Nelinişti vechi

Pentru amanţi,
ploaia e boala ce li se lasă pe piept;
o camaşă de cărbuni ce-i îmbracă
în obscenitatea cerului searbăd şi plat
a cărui muzică se aude doar în balţile
risipite printre tălpi, maşini, lacrimi şi trepte.
Pe ei îi amorţeşte sub felinare înguste,
cu obrajii reci împreunaţi, unul într-altul.
Paradele lor androgine se întind peste străzi
cu dansuri inocente de buze plouate,
adăpostite de streşinile caselor în care nu mai face nimeni dragoste.

Pentru ploaie,
boemii sunt vulturii ce i se hrănesc cu leşul
picurând, ce nu se răceşte niciodată
încălzit de pelerine groase sau umeri goi şi ascuţiţi.
Picioarele lor încurcate aleargă mereu la întâmplare
înghit lacomi apa îngerească, îşi uită umbrelele
în cafenele îngrăşate de fum şi polemici
băieţi speriaţi şi fete romantice o privesc pe fereastră
îi numară stropii, îi scriu poezii,
iar ploaia, scârbită de omagiile lor milenare,
aruncă fulgere obscene peste casele în care toată lumea face dragoste.

Pentru boemi,
oraşul e un cimitir al iubirilor neîmpărtăşite
cu stafii triste aşezate pe băncile din parcuri de cartier
sau ascunse sub fustele pline de buline ale femeilor
mereu alarmate de vreo grijă absurdă.
Războiul cuvintelor are de fiecare dată răniţi:
reputaţii distruse, orgolii călcate, vorbe sufocate
întinse pe frontul urban, plin de plumbul regretelor.
Pe trotuar, un el şi-o ea mimează indiferenţa.
Rănile li se deschid în aşteptarea extazului
oraşul îi înghite, netulburat
şi îi invită în casele lui în care încă nu s-a făcut dragoste.

Pentru oraş,
noaptea e o femeie uşoară, ce se lasă pe spate
întinsă, desfăcută peste cladiri ascuţite şi chipuri flămânde.
Farmecele ei parfumate cu grădini ude şi florărese tinere
se întorc de fiecare dată să ardă în locul soarelui apus.
Fiecare trecător întârziat îşi poartă speriat umbra ca pe o poveste
despre alte nopţi ce încă n-au venit, dar le aşteaptă...
să i le-aducă vântul, vampirul ce îl zgârie până la sânge,
nervos că ziua nouă se naşte din pântecele căscat şi galben al lunii.
Şi alte vise, ca nişte ceţuri albastre ale nopţii, se ridică
din somnul caselor în care nu s-a făcut niciodată dragoste.

poezie de Diana Dancu (13 septembrie 2009)
Adăugat de Diana Dancu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţie

din oraşul meu îţi zic
nimic nu seamănă a moarte
precum seamănă picioarele mele a dragoste
dezlegate de lut

gura de aer care îmi zboară din piept
îţi intră în pori te dilată încât ocupi
universe
pari a pătrunde din niciodată în niciunde
oraş în oraş dragoste fără de dragoste
iubit de cuvânt ca un zid

mă aşez la vest de umbra ta
peste mine trec nori albi de sori
parcă moartea seamănă a viu
taci şi îmi trimiţi elefanţi roz
dragoste cu o sută de minusuri
mai aproape de somnul meu

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

acasă, oamenii tăcuţi
au simplitatea înscrisă în gesturi mărunte,
palmele lor bătătorite vorbesc despre grijile peste care s-au culcat stelele aburinde,
mersul lor aşezat pregăteşte creanga de brad
pentru lumea de apoi,
colindele frâng cerul din care se prelinge dorul de cei care s-au dus,
încă un an îşi pune pecetea peste frunţile lor
încreţite de curgerea timpului, înfiorător de năvalnic,
casele par mai mici, cu ochii mijiţi către soarele palid,
iar fulgii firavi cern linişte pentru încă puţin...

