Nu știam cum se poate prăbuși o casă
Nu știam cum se poate prăbuși o casă,
Știam cum poate apăsa întreagă
Asupra mea și cum nu e nimeni
Care să înțeleagă.
Că țip sub zidurile unde-am fost uitată
Și că oricine-ar îndrăzni să vină
Ca să mă scoată n-ar mai găsi calea
Făcută să ies la lumină.
Așteptam sub grinzile îndoite,
Nu știam cum se poate prăbuși o casă,
Adică de unde începe ea să cadă de tot
Peste cel pe care-l apasă.
poezie de Ileana Mălăncioiu din Peste zona interzisă (1979)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Lui N. Lupu
Știam că lupul, din păcate,
Cel mult, cam urlă a pustie,
Dar nu știam de-un lup că poate
Să urle și-a demagogie.
epigramă de Iancu Stroescu din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Limba-de-mare (pește plat, Solea solea)
Cât omul poate să priceapă,
Știam că marea are apă,
Un fund, faleze, țărmuri, plaje
Și minunate peisaje.
Știam că marea are pești
Cu care poți să te hrănești,
Creveți, languste, crabi, homari,
Meduze, stridii, calamari
Și caracatițe-abisale,
Rechini și midii, scoici banale,
Că urlă-atunci când vântu-o "plimbă",
Dar nu știam că are "limbă"...
poezie de George Budoi din Peștii, pescarii și pescuitul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete și satire (16 noiembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știam că numai prin iubire
Dacă știam că numai prin iubire
Pot să ajung în înlăuntrul meu,
Unde sfârșește marea nesfârșire
Și-ncepe totul iar, din Dumnezeu...
Dacă știam că dragostea mă ține
Departe de măriri și de căderi,
De răul cuibărit atât de bine
În Binele în care crezi și speri...
Dacă știam câtă putere are
Iubirea ta care îmi dă putere
Să birui lumi, să depășesc hotare
Și calea să găsesc spre înviere...
Te-aș fi luat din prima zi de mână,
Ca să îmi fii iubirilor stăpână!
sonet de Nicolae Silade din Iubirea nu bate la ușă (2009)
Adăugat de Nicolae Silade
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Știam
Știam că mă iubești, prea bine,
Nu mai era demult o taină
Și-n seara clipelor puține,
Ți-am sfâșiat... ultima haină.
A fost un gest de bucurie,
De pasiune... sau răsfăț,
Când în a nopții feerie
Am vrut iubirea să te-nvăț.
Azi poate... amintirea-i dusă,
Atunci ardeai... ca o văpaie,
Erai de-amorul meu răpusă
Pe canapeaua din odaie.
Știam că mă iubești, firește,
Și te-am iubit... năucitor,
Când pică stelele, orbește,
Pe trupul tău... ca un fior.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Așteptam să cadă nădejdea
Și totuși speranța renaște în lumea de arșiță care trece prin sufletul omului. Cu brațele întinse, așteptam să cadă nădejdea, dar știam că această durere îmi va salva viața, că am datoria să caut în continuare izvorul printre pietrele arse.
poezie de Camelia Oprița (2017)
Adăugat de Dobrin Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amintirile din viețile trăite
Poate că, în urmă cu
milenii, făcusem parte
din rasa legendară a centaurilor.
Poale că, în cine știe ce parte a pământului,
fusesem luntraș ori corăbier.
Nu știam.
Nimic nu știam, dar mi se părea că mai trăisem
și altădată.
Mi se părea că mă mai născusem de nenumărate ori
că mai trăisem de nenumărate ori,
că de nenumărate ori mai murisem.
Când?
Unde?
Amintirile din viețile trăite și pierdute erau tulburi
și niciodată nu izbutisem să le deslușesc.
Ori poate că nu trăisem altădată.
Poate că acum trăiam întâia oară.
Întâia oară și ultima oară.
Poate că imaginile de altădată,
care mă întristau, mă nelinișteau și-mi furau somnul,
erau amintiri din viețile, cu totul necunoscute mie,
ale miilor și miilor de înaintași din care mă trăgeam.
Poate...
Poate...
