Amorul şi Craniul

Pe craniul Omenirii şade
Amorul cocoţat
Şi prostul, pe-acest tron, sloboade
C-un râs neruşinat

Băşici rotunde, pus pe glume,
Şi le înalţă-n cer
Spre-a împlini o altă lume
Ascunsă în eter.

Iar globu-n firava lucire
Din zborul larg deschis
Îşi scuipă sufletul subţire
Ca auritul vis.

Cum sar băşicile, din craniu
Aud suspin smerit:
- "Acest joc sângeros şi straniu
Când va avea sfârşit?

Căci orice-n gura-ţi crudă poate
S-arunce-n cer senin
Mi-s creier, carne, sânge - toate,
O, monstru asasin!"

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făclia vie

În faţa mea merg Ochii cei de lumină plini,
Magnetizaţi de-un înger cu născociri savante;
Sânt fraţii mei avea aceşti doi fraţi divini
Ce-n ochii mei presară sclipiri de diamante.

Scăpându-mă de orice păcat copleşitor
Pe drumul Frumuseţii ei pasul mi-l imbie;
Mi-s slujitori şi totuşi eu sunt robitul lor;
Întreaga-mi fire-ascultă de-această faclă vie.

Voi răspândiţi, Ochi magici, o mistică lucire
De lumânări aprinse în plină zi; subţire,
Flacăra lor la soare păleşte dar nu moare;

Dar ele slăvesc Moartea, voi Viaţa; şi mereu
Cântaţi trezirea sfântă a sufletului meu,
Voi, aştri-a caror rază n-o stinge nici un soare!

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romeo: Amorul, delicat? Mai degrabă e neruşinat, chiar necioplit şi ţipător; în plus, împunge ca un ghimpe.
Mercutio: De e neruşinat cu tine, fii şi tu neruşinat cu el.

replici din piesa de teatru Romeo şi Julieta, Actul I, Scena 4, scenariu de William Shakespeare (1597), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată o flacără aprinsă de-o inimă şi-un gând, nu poate fi stinsă, fără a fi privită măcar de-un suflet a celor din jur. Dacă lumina ei este curată şi se înalţă-n vânt, lumina ei va fi purtată, de alţii spre-a împlini acel gând.

Viorel Muha (iunie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-s tălpile zdrelite şi gleznele plăpânde

Mi-s tălpile zdrelite de-atâta căutare,
Mergând pe presupusa cărare ce-ai urmat.
Visez cum calc pe iarba de dor izbăvitoare,
Când suflet lângă suflet, iubirii sens au dat.

Călcâiul drept mi-e rană şi schilodiţi mi-s paşii
De ascuţite pietre ce mi se-mpotrivesc
Şi-mi caută gâlceavă, pe drum, toţi cârcotaşii,
Când cântecele mele cu sârg te proslăvesc.

Mi-s gleznele plăpânde şi cât să mai îndure
Ca fără de crâcnire să sângereze-n lut,
Pe aşchii din cărare, pe spinii din pădure,
Asemeni şfichiuirii teribilului cnut?!

Mi-s tălpile zdrelite şi gleznele plăpânde.
Călcâiul drept mi-e rană şi sufletul suspin.
Picioarele mi-s grele şi-adesea tremurânde,
Dar merg cu tine-n gânduri spre oaza de senin.

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Craniul este baza întregii lumi, nu numai pentru că dovedeşte sfârşitul vieţii pământeşti, dar aş spune mai presus de toate, creierul este cea mai importantă parte a fiinţei umane, fiind protejat de craniu. Fără conţinutul său, craniul este pur şi simplu transformat într-un recipient oarecare.

Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Craniul este baza întregii lumi, nu numai pentru că dovedeşte sfârşitul vieţii pământeşti, dar aş spune mai presus de toate, creierul este cea mai importantă parte a fiinţei umane, fiind protejat de craniu. Fără conţinutul său, craniul este pur şi simplu transformat într-un recipient oarecare.

Camelia Opriţa în Cuvântul deschide gândul omului - Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Cicluri de viaţă
Adăugat de Dobrin Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gura, deocamdată...

