Am perceput aceste lucruri destul de confuz, ocupat cum eram să-i privesc chipul, minunatele bucle, ochii de un negru care bătea în cafeniu, arzători, aş spune chiar imperioşi, buzele de metisă, mai fine decât ale unei negrese, dinţii impecabili... talia de o subţirime excepţională, şoldurile frumoase... Sexul ei era magnific, în acelaşi timp ferm şi moale, nici strâmt, nici flasc, avea elasticitatea roză a calamarilor şi prospeţimea uşor umedă a garoafelor.

Dominique Noguez în Dragoste neagră (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În seara aceea, eram mai degrabă ogar decât fantomă. Şi alcoolul avea o contribuţie, şi e momentul să mărturisesc că eram la cel puţin al treilea rom cu coca atunci când frumoasa apariţie mi-a intrat în viaţă.

Dominique Noguez în Dragoste neagră (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu ce m-a apucat, am prins-o de mijloc, ca pentru a o ajuta să coboare de pe capotă, şi mi-am apropiat buzele de ale ei. N-a avut nici cea mai mică mişcare de surpriză şi dintr-o dată, ca şi cum se aştepta la aşa ceva, ca şi cum era cât se poate de veşnic de firesc, mi-a dat sărutul cel mai profund, cel mai lung şi cel mai voluptuos pe care l-am împărtăşit vreodată noaptea.

Dominique Noguez în Dragoste neagră (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele treizeci de condiţii pe care trebuie să le îndeplinească o femeie ca să fie frumoasă cu adevărat

Ea trebuie să aibă:
Trei lucruri albe: pielea, dinţii şi mâinile.
Trei negre: ochii, genele şi sprâncenele.
Trei roşii: buzele, obrajii şi unghiile.
Trei lungi: corpul, părul şi mâinile.
Trei scurte: dinţii, urechile şi picioarele.
Trei largi: pieptul, fruntea şi locul dintre sprâncene.
Trei strâmte: gura, talia şi ce-i mai jos.
Trei groase: braţele, coapsele şi pulpele.
Trei subţiri: degetele, părul şi buzele.
Trei mici: sânul, nasul şi capul.

poezie clasică de Brantome din Vieţile doamnelor galante
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era senzualitatea însăşi. Pielea-i nu era cu adevărat neagră: cafea cu lapte - dar, "în acel moment al verii, cu puţin lapte şi multă cafea". Nu era niciuna dintre acele piei africane oarecum aspre, care păreau remarcabile armuri făcute pentru viaţa la soare. Ceva fragil, neted şi lucios, untos - elasticitatea fermă şi cremoasă a tinereţii.

Dominique Noguez în Dragoste neagră (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată n-am crezut cu adevărat în miracole; ea nu mi-a făcut nici măcar de departe impresia că ar fi o zână sau o fantomă; părea - şi tocmai acest fapt mă lega de efigia ei mişcătoare - prea vie. De aceea, mi-a venit deodată ideea să caut în singura direcţie în care o putea lua o fiinţă umană abătută de la drum: plaja. Evident, pustie la acea oră, cum puteai judeca în penumbră, eliberată până departe de apele retrase ale oceanului, după cum o indica foşnetul moale al valurilor. Mi-am scos pantofii şi am înaintat. Mi-a trebuit ceva timp până s-o văd, într-atât hainele-i albe se confundau cu pânzele de spumă. Mersese cât mai aproape de valuri; le contempla nemişcată, în picioarele goale, retrăgându-se cu un uşor salt graţios numai atunci când izbeau prea tare, în restul timpului lăsând broderiile apei să-i înlănţuie gleznele.

Dominique Noguez în Dragoste neagră (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Armistiţiu

