Orbii

O, suflete, priveşte-i! sunt trişti şi singuratici
Ridicoli fără voie, sinistre manechine
Ţintind spre nicăierea priviri de umbră pline
Neştiutori de lume, cu umblet de lunatici.

Pe faţa lor se stinge a cerului lumină!
Ei ochii şi-i îndreaptă spre larga depărtare
Şi-aşa cum trec pe stradă spre-o-nchipuită zare
Oricât de greu li-e gândul, ei fruntea nu şi-o-nclină.

Se pierd prin noaptea soră cu veşnica tăcere...
Tu râzi şi cânţi, cetate cu lacomă plăcere
Şi voluptatea vieţii cu frenezie-o sorbi.

Mă vezi numai pe mine, mai jalnic decât ei
Iar inima mă-ntreabă, când trec cu paşii grei
- De ce-şi ridică ochii spre cer, sărmanii orbi?

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţă

Toate trec pe lumea asta,
Durerea, gândul şi năpasta!
Şi toate trec şi iar revin.
Timpul presează, ca un spin!

Şi toate trec cu-alaiul lor.
Mie de Tine-mi este dor!
Şi toate trec, când nu gândeşti
Şi nu ştiu de mă mai iubeşti!

Şi toate trec, fără să vrei
Şi de priveşti în ochii mei,
Acolo, totul e la fel.
Acolo, o să-l vezi pe EL!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecerea anilor

Gândurile-mi trec printre cuvinte,
îşi caută întruparea în poemele inimii,
se grăbesc să bată la porţi ca un an nou
primit cu speranţa împlinirii de suflet
şi jocuri de artifiicii brodate pe cer.

Sunt precum un copil cu ochii spre cer,
înţeleg miracolul bucuriei depline,
dar nu înţeleg propria mea trecere
cu fiecare an spre finalul vieţii
decât ca o bucurie sprimată de timp.

Dragostea mea se stinge odată cu mine
şi nicio umbră nu ţine de cald,
mă prinde răcoarea florilor de gheaţă
de pe geamul prin care privesc departe
şi acest departe nu este ca orizontul,
ci se apropie cu fiecare zi
şi singurătatea îşi are sălaş în el
ca o lacrimă în fundul ochiului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne înţelegem numai din priviri

Nu cred că-a fost capriciul întâmplării
ca viaţa să ne-aducă pe acelaşi drum,
târziu, spre toamnă, când plecau cocorii
pe vechile cărări pe care trec şi-acum.

Doar din priviri am înţeles chemarea
venind fără cuvinte din adâncul tău,
cu mângâieri mai dulci decât iertarea
care-mi ştergea din gând părerile de rău.

Şi ani de-a rândul, umăr lângă umăr,
am înălţat destinul nostru către cer
ca din poveri venite fără număr
să reclădim, în doi, o lume de mister.

Iar timpul scurs în legea lui firească
ne-a modelat sub semnul noului destin
făcând ca-n suflete mereu să crească
noi armonii din provocările ce vin.

N-avem nevoie de-ntrebări prea multe,
putem să ne-nţelegem numai din priviri,
tăcerile din ochii care ştiu să-asculte
sunt legământ preasfânt al marilor iubiri.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe drum de noapte paşii...

Pe drum de noapte paşii îmi sună încă-n stradă,
Paris, şi tot mai merg prin ceaţă,
La ceasul când din umbră încep să se-ntrevadă
Căruţele ce trec spre piaţă.

Paris, suspin şi zâmbet şi cântec de ciocane
Şi somn posomorât şi greu,
Când Vesper licăreşte departe pe oceane,
De ce nu pot să dorm şi eu?

poezie celebră de Jean Moreas din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Al. Ciorănescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai dispărut în zare

mâna întinsă mi-a rămas spre zare
şi tu ai dispărut în ceaţa ei,
dansau pe cer doar păsări călătoare
şi ele mă priveau cu ochii grei

mi se părea că ochii lor sunt mure,
aveau în ei culori din ochii tăi,
îmi arătau neantul cum apare
priveam cu ochii căutători prin văi

