Eminescu, Mihai

Eminescu? Era o frumuseţe! o figură clasică încadrată de nişte plete mari negre: o frunte înaltă şi senină, nişte ochi mari-la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru;un zămbet blând şi adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt coborât dintr-o icoană.

definiţie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu, o figură clasică încadrată cu nişte plete mari negre; o frunte înaltă şi senină; nişte ochi mari — la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înlăuntru; un zâmbet blând şi adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt tânăr coborît dintr'o veche icoană, un copil predestinat durerii, pe chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare.

citat celebru din Ion Luca Caragiale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată, la marginea unui drum umblat, o fântână, şi lângă fântână şedea jos o babă, ghemuită pe nişte zdrenţe de cergă, şi morfolea-n gingii un crâmpei de covrig muiat într-o năstrapă cu apă rece. Când vedea drumeţ, or pe jos, or călare, or cu carul, lăsa baba covrigul din gură, întindea dreapta şi se milogea tânguios numai din vârful limbii: "Faceţi-vă milă şi pomană, măiculiţă, de o biată păcătoasă fără putere!"

începutul de la Calul dracului de Ion Luca Caragiale (1909)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupul tânăr se simţi furnicat din creştet până-n tălpi de un fior fierbinte... Căldura toată i se urcă la frunte... Ascunse în sân hârtia şi floarea, cercetă de jur împrejur cu ochii să nu fi văzut cineva din şcoală cele petrecute, şi fugi înăuntru fără a mai cuteza să ridice ochii la fereastra unde se mişcau perdelele.

Ion Luca Caragiale în Păcat... (1892)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocoana este îmbrăcată, cum purtau înainte vreme mahalagioaicele, cu barej havai legată la cap, rochie şi pieptar de lână de aceeaşi coloare, şi un tărtănaş conabiu, făcut cu igliţa; în mâni, mănuşi de imitaţie de mătase fără deşte. E o femeie de vreo cinzeci de ani destul de bine ţinută; cam prea dreasă la obraz; sprâncenele ca nişte lipitori; dinţii cam negriţi de ristic şi de tutun; foarte veselă şi vioaie, vorbeşte şi gesticulează degajat, chiar cu multă volubilitate şi cu o figură plină de expresie. Tânărul are aerul unui impiegat de minister; redingotă de camgarn la trei butoni, cravată strigătoare, pantaloni de coloarea oului de raţă leşească şi pălărie cilindru. El urmează cu încredere pe femeie, care intră cu pasul hotărât.

Ion Luca Caragiale în Art. 214 (1901)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu nu mai e la modă deoarece nu mai "dă bine". Explicaţia nu e nici abisală, nici etnopsihologică, ci banal sociologică. Dacă ne gândim că doar cu 20 de ani în urmă Eminescu mai era încă "omul deplin al culturii române" – acum, noţiunile înseşi de "deplin" şi de "cultură" au devenit suspecte din punct de vedere politic –, înţelegem amploarea prăbuşirii cotei lui Eminescu la bursa valorilor proclamate la lumina zilei. În timp ce Caragiale pare a nu avea niciun cusur, de Eminescu am început să ne jenăm. Răsturnarea faţă de perioada interbelică e completă. Pe atunci, Caragiale era suspect, Eminescu era recept; azi, Eminescu a devenit suspect, Caragiale este în mod eminent recept.

Horia-Roman Patapievici în revista Flacăra, nr. 1 (2002)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micuţii

dacă am fi foarte mici
am avea nişte pori foarte mari
şi atunci
am arăta poate ca
nişte asteroizi de buzunar unghiular
(?!)
găurit dinadins
de comete mai îndrăzneţe
cu plete luuungi, luminoase
semeţe
şi fără păr pe picioare

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un târziu, cine vizita mânăstirea Ţigăneşti, putea vedea acolo o mică bătrână, oacheşă, înaltă şi uscată ca o sfântă, cu o aluniţă mare păroasă d-asupra sprincenei din stânga şi cu privirea extatică. Ea nu scotea un cuvânt, nu voia să răspunză la nici o întrebare; nu făcea nici un rău, era dimpotrivă foarte blândă. O singură apucătură denunţa oarecum că, sub fruntea ei senină, clipea o minte cu reazimul dezrădăcinat: toată ziulica, maica Elefteria culegea, te mir pe unde le mai găsea, cioburi de străchini, pe care le ascundea cu scumpătate în scunda ei chiliuţă.

Ion Luca Caragiale în Două loturi (1898)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printr-un neaşteptat dar al soartei, în timp ce poezia română câştigă în Eminescu expresia ei cea mai înaltă, proza narativă şi teatrul ating acelaşi nivel în Ion Luca Caragiale, un scriitor pe care îl înrudeşte cu emulul său în lirică aceeaşi perfecţiune a conştiinţei artistice, acelaşi cult al cuvântului românesc pe care îl înzestrează cu noi şi mari puteri expresive.

citat celebru din Tudor Vianu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

La noi, minciuna, adulterul, uneltirea mişelească sunt nişte nimicuri pline de haz de care râd toţi cu multă poftă.

citat celebru din Ion Luca Caragiale
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ion Luca Caragiale. Particularităţi: Meloman, ureche, memorie şi gust muzical bine dezvoltate.