De ce să iubeşti moartea,
Când nu ai înţeles bucuria
Unei păsări cântând?
Nici strălucirea din ochii copilului
Primind darul de sărbători?
Este oare o idee mai de preţ
Decât o catedrală?
Fereşte-te să devii ostaticul adevărului,
n-ai cunoscut creatori de iluzii?
Pe bulevard bătea un vânt
mai uşor decât frunza, casele
păreau solfegii şi sonate solidificate,
băltoace aurite de soare ne orbeau
pentru o clipă, tăceam, eram
două afeturi de tun.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lunganul se calmase; îi venise inima la loc. Drept urmare, nu putu rezista fără a despacheta o ciocolată mare, cu alune de pădure. Îi oferi şi Adelei câteva cubuleţe; fata nu-l refuză. Se mai plimbară puţin, ţinându-se de mână, zâmbindu-şi din când în când unul altuia. Nistor o admira, dar şi Adela pe el. Îl găsea drăguţ, atrăgător. Şi de ce nu; băiatul avea farmecul lui. Îl dezavantaja puţin înălţimea, dar nefiind nici prea gras, nici prea slab, avea o alură atletică. Chipul îi era tare plăcut, cu trăsături fine, bine conturate, încadrat de părul său şaten; nici blond, nici brunet. Iar ochii, cu o privire ştrengărească, nu erau nici verzi, nici albaştri, ci o stranie combinaţie dintre acestea două, deşi nici una nu era predominantă. Prin urmare, nimeni nu putea spune cu precizie ce culoare aveau ochii lui. Deci, bineînţeles, Adelei nu-i era ruşine să meargă lângă unul ca el, doar nu avea de ce.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu înţelegea ce dorea să spună cu aceste cuvinte. "Dao... Deo..." Ce însemnau, oare?! Habar n-avea! Şi nici nu exista vreun interpret, să-i traducă. Tăcu. Femeia se opri drept în faţa lui, privindu-l, nu cu teamă, nici cu ură, nici cu agresivitate; doar plină de curiozitate, ca un copil ce descoperă pentru prima oară ceva nou, inedit; o jucărie pe care n-o mai văzuse până atunci. Dădea însă dovadă de un curaj ieşit din comun, sau poate doar curiozitatea excesivă îi alimenta acest sentiment de curaj. Părea chiar mai îndrăzneaţă decât el. Însă Lucian nu se intimidă; o privi şi el fix în ochii galbeni, ca de felină; iar el, privirea lui de vultur, de pasăre de pradă... Oare acum avea acelaşi efect, de intimidare, asupra celei din faţa lui?! Sau nu?! Oare cum se simţea ea, în prezenţa lui?!

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Papagalul dansator

Pe stativul lui de lemn
Juca zvelt un papagal
Şi bătea stepu-aşa solemn
Ca dansatorii la un bal

Era destul să-i faci un semn
Pocnind din degete banal
Şi bătea stepu-aşa solemn
Ca dansatorii la un bal

Nu era nici un carnaval,
Nu-i trebuia un alt îndemn
Ci ca vedeta pe un val
Privind în jur cu aer demn
Şi bătea stepu-aşa solemn...

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteodată chiar, în rarele perioade când eram oarecum detaşat de ea şi când rămâneam cast, ajungeam să trăiesc în faţa cadrajelor neîndemânatice şi a gros-planurilor insistente atitudinea pur utilitară pe care oamenii o au văzând filme pornografice. Nu era decât un corp frumos - vai!, nu era decât fantoma unui corp frumos - printre atâtea altele. Atunci, totul schimbându-şi perfect sensul, ardoarea, senzualitatea rară care mă şocau profund când păreau să se îndrepte spre parteneri mă excitau profund, câtă vreme mă făceau să cred că mi se adresau doar mie.

Dominique Noguez în Dragoste neagră (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescarul

Pescarul se scoală cu noaptea-n cap,
Când toţi ai casei mai dorm în patul cald,
Şi-şi scoate pâinea cea de toate zilele
Din adâncul mării vălurite, de smarald.

Stranie viaţă are, o jumătate pe pământ,
Iar cealaltă plutind pe apele saline –
El nu-i nici peşte, dar nici chiar om nu este,
Aşa ca dumneavoastră sau ca mine.

Pescarul are ochii cumva altfel;
Ei te privesc ciudat şi parcă de departe,
Ca şi cum ar fi văzut atâtea lucruri
Înfricoşătoare şi de mirare foarte.

Ei sunt ca marea în zilele cu ceaţă –
Nici gri-oţel, dar nici albaştri peste poate;
Sunt ca incredibilele-i poveşti pe care ni le spune,
Nu chiar, dar – cine ştie – poate-adevărate.

Cunoaşte-atâtea despre nave şi curenţi,
Despre nori şi vânt, ghinioane şi deochi!
Dar când îi vorbesc despre lucruri din oraş,
Strâmbă din nas şi-mi face semn din ochi...

poezie de Abbie Farwell Brown, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O aventură galantă

Într-o seară, pe la zece,
N-a fost cald, dar nici prea rece,
Am avut o aventură,
Nici cu Haike, nici cu Sură,

O coniţă delicioasă,
Nici urâtă, nici frumoasă,
Şi-am intrat cu ea în vorbă,
Nici de Cosmos, nici de ciorbă.

