Ardealu' meu de pe cer

de unde vin eu călătorule
e scena unui amfiteatru cu formă de vie
săpat de tata printre alţii pe când
îşi mai exercita facultăţile vitale şi când era beat
de îndrăgibil

dincolo de munţi şi păduri
dincolo de dracule noctambule
şi de certuri pe naţia
lu' mama lu' Dumnezeu

de unde vin sunt oameni nu peisaje
de plastic cu manechine
nu ciudăţenii cu fiţe turistice
sunt eu şi tu şi toţi care mai credem
în gramul ăla dubios de omenie

de unde vin singura viţă nobilă
care ne adevereşte e pâinea
şi sarea pământului
e tot ce ne ţine liberi şi de nebuni
aşa împreună

de-acolo mi-am montat pe ochi
un fel de risipire turmentată de zădărnicie
pentru că via s-a hâit şi peste ea
sau chiar peste tata creşte pădure
iar bucuria mea
e un fel de vis şi de ciudă
cu lacrimă înghiţită mereu
de mânie

poezie de George Asztaloş din Zoon poetikon (2009)
Adăugat de George Asztaloş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima de mama

Inima de mama, inima de tata,
cade stea din ceruri rosu fulgerata.
Inima de tata, inima de mama,
cade iara frunza codrului de-arama.
Toamna obosita, toamna zbuciumata,
inima de mama, inima de tata.
Iarna-nzepezita, crunta ca o vama,
inima de tata, inima de mama.
Grea, tot grea, de piatra
noaptea peste vatra;
cainele pandeste
luna si o latra.
Grea, tot grea, de hume
noaptea peste lume;
glontele pandeste
inima anume.
Inima de mama, inima de tata
A trecut o viata ca o clipa, iata
Inima de tata, inima de mama
Doua doruri stranse nod intr-o naframa.
Dincolo de noapte,
dincolo de vant
clopote albastre
se aud batand.
Dincolo de ploaie,
dincolo de dor
se intorc copiii
la parintii lor.

poezie de Dumitru Matcovschi
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dincolo de morminte

iedera creşte din trupul tatălui meu
plecat în ziua care mama
mi-a aşezat capul în poală
şi mi-a zis;
eşti bărbat, fiule!

poate ar fi trebuit să o ascult şi
să-mi iau rolul în serios
să ascult respiraţia pământului
şi liniştea pietrelor
timid
să-mi conturez viaţa
ghemuită sub aşteptări
din când în când
să evadez
printre anotimpuri să
adun vreascuri pentru focul
din cuptorul bunicii
însă am învăţat că fiecare suflet
are o sărbătoare şi
la intersecţia acesteia
sunt doar eu şi atât
dincolo e Dumnezeu şi privirile lui tata
din care anihilez clipă de clipă câte o zi

poezie de Teodor Dume (aprilie 2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, ce minunăţie. Abia ieşită din uşa cabanei munţii m-au îmbrăţişat. Un uriaş amfiteatru de turnuri verticali m-au prins în hora lor. Da, aceştia sunt munţi adevăraţi cu pereţi prăvăliţi peste brâne suspendate, cu streşini aninate de creste, cu jnepeni albaştri care se caţără pe pereţii argintii, cu piscuri străpungând cerul de un smarald strălucitor. Iar acolo, unde soarele şi-a înălţat creştetul de după Padina Crucii, el a revărsat aur topit peste pădurea de pini, peste stânci de crital, peste meterezele cetăţii unde trona Omul - domnitorul incontestabil al acestor tărâmuri. Dincolo, iluminat de răsărit, mi s-a recomandat preaplecatul spătar al curţii domneşti, Bucşoiul.