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marionete ţipând

Ochi crispaţi de frică,
Această frică paralizantă în faţa ploii de gloanţe,
Gloanţe ale cruzimii, cruzime care trebuie hrănită
Cu victime,
Aceste inocente victime ale urii,
Această ură îngrozitoare, care este alimentată cu dragoste
Atât de similară cu
Plăcerea care vine prin durere,
Această durere extremă, care dă frumuseţe nebuniei,
Această nebunie rotundă ca un roz-roşu rece hidratat,
Un roz-roşu ca o peteşie in edemaţierea gigantică Quincke
Însoţită de o respiraţie rece, zgomotoasă şi şuierătoare
Ca şi cum ai horcăi în timp ce cânţi un cântec,
Un cântec de dragoste pentru un dans al morţii,
O moarte dureroasă pentru marionete fierbinţi,
Păpuşi frumoase devenind manechine reci de ceară,
Manechine disperate, ţipând în ploaia lor roşie,
Ploaia de sentimente,
Sentimente roşii colorând momentele lor triste,
Momente reci pentru focuri de iarnă
În peştera umbrelor.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul comunilor

Oraşul era un cer încâlcit de cabluri...
loc cu bârfe proaste...
un alter ego din vestul sălbatic...

Oraşul era mort la revoluţie
dar şi viu în fiecare ungher.
Iacobini mânjiţi şi fără cullotes (!)

Oraşul era chipul ei când visa
cu privirea pironită în tavan
şi inima înţepată de pofte şi lipsuri.

Oraşul era chipul lui când dormea
cu capul în perna de catifea
peste care erau pete vechi de lacrimi...

Oraşul era pantograful antic
pe sub care treceau tramvaiele
vechi, zgomotoase şi reci...

Oraşul era surâsul meu cuprins
de mediocritate şi nebunie
între necunoscuţi şi gaşcă!

În oglindă îmi studiam ridurile,
căutăm prin harta lor secretă
poate (Eu) să aflu ce am fost (?)

În duş priveam ploaia
din reţeaua de canalizare,
spălându-mă cu torentu-i de tandreţe.

Sub ploaia aia, mii de suflete,
parcă gâdilându-se într-o încleştare
pentru trupul meu senzual de urbe...

Apoi din gelul de duş se scurgeau pădurile tropicale,
închise de vreo mişcare ocultă
în vreo sinteză alchimică de dragoste...

Făcea spume roz şi orbitoare,
din cap până-n balta de sudoare,
cu nămolul înmuiat de pe mine...

Rotocoale de praf, de departe,
adunate în jurul "magneţelului",
spre perpetuu nord...

Se scurgeau cu micul potop,
dezvelind statuia aurită
a poetului spălat de vise...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

bilete de dragoste

scriu ca pentru prima oară
fiecare pagină în caietul cu poezii
şiruri de cuvinte care îmi trădează emoţiile
de parcă aş scrie iubitei
bilete de dragoste

scriu ca pentru ultima oară
fiecare literă creşte exagerat, îmi saltă dreapta
prea sus
mă ridică… sunt cât o virgulă
ce nu-şi găseşte locul!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare fostului meu iubit