Avea ochii ca doi aştri,
Nici căprui, dar nici albaştri,
Gura dulce, zâmbitoare,
Nici prea mică, nici prea mare,

Sânii, două rândunele,
Nici prea mari, nici mititele,
Şi vorbind cu ea în şoaptă
Nici prostuţă, nici deşteaptă.

Ne-am plimbat vreo cinci minute,
Nici încet, dar nici prea iute,
Discutând ca la Geneva,
Nici de-Adam şi nici de Eva.

Şi-am ajuns la ea acasă,
Nici prea'naltă, nici prea joasă,
Locuinţă minunată,
Nici murdară, nici curată.

Mi-a dat o cafea uşoară,
Nici prea dulce, nici amară,
Ş-a început să se dezbrace,
Nici încolo, nici încoace,

I-am sorbit formele toate,
Nici din faţă, nici din spate,
Pielea-i cu miros de nalbă,
Nici prea neagră, nici prea albă.

Avea talia subţirică,
Nici prea mare, nici prea mică,
Braţe albe, voluptoase,
Nici subţiri, dar nici prea groase,

Nişte-îmbrăţişări divine,
Nici prea multe, nici puţine,
Ş-o sofa cu dungi banale,
Nici prea tare, nici prea moale.

Cum o sărutam prin beznă,
Nici pe nas şi nici pe gleznă,
Bate cineva la uşe,
Nu-i nici unchi, dar nici mătuşe,

Ci bărbat-su, Şmil din piaţă,
Nici cu cioc, nici cu mustaţă,
Dar cu un baston de mire,
Nici prea gros, dar nici subţire.

Inimioara mea pustie,
Nu-i nici moartă, nu-i nici vie
Simt un fior care mă trece,
Nici prea cald, dar nici prea rece,

Şi când mă rugam – Prea Sfinte,
N-am fost prost, dar nici cuminte,
Doamne, scoate-mă din ladă,
Nici în curte, nici în stradă,

Deodată uşa scapă,
Nici se sparge, nici se crapă,
Şi stă Şmil ca un sihastru,
Văd nici verde, nici albastru.

- Ce cauţi aici? – Mă întreabă,
Nici în pripă, nici în grabă,
I-am spus, fără să-mi dau seama:
- Nici pe tata, nici pe mama!

Ci aştept, în tot minutul,
Nici maşina, nici şerutul...
... Şi au curs bastoane în mine,
Nici prea multe, nici puţine!

Restul n-are importanţă,
Nici spital, nici ambulanţă,
Ştiu c-am stat trei luni jumate,
Nici pe burtă, nici pe spate,

De atunci mi-e viaţa roză,
Nici în versuri, nici în proză,
Şi aştept o aventură,
Ori cu Haike ori cu Sură.

poezie satirică de Ion Pribeagu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul valului pe... val

Privirile-mi spre ea sunt permanente,
Ele n-au timp, nici spaţiu, nici durată,
Şi, Doamne, nu încep cu-"a fost odată",
Îi spun cinstit, că sunt intermitente...

Nu pot să le măsor nici în procente
Şi nici în flori cu frunză tremurată,
Ci doar în poezia inspirată
A unei fermecate-adolescente.

Ea,-n fuga-i după Absolut, visează
Să-i pună stop Neantului rival,
Şi-n dorul ei, luminile pulsează

Venirii unui cavaler medieval...
Talentu-i ferm, vă spun, anticipează
Că versul ei va curge val pe... val!

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu o singură dată am judecat o femeie după înfăţişare. Dar nu oricum, şi nu pe oricine... ci doar pe cele frumoase. Mereu am considerat că femeile frumoase sunt mult mai expuse "prostiei" decât cele urâte. Într-adevăr – chiar şi acum – consider că teoria mea este întemeiată. Detaliind, îţi pot da exemple atât de logice, încât chiar şi tu, ca femeie, îmi vei da dreptate. Alta mi-a fost eroarea. Am greşit prin faptul că am îndrăznit să amestec pe majoritatea în aceeaşi oală. Excluzând toate aceste "mimoze", care-s frumoase în zadar, am ajuns la concluzia că nu există femei inteligente şi urâte în acelaşi timp. Femei urâte şi proaste, există. Femei frumoase şi inteligente, la fel, există. Femei frumoase şi proaste, de asemenea. Însă niciodată, femei urâte şi inteligente în acelaşi timp; pentru că femeile inteligente nu pot fi urâte. Din contră, consider că sunt cele mai mişto fiinţe din univers.