Aurel Neron în Volumul "Muntele şi iubirea", Capitolul al doilea.
Adăugat de Neron Aurel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinele şi Ego-ul

Toate care sunt limitate de formă, aparenţă, sunet sau culoare sunt numite obiecte.
Printre ele, doar omul este mai mult decât un obiect.
Deşi, asemeni obiectelor, are formă şi aparenţă,
el nu este limitat la formă.
El este mai mult de-atât.
El poate trece dincolo de formă.
Când el e dincolo de formă şi de aparenţă, dincolo de "aceasta" şi de "aceea,"
unde-i comparaţia cu alt obiect?
Unde este conflictul?
Ce poate sta în calea lui?
El se va odihni în locul lui etern care este ne-locul.
El se va fi ascuns în propriul lui mister de nepătruns.
Esenţa lui curge către propriile-i rădăcini în Unul.
Vitalitatea, puterea lui se ascund în secretul Tao.

poezie de Chuang Tzu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde dai şi unde crapă

Piese-a furat de la Tohan,
Să-şi facă o cursieră;
Când le-a montat, peste un an,
A ieşit... mitralieră.

epigramă de Ion Ruse (1 august 2008)
Adăugat de Ion Ruse
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe această lume în care nu aveam ce căuta

nu mai vreau decât un colţ întunecat
de unde să-mi chem moartea ca pe o binecuvântare
cu o jumătate dintr-o lacrimă amară o să plătesc cucul
să-mi cânte alintat balada impară a cuiburilor străine
cu ce mi-a rămas din toată bucuria florilor de cais
o să răsfăţ câmpiile sub care îmi vor creşte munţi din suflet
aşa ca să aibă cărarea neumblată unde căuta vârful
apoi ca şi când aş număra invers toate stelele necăzute
o să-mi numesc gândurile iarbă
şi le voi cosi dimineaţa
înainte să-mi cânte toţi greierii a dincolo
pe această lume în care nu-mi găsesc locul
o să-mi dau şi jumătatea dulce din lacrimă
pe un cântec de privighetoare
cât să-mi crească înapoi tăcerea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decembrie se repetă

tata a murit într-o noapte de joi spre vineri

aerul greu amplifica teama
sub cerul atât de rece şi negru
se prăvălea ca un bulgăre lumina
adâncind disperarea

undeva s-a produs o greşeală

mama avea ochii sticlaţi şi
mirosea a pâine proaspătă
mă ţinea strâns cât mai aproape de piept
să mai fim împreună doar pentru o vreme

dincolo de toate acestea
chiar şi Dumnezeu clipea îngăduitor

poate sunt vinovat în ideea că
n-am ştiut să aprind o lumânare pentru tata
dar exista riscul să nu pot să-l mai strig
ca atunci când îmi doream să fiu bărbat
şi îi imitam toate mişcările
însă am învăţat cu timpul
că acel ritual
e jumătatea care rămâne aici

mi-e teamă acum
respiraţia îmi abureşte vederea
bântui printre imagini
undeva la margine cade o stea
îmi aduce aminte de copilărie
de serile târzii în care număram
stelele în cădere şi inima îmi bătea
ca aripa unui fluture

nici nu ştiu dacă totul e adevăr sau minciună

dar ştiu că dincolo de clipa aceasta
mă aşteaptă tata

şi e decembrie

am glezne de sticlă realitatea
muşcă din mine sufăr dar nu spun nimic
nici nu vorbesc despre tata

e decembrie

şi oricum anotimpurile se repetă

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râpa

tata mâna caii
peste Prut,
îmi era frică să-l înfrunt,
strângeam codrul de pâine la piept,
dincolo de munţi
legai o vie,
duceai mâna streaşină să nu-ţi picure ochii,
sarea omoară strugurii
umpluseră vasele, slugile noastre
începuseră un război,
mondial,
păsările se certau pe medalii,
un om de-al partidului
m-a pus după cap:
ce vezi?
dealuri, păduri, bălţi,
toate vor fi electrificate,
dar mie nu-mi trebuia pâinea adusă cu tancul,
îmi era dor să merg la derdeluş,
până în vârf,
auzeam lăutarii din cealaltă Românie
omul îşi aprindea o ţigară,
şi striga precum tata, la cai:
ciue!
plescăia şi mă trăgea de urechi:
fi-ţi-ar năroada a dracu'!

şi eu tăceam cu ura aceea,
dogoritoare,
patimă slavă.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta înspre mama

câteodată mi-e dor de
zilele în care
bâjbâiam prin pădure cu tata
cineva scrijelise pe un copac numele Ana
scoarţa lăcrima cu precizia unui ceas
tata mă ţinea strâns de mână şi parcă
vorbea cu Dumnezeu
când m-a atins
în inima mea
s-a cârcit o durere,-
singura poartă înspre mama

fără să ne atingem
trecem unul prin celălalt apoi
ne hrănim din zilele rămase

poezie de Teodor Dume (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu unde eşti?

