Nepăsător

Şi visele mai mor din când în când,
Speranţele se duc adesea în mormânt,
Şi-ajung să-şi sape singure odihna,
Păcat... rămâi în întuneric, plângând,
Aşa de tristă-i viaţa ce-o ducem pe pământ,
Şi se mai miră unii de ce iubim lumina...
Şi cum să n-o iubim după aşa tristeţe,
Şi cum să nu dorim să trecem în uitare,
Când toate par prea grele... iubirea pare rece,
O linişte soseşte cu blânda bătrâneţe,
Si-n faţă ni se-arată spre ceruri o cărare,
Aşa e dat să fie, să vezi cum timpul trece,
Să te gândeşti la visul pierdut din tinereţe,
Nu ne-a ajuns o viată, nu vor ajunge zece,
Căci fiinţa rea e omul, nu ştie să înveţe,
Să vadă în iubire mai mult decât se poate,
Dar el la toate-i rece,
Nepăsător cu toate.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne iubim

Să ne iubim cu fapta,
să ne iubim cu gândul,
cât noi vom fi pe lume
şi cât v-a fi pământul.
Să ne iubim cu totul,
să ne iubim în şoapte,
ducându-ne iubirea,
chiar dincolo de moarte.
Să ştii tu lună,
cât timp te voi privi
prin viaţa asta ce o voi petrece,
mereu, mereu,
în gând te voi iubi
chiar de esti
nepăsătoare şi rece.
Iubirea mea, se ştie,
ţine o veşnicie.

poezie de Eugenia Calancea (9 mai 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întunecarea la faţă

M-am pomenit deodată ca cerbul împuşcat,
În salt când se-avântă peste corola lumii,
Când prin păduri de stele se simte împărat,
Al ciutelor fecioare şi peţitor bărbat
Şi-al spaţiilor pline de strălucirea lunii,
Care-i absorb lumina în beznă din înalt.

M-am pomenit deodată precum Adam cel gol,
Degustător din pomul oprit şi lăudat,
Cutezător în faptă cu riscul asumat
Şi surghiunit din vară în frigul de la pol,
Considerând de-atuncea iubirea un păcat,
Iertarea ca virtute, dar... veşnic neiertat.

Mă pomenesc adesea rugându-mă în van,
Căci timpul mi se pare mai scurt pe zi ce trece
Şi mulţumind în taină c-am mai trăit un an,
Nimic nu mă mai miră şi tot mă lasă rece,
Întunecat la faţă şi tot mai inuman,
Pe lumea asta moartă când văd ce se petrece.

Mă pomenesc în lumea cea nemaipomenită,
Cum nu se află alta în Cerul cunoscut,
Să văd, că-n ani-lumină distanţa-i răstignită,
În lipsa de măsură a timpului pierdut
Şi se vânează timpul prezent nepetrecut,
Cu-aceleaşi diamante din puşca ruginită.

poezie de Ovidiu Vasile din Versuri clare dulci-amare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

La noapte, ora se schimbă,
Trecem la cea de vară
Prin parc, omul se plimbă
Că e cald, lumină-afară.

Ultima sâmbată din calendar
E clar, martie se grabeşte
Şi-acum puţin tresar,
O nouă lună soseşte...

Zilele trec prea uşor,
Nu ai timp să clipeşti
Orele parcă-s în zbor,
Nu uita să zâmbeşti!

Vreme, eşti duşman
Ne iei tot ce iubim
Şi cu fiecare an,
Noi mai mult îmbătrânim.

Prea repede trece timpul
Eu trăiesc viaţa din plin
O să-mi vină şi sfârşitul
Pe pământ, nu mai revin...

poezie de Alina-Georgiana Drosu (25 martie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire şi pământ

Orice om poate a scrie,
Un cuvânt, un gând, un fapt,
Orice simţ uitat în zile,
Fără inima şi leac.

Eu sunt unul, tu esti toate,
Toate cele ce trecură,
Pe lângă a mea gândire,
Peste urma mea flamandă,

Orice om poate a scrie
Când iubirea te frământă,
Şi te leagă în neştire,
De-a iei inimă blândă,

Tu călăuză, pierdut mă simt,
Pierdut de toţi şi toate,
Căci pe al meu pământ,
Se oglindesc păsări călătoare,

Şi nu-mi lasă iubirea,
Să mă m-ai bucur de ea,
Căci iubirea e doar viaţa
Căci iubirea e doar ea

poezie de Andrei Zamfir din Umanitate, 1
Adăugat de Andrei Zamfir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să iubim pământul

Să iubim pământul care ne mai ţine
Că este sfânt
Şi bucăţica cea de pâine,
Lucrată cu trudă de către ţărani pe câmp.

