Iar mă-ndepărtez de tine

Iar mă-ndepărtez de tine dinadins ca să te văd
Nerobită de puterea sufletului tău cel dus
Înapoi spre altă lume care-i pare mai a lui
Decât lumea-n care parcă din greşeală a fost pus.

Dar te văd tot mai aproape ca şi cum eu însămi sunt
Despărţită doar de ochiul care mă priveşte rece
Undeva pe însăşi calea nimănui dezvăluită
Unde sufletul tău parcă şade pregătit să plece.

E desprins de trup şi este mai frumos ca niciodată
L-aş desface din adâncuri să-l alin şi să-l păzesc
Dar cum pot păzi eu, Doamne, răsuflarea ta cea sfântă
Care însuţi ai desprins - o de pe ochiul său domnesc.

Mă rog deci să se întoarcă fără ură către tine
Dar când va să vin şi eu să mă laşi să-i dau ocol
Dacă nu ca o femeie ca un suflet care vine
La alt suflet ce-l aşteaptă în tăcere trist şi gol.

poezie de Ileana Mălăncioiu din Ardere de tot (1976)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul fără umbre

S-au surpat clipele toate
Visele ard a singurătate;

Satul fără umbre mai aşteaptă
Un copil c-o floare scuturată
Să vină la părinţi la mormânt
Să le sărute trupurile de vânt!

S-au surpat amintirile vii
Încotro să mergi nu mai ştii;

Satul fără umbre pare răvăşit
De începutul său de infinit
Încotro să mai aştepţi pe cei morţi
Dacă nimeni nu deschide vechile porţi?!

S-au surpat tăceri în lumânări
Nu mai vin copiii din patru zări;

Satul fără umbre umblă pe-o cărare
Nu-i mai iese nimeni azi în cale
Totul e amurg fără de conţinut
Orişice orizont pare mereu pierdut!

N-am pe nimeni azi pe prispă
Viaţa mea e tot, tot mai tristă;

Satul fără umbre-l aud în ecou
Merg către dînsul (şi eu mi-s nou)
Sunt cel care vine, sunt cel care pleacă
(Toşi copiii din lume părinţii să-i înţeleagă)!

S-au surpat priviri în lacrimi
Gânduri au orbit în patimi;

Satul fără umbre e închis târziu
Ca un muzeu fără nimic, pustiu,
În care timpul orb parcă aşteaptă
Dorul scump de Mamă şi de Tată!

... Dacă n-ai străbuni atunci n-ai nimic,
Dacă n-ai satul tău eşti venetic;

Satul fără umbre să-l porţi mereu
Tainic în suflet ca pe Dumnezeu,
Să-l rogi în genunchi să nu dispară,
Satul tău de suflet, Veşnicie, o Comoară!...

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stea îndepărtată

În Carul Mare e o stea
Pe care noaptea o privesc,
Acolo-mi este dragostea
Pe care atâta mi-o doresc.

Ca orice stea din depărtare
Ea rămâne mereu rece,
Am obosit în căutare
De la mine vrea să plece.

De ce steluţa mea iubită
Te-ascunzi în nori de fum?
Mi-e inima atât de obosită
Căci nu avem acelaşi drum.

Fără tine mi-este greu
Nu ştiu cât o să rezist?
Te port în suflet mereu
Care este tot mai trist.

Nu am iubit nicicând tăcerea
Voiam să fiu tot optimist,
Dar m-a cotropit durerea
Fără tine parcă nu exist.

poezie de Mihai Leonte (august 1964)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

