugul condorului tot.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (aprilie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia-i sulegetă, floare de crin; orizontul poemului cuprinde imensităţi, condorul plutind.

aforism de Grigore Rotaru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericit acela care poate să spună: am ajuns să-mi stăpânesc gândurile şi acestea sunt îngerii mei păzitori care mă ascultă şi pe care îi ascult şi eu.

Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii planetei

Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieţi amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...

Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăieşte...
Sunt mult prea multe crime
Iar viaţa prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viaţa ne-ncălzeşte...

Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Şi nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viaţa este mută...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luaţi aminte de la vieţuitoarele pământului! Ele pot fi mai înţelepte decât oamenii.

aforism de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luaţi aminte de la vieţuitoarele pământului! Ele pot fi mai înţelepte decât oamenii...

aforism de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Importanţa omului nu constă în averea la care s-a angajat ca rob ci în bogăţia spirituală la care, dacă ajunge, nu i-o mai poate lua nimeni.

Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cal, imaş

Precum şarpele săltând
În coadă,
Să şed în fân,
De rai să-mi amintesc!

Să-mi fie carnea
Mai liberă ca umbra,
Pe cer să mai alerg
Precum condorul!

Incantaţie:

Foaie verde cal, imaş,
Fost-am eu flăcău
Cinaş,
Nărăvaş,
Ochii scântei
Şi de femei
Geambaş!

Ehei, fire-aş!

poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape totul cade pradă uitării. Şi acest mare război, şi morţii care nu se vor mai întoarce niciodată, toate ajung să aparţină unui trecut îndepărtat. Viaţa de zi cu zi pune stăpânire pe noi şi multe lucruri importante sunt împinse înafara minţii noastre ca nişte stele vechi şi îngheţate. Sunt prea multe amănunte care ne frământă gândurile cotidiene, prea multe lucruri pe care le avem de învăţat. Deprinderi noi, cunoştinţe noi, tehnici noi, cuvinte noi. Şi totuşi, oricât timp am lăsa să treacă, orice s-ar întâmpla pe parcurs, sunt evenimente care nu se uită niciodată. Sunt amintiri care rămân neclintite înlăuntrul nostru, ca o piatră de temelie.

Haruki Murakami în Kafka pe malul mării
Adăugat de iulia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Presa este prea adesea o oglindă care deformează oamenii şi evenimentele pe care le prezintă, făcându-le să pară mai mari sau mai mici decât sunt în realitate.

citat din Marguerite Yourcenar
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori un tren ajunge să te ducă în gara ta, chiar dacă tu urcasei în el doar pentru a te îndepărta de ceva. O persoană cu care te-ai traversat fugar, într-un loc în care nici nu prea voiai să mergi, ajunge să-ţi spună, în timp: "Ca să vezi, până la urmă noi doi am fost un accident fericit. A ieşit ceva bun din treaba asta."

Anda Docea în Camere de hotel (aprilie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Panoramă

Vraciule înfricoşat
surd, olog şi guşat
arată-mi comorile tale
înalte, pătrate, ovale.

De câteva zeci de ani
vinzi minuni pe gologani
dragoste, noroace, blesteme,
care modeste, care cu steme.

Poate ai aur, poate ai rubine,
căpestre, ogoare, albine
sandale ca Petre Schlemil
ori alt obiect mai util.

Dă-mi-le pe toate mie
pentru o imensă filotimie,
pentru ca să cumpăr cojoace
la toţi puii care ies din găoace.

poezie celebră de Ion Pena din revista "Drum", anul I, nr. 11 (mai 1940)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râul a secat

mi-e milă de mine
mi-e silă de toate
aş vrea să mă întorc,
dar nu se mai poate

speranţele arse,
noaptea dorm cu bufniţele din turlă
eu sunt nebunul care se ţine de farse
şi nopţile urlă

m-aţi hrănit cu iluzii
că viaţa-i frumoasă şi oamenii drepţi
m-aţi împins în pustiu
şi acum mă mir singur
că mai sunt viu

râul a secat,
izvorul mai dăinuie oare?
cine le plânge pe cele
care nu mai ajung la mare?

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feriţi-vă de oamenii care scriu mai mult decât citesc.

Ion Untaru în manuscris (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt acela

Eu sunt acela care cântă
O datorie de Poet
Tributul unui zbor ascet
Pierdut cu fiecare trântă

Iar salturile înspăimântă
O viziune de cadet
Pe care poate un profet
O vede cu aripa frântă

Şi păsările care cântă
Apusurile violet
Sunt numai lacrimi, un buchet
Al celui ce binecuvântă

Eu sunt acela care cântă
O datorie de Poet
Când trece luna prin brădet:
Un zbor de Poezie sfântă!

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericit acela care ştie să trăiască în armonie cu întreaga natură, cu plantele, animalele, oamenii. Cu lucrurile şi cu cuvintele.

Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate încercările prin care trecem sunt menite să ne ajute la zidirea sufletească de care avem nevoie dacă ştim ce concluzii să tragem din ce ni se întâmplă.

Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!