Dacă, măcar, te-ai fi străduit să exişti,
îmi pare că, la fereastră, zăceau turme de cai,
cu sânge pe la picioare, oasele lor
îmi aduceau, parcă, aminte că eu din oasele mele m-am născut,
mai demult,
nu dintr-un ţipăt de mamă;
...
oasele mele mă trimiseseră prea devreme, în lume, aş fi vrut să mă nasc iarna,
zăpada e albă, ca osul;
scânteierea ei e dulce şi te ridică în cărţi de poveşti, şi ninge şi acolo... sunt bucate... scântei de apă şi vin... daruri de la bunica...
îmi pare că prinseseră caii,
sau, măcar, îi văzuseră, toţi,
eşuând,
cerul era negru şi tern, mă trezeam, în zori, să caut, mai departe, binele, dorul meu,
şi
să merg
cu treisprezece fecioare de mână, până-n cer; să alerg până-n cer;
dar nu mai era vreme...
caii mei alergaseră, demult, înspre alte pământuri şi la altă verdeaţă...
o să vă caut, odată, prin cer!;
dar nu,
dimineaţa mergi, de foarte de dimineaţă, la pas, prin oraş, peste biserici zboară ultimii porumbei,
s-a făcut, de acum, primăvară, peste bărbat şi femeie,
peste miliardele de oameni care se iubesc, şi
lumea pleacă, liniştită, la serviciu,
femeile se primenesc, dimineaţa, şi binele încă le încape în pumni
îmi plac salcâmii aceştia frumoşi,
şi băncile, încă, îmi plac,
luminiţele lampioanelor care îmi vorbesc despre iernile care vor veni,
şi despre dragostea femeilor şi, iată, a cailor liberi,
pe care îi voi găsi.
...........
îmi plac bătrânele care îl poartă pe Hristos la gât, credincioşia lor,
molcomia,
în seara aceasta o să îmi pun un film de dragoste şi o să plâng
că nu împart îngheţată cu tine.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce scriu poeme?

scriu pentru că visez,
scriu pentru că, dacă n-aş face-o,
aş muri chiar astăzi,
scriu pentru prieteni şi duşmani,
scriu pentru iubitele mele
a căror imagine o port pe retină,
scriu pentru mine
să-mi împrospătez memoria
cu fumul şi cenuşa
prin care am trecut,
închin un imn soarelui
şi mă rog să rămână acolo
aşa rotund şi frumos
pentru că el îmi dă viaţă,
închin un imn lunii şi mă rog
să rămână pe bolta nopţii
atâta timp cât va exista iubire,
scriu să încălzesc lumea cu cuvintele mele,
scriu să mă audă mama
de acolo din ceruri
că fiul ei visează frumos
şi are trupul din ramuri de frunze,
care foşnesc în razele primăverii,
mă rog să nu mă lovească
fulgerul zigurat al lui dumnezeu
care m-ar mumifica într-o cruce
la răspântii
cu mâinile întinse între răsărit şi apus,
scriu să-mi acopăr toate rănile
cu făşii de cuvinte,
să-mi acopăr inima
care sare din ţâţâni la fiecare emoţie,
să-mi astupe urechile,
să nu mai aud toate neroziile timpului,
să-mi adoarmă ochii pe visele copilăriei,
care încă nu mi s-au împlinit,
mă rog pentru toţi nenăscuţii lumii,
pentru aura şi nimbul lor,
mă rog ca locurile să nu devină pustii,
să triumfe iubirea
ca aripa pasării albastre
care se-mpreună cu azurul cerului
şi mă mai rog
ca somnul să-mi fie lin
sub umbra de cetini.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (23 noiembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există doar oameni şi un singur Dumnezeu

Adevărul e că oamenii nu mor
ei sunt ca nişte trepte
pe care călcăm
şi ne înălţăm
unul
pe celălalt

înfricoşător e doar momentul
în care ne afundăm
tot mai adânc
pentru a face loc
şi altora
în pământ
nimeni nu-şi cunoaşte identitatea
chiar şi Dumnezeu preocupat de alte lucruri
uită să mai treacă pe la tine
umbra din care întunericul
şi-a construit adăpost
îşi caută înlocuitor
nu există un AZI din care
să crească alte umbre

există doar oameni şi un Dumnezeu
care din propria lor suferinţă
şi-au modelat chipul pe lut

poezie de Teodor Dume din Fără grupă sanguină (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de vreme

De ceva vreme nu te-am mai simţit –
Nici în farmecul nopţii, nici în razele
Celei ce-nsemna odată clipele...
Acestei inimi care încă n-a-'mpietrit!

Încă mai simt cum bate-a dragoste,
Chiar dacă nu mai bate pentru tine!
Deşi credeam că nu îşi mai revine,
Uite-mă-aici: trăind tot o poveste...