În afara religiei pe care ai învăţat-o de mic de unde mai ştii că eşti desprins de Dumnezeu? Dacă Dumnezeu este propria ta Inimă, cum si unde te-ai desprins de ea? Dumnezeu este veşnic Aici, iar acest Aici e la fel, fie că eşti în cea mai pioasă mănăstire, fie că eşti în cea mai desfrânat bordel sau crâşmă. Cum de nu poţi vedea asta şi la ce bun să cauţi un Dumnezeu căruia îi e frică sau scârbă de lume şi se ascunde în răceala unei biserici? Unde şi cum Iisus a predicat într-o biserică? Oare nu cumva când a spus: "Eu şi Tatăl Una suntem!" a făcut-o sub cerul liber? Asta este adevărata biserică! Biserica a devenit o afacere şi nu o cale spre mântuire! Dacă trebuie să mergi la biserică pentru a-l cunoaşte pe Dumnezeu, nu o să-l cunoşti niciodată! Tot ceea ce vei cunoaşte vor fi veşnicele dogme ale separării, veşnica lor pomenire! Dumnezeu este mai aproape decât următoarea respiraţie şi infinit mai aproape decât primul/următorul gând. Ai fi în stare să baţi mătănii la toate bisericile acestei lumi, simple clădiri din lemn sau din piatră care găzduiesc separarea. Dar Adevărata biserică este propria ta inimă, este chiar faptul tău de A FI, a fiinţa fără gânduri, Aici oare când ai să mergi?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea viselor

E-o umbră ce se leagănă de parcă
ar vrea, hipnotizat, să plec departe,
iar sufletul să nu se mai întoarcă
din lumi ce nu-s nici vii, nu sunt nici moarte.

Ascult imboldul inimii ce saltă
domol, în ritmul unei vechi pendule,
în intervale-n care nu tresaltă
când sângele încearcă noi formule.

Pornesc din întuneric spre lumina
ce-mi strigă o chemare dinspre Lună
prin raze ce descoperă cortina
ce două lumi încearcă să opună:

O lume-n care totul se măsoară
în timpul care trece iluzoriu,
şi alta,-n care-am fost de prima oară,
eternă, infinită, purgatoriu.

Aleg un drum ce pare o cărare
spre poarta ce-mi apare larg deschisă
spre lumea veche, calea salvatoare
pe care doar iubirea e admisă.

Şi merg... şi merg... un suflet ce se pierde
în raza de lumină care vine
cu zorii ce-ndrăznesc să îmi dezmierde
un vis neterminat, întors în mine.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflexie

Puteam să tac etern, era mai bine?
"Tăcerea e de aur"... însă e?
Mă las minţit de soartă şi de mine
Şi nu ajung ca să pricep de ce

Atâta oscilez între senzaţii,
Că nu mai ştiu exact cine mai sunt,
O poartă către rai, sau aberaţii,
În lumea materială, pe pământ

Mă amăgesc că binele e veşnic
Şi că mă aflu undeva în el,
Dar suflu, precum vântul într-un sfeşnic,
Uitând de sensul vieţii-n fel de fel

Dileme, frământări fără răspunsuri,
Sunt oare eu mai bun decât sunt ei?
Un ego prea răpus de neajunsuri,
Ce-şi pune întrebări fără temei

Şi cum să ştiu de fapt ce e dreptate
Când totul pare foarte relativ?
De ce sunt eu acela care poate
Să fie gândul foarte emotiv?

Mă uit în ochii mei, sunt o oglindă,
Pe care astăzi parcă nu o simt,
Când răsuflarea caldă, emotivă,
Mă face să mă văd fără să mint

E totul doar o fugă spre niciunde,
În care las în urmă tot ce strig,
Precum un praf, când versul îmi pătrunde,
Prin nuanţele de suflet care frig

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 3

Priveşte în oglindă la chipul ce-l zăreşti
Şi spune-i că e vremea din el alt chip s-apară;
Dar dacă tu acum refuzi să-l reînnoieşti
Vei umili o mamă, vei înşela o ţară.
Căci care frumuseţe cu pântec fără rod,
Cultivator dibaci, te-ar alunga pe tine?
Şi cine-ar fi bărbatul ce n-ar dori un plod
Doar pentru-a fi mormântul unei iubiri de sine?
Iar mama ta în tine priveşte ca-n oglindă
Chemându-şi înapoi al vieţii ei tezaur
Şi ca printr-o fereastră ea poate să surprindă,
Chiar dacă e zbârcită, a ta vârstă de aur.

Dar dacă tu trăieşti şi nu laşi amintire
Când singur vei muri nu vei avea cinstire.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sarut rece

Apropie-ţi buzele de zâmbetul rece
Să mă topesc ca şi-o lumânare,
Lasă-ţi iubirea din suflet să plece,
Spre inima care aproape îţi moare.

Aproape de toamnă rămâne tristeţea
Aproape de parcul cu frunze şi ploi,
Într-o statuie îţi plâng frumuseţea
Şi o invoc să te-aducă înapoi.

