Intimitate

Un mândru cer de toamnă roşu şi clar tu eşti,
Însă tristeţea-n mine se-nalţă ca o mare,
Când scade în reflux pe buza mea-ntâlneşti,
Tăioasa amintire a fructelor amare.

Zadarnic mă mai mângâi pe pieptul leşinat,
Prietenă, ce cauţi este un loc prădat,
De ghearele feroce şi dinţii de femei,
Nu-mi căuta inima, mâncată e de lei.

Mi-e sufletu-n castel de lume năpădit.
Aicea se ucide, se-mbuibă de alcool!
O boare înveleşte grumazu-ţi dezgolit...

O, Frumuseţe,-ai vrut-o, tu bici necruţător,
Al sufletelor noastre, cu ochii de văpăi,
Arzând aceste resturi uitate de călăi!

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Florin Dănuţ Necula
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Convorbire intimă

Tu eşti un cer de toamnă în dulce transparenţă,
În mine însă plânge tristeţea-n flux pustiu,
Pe buzele-mi simţindu-i greoaia persistenţă
A mitului tăcerii cu gustul vineţiu.
— Ţi-aluneci mâna-n sânu-mi cutremurat de jale;
Zadarnic, minunato, aici e-un loc prădat
De ghearele şi dinţii femeilor fatale,
Ce inimă, ca bestii feroce, mi-au mâncat.
Mi-e sufletul ca templul prea-pângărit de gloate:
Se-mbată, scuipă, ţipă, dau foc şi se ucid!...
— Ci trupul tău e-n taina miresmelor curate!...
O, Frumuseţe, biciu-ţi in sângele-mi placid
Izbească cu văpaia-i atotmistuitoare
Spre-a arde-aceste zdrenţe rămase de la fiare!

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume

Nu-mi plac ochii tăi.
Au marginile strânse
Şi genele moi,
Au pleoapele calde
Şi retina grea.
Dar niciodată
Nu-i iubesc mai mult
Ca atunci când
Mă priveşti
Cu ochii-nchişi
Şi vezi în mine,
Clar,
O lume...

Nu-mi plac mâinile tale
Au degetele crunte
Şi liniile fine,
Au pielea calmă
Şi ridurile mici.
Dar niciodată
Nu le iubesc mai mult
Ca atunci când
Mă mângâi,
Fără să mă atingi,
Şi strângi în mine,
Cald,
O lume.

Nu-mi plac buzele tale.
Au vârfurile crude
Şi colţurile-n zâmbet,
Au doruri în vorbe
Şi plinul roşu.
Dar niciodată
Nu le iubesc mai mult
Ca atunci când
Mă alinţi,
Fără cuvinte,
Şi sapi în mine,
Senin,
O lume...

Nu-mi plac tăcerile tale,
Au întrebări pe ecouri
Şi goluri în forme,
Au răspunsuri în zâmbet
Şi dureri în absenţe.
Dar niciodată
Nu le iubesc mai mult
Ca atunci când
Mă iubeşti,
Mut,
Şi-aprinzi în mine
Tăcând,
O lume...

poezie de Gabriela Chişcari (5 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara sufletelor noastre

Vino,
Cuprinde-mi inima
cu braţele iubirii;
Nu-mi spune:
este toamnă
în suflete.
Ştiu...
E vremea asfinţitului
când iubirile se sting
ca nişte stele căzătoare.
Dar te rog,
lasă-mi clipa aceasta.
Pentru mine
va fi
o eternitate.
Vino,
Nu privi spre iarnă...
Hai să topim
florile de gheaţă
de la fereastra
iubirii noastre.
Şi să ne bucurăm
de noi.
Eu mai am un strop
de primăvară
şi
cu toamna ta
vom face să fie
vara
sufletelor noastre...
Vino,
Eu încă te aştept...

poezie de Angelina Nădejde (18 septembrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea

Inima mea e un castel
Şi te rog acum ceva:
Să nu pleci din el,
În lume, pe undeva...

Prin tine, inima mea
Respiră zi şi noapte
N-o părăsi pe ea,
Nu te duce departe!