O poveste care-i tot despre dragoste,
O dragoste care – ghici, ce? S-a stins!
Despre un vis frumos ce-a fost învins,
Dar care... încă ne mai urmăreşte!

Cum am putea să nu avem regrete?!
Doar ştii şi tu ce am trăit, – a fost –
Şi cât de tragic s-a sfârşit şi fără rost...
De nici n-ai spune c-am iubit cu sete!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (23 mai 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie

Ploaie, ploaie la miezul nopţii, doar ploaia dezlănţuită
Căzând peste cabană sumbră – şi solitudinea, şi eu,
Amintindu-mi iarăşi că o să mor
Şi că nu voi mai auzi ploaia, nici nu-i voi mulţumi
Pentru că mă spală şi-s mai curat decât am fost vreodată
Din clipa în care m-am născut în această singurătate.

Binecuvântaţi sunt cei morţi pentru că plouă peste ei;
Iar eu aici mă rog ca nimeni din cei pe care i-am iubit
Să nu moară-n noaptea asta sau să zacă, încă treaz,
Singur, ascultând ropotul ploii,
Fie-n durere, fie împăcat,
Neputincios printre cei vii şi cei care s-au dus,
Ca o apă rece printre trestii rupte,
Miriade de trestii rupte, liniştite şi încremenite,
Sau ca mine care n-a avut nicio iubire pe care-această ploaie
Dezlănţuită să n-o dizolve, mai puţin iubirea pentru moarte,
Dacă-aceasta se-îndreptă spre tot ce-i perfect şi
Nu poate, furtunile-mi spun, să dezamăgească.

poezie de Edward Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul îngerilor

prins în ceaţă se zbate
să se trezească din lacrimi
străzile albastre îşi scutură
somnul prin care rătăcesc
de câteva nopţi de pândă
şi
şi
şi seducţie pe alei ce mă-ngheaţă
cu privirea lor din noapte
copacii cu tainice farmece
mă animă în suflu lor iubitor
cartierele deşarte până dimineaţă
au fost ferecate cu dezmierdări
viorile îngână o melodie
lângă geamurile aburite
de
de buze de femeie
respir precipitat alături de un ochi
de apă pe loc îngheţat
un cerb statuie luminat
de-un răsărit rău pictat
aparatul difuzează un program
de jazz-fusion sau
sau
sau
concert de bach la o oră nepotrivită
statuile stau în poziţia lor incomodă
albastre din cauza efectelor
razelor ultraviolete care scaldă oraşul
din povestea noastră de iubire

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste profundă...

Caut adâncimea,
Ca pe o hrană necesară,
Iubesc adâncimea,
Ca pe o fată sprinţară.
În adâncime mi-am plasat,
Toate visurile mele,
Precum astronomul,
Îşi are visul la stele.
De ce? Mi-am pus întrebarea
Frumuseţea rocilor,
Ale acestor minuni
Obişnuite ale pământului,
Mă fac mereu şi intens,
Să îmi placă mai mult?
Fiindcă prin forţă,
Învingi tăria,
Blocului de stâncă imens.
Dar nu numai atât,
Ci alte şi alte probleme,
Mereu îţi ridică,
De fiecare dată,
În fiecare zi, tăria din stâncă.
Eu, tu, în general minerii,
Nu au teamă de piatră,
De tot ce-I colosal. Aşa este.
Nu-i fenomenal?

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bătrân de poveste

Mâine dimineaţă beau apă din trei fântâni
înainte de răsăritul soarelui,
nu ştiu dacă voi izbuti să o deosebesc
cum fac degustând vinul.

Ştiu doar că un bătrân bea apă din ele
şi face din asta un obicei zilnic,
unii îl consideră dus, dar el nu se lasă
şi face umbră pământului.

Timpul trece şi fostul prizonier de război
ce a venit pe jos acasă
luptă cu sine
şi cu amintirile pe care le povesteşte,
i s-a făcut şi înmormântare creştinească,
nevasta s-a măritat,
dar a iertat-o fiindcă a murit devreme.