Apropie-ţi buzele de ape sărate
Acum, când fiori se sting încetişor,
Buzele mele sunt şi ele îngheţate
Sărutul rece mă-nvinge sonor.

Acum, când tăcut îmi este sărutul,
Ce n-ai fi dat să-l fi-nţeles…
Rătăceşti în timp certând minutul
Fierbinte atunci, dar nu l-ai ales.

Uriaşe simboluri mă chemă strident,
Sunt ce au fost…doar gânduri reci;
Înflăcărând dorinţe din spirit ardent
Dezlănţui sărutul prin care-ai să seci.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Tania Tiron Igescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul imposibilei reîntoarceri

Reflectând la ochiul mirat, deschis către lume,
Din care însăşi primăvara vieţii mele-a izvodit,
Retrăiesc întâmplări adunate-n câteva albume,
Şi,-n braţele acestei primăveri, mă las iscodit.

Întors în copilărie, sufletul încearcă să rezume
Tot ce,-n goana vremelnicei clipe,-a dobândit,
Reflectând la ochiul mirat, deschis către lume,
Din care însăşi primăvara vieţii mele-a izvodit.

Cum orice râu de munte, neistovit în spume,
Să nu se poată-ntoarce la izvoare,-i osândit,
Copilăria-i amintire ce devine terapie anume
Ce nu se poate repeta decât în dorul spovedit

Reflectând la ochiul mirat, deschis către lume.

rondel de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E atât de rece

E atât de rece primăvara care a venit,
Ca sărutul tău care mi-i l-ai dat la despărţire.
De atunci viaţa îmi pare o lamă de cuţit
Fără tine dulcea şi gingaşa mea iubire.

E atât de rece primăvara care a venit
Căci chiar nici pomii nu mai vreau să dea în floare.
Şi sufletul meu de durere e răvăşit,
Fără tine dragostea mea cea mare.

E atât de rece primăvara care a venit
Chiar dacă soarele mai des răsare.
Lumea îmi pare un alb infinit,
Îngropată toată în ninsoare!

E atât de rece primăvara care a venit,
Dar în suflet mai am o speranţă!
Că soarele care a răsărit,
O să topească lumea mea de gheaţă.

poezie de Vladimir Potlog (2 aprilie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auziţi? Ne plâng copiii...

Doamne, strigă omenirea, şi parcă te-ai supărat
Că ne-am înrăit de lacomi, răzvrătiţi ne-am depărtat
De cuvântu-ţi şi blândeţea, bunătatea ce ne-ai dat,
Ne-ai iertat, şi-am tot greşit... încă Doamne, ne-ai răbdat!

Cu odorul strâns de mine mă trudesc să îl feresc
De primejdii ucigaşe, i-alint chipul îngeresc,
Şi l-aş duce peste lume, într-un loc curat, steril,
Să-l botez în rugi pioase... sărmănelul meu copil...

Mă priveşte cu candoarea ce doar pruncii o mai au,
Cu doi ochi miraţi, albaştri, când măicuţe-ngenuncheau
Şi-şi plângeau copiii care au rămas printre străini,
Şi-i ascund că noi, adulţii, suntemi răi şi plini de vini...

Eu îl rog pe Dumnezeu să-i dea îngerii aproape,
Să-l vegheze zi şi noapte, eu să îl sărut pe pleoape,
Şi să-l liniştesc, să-l legăn pe frumosul meu odor,
Şi să-i spun că i-aş da cerul, pentru el pot să şi mor!

Auziţi? Ne plâng copiii sfâşiind inimi de mame,
Doamne, nu mai vreau s-asist la durere şi la drame...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutându-mă

Căutând în tine un drum spre mine,
Căutând în tine un drum spre tine,
Căutând în tine un loc unde să-mi odihnesc sufletul,
Căutând în tine locul unde este sufletul tău,
Căutând în tine ochii mei,
Căutând în tine ochii tăi
Mă căutam pe mine în tine,
Te căutam pe tine în tine,
Căutam în tine un vis al meu pe care să-l visăm,
Căutam în tine un vis al tău pe care să-l visăm,
Căutam în tine primăvara mea,
Căutam în tine primăvara ta.
Căutând în tine drumul spre mine,
Căutând în tine drumul spre tine,
M-am rătăcit şi s-a întamplat ceva,
Nu ştiu ce s-a întâmplat,
Dar sufletul tău s-a închis.
Şi am rămas afară căutându-mă...