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din viața de la Roman, mi-aduc aminte puține lucruri hotărâte. Am fost un copil precoce. Înainte de 5 ani, știam unele lucruri greu de înțeles și pentru o vârstă mai înaintată. Știam, de pildă, oarecare lucruri din gramatică, pe care copii de 10 ani le pricep greu. Am fost și amorezat înainte de 5 ani: de o fată de vreo 7-8 ani, care trecea pe la geamul nostru. Nu-i vorbă, era și un caz de sugestie, căci cei din casă mă tachinau cu ea. Dar știu că mă înroșeam când trecea pe la geam. Tot de la acel geam, vedeam și Ceahlăul, care era pentru mine ceva ca din altă lume, ca dintr-o legendă frumoasă. Nu știam pozitiv ce e acel Ceahlău, nici ce este un munte -- nimic!
Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie și adolescență (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Așa mi s-a întâmplat și la celelalte cicluri, pe care de asemenea le știau, așa i s-a întâmplat și colegului meu. În sfârșit, după o oră, în care respectiva familie a râs pe săturate, am fost întrebați: "Dar voi ceva nou nu știți?" Știam, sigur că știam și ceva nou, știam tot ce era proaspăt pe piață în materie de haz, dar, de fiecare dată, tipii râdeau de la prima frază. Le știau.
Ion Băieșu în Umor la domiciliu, ed. Sport- Turism (1981)
Adăugat de Mitu Sticlea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu nu știam
Tu îți puneai o mână
pe fruntea mea,
iar eu nu știam
ce fel de frunză
a toamnei
mi-a împodobit
fruntea.
Tu mă priveai zâmbitoare
în somnul meu,
iar eu nu știam
ce fel de nor
îmi apără visul
de soare.
Tu îmi vorbeai
în șoapte atât de calde,
iar eu nu știam
cum de adie
un vânt plăcut
prin gândurile
mele.
Tu m-ai învelit
cu sufletul tău,
iar eu n-am știut
când m-am lăsat cuprins
cu totul
de tine.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și s-a făcut noapte dintr-odată
și s-a făcut noapte dintr-odată
în ziua aceea mai tristă
din câte știam că există
în lumea noastră de vată
tu priveai doar într-acolo
de unde așteptai (poate) să vină
pasărea înveșmântată în lumină
subțire cum e lira lui Apollo
nimeni nu se mai grăbea încât
timpul parcă se oprise în loc
deasupra orașului răsăriseră luceferi,
la care când te uitai, luau foc
poezie de Ion Untaru (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știam...
Dacă știam că ai atâta nevoie de mine,
Nu plecam niciodată în nicăieri.
Rămâneam lângă tine
Să te apăr de mâine, de azi
și de ieri.
Dacă știam că prin natala nalbă,
Deghizată în floare și salbă,
Se plimbă pisica de mare
Cea ucigătoare, ce cu nepăsare,
Pieptul lui Steve Irvin a străpuns,
Erai cel mai apărat în crudul disjuns.
Dacă știam...
poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acele duminici de iarnă
Tatăl meu se trezea devreme, chiar și duminica,
și se îmbrăca în frigul bleumarin al dimineții,
apoi, cu mâinile asprite de intemperiile vremii, care mâini,
din pricina muncii de-a lungul săptămânii, dureau,
făcea focul în casă. Nimeni nu i-a mulțumit vreodată.
Mă trezeam auzind scârțâitul gerului.
Când încăperile erau deja încălzite, el ne striga,
și, fără grabă, începeam să mă îmbrac,
încă temător de răutatea insistentă a acelei case;
îi vorbeam cu indiferență,
lui, care alungase frigul din casă
și-mi lustruise, de asemenea, pantofii.
Ce știam eu, ce știam eu
despre iubirea austeră sau despre birourile neprietenoase?
poezie de Robert Hayden, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știam
Nascut am fost pe-acest Pământ
Cu-n rol necunoscut de sumbru,
Daca știam că-s oameni răi,
Pieream fără de urmă-n vânt.
În jurul meu doar semeni tâmpi
Făloși, c-o mare aroganță,
Dacă știam că sunt prea proști,
Fugeam pe câmpi.