Lumea lui a dispărut şi ea
şi a rămas doar câte o fantomă grăbită
care mai bântuie câte o casă părăsită
în care nimeni nu intră.

Credinţa sa în apa vieţii sfinţită
ce o păstrează în fiecare fereastră,
să o sărute lumina soarelui
şi astfel bătrânul nu se teme,
uită de moarte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul de după

Nu se scrie niciodată, nimeni nu are litere şi nici putere

Sau poate că se scrie cu acea licărire fosforescentă
Pe care fiecare femeie o secretă în timpul unei nopţi de dragoste

Din cauza neajunsului văzut ca primejdie sau mai degrabă
Se scrie cu aşchiile sărite, el e aşa... o dâră de fum inevitabilă
Care apare după ce ne ardem la foc mic, înăbuşit, inimile
După care privim în gol ca şi când: noi suntem aceia atât de uşori

Şi trupurile noastre cumva moarte, neputinciose fac semne
Cu mâinile obosite, suntem aici, suntem aici, dar noi ne ducem în sus
Nu recunoaştem nicio voce, descărnaţi ne plângem de milă

Poemul de după e întotdeauna mai lung ca un oftat de la o fereastră anonimă
Un suflu evanescent surd şi tenebros care se pierde undeva în zare
Dacă nu cumva zarea e chiar pielea ta mâncătoare de basme

Geamătul pe care nimeni nu l-a atins, nimeni nu l-a gustat
O pasăre care vine şi bea apă din paharul pus la căpătâiul uşii

Unii spun că seamănă cu un curcubeu după ploaie, dar nu pot jura
Pentru că noi de câte ori am făcut dragoste am orbit amândoi
Ca şi când ne-am fi scos ochii cu buchete de flori

Ar trebui s-avem hambarele pline prin câte locuri am colindat împreună
Dar noi nu strângem nimic pentru iarnă, doar unul pe altul la piept
Poate că din slăbiciunea asta, mai mult o amorţeală, el se naşte

Şi când spun toate astea, imaginaţi-vă că eram pe un vârf de munte
Numai flori de colţ ieşeau din coastele mele după fiecare sărut
Poemul de după este revolta astrelor mele la atingerea ta

Iar răzvrătirea asta nu se scrie niciodată, nimeni nu are litere şi nici putere

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca buzele pătimaşe

Există
Atât de multe poziţii
Pentru dragoste:

Fiecare arcuire a ramurilor,

O mie de chipuri diferite
În care ochii tăi pot îmbrăţişa;

Numărul infinit de forme
Pe care mintea le poate trasa;

Orchestra primăvăratică
A parfumurilor;

Curenţii razele de lumină fremătând
Asemeni unor buze pătimaşe;

Felul în care Viaţa îşi roteşte fusta,
Ale cărei pliuri conţin alte lumi;

Fiecare semn al tău care atinge
Trupul Lui
Omniprezent,
Inimaginabil.

poezie clasică de Hafiz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om îşi are sufletul lui, pe care nu poate să-l amestece cu altul. Doi oameni se pot îndrepta unul către celălalt, pot vorbi unul cu altul şi pot fi foarte apropiaţi. Dar sufletele lor sunt ca nişte flori, fiecare a prins rădăcini în locul lui şi nici unul nu poate veni la celălalt, altminteri ar trebui să-şi părăsească rădăcina şi asta nu poate s-o facă. Florile îşi împrăştie mireasma şi sămânţa pentru că doresc foarte mult să fie împreună; dar floarea nu poate face nimic pentru ca sămânţa să ajungă la locul potrivit, acest lucru îl face vântul, iar acesta vine şi pleacă mereu cum şi când îi e voia.

Hermann Hesse în Knulp
Adăugat de 107
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraş minier

De fiecare dată când trec,
Pe aleile de piatră seacă,
Privirea mereu mi-o aplec,
Spre firul minuscul de iarbă.