poezie de Victor Rechiţian
Adăugat de Victor Rechiţian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ly: Dar chiar Lia mi-a spus că ar fi rău şi periculos, deci...
To Kuny: Se referea la cu totul şi cu totul altceva, dar are dreptate; tu nu poţi înţelege! Tocmai de aceea ai interpretat totul greşit... Scumpo, hai să pornim totuşi înapoi, spre navă, împreună!
Ly: Nici nu mă gândesc!
To Kuny: Bine... Cum vrei... Dar hai să-ţi spun ceva, care sper că te va ajuta să înţelegi; deci... Dacă tot e să consideri pe cineva drept "rău", atunci, doar eu pot fi acea persoană.
Ly: Tu, tati?! Rău?! Ce vrei să spui?
To Kuny: Da, draga mea, eu. Sau uiţi cum eram înainte de a fi plecat de pe Terra?! Un deţinut evadat. O persoană privată de libertate. Un puşcăriaş. Un fugar... În plus, un răpitor, doar v-am răpit pe voi doi, pe tine şi pe fratele tău, din sânul familiei voastre şi v-am luat cu mine, obligatoriu, fără aprobarea nimănui... Deci, da, eu pot fi considerat drept un tip rău, foarte rău. Nu şi comandantul misiunii!
Ly: Dar, în cazul tău, a fost vorba doar despre o greşeală, o neînţelegere. Eu ştiu că nu-i adevărat, că nu poţi fi aşa.
To Kuny: Greşeală sau nu... Asta e irelevant! Eu pot fi considerat drept un element rău, negativ. El... Ce-a făcut atât de rău? Să vedem... Te-a sărutat doar... Eh, desigur, n-a fost foarte frumos din partea lui, ştiind că eşti iubita colegului său de echipaj, Mihai, dar... Asta nu-ţi dă dreptul să-l judeci şi să-l clasifici drept un tip rău, periculos... Frumos, da, poate. Cum i se spune printre colegi?! Ah, da; Don Juan... Asta explică chestia cu sărutul... Dar nimic mai mult! E un băiat minunat, cu un suflet de aur şi un caracter ireproşabil!
Ly: Cum poţi să spui aşa ceva, tati?
To Kuny: Am discutat în multe rânduri cu el şi am avut ocazia să constat cu cine am de-a face. Nu mă înşel în privinţa lui. Deci, te rog, hai înapoi la petrecere şi n-o mai supăra pe Lia! Rămâi cu ea în cameră şi n-o mai cicăli! Pricepe că Lucian nu-i un tip rău, în nici un caz! Şi n-ar face niciodată ceva care să-i pună viaţa Liei în pericol. Nici ei, nici altcuiva! Trebuie să înţelegi asta.
Ly: Off, tati... Nu ştiu... Mi se pare atât de dificil! Cum să înţeleg?!
To Kuny: Încearcă măcar, scumpo! Acum hai înapoi, în nava lor! Te rog!
Ly: Bine, pentru că insişti... O să rămân la petrecerea lor. Cât despre Lia, evident că aş vrea să mă-nţeleg cu ea, dar...
To Kuny: Nu! Fără "dar", scumpo! Bine?!
Ly: Bine, tati.
To Kuny: Aşa te vreau, draga mea.
Ly: Dar tu tot nu eşti rău, în nici un caz!
To Kuny: Nici comandantul lor, scumpa mea. Nici el.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din tine însuţi

Trudesc străbuni de-o veşnicie,
Să sape-n suflet o grădină,
Să stea măreaţă temelie,
Pentru biserica creştină.

Pe-acel tărâm să îngrădeşti,
În suflet, doar o părticică,
Din tine însuţi să zideşti,
În taină, o capelă mică,

În care, neştiut de lume,
Când te încearcă viaţa greu,
Sau când norocul are nume,
Obol să-i dai lui Dumnezeu...

Să-ţi fie ruga liniştită,
Să simţi prezenţa Lui divină,
Şi de nu fiva-ţi împlinită,
Să-ţi însuşeşti întreaga vină...