Inima mea e fericită
Când eşti în preajma ei.
Se simte împlinită,
Iubirea să n-o iei.

Inima mea trăieşte
Pentru-a ta, mereu bate
Şi nimic nu îi lipseşte
Când aude dulci şoapte.

Inima mea a prins culoare
Nu-ţi găseşte un defect,
A uitat de suparare
Eşti mai mult ca perfect.

Inimile noastre, împreună
Pe veci, frumos s-au unit
Şi-n această lume nebună,
Într-o zi... s-au întâlnit.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (19 martie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani, scriitorule!

Cu pana lui ca o mistrie,
Din cuvintele model,
Şi-a zidit cu măiestrie
Frumuseţe de castel.

Cărămizile te-îmbie
Să le mângâi cu încetul,
În castel e-o poezie,
Ziditorul e poetul.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascuns în gând

Cât te iubesc,
Ce mai contează?
Eşti amintire
Pentru mine...
Eşti visul
Unei nopţi de vară.
Eşti floarea albă
În primăvară!
Eşti soare
Într-o zi de iarnă,
Şi ploaia-n lacrimi
Ce coboară,
Din cer în toamnă.

poezie de Doina Bonescu din Clepsidra
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început

Nu ştiu în ce formă şi format mai eşti,
de mai crezi aiurea multele poveşti,
nu mai ştiu de tine de atâta timp
şi îmi pare totul prins în contratimp.

Soarele arzând încă ne mai leagă,
luna cum o fi şi-a ei rază dragă,
praful plutitor în forme uşoare,
nopţile arzând şi fugind amare.

Nu mai ştiu de tine şi aş vrea să ştiu,
parcă, aveai părul în ton auriu,
ochii pierzători în culori de toamnă
şi gene întoarse şi-un parfum de doamnă.

Începând cu tine totul a-nceput
şi ora aceea să o uit n-a vrut,
vine după mine oriunde aş fi
şi dacă adoarme am un dulce chin.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balconul

Eşti mama amintirii, amanta mea perfectă
Sursa plăcerii mele şi singura dorinţă
Cum ai putea să uiţi atingerile tandre
Căldura casei tale şi focul din fiinţă,
Mamă a amintirii, amanta mea perfectă?

Şi-n fiecare noapte, pe când cărbunii ard
Stăm în balcon şi-acolo miroase a trandafiri
Ce moale îţi simt sânul, iar sufletul ţi-e cald,
Ce lucruri minunate ne spunem din priviri
În fiecare noapte, pe când cărbunii ard.

Ce mândru e apusul în zilele-arzătoare
Cât de adânc e spaţiul, şi inima se strânge
Dar când m-aplec spre tine, crăiasă a iubirii
Simt că respir parfumul ce-l are al tău sânge
Când mândru e apusul în zilele-arzătoare.

Noaptea în jur se lasă ca un perete gros
Iar ochii mei devin pupile pentru tine
A ta suflare-o beau, şi dulce e otrava
Când mâinile-ţi frământă picioarele divine
Iar noaptea-n jur se lasă ca un perete gros.

Eu ştiu arta cea dulce, dar foarte dificilă
Cu capu-n poala ta să aflu alinare
Căci unde-n altă parte să caut fericirea
Decât în trupul tău şi-n inima ta mare
Căci ştiu arta cea dulce, dar foarte dificilă.

Parfumuri, jurăminte şi mii de sărutări
Vor mai ieşi vreodată din golful fără fund
Aşa cum astrul zilei se-nalţă iar pe cer
Deşi s-a scufundat într-un ocean profund?
Parfumuri, jurăminte şi mii de sărutări!

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balconul

Eşti mama amintirii, amanta mea perfectă
Sursa plăcerii mele şi singura dorinţă
Cum ai putea să uiţi atingerile tandre
Căldura casei tale şi focul din fiinţă,
Mamă a amintirii, amanta mea perfectă?