şi nici o vale nu te-avea pe tine,
aveau doar flori şi fluturi, mii şi mii,
nu le pasă deloc ce e cu mine,
zburau prin aer pufi de păpădii

mâna întinsă mi-a rămas spre zare
şi zarea s-a întunecat pe loc,
era acum o noapte urlătoare,
c-o ploaie repezită în galop

simt trupul care-mi fierbe dintr-odată,
mai trece doar puţin şi-mi dă în foc,
eu nu te plâng, o lacrimă te iartă
e lacrima ce n-a avut noroc

neştiutoare cade într-o baltă,
atât de tulbure norocul ei,
îşi pierde limpezimea nediluată,
în urma ta e un parfum de tei

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raze de speranţă

Raze de speranţă
O boare caldă a dimineţii
îmi atinge pleoapele
grele de nesomn
îmi trec prin minte
neobosite făclii de cuvinte,
petale de gânduri adunate
apar şi dispar în tăcere
toamna deschide porţile
spre albul zăpezii
raze plăpânde aleargă spre mine
una câte una şi înfloresc sub priviri
las ochii să viseze...
drumul pietruit spre nemurire
copiii, răsăritul meu de soare
dau sens vieţii
cu clipe sfinte luminând
peste tristeţi
printre frunze reci,
raze de speranţă adie...

poezie de Maria Ciobotariu (15 noiembrie 2016)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce de-atâtea ori greşesc?

Plutesc neliniştit pe valul vieţii
În nopţi târzii spre pragul dimineţii,
Mi-i stânga grea de vis şi încercare
Şi dreapta-i obosită de marea-ntunecare.

Cum să plutesc mereu spre lumea mare
Când trupul meu e gata de-necare?
Un punct strălucitor ar trebui în cale
Să-mi dea lumină pentru vindecare.

Soră mi-e ţara în valul întunecat,
Ea-şi doreşte-n frunte o mână de bărbat,
Dar inima mă-ntreabă şi nu prea înţeleg
De ce de-atâtea ori greşesc când îl aleg?

Poate ieşind odată la liman,
În ochii lumii nu voi fi sărman,
Voi fi învingător către vecie,
Frumoasă ţară, soră Românie!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt un fulg de zăpadă

Îmi ninge în suflet, iubite,
priveşte zăpada pe ramuri,
se pierde în viscol tăcerea
şi-ngheaţă lumina la geamuri.

Prin noapte trec ca o umbră,
eu sunt vânzătoarea de vânt,
în seara furtunii cu stele:
" Iubite, mai ştii cine sunt?"

Ascultă colindul din zare,
pe stradă iar trece-un tramvai,
întind o mână spre tine:
"Iubite, te-aştept la un ceai!"
..............................................................

În mine se-ascund zăpezi numărate
şi ninge, iar stele vin să mă vadă,
în noaptea aceasta te rog să m-aştepţi:
"Iubite, eu sunt un fulg de zăpadă!"

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

XXVII

Auzi cum strugurii se coc, cum urcă
zahărul din frunză, cum doarme
pe stânga ursul, păstorul de rouă?
Cu inima spre primăvară te-aştept,
cu inima şi cu plânsul, înmugurit
şi gata de soartă, cu faţa şi cu mâinile
înspre primăvară te-aştept.
Se-ngroaşă fumul în grindă,
ca-ntr-un cimitir suspendat,
liniştea zguduie carii şi-i încovoaie,
te aştept ca o lebădă ninsă
şi-aşa cum trec în şir vânătorii
robiţi de lupii şi vulpile lor de departe,
mi se pare că gura puştii lor e lacrima
ce ne desparte.

poezie de Daniela Caurea din Adalbert Ignotus (1977)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţe

Ascult, privesc şi iar ascult
cum bate vântul dintr-o parte,
fără să ştie de-al meu gând
care îmi spune că se poate.

Că pot să vină iar furtuni
în care să mă pierd cu totul,
în visele cu mari minciuni
care nu ştiu unde mi-e locul.

Zăresc pe dealul fără vârf
lumini arzând de călătoare,
sunt îmbătate de priviri
curgând din mine doritoare.