Ion Luca Caragiale în articol (1893)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sergentul: Ei, da, mai în sus, pe mâna stângă, nişte case galbene-n curte, cu marchiză...
Domnul: A!... Atunci feciorul e un stupid!... Mersi!... Întoarce, birjar!

replicile de final din Căldură mare de Ion Luca Caragiale (1899)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tată de familie: Am auzit că de la o vreme se-ntinde printre o seamă de tineri din Bucureşti nişte apucături oribile.
Un altul cu mai mulţi copii (râzând): Mofturi!

replici celebre din Moftul Român de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stafie

Am simţit nişte degete moi pe gât
Cineva parcă mă strangula

Buzele erau şi aspre şi dulci
Cineva parcă mă săruta

Oasele mele vitale gata să se frângă
M-am pierdut în ochii altcuiva

Era un chip pe care îl ştiam
Un chip şi blând şi încruntat

N-a zâmbit n-a rânjit
Avea ochi larg deschişi pielea albă

N-am zâmbit n-am plâns
Mi-am ridicat mâna şi i-am atins obrazul.

poezie clasică de Harold Pinter din Drama (1983), traducere de Gabriela Abăluţă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cameleon-femeie

Icoană străvezie, în cadrul sumbru-al vieţii,
Cu părul ei sur-galben, cu ochi închis-albaştri,
Sclipi deodată clară, vis roz al tinereţii,
Cum în obscure-azururi apar pribegi blonzi aştri.

O văz fugind prin codrul cel verde de jugaştri —
Era Erato albă iluminând poeţii. —
De-a ei priviri focoase ar fi roşit sihaştri
Păliţi, chlorotici, vineţi de greul bătrâneţii.

Purta bacanta-mi nuferi, bujori şi violete,
Învesmântată magic în daurite plete
Şi-n varii polichrome bibiluri şi altiţe...

Îmi arunca pupila-i divine curcubee;
Dar eu, nebun! zic: "Spectru! Cameleon- femeie!
Fugi! sufletul ţi-e negru şi maţele pestriţe!"

poezie celebră de Ion Luca Caragiale din Moftul Românesc, nr. 17 (1893)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aci, pe iarbă, se-ncinge un ziafet nepomenit în analele celor mai bătrâne republice. Grătarele sfârâie aruncând în aer valuri de miros fierbinte şi gras, ca nişte altare antice pe cari se ard ofrande unui zeu tutelar. Canalele o dată deschise nu se mai închid. Boloboacele golite se rostogolesc hodorogind departe, ca nişte ruginite instituţiuni ce nu mai corespund exigenţelor moderne, şi, în locul lor, se-mping cu greutate alte boloboace pline, ca nişte reforme pe cari le reclamă spiritul progresist al timpului şi interesele vitale ale societăţii. Ce veselie! ce avânt! ce entuziasm!... A! sunt sublime momentele când un popor martir sfarmă obedele şi cătuşele tiraniei şi, aruncându-le departe, tare de dreptul său, fără ură, uitând trecutul odios, închină des, dar sincer, pentru sfânta Libertate şi - te pupă! O!

Ion Luca Caragiale în schiţa Boborul (1896)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

D. Lefter e liniştit - acea linişte a mării, care, înţelenită în fine, vrea să se odihnească după zbuciumul unui năprasnic uragan: faţa ei este senină, fără creţ, pe când în fundu-i zac atâtea sfărâmâturi de corăbii înghiţite pe de-apururi, înainte de a fi putut ajunge la liman!

Ion Luca Caragiale în Două loturi (1898)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ion: Eu ştiu ce glas are măgarul, şi ştiu asemenea că orice şcoală, cât de înaltă, nu poate da ce n-a vrut să dea naşterea...

replică celebră din povestirea Ion... de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neghiniţă era frumos ca o piatră scumpă; şi era mic cât o neghină; şi avea nişte ochişori ca două scântei albastre, şi nişte mâini şi picioruşe ca nişte firişoare de păiajen. Bătrâna dădu să-l sărute. Neghiniţă, ţâşti pe nas, ţâşti iar pe mână!

Barbu Ştefănescu Delavrancea în Neghiniţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jupân Dumitrache: Iaca, nişte papugii... nişte scârţa-scârţa pe hârtie! 'I ştim noi! Mănâncă pe datorie, bea pe veresie, trag lumea pe sfoară cu pişicherlicuri... şi seara... se gătesc frumos şi umblă după nevestele oamenilor să le facă cu ochiul. N-ai să mai ieşi cu o femeie pe uliţă, că se ia bagabonţii laie după dumneata. Un ăla... un prăpădit de amploiat, n-are chiară în pungă şi se ţine după nevestele negustorilor, să le spargă casele, domnule!

replica de început din piesa de teatru O noapte furtunoasă, Actul I, Scena 1, scenariu de Ion Luca Caragiale (1878)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toată cinstirea ce, ca nişte oameni de rând, datorim ideilor unui om ales ca răposatul poet citat, nu ne putem opri a răspunde chiar aci împotriva acestor foarte greşite păreri ale lui. De către oricine orice s-ar zice, în toată lumea proprietatea artistică şi literară, ca toate: proprietăţile, este şi trebuie respectată; cu cât cineva scoate la iveală sau apără mai mult părerea primejdioasă că plagiatul ar fi legitim, desigur cu atât trebuie să fie mai sărac de proprietate literară — iar oamenii cari se îndeletnicesc a topi monedele vechi ale altora şi a le preface în monede noi spre a le cheltui dânşii se numesc în piaţă calpuzani şi în literatură plagiatori. Încheind aci cu despre categoria a treia, ne rămâne a vorbi despre a patra şi cea din urmă în articolul viitor.

finalul de la Cercetare critică asupra teatrului românesc de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!