Şi-n fiecare noapte, pe când cărbunii ard
Stăm în balcon şi-acolo miroase a trandafiri
Ce moale îţi simt sânul, iar sufletul ţi-e cald,
Ce lucruri minunate ne spunem din priviri
În fiecare noapte, pe când cărbunii ard.

Ce mândru e apusul în zilele-arzătoare
Cât de adânc e spaţiul, şi inima se strânge
Dar când m-aplec spre tine, crăiasă a iubirii
Simt că respir parfumul ce-l are al tău sânge
Când mândru e apusul în zilele-arzătoare.

Noaptea în jur se lasă ca un perete gros
Iar ochii mei devin pupile pentru tine
A ta suflare-o beau, şi dulce e otrava
Când mâinile-ţi frământă picioarele divine
Iar noaptea-n jur se lasă ca un perete gros.

Eu ştiu arta cea dulce, dar foarte dificilă
Cu capu-n poala ta să aflu alinare
Căci unde-n altă parte să caut fericirea
Decât în trupul tău şi-n inima ta mare
Căci ştiu arta cea dulce, dar foarte dificilă.

Parfumuri, jurăminte şi mii de sărutări
Vor mai ieşi vreodată din golful fără fund
Aşa cum astrul zilei se-nalţă iar pe cer
Deşi s-a scufundat într-un ocean profund?
Parfumuri, jurăminte şi mii de sărutări!

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise dorite

E toamnă afară, e toamnă şi-n inima mea
Şi mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Căci e-nnorat şi nu văd nici măcar o stea,
Iar tu nu vii să-mi trezeşti simţurile adormite.
E toamnă afară, e toamnă şi-n ochii mei
Şi mi-e dor, atât de dor de vocea-ţi blândă,
Căci doar tu tristeţea din inimă poţi să o iei,
Doar lângă tine sufletu-mi ştie să surâdă.
E toamnă afară, e toamnă şi-n sufletul meu
Şi mi-e dor, atât de dor de şoapte de iubire,
Căci fără tine mi-e greu, te vreau alături mereu,
Să-mi cânte sufletul, să dansez de fericire.
E toamnă afară, e toamnă şi-n trupu-mi rece
Şi mi-e dor, atât de dor de-a ta mângâiere,
Căci fără tine dorul e crunt, nu-mi mai trece,
Iar de tristeţe simt că sufletu-mi plâns piere.
E toamnă afară, e toamnă şi-n gândul meu
Şi mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Să-ţi ating inima şi sufletul... azi şi mereu,
Sperând să-mi îndeplineşti visele dorite...

poezie de Daciana Lazăr (10 octombrie 2014)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orbii

O, suflete, priveşte-i! sunt trişti şi singuratici
Ridicoli fără voie, sinistre manechine
Ţintind spre nicăierea priviri de umbră pline
Neştiutori de lume, cu umblet de lunatici.

Pe faţa lor se stinge a cerului lumină!
Ei ochii şi-i îndreaptă spre larga depărtare
Şi-aşa cum trec pe stradă spre-o-nchipuită zare
Oricât de greu li-e gândul, ei fruntea nu şi-o-nclină.

Se pierd prin noaptea soră cu veşnica tăcere...
Tu râzi şi cânţi, cetate cu lacomă plăcere
Şi voluptatea vieţii cu frenezie-o sorbi.

Mă vezi numai pe mine, mai jalnic decât ei
Iar inima mă-ntreabă, când trec cu paşii grei
- De ce-şi ridică ochii spre cer, sărmanii orbi?

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

S.O.S

Prietenă, îţi dărui acest poem de nea
să-ţi încălzeşti picioarele mici-Norvegia-
al tău e păru-acesta şi-aici zâmbeşti tu, mamă,
şi fericirea mării ţi-e zâmbetul. Mi-e teamă
că-o să-mi rămână numai oceanele de lână,
reni ar putea ucide a mâinilor stăpână,
sângele pălmuieşte haosul primitiv,
urăsc aceste gheţuri care mă fac captiv
ce face-un înger vântul de corzi când îl anină,
de amintire linsă e pielea ta marină
prietenă, greu tare întinerim, mai sunt
în dejnădejde braţe plutind şi ochi. O, cânt
până când viaţa strigă dup-ajutor, tăcere,
o, cânt al celui care renunţă, dacă piere
de artă frumuseţea să piară-atunci. Fanarele
în sângele pavajelor strigă. Pentru vasul
ce pleacă nu-i a bine. Să scape cine poate!