Andrei Ş.L. Evelin în Începuturi (2016)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melodia se făcu în scurt timp auzită, iar el, îmbrăţişându-şi doar cu braţul stâng iubita, nici nu-i zări pe ceilalţi, formând perechi şi dansând împreună cu ei; nu avea ochi decât pentru Lia. Iar ea simţea cum se pierde complet în privirea lui adâncă şi misteioasă, dansând alături de el, pe ritmul lent al melodiei... La sfârşitul melodiei, buzele lui se uniră cu ale ei, într-un sărut lung, tare plăcut; Don Juan... Ca de obicei, la fel de priceput; nu se dezminţea. Ar fi fost imposibil să-şi facă "faima" de râs... Ea nu-şi găsea cuvintele pe care să i le adreseze, doar îl cuprinse în limpezimea privirii ei albastre; nici nu era nevoie de cuvinte, vorbeau destul în locul ei ochii, trupul, gesturile ei, totul...

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fac mai multe lucruri în acelaşi timp? Nu pot să fac nici măcar două lucruri deodată. Nu pot să fac nici măcar un lucru odată.

citat din Helena Bonham Carter
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi voi aminti toată viaţa, atunci am avut un moment de mare ezitare... Într-adevăr, o secundă am rămas imobil, paralizat (delicioasă paralizie). Eram Paris cu mărul, Heracle la întretăierea drumurilor, ba chiar - mai puţin glorios, dar mai adevărat - măgarul lui Buridan. Totuşi, m-am hotărât. Ar fi fost mai bine să-mi rup glezna. Ce înseamnă destinul! Cel puţin aceste secunde, gustate până la sufocare, acoperă cu iluziile liberului-arbitru capriciile nemiloase ale întâmplării. Am ales deci întâietatea şi misterul şi, din nefericire pentru mine..., am urmat umbra cea albă.

Dominique Noguez în Dragoste neagră (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipul tău

dacă soarele n-ar fi
chipul tău n-ar străluci
fir de iarbă-n sol arid
sigur nu s-ar fi ivit

nici oceanul planetar
n-ar avea sepii şi mal
nici apus nici răsărit
nici poet îndrăgostit

soarele-ntr-o bună zi
se va stinge, va muri
dar cât arde, ard şi eu
tot privind la chipul tău.

poezie de Doina Bonescu din Cuvinte pictate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I-am spus creaturii doritoare din mine

I-am spus creaturii doritoare din mine:
Ce este acest râu pe care vrei să-l traversezi?
Nu sunt în calea lui călători – şi nu există cale.
Vezi pe cineva mişcându-se în jur sau căutând adăpost?

Nu există râu – şi nici barcă – şi nici barcagiu.
La fel, nu există nici parâmă de remorcare şi nici edecar.
Nu există pământ, nici cer, nici timp, nici vad!

Nu există alt trup – şi nici minte!
Crezi că se află un loc unde sufletul va fi mai puţin însetat?
În această absenţă mare nu vei găsi nimic.

Deci, fii puternic, intră în propriul trup;
acolo vei găsi teren solid pentru picioarele tale.
Gândeşte-te la asta cu toată atenţia!
Nu pleca în alte locuri.

Kabir spune: Trebuie doar să renunţi la toate gândurile
care privesc lucrurile imaginare
şi să stai ferm în ceea ce eşti.

poezie de Kabir, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pergament

Am rămas într-o lacrimă verde
pe când eram cu Dumnezeu
în braţe.

Ea mă lăsase demult
la marginea unei livezi
fără de fructe din care oamenii plecau în stoluri mari
şi se prefăceau în curcubeu
până unde ne vedeau ochii
şi ne treceau crestele

ca dinţii fierăstrăului Timp
ori ca şi cum nici n-am fi fost decât
într-o lume a noastră fără de sine
mare cât Soarele şi Luna şi tot ce-ar fi putut să existe
de la Facere şi care acum
se strângea încet într-un punct
cât o lacrimă verde,
cât Pământul cel mic,

Iartă-mă, Doamne!

poezie de Daniel Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!