Am doar gura deocamdată,
Dintr-o poza decupată...
Gura-ţi lacomă şi iute,
Gura-ţi molcomă m'asmute.
Gura ce imi stinge dorul
Şi mă lasă să-mi iau zborul
Tocmai sus, în larg de cer,
De m-ndeamnă să-ţi mai cer
Mirul buzelor... (din gând...)
Mă sfinţeste alunecand
Către-anafura din mâna...
Să te recunosc Stăpană..!

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Convorbire intimă

Tu eşti un cer de toamnă în dulce transparenţă,
În mine însă plânge tristeţea-n flux pustiu,
Pe buzele-mi simţindu-i greoaia persistenţă
A mitului tăcerii cu gustul vineţiu.
— Ţi-aluneci mâna-n sânu-mi cutremurat de jale;
Zadarnic, minunato, aici e-un loc prădat
De ghearele şi dinţii femeilor fatale,
Ce inimă, ca bestii feroce, mi-au mâncat.
Mi-e sufletul ca templul prea-pângărit de gloate:
Se-mbată, scuipă, ţipă, dau foc şi se ucid!...
— Ci trupul tău e-n taina miresmelor curate!...
O, Frumuseţe, biciu-ţi in sângele-mi placid
Izbească cu văpaia-i atotmistuitoare
Spre-a arde-aceste zdrenţe rămase de la fiare!

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răbdare şi destin

Păzit de Cer, cu pâinea în mâna şi vinul în pahar,
mi–s toate creier, carne şi amor divin.

Ca un bilet de bal, de–a valma, cam ciudat,
răbdând şi fără plângeri, prin coaste înjungheat.
Vibrez asemeni unui cer pe săbii cocoţat
ce încinge cu cinci unghii un coif îmbălsămat.

Din talpa mea geroasă la pletele cernite
suspin prin ramuri dezgolite ca un izvor de ploaie.
Destinu–mi ca un câine, clipind privea departe
făcându–mi din răbdare un strop de miere mie.

Singur se aţâţă pe rugul plin de munci
şi tot ce–i gustă gura se amestecă cu fierea.
Ca o rană dintr–un sân cu lănci
îmi apăs pe piept dreptatea ce–mi răzbună firea.

Râd cu haz la viaţă, cu farmec înrămat,
la îngheţatul soare cu pupile seci.
Luând drept martori matrozi cu râsul cam ciudat
fără să mă plâng că au degetele reci.

Par un zugrav de soartă, de ziuă mohorâtă,
smulgând din pietre o linişte adâncă.
Dând unora nelinişti, altora ispită,
ca un bucătar funebru ce fierbe un colţ de stâncă.

Păzit de Cer, cu pâinea în mână şi vinul în pahar,
mi–s toate creier, carne şi amor divin.
Îmi fac răbdarea ibovnică şi dar,
Iubito, vei citi zâmbind în ultimul ziar!

Ca un bilet de bal, de–a valma, cam ciudat,
răbdând şi fără plângeri, prin coaste înjungheat.
Vibrez asemeni unui cer pe săbii cocoţat
ce încinge cu cinci unghii un coif îmbălsămat.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eterna pace

Viaţa noastră e viaţa spumei
Şi totuşi, de-ar seca din fundu-i marea,
O altă mare-ar face lacrimi lumei.

Precum uitarea-i a durerii moarte
Astfel şi moartea e uitarea vieţii
Spre-a răsăsri din nou la altă soarte.

Da, e-o dorinţă mare, fără nume,
Pe care-n tot adâncul o cuprinde
Bătrânul haos, născător de lume.

Atâtea lumi care rotesc în haos
Cu zborul lor măsurător de vreme,
În veci pe cale, neaflând repaos.

Astfel tot trec, ca şi un roi ce trece,
Şi-n a lor fugă fierb şi se-nfierbântă,
Plutind în veci prin universul rece.

Astfel e timpul, care lung străbate
Prin mii de veacuri, stăpânind în silă,
Născând şi ucizând în lume toate.

Astfel e spaţiul fără fund şi fine,
Iar din încrucişarea - amundurora,
Născând mişcare, s-au născut lumine.