Să iubim valul de mare
Şi soarele care ne încălzeşte,
Să iubim şi firul de iarbă
Care sub picioare creşte.

Să iubim fiinţa dragă de lângă noi,
S-o iubim cu adevărat,
Căci atunci când eşti în doi,
Durerea sau necazul este mai uşor de suportat.

Să iubim binele ce ne înconjoară
Şi să nu iubim răul, care să naşte în noi,
Să ascultăm cum cântă o vioară,
Ca să uităm de greutăţi şi nevoi.

Să iubim, oameni buni, pământul
Şi viaţa care o trăim,
Căci este cu adevărat frumoasă
Numai atunci când o preţuim.

poezie de Vladimir Potlog (28 ianuarie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Na-ş vrea să stau nepăsător

Na-ş vrea să stau nepăsător
Să văd in jurul meu cum mor
Atâţia oameni ce nu vor
Să iasă din păcat.

Ei se complac in acest fel
Şi nu doresc schimbare-n ei
Nu cred că este ceva sfânt
Dincolo de a lor mormânt.

Şi fac în viaţa tot ce vor
Sunt prinşi în păcatele lor
Nu cred c-o şansa li sa dat
Să fie iertaţi de-a lor păcat.

Te rog acum pentru omenire
Trimitele Doamne trezire
Din cerul Tău cel minunat
Şi scapa-i Doamne de păcat.

Îndreapta inimi noi spre Tine
În care Doamne fă trezire
Trezeşte de pe acest pământ
Să nu ajungă aşa-n mormânt.

Să fie Doamne dezbrăcaţi
Cei cu păcate îmbrăcaţi
Să-i poţi ierta prin mila Ta
Să vadă şi ei Slava Ta.

Şi să se poata bucura
Când la cer îi vei lua
Să vadă că după mormânt
Este viaţă-n cerul Sfant.
AMIN

poezie de Elena Fărăgău (2009)
Adăugat de Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta şi ştiinţa

În artă e o lumină
Ce fiinţa îţi striveşte
Şi te urcă-n mai deplină
Cunoştinţă ce-ţi tot creşte

Şi te-mbracă-n noi idei
Pe cărări a-nţlepciunii
Ca iubirea să o iei
Nu din colţurile lumii

Căci pe culmi ea te ridică
Arta— pe un vârf de munte
Şi-n străfund ea îţi aplică
Alte legi— mintea s-asculte

De vrei să pătrunzi ştiinţa
Şi adevărul artei grele
Trebuie să ai credinţa
S-alergi astăzi printre stele

Arta vie— ea-i destinul
Ce trebuie să-l alegi
Tu să vezi în tine omul
Viaţa ca s-o înţelegi

Căci e cinva mai sus
Ce viaţă a pus în artă
Creatorul Sfânt Isus
Ce-ţi vrea inima curată

El e arta şi stiinţa
Ce în om a pus viaţă
Ne-a umplut cu cunoştinţa
Ce-nspre Sine ne înalţă

Cel mai minunat artist
Dintre câţi azi ni s-au dat
Pururea este doar Christ
Adevărul— Cel curat

Oamenii de pe pământ
Au creat— o artă moartă
După chipul Celui Sfânt
Împânzind planeta toată

Dar Isus Hristos Mesia
A creat o artă vie
Şi ne oferă veşnicia
Celui ce vrea să îl ştie

Arta Lui e— omenirea
Tot ce mişcă pe pământ
Şi puterea Lui este iubirea
E— a Celui Prea Înalt Cuvânt

Noi de mâna Lui divină
Pe pământ am fost creaţi
Să fim zâmbet şi lumină
Să trăim ca nişte fraţi

Noi întreaga omenire
O vrem astăzi fericită
Dar ea de neprihănire
Fuge chiar şi ostenită

Singura lumină sfântă
E Lumina lumii— El Hristos
A Lui dragoste ne-ncântă
Să trăim aici frumos

Pe vrăşmaşi să îi iubim
Nu să le curmăm viaţa
Să îi smulgem de la chin
Mângăindu-le azi faţa