Blocuri simetrice în rând,
Privesc prin alternante ferestre,
Care în fond n-au nici un gând,
Despre toate privirile inceste.

Oraşul pare destul de bizar,
Mişcarea din el e monotonă,
Paşii anemici pe trotuar,
Sunt o muzică destul de afonă.

Porţi tăcute, altfel nesăţioase,
Înghit mereu fiinţe umane,
Aceste cuburi numite case,
Ce stau gata să sfarme.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balian de Ibelin (către cei din Ierusalim): A căzut pe umerii noştri datoria de a apăra Ierusalimul, iar noi ne-am pregătit cât de bine am putut. Nici unul din noi nu le-a furat oraşul musulmanilor. Niciun musulman din marea lor armată care se îndreaptă acum spre noi nu era născut pe vremea când acest oraş a fost pierdut. Ne luptăm din cauza unor ofense pe care nu noi le-am adus, împotriva unora care nici măcar nu erau în viaţă pentru a se considera jigniţi. Ce este Ierusalimul? Templele voastre sunt construite peste templul evreu pe care romanii l-au dărâmat. Templele musulmane sunt construite peste ale voastre. Ce este mai sacru? (Pauză.) Zidul? Moscheea? Cimitirul? Cine le revendică? Nimeni n-o poate face. (Îşi ridică vocea.) Cu toţii avem dreptul asupra lor!
Episcopul, Patriarhul Ierusalimului: Blasfemie!
Almaric (către Patriarh): Taci.
Balian de Ibelin: Apărăm acest oraş, nu pentru a proteja aceste pietre, ci pe oamenii care trăiesc printre aceste ziduri.

replici din filmul artistic Regatul Cerului, scenariu de William Monahan
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infectat cu iubire

un om, alţi oameni
şi umbrele lor
vorbind prin semne
despre distanţele
ce ne separă
desăvârşind absenţa

o durere, alte dureri
şi piroanele-înfipte
în inima împietrită de spaimă
pe care sufletul se caţără
pentru a ajunge
la Dumnezeu

o moarte, alte morţi
şi toate lacrimile
scurgându-se tăcute
sub o mie şi una
de măşti părăsite
de speranţe şi vise

o floare, alte flori
şi amintirile cu petale de foc
sperând să mai fie
măcar o dată privite
prin ferestrele
oarbe ale cărnii
pentru a resuscita
poezia din noi

o lume, alte lumi
şi stelele lor căzătoare
făcându-ne cu ochiul
înainte de dispariţia lor
în spitalul obscurităţii
universale

o pâine, alte pâini
şi trupurile aburinde
cu care întâmpinăm
îngerul foamei
fără de sfârşit

o tăcere, alte tăceri
şi umbra care continuă
să-mi fie alături
ca un câine care
nu-şi trădează stăpânul
îndemnându-mă
să scriu, să scriu...

un cuvânt, alte cuvinte
şi pixul meu care lasă
urme albastre pe hârtie
de parcă cerul ar păşi
pe zăpada uitării

o zi, alte zile
şi poemul acesta
limpede ca o lacrimă
prin care mă priveşte
moartea cu masca pe faţă
neîndrăznind să mă atingă

fiindcă
sunt infectat
cu iubire

poezie de Ionuţ Caragea din premieră (3 aprilie 2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar pentru tine

Ploaie de lacrimi am văzut
picurând
din cerul ochilor tăi...
şi m-am gândit
la furtuna din suflet.
Gândul că-ţi sunt tunet
şi fulger
mă întristează.
Vreau să-ţi fiu doar curcubeu
de speranţă,
dragoste
şi mult dor.
Să-ţi fiu răsărit în fiecare dimineaţă
când mă priveşti
şi potecă spre bucurie.
Seara să fiu apusul supărărilor de peste zi

iar noaptea, înger păzitor peste
visele tale...

poezie de Angelina Nădejde (15 octombrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!