Căci timpu-i tatăl, iar genunea-i muma,
Iar fiul e mişcarea, e amorul,
E foc aprins ce arde pân-acuma.

Astfel rotind se-nvârt în jur de soare,
Pe când el însuşi cu ele împreună
O altă clină-n veci o să coboare.

Din trei mişcări mişcarea lor se-adună,
Cu toţi în jos, toţi împrejur de sine,
Toţi împrejurul altor fac cunună.

Şi-astfel din noapte s-a-nchegat lumine,
Căci prin mişcare s-au aprins cu toate,
Prin neodihnă ceru-ntreg se ţine.

Şi cine ştii când ceasul lor va bate
Şi cele trei inele s-or desface
Din a mişcării sfântă trinitate.

Şi peste toţi s-o-ntinde – eterna pace.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1882)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul

Oare veni-vei, idol vieţei mele?
În acest redi eu te-aştept de mult.
Mută-i de-atunci duioasa filomele
Ş-al meu suspin singur eu - l-ascult.

A Florei timp m-au fost văzut aice,
Când al meu trai ca el era senin;
Venit-au timpul auritei spice,
Dar al meu suflet nu-i c-atunci de lin.

Precum pe floare roua-n van o udă,
Când săgetează arsura pe pământ,
Aşa cu plâns nu-mi stâng văpaia crudă
Ce-a mele zile mână spre mormânt.

Aici, o zi sub cea boltire verde,
Ferice-am fost cu tine, dulce-odor,
Iar amu simt c-un aspru chin mă pierde,
Că singurel rămas-am fără de Amor!

poezie clasică de Gheorghe Asachi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea de sus

Când zbori, pe culmile iubirii,
Mai sus de munţi, mai sus de brazi,
Nu-i pune umbre fericirii,
Nu te gândi că ai să cazi!

Priveşte dincolo de norii
Ce-ţi ies în cale din senin,
Căci ei, pe cer, sunt călătorii
Spre alte zări, c-un alt destin!

În zborul tău, priveşte drept,
E o alegere, e-a ta,
Urmează-i sfatul înţelept
Când inima ţi-l poate da!.

Nu-i asculta pe cei ce-ţi spun
Că-ţi va fi greu, că vei cădea!
E, poate, lucrul cel mai bun
Să fii mai sus de lumea ta.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumeţie prin miraj

cu paşaport grena plec într-o altă lume
nu-i nevoie de viză căci raiul e deschis
pretutindeni îngeri pot să mă îndrume
pe drumul splendorilor programat precis.

vise grele port pe umeri şi în buzunar
dar planeta mă învârte după soare
trec şi prin fantasme cu spirit hoinar
lucrarea sufletului e mistificatoare.

primăvara renascentă o trăiesc din plin
au înmugurit dorinţe flori mă ademenesc
să zbor cu fluturii să uit de suspin
cu dragostea lor pură să mă veselesc.

azi perfectez avântul spre infinit senin
arhangheli de lumină cu drag mă însoţesc.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar istoria nu are sfârşit.

citat celebru din Charles Baudelaire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzica

De muzică-s purtat ades în cer!
Spre steaua ce-a pălit,
Sub ceaţa deasă, printr-un vast eter,
Eu navighez grăbit;

Am pieptul scos, plâmânii s-au umflat,
Ca pânza pe catarg
Şi mă ridic pe valul înspumat
Purtat de noapte-n larg;

Vibrează-n mine pasiuni şi cresc
Ca-n vasul şubred rău;
Vânt bun, furtuni cumplite mă lovesc

Pe necuprinsul hău,
Dar alteori oglindă stă, firesc,
Tristeţea să-mi privesc!

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dreptul la diviziune

Împart tăcerea nopţii la minus infinit,
Spre a divide timpul în ere neştiute,
Căci îngerul speranţei, la mine a venit...
Mi-a plâns tăcut pe umeri, dorind să mă asculte...

În lumea lui de sticlă, prin semne mi-a urmat
Şi am deschis lumina în versuri de fotoni,
Mi-am mângâiat privirea cu verbe de bazalt,
Născute din iubire de pace şi de sori.