Cu umilinţă omenească,
De fiva-ţi rău, de fiva-ţi bine,
Să nu laşi să se prăbuşească
Nicicând, biserica din tine!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate ultimul dar...

ştiu că
nu voi mai fi niciodată
ceea ce am fost dar
azi
sunt mult mai aproape de mine
şi-mi permit să vorbesc cu Dumnezeu
o să-l rog să-mi împrumute
clipele dintre două respiraţii
doar atât
cât să-l strig pe tata
să o mângâi pe mama şi
să-mi sărut copilul
nepotului să-i pot lăsa
urmele paşilor şi ceasul îmbătrânit
de sub grindă...
doar atât...
întind mâna înspre tine
Doamne
dă-mi ceea ce aşteaptă sufletul meu
la urma urmei lasă-mă să fiu
pâinea ce hrăneşte trupurile celor mulţi
şi asta pentru o altă zi

poezie de Teodor Dume din Durerea din spatele cărnii (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate ultimul dar...

ştiu că
nu voi mai fi niciodată
ceea ce am fost dar
azi
sunt mult mai aproape de mine
şi-mi permit să vorbesc cu Dumnezeu
o să-l rog să-mi împrumute
clipele dintre două respiraţii
doar atât
cât să-l strig pe tata
să o mângâi pe mama şi
să-mi sărut copilul
nepotului să-i pot lăsa
urmele paşilor şi ceasul îmbătrânit
de sub grindă...

doar atât...

întind mâna înspre tine
Doamne
dă-mi ceea ce aşteaptă sufletul meu
la urma urmei lasă-mă să fiu
pâinea ce hrăneşte trupurile celor mulţi

şi asta pentru o altă zi

poezie de Teodor Dume (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sa mergi cu fruntea sus

Să mergi mereu cu fruntea sus, femeie
Să nu-ţi pleci capu-n faţa nimănui
Chiar dacă suferi viaţa nu se încheie
Eşti unică ca tine alta nu-i!

Şi sufletul să nu ţi-l laşi călcat
De nimeni niciodată, în picioare
Respectă-te mai mult căci e păcat
Să ai un suflet sfărâmat, care te doare!

Învaţă-te să ai grijă de tine
Iubeşte-te aşa... aşa cum eşti
Tu eşti frumoasă ştii asta prea bine
Şi altceva nicicând să nu gândeşti!

Femeie, fii mereu pretenţioasă
Să nu te mulţumeşti doar cu puţin
Fă nazuri dacă vrei, fii mofturoasă
Cu sentimentele care îţi aparţin!

Şi dacă vor dori să te doboare
Să nu îţi pleci privirea-n faţa lor
Păstrează-ţi frumuseţea şi a ta candoare
Chiar dacă simţi durerea rănilor!

Să nu te rogi de ei să te iubească
Nu te-njosi şi nu te întrista
Şi nu-i ruga să nu te părăsească
Să plece... chiar de suferi, tu vei rezista!

Mergi mai departe... iartă, uită
Şi viaţa-n continuare să-ţi trăieşti
Lângă cei care tu te simţi iubită
Şi-ţi dau iubirea, fără să cerşeşti!

Trăieşte-ţi viaţa, dar cu demnitate
Mereu, mereu să ai respect de sine
Învaţă să spui "NU" cu fermitate
Când simţi că vor să profite de tine!

Vor profita şi-ţi vor lua bunătatea
De vor vedea că mereu sovăieşti
Din suflet îţi vor lua naivitatea
Şi niciodată n-ai să mai zâmbeşti!

Femeie meriţi mai mult de la viaţă
Nu te agăţa de cei ce te rănesc
Tu meriţi zâmbet, nu lacrimi pe faţă
Şi oameni care sincer te iubesc!|"

Georgiana Niţă

poezie de Georgiana Niţă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Acum în miez de noapte
Poetul se deşteaptă
În mine, ca un om.
E ca un "alter-ego"
Desprins de trupul meu,
Născut din taina-mi neagră
Pe care n-o-nţeleg.
Şi el vorbeşte singur
Şi eu transcriu pe negru
Gândirea lui cu duhul
Din care se încheagă:
Un conţopist pe care
În şoaptă l-a trezit
Să nu-i tulbure visul.
Poetu-ncet dictează
În limba-i de fantomă,
Poem din altă lume
Ce-o ştie numai el.
Glas surd şi somnambulic
Înfăşură în vată
Misterul fără margini
Al sufletului meu,
Că el ştie mai bine
Ca mine, ce nu ştiu.
L-ascult până ce singur
De noapte obosit
Îşi pierde şirul vorbei
Şi iar dispare-n somn, -
În lumea ceea neagră
A tainei ce-l primeşte
Ca tot ce e fantomă
Şi-n care n-am putere
Să-l urmăresc, să-ascult.