Cerul îşi pune albele-i cravate.

poezie clasică de Benjamin Fondane din Poezii în limba franceză, traducere de Virgil Teodorescu
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepasarea ucide sentimente

Nepasarea ucide sentimente,

Nu ti-a fost dor de mine nici ieri..
uitind dulceata buzelor noastre...
cum se prelingea pe corpul incins
aprinzind scinteia dragostei noastre..

nu ti-a fost dor azi de mine...
azi am fost o gresala a providentei....
un inspirat gand al telepatiei...
ce a sincronizat ceasul sufletelor noastre...
regasindu ne in gind...

nu iti va fi dor de mine nici miine...
si indiferenta a asternut intunericul sufletului
iar nepasarea a alungat umbra iubii
rupand gandul etern al dragostei noastre...

poezie de Silviu Petrache (3 iulie 2012)
Adăugat de Silviu Petrache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă toamnă

E toamnă! Strânse, stau roadele pe câmpuri...
Căpiţele, spre transcendent se-nalţă
Un pat de frunze ard în rânduri-rânduri
Altui poem îi dă de-acuma viaţă.

Se vede-n zare casa bătrânească...
Copaci de chihlimbar, în tânguiri,
Îşi caută pe zarea fermecată
Betea de nori... Uitaţii pelerini,

Aleargă-n vânturi, pe arcuş de stele
Şi dansul lor se toarce şi se frânge.
Şi lumea toată trece peste semne
De neguri, de tăcere şi de sânge...

Zadarnic sub umbrelele de nouri,
Împrumutând un aer ruginiu
Apare, roşu, soarele în pâlcuri...
E toamnă şi-i atâta de târziu!

Albinele trudesc din zori în seară...
Se-nalţă peste câmpuri ca un fum,
Miroase-a vin şi a gutuie-amară...
O altă toamnă va veni de-acum.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

amintire

Amintirile sunt comorile pe care le ţinem încuiate adânc în depozitul sufletelor noastre pentru a ne încălzi inima atunci când suntem singuri.

definiţie de Becky Aligada
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor

Mi-e dor de vară şi mi-e dor de Soare,
De plaja prinsă-n cuie de aramă,
Când tu păşeşti prin nopţile amare
Şi-mi mângâi clipa înnorată, mamă!

Mi-e dor de vară şi de nepătruns...
Mi-e dor de stele, de copilărie,
Căci ploile tăcerii m-au pătruns.
Mi-e dor să fiu un fulg de păpădie!

Mi-e dor de pace şi de infinit,
De paşii alergând prin universuri
La care să visez n-am îndrăznit...
Doar scormonesc în ele după versuri...

Mi-e dor de val, mi-e dor de albatroşi,
De răsărit şi de apus deodată...
Mi-e dor, mi-e dor de ochii tăi frumoşi,
Mi-e dor de voi, de ia înflorată.

Mi-e dor de vară, de iubiri
Şi de grădina cu trifoi,
Mi-e dor de lumea noastră toată...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet cu... Carul Mare

Există şi-n nefericire o grandoare,
Eşti mai frumoasă, când eşti tristă,
Şi cât tristeţea-n ochii tăi persistă,
Tu eşti mai dulce, mai convingătoare...

Îmi vine să te strâng de cingătoare,
Să-ţi dau o sărutare fantezistă,
Şi,-apoi, iubito, să te trec pe-o listă,
A fetelor nurlii, cu lungi picioare,

Pe care le-am avut în timp şi spaţiu,
La degetul cel mic şi la cel mare,
Iubindu-le vârtos, cu mult nesaţiu...

Iar dacă vrei cumva o confirmare,
Vino la mine, să citim Horaţiu
Şi să privim miraţi la... Carul Mare!