Ascult, privesc şi iar ascult
lumea cu ea necruţătoare,
privesc cu ochii spre pământ
să văd acum cum creşte-o floare

şi văd pământul numai ars
de paşii mei strivind cărarea,
ascult la pietrele cu glas
spunând că nu ştiu unde-i zarea.

Şi totuşi merg spre nicăieri
dorind s-ajung cu mine însumi
ştiu că pot să prind iernări
şi toamnele râzând plecându-mi.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec fluturi negri

Ştiu, turnurile nopţii spre lună se-nclină
Pe acoperişuri vin păsări mari de pradă,
Din clipe prinse-n iris ies iele de lumină
Cu dansul lor în cercuri spectacol de estradă.

Mă înspăimântă bezna şi nu am o sclipire
Vin dezertări şi temeri cu gustul lor de fiere,
Şi zbuciumul nadejdii aproape-i de topire
În cupe îşi ţes pânza paianjenii-n tăcere.

Prin câmpurile arse descoperi-vei drumul,
Însingurat şi gol eşti, un izgonit din lume,
Vai, unde sunt bărbaţii cu ochii lor ca scrumul?
Şi cui să-i spun acuma ce mă framântă-anume?

Te cheamă voci difuze din spaţiu de oriunde
Şi netezind tăios, sunt cuvintele ca-n palmă,
Trec, parcă, fluturi negri prin umbrele rotunde
Şi-n marginile vieţii alunecarea-i calmă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (21 ianuarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc spre cer

o lume rece
aud ecoul umbrelor ce trec
un suflet, un fior
un pas pe lângă noi
sunt suflet ce tulbură ţărâna de pe drum
în mine plâng dureri
de azi, de ieri
ascult o lacrimă ce curge acum, pe lângă drum
mi-e gândul amar, sufletul ruină
timpul merge aiurea
noi, păşim pieziş, prin noroi
privesc în jur, pustiu...
păsări nu mai sunt, au plecat la vânare
doar durerea mai ţipă pe ramuri
ne stingem în tăcere, în eterna durere
privesc spre cer şi plâng

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din În neliniştea gândului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adânca privire

Sunt plin de tine dacă pleci de-acasă,
Cu tine veşnic m-aş împovăra,
Când, noapte-zi, pereţii mă apasă
Eu, sub sprâncene port privirea ta.

Absenţa ta ca ştreangul sub bărbie
Mă strânge, dacă tu te-ndepărtezi,
Iar mâna stângă parcă-mi e pustie
Trăgându-mi inima către zăpezi.

O umbră sunt, atunci când tu n-ai umbră,
Încuviinţează umbrei care sunt
Să nu se teamă când cu tine umblă
Oriunde pui piciorul pe pământ.

La paginile scrise înainte
De ceilalţi orbi care-au putut vedea
Adaug că iubirea reaprinde
Şi ochii tăi, aici, în fruntea mea.

Căci asta e iubirea cea mai mare,
Să vezi cu ochii celuilalt, adânc,
Iar când nu e cu tine şi te doare
Să-i simţi în ochii tăi pe-ai lui cum plâng.

Aşa simt eu acum când eşti departe
Şi nu mai ştiu e noapte sau e zi,
Te ţin aici pe viaţă şi pe moarte,
Te văd că mă şi tem că vei orbi.

Din ochii tăi mi-i fac pe-ai mei acasă,
Ca pe-o lumină vie te aştept,
Dar stânga mea, de dorul tău, mă lasă,
Smulgându-mi parcă inima din piept.

Nici nu mai ştiu, e iarnă sau e vară,
Privirile ni s-au unit de tot
Rămân aici, dar am fugit afară,
Te-aş părăsi cumva, dar nu mai pot.

Zăpezi şi flori trăiesc împreunate,
Miracol şi coşmar, la fel, aşa,
Cuţitul alţii mi-l înfig în spate,
Tu ai privirea în privirea mea.

Şi poate că aceasta e iubirea,
Nu numai gelozie şi asalt,
Ci să-ţi modifici într-atât privirea
Încât să vezi la fel ca celălalt.