Tu unde eşti în nopţile cu lună?
Pe unde zboară gândul tău mereu rebel?
Am învăţat să simt emoţiile-altfel,
Dar niciodată nu vor... împreună.

Tu unde eşti în zilele de vară?
Pe unde ochii tăi privesc înlăcrimaţi?
Eu nu mai ştiu dacă sunt aştrii vinovaţi
Sau genele udate-s o povară.

Tu unde eşti când zorii se revarsă?
Pe unde paşii tăi adesea rătăcesc?
Eu am uitat să-ţi spun că încă te iubesc,
Şi am pe-obraz o lacrimă neştearsă.

poezie de Marilena Velicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Unde sunt cei care nu mai sunt?
Întrebat-am vântul, zburătorul
Bidiviu pe care-aleargă norul
Către-albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a vântul: Aripile lor
Mă doboară nevăzute-n zbor.
Întrebat-am luminata ciocarlie,
Candela ce legăna-n tărie
Untdelemnul cântecului sfânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a ciocârlia: S-au ascuns
În lumina celui nepătruns.
Întrebat-am bufniţa cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n întuneric
Tainele necuprinse de cuvânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a bufniţa: Când va cădea
Marele-ntuneric, vei vedea.

poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta înspre mama...

Poarta înspre mama

câteodată mi-e dor de
zilele în care
bâjbâiam prin pădure cu tata
cineva scrijelise pe un copac numele Ana
scoarţa lăcrima cu precizia unui ceas
tata mă ţinea strâns de mână şi parcă
vorbea cu Dumnezeu
când m-a atins
în inima mea
s-a cârcit o durere -
singura poartă înspre mama

fără să ne atingem
trecem unul prin celălalt apoi
ne hrănim din zilele rămase
***

(Premiul revistei FEREASTRA la concursul organizat de LITERATURITATE, (2015) text 21 – Poarta înspre mama de Teodor Dume,)

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi maimuţoi

peste totul ăsta din care încerc să ies curată
ca o basma peste toate leagănele astea goale pe care
doar le-am privit şi ameţit în pupilă
cu fiecare teamă de mâine sau că mâine
vom duce furnicile înapoi în muşuroi
când uite ele vor să-mi vorbească despre vreme
şi cum vai lor nu le este ruşine să umble ca oamenii
printre oameni
la colţ de stradă umbrela mi se lăsase pe umeri din dor
şi ploua doar pentru tine şi pentru mine
speram să fiu salvată că de a doua zi lucrurile mari aveau să conteze
mama cu grădina ei plină cu flori tata cu tata
iar noi doi copii îmbrăcaţi în pijamale cu maimuţoi
să ne iubim

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Întrebat-am vântul, zburătorul
Bidiviu pe care-aleargă norul
Către-albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a vântul: Aripile lor
Mă doboară nevăzute-n zbor.

Întrebat-am luminata ciocârlie,
Candela ce leagănă-n tărie
Untdelemnul cântecului sfânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a ciocârlia: S-au ascuns
În lumina celui nepătruns.

Întrebat-am bufniţa cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n întuneric
Taine necuprinse de cuvânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a bufniţa: Când va cădea
Marele-ntuneric, vei vedea.

poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pâinea mamei

Mama, bună gospodină,
O făcea doar cu făină
Şi, etapă cu etapă,
Drojdie (maia) şi apă;

Mai punea un strop de sare
Şi-o grămadă de răbdare.
În copaie,-apoi, reţine,
Frământa aluatul bine

Şi, cu-o cruce creştinească,
Îl lăsa să se dospească.
Cu-o răbdare ca de piatră,
Pâinea o cocea pe vatră.

Caldă, bună, delicioasă,
Mama ne-o punea pe masă,
S-o mănânce copilaşii,
Fetele şi băieţaşii

(Împreună cu părinţii,
Credincioşi cum sunt doar sfinţii),
Cu mâncarea cea gătită
Tot de mama mult iubită.