Doar Hristos ne-a învăţat
Să fim buni miloşi curaţi
Pe vrăşmaşu încruntat
Să-l primim ca printre fraţi

Şi lumina vieţii sfinte
Pe cale să-i oferim
Să ne aducem dar aminte
Ca Hristos noi să iubim

poezie de Ioan Daniel Bălan (29 decembrie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ne iubim prea mult, ne iubim şi defectele, iar când ne iubim prea puţin, nu ne iubim nici calităţile.

aforism de Ştefan Mîrzac din Cuvinte cu dor de miez, Iubire (2016)
Adăugat de Ştefan Mîrzac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe zi ce trece, devii tot mai rece

Pe zi ce trece, devii tot mai rece
Şi nu ştiu cum, dar, parcă, mai frumoasă!
Ce sloi de înger negru te petrece
Că-n mine eu nu mă mai simt acasă?

Când te privesc, tu îţi întorci privirea,
În braţe când te iau, pari în chirie.
Să ştii că astfel nu-mi omori iubirea
Ci doar o faci să fie şi mai vie!

Iar dacă pleci, vii şi mai mult în mine,
Că în dorinţe nimeni nu mă-ntrece,
Când toate amintirile-mi sunt pline
Cu tine, fata mea de nota zece.

De eşti vulgară, dură sau ursuză,
Eu tot nu pot să-mi aflu altă muză.

sonet de Nicolae Silade din Iubirea nu bate la uşă (2008)
Adăugat de Nicolae Silade
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

din umerii tăi
cad ceruri
peste dorul
ce mă ajunge

îndepărtată şi rece
lumina putrezeşte
în lanuri de ploi

ce să aştept
când toate dispar
mai devreme
decât cele ce sunt
şi vor fi?

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La masă cu un heruvim

Ades privirea noi ferim
Şi când murim, şi când iubim.

Rămâne colbul scuturat,
Ca pe morminte-n ţintirim.

Deşi-nvăţăm, de mici copii,
În suflet, gingaş, să privim,

Cu fiecare pas călcat
Săpăm un şanţ, ce nu dorim

Să ţină, poate,-n matca sa,
Tot ce-am uitat cândva să fim.

Nu cred că timpul ştie calea
De-a ne întoarce, dar fugim

Înspre minutele în care
Dorim, iubim şi-apoi murim.

Pe Steaua Nordului jucăm
Busola-n care poposim

Şi într-un orizont de fum
Pe noi, apoi, ne regăsim,

Dar poate este prea târziu
La masă cu un heruvim.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de harpă

când vine dimineaţa şi zori îmi bat în pleoape
mă trezesc fericită cu iubirea în braţe
alintă-mă iubite să te simt aproape
nu lăsa tristeţea neagră să mă înhaţe.

te blestem să mă iubeşti până la moarte
cum eu te iubesc până la marginea luminii
dar ce păcat că timpul bătrâneţe împarte
şi ne trecem şi noi cum se ofilesc crinii.

o viaţă întreagă şi încă alte zece
eu doar la ţine m-aş opri să te iubesc
dar ce păcat că viaţa repede se trece
gânduri şi sentimente în vânt se risipesc.

sărută-mă iubite ridică-mă la stele
să ard în raze apăsările grele.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipuri de frescă

Ne rugăm să vină moartea,
Cum ne-am dori sărutarea
Iubitei cu patos noaptea...

Când simţi stihia că te miroasă,
Te rogi de ea să fie miloasă,
Ce utopie... nu si nebunie...

Să-ţi rogi dragostea să te aline
Si când vine lângă tine...
Te răsucesti la ea cu spatele,

Nu poţi face asa ceva cu moartea...
Nu o chema aiurea... degeaba...
Onorea, cinstea ta, decade...

In moarte si după ea,
Când ea te cheamă rece...
Sărut-o fierbinte si petrece,

Odată vine, nu de mai multe ori,
Atunci vei fi acoperit in flori,
Si tu... si eu... să murim cu zâmbetul unei flori...

Tăiată si pusă in vază, pe moarte...
E mult... mult... mai frumoasă
In doină ruginită de rece coasă...

Nu suntem datori doamnei negre
Ea vine, vine si te trece...
Din lumea.. prea gri si prea rece...

Unde te va duce ca o frescă...
Poate, poate... o fi cald si verde...
Mai gri si mai rece mai poate fi?