Le plac să-mpartă suferință
Să-și vadă semenul plângând,
Daca știam că ei există,
Cerșeam credință.
Oferă vorbe otrăvite
Distrugătoare de destine
Să-și poata ridica imperii,
Demult pierite.
Când vor pleca din astă lume,
Vor sta doar într-un sicriu
Nici nu știam că vor muri,
Fără de nume.
poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chris Keller: Ai văzut-o pe fosta mea soție, Bonnie. Când am cunoscut-o, era singură și foarte nefericită. Știam că o pot face să se îndragostească ușor de mine. Dar ceea ce nu știam... era că va continua să mă iubească și după ce i-am frânt inima. (Face o pauză.) Vezi, eu sunt un nimeni. Nu valorez nimic. Sunt cât se poate de rău... și să știu că există cineva care mă iubește mereu, oricât de rău... (Face o pauză.) Ești mulțumită acum? M-ai făcut să mă deschid și să îmi vărs toate măruntaiele la tine pe masă.
replică din filmul serial Oz Închisoarea federală
Adăugat de Oana Romanescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te așteptam, iubito...
Am bătut încet la poarta păcatului
Proprietarul m-a privit zâmbind
Trecându-și lin degetele
Peste harpa sufletului meu
Speriat și înghețat de uitare
Te așteptam!
Știam ca trebuie să apari AZI
Te-am așteptat și ieri
Și azi și mâine te-aș fi așteptat
Dar Azi simțem că tu vei fi aici
Iar eu voi cădea trăznit în brațele tale...
Dacă m-ai privi în adâncul ochilor
Ai vedea în ei fluturii mei de rubin
Ce te-ar zăpăcii atat de tare
Încât ai uita că ești la poarta păcatului
Te așteptam!
În brațele mele păcatul va fi dulce
Te vei desface ca o floare de vișin
Și vei lăsa ca fluturii mei
Să-ți guste seva buzelor tremurânde
De atâtea neliniști
Te așteptam iubita mea
La poarta păcatului dulce
Știam că Azi vei veni...
poezie de Florentina Danu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se stinse mama
Știam, că n-am să te mai văd!
Se stinse candela-n lumină.
Prin ferestruica din poteci
Se-ntrezăreau doar mărăcine.
Cercam ecourile vii,
Se risipeau în căutare,
Știam că pleci, n-ai să mai vii...
Mă-nfiora o așteptare!
Și fulgeram prin nori plângând,
Și căutam o îndurare
Alb-vânătuluil sărut de vânt,
Mă arunca din val în mare!..
Colină lină, lindă, tu,
Aura-ți arde în visare...
Știam că pleci, că vei pleca...
Se stinse-n ochi lumina-soare!
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Biserica orgii
Urma să mă nasc!
Fără mamă sau tată
urma să mă nasc singur
din voia născocirii mele
fiindcă născută te știam
și te știam și nu eram
și nu erai știută
și te iubeam cu toții
dispărută
și te priveam
de nimeni cu nimeni
nevăzută.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iulian: Drăguță pasăre... Dar cum ar putea un papagal să-i oprească pe toți oamenii ăia? Poate era mai bun Nero acum.
Lucian: Tată, Nero e bătrân; în plus, mai era și slăbit. Ce-ar fi putut face?
Iulian: De ce-mi spui "tată" și nu "blondule"? Nu ziceai tu că nu s-a schimbat nimic?
Lucian: Scuze, blondule, mi-a scăpat, deloc intenționat...
Iulian: Ia vezi, că acum începe să-mi scape și mie "domnule comandant", deloc intenționat... Ia te uită la pasărea asta! Nu știam că un papagal poate fi atât de util într-o casă...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu brațele întinse, așteptam să cadă nădejdea, dar știam că această durere îmi va salva viața, că am datoria să caut în continuare izvorul printre pietrele arse.
aforism de Camelia Oprița din Cum pot sădi urmele tale în drumul vieții mele? (2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
O carieră este ca o casă: este făcută din mai multe cărămizi și fiecare cărămidă are aceeași valoare, pentru că fără una dintre ele, casa s-ar prăbuși.
citat din Andrea Bocelli
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!