Azi mă-ntreb cu nostalgie:
Unde eşti copilărie?
Unde sunt părinţii mei?
Unde-i mama, pâinea ei?

poezie de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (21 august 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ginseng

pe vremea industrializării masive tata străbătea oraşul până
la fabrica cu hale imense unde demonta orice maşinărie/
era eroul zilelor cenuşii când mama lucra în schimbul trei/
ştia pe de rost mecanismul pieselor pline de ulei de motor
şi venea cu geanta zdrenţuită burduşită de eugenii
până într-o zi plină de turbulenţe şi de şomaj

atunci s-a prăbuşit de la peste 10 metri
de pe rampa precară unde dădea cu barosul
şi toate lumile lui balansau
//mama lua pâinea fierbinte cu mâinile goale
o arunca în lăzi sordide şi îşi bandaja buricele degetelor
cu care părea a cânta la un pian imaginar
al cărui capac s-a închis cu zgomot
peste furia mamei ce a împletit păpuşi de porumb toată copilăria

încă resimt lungile aşteptări de la fereastre de bloc cenuşiu
din zilele acelea când părinţii mei lucrau pe şantier
cărau cu roaba cărţi veştejite şi dormeau în cabana învăluită de viroze rebele

tata azi este plecat în pelerinaj/mama a învăţat meniul azilului
iar eu strâng firele albe la ceafă
nu mai aştept binecuvântarea sau blestemul
continui să vieţuiesc cu acest vacuum fără xanax / rădăcină de ginseng

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâna ce mă alintă

Trăiesc într-un loc unde nici eu nu mă cunosc,
unde m-ar putea prinde un rost
pe care îl urmăresc
dinainte ca mama să mă împingă
spre plânsul sau râsul lumescului meu,
niciodată câştigat, avanpost.
De acolo fantastice animale vin
să deşarte spaimele şi foamea,
dincolo, tata mă cheamă să subjug visele
ca să încapă în puţinul leagăn de fericire
pe care un zeu nevăzut şi nicicând cunoscut
mă tot amăgeşte că îl am şi în care atârn,
dar mereu
legăturile şi mâna ce mă alintă mă scapă.

De acolo a început joaca
ce tot strecura prin râs izvorul
şi aşeza sâmburele nimicului la palagă
pentru a fi dus unde odihneşte zborul,
la un popas neaşteptat, niciunde;
aici vremea - veşnic şi neobosit oaspe -
apleacă odihna înspre moarte
şi ascunde viaţa cu grabă
ca să-i dea visului parte.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde sunt bărbatul şi femeia care înainte de a cere îşi oferă totul unul celuilalt? Unde sunt cei care ştiu să ierte, să aştepte, să aibă încredere, să ajute, să înţeleagă, să privească dincolo de nişte corpuri sortite îmbătrânirii? Unde este glorioasa certitudine de a fi întâlnit fiinţa care ne lipsea pentru a completa călătoria noastră prin lume.

Delia Steinberg Guzman în Eroul cotidian
Adăugat de Loredana Dumitrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune

Spune- mi unde vei fi
Când timpul meu
Va fi în trecere
Peste zâmbetul tău
Din încăperile timpului
Spune-mi unde vei fi
Când cuvintele mele
Fără voce vor locui
Într-o trecere
Peste fereastra deschisă
A chipului tău
Spune-mi unde vei fi
Si unde-ţi vei pune gândurile
Până mă vei putea
Simţi din nou
Chiar şi atunci
Când voi putea
Să ascult cuvintele tale
Peste gura mea
Spune-mi unde sa te găsesc
De fiecare dată
Când nu mă gândesc
La singurătate
Deschid o fereastră de aer
Să te aud de-afară

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şcoala de bebe

poate ne-am săturat
să întoarcem braţul aproapelui
la o şedinţă de vaccinat
împotriva gripei vagine: copiii
care nu se mai nasc între noi
pe motiv de vastă confuzie în
tre sexe a
cum ar fi numai spre înfiere! asta
e: unde crezi că mai găseşti prichindei
bine lucraţi la sala de naşteri
cu disciplina în sânge
rare bine blazaţi foarte bine-ancoraţi în
genele lui în sprâncenele ei
aşa... cu na
turaleţe cu sentimentul
că s-ar ţine de tata de mama
că s-ar ţine de mama de tata
că s-ar ţine de şcoala de bebe
luşi prea docili?

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!