Decât in lumea mea... ce trece...
Pe lângă mine... prea gri... prea rece...
Aidoma unor mozaicuri si fresce...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă nouă

Motto:
Drag Poet, de când ai plecat...
În ţară nimic nu s-a schimbat

"Vreme trece, vreme vine..."
Cu minciuna cât mai ţine?
"Toate-s vechi şi toate-s toate..."
Se descurcă cine poate.
"Ce e rău şi ce e bine?"
Când trăieşti viaţă de câine.
"Tu te-ntreabă şi socoate..."
De-ţi ajung banii ne moarte.

"Nu spera şi nu ai teamă!..."
Când poliţia te cheamă..
"Ce e val cu valul trece..."
Vorbe-n vânt cu apă rece.
"De te-ntreabă, de te cheamă..."
Te miri ca la panoramă.
"Tu rămâi la toate rece..."
Nu un an, de trei ori zece.

Ce le pasă dacă ţie
Ţi s-a stins orice dorinţă...
La tâlhari cu-a lor hoţie,
N-ai nici milă, nici credinţă..

Huzuresc împărăteşte...
Cu minciuna cât le ţine;
Alţi flecari, altă poveste...
Vreme trece, vreme vine.

Se descurcă cine poate –
Cel care a tot furat...
De-aşa vremi avurăm parte,
Şi întruna-am îndurat...
Unii mor..., s-au săturat,
Alţii dau abil din coate;
Ce-aţi crezut că s-a schimbat?
Toate-s vechi şi toate-s toate.

Fratele ce-ţi fuse bun
Ani în şir, chiar mama ta...
Nu te vor! Aşa o spun
Mulţi tribuni de mahala.
Poţi avea pe cin' să crezi!...
Când trăieşti viaţă de câine;
De eşti treaz, parcă visezi –
Ce e rău şi ce e bine...

Că pământul nu-l mai vrei,
Nici recolta s-o culegi;
Asculţi vorbe la mişei,
Te căzneşti şi nu-nţelegi

Să-ncropeşti un parastas...
Îţi ajung banii de moarte?
Doar atât ţi-a mai rămas –
Tu te-ntreabă şi socoate.

Că te apără de rele
Şi dreptate ţie-ţi face,
Te fereşte de belele...
E activă doar când tace..
Ce e rău în toate astea?!...
Azi poliţia ţie-e mamă;
S-o iubeşti, asta-i năpasta...
Nu spera şi nu ai teamă.

Că aştepţi apa să intre
Iar în matcă, între maluri;
Unii spun că nu ai minte...
Marea naşte alte valuri.
Vorbre-n vânt şi apă rece –
Din belşug la fiecare...
Mulţi neghiobi pământul are,
Ce e val cu valul trece.

Ce-a putut ochiul să-ţi vadă,
Câte ai să pătimeşti...
Ţi se pare-o promenadă?
Cine-o face, nu ghiceşti!...

Te-ngrozeşti dar nu mai strigi,
Stai mirat la panoramă...
Nu te mişti, ce-ai să câştigi?
De te-ntreabă, de te cheamă.

Vezi că lumea-i trecătoare...
Unii şi-au ieşit din minţi,
Căci minciuna-nşelătoare –
Tu la prag acum te uiţi.
O să-mi dai cu capu-n grindă...
Nu un an... de trei ori zece,
Asta bine o să-ţi prindă –
Tu rămâi la toate rece.

Nu un an, de trei ori zece
Stai mirat la panoramă;
Vorbe-n vânt cu apă rece,
Când poliţia te cheamă.
De-ţi ajung banii de moarte
Când trăieşti viaţă de câine...
Se descurcă cine poate –
Cu minciuna cât mai ţine.

poezie de Marin Voican-Ghioroiu
Adăugat de Marin Voican-Ghioroiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Isus Hristos Mesia