Poetu-i totdeauna
În mine un strigoi
Pe care-l simt cum vine
Şi pleacă înapoi.
Poetul e fantoma
Unui miner ce-a fost
Şi care sapă-n mine
Ascunse straturi negre
De zeci de ani lumină,
Şi-aduce visu-n lume,
Visat de nu ştiu cine
În nu ştiu care veac.

poezie celebră de Demostene Botez din Almanahul Literar 1970
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de părinţi

Aş vrea să-i am pe mama şi pe tata
Aproape, lângă mine, să-mi croiască soarta
Căci de când ei au plecat...
În lumea largă... eu, aproape că am uitat
Ce înseamnă să ai lângă tine
Un suflet pur... un suflet de părinte!

Mi-e dor de tine, mama mea!
Şi tare acum aş vrea
Să te pot mângâia...
Să-ţi alin din durerea-ţi grea.
Chiar dacă tu mă certai,
Ştiu că o făceai pentru că mă iubeai!

Şi mi-e dor de tatăl meu
Acum când ştiu că-i este tare greu
Şi mă doare inima...
Să ştiu că el se va opera!
Dar mă rog la Dumnezeu
Să-l aibă în grija sa mereu!

Şi mi-e dor de voi, părinţi,
Aş vrea acasă să veniţi
Pentru ca atunci, când un necaz mă apasă
Să ştiu că-i cineva care mă aşteaptă
Cu drag acasă!

poezie de Gianina Cristina Gotan
Adăugat de Elena Ramona Marcov
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e sufletul un câine pe şosea

Mi-e sufletul un câine de pripas,
În plină iarnă, pe-o autostradă,
Cei care se grăbesc n-au timp să-l vadă,
Dar eu, inconştientul, cui îl las?

Din când în când, îi este dat să cadă,
Şi el, rănit de roată sau de pas,
În câte-o tufă sângeră, retras,
Şi, uneori, solemn, într-o baladă.

Mi-e sufletul desprins de mine însumi,
Mă uit la el, se uită-n ochii mei,
El câine rău, eu cap numai idei,
Şi ne uneşte câteodată plânsu-mi.

Mi-e sufletul un câine şchiop ce vine,
Pe o şosea, prin vifor, către tine.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isus, prima mea lumină

În prima zi a vieţii mele
Pe Isus Hristos l-am întâlnit.
M-a îndemnat să nu fac rele,
Cu blândeţe multă mi-a zâmbit.

A fost prima mea lumină
Primită de la Dumnezeu.
Am văzut giulgiul, hermină,
Ce-învăluia trupşorul său.

Mi-a deschis drum luminos,
În viaţă ca să-l urmez.
Să-i fiu ucenic sfios,
La rându-mi să luminez.

M-am apropiat de cruce
Şi privind la chipul său,
Am jurat, când mă voi duce,
Să-l port în suflet mereu.

Iar când viaţa-îmi va fi cruntă,
Să-l am aproape zi de zi.
Să-i urmez credinţa sfântă,
De a ierta, de a iubi.

Toate-acestea, vă spun sigur,
De la Isus le-am aflat,
În biserică, desigur,
În genunchi când m-am rugat.

De trăim frumos pe lume
Lui Isus îi datorăm.
Cu El avem zile bune,
De la El multe-învăţăm.

Ca un bun mântuitor
Mi-a luat din suflet jalea.
Nu vreau să-i rămân dator.
Cu credinţă-i urmez Calea.

Credinţa îmi e comoara
Care îmi ţine lumina.
Maica Maria, Fecioara
Îmi infloreşte grădina.

poezie de Dumitru Delcă (5 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!