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara în mare (pe)trecere

Hei ce valuri şi nisip
hei ce mare pân-la cer
amintire fără chip
astăzi însă doar disper

Dar ce mare pân-la cer
şi ce stânci în amintire
mare aş putea să-ţi cer
pe val încă o iubire

O ce stânci în amintire
mare parcă fără chip
doar în ochi ce nălucire
şi ce valuri de nisip

O ce mare pân-la cer
ce fantome fără fler

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (4 august 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era... toamnă

Era toamnă,,, ploua iubire", era frig, era şi soare,
era toamnă târzie,,, noiembre", era târziu, eram
Eu, erai şi Tu, suntem şi acum tot Noi,,, rătăciţi"
prin cărţi, rătăciţi de Noi, Noi ne suntem... noi!

Noi ne suntem...,, nimănui ", Noi ne scriem
,, încrucişat ", Noi, doi poli opuşi, Noi ne atragem
în opus, Noi... ce dor mi-e de ochii tăi, nu mai
zic de trupul tău ori de sânul dezgolit, nu mai...

Aş rupe din Cer o Stea, o cometă, o,, Stea
căzătoare", aş... ţi-aş... Eu ţi-aş pune Luna la
picioare, chiar şi tâmpla mea, te-aş înveli...
cuprinde, cu Calea Lactee, of cât te mai iubesc!

Ce păcat... ce Om fără de tine, sunt pierdut în
ochii tăi, sumt prea,, mort" şi moartea mi-e prea
vie, îţi aminteşti... prima întâlnire..., candela
arzând a vie", parcă... mi-e ruşine că sunt Om!

Cum e cu putinţă, ca un Zeu şi o Zeiţă... să se
rătăcească-o clipă pe un... anotimp de toamnă,
of ce... toamnă mi-e de tine, of ce dor mai naşti
în mine, sincer... mi-e ruşine şi mă doare!

Of... să blestem ori să ucid... nimeni nu mi te
poate aduce 'n cale, vino Tu de bună voie,
nimeni nu are răspuns, nici nu 'ntreb, nici nu
cerşesc, oare de ce te mai Te iubesc, oare...

Ce să-ţi spun când viaţa mi-e doar clipă, ce să-ţi
spun... aripa mea lipsă, parcă.... iar mă simt a
Om, iar mă dor şi iar nu... nu mor, sunt... al tău
şi chiar mă dor, Tu mă dori, durerea mea, Eu...

Eu sunt calauza Ta, parcă Lumea asta nu-i a
noastră, normal... Noi şi Lumea lor... Noi
cei,, puşi de o parte", Noi şi Lumea lor, unde o
să ajungem, nici pribegi, nici călători, oare...

Da... ziua de mâine, o să-mi fie foame, o să-mi
fie sete, o să-mi fie dor de tine cum mi-a fost o
viaţă 'ntreagă, o să-ţi amintesc de mine, o să te
bântui,,, zâmbesc", Eu nu aparţin acestei lumi!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De m-aş mai naşte încă o dată

De m-aş mai naşte încă o dată,
De-această dată, după voia mea,
Dar nu-n această lume (po)sedată,
N-aş vrea ca să mai pot vedea:

În loc de originarul fenotip,
O mască aşezată peste chip;
În loc de zâmbetul sănătos,
Un rânjet ce-l imită hidos;

În loc de caractere-adevărate,
Defecte comportamentale agrava(n)te;
În loc de higienica moralitate,
O atmosferă de promiscuitate;

În loc de onoare şi demnitate,
Necinste şi lipsă de probitate;
În locul divinei solidarităţi,
Ostilitate din prejudecăţi;

În loc de prietenii adevărate,
Relaţii bazate pe interese denaturate;
În loc de armonia cea străbună,
O lume sufocată de ranchiună;
În loc de realităţi confirmate,
Dorinţe şi aşteptări destrămate...

Aceste constatări nu-mi cad deloc uşor,
Mai e şi timpul care parcă trece-n zbor;
Aşa că tac, în amintire mă-nfăşor
Şi,-n liniştea crescută-n mine, mă scobor.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!