În Isus Hristos Mesia noi de aici ne-am ancorat
Şi Lui i-am predat fiinţa căci viaţă El ne-a dat
Lui i-aducem osanale şi Numele-i preamărim
Căci ni-e Domn în veşnicie şi pe El noi îl iubim
De păcat nelegiuire numai Isus ne-a spălat
Şi în marea Lui iubire cu Duh Sfânt ne-a botezat
În Isus ni se oferă tot ce-i bun şi e frumos
El ne e pe veci salvarea — Mirele cel glorios
În lumina mântuirii prin credinţă ne-a zidit
Să-i cântăm dar azi Fiinţa căci Domnul ne-a mântuit
În Isus Hristos Mesia ni s-a dat aici menirea
El e viaţa nostră vie ne e stânca şi iubirea
Evanghelia Lui Sfântă ne e astăzi căpătâi
Şi noi ne luptăm aici s-avem dragostea dintâi
Domnul este Dumnezeu şi prin El noi biruim
Fii ai Tatălui cel Sfânt pentru veci de veci să fim
Îl rugăm dar pe Mesia să ne fie-n veci salvare
Vrem prin El în veşnicie s-avem parte de-ndurare
În lumina mântuirii Isus dar să ne zidească
Şi pe toţi ce îl iubim Domnul să ne mântuiască
Glorie dar Lui Hristos slavă cinste şi onoare
Căci doar El ne este stânca prin care avem salvare
29 octombrie 2021 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbat

Dacă mă plâng, nu se cuvine,
Căci rolul mi-e predestinat,
Şi când mi-e greu să-mi fie bine,
Că vezi tu Doamne, sunt bărbat.

Să fiu un stâlp şi -un brad de munte,
Să fiu eu ăla vinovat,
Fie mai grele, ori mărunte,
Că vezi tu Doamne, sunt bărbat.

Să-l las pe ăla mic cu mama,
C-aşa este din cer lăsat,
O creşte el şi-şi va da seama...
Că vezi tu Doamne, sunt bărbat.

Va creşte el că vremea trece,
Şi dacă va fi înşelat,
Va trebui şi el să plece,
Poate mai limpede, mai rece,
Şi-ntr-un final va înţelege,
Că tatăl lui e tot bărbat...

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Numai când iubim,
Duşmanii, ca fluturii nopţii ni-i înmulţim.
Numai când iubim,
Prieteniile vechi, cu fericirea noastră nebună,
Fără să vrem strivim şi suferim.
Numai când iubim,
Esenţa vieţii cu adevărat o simţim
Şi spiritul ei în creaţii minunate voit îl slăvim...
Şi în eternitate dorim să-l răstignim,
Numai când iubim.

poezie de Valeria Mahok (august 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diagnostic, II : Tumori / Tu mori...

Vezi, Doamne, nu-Ţi port nicio ură
Şi nu mă las învins acum de boală;
Privesc spre ceruri şi mă-ndură
Norii negri, copleşiţi de îndoială?!

Vezi, Doamne, toate nu mai au niciun preţ,
Visele ard albul orb din medicamente;
Privesc spre ceruri, cu teamă-mi învăţ
Incertitudini noi, stări groaznice, ardente?!

Vezi, Doamne, mi s-a-ncuibărit în sufletul rece
Trăiri de care astăzi îmi sunt de dor;
Privesc spre ceruri, şi ploaia mă-nţelege,
Numai Tu uiţi de mine; de ce mă laşi să mor?!

Vezi, Doamne, sunt spre sfinţenia Ta
Şi rug şi flacără şi cruce şi abis;
Învăţ din toate câte poate lacrima sfărâma,
Învăţ din toate în câte nu-s cuprins?!

Vezi, Doamne, toate se pierd în timp
Captive devin amintirile, topiri în gol;
Martire gânduri fără de aure şi nimb...
Of, de Viaţă, de Viaţă, mi-e tot mai dor!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puţin

Să ne oprim, să ne-amintim,
Odată ne plăcea să fim,
Numai noi doi... să ne iubim,
Dar ce păcat, nu preţuim,
în urma noastră nu privim,
Credem că veşnici o să fim,
Noi care-aşa puţin trăim.

Din întuneric nu ieşim,
Şi din iubire suferim,
E vina noastră şi o ştim,
Dar chiar şi-aşa nu preţuim,
Ce puri obişnuiam să fim,
Dar am uitat să mai iubim,
Noi care-aşa puţin trăim.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintindu-mi

Un arc de întuneric aplec atunci când las
fruntea să-mi cadă sub culori
şi uneori îmi pare că-i numai un răgaz
şi că se rupe timpul îmi pare alteori.

Pietrificat, auzul în romburi şi ovale
ferigă e în stratul de grafit.
Un fierăstrău cu dinţi de lucie răcoare
se-afundă-n trunchiul lui necontenit.

Mişcarea rece, sacadată
e dinainte înapoi,
cu dinţi de fierăstrău muşcând se-arată,
reci, amintirile din noi.

Un arc de întuneric aplec câteodată
şi o durere rece mă face să-l dezdoi.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!