Profeţii însă iată ce-mi arată:
Te sorb din ochi, precum şi tu mă sorbi,
Şi ne vom cheltui lumina toată,
Îngenunchind sub cer ca nişte orbi.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea – o fereastră deschisă spre cer, spre vise, spre copilărie, spre lumină şi adevăr... Fericire – umbră a viselor noastre rămase dincolo de perdeaua realităţii şi vieţii.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta

păşesc printre veacuri uitate
în mâini port a mea soartă
ruine în jur şi paşii se scurg
tăcerea bate în poartă
gândul mă poartă
un zumzet se aude prin ani
mai latră un câine în poartă
se strecoară anotimpuri sub paşii rămaşi
ce vreme, ce soartă
să bat din poartă în poartă
trec ani trec spre soare apune
apune un gând pe strune de vânt
păşesc printre spini şi gânduri mă înţeapă
închid în mine cuvinte
se strânge în palme ţărâna
lumina se stinge în gol
plec spre apus şi gândul mă poartă
din poartă în poartă
se aprind în copaci cuiburi
mai plânge o mierlă pe umerii sorţii
se închide o uşă, se deschide o durere
mă caţăr pe ziduri pe picioare de humă
port pe buze surâsul uitat între pleoape

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manechine, manechine...

iarba primăvara scocul
bate vântul cheiurile goale
manechine fără ţoale
prin vitrine în tot locul

manechine şi pe stradă
manechine-n parlament
visez noaptea manechine
că nu ştiu cum e mai bine
pentru timpul recurent

geaba cârlionţul blond
dacă înăuntru-i gol
joacă papagalul ultimul lui rol
am ajuns o formă fără fond!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere în rugăciune

Pe oricine poţi iubi în rugăciune
Oricât de mult ai vrea
În palma ta doamne toate se-mplinesc,
Şi inima se desface ca un crin ce tace.
Un înger te-ascultă şi te îndrumă,
Să zbori spre zile pline de lumină,
Şi-apoi lângă tine doamne vreau să recunoşti
Să iubesc în tăcere e ceva firesc.
Îmi pierd strălucirea fără clipa iubirii,
Iar gândurile curg unul câte unul
Şi timpul zboară ca nebunul.

poezie de Eugenia Calancea (4 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecerea prin lumină

! cărarea înspre lumea ta
putea-o-voi a o urma?
ştiu: în ce parte-oi apuca,
de paşii Domnului voi da
şi, dacă voi afla că sângeri,
mi-oi pierde urma printre îngeri,
ca-n Rai, eu duhul să-mi înec,
când trupu-mi prin lumină-mi trec...
ştii bine la ce mă refer:
sunt râul care curge-n cer
şi cred că,-n drumu-mi spre sfiinţă,
timpu-i suiş spre pocăinţă!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 43

Când ochii mi-i închid ei văd mai bine
Că ziua n-au prea multe de aflat;
Dar când adorm, în vis pornesc spre tine
Şi-n beznă, vii, viu bezna o străbat.
Tu, umbră ce dai umbrelor splendoare,
Fă umbra ta aievea să-mi apară;
Când ochii orbi o văd strălucitoare,
În clar de zi va străluci mai clară.
Încântă-mi ochii, spun, că tare-aş vrea
Să-i văd pe-ai tăi în fapt de dimineaţă
Aşa cum toată noaptea umbra ta
În somnu-mi greu privirea mi-o răsfaţă.
Când nu te văd, mi-e ziua noapte-ntreagă
Şi noaptea-i zi când visele te-ncheagă.

sonet de William Shakespeare din Sonete (1609)
Adăugat de Miron Costin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te dezbrac cu privirea

Te dezbrac cu privirea
De fiecare celulă.
Trec prin lavă de sânge...
Îţi prind sângeri de mână.
Trandafiri în privire,
Ca un vis încolţesc.
Eşti lumină şi înger!
Oh, ce mult te iubesc!
Te îmbrac în privirea-mi
Şi cu ea te sărut,
Catifea de lumină,
Din lumină-ai crescut.
Trec săruturi spre mâine...
Un sărut te-am aflat.
Sufletu-ţi, far în noapte,
Noaptea mi-a luminat.
Trec quasari prinprejuru-mi,
Nemilos mă lovesc.
Prin furtuni, trec lumină...
Tot mai mult te iubesc!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!