Plecate gene parcă, din lumea celor drepţi,
Puneau o barieră prezentului din care,
Venisem ca o umbră. Dar îngeri înţelepţi,
Deschisu-mi-au în noaptea uitării, altă cale.

Pe cai de constelaţii, am alergat. În vis,
Atâtea generaţii s-au dat spre-a fii cărare.
În lumea asta parcă aşa stătuse scris:
"A scrie despre lume, cu literă de soare".

Am dreptul a divide ce timpul meu a dat,
Să-mpart în emisfere, lumină şi tăcere,
Speranţa în mai bine, oh, acest drept mi-a dat,
Spre-a nu mai fii în lume uitare şi durere.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fatalitate

Am toate calităţile din lume -
Înalt, frumos, deştept şi cumsecade,
Uitaţi-vă şi voi ce bine-mi şade
Când sobru sunt sau când mă ţin de glume -

Că am umor, sunt meşter în butade.
Puteam să scriu mulţime de volume
Cu ce-am în cap, eram acum un nume,
Mi-ar fi cântat adepţii serenade!

Aş fi putut să strâng averi, cu harul,
Cu geniul meu, vânzându-mi poezia,
Căci şi recit – puteau să-mi zică "Starul"...

Cum remarca alaltăieri soţia,
Aş fi ajuns cogea miliardarul,
Dar am defectul ăsta: modestia.

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înălţare spirituală [Élévation]

Peste heleştee, peste văi şi creste,
Peste codri falnici, peste nori şi mări,
Dincolo de soare, de eter şi zări,
Dincolo de toate sferele celeste,

Mintea mea, te-ncumeţi cu agilitate,
Şi ca cel ce înoată pe un blând talaz
Tai cu bucurie hăul în extaz
Plină de vigoare şi de voluptate.

Zboară, lasă-n urmă morbida duhoare;
Du-te să te cureţi în văzduhul fin,
Bea licoarea pură de nectar divin,
Focul care umple spaţiile clare.

Ignorând năpaste, ignorând suspine,
Ce fac viaţa dură şi-o ascund în nor,
Fericit e omul care poate-n zbor
Să se-avânte în sfere albe şi senine.

Ale cărui gânduri, ca o ciocârlie
Dis-de-dimineaţă se înalţă-n cer,
– Plutesc peste viaţă, pătrund cu-al lor fler
Şi limbajul florii şi tăceri o mie!

poezie clasică de Charles Baudelaire, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţă cu minuni

Mergi acum, în umbra serii
În odaie să te-nchini
Şi îţi dăruie visării
Ochii de lumină plini!

În visare ţi s-arate
Calea dreptă de urmat ;
Este sfetnic bun o noapte
Când adormi îngândurat.

Le dezleagă şi sloboade
Amintirile cu noi
Căci tristeţea-n carne roade,
Ne sfârşeşte pe-amândoi.

Eu voi sta la sfat cu luna
Şi cu stelele, la geam,
Cum am stat întotdeauna
Când nu te înţelegeam.

Ca-ntr-o doară să-i spun lunii
Strecurată printre pruni,
Cu cât foc iubesc nebunii
Şi cum speră în minuni.

Când se înfiripă zorii
Alungând un somn curat,
Tu să laşi în noapte norii
C-un sărut nevinovat!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (8 august 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

XXIV Smerit te-ador asemeni cu bolta cea nocturnă

Smerit te-ador asemeni cu bolta cea nocturnă
O, amforă-a tristeţii, o, mare taciturnă,
Mai scumpă mi-eşti, frumoaso, cu cât mi te strecori
Tu, nopţile podoabă, de-mi pare uneori
Că dinadins, ironic, distanţe-aduni în jur,
Ce braţele-mi separă de-un nesfârşit azur.

M-arunc să dau atacul şi-asaltul meu e-n toi –
Ca pe un leş când viermii se-nverşunează roi –
Şi scumpă mi-e, o fiară, cumplită, nemiloasă,
Chiar şi răceala care te face mai frumoasă.

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!