De spaima unei clipe

De spaima unei clipe mai senine
ce-n taină-mi pregăteşte o spaimă şi mai mare
mă-ntorc peste prăpastia pe care
cu spaimă am trecut-o către tine

un gol imens mă ţine tăcut deasupra lui
şi mută munţii către care vin
simt marginea prăpastiei pierind
asemeni unui orizont divin

fă un hotar mai sigur între mine
şi între ţărmul tău care s-a dus
vreau să m-apropii fără să te văd
mi-e frică şi merg ca privită de sus.

poezie de Ileana Mălăncioiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar mă-ndepărtez de tine

Iar mă-ndepărtez de tine dinadins ca să te văd
Nerobită de puterea sufletului tău cel dus
Înapoi spre altă lume care-i pare mai a lui
Decât lumea-n care parcă din greşeală a fost pus.

Dar te văd tot mai aproape ca şi cum eu însămi sunt
Despărţită doar de ochiul care mă priveşte rece
Undeva pe însăşi calea nimănui dezvăluită
Unde sufletul tău parcă şade pregătit să plece.

E desprins de trup şi este mai frumos ca niciodată
L-aş desface din adâncuri să-l alin şi să-l păzesc
Dar cum pot păzi eu, Doamne, răsuflarea ta cea sfântă
Care însuţi ai desprins - o de pe ochiul său domnesc.

Mă rog deci să se întoarcă fără ură către tine
Dar când va să vin şi eu să mă laşi să-i dau ocol
Dacă nu ca o femeie ca un suflet care vine
La alt suflet ce-l aşteaptă în tăcere trist şi gol.

poezie de Ileana Mălăncioiu din Ardere de tot (1976)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vii către mine tăcută ca ploaia care stă să înceapă

Vii către mine tăcută ca ploaia care stă să înceapă,
temătoare că te-ai putea pierde de tine însăţi.
Rochia veche, de şapte veri, descheiată
în amintirea dragostei, mai degajă căldură, mirosul băieţilor
şi al ierbii înalte de atunci.
Dar noi suntem mai reticenţi; magia primei iubiri
nu mai este aici. Vii către mine
liniştită ca bulbii care încă nu s-au spart
pentru-a ieşi la lumina soarelui.

Frica pe care o văd pe chipul tău
Alunecă-n mirare când mâinile mele se întind
spre tine asemeni unor ramuri. Rochia
nu cade uşor, nici trupul tău
nu mai cântă melodia lui. Ceea ce iubirea a adăugat
unei simple forme a încetat să mai fie un miracol.
Vii către mine cu vârsta înfăşurată-n scuze,
temătoare de propria-i tăcere.

Din paradisul vieţilor tale mai tinere ţi-ai făcut camera şi-acest pat,
unde s-a strecurat lumea – şi toate întrebările ei;
acele forme astăzi ne înspăimântă cel mai mult,
căci ni le amintesc pe-ale noastre. Fiind mai lesne-acum
să ne verificăm bagajele şi sentimentele,
să pretindem că nu ne pasă prea mult,
priveşti de-a lungul anilor şi vii către mine tăcută,
asemeni ultimelor noastre sentimente care se retrag închizând uşa.

poezie de Brian Patten, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e frică, mamă...

Mi-frică, mamă... Mi-au plecat feciorii
Spre-ndepărtate lumi mai călduroase,
Prin mine zboară infernal cocorii
Şi mi-au rămas doar amintiri în oase.

Mi-e frică, mamă... Nu mai ştiu de mine
Pierdut-am doina, lacrima şi dorul,
În ochii mei în van se trag cortine,
Firul din of îşi schimbă-ades fuiorul.

Mi-e frică, mamă... Iar primesc păcate
Ca nişte frunze-nlănţuite-n clipe
Pavând cu negru străzi de nedreptate
Pe gândul meu ce nu poate să ţipe.

Mi-e frică, mamă... Parcă-i întuneric
În mintea mea cea stoarsă de substanţă,
Văd numai titluri pe gigant generic,
Eu sunt o umbră fără importanţă.

Mi-e frică, mamă... Clopotele urlă
De-atâta spaimă strânsă în capele
Şi-atât noroi pe care mi-l azvârlă
Fiare-ascunse în pubele.

Mi-e frică, mamă... Lupii dau năvală...
Îmi sfâşie şi graiul copt în vatră,
Degeaba sufletul mi se răscoală
Mi-e frică mamă, c-am ajuns doar piatră.

poezie de Ştefan Doroftei (2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sete

picioarele lumii sunt de lut
pădurile merg în genunchi
păsările cu ghearele ară pământul
un corn de lună
mângâie sânul unei nopţi
un pat şi-un cearceaf alb
în fânarul vieţii fac dragoste

trupul unei fântâni picură apă
cumpăna se-apleacă
şi-astâmpără setea unei lumi

mă simt udat de către viaţă
mă simt stejar ce creşte-n
adânc de pântec
te simt cum aluneci în mine cu clipe
şi simt cum cresc din tine norii şi cerul
mă simt acoperit de iubire

vreau să fiu libertatea
ce nu cu preţuri lumeşti se cumpără
vreau să fiu cuvântul dintre buze
ce-mi şopteşte, strânge-mă
şi iubeşte-mă

vreau să fiu noptea
ce-n tine mă pătrunde
vreau să fiu ziua
ce zâmbetul prin răsăritul soarelui
îmi răspunde

poezie de Viorel Muha (februarie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau linişte

bat clopote de-aramă

mă plimb între lumi

simt raza lunii cum cade
pe coasta pământului

aud cerul sub cetini
văd zăpada plângând

mai sus de nori
umbrele mele mustind a spaimă
înfloresc din poveştile apelor
în care se scaldă căprioarele
cu puii lor nenăscuţi

parcă sunt eu sau nu

sub cioburi de vise
percep un vuiet de roşu aprins
răsărind

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii ce fac acum?...

ştii ce fac acum?... mă gândesc la tine,
mi se întâmplă des să mă gândesc,
pătrunsă toată eşti în inimă la mine
şi nu mai pleci, iar eu nu te gonesc

îmi dai o stare de plutire lină,
îmi dai o stare care vreau s-o am,
simt inima cum ţie se închină,
ea, care închinată nu-i de-atâţia ani

îndeamnă să te caut. să mi te-apropii
şi parcă nu-nţeleg şi mă feresc,
să nu-ţi văd chipul, să nu-ţi văd nici ochii,
căci de îi văd deodată mă topesc

îmi este frică, frică-mi e de mine,
de felul meu timid, neînţeles,
o frică de durerile de tine
şi alungarea lor mi-e chinul reales

ştii ce fac acum?... mă gândesc la tine
şi gândul nu m-ascultă să nu mă gândesc
şi toate nopţile cândva senine,
acum cu chipul tău şi-n vise, chinuiesc

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea care nu ma lasa

Rupe-mi petalele a cinci trandafiri
Dezleagă-mi ura soarelui peste mine
Topeşte spaima in fuioare de absint
Să simt…
Căci fără adevarul tău mă cobor
Incet, inspre mine, de care mi-e atat de frică
Şi fără nebunia ta lumea mi se pare atat de mică
Ca umbra unei lacrimi sparte
Ca mireasma unei flori triste
Probabilă desfatare a timpului călău
Negustor de vieţi fără altar
Degustator de fericiri in faşă
Dă-mi o iluzie macar…

Altfel să strig n-am sa pot
Aruncat, dezvelit, să-mi alerg sufletul
Ruginit…

poezie de Cătălin Bizdadea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, Tu eşti totul...

Fără margini mi-este dragostea de Tine
Orişiunde-aş merge Tu eşti Domnul meu
Mă-nfior şi tremur când Te simt în mine
Unde eşti Tu, Doamne, vreau să fiu şi eu.
Nu mai pot departe să Te ştiu, mi-e teamă -
Viaţa fără Tine-i ca şi cum n-ar fi -
Stele mii să moară, nu le bag în seamă
Tu eşti ceru-n care iar le vei zidi.

Ce eşti, Doamne sfinte, de rămân pierdută
Când Te văd pe gânduri şi-n tăcere stai,
Ochii plâng cu ceaţă, vorba mi-este mută,
Mâinile-s întinse după Tine-n rai.

Şi mă sui pe-o rază gingaşă de lună
Să Te văd când, Doamne, mă aştepţi în prag,
Pentru Tine, Doamne, mi-am dorit cunună
Mi-e şi frică, Doamne, cât îmi eşti de drag.

Doamne, Tu eşti totul până peste moarte
Ai crescut în mine veşnic Dumnezeu,
Îngerii din ceruri vin şi-o să mă poarte
Şi cu Tine-n slavă am să fiu şi eu...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-ncred în Tine

Mă-ncred în Tine, Domnul meu divin,
Smerit mă plec şi-n faţa Ta mă-nchin,
Din cerul Tău măreţ mă cercetează,
Şi calea către Tine-mi luminează.

Condu-mă Tu pe calea Ta mereu,
Cu Tine vreau, căci singur 'mi-este greu,
Singur nu pot înainta, ştii bine,
Tăria mea eşti Tu, puterea ce mă ţine.

Mă-ncred în Tine, Doamne Dumnezeu,
Sprijin mi-ai fost în ceasul cel mai greu,
Când am crezut că nu mai am scăpare,
Mi-ai arătat să văd puterea-Ţi mare.

M-ai ridicat din pulbere, de jos,
Mi-ai spus: Cu Mine eşti victorios.
M-ai luat la pieptul Tău, m-ai mângâiat,
Iertare, mântuire, Tu mi-ai dat.

Mă-ncred în Tine azi şi-n veci de veci,
Din viaţa mea Te rog să nu mai pleci,
Nu mă lăsa să rătăcesc pribeag,
Cu Tine vreau să merg Isuse drag.
Amin!

poezie de Ica Drăgoi (26 septembrie 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe

În noaptea neagră, candelabru sumbru,
Mai luminează visele şi viaţa
Deşi visez, visez de-o viaţă-ntreagă
Simt cum încet, încet moare speranţa.

Secundele le văd cum se ridică,
Uşor, precum un abur, către cer
Simt linişte, simt nerăbdare, frică
Şi-n zborul lor, cu ele, vreau să pier

Mă-ntorc tăcut la existenţa noastră,
Dar nu sunt eu, e-o rază de lumină
Care pătrunde printr-o ceaţă deasă
Acum în întunericul din tină

Şi mă trezesc sub un umbrar de nouri
Străin, tăcut, cu lacrimile-n barbă,
Părând că-aştept să se ivească zorii...
Dar mă întreb: de ce atâta grabă?

Mai bine să rămână întuneric
În universul nostru... să murim
Căci ştim oricum că ne aşteaptă moarte
Şi n-avem şanse să ne mai trezim.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă ţine viu spaima de voi, pământenilor, spaimă ce l-ar nimici pe altul. Mi-i frică de voi precum iepurelui care a mâncat un lup şi câinii satului îi ştiu secretul.

aforism de Mircea Oprea din Mirarea de mine (2010)
Adăugat de Mircea Oprea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

nu mi-e frică, viaţă
când sunt o parte din infinit,
o parte din marea forţă a întregului,
o lume mărginită mă înneacă
printre milioane de lumi,
sunt o stea de mărimea întîi
care se stinge totdeauna ultima.
simt timpul curgând ca mierea
şi simt şuvoiul vâscos al nopţii.
nu ştiu altceva decât lumina
eu, pe stâncă în bătaia soarelui,
vreau să dansez cu tine sirtaki
cum dansează primăvara cu cireşii
să mă desfac în braţele tale
cum se desface zborul în comete
scrie-mi, cuvântul e aripa liniştii
inimii mele îi lipseşte pieptul tău
timp- care schimbi vieţi
timp-care nimiceşti umbre
timp-care farmeci epoci
asemeni unui grăunte de sodă,
unui şarpe încolăcit,
unui recif de mare,
timp- ucigaş – fă un pas înapoi!
soarele-mi răsare în piept
până la marginea cu miere suavă
şi-mi spune: stelele
toate pieri-vor de grabă
şi, totuşi, strălucesc fără frică!

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între lumi

Simt o lume deasupra mea
O lume în care suntem noi înşine
O lume în care suntem nemuritori,
În zile în care nu trăiesc
Scriu viaţa aşa cum nu e ea
Şi vinu-l sorb încet ca şi cum e făcut doar pentru mine
Din struguri plini culeşi în luna octombrie,
Când soarele e mai sfios, când iarba plânge petale muribunde suflate-n neant,

Simt o lume în mine
Ce cred eu că o cunosc
O lume împletită din mai multe vieţi
Scriu viaţa aşa cum a fost ea o dată
Şi vinu-l sorb ca altădată
Savurez gustul atât de bine ştiut
Mă face să zâmbesc crezând că am trăit aceste clipe
Iar de învăţat din ele tot n-am învăţat,

Simt o lume sub mine
Ce mă cheamă mereu fără-ncetare
O lume ce vreau să îmi rămână străină,
Vinu-l sorb mai repede şi nu vreau paharul să sece
Mi-e frică de ce va urma după ultimul strop
Dar apoi, muza din mine îmi vorbeşte
"E totul creat doar de mintea ta"
Şi totul se risipeşte...

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om care-a trecut printr-o mare spaimă, o vreme are un comportament destul de ciudat, dacă n-ai ţine seama de spaima prin care-a trecut.

Ileana Vulpescu în Arta conversaţiei (1998)
Adăugat de Roxanel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Galactică

Stele fără număr licăresc pe sus,
Raze argintii de lună de se ivesc
Peste orizont ce-n noapte îl privesc,
Cugetu-mi colindă spre înalturi dus.

Aştri-n Universul nostru se strivesc
În vacarmul lui ce nu-i de reprodus
Şi divinitatea nu li s-a opus;
Crede că astrale lumi se mai tivesc!

Peste ani aceleaşi astre se găsesc
Ţintuite-n bolta fără de sfârşit
Şi mi-e teamă că se prăbuşesc
Pentru faptele ce-avem de ispăşit.

În a noastră eră e de presupus,
Galaxia se apropie de apus!

sonet de Ioan Friciu (2019)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii încearcă să ne spună că România este condusă de către cei 30-şi-ceva la sută care merg la vot. Eu văd o altă dimensiune... România este condusă pentru cei 30-şi-ceva la sută. Între "de către" şi "pentru" văd o diferenţă mare. Deciziile sunt luate pentru ei, nu de către ei sau cei ca ei.

Vlad Fiscutean în ziarul ActiveNews, interviu (28 octombrie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără inspiraţie

Sunt cufundat în neputinţă
Oricât încerc şi am voinţă,
Dar n-am idee, nici cuvinte,
Nimic nu văd, mi-e goală minte...

Şi sufletul mi-e gol la fel,
Nu simt emoţie, n-am ţel,
Este ca şi cum aş fi mort
Epuizat, fără efort...

Şi-mi face rău şi nu am leac,
Simt gol în inimă, în stomac,
Mă uit la tot ca printr-o sticlă...
Sunt ca un autist, mi-e frică.

Şi boala parcă nu mai trece
De multe zile, peste zece,
Se pare c-am atins finalul...
S-a dus poemul, carnavalul.

E-o zi când pierzi, se pare, totul,
Cum de-ar fi existat complotul
Nepus la cale, dar prezent...
În fond, un semn de... impotent!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi, te rog...

simt o tăcere albă şi-o dulce apăsare
mi-e sufletul ţăndări, in fâşii mă rup
e noaptea-n care plouă peste păsări
şi... peste libertatea mea de lup...
castanii plâng in sus, salcâmii dau în floare
e caldă ploaia... seara se preface!
fumez tăcut şi nu pot înţelege
de ce pedeapsa clipei nu mai tace...
şi nu mai ştiu ce e aevea... sau dacă mi se pare
spune-mi, te rog, tu!
cui să mai cer iertare...?
şi cine să mă lase
să mai fug din visul tău in care
împleteam amândoi un jug de mătase...
azi cântă un greier, bate clopotul rece
şi mă surp pe marginea iubirilor tale...
nu-ncape inima mea intr-a ta, atât e de mare...
şi-mi tac pedeapsa clipei care nu mai trece...

poezie de Daniela Pârvu Dorin
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul diagnostic

nu ştiu
aş vrea să cred că azi viaţa îmi aparţine
deşi parcă e pentru prima dată când
mi-e dor de moarte...

am senzaţia că aştept
pe cineva
şi că trebuie să mă gătesc frumos
să-mi pun cămaşa albă
cea cu gulerul lat
costumul şi cravata gri
mai întâi o să-mi lustruiesc pantofii ăia negri
cumpăraţi
pentru nunta fiicei mele

între mine şi distanţa
de afară există multă ceaţă
mi-au amorţit braţele şi încheieturile
tremur nervos mi-e frică
de o blocare
a privirii
dincolo de lumină

mi s-au împăienjenit ochii
mă târăsc aproape inuman
vorbesc gângăvit
de parcă
aş avea un opritor de cuvinte
mi s-a făcut frică
o frică închisă
precum rana
care refuză durerea
şi mi-e puţin frig simt că
mă afund deviant într-o lume în care
realitatea nu ţine cont
de sentimente şi lucruri
nu văd nici oameni decât
un spaţiu îngust
şi umed
ca igrasia crescută dinăuntru

peste alte gesturi
plouă

încă mai plouă...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul diagnostic: suspect de moarte

nu ştiu
aş vrea să cred că azi viaţa îmi aparţine
deşi parcă e pentru prima dată când
mi-e dor de moarte...

am senzaţia că aştept pe cineva
şi că trebuie să mă gătesc frumos
să-mi pun cămaşa albă cea cu gulerul lat
costumul şi cravata gri
mai întâi o să-mi lustruiesc pantofii ăia negri
rămaşi de la nunta fiului meu

între mine şi distanţa de afară există multă ceaţă
mi-au amorţit braţele şi încheieturile
tremur nervos mi-e frică de o blocare
a privirii dincolo de lumină

mi s-au împăienjenit ochii
mă târăsc aproape inuman
vorbesc gângăvit de parcă
aş avea un opritor de cuvinte
mi s-a făcut frică o frică închisă
precum rana care refuză durerea
şi mi-e puţin frig simt că
mă afund deviant într-o lume în care
realitatea nu ţine cont de sentimente şi lucruri
nu văd nici oameni decât un spaţiu îngust
şi umed ca igrasia crescută dinăuntru

peste alte gesturi
plouă

încă mai plouă

poezie de Teodor Dume din Moartea